BusinessMagazin

Blog

  • IMOBILIARE: Cu sediul in Dristor si pretul in Victoriei

    Piata de apartamente din Romania se zbate lunile acestea intr-o criza fara precedent dupa 1989. Cresterea preturilor nu a incurajat proprietarii sa vanda, ci din contra: aproape toti asteapta alt val de scumpiri. Motiv pentru care nici cine are bani nu mai poate cumpara. Pana cand?

     

    Alex Paduraru este un agent imobiliar cu experienta de multi ani, dar asta nu-i mai tine deloc de foame. Desi a lucrat si s-a dus la serviciu in fiecare zi, in ultimele trei luni nu a mai cistigat nici un leu. Si, spune el, nu sunt mari sanse de castig nici pentru lunile urmatoare.

     

    Ceea ce l-a facut ca zilele trecute sa se imprumute de bani de la prieteni pentru a pleca in Spania. Are pe cineva acolo, spune, care o sa-i gaseasca de lucru in constructii. Dupa cativa ani in care a lucrat ca agent imobiliar si nu i-a mers rau, ultimele luni l-au convins ca nu se mai poate. Nu mai avea ce vinde, spune el!

    In situatia lui sunt, acum, sute de agenti imobiliari care, dupa ce au vandut destul de bine in ultimii doi ani, acum au ramas fara „obiectul muncii“. De ce? Oamenii nu mai scot apartamentele la vanzare, in speranta ca vor obtine mai multi bani daca le vor vinde peste un an sau doi.

     

    „Daca inainte vindeam cateva apartamente pe saptamana, din noiembrie si pana acum nu am vandut nici unul. In schimb, cei care vor sa cumpere vin in fiecare saptamana cu zecile. De 12 ani de cand lucrez pe aceasta piata, nu am intalnit o astfel de criza“, povesteste Matei Filculescu, directorul general al agentiei imobiliare Eurofim din Bucuresti, care acopera sectoarele 5 si 6 ale Capitalei.

     

    El spune ca atunci cand un client vine la agentie cu 40.000 de euro „in buzunar“ si vrea un apartament cu trei camere, are slabe sanse sa gaseasca. Cum s-a ajuns aici? Cererea de zeci de ori mai mare decat oferta, necesarul de un milion de locuinte din Romania, cumulate cu dezvoltarea creditului ipotecar, au creat o presiune uriasa asupra pietei. In 2003, apartamentele s-au scumpit in medie cu 50%, pentru ca un an mai tarziu pretul lor sa creasca din nou cu peste 20%.

     

    „Aceasta explozie a preturilor din ultimii doi ani i-a facut pe romani sa inteleaga ca imobilele au un potential foarte important de crestere a pretului“, explica Radu Zilisteanu, purtatorul de cuvant al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI) si presedinte al companiei de consultanta imobiliara Intermedias. Cei mai multi proprietari nu sunt obligati sa vanda, nu sunt presati, si amana tot mai mult decizia vanzarii, in speranta ca preturile vor creste si mai mult.

     

    „Ei stiu, si au dreptate, ca de ieftinit nu se vor ieftini in nici un caz“, mai spune Zilisteanu, care adauga ca situatia este generala la nivel de tara, dar mai acuta, insa, in Bucuresti. Acest fapt a creat si va mentine in continuare o mare penurie de oferte pe piata. Cererea foarte mare si oferta extrem de mica au nascut, asa cum spun cei din domeniul imobiliar, „piata vanzatorului“. Fiind piata lui, isi permite sa modifice cum vrea termenii tranzactiei.

     

    In opinia agentilor imobiliari, „vanzatorul de apartamente“ este foarte capricios si nebanuit de „sensibil“ la fiecare vant care sufla deasupra pietei de profil. Astfel, schimbarile bruste de curs valutar din ultimele doua-trei luni din 2004, au indus la randul lor o stare de nesiguranta pe piata si, in consecinta, tranzactiile au scazut drastic ca volum. Dar au urcat din nou pretul. De fapt, de aici a plecat totul. Exista un sindrom al proprietarului mioritic, care apeleaza, pentru a fixa pretul unei locuinte, la valuta care il avantajeaza.

     

    „Daca euro a scazut acum doua luni cu 10% in raport cu leul, proprietarii au «luat» cursul euro de dinainte de devalorizare, l-au transformat in lei, iar pe acestia i-a transformat in «noul» euro“, explica Zilisteanu. Doar din aceste mutari, pretul unui apartament a crescut cu cateva mii de euro doar in cateva zile. Acest moment a fost declicul crizei de pe piata imobiliara, cand au inceput sa dispara ofertele de pe piata.

     

    Aceasta retragere brusca a ofertantilor de pe piata i-a luat pe nepregatite pe agentii imobiliari, care se asteptau la vanzari mari in noiembrie si chiar decembrie, tinand cont de vremea frumoasa, favorabila alergatului dupa locuinta. Multi dintre agenti nu inteleg prea clar cum s-a produs aceasta ruptura si, cu atat mai putin, cand se va resuscita piata.

