BusinessMagazin

Blog

  • Pana la Biroul de Credit

    Daca detineti un credit de consum, imobiliar sau un credit pe card, aveti grija ca nu ati inregistrat pe perioada acordarii creditului o intarziere a obligatiei de plata mai mare de 30 de zile si mai mare de 1 leu.

    OBLIGATIE DE PLATA:  Reprezinta cel putin o rata sau o dobanda care trebuie platita bancii. In cazul creditului pe card, obligatia de plata este stabilita de fiecare banca si in general, este specificata in contractul de emitere a cardului.

    GRAFIC: Pentru a evita inscrierea la Biroul de Credit, trebuie urmarit graficul de creditare dat de banca la momentul acordarii creditului si nu trebuie intarziata mai mult de 30 de zile la plata obligatiilor. Daca dobanda la credit este „indexabila“, trebuie verificata intotdeauna valoarea la zi a dobanzii pentru a nu depune o suma mai mica celei care trebuie platite. 

    DEPUNEREA OBLIGATIILOR DE PLATA: Pentru un credit, depunerea obligatiilor de plata se face intr-un cont curent atasat creditului. Pot exista si alte comisioane de gestiune a contului, comisioane pentru emiterea unui extras de cont etc. ce trebuie platite si care se debiteaza „automat“ din acest cont. In acest caz, suma depusa in cont trebuie sa acopere aceste obligatii si pe cele aferente creditului. 

    ANTERIOR BIROULUI DE CREDIT: Si cei ce au detinut un credit inainte de august 2004 si au inregistrat in ziua cand a inceput sa functioneze Biroul o intarziere a obligatiei de plata mai mare de 30 de zile si mai mare de 1 leu au fost inregistrati. 

    NELAMURIRE: Pot exista situatii in care, desi clientul bancii are impresia ca nu este restantier, se regaseste la Biroul de Credit. Exista situatii cand clientii raman „agatati“ cu o suma de cel putin 1 leu care a generat o intarziere mai mare de 30 de zile, de la momentul rambursarii integrale a creditului si pana la 16 august 2004, cand a inceput sa functioneze Biroul de Credit.

    SITUATIE PERSONALA: Orice persoana aflata intr-o astfel de situatie poate solicita o data pe an, gratuit, eliberarea unei situatii personale. Ea include si informatii despre numele bancilor la care solicitantul inregistreaza eventual restante. Cererea se poate trimite prin posta sau se poate depune direct la sediul Biroului de Credit.  

    GRESEALA BANCII: Daca in urma analizei se dovedeste ca banca a gresit, atunci aceasta are dreptul/obligatia de a anula raportarea respectiva.

  • INVESTITII: In transeele industriei de armament

    Vremurile de glorie pentru exporturile romanesti de armament au apus demult. In ultimii 15 ani, industria de aparare s-a transformat din „fabrica“ de valuta, in producator de someri. Chiar si asa, nume mari din Europa sau SUA dau tarcoale firmelor romanesti. In lipsa comenzilor de la Ministerul Apararii, proiectele de investitii ale companiilor straine raman in stand-by.

     

    Inainte de 1989, exporturile romanesti de armament au atins un miliard de dolari (circa 800 mil. euro/an). Acum, abia daca trec de 43 de milioane de dolari (33 mil. euro). La mijlocul anilor ‘90, Romania a reusit „performanta“ sa iasa din topul primilor 10 exportatori si sa cada pe locul 40. 

     

    Subtierea conturilor a obligat societatile din industria de aparare sa isi regandeasca politica de costuri. Si metoda cea mai la indemana pare sa fi fost scaderea numarului de angajati. De la 220.000, in 1990, la 12.000 in prezent. „Si 2007 trebuie sa ne prinda cu numai 4.500-5.000 de angajati“, spune Pavel Mitiu, directorul general al producatorului de armament Romarm si presedintele organizatiei patronale Patromil. Pe hartie, programul de disponibilizari este trecut la capitolul „restructurare“.

     

    Iar restructurarea ar avea rolul de a aduce investitori straini dornici sa preia societatile romanesti mai mult sau mai putin profitabile. Aparent, progamul a dat roade. Firme straine cu nume rezonante s-au aratat interesate de „apararea“ romaneasca. „S-au primit scrisori de intentie de la companii precum Rheinmetall Germania, Finmeccanica Italia, EADS Franta, Soltam Israel sau Raytheon SUA“, a declarat, pentru BUSINESS Magazin, Pavel Mitiu.

     

    Investitorii straini au pus ochii pe societati cu un nivel „suficient de competitivitate“, care fac parte din Romarm, precum Uzina Mecanica Bucuresti, Arsenal Resita sau Electromecanica Ploiesti, mai spune Mitiu.

