Blog

"Toti vorbesc despre cat au investit in masini, dar cat a investit fiecare in oameni?”, intreaba retoric Romeo Pomponiu, incercand parca sa se convinga ca pentru producatorii romani de confectii, importul de forta de munca din pietele asiatice poate fi o solutie care sa-i poata salva de la faliment.

“De fapt nu este import, este o investitie pe termen lung, cu multe riscuri si pe care o faci din necesitate”, se corecteaza repede directorul general al Steilmann Bukarest, companie in care actionar majoritar este grupul italian de textile Miro Radici, dupa ce a cumparat in 2006 compania Steilmann International, cu care Romeo Pomponiu s-a asociat in afacerea din Romania.

In fabricile Steilmann din Craiova, Satu Mare, Sibiu, Sighetu Marmatiei si Mangalia lucreaza 3.300 de angajati, jumatate fata de cati erau in urma cu opt ani. Productia a scazut pana la 3,5 milioane de confectii pe an, de trei ori mai putin decat in 2000.

“Folosim doar 50% din capacitatile de productie pe care le avem. Necesarul de personal ar fi de circa 5.000 de oameni”, estimeaza Mariana Pietrareanu, director de productie in cadrul Steilmann Bukarest.

Cu perspectiva ca Romania sa devina centrul de productie al grupului Radici pentru toata Europa de Est, actionarii au decis sa suplimenteze numarul de salariati cu muncitori straini. “Evident ca am cautat mana de lucru in tara, dar n-am avansat in nici-un fel pana acum. Tinerii prefera alte meserii mai banoase, in loc sa lucreze intr-o fabrica de confectii”, tine sa precizeze Romeo Pomponiu.

Asa incat vor veni lucratori straini: 600 de muncitori din Bangladesh vor fi angajati in fabricile Steilmann din Craiova si Satu Mare. “Intr-o prima etapa vom aduce 200 de oameni, restul urmand sa ajunga in tara in alte doua transe. Proiectul este foarte complex, pentru ca implica si administratiile locale cu care vom lucra pentru a le asigura cazarea si masa”, explica Pomponiu.

Cat cheltuie Steilmann cu un angajat strain? “Mult. Daca inmultim salariul platit de cateva sute de euro, plus transport, cazare, masa si asigurari cu o perioada de timp de minimum trei ani, pentru ca nu poti face un contract pe cateva luni, investitia e considerabila”, raspunde omul de afaceri, fara a intra in detalii.

In Romania, salariul mediu net in industria confectiilor este undeva la 300 de euro, de cel putin cinci ori mai mult decat in Bangladesh. Angajarea de muncitori straini in fabricile de confectii nu este o premiera: firma de confectii Wear Company din Bacau lucreaza deja de aproape doi ani cu muncitori chinezi, iar in februarie anul acesta a anuntat completarea schemei de personal cu 190 de angajati din Bangladesh, dintre care 60 au ajuns la Bacau.

“Avem contracte de respectat. Nu ne putem permite ca oricand se deschide un mall sau un hipermarket sa ne plece zeci de angajati. Este nevoie de un numar fix de muncitori pe care sa ne bazam”, declara intr-un interviu anterior Antonello Gamba, directorul general al Wear Company, parte a grupului italian CDA specializat in productia de confectii sportive.

In afara de China si Bangladesh, Gamba cauta mana de lucru si in Coreea sau Vietnam. Intr-adevar, refrenul tuturor producatorilor de confectii este ca amenintarea principala, a acestui an si probabil a altor cativa ani de acum inainte, este criza de forta de munca.

“Vad viitorul foarte gri”, apreciaza Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS). Forta de munca oricum a scazut continuu, pe masura pierderii de viteza a industriei: de la 830.000 de angajati in 1990, in industria textila mai lucreaza acum cu circa 350.000. Si desi anul trecut s-au desfiintat aproape 50.000 de locuri de munca, ar mai fi vacante in domeniu aproape 20.000 de posturi.