     

    „Criza a inceput pe la sfarsitul lui octombrie. Am zis ca este poate din cauza apropierii sarbatorilor. Am incercat sa scad procentul la comision, doar sa-i atrag pe cei care vor sa vanda. Nimic. Au trecut sarbatorile, dar tot nu stiu de ce nu apar oferte“, se plange Filculescu de la Eurofim. El crede ca proprietarii asteapta, totusi, trecerea la leul greu si abia dupa aceea vor decide daca vor vinde sau vor mai astepta in continuare.

    Si Petre Robitu, directorul general al agentiei imobiliare Donald, crede ca proprietarii asteapta, pentru a vinde, trecerea la leul greu, cand vor vedea cum va evolua in continuare piata.

     

    „Oamenii asteapta ca preturile sa creasca in continuare. Pentru cei din clasa medie, orice mie de euro in plus inseamna multi bani, si tocmai de aceea fiecare incearca sa creasca atat cat poate pretul, daca nu are o nevoie urgenta de bani si nu este obligat sa vanda“, apreciaza Robitu.

     

    Adrian Militaru, directorul agentiei imobiliare Magic Real Estate, povesteste, uimit si el, ca acum vin clienti cu 35.000 de euro si cu foarte mare greutate le mai poate gasi un apartament de doua camere intr-o zona ca Dristor. Prin vara, cu acesti bani gasea „lejer“ un apartament pe Calea Mosilor.

     

    Paginile cu oferte de vanzare din publicatiile de profil s-au redus si ele in ultima vreme si, spun agentii imobiliari, majoritatea ofertelor care apar prin ziare se repeta in fiecare zi, fie pentru ca apartamentele sunt de foarte slaba calitate si nu se vand, fie pentru ca sunt multi care tin la pret.

     

    „Sunt explicatii de genul: «Vreau 50.000 de euro pe apartament si nu mai putin, pentru ca imi fac o casa si atat imi mai trebuie. Nu vreau sa ma imprumut!»“, a adaugat Militaru.Sunt oferte foarte putine in ultimele trei luni, ba chiar in ultimele sase, precizeaza, la randul sau, si Remus Gramescu, directorul general al agentiei imobiliare BEG. La unison cu colegii sai, acesta crede ca motivul este speranta proprietarilor ca preturile vor creste in continuare.

     

    „Numarul de tranzactii a scazut cu circa 50% in al doilea semestru din 2004, dar cele mai mari scaderi au fost in noiembrie si decembrie, mult peste acest procent. Pentru 2005, cred ca se va pastra trendul slab al vanzarilor din ultimele luni. Tocmai din acest motiv, care va crea o presiune a cererii si mai mare, estimez ca pretul apartamentelor va creste si in acest an cu circa 20-40%“, apreciaza Gramescu.

     

    Faptul ca piata a ajuns la mana proprietarilor o demonstreaza si capriciile pe care si le permit acestia. Astfel, o mare problema, spune directorul agentiei BEG, este faptul ca, de multe ori, desi proprietarul declara un pret de vanzare in anunt, atunci cand clientul merge sa-l cumpere, se razgandeste si cere cu cateva mii de euro in plus.

     

    „Se razgandeste si mai cere 5-8.000 de euro «peste». Mai mult de 20% din totalul celor care dau anunturi fac asa ceva, mai ales cand vad ca au multi potentiali clienti“, a adaugat Gramescu. Cat de mult se pot scumpi apartamentele? Cand vor „da drumul“ proprietarii la vanzari? Aproape nimeni de pe piata imobiliara nu se aventureaza sa dea un pronostic. Unii spun ca ofertele vor reaparea pe piata dupa luna iulie, adica dupa trecerea la leul greu. Altii cred ca proprietarii vor mai astepta ceva, adica pana la aderarea Romaniei la UE, in speranta ca preturile apartamentelor se vor dubla sau tripla.

     

    Cert este ca se vor scumpi in continuare, in conditiile in care nu exista alta alternativa. Apartamentele care se construiesc in blocuri private sunt inca insuficiente pentru a rezolva criza. Pentru anul acesta se anunta ca se vor „lansa“ pe piata aproape 4.000 de astfel de apartamente, insa un ritm normal al constructiilor de locuinte ar insemna in fiecare an 10 la mia de locuitori. Adica, peste 200.000 de locuinte noi pe an, in cazul Romaniei. Insa, in afara de acest ritm care este unul normal in tarile civilizate, agentii imobiliari spun ca in tara noastra exista un necesar de un milion de locuinte.

