Pe aerodromul Le Bourget, gazda celui mai mare air show parizian din acest an, vizitatorii bronzati si imbracati la patru ace se plimba printre avioanele Falcon, Gulfstream sau Bombardier precum cumparatorii dintr-un boutique Louis Vuitton. Cozile de la intrarea noului model Falcon 7X au fost printre primele formate, cochetul avion in valoare de 41 de milioane de dolari fiind cel mai nou venit in clubul jet-urilor business superlarge. Dassault Falcon are deja 160 de comenzi pentru acest model.
Firma americana de consultanta in domeniul aerospatial Teal Group estimeaza ca producatorii vor vinde anul acesta 999 de jet-uri business, in valoare de 16,4 miliarde de dolari. Cifrele reprezinta dublul productiei din 2003, atunci cand vanzarile au inceput sa scada dupa ultimul boom de pe aceasta piata. In urmatorii 10 ani Teal estimeaza ca principalii producatori vor vinde 12.000 de jet-uri business, in valoare totala de aproximativ 173,2 miliarde de dolari.
Cu ceva timp in urma un produs de ultra-nisa, avioanele business au prins de cativa ani un curent de aer favorabil care le-a transformat in segmentul cu cea mai rapida crestere din industria aerospatiala globala. Iar pe masura ce numarul comenzilor creste, limitele a ceea ce reprezinta standardul in aceasta lume continua sa fie impinse tot mai departe. Airbus a confirmat de curand ca a primit o comanda din partea unei persoane private pentru unul dintre avioanele sale A380 superjumbo. Cumparatorul, care nu este nici din Statele Unite, nici din Europa, a platit 300 de milioane de dolari pentru acest avion care in mod normal transporta pana la 525 de calatori.
Cand vine vorba despre limite si business jet-uri, Robert M. Bass este omul care are cele mai multe de spus. Daca cel mai recent proiect al sau, care poarta numele de Aerion, va vedea lumina zilei, Bass nu va mai ajunge vreodata la destinatie in urma sunetului. “Cu acest avion supersonic”, spune el, “poti lua micul dejun in New York, apoi zbura la Londra unde poti sta 4 ore si inca te poti intoarce in New York la timp pentru cina”, spune Bass, care deocamdata se descurca cum poate cu un jet privat Falcon care zboara sub viteza sunetului – adica mult prea incet pentru a putea prinde rezervarea la cina din Manhattan. Chiar la un pret de incepere de 80 de milioane de dolari Bass spune ca avionul sau atrage suficient interes din partea cumparatorilor, iar acest interes vorbeste de la sine despre exuberanta in floare de pe piata aeronavelor private.
Blog
-
Cu viteza sunetului
-
Ambuteiaj global in industria auto
In timp ce industria auto continua sa se dezvolte intr-un ritm trepidant, brandurile cu profitabilitate scazuta ies din ce in ce mai des pe rampa vanzarii.
Initial, Chrysler a iesit pe piata cu marcile Dodge, Chrysler si Jeep, oferta fiind acceptata la un pret modic de fondul de investitii Cerberus Capital Management. Dupa doua luni de ezitare, a venit randul Ford sa lanseze oficial oferta de vanzare a marcilor Jaguar si Land Rover. Desi tragerea unor concluzii este dificila in acest moment, este evident faptul ca industria auto parcurge acea perioada unica intr-o generatie in care regandeste principiile de la baza crearii sale. Cu exceptia liderului mondial Toyota, nicio companie auto din lume nu este imuna la acest fenomen. Se impune intrebarea cine va cumpara aceste branduri aflate la inceputul declinului pe piata. In conditiile in care celelalte companii de pe piata se confrunta cu propriile dificultati, este putin probabil ca acestea sa se numere printre cumparatorii Jaguarului sau ai Chryslerului, de exemplu.