     

    La o analiza mai atenta, situatia este ceva mai nuantata. Investitorii straini vor sa intre in industria romaneasca de aparare, insa au si cateva conditii. „Ei vor ca firmele pe care le preiau sa aiba contracte ferme din partea Ministerului Apararii Nationale“, sustin surse apropiate procesului de privatizare.

     

    De partea cealalta, Ministerul Economiei si Comertului (MEC), care are in grija 9 producatori din industria de aparare, are conditii proprii pentru potentialii investitori. Ei ar trebui sa „viabilizeze“ societatile, „prin comenzile pe care le vor aduce“, explica MEC.

    Aici lucrurile par a fi ajuns intr-un impas. Pe de o parte, firmele straine conditioneaza preluarea producatorilor romani de armament de existenta unor comenzi din partea MApN. De cealalta parte, autoritatile de la Bucuresti cred ca investitorii straini ar trebui sa vina si cu bani, si cu comenzi. Iar privatizarea bate pasul pe loc. 

     

    Ce societati vrea, de fapt, MEC sa vanda? Pe lista ministerului sunt noua producatori din industria militara, care reprezinta circa 60% din totalul societatilor de profil. Poate cel mai important dintre acestia este Compania Nationala Romarm. Societatea este, de fapt, un conglomerat, cu 16 filiale, care produc munitie, arme si vehicule militare. Pe langa acestea, statul vrea sa atraga investitori straini pentru doi producatori de aeronave (Avioane Craiova si Romaero), pentru Santierul Naval Mangalia si producatorii de aparatura optica IOR si Optica Romana. Pe lista societatilor de privatizat sunt si cateva firme de arme si munitie (Uzina Mecanica Filiasi, Rompiro, Mecanica Orastie). Insiruirea de nume in sine nu spune mare lucru. Situatia financiara a societatilor explica, totusi, unele lucruri. Spre exemplu, de ce Uzina Mecanica Filiasi nu s-a vandut desi a fost lansata la privatizare in 2003.

     

    Aceeasi lipsa a comenzilor, reclamata de investitorii straini, este principala „vinovata“. Iar MEC, institutia care cerea comenzi din partea firmelor straine, recunoaste acest lucru. „In ultimii patru ani, din cauza lipsei comenzilor de la MApN, societatile si-au redus mult productia“, explica MEC. Urmarea a fost simpla: unele firme au fost decapitalizate si au redus personalul.

     

    Nici unitatile cu traditie, din cadrul Romarm, nu au scapat. Uzina Mecanica Cugir (celebra, pe vremuri, si pentru electrocasnice) sufera, acum, de lipsa finantarii pentru finalizarea investitiilor. In aceeasi situatie este producatorul de armament Carfil Brasov. „Procesul de finantare este subdimensionat si se intinde pe perioade lungi de timp“, explica Pavel Mitiu. Asa se ajunge la intarzieri de punere in functiune a unor utilaje. Aceasta ar fi varianta oficiala, care scapa de calificarea „informatie clasificata“, repetata destul de des, in timpul discutiei cu Business Magazin, de directorul general al Romarm.

    Dincolo de secretul militar, unele surse apropiate industriei de aparare isi amintesc de situatii care pot trece drept comice. Ele se refera, insa, la modul de „actiune“ pentru revigorarea societatilor de stat din industria de aparare din Romania.

     

    Acum noua ani, pusi in fata scaderii productiei si a comenzilor, unii directori au venit cu ideea ca sansa relansarii ar fi construirea unei turnatorii de fonta. Argumentele pareau convingatoare: cererea mondiala de componente din fonta era in crestere. Poate de aceea ideea a fost aprobata de mai-marii de la Bucuresti. Iar procedurile pentru cumpararea unei turnatorii au inceput… in 2002, adica dupa sase ani. S-au platit 20 de milioane de euro pentru instalatie si se mai cauta, acum, circa un milion de euro, spun sursele citate. Exista o singura problema: intre timp, cererea de componente din fonta s-a domolit, daca nu chiar a disparut aproape de tot. E si o parte buna a lucrurilor: furnizorul instalatiilor este dispus sa le rascumpere. Dar la un pret in vecinatatea sumei de un milion de euro.  

    Situatia care pare de domeniul anecdoticului vine sa ilustreze modul de lucru de la stat. Un investitor privat ar fi reusit, probabil, sa cumpere turnatoria de fonta in cateva luni si nu in noua ani. Ce argumente are MEC in goana sa dupa investitori pentru industria de aparare?

     

    Raspunsul pare sa fie gasit intr-un nou program de restructurare. De data aceasta, intins pana in 2007.

     

    Mai intai, activitatile „de acoperire“, precum productia de biciclete sau de masini de spalat, se separa de productia militara. Decizia este normala din punct de vedere managerial. Ce producator de armament ar prelua o fabrica unde se produc, pe langa munitie, si masini de cusut?