     

    Se estimeaza astfel ca pretul apartamentelor va creste cu circa 15%, in medie pentru acest an, in conditii normale. Pentru ca s-ar putea, spun jucatorii pietei, sa existe consecinte de natura psihologica o data cu trecerea la leul greu. „In general, chiar si numai denominarea duce la cresteri de pret ale locuintelor“, a mai spus Radu Zilisteanu.

     

    La adancirea crizei au contribuit involuntar si investitorii straini, care au cumparat masiv apartamente in ultimii ani, fara sa se uite la pret. Si ei, tot cu speranta ca le vor vinde cu profit mare peste o vreme. Faptul ca apartamente noi nu se construiesc decat foarte putine, iar cele vechi „se plimba“ din mana in mana, adanceste criza. S-a ajuns, astfel, in situatia paradoxala si tragi-comica in care apartamentul sa se asemene cu vinul: cu cat este mai vechi, mai „tranzactionat“, devine mai scump.

     

    Multi ar putea spune ca, in aceste conditii si la aceste preturi, solutia este simpla: cumperi un teren si construiesti o casa. Daca ar fi asa, printre primii care ar trebui sa se bucure s-ar numara Dan Ioan Popp, presedintele companiei de constructii Impact Bucuresti, care a construit in ultimii ani peste 1.000 de vile.  Nu este insa deloc asa, spune el.

     

    „Nu inseamna ca in lipsa ofertelor de vanzare de apartamente, oamenii se muta la case. Exista o oarecare reorientare, dar nu semnificativa. Piata este dominata  de tranzactii cu apartamente vechi. In momentul in care cumperi un apartament, esti un cumparator obisnuit, iei o marfa la mana a doua in general. Cand iti construiesti o casa, insa, devii antreprenor, iti asumi niste riscuri, alergi dupa avize, autorizatii, teren, materiale de constructii, constructori etc. Nu multi isi permit sa-si aloce timp pentru asa ceva“, explica Popp.

    Presedintele Impact isi intareste argumentatia cu exemple: in 2004 au fost peste 450.000 de tranzactii cu locuinte in toata tara. Maxim 10% dintre ele s-au referit la case. In orase se construiesc anual putin peste 15.000 de case, adica sub 5% din totalul tranzactiilor cu locuinte la nivel de tara.

     

    „Restul cumparatorilor de locuinte raman tributari anunturilor imobiliare“, afirma Popp. Presedintele celui mai mare constructor roman de vile este cel mai pesimist in privinta momentului in care se va opri cresterea pretului apartamentelor: abia peste trei ani. „Pretul pe o piata este intotdeauna un lucru artificial, o expresie a nevoii. Daca oamenii au nevoie, platesc“, conchide el.

     

    Si oamenii platesc, intr-adevar. Mai ales ca pentru romani, mai mult decat pentru multi alti europeni, locuinta este un simbol al implinirii. Mai nou, al implinirii unei varste onorabile pana la plata ratelor aferente creditului imobiliar.

  • PERIFERIE CU IZ DE LUX

    Agentii imobiliari spun ca preturile apartamentelor au crescut, in medie, cu 50% in 2003 si cu peste 20% in 2004. Astfel, au ajuns aproape de valorile cu care se vand apartamentele din marile orase din Europa Centrala si de Est.

     

    Zona

    Pret apartament

    Drumul Taberei

    30.000 € (2 camere)

    Drumul Taberei

    40-50.000 € (3 camere)

    Dristor

    35.000 € (2 camere)

    Iancului

    38-40.000 € (2 camere)

    Iancului

    45-48.000 € (3 camere)

    Tineretului

    40-42.000 € (2 camere)

    Stefan cel Mare

    45-48.000 € (3 camere)

     

    Sursa: Agentiile imobiliare;

    Nota: In tabel apar preturi medii; pretul unei garsoniere, in majoritatea zonelor din Bucuresti, depaseste 22.000 de euro in cea mai mare parte din cazuri.

  • PRABUSIRE

    In fiecare din ultimii doi ani s-au construit doar circa 30.000 de locuinte. Pentru a iesi din criza locativa, Romania are nevoie de un milion de locuinte, dupa cum estimeaza analistii pietei imobiliare autohtone.

     

    Perioada

    Numar locuinte construite

    1971 – 1980

    11.184

    1981 – 1989

    958.446

    1990 – 1994

    144.300

    1995 – 1999

    83.047

    2000 – 2002

    34.270

    2003*

    30.000

    2004*

    35.000

     

    * estimare companii

    Sursa: Institutul National de Statistica

  • INDUSTRIA CARNE: Strainii ataca piata carnii

    Tot mai multe grupuri straine de prelucrare a carnii vor sa preia companii romanesti de profil. Nimic rau in asta. Numai ca jucatorii mari au actionari care nu prea vor sa vanda, iar cei mici nu sunt suficienti de atractivi.