In aceste conditii, firmele de private equity raman singura solutie, accesul acestora la fonduri fiind relativ facil. In plus, oferta facuta de gigantul de private equity Blackstone pentru Chrysler, refuzata in favoarea unui alt fond de investitii, Cerberus Capital Management, deschide alte oportunitati pentru jucatorii din industria auto. Indiferent de ce se va intampla in cazurile Jaguar si al Land Rover, sigur acestea nu vor fi singurele marci care vor face din al doilea secol de industrie auto unul foarte tumultuos. -
Mobilul face bani
Reclamele au invadat lumea, fie ca e vorba de Internet, televiziune, cesti de cafea sau umbrele. Iar lucrurile vor merge si mai departe, iar principalii vinovati pentru acest lucru vor fi AOL, Google si Yahoo!. Cat de curand, publicitatea pe telefonul mobil va fi la fel de populara ca cea de pe Internet. Ecranul de 3 inci al telefonului mobil a fost targetat ca un mediu propice pentru publicitate inca din anii ’90. Acum nu mai este vorba doar de niste startup-uri care incearca sa formeze piata. In ultimele saptamani, gigantii din mediul online precum AOL si Microsoft au pus mana pe cateva din acele startup-uri, in vreme ce Google si Yahoo s-au inscris in cursa pentru publicitatea pe mobil, construindu-si propriile lor solutii. “Aceasta miscare poate fi considerata piatra de temelie a acestei industrii”, spune Jeff Janer, director de marketing al Third Screen Media, startup-ul achizitionat de AOL la inceputul lunii mai. Aceasta tendinta pe piata de publicitate online poate fi explicata prin prisma imbunatatirii ratei de transfer la telefoanele mobile.
-
Londra conduce lumea
Londra este cel mai mare centru comercial al lumii, surclasand New York-ul si Tokio, arata un studiu realizat de MasterCard referitor la influenta a 50 de orase in economia globala.
Studiul, efectuat pentru prima oara anul acesta pe baza indicelui MasterCard Worldwide Centers of Commerce, ierarhizeaza orasele in functie de cadrul legislativ si politic, stabilitatea economica, dificultatile in derularea afacerilor, fluxurile financiare, importanta in randul centrelor de afaceri, de cunoastere si de informatie.
Dintr-un total de 100 de puncte posibile, Londra a obtinut 77,79 puncte, depasind New Yorkul si Tokio, ale caror punctaje au fost, respectiv, de 73,8 si 68,09 puncte. Capitala britanica a reusit sa surclaseze gigantul american inclusiv la unul dintre cele mai importante criterii, si anume cel referitor la tranzactiile financiare. Considerat in trecut capitala financiara a lumii, orasul New York cedeaza Londrei acest statut, in conditiile in care reglementarile de pe piata financiara continua sa afecteze volumul tranzactiilor. -
Dioptriile unei preluari
In moda, ochelarii de soare XXL continua sa faca legea. Iar in business se poarta corporatiile multi-brand, si tot in marimi extra-extra large. De aceea, compania italiana Luxottica Group, cel mai mare producator de ochelari din lume, a platit de curand 2,1 miliarde de dolari in cash pentru achizitia brandului californian Oakley. “Nimeni nu se mai poate atinge de Luxottica acum”, a declarat pentru Bloomberg News Gianluca Pacini, analist la Caboto Equity Research din Milano. “Acum este in mod indiscutabil jucatorul numarul unu din industrie, detinand crema brandurilor sport, a celor de lux si a retailerilor din industria optica.”
Aceasta preluare adauga un nou brand de nisa puternic la bogatul portofoliul al companiei cu sediul in Milano, in care se regasesc nume ca Ray-Ban sau Burberry, Prada si Ralph Lauren. Ambasadori ai ochelarilor Oakley au fost de-a lungul timpului Lance Armstrong, Annika Sorenstam si alti atleti de prim rang. Luxottica detine peste 5.800 de magazine de optica in America de Nord, zona Asia-Pacific, China si Europa, printre care lanturile de magazine LensCrafters, Pearle Vision si lanturile Sunglass Hut, iar anul trecut compania a inregistrat vanzari in valoare de peste sase miliarde de dolari. -
Give me a break (brake)
Downshifting-ul este un concept care defineste retragerea individului catre o viata mai simpla, un fel de incetinire a ritmului activitatilor zilnice. I se poate spune si pauza sau, mai plastic, frana de motor. Ma pot inscrie undeva pentru un downshifting de vreo doua saptamani?
Trecem printr-un golf cu nume grecesc: 35o N, 25o 38′ E. Nicio adiere de vant si niciun tipat de pescarus nu mai tulbura vasul, care pluteste lenes pe apa stravezie. Deodata, un glas sparge tacerea si zeci de capete bronzate se ingramadesc spre parapet: “Dolphins! Dolphins!”. Intr-adevar, patru delfini inoata la cateva sute de metri distanta si inainteaza cu repeziciune, paralel cu barca noastra. Din cand in cand, pasagerii fluiera si aplauda, iar delfinii raspund cu cate o dorsala lucitoare care se ridica in soare, spre deliciul celor de pe vas.