     

    Reversul medaliei a venit imediat. „Produsele civile nu sunt competitive. Cine cumpara masini de spalat Cugir, frigidere Sadu sau masini de cusut Ileana?“, se intreaba Pavel Mitiu. „Zvonul“ lipsei de competitivitate a ajuns si la urechile ministrului economiei. „Se pare ca productia civila pentru societatile din industria de aparare nu este de interes“, constata, recent, Codrut Seres.

     

    Prin urmare, unele societati au incercat sa supravietuiasca inchiriind sau vanzand unele bunuri. „Uzina Mecanica Mija a vandut strunguri si masini-unelte, Cugir si-a inchiriat o parte din hale“, mai spune directorul general al Romarm.

     

    Pe langa divizare, societatile din aparare trebuie sa-si reduca, in continuare, numarul de angajati. Daca acum mai sunt 12.000 de salariati, in 2007 vor ramane 4.500-5.000. Si, din nou, apar problemele. Cei care au avut „sansa“ sa fie dati afara pana in 2005, au primit plati compensatorii, reprezentand 12 salarii. „De anul viitor, insa, protectia sociala va fi diminuata semnificativ“, crede Mitiu.

     

    Planul de actiune se sfarseste cu o masura care isi avea locul la inceputul actiunii de revigorare a industriei de aparare. Cadrul legislativ ar urma sa fie modificat, obligand armata nationala „sa incheie pentru dotare, cu prioritate contracte cu industria proprie“, spune Mitiu. Deocamdata, MApN trateaza toti producatorii – romani si straini – la fel, criteriul principal pentru alegerea unuia dintre ei fiind oferta pret-calitate. Pana atunci, singura sansa pentru producatorii romani ramane exportul. „Unele unitati merg bine datorita conflictelor din Afganistan si Irak“, este de parere Pavel Mitiu. Romarm, spre exemplu, a avut contracte de circa un milion de euro pentru export, in 2002, potrivit datelor Agentiei Nationale de Control a Exporturilor (ANCEX). Si, in mod traditional, Statele Unite sunt principala piata pe care ajunge armamentul exportat de romani. Din 2000 incoace, peste 30% din exportul firmelor romanesti ajunge in Statele Unite ale Americii. Urmatoarele destinatii sunt Egipt, Israel, India si Pakistan.

     

    E drept, conflictele internationale au adus bani in plus in conturile firmelor romanesti. In 2002, Romania a exportat echipamente militare si armament de peste 33 de milioane de euro, fata de 18,7 milioane de euro cu un an inainte. Valoarea aceasta paleste in comparatie cu exporturile dinainte de 1989, care ajunsesera pana la nivelul de un miliard de dolari (circa 800 de milioane de euro). Iar actualele cifre ne plaseaza pe locul 40 in topul exportatorilor mondiali comparativ cu locul 9, pe care ne aflam inainte de 1989.

    Conjunctura internationala si transformarile prin care a trecut Romania in ultimii 15 ani pot fi cauze ale picajului in care a intrat industria de aparare din Romania. Dar exista si alte cauze, de data aceasta interne, care tin de managementul companiilor si de rapiditatea cu care sunt  – sau pot fi – luate deciziile care pot schimba cifrele contabile ale societatilor din industria de aparare.

     

    Daca managerii societatilor de armament vor invata din esecurile anilor trecuti, se va putea vedea abia atunci cand se va incheia programul de restructurare. Deocamdata, guvernantii si-au mai dat un termen: 2007, cand se incheie actualul plan de relansare a „apararii“ romanesti.

  • Ce e de privatizat

    Ministerul Economiei scoate la vanzare noua societati din industria de aparare, cu un capital social total de circa 50 de milioane de euro. O parte dintre acestea au, insa, datorii care depasesc cu mult capitalul social.  Romarm: Societatea, impartita in 16 filiale, a avut exporturi de aproape un milion de euro in 2002. In prima jumatate a anului trecut a avut pierderi de 380.000 de euro. 

    • IOR: Producatorul de aparatura optica si fotografica a avut, la finele lui 2003, un profit de 48.000 de euro.
    • Romaero: Societatea se ocupa cu fabricarea si repararea aeronavelor si a avut, la finele lui 2003, o pierdere de peste 4 milioane de euro.
    • Santierul Naval Mangalia: Compania produce si repara nave si a avut, in primele sase luni ale lui 2004, o pierdere de 488.000 de euro.
    • Avioane Craiova: Producatorul de aeronave a avut, la mijlocul lui 2004, o pierdere de 776.000 de euro.
    • Mecanica Orastie: Societatea produce arme si munitie si a inregistrat, in primul semestru al anului trecut, o pierdere de 900.000 de euro.
    • Uzina Mecanica Filiasi: Producatorul de arme si munitie a avut, in 2003, o pierdere de 463.000 de euro.
    • Rompiro Orastie: Societatea produce arme si munitie si a avut, in 2003, o pierdere de 94.000 de euro.
    • Optica Romana: Este o societate in curs de inregistrare, care a luat fiinta prin separarea de IOR Bucuresti.