     

    La rafturile cu preparate din carne, Dana Popescu zaboveste cel mai mult, in fiecare sambata dimineata, cand merge la cumparaturi. De obicei, sta in magazin cel putin doua ore, pentru ca trebuie sa cumpere tot ce are nevoie intreaga familie. Ca angajata la o firma de import, la 32 de ani, lucreaza cel putin 10 ore pe zi, iar in timpul saptamanii nu are timp de cumparaturi. Se hotaraste greu ce mezeluri sa cumpere, pentru ca, desi a inceput sa recunoasca marcile care ocupa rafturile, mereu apare ceva nou. Pentru cumparatori ca ea, procesatorii de carne au inceput o batalie tacita. Domeniul preparatelor din carne a inceput sa fiarba in 2004 si in Romania. Prima miscare a fost preluarea companiei Gourmet de Caroli, urmata apoi de preluarea pachetului majoritar de actiuni al Romconserv Caracal de catre cehii de la Hame.

     

    In plus, alti jucatori din industria carnii au inceput sa-si manifeste interesul pentru procesatorii romani, pentru ca piata are potential mare de crestere – acum, consumul de carne anual, per capita, este de 40-45 kg, pe cand in UE se consuma intre 90 si 120 kg anual, pe cap de locuitor. Un motiv in plus de a investi in Romania este ca aici sunt preferate, in cazul preparatelor din carne, produsele autohtone: in 2003, de exemplu, importurile de mezeluri au reprezentat doar 3% din totalul pietei.

     

    „Cei interesati de Romania stiu foarte clar ca a inceput perioada in care se pot face jocurile importante“, spune Alina Pene, Marketing Director la Campofrio Romania. Pentru investitorii straini, acum pare a fi momentul potrivit. Pentru ca data aderarii la UE devine din ce in ce mai sigura. In plus, pretul unei tranzactii pe plan local este suficient de atractiv, mai ales acum, cand unii jucatori locali intampina dificultati, dupa spusele presedintelui Asociatiei Romane a Carnii, Sorin Minea.

     

    Companii ca Orkla, Hame, Nikas, Zwanenberg sau Reinert, care au cumparat sau au anuntat ca doresc o achizitie in Romania sunt suficient de rasunatoare pentru a demonstra ca cerere exista. Paradoxal, oferta, adica investitori romani dispusi sa isi vanda companiile (cele suficient de mari), lipseste.

     

    „Din discutiile catorva mari procesatori am inteles ca nu vor sa-si vanda afacerile. Nu vor sa piarda controlul in firmele in care au investit“, spune Mihai Visan, director executiv al Asociatiei Romane a Carnii. Un exemplu este Angst, care a primit trei oferte, conform oficialilor companiei, dar nu intentioneaza sa accepte nici una.

     

    „Nu vreau nici sa vand, nici sa aduc un partener. In primul rand pentru ca nu este momentul“, spune Sorin Minea, director general al Angst. Minea spune ca sunt doua situatii in care o firma poate fi vanduta: ori are o marca pe care o poate vinde si castiga mai mult decat a investit, ori nu are o situatie financiara buna.

     

    „Eu nu sunt in nici una din aceste situatii“, spune managerul de la Angst. O problema majora cu care se confrunta procesatorii de carne in acest moment este cresterea pretului carnii de porc, in vara trecuta, cu aproape 40%. „Avem cel mai scump porc din lume: 2 euro pe kilogram“, spune Mihai Visan.

     

    Situatia precara in care se afla unii jucatori i-ar putea determina deci sa accepte propunerile firmelor straine. Totusi, este putin probabil ca marile companii din industrie, precum Scandia, Cris-Tim, Angst, Mandy sau Agricola International, sa renunte la controlul afacerilor.Pentru jucatorii mari, cel mai puternic argument de a nu vinde in acest moment este ca, acum, pretul unei astfel de tranzactii ar putea fi mult mai mic decat cel al unei vanzari din preajma aderarii la UE.

     

    „Cei dispusi sa cumpere acum vor plati alte preturi decat daca se vor decide sa cumpere in 2007“, spune Alina Pene, director de marketing la Campofrio Romania. Intre argumentele care sustin posibilitatea cresterii pretului unei tranzactii se mai numara si stadiul inca redus de dezvoltare a pietei; gradul de fragmentare este mare iar marci noi se lanseaza aproape permanent. In plus, consumatorii mai sunt inca atrasi de vracuri.

     

    „Piata romaneasca de carne nu a ajuns inca la maturitate si se dezvolta continuu“, mai spune Alina Pene. De asemenea, jucatorii autohtoni sunt in plina dezvoltare, un exemplu fiind Agricola International Bacau, care a finalizat o investitie de 4,3 milioane de euro pentru deschiderea a doua noi capacitati de productie. „Pana acum, nu am primit oferte, dar oricum, nu am fi interesati sa renuntam la controlul companiei“, spune, la randul sau, Gheorghe Antochi, presedinte al Agricola International. Totusi, el precizeaza ca pe parcursul ultimului an atitudinea partenerilor externi s-a schimbat radical si sunt interesati de realizarea investitiilor comune. „Daca pana acum circa un an de zile nu prezentam mare interes pentru partenerii straini, acum lucrurile s-au schimbat. Sunt chiar dispusi la parteneriate. Chiar daca nu detin partea majoritara a actiunilor“, adauga Antochi.