Asa imi amintesc de primul contact cu un iaht, si asta se intampla cu ceva ani in urma, in apele Mediteranei. Nu am avut nici rau de mare, nici vreo urma de alta senzatie neplacuta, ci dimpotriva, o curiozitate acuta sa inteleg cum croieste capitanul drum prin intinderea albastra si cum o fi sa stai agatat de catarg si sa tragi cu atata forta de parame. Tot in aceeasi perioada am traversat si Bosforul si m-am minunat de cum se pot inghesui puzderie de vaporase, unele cu panze, altele fara, intr-un soi de “lighean” cochet numit stramtoare, care pune la grea incercare puterile matelotilor. Dupa voiajul de atunci m-am intors pe uscat cu multe intrebari ramase fara raspuns si cu o dorinta nestavilita de a ma intoarce pe apa.
Nu stiu prin ce intamplare am ajuns, la numarul 13 al revistei TARGET, sa editez un coverstory profund marin, intesat cu istorioare marinaresti, ai carui protagonisti sunt oameni de afaceri cu multe milioane de gestionat zilnic, dar temerari cand se afla la carma propriilor vase. Am vorbit cu Radu Tudorache, seful distribuitorului de medicamente Montero, care tocmai a platit 35.000 de euro pentru un velier cu care se avanta pe mare, dar si cu Bogdan Andriescu, managerul Eos Risq, care e pe punctul de a-si cumpara si el o ambarcatiune pentru a-si exersa veleitatile de navigator, sau cu Razvan Jianu, proprietarul gelateriei Il Gelato Italiano, care deja planuieste un voiaj pe mare in Turcia. Ce au in comun acesti oameni? Ei sunt liderii de business din Romania care au ridicat hobby-uri precum iahtingul la rangul de pasiune in care sunt dispusi sa investeasca in ea sume cu multe zerouri.
Un altfel de pasiune, dar o la fel de mare dedicare am intalnit-o si la Radu Lucianu, managerul Eurisko, pentru care adrenalina meseriei de broker imobiliar a devenit insuficienta. Asa a inceput Lucianu sa se viseze aviator si sa mearga si la cursuri de zbor pentru a-si urma visul. Dar povestea intreaga este relatata in paginile din sectiunea Leaders a revistei. Tot acolo, un seic arata ce inseamna sa investesti o avere in cai, si sa cumperi un avion privat pentru transportul celor mai pretioase exemplare cabaline din herghelie.
Tot un pasionat este si Nelson Rockefeller, a carui biografie este disponibila pe DVD, impreuna cu acest numar al TARGET. Politicianul, personaj emblematic al Americii anilor ’70, se dezvaluie ca omul care a continuat cu obstinatie traditia familiei de a construi si a schimba la fata New Yorkul, a construit muzee, a condus statul din pozitia de vicepresedinte si a facut opere caritabile.
Finalmente, fiind vorba de numarul de vara, am indraznit sa intrebam managerii, mai pe sleau, la ce folosesc messengerul si cam cate ore pe zi il folosesc pentru comunicare. Surpriza! Dezbaterea s-a dovedit mai aprinsa decat am crezut, pentru ca, se pare, un messenger poate fi la fel de bine instrumentul de distractie nr. 1 din birou, dar si cea mai scurta cale a unui raport de vanzari intre doua departamente. Si, se pare… lista de opinii va ramane deschisa.
In schimb, iata ca ma vad aproape de sfarsit si tot nu am reusit sa ma hotarasc cat anume vreau sa incetinesc, daca ma voi duce la pescuit sau doar sa citesc o carte intr-un hamac. Voi in ce viteza lucrati vara aceasta? -
Stapanul domeniilor
Kevin Ham este unul dintre mogulii dotcom, dar unul dintre mogulii necunoscuti publicului larg. Maestrul domeniilor web a reusit sa construiasca un imperiu de 300 de milioane de dolari fara sa-si doreasca sa iasa din anonimat.
Kevin Ham sta aplecat, cu ochii inchisi si incepe sa tasteze in aer. Ham este asezat in partea din spate a ballroom-ului hotelului Venetian din Las Vegas. In fata, o persoana care conduce licitatia citeste o lista de nume de domenii pe Internet, producand o incantare atat de mare printre participanti de parca ar fi fost o licitatie de automobile vintage. Pe masura ce apar nume care il intereseaza pe Ham, degetele lui incep din nou sa schiteze gestul scrisului la tastatura. Gata. Asta este ultima achizitie.
Cand Ham doreste un domeniu, se apleaca si incepe sa dea discret instructiuni unui asociat de-al sau pentru a licita in numele lui. Lui Ham ii plac numele care contin cuvantul wedding (nunta – n.r.), asa ca reprezentantul sau ridica paleta alba si cumpara Weddingcatering.com pentru 10.000 de dolari. Greeting.com nu este la fel de bun precum pluralul sau, Greetings.com, dar Ham pune mana si pe acest domeniu, pentru 350.000 de dolari.