  • Hotelul care tine loc de acasa

    O afacere de nisa, complexul Centre Ville din Bucuresti a batut hotelurile obisnuite din Capitala la unul dintre indicatorii cei mai relevanti ai industriei, gradul anual de ocupare. Meciul s-a incheiat cu 90% la 70% in 2004 in favoarea „hotelului-apartament“.

    Hotelul e unul special pentru ca si clientii lui sunt mai speciali: n-au venit in Bucuresti sa prinda radacini si sa-si cumpere casa, dar nici nu vor sa stea jumatate de an sau mai mult in aceeasi camera impersonala de hotel pana simt „ca le cad peretii in cap“, dupa cum spune Nick Allder, un englez care se ocupa de efecte cinematografice speciale. De un an si jumatate, Allder sta in Romania. A venit pentru a lucra cu un studio romanesc si si-a prelungit sederea, colaborand cu studiourile MediaPro de la Buftea pentru mai multe proiecte. Ii place sa spuna ca poate crea orice, cu mijloace artificiale, in afara de lumina soarelui. Incearca, asadar, sa creeze si sentimentul de „acasa“. 

    Prima data cand a venit in Romania, acum cinci ani, a stat la Hilton. Acum un an si jumatate, cand a revenit, a aflat de Centre Ville si s-a instalat imediat. Ce nu-i place la hoteluri? A stat, spune el, la cele mai bune din lume, „dar intotdeauna in camere clasice“. Aici, la Centre Ville, apartamentul e mult mai mare decat la un hotel obisnuit, fie el si de lux, „ai bucatarie – daca vrei poti sa gatesti, ai dormitor, living…“, spune el, adaugand ca are prieteni care „si-au inchiriat apartamente mai mari si si-au adus toata familia“. Ii place si ca are room-service, curatenia e asigurata, sunt pana si servicii de cumparaturi. Lasa ceasca de cafea pe masa si o gaseste curata, spune el. „E ca si cum ai avea o sotie fara sa fii insurat, si nu e nici macar scump“, glumeste el.

    Hotelul a aparut, ca multe lucruri, cand a aparut si nevoia. A simtit-o compania Bucuresti Turism acum doi ani, cand a si demarat proiectul de investitii. Investitia initiala a fost de 1,7 milioane de euro, si a inclus dezvoltarea conceptului de hotel apartament si constructia restaurantului Le Bistro. Grupul Elscint preluase inainte de anul 2000 pachetul majoritar la societatea Bucuresti Turism, care detinea hotelul Bucuresti si o cladire invecinata cu 174 de apartamente si spatii de birouri. In ceea ce priveste proiectul de modernizare a hotelului Bucuresti, lucrarile vor fi incheiate in 2007, cand unitatea va fi inclusa in marca Radisson. 

    Valoarea totala a investitiei se va ridica la 40 de  milioane de  euro, hotelul urmand sa fie cel mai mare din Capitala, cu 450 de camere clasice plus 294 de apartamente in complexul Centre Ville, situat pe Calea Victoriei. Yaron Ashkenazi, directorul de operatiuni al Bucuresti Turism, spune ca hotelul a fost ocupat in proportie de 90% anul trecut. In 2004, a avut o cifra de afaceri de 4 milioane de euro, din care 1,9 milioane de euro profit. Ce face ca acest hotel sa aiba un profit de aproape 50% si un grad de ocupare care tinde spre 100%, in conditiile in care gradul mediu de ocupare al hotelurilor din Bucuresti (cel mai ridicat din tara), se invarte undeva in jurul procentelor de 65-68%, iar profitul nu depaseste in cele mai multe cazuri 15%? 

    Raspunsul e previzibil: cererea mare si oferta mica. Centre Ville e un produs rezultat din transformarea camerelor de hotel in apartamente de doua sau mai multe camere, cu bucatarii, in ideea atragerii clientilor care doresc o camera pentru o perioada mai lunga. „Conceptul Centre Ville a aparut ca urmare a nevoilor pietei. Ca investitor am inteles potentialul de crestere a pietei din Romania, ca tara va fi parte din UE si ca din ce in ce mai multi investitori vor veni aici“, spune Yaron Ashkenazi.

    Israelienii de la Elscint, care detin 74% din Bucuresti Turism, au facut in urma cu cativa ani un studiu de piata care arata ca un businessman cu interese de afaceri sta aici 12-15 zile pe luna. „Asta inseamna ca au nevoie de facilitati de cazare pe termen mediu si lung. Asa s-a nascut ideea acestui complex“, explica Ashkenazi.

    Tariful standard este 180 de euro pe noapte, dar asta in cazul clientilor care doresc sa stea cateva zile. Un client care sta o luna plateste circa 2.000 de euro, iar chiria pentru un an intr-un apartament se ridica la circa 15-17.000 de euro. 