     

    Un alt motiv pentru a nu vinde este acela ca integrarea va aduce si deschiderea granitelor pentru export, cel putin pentru firmele romanesti care functioneaza la standarde UE. Prin urmare, strainii au ca alternativa preluarea unor companii romanesti medii sau mici, care sunt mai putin atractive. Adica vor necesita cheltuieli ulterioare mari pentru cresterea productiei sau lansarea de branduri noi.

     

    „Probabil ca investitorii straini sunt interesati de piata in masura in care pot face o achizitie in care sa nu mai investeasca foarte multi bani, capital si timp“, spune Mugur Nicolae, director de marketing la Caroli, companie care a finalizat in 2004 o investitie de 3 milioane de euro, din care o treime sunt fonduri SAPARD. O parere similara are si Sorin Minea, care spune ca strainii sunt interesati in primul rand de marca, or, de recunoasterea marcii se bucura doar jucatorii mari din domeniu. Pentru ca doar ei si-au permis sa investeasca in publicitate. Deocamdata, doar cateva marci se bucura de popularitate la nivelul intregii tari.

     

    Daca, totusi, investitorii s-ar multumi cu mai putin, loc de actiune au destul: la Registrul Comertului sunt inregistrate peste 1.700 de firme care au ca obiect de activitate procesarea carnii. „Numarul celor care activeaza in domeniu este foarte mare. Dar este doar o chestiune de timp pana ce numarul jucatorilor se va reduce drastic“, spune Mihai Visan. Tot el precizeaza ca, in timp, vor mai exista doar cativa producatori locali, care vor avea produse de nisa – specialitati regionale.

     

    Oricum, framantarile pietei au un aer de déja vu. Alte piete – ca Ungaria si Polonia – au trecut prin experiente similare, cand jucatorii locali au fost preluati de nume mari, ca Smithfield – care a achizitionat pachete de actiuni majoritare la firmele cele mai importante de pe pietele celor doua tari. In general, la nivel mondial, fenomenul de concentrare a productiei se manifesta din ce in ce mai puternic. Cei mari devin mai mari, iar cei mici dispar. Ramane de vazut cat de repede si in ce conditii se vor „preda“ si jucatorii romani din domeniu.

  • CUMPARATORII

    Unii jucatori straini au avut inspiratia de a intra pe piata din timp. Acum, le ramane sa se extinda. Altii se grabesc sa gaseasca parteneri autohtoni sau „marfa“ de cumparat.

    • Hame: Cel mai mare producator ceh de conserve si pateuri a achizitionat 60% din Romconserv Caracal.
    • Orkla Foods Romania: A lansat o oferta pentru preluarea companiei Ardealul. Orkla detine deja Topway.
    • Smithfield: Cel mai mare procesator de carne de porc din lume controleaza Com-Tim si detine 22% din Campofrio Alimentacion, prezenta in Romania prin Tabco-Campofrio.

  • PRETENDENTII

    Zwanenberg Food Group: numarul unu din Olanda.

    Nikas: liderul pietei din Grecia.

    Reinert: numarul trei in Germania.

     

    Sursa: companiile

  • Cu pestii cei mari pe inventar

    Patronatul si sindicatele acuza „imixtiunea politica“ in activitatea rafinariei Rafo Onesti. Muncitorii se pregatesc sa ceara autonomie regionala, iar patronii vor sanctionarea reprezentantului FMI in Romania.

     

    Cladirea administrativa a rafinariei Rafo Onesti e cunoscuta nu numai pentru ca acolo au avut birouri cei care au fost de-a lungul vremii, directori ai companiei. Un alt element atrage atentia: chiar in holul (renovat recent) de la intrarea in cladire, vizitatorul este intampinat de cateva acvarii cu pesti exotici. „Sunt luati pe inventar“, ne explica un salariat al rafinariei. „Daca moare vreunul, trebuie scazut din contabilitate“. Or fi scumpi? „Pai costa 100-200 de euro bucata“, ii evalueaza muncitorul.

     

    Dupa ce traversezi holul cu acvarii, dai de biroul directorului general al Rafo, acum Paul Ivascu, fost manager in cadrul Tofan Grup. Biroul se asorteaza cu holul: are mobilier nou si aparate scumpe. De cum ne vede, Ivascu incepe sa isi verse oful. Inainte sa i se puna vreo intrebare, ne prezinta „datele problemei“ de la rafinarie, asa cum le vede el, incepand de la planul de reorganizare a activitatii rafinariei, propus de Balkan Petroleum, actionarul majoritar, si terminand cu suspendarea punerii in practica a acestui plan de catre noul guvern.