Ham este un crestin devotat, astfel incat el da 31.000 de dolari pentru a adauga si Christianrock.com in colectia sa, care include deja atat God.com, cat si Satan.com. Spre final, Ham se plimba tacticos pana la masa situata langa iesire si scrie un cec de 650.000 de dolari. A scapat ieftin in dupa-amiaza aceasta.
De la medic la “domainer”
Kevin Ham ar fi trebuit sa fie medic de familie, dar a lasat medicina deoparte cand a descoperit comorile Web-ului. Din 2000 si pana in prezent, Ham a adunat peste 300.000 de domenii care, combinate cu alte companii pe care detine, i-au adus lui Ham venituri de 70 de milioane de dolari anual.Lucrand de obicei pe cont propriu, Ham a analizat si a exploatat fiecare unghi – a si inventat cateva – pentru a-si extinde compania. Inca de la inceput, a scris software care il ajuta sa puna mana pe domenii cat erau inca ieftine. Ham a fost printre primii care au profitat de o fisura in sistem ce dadea posibilitatea oamenilor de a inregistra un nume si a-l returna fara niciun cost dupa o incercare gratuita, ocazie de a pune mana pe sute de mii de domenii dintr-o singura lovitura.
Ceea ce putina lume stie este ca tot Ham profita cel mai tare din greselile browser-elor de Internet: milioane de oameni care tasteaza din greseala “.cm” in loc de “.com” la sfarsitul unui nume de domeniu ii fac trafic si ii alimenteaza conturile. Oricine incearca sa scrie terminatia “.cm” la orice website va fi redirectionat spre Agoga.com, un site plin de publicitate.
Ham face bani ori de cate ori cineva apasa pe un ad – la fel cum face si partenerul sau din aceasta aventura a numelor, tara vest-africana Camerun. Ce legatura are Camerun in toata povestea? Are norocul neasteptat de a detine .cm ca si cod al tarii pe Internet – asa cum Germania detine toate numele a caror terminatie este “.de”. Diferenta este ca e putin probabil ca fiecare nume care se termina cu .cm sa fie si inregistrat, iar .cm este la doar o tasta departare de .com, filonul principal al tuturor domeniilor. Ham a facut o intelegere cu guvernul din Camerun, acord prin care Ham poate redirectiona traficul pe Web intre domeniile cu terminatia .cm. Si daca merge pe drumul acesta, Columbia (.co), Nigeria (.ne) si Etiopia (.et) vor fi ale lui, de asemenea.
Necunoscutul cuceritor
Avand in vedere averea lui Ham facuta pe Web – site-urile lui au 30 de milioane de vizitatori unici lunar – este remarcabil faptul ca atat de putina lume a auzit despre el. Chiar si in lumea prietenoasa a “domainer-ilor”, Ham este un om misterios.Pana acum Ham nu a vorbit niciodata public despre afacerea sa. Numele lui nu se gaseste pe nicio inregistrare de domeniu si nici pe aplicatia patentata pentru siretlicul cu Camerun. Sunt cateva motive practice pentru care nu a aparut pana acum. In primul rand, succesul lui Ham a atras multi dusmani, multi dintre ei fiind si competitori de-ai lui. Apoi, domainerii inversunati sunt una, avocatii sunt altceva. Iar in acest moment, cea mai mare temere a lui Ham este ca consilierii juridici il vor acuza ca schema facuta cu Camerun este un abuz la marcile lor inregistrate.
Este posibil ca Ham sa aiba dreptate, din moment ce aceasta este prima data cand a fost identificat ca si dirijor. Cand a fost intrebat de jocul cu .cm, John Berryhill, un imputernicit de top cu domenii care nu lucreaza pentru Ham, a tipat practic in telefon: “Stii cine a facut asta? Ai cumva idee cat de multi oameni vor sa stie cine este in spatele acestui lucru?”.
Sa despartim cuvantul!
Kevin Ham are 37 de ani si pare mult mai tanar decat este, acest lucru datorandu-se probabil pasiunii lui pentru judo si angajamentului lui de a trai sanatos. Bautura lui preferata: suc natural de grepfruit, fara gheata. Comportamentull lui linistit ascunde un tip destul de agresiv, care lucreaza contra cronometru. Se intampla frecvent ca Ham sa transforme o conversatie despre afaceri intr-una despre religie. Dar nu intr-un mod predicator; ci pur si simplu asa este Ham.Fiul unor imigranti nascuti in Coreea, Ham a crescut in partea de est a Vancouver, impreuna cu cei trei frati ai sai. Tatal sau conducea niste spalatorii, in timp ce mama lui lucra ca si guvernanta. O boala istovitoare, la varsta de 14 ani, l-a facut pe Ham sa viseze ca va deveni doctor. El a terminat liceul si a devenit student la scoala de medicina din cadrul Universitatii din Columbia Britanica.