    Printre clientii cu statut permanent ai hotelului se numara 125 de parlamentari si trei ministri, dar si  persoane din domeniile bancar, IT, telecomunicatii, industria filmului si diplomatie. Cea mai mare problema a Centre Ville o reprezinta, insa, lipsa unor apartamente clasificate la cinci stele. In decembrie anul trecut, cand a venit prima data in Romania, Jean-Claude van Damme a cerut o camera de cinci stele, iar echipa sa a fost cazata la Centre Ville. La fel se va intampla si in aceasta luna,  in care van Damme vine din nou in Romania pentru sapte saptamani, pentru filmarile la „Second in Command“.  Tocmai de aceea, cei de la Bucuresti Turism vor inaugura in toamna acestui an 64 de apartamente de cinci stele, investitia fiind de 2,2 milioane de euro.

    „Avem pe lista de asteptare zeci de persoane care vor sa se cazeze in viitoarele noastre apartamente de cinci stele. Stau acum la alte hoteluri“, explica Ashkenazi. Oricum, printre clientii importanti ai apartamentelor de la Centre Ville s-au numarat deja personalitati din lumea filmului, precum Pink sau Billy Zane. Simion Alb, director al Biroului National de Turism al Romaniei din America de Nord spune ca produsul „extended stay“, asa cum sunt numite in literatura de specialitate hotelurile apartament, nu este foarte raspandit si adoptat de marile lanturi hoteliere, pentru ca cererea este relativ redusa comparativ cu cererea pentru camerele clasice de hotel. „Aceasta se explica prin durata medie de sedere intr-un hotel, care este in general redusa, adica 1-4 zile pentru oamenii de afaceri si 2-6 zile pentru turisti. Exceptie in cazul turistilor sunt hotelurile din statiuni“, explica Simion Alb.

    In general, in lume, astfel de hoteluri practica tarife cuprinse intre 30 de dolari pe zi si 130 de dolari, in functie de locatie, durata sederii si tarifele de la hotelurile locale. Nici Paul Marasoiu, presedintele companiei de consultanta hoteliera Peacock Hotels, nu crede ca astfel de proiecte de hoteluri apartament se vor dezvolta semnificativ, principala cauza fiind concurenta facuta de apartamentele din zonele ultracentrale inchiriate in regim hotelier. In plus, este destul de greu ca un nou hotel apartament sa gaseasca locatie centrala, cum a gasit Centre Ville. 

    Cu toate acestea, spune Marasoiu, sunt acum la nivel de proiect inca trei astfel de hoteluri, dar cu o capacitate mai mica, adica intre 17 si 48 de camere. „Hotelurile apartament sunt totusi o necesitate care va fi tot mai evidenta pe piata. Estimez ca pana in anul 2009, se vor mai deschide peste 250 de apartamente in hoteluri de acest tip“, crede Paul Marasoiu.  

    Pana cand investitorii vor vedea daca si celelalte hoteluri apartament care se vor deschide vor avea succesul lui Centre Ville, cei de la Elscint au deschis doua astfel de hoteluri la Bruxelles si, spun ei, au un succes la fel de mare ca cel din Romania. N-ar fi de mirare daca jumatate din camerele celor doua hoteluri apartament din capitala Belgiei sa fie inchiriate tot de politicieni romani, plecati cu treaba in zona.

  • INDUSTRIA BERII: Cine ia spuma?

    Vanzarile de bere la PET au crescut cu 50% intr-un singur an. De la 71 de milioane de euro pana la peste 115 milioane de euro. Iar tendinta de crestere se va pastra si in 2005. Berea la PET e, deja, un fenomen.

    Berea la PET reprezinta, in prezent, cam o cincime din totalul pietei de bere, dupa ce „plasticul“ a redefinit, in ultimii doi ani, strategiile producatorilor de pe aceasta piata. Daca in 2002, PET-ul ocupa doar 6% din piata berii, procentul s-a dublat in 2003, trend care s-a pastrat si in 2004, cand berea „in plastic“ a ajuns la aproape 20% din totalul pietei, evaluata la 600 de milioane de euro.

    Mai mult, tendinta de crestere se va pastra si in 2005, dupa cum estimeaza producatorii. „Dinamica pietei la PET va fi, in 2005, de peste 10%“, estimeaza Mihai Albu, director general la Interbrew Romania – al treilea jucator de pe piata berii. Tot el a mai spus ca PET-ul va continua sa creasca si, in cativa ani, ar putea insemna jumatate din afacerea cu bere din Romania.

    Totusi, rata de crestere nu va fi la fel de rapida ca si in ultimii ani, considera Octavian Buzoianu, Corporate Affairs Director la Compania de Bere Romania (CBR), membra a SABMiller plc. CBR este singura companie din esalonul celor patru „internationali“ care nu a intrat pe piata de PET.