     

    „Situatia de la Rafo este efectul unei economii de piata care se manifesta in toata duritatea ei“, sustine Ivascu. „In momentul de fata, pe piata petroliera romaneasca de rafinare activeaza un monopol format din OMV-Petrom si din Rompetrol, sustinut de organisme financiare. Acesta se lupta sa fie singur pe piata.“

     

    Echilibrul pe piata ar fi pastrat, sustine Ivascu, tocmai de Rafo. Cat timp va mai reusi, nu stie, pentru ca „pe langa factorul economic, mai intervine si factorul politic, atat intern, cat si extern“. Directorul general reproseaza fostilor si actualilor guvernanti faptul ca nu au analizat situatia Rafo din momentul preluarii companiei de catre Balkan Petroleum (BKP), in urma cu un an si jumatate. Mai precis, Paul Ivascu si-ar fi dorit ca guvernantii sa cunoasca planul de reorganizare a rafinariei.

     

    De ce era nevoie de un plan de reorganizare, la aproape patru ani de la privatizarea societatii? BKP sustine ca era singura solutie pentru ca societatea sa isi poata plati datoriile istorice care depasesc 15.000 de miliarde de lei. Mai precis, BKP propunea preluarea creantelor societatii de catre AVAS si transformarea lor in actiuni. Ulterior, AVAS urma sa le vanda, iar BKP sa aiba drept de preemptiune asupra lor. Marian Anton, consilier la BKP, declara ca societatea este pregatita sa cumpere actiunile Rafo de la AVAS.

     

    Punctul forte care ar veni sa sustina planul de reorganizare este faptul ca societatea a reusit sa plateasca, din octombrie 2003, toate datoriile curente, in suma de peste 11.000 de miliarde de lei. Ivascu explica, mai departe, ca planul de reorganizare a fost aprobat de Tribunalul Bacau, iar guvernul Nastase a dat o ordonanta care consfintea transferarea datoriilor rafinariei la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Dupa schimbarea guvernului, noua echipa a dat o alta ordonanta de suspendare a reorganizarii, timp de 90 de zile, pana cand AVAS va face un audit la societate pentru a vedea viabilitatea acestui plan.

     

    „Vor veni sa spuna: «Nu v-am inchis noi, va inchideti singuri»“, mai spune Ivascu. El sustine ca suspendarea reorganizarii a panicat furnizorii si clientii societatii. „Clientii nostri isi pun intrebarea: «Ce faceti, oamenilor? Mai merg cu voi, nu mai merg cu voi? Mai functionati?». Ei au nevoie de contracte.“ Acestea sunt problemele pentru desfacerea produselor petroliere ale Rafo. Directorul rafinariei spune ca situatia este similara si la capitolul aprovizionare.

     

    „De un an si jumatate am functionat cu banul jos, fata de celelalte rafinarii, care au un organism financiar in spate si care a putut sa garanteze pentru ei. Asa si-au putut permite sa aduca titeiul acum si sa il plateasca peste 30-60 de zile“, afirma Ivascu.

     

    Dupa un an si jumatate, furnizorii isi pun aceleasi intrebari ca si clientii. In afara de asigurari ca lucrurile vor merge bine, directorul Rafo nu poate oferi nimic altceva clientilor si furnizorilor. Iar asigurarile vin, din nou, sa se bazeze si pe platile facute la bugete in ultimul an. Aceleasi sume (11.000 de miliarde de lei) sunt aduse in discutie si de liderii de sindicat. Toti, aproape la unison, spun ca platile in cauza sunt dovada clara de viabilitate. Cand vine vorba despre datoriile istorice, Paul Ivascu nu vrea sa dea nici o explicatie.

     

    „Sarcina noastra nu era trecutul, ci ce vom face. Din ce am analizat, nu mi-am putut face o parere despre cauzele care au dus la aceste datorii.“ De partea cealalta, liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian, are unele explicatii pentru acumularea datoriilor. Oprirea rafinariei timp de trei ierni, incepand cu 1997, echipamente care au cedat si reoprirea din 2002 pentru revizie. Dar trecand peste aceste chestiuni, Marian vine cu o explicatie simpla: „Nu venea nimeni sa ne cumpere. Tot ce a fost, a fost un aranjament, sa vina cineva. Ce a fost prezentat in caietul de sarcini la APAPS nu concorda cu ce era in teritoriu“, spune Marian.

     

    Asa s-ar fi ajuns la cheltuieli mai mari decat era prevazut initial (pentru ca rafinaria sa mearga). Cum a mers, chiar si cu investitiile? Atat de bine, incat in iulie 2003 utilajele au fost oprite de trei ori. Una peste alta, a mai redeschis si Lukoil rafinaria Petrotel, Rafo pierzand grupul rus de pe lista clientilor care achizitionau carburanti.