Dupa ce a absolvit scoala de medicina, in 1998, Ham si proaspata lui sotie au plecat spre Londra, pentru a-si face rezidentiatul de doi ani. In cel de-al doilea an, Ham devenise rezident-sef, iar in pauzele dintre alergarile spre sala de urgenta, Ham isi alimenta fascinatia pentru Internet, invatand de unul singur cum sa creeze site-uri si cum sa programeze in limbajul Perl (un limbaj de programare general folosit pentru o gama larga de aplicatii, inclusiv administrarea de sisteme, dezvoltare web, aplicatii de retea, interfete grafice si altele).
Informatiile despre web hosting erau la acea vreme destul de putine, asa ca Ham a inceput sa creeze un director online pentru provideri, cu tot cu review-uri si rating-uri la serviciile lor. Ham a numit acest director Hostglobal.com.
De aici a mai fost un singur pas pana la afacerea cu vanzare si cumparare de domenii. Dupa sase luni de la lansarea Hostglobal, Ham castiga 10.000 de dolari pe luna din vanzarea de publicitate. Dar cand unul dintre advertiserii lui – un serviciu care vindea inregistrari de domenii – i-a spus ca un singur “panou” publicitar valoreaza 1.500 de dolari pe luna, Ham s-a gandit ca poate sa se bage si in afacerea asta.
O vedere de ansamblu
Ham se apleaca spre calculatorul lui de la birou pentru a verifica o licitatie de domenii. Steven Sacks, un domainer din Indianopolis care lucreaza pentru Ham, ii spune acestuia depre niste nume care sunt de vanzare. Ham ii scrie repede mesajul: “Imi plac doctordegree.com… si rockquarry.com… sunblinds.com”.Ham inca achizitioneaza intre 30 si 100 de nume de website-uri pe zi, dar nu le mai cumpara atat de ieftin ca alta data. De fapt, el impreuna cu Schilling, care astazi mentin un portofoliu de 20 de milioane pe an, sunt deseori acuzati ca ridica preturile. Luati spre exemplu suma de 26.250 de dolari pe care Ham a platit-o pentru Fruitgiftbaskets.com sau cea de 171.250 de dolari platita pentru Hoteldeals.com.
“Sumele pe care le plateste el sunt enorme”, spune Bob Martin, presedintele Internet REIT, o firma de investitii in domenii care a strans peste 125 de milioane de dolari de la investitori privati.
“Absurditati!”, spune Ham. “Numele sunt scumpe numai daca le evaluezi in felul in care oameni ca Martin o fac.” Investitorii si bancherii, care au intarziat la goana dupa domeniile de aur, calculeaza valoarea pretului unui nume calculand veniturile din publicitate prin modul pay-per-click si adaugand un procent bazat pe durata de recuperare a investitiei.
In felul acesta, numai portofoliul lui Ham valoreaza mai mult de 300 de milioane de dolari.Cand Ham achizitioneaza un domeniu, nu face calcule cu modelul pay-per-click; el priveste un domeniu ca o potentiala afacere si in felul acesta ii stabileste si pretul. Printre primele site-uri pe care ar dori sa le lanseze (nu este surprinzator) este Religion.com. Ham a inchiriat recent al 27-lea etaj din cladirea in care are sediul companiei din Vancouver si va angaja mai mult de 150 de designeri, ingineri, vanzatori si editori.
O mare parte din acest efort va merge catre dezvoltarea de instrumente de cautare bazate mai mult pe inteles si mai putin pe cuvinte cheie. “Google este doar de foarte mare ajutor”, spune Ham.Totul face parte dintr-un plan, pe masura ce Ham doreste sa devina primul domainer care a plecat de la un business facut acasa si a ajuns unul dintre cei mai importanti oameni ai Internetului. Jucatorii mai mici au vandut unor grupuri de investitori si Ham se asteapta ca cele mai bune domenii sa fie, in cele din urma, detinute de o mana de oameni.
Daca pariaza cum trebuie, Ham ar putea foarte bine sa fie printre ei. “Daca ai control asupra tuturor domeniilor, atunci ai control asupra Internetului”, spune acesta.