    Piata de bere la „plastic“ este insa suficient de atractiva si pentru CBR care va lansa, la nivel national, berea Ciucas, disponibila in doua variante de ambalaj: sticla returnabila si ambalaj PET de 2 litri. Marca Ciucas a intrat in portofoliul CBR o data cu achizitia fabricii de bere Aurora Brasov, in luna iunie 2004. In urma acestei achizitii, CBR a „urcat“ o pozitie in clasamentul producatorilor de bere din Romania, ocupand, in acest moment al doilea loc, dupa Brau Union.

    Specialistii explica fenomenul „bere la PET“ trimitand la similitudinea de pe piata sucurilor, unde mai toti producatorii au lansat variante de ambalaje la PET. Cum altfel se poate cumpara un Pepsi sau o Coca-Cola la 2 litri, decat la PET?

    Caci avantajele berii „in plastic“ sunt, pana la urma, aceleasi ca si in cazul sucurilor. George Perniu, un instalator de 29 de ani, motiveaza fara echivoc preferinta pentru PET: „e mai usoara, nu se sparge si e mai simplu de transportat. In plus, nu trebuie returnat ambalajul si nu e nici o diferenta de gust fata de berea la sticla“.

    Totul se rezuma, practic, la utilitate. Nu tine de moda sa bei bere in plastic, consumatorul nu se lauda cu acest lucru. „Il foloseste pentru ca este foarte convenabil“, explica Albu. Iar producatorii n-au ignorat aceasta oportunitate. Iar cei care au profitat de ea mai devreme au avut de castigat. Bere Mures, care a avut inspiratia de a pune pe piata „Newmarkt“ la PET, s-a apropiat acum de esalonul celor patru mari jucatori internationali (Brau Union, CBR – SABMiller, Interbrew si United Romanian Breweries BereProd), care detineau pana de curand peste trei sferturi din piata. 

    Poate de aceea, si cei patru „mari“ au inceput sa fie preocupati de fenomen. „In 2004, volumele PET inregistrate de Interbrew au crescut cu peste 180% fata de anul precedent“, spune Mihai Albu. Interbrew are pe piata de bere la PET marcile Bergenbier si Noroc. Nici Brau n-a ratat oportunitatea: si-a completat portofoliul cu Bucegi si Gambrinus la PET. European Food ramane deocamdata compania care jucat cel mai bine pe cartea berii la PET. La numai patru luni de la deschiderea fabricii de bere, European Food, parte a Grupului European Drinks, a ajuns pe locul patru in topul producatorilor de bere din Romania, cu o cota de piata, in volum, de 10,6% in decembrie 2003 – ianuarie 2004, conform ACNielsen-Retail Audit Data, informatii care se refera doar la retail. 

    Totusi, cum a fost posibil un salt urias – de la 0 la o cota de 10,6% in doar patru luni? Grupul fratilor Micula are in portofoliu doar doua marci de bere, Burger si Mester. A preferat sa se concentreze doar pe acestea si sa le sustina masiv prin publicitate. In 2004, de exemplu, Burger era plasata pe locul doi in topul marcilor cu cele mai mari investitii in publicitate: 13,3 milioane de euro, la rate-card, conform Alfacont Mediatrack.

    De fapt, berea este cea mai promovata categorie de produse (ca investitii la ratecard): in 2004, banii platiti pe publicitatea la bere au atins 130 de milioane de euro, reprezentand 6,3% din totalul investitiilor in publicitate (la ratecard); pe locul doi s-au situat telecomunicatiile mobile (4,8%). Comparativ, pe piata tigaretelor, evaluata la peste un miliard de euro, reclamele nu depasesc 4,5 milioane de euro. Dar competitia la bere nu se da numai intre producatori si marci. La bere, concurenta intra si in sfera locurilor de vanzare. 

    Daca tigarile au acelasi pret in baruri, la supermarket sau la colt de bloc, la bere situatia este complet diferita. Pretul berii poate ajunge in baruri sau restaurante de lux pana la de cateva ori mai mare decat la supermarket.

    Cu toate acestea, in batalia barului cu magazinul alimentar, castiga primul. O spun cifrele: cele mai mari vanzari de bere – aproape jumatate din valoarea pietei (45%) si peste o treime din volum (35,5%) – se fac in restaurante, baruri si la terase, supranumite canalul HORECA, conform informatiilor MEMRB. Peste un sfert din valoare si o treime din volumul vanzarilor de bere se realizeaza insa in magazinele alimentare mici. In sfarsit, chioscurile de la colt de bloc detin 11% din volumul pietei. Sunt cele 11 procente pentru care se duce, deocamdata, batalia berii la PET. Caci PET-urile cu bere nu se vand in baruri sau restaurante, ci tocmai la chioscul de la coltul blocului sau in magazinul alimentar. 