     

    Dar poate cea mai simpla si buna explicatie a fost aceea a unuia dintre muncitorii de la Rafo, om cu experienta in rafinare, care a fost la Onesti inca de la constructia societatii. „Problema noastra este ca nu am avut un investitor strategic. Toti care au venit au vrut sa vada ce pot castiga ei, nu ce sa faca pentru noi“, spune rafinorul. El nu uita sa spuna, aproape ca o poezie, ca actuala conducere a demonstrat ca poate face ceva… platind 11.000 de miliarde de lei la furnizori si la stat. Vorbind cu oamenii de la Rafo, te izbeste faptul ca aproape toti cunosc neobisnuit de bine datele contabile ale societatii. Ce muncitor, de la o alta societate, mai poate spune in orice moment cat a platit seful sau la stat?

     

    Trecand peste „istoricul“ rafinariei, acum una dintre preocuparile sindicatului este corespondenta cu premierul Tariceanu. Scrisorile adresate primului-ministru au acelasi ton cu declaratiile conducerii rafinariei. Amintesc de „imixtiunea politicului in actul de justitie“, facand referire la declaratiile lui Graeme Justice, reprezentantul Fondului Monetar International (FMI) in Romania. Apoi anunta ca suspendarea ordonantei date de guvernul Nastase va bloca importurile de titei ale societatii si prezinta si o istorie a activitatii societatii din punct de vedere financiar.

     

    La momentul de fata, toate celelalte preocupari sindicale (salarii, contractul colectiv de munca etc.) au trecut in plan secund. Principala preocupare a liderilor de la Rafinorul o constituie incercarea de a determina Executivul sa deblocheze planul de reorganizare. Ei iau in calcul si solutii extreme de protest. Grevele sau marsurile organizate la Bucuresti ar putea functiona intr-o prima faza. La Rafo mocneste insa un protest si mai „serios“.

     

    Mai in gluma, mai in serios, sindicalistii au o varianta de rezerva. „Daca ei (n.r. – guvernantii) nu accepta planul de reorganizare, inseamna ca nu ne vor. Atunci o sa ne cerem si noi autonomia teritoriala si vom bloca toata regiunea, sa nu mai treaca nimeni“, spune unul dintre ei.

     

    In cazul falimentului rafinariei, ei mai au o varianta de rezerva, pastrata tot la nivel de gluma. „Cand am auzit ca sunt 4.000 de locuri de munca la capsuni, in Spania, am zis ca numai bine ajung pentru muncitorii de la Rafo“, spune, zambind, Ion Marian.

     

    Apoi redevine serios si subliniaza ca, la falimentul rafinariei, nu vor ramane pe drumuri doar cei 2.600 de angajati de la Rafo, ci si muncitorii de la Carom si de la alte unitati din zona, adica circa 6.000 de salariati. Daca muncitorii incearca, pe toate caile, sa sensibilizeze autoritatile, sefii lor fac declaratii incendiare la Bucuresti. Acum, nemultumirea lor s-a canalizat inspre Graeme Justice, reprezentantul FMI in Romania si inamicul numarul unu al reorganizarii Rafo.

     

    Acesta ar fi cauzat societatii din Onesti, acuza reprezentantii companiei, pagube de 7.000 miliarde lei prin declaratiile facute. Apar, din nou, formularile folosite si de sindicat. Afirmatiile lui Justice ar fi „imixtiuni distructive in economia tarii“ si in functionarea unei firme private, sustine Teodor Cuzino, avocatul Rafo.

     

    Justice ar fi spus ca planul de reorganizare a Rafo este o renationalizare si guvernul ar trebui sa grabeasca falimentul societatii, mai spun reprezentantii rafinariei. Dincolo de nuanta ilara a acuzatiilor, lucrurile se complica atunci cand vine vorba despre modalitatile prin care ar fi aparut paguba de 7.000 de miliarde de lei. Dupa o serie de explicatii destul de subrede ale lui Marian Anton, consilier la BKP, Paul Ivascu reuseste sa prezinte o varianta de calcul: unii furnizori, precum Glencore, ar fi renuntat sa mai lucreze cu Rafo, iar altii ar fi scumpit titeiul livrat rafinariei.

     

    Asa se face ca o parte dintre creditori, precum Faber Invest, au semnat un protest prin care se cere reprezentantului FMI sa isi retraga imediat, in mod public, afirmatiile formulate impotriva Rafo. Acestia il ameninta pe Justice cu tragerea la raspundere, in „conformitate cu normele si uzantele aplicabile statutului sau“. Care vor fi modalitatile de tragere la raspundere? Din nou, avocatul Cuzino nu da nici o masura concreta.