Traducerea si adaptarea de Victoria Bidea
-
Investitii pe umeras
In moda are loc un paradox interesant care confirma teoria relativitatii a lui Einstein: ticaitul ceasului se aude de doua ori mai tare si este de cel putin de doua ori mai grabit decat pentru restul lumii. De aceea, cand vine momentul sa investesti in garderoba personala, nici macar nu ai timp sa te dezmeticesti ca ceea ce era considerat in voga este deja passe. Insa ultimii ani au demonstrat ca, atunci cand vine vorba despre investitiile in haine, pariul cu trecutul se dovedeste cel mai adesea mult mai profitabil decat cel cu trendurile viitoare.
Sa fie nostalgia dupa vremurile de aur ale Hollywoodului, dorinta de a purta o tinuta cu istorie si o poveste de spus sau doar o noua moda in lumea colectionarilor? Cert este ca licitatiile de imbracaminte vintage atrag un numar tot mai mare de cumparatori, iar pe masura ce concurenta se intensifica preturile ating praguri ametitoare.
Cand monsieur Lapierre, proprietarul rochiei-simbol purtata de Audrey Hepburn in rolul lui Holly Golightly in clasicul film din 1961 “Mic dejun la Tiffany’s”, s-a hotarat sa o scoata la licitatie pentru a aduna fonduri destinate populatiei sarace din India se astepta, conform estimarilor casei de licitatii Christie’s, sa adune in jur de 100.000 de euro. Insa interesul starnit de aceasta licitatie in randul cunoscatorilor a fost atat de mare, incat pretul a depasit cu mult asteptarile tuturor, rochia fiind adjudecata intr-un final de un cumparator anonim in schimbul a 700.000 de euro. Pretul record stabilit astfel a depasit de sase ori recordul anterior inregistrat in mai 2001, atunci cand William Doyle Galleries a vandut o rochie din anul 1888 realizata de primul couturier din lume, Charles Frederick Worth, pentru 101.500 de dolari.
Varsta Frumoasei adormite
Pentru colectionari in general, termenul “vintage” este echivalent cu o buna investitie pe termen lung. Daca la inceput acesta era utilizat cu referire la anul in care un anumit vin sau ulei era imbuteliat, pe masura ce obiecte din tot mai multe domenii au inceput sa devina piese de colectie, semnificatia termenului s-a largit. Astazi definitia termenului vintage in moda este mai ambigua ca niciodata, si desi in mod curent acesta este folosit pentru a descrie hainele care au o vechime de cel putin 25 de ani, nu de putine ori tinute din anii ’90 sunt vandute la asemenea licitatii pe sume mult mai mari decat cele mai vechi.Cu toate ca marea majoritate a pieselor sunt atat de fragile si delicate incat locul lor pare a fi intr-un muzeu, tot mai multe cliente ale marilor case de moda incep sa viziteze licitatiile de piese vintage atunci cand cauta ceva care sa le scoata din multime. In lumea mondena garderoba vintage a devenit chiar o moda in sine, paralela cu universul modei propriu-zise, care face ca preturile sa creasca neincetat.
“Elita newyorkeza a ajuns sa faca din purtarea hainelor vintage un titlu de onoare”, spune Tiffany Dubin, cea care a deschis in 1997 departamentul de moda la Sotheby’s si co-autoarea cartii “Stilul Vintage: Cum se cumpara si cum se poarta hainele vintage”. “Este mult mai important astazi sa porti ceva scump, insa nu atat de usor de recunoscut ca o tinuta din ultima prezentare Prada.” Iar atunci cand purtatul achizitiilor iese din discutie, iar cumparatorii vad in aceste haine simple obiecte de colectie, tot numele atarna cel mai greu. La zeci de ani dupa ce au fost vandute prima oara, tinute sub etichete ca Chanel, Pucci, Courr?ges sau Hermes vor valora in continuare mult mai mult decat piese similare din colectiile sezonului curent, ne asigura cunoscatorii.