    Pe fondul cresterii segmentului PET, berea la sticla va pierde teren, sticla returnabila fiind ambalajul cel mai vulnerabil in acest moment, cu precadere din cauza „incomoditatii de manevrare“, dupa cum explica George Perniu.

    De fapt, segmentul de mijloc al pietei berii e in declin. Pe „val“ sunt, acum, extremele: berile premium (ca Stella Artois sau Carlsberg) si cele din segmentul economic (ca Timisoreana, Newmarkt sau Burger). Pentru ca, dintre toate avantajele pe care le prezinta un PET, cel mai mare, decisiv, este pretul. Consumatorii cumpara berea „la plastic“ pentru ca ii costa mai putin. Si ii intereseaza mai putin daca in interiorul PET-ului e bere premium sau bere economy. De aceea, o Stella Artois sau un Carlsberg in PET ar fi cam tot una cu Chanel No. 5 in butelcute de plastic.  

  • LEGISLATIE: Atentie la fuziuni!

    973 de milioane de lei – atat e amenda pe care trebuie s-o plateasca The Romanian Investment Fund (Cyprus) Limited. Pentru ce? Nu a anuntat Consiliul Concurentei, in interval de 30 de zile, ca a achizitionat peste 54% din capitalul social al firmei de distributie First Logistics & Distribution.

    Amenda primita de fondul de investitii este in acord cu reglementarile Uniunii Europene referitoare la capitolul Concurenta. Totusi, decizia Consiliului Concurentei poate fi atacata, in termen de 30 de zile de la pronuntarea ei, la 27 aprilie 2005. Si este doar un exemplu despre cum regulile europene trebuie sa fie aplicate de-acum inainte. Dar mai e de lucru. Caci legea romaneasca antitrust, adoptata in 1999 si amendata in 2004, nu este perfect aliniata la cerintele UE. „Pentru a incheia pregatirile in vederea aderarii, Romania trebuie sa-si imbunatateasca legea antitrust, in vederea alinierii la aquis-ul comunitar“, explica Thomas Janssens de la casa de avocatura Freshfields Bruckhaus Deringer. Care este rolul legii antitrust? Neelie Kroes, comisar european pe problemele concurentei, spunea in luna mai ca „atunci cand desfiintam cartelurile, o facem ca sa impiedicam (companiile) sa fure banii din buzunarul consumatorilor… iar atunci cand nu aprobam o fuziune n-o facem din cauza unei opozitii orbesti fata de companii mari“. De fapt, regulile sunt foarte clare: marimea n-are importanta atunci cand e vorba de o fuziune. Pertinente sunt argumentele oferite de analistii financiari care dovedesc ca entitatea care rezulta dupa fuziune isi va calca in picioare competitorii si va ignora consumatorii. „Aceste fuziuni sunt inacceptabile si vor fi oprite, indiferent daca in cauza se afla companii mari sau mici“, a mai spus Neelie Kroes.

    Sub aceeasi incidenta a legii antitrust cad insa si preluarile, nu numai fuziunile. Astfel, Consiliul Concurentei nu a aprobat preluarea firmei Chimpex de catre compania Azomures, hotarare care poate fi atacata in termen de 30 de zile. Cauza? Prin achizitia Chimpex de catre Azomures „se realizeaza o puternica integrare pe verticala, operatiunea in cauza prezentand dubii in ceea ce priveste compatibilitatea sa cu un mediu concurential normal“. De fapt, Azomures este principalul actor de pe piata romaneasca a producerii si comercializarii ingrasamintelor chimice. La randul sau, Chimpex, societatea achizitionata, este operatorul portuar traditional pentru ingrasaminte chimice, aflandu-se, la randul sau, intr-o pozitie dominanta pe piata serviciilor de operare a ingrasamintelor chimice. Mai mult, pentru un anumit tip de ingrasaminte chimice (ureea vrac), Chimpex are o pozitie de monopol, fiind singurul operator portuar specializat in acest tip de operatiuni. Un exemplu fericit este preluarea integrala a companiei Ardealul de catre norvegienii de la Orkla Foods Romania (ORF). Tranzactia a primit lumina verde din partea Consiliului Concurentei, asa ca in trimestrul doi, OFR va integra Ardealul, compania numarul doi din Romania in domeniul productiei pateurilor si a conservelor din carne.

    Afacerea Orkla-Ardealul a fost un exemplu pozitiv. Dar problemele pot aparea nu numai din partea firmelor care, din diverse motive, nu respecta intocmai cerintele Consiliului Concurentei. Ci insusi Consiliul are cateva aspecte de reglementat, dupa cum precizeaza Ana Diculescu – Sova, partener senior in cadrul Casei de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). Pentru ca, spune ea, Consiliul Concurentei este atat acuzator si judecator, iar „acuzatorul nu poate aplica in mod rezonabil principiile conform carora trebuie sa functioneze, daca este pus sa il judece pe cel acuzat“. Mai mult de-atat, legislatia concurentei contine cateva reguli contrare acquis-ului comunitar. Spre exemplu, legea concurentei impune exportatorilor romani o conditie suplimentara la vanzarea produselor lor: acoperirea tuturor costurilor, declara Carmen Peli, avocat asociat senior in cadrul NNDKP. Aceasta obligatie nu este impusa producatorilor din actualele state membre ale UE si, prin urmare, „concurenta pe piata comuna va fi distorsionata in defavoarea exportatorilor romani, daca s-ar mentine aceasta reglementare“, adauga Carmen Peli.