     

    Lucrurile par a fi destul de confuze: declaratii politice care ar fi fost atintite, inutil, impotriva Rafo, pagube cuantificate, dar greu de explicat, si un actionar majoritar care declara ca a preluat Rafo pentru ca… nu a avut incotro. „Fostii proprietari aveau datorii la Balkan Petroleum de cateva milioane de dolari“, afirma Marian Anton. „Am preluat societatea pentru ca nu aveam incotro“.

     

    La vremea respectiva insa, BKP nu avea nici un plan pentru a face Rafo viabila. Doar cateva luni mai tarziu a venit cu propunerea de reorganizare. Cum este posibil insa ca o firma sa isi permita sa preia „in orb“ si fara proteste o societate in pragul falimentului? Explicatia ca nu avea alta solutie nu pare sa se sustina. Solutia era recuperarea datoriilor in instanta, prin cererea reorganizarii sau a falimentului. Nu s-a ales aceasta varianta. De ce?

     

    Structura actionariatului BKP ar putea fi o explicatie. Compania cu sediul la Londra este detinuta (50%) de societatea romaneasca VGB Oil, a omului de afaceri Marian Alexandru Iancu. El nu era strain de activitatea Rafo dinaintea preluarii de catre BKP. Numele acestuia si al fratilor sai au aparut de multe ori in mass-media, legate de afacerile cu titei pe care le faceau, s-ar parea, prin intermediul Rafo.

     

    Daca ar fi sa se dea crezare unor asemenea informatii, cel care se ocupa de afacerile Rafo a venit, cu o alta firma, sa preia rafinaria si sa o curete de datorii. Acestea sunt doar speculatii insa. Autoritatile investigheaza cazul si pe o parte din reprezentantii VGB si urmeaza sa stabileasca care sunt vinovatii.

     

    Asta in cazul in care nu se va ajunge la concluzia ca totul s-a intamplat „din cauza unei economii de piata care se manifesta in toata duritatea ei“.

  • PATRU VARIANTE PENTRU RAFO

    Activitatea rafinariei Rafo Onesti depinde de acceptarea planului de reorganizare judiciara, acceptat de instantele de judecata, dar contestat de AVAS, care nu doreste sa preia datoriile companiei. In plus, ordonanta care consfintea acest lucru a fost suspendata pe o perioada de 90 de zile de catre guvernul Tariceanu. In acest timp, se va face un audit al planului. Daca auditorul nu il considera viabil, atunci Rafo intra in faliment, a declarat Mircea Ursache, presedintele AVAS.

     

    Reorganizare: Daca auditul comandat de AVAS va dovedi viabilitatea planului de reorganizare propus de Balkan Petroleum, atunci acesta va fi aplicat si datoriile rafinariei vor fi convertite in actiuni.

     

    Creditori: Daca nu va fi acceptat planul de reorganizare, atunci creditorii va trebui sa se intalneasca din nou pentru a vota o alta varianta (precum cererea falimentului) pentru recuperarea datoriilor rafinariei.

     

    Faliment: AVAS a atacat in instanta planul de reorganizare a Rafo. Daca va primi un raspuns favorabil de la Curtea de Apel Bacau, atunci se va declansa falimentul companiei.

     

    Lichidare: In cazul pronuntarii falimentului, judecatorul sindic va numi un lichidator care va valorifica activele Rafo si va achita (partial) datoriile.

  • PLANUL DE REORGANIZARE

    BKP a stabilit un plan de reorganizare a Rafo, care ar urma sa treaca la AVAS datoriile rafinariei. Ulterior, acestea ar putea fi rascumparate de BKP. Istoria transformarii datoriilor in actiuni pentru alte companii privatizate arata ca niciodata nu s-a platit valoarea totala a respectivelor restante, ci o foarte mica parte (10-20%).

     

    Datorii: Restantele Rafo, transformate in actiuni, se preiau de AVAS, care apoi cauta un cumparator pentru ele. BKP si-a exprimat, deocamdata, optiunea de a le achizitiona.

     

    Carom: Rafo ar fi urmat sa fie unita cu societatea Carom, creandu-se o societate petrochimica integrata.

     

    Clienti si furnizori: Ca dovada de buna-credinta, BKP declara ca este la zi cu plata datoriilor curente ale societatii catre furnizori si clienti, din octombrie 2003 pana acum.

  • PRINCIPALII CREDITORI

    Datoriile Rafo (in care sunt incluse si penalitatile) depasesc 15.000 de miliarde de lei. Jumatate din acestea sunt fata de bugetul statului, restul fiind datorii comerciale catre circa 700 de parteneri de afaceri ai rafinariei.

     

    Bugetul statului: 8.000 miliarde lei.

    Faber Invest: 5.000 miliarde lei.

    Petrom: 2.258 miliarde lei.

    VGB Invest: 1.500 miliarde lei.

    Prospectiuni SA: 256 miliarde lei.