Second-hand exclusivist
Trendul ascendent al preturilor este alimentat in permanenta de aparitiile vedetelor, care au descoperit in hainele vintage formula perfecta pentru a iesi din anonimat la evenimentele mondene cu staif, dar si de expozitiile retrospective organizate de muzeele prestigioase ca Victoria and Albert Museum din Londra sau Muzeul de Arta din Philadelphia. Insa casele de licitatii sunt de parere ca si mediul economic este o influenta puternica pentru interesul in crestere fata de acest tip de investitii. In perioadele mai putin profitabile economic, ideea de chilipir devine si mai atragatoare in ochii investitorilor.Insa inainte de a fi o investitie, couture-ul vintage a facut parte mai intai din povestea Cenusaresei. “In anii ’80, am organizat o licitatie vintage in New York si o doamna din elita newyorkeza mi-a spus: ‘Draguta, imi pot permite fara probleme sa cumpar haine din colectiile noi ale designerilor. De ce as vrea sa cumpar vintage?’”, isi aduce aminte Kerry Taylor, directoarea departamentului de moda si textile a casei de licitatii Sotheby’s din Londra. “Apoi, in anii ’90, lucrurile s-au relaxat din nou in moda, iar cand fashion icon-uri ca Kate Moss au inceput sa poarte vintage, asta a insemnat sfarsitul somnului in care fusesera afundate rochiile de seara superbe din deceniile de aur ale secolului XX.”
Christie’s si Sotheby’s, care odata isi concentrau atentia exclusiv asupra costumelor antice, rochiilor de bal din secolele trecute, pe care le vindeau unui grup restrans de cunoscatori, au descoperit astfel potentialul acestui tip de investitii si au construit o piata solida de-a lungul a doua decenii. Un factor decisiv l-a constituit si boom-ul preturilor din anii ’90, care i-a convins definitiv pe investitori sa se implice. Astfel, un costum Chanel din anii ’60, cumparat cu 800 de dolari in 1993, a ajuns sa fie revandut in 1999 cu peste 3.000 de dolari, inregistrand o crestere de peste 300% in doar sase ani, iar o rochie de seara creata de Charles James s-a apreciat de la 29.000 de dolari la aproape 50.000 de dolari in doar doi ani.
Insa apetitul acestor investitii le este rezervat in general doamnelor, deoarece pentru acestea beneficiile unui asemenea plasament nu se rezuma la considerentele financiare. Kerry Taylor explica de ce doamnele din inalta societate sunt atat de interesate de licitatiile organizate de ei. “La o licitatie poti cumpara un costum original Dior, confectionat de maestrul insusi, scotand din buzunar intre 1.000 si 20.000. Iar atata vreme cat nu ii alterezi conditia, il poti purta si apoi vinde din nou peste cativa ani atunci cand si mai putine asemenea costume vor fi pe piata, inregistrand un profit semnificativ. Ceea ce din pacate nu este valabil in ceea ce priveste couture-ul contemporan care, asemenea unei masini noi, valoreaza a doua zi dupa achizitie doar o fractiune din pretul platit pentru ea.”
Batalia pe couture
Fost “loc de joaca” al colectionarilor privati, muzeelor si designerilor, licitatiile de couture vintage au astazi portile larg deschise pentru toti cei interesati. Pe masura ce aceasta piata creste si interesul tot mai multor investitori se indreapta catre hainele vintage, casele de licitatii incurajeaza tot mai multe cumparatoare de couture sa se imbrace de la licitatiile lor si nu de la prezentarile de moda din sezonul curent.“Preturile au crescut extrem de mult”, spune Tiffany Dubin. “Insa secretul modei vintage este acela ca ofera cel mai bun echilibru calitate-pret posibil.” Iar, in plus, piesele vintage valoroase prezinta o garantie nescrisa, valabila decenii intregi, ca se vor abate de la legile modei. Nu se vor demoda vreodata si vor deveni mai pretioase odata cu trecerea timpului, reprezentand o oportunitate fantastica de investitii.
“Christie’s si Sotheby’s au scos in ultimii ani in lumina reflectoarelor unele dintre cele mai bune piese vintage”, spune Zandra Rhodes, unul dintre designerii care au tinut capul de afis in anii ’60 si ’70 si fondatoare a Muzeului Modei si Textilelor din Londra. “Ca urmare, piesele mele sunt astazi atat de cautate la licitatii, incat eu nu-mi mai pot permite sa le cumpar la preturile la care au ajuns.”
Si alti colectionari de couture, cum ar fi Hamish Bowles, editor al editiei europene a revistei Vogue si curatorul expozitiei “Jacqueline Kennedy: anii Casei Albe” gazduita de Muzeul Metropolitan de Arta din New York in 2001, se plang de intensificarea competitiei la asemenea licitatii care le dauneaza colectiilor personale. “Aceasta piata a devenit fara indoiala mult mai sofisticata in ultimii ani”, spune Bowles, a carui istorie cu casa de licitatii Christie’s incepe din anii ’70, cand, inca elev de liceu, chiulea de la cursuri pentru a asista la licitatiile de moda organizate de aceasta. “Nu este o piata cu adevarat mare, insa este foarte activa atunci cand se tranzactioneaza piese valoroase. Astfel incat daca un anumit obiect de imbracaminte iti atrage atentia, poti sa fii sigur ca va trebui sa te lupti pentru el.”