    Dar nu cumva alte noi reglementari vor inaspri conditiile concurentiale de pe piata romaneasca?  

     

  • Legislatia concurentei

    Consiliul Concurentei are o natura ambigua, intrucat este, in acelasi timp, acuzator si judecator.

    ACUZATOR: In calitate de autoritate administrativa, declanseaza investigatii la plangere prealabila sau din oficiu, atunci cand exista indicii ca Legea concurentei nr. 21 / 1996 a fost incalcata.

    JUDECATOR: La sfarsitul investigatiei, in calitate de autoritate jurisdictionala, in urma audierilor partilor in mod independent emite o decizie de sanctionare.

  • Anti-monopol

    Una din principalele griji ale autoritatilor din domeniul concurentei este felul in care companiile isi exercita puterea in piata. De aceea, legea concurentei dirijeaza:

    COMPORTAMENTUL jucatorilor prin:
    Interzicerea intelegerilor care ar restrictiona competitia (fara nici un beneficiu).
    Prevenirea situatiilor in care companiile care detin monopol pe o piata ar putea abuza de pozitia lor.

    STRUCTURA pietei
    prevenirea si modificarea fuziunilor care pot concentra piata si altera mediul concurential.


  • Stoica versus Siminel

    Succesorul lui Sergiu Oprescu la conducerea Bursei de Valori Bucuresti este Septimiu Stoica, fostul vicepresedinte al institutiei din 2001). Stoica a fost ales de Adunarea Generala a Actionarilor Bursei pentru un mandat de cinci ani.

     

    Rezultatele votului pentru presedintia BVB au fost surprinzatoare, avand in vedere ca Siminel Andrei, managerul fondului de investitii Broadhurst,  parea initial sa aiba aici prima sansa (si a pierdut la un scor relativ strans, cu 45% din voturi fata de 55% pentru Stoica).

     

    Pentru functia de presedinte al Asociatiei Brokerilor, detinuta pana acum de Siminel Andrei, brokerii l-au ales pe Dan Paul, presedintele societatii de brokeraj Finaco Securities.

  • Taxe noi pe Codul vechi

    Tocmai cand autoritatile au recunoscut pana la urma ca noul Cod fiscal nu mai are nici o sansa sa intre in vigoare in acest an, inovatiile fiscale au inceput sa prolifereze. Dupa ce saptamana precedenta au fost anuntate noile taxe pe viciu (aplicate la alcool si tigari) si cele pe veniturile din drepturi de autor, acum a venit randul impozitului pe venitul agricol, pentru care Ministerul Finantelor a anuntat o cota de 16% (cel mai probabil) sau 2% (eventual).

     

    Alaturi de eliminarea facilitatilor fiscale pentru parcurile industriale, impozitul agricol ar urma sa se aplice incepand cu 1 ianuarie 2007. Noile impozite au fost anuntate in urma intalnirii intre reprezentantii Finantelor si cei ai FMI, insa nu in urma divergentelor cu Fondul pe tema insuficientei veniturilor la buget pe termen scurt, ci dupa ce misiunea FMI a recomandat o strategie bugetara si fiscala pe termen lung, care sa excluda modificarile anuale ale legislatiei in domeniu.

     

    Deocamdata, amanarea pentru la anul a modificarilor de fiscalitate ii avantajeaza pe posesorii de produse considerate de lux, adica limuzine, iahturi si vile, in cazul carora nu mai cresc taxele. Cat despre taxele din pachetul de reforma a sistemului sanitar, ministrul Eugen Nicolaescu a dat un pic inapoi, ce-i drept, in privinta impozitarii veniturilor din dreptul de autor, care urma sa-i loveasca pe artisti, pe ziaristi sau pe inventatori.

     

    Dupa protestele Clubului Roman de Presa, ministrul s-a scuzat mai intai, dezvaluind ca taxa nu e propunerea lui, ci a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, iar mai apoi a promis ca taxa va fi aplicata doar in cazul in care contribuabilul are ca unica sursa de venit drepturile de autor. Nicolaescu urmeaza sa prezinte aceasta modificare in forma unor amendamente la pachetul de legi pentru reforma sanitara, amendamente care vor fi prezentate Guvernului. Pachetul de legi urmeaza sa fie adoptat fara dezbatere parlamentara, prin asumarea raspunderii Guvernului.