Printre “piesele speciale” pentru care Bowles s-a luptat in ultimii ani la licitatiile organizate de Sotheby’s se numara cateva piese sub semnatura Dior, Jacques Fath si Givenchy, precum si un lot de 14 palarii din fetru si satin create de Balenciaga in 1960 si care au apartinut printesei Lilian de Belgia. Bowles spune ca in general colectionarii care prefera piesele contemporane se orienteaza catre John Galliano, Rei Kawakubo, Thierry Mugler sau Azzedine Alaia, care este la randul sau unul dintre cei mai mari colectionari de moda vintage.
Examen de istoria modei
Chiar daca site-urile de licitatii ca eBay sau Yoox ofera in mod constant haine vintage, majoritatea colectionarilor se abtin de la tranzactiile online, preferand sa analizeze piesele de aproape, sa cerceteze cusaturile si sa pipaie materialele si uneori, in ciuda etichetei, sa le probeze.“Sunt intr-adevar unele piese pe care cumparatorii au voie sa le probeze, insa eu sunt destul de rezervata in general in aceasta privinta”, spune Taylor, care nu de putine ori a privit cu sufletul la gura sotii de milionari sau contese italiene care probau rochii de doua-trei ori mai in varsta ca ele. “Este destul de problematic daca o femeie cu o constitutie ceva mai masiva vrea cu tot dinadinsul sa probeze un sacou cambrat realizat de Yves Saint Laurent. Din fericire, personalul nostru este obisnuit cu asemenea situatii si stie sa le faca fata.”
Desi licitatiile de imbracaminte vintage nu se ridica decat la o mica parte din vanzarile generate de picturi sau mobila, oficialii caselor de licitatie spun ca vizibilitatea pe care asemenea licitatii le-o asigura este inestimabila. Iar pentru clienti vanatoarea este thrill. “La licitatii imi pot permite ceea ce nu pot cumpara la prezentarile de moda”, spune Cecilia Matteucci, una dintre cele mai mari colectionare de vintage din Italia. “Unde mai pui ca in loc sa se devalorizeze de la prima purtare, acestea devin mai scumpe pe an ce trece?”
Cand vine vorba de investitii in vintage, o mica incursiune in istorie este primul pas. Pentru a stii ceea ce cumperi, specialistii recomanda o specializare pe o anumita epoca sau pe un anumit designer si apoi achizitionarea celor mai bune piese care le caracterizeaza. Celebritatea este o alta cheie care deschide usile caselor de licitatii. Atunci cand intreaga garderoba a Oliviei de Havilland a fost scoasa la licitatie, rochia neagra de cocktail realizata de Yves Saint Laurent pentru prima sa colectie la casa Dior in 1958 a fost adjudecata pentru 9.775 de lire sterline. Insa o alta rochie sub semnatura lui Saint Laurent din anul 1979 a ramas nevanduta la un pret de pornire de doar 220 de lire sterline, iar un costum Chanel de la sfarsitul carierei lui Coco a fost vandut pentru doar 250 de lire sterline.
-
Se va ieftini cel mai scump oras?
Pretul caselor de lux din Londra, cel mai scump oras din lume la momentul actual, se va confrunta cu o incetinire a ritmului de crestere anul acesta. Un numar din ce in ce mai mare de proprietati sunt introduse pe o piata cu un numar tot mai mic de cumparatori.
Estimarile privind rata de crestere a preturilor anul acesta se ridica la doar 20%, fata de o majorare cu 29% in 2006. Totusi, daca numarul de cumparatori de lux s-a micsorat cu 30% fata de luna martie, preturile caselor au continuat sa creasca, inregistrand un avans-record de 33% fata de anul precedent, primul de acest fel de dupa 1979.
Previziunile de incetinire a cresterii vin pe fondul unei cresteri a preturilor de 18 luni cauzate de majorarea veniturilor brokerilor, executivilor si investitorilor bancari. Cererea a crescut atunci si pe seama influxului mare de oameni cu venituri mari de peste ocean, atrasi de renumele bun al pietei de real estate londoneze. Pretul mediu platit pentru o locuinta de lux in Londra se ridica la 9,85 milioane de dolari, iar pentru un apartament la 2,5 milioane de dolari. Costurile depasesc cu 5% pe cele din al doilea cel mai scump loc din lume, Monaco, cu 50% pe cele din New York si cu peste 100% pe cele din Tokio.