La Teatrul Nottara, poate fi vazuta cu placere o piesa amuzanta, fara pretentii abisale, oferind o delectare rapida si intensa: este cunoscuta Hangita a lui Carlo Goldoni. Regizorul austriac Tino Geirun mizeaza pe actori si pe dinamismul actiunii piesei, apasand pe trasaturile negative ale personajelor, care, paradoxal, ni le fac si mai simpatice. Spectatorii sunt plasati de la inceput in decorul simplu al hanului, la doi pasi de protagonisti. Li se impart pahare cu bere din care vor bea cu personajele, precum si pachete de carti de joc pe care, in afara semnelor consacrate pentru poker sau septic, este imprimat programul de sala. Elemente originale pentru a capta atentia si bunavointa publicului. Desfasurarea este cat se poate de clasica, dar asta nu tulbura cu nimic bucuria spectatorilor, dupa cum nu ii supara nici previzibilul piesei. Chiar momentele de umor mai decoltat sunt la locul lor in contextul creat, acela de han cu ocaua mica si hangita frumusica. In rolul aprigei si cam androfobei hangite Mirandolina am vazut-o pe Daniela Minoiu, care imparte rolul cu Crenguta Hariton. Pretendentii nenorocosi la mana ei deprinsa cu uneltele bucatariei sunt intruchipati corect de Al. Jitea si Valeriu Preda, roluri destul de mici, ca si cele ale Ancai Bejenaru si Andei Caropol, care practic au aparitii minimale. Cu totul altfel stau lucrurile cu cei doi curtezani ce ajung mai departe in gratiile Mirandolinei, oferindu-i, probabil pentru prima oara in viata, clipe de reflectie si indoiala. Cavalerul de Ripafratta este jucat cu haz si exactitate de Constantin Cotimanis, din care regizorul si el insusi construiesc un amorez trecut de varsta iluziilor si cu atat mai indreptatit sa se bucure de atentia hangitei. Cotimanis atrage atentia si in scenele de dialog si in cele sustinute de unul singur. Creeaza un tip uman credibil, deasupra mizei comice a textului. Cea mai izbutita creatie regizorala este a omului la toate si cam natang al hanului, balbaitul Fabrizio, incet la rationament, dar iute la viclenii, cel care se va procopsi pana la urma cu inima si trupul bine rotunjit al Mirandolinei, devenind insa, prin brusca ascensiune, un stapan vrednic al hanului si-al nesperatei lui neveste. Gandul regizorului este intruchipat cu stralucire si verva de Adrian Vancica, nume nou pentru mine, dar cu atat mai interesant. Povestea, chiar stiuta, capteaza omul plin de griji si il insenineaza vreme de un ceas prin mijlocirea unor actori priceputi si zglobii.
Blog
-
O bere cu Mirandolina
-
Be cool nu e chiar asa de cool
John Travolta si-a adjudecat mult ravnitul statut de Hollywood Star dupa ce a castigat un concurs de dans in Saturday Night Fever, in 1977. Peste aproape 20 de ani, in 1994, le-a reamintit spectatorilor de pozitia sa in randul vedetelor tot in urma unui dans, de data aceasta insa cu Uma Thurman in Pulp Fiction. Dupa alti 10 ani, Travolta danseaza din nou. Tot cu Uma Thurman, dar de data aceasta in filmul Be Cool (tradus la noi cu Da-te mare si tare), mult asteptata continuare a lui Get Shorty (1995).
Travolta se joaca in continuare de-a Chili Palmer, gangsterul fascinant din Get Shorty. Dar nu nu o mai face la Hollywood, precum in prima parte. De data aceasta ia cu atac industria muzicala, sau, mai precis, doua dintre promisiunile acesteia: un producator al unei case de discuri, Edie Athens, interpretata de Uma Thurman si o tanara interpreta de R&B, Linda Moon, in rolul careia joaca Christina Milian.
Dar daca acum 10 ani Chili era un adevarat fan al filmelor mai mult sau mai putin reusite, faptul ca intre timp a renuntat la aceasta pasiune si a inceput sa se preocupe de ceea ce se intampla in industria muzicala e mai putin plauzibil.
Pana la urma Be Cool nu e decat o continuare a unei productii de succes si prin urmare se comporta ca o continuare, la fel cum si cartea dupa care a fost realizat, scrisa de Elmore Leonard, e o continuare a celei dupa care a fost facut Get Shorty (desi a avut parte de critici mult mai entuziaste decat filmul).
Multe scene nu fac altceva decat referiri la productia precedenta si isi asuma ideea ca o sa mearga doar pentru ca scenele la care fac trimitere au prins candva la public.
Personaj dupa personaj, scena dupa scena, replica dupa replica, toate te trimit la un alt film, la un alt personaj sau la o imagine trecuta. Filmul pare un birocrat care te tot plimba prin birouri diferite pentru ca nu stie ce sa-ti spuna. Sau poate pentru ca nu are nimic de spus.
R: Gary Gray. Cu: John Travolta, Uma Thurman, Dwayne the Rock Johnson. Durata: 114 minute. In Romania din 18 martie 2005.
-
Poate de data asta vinde
Discutiile privind vanzarea Bancii Tiriac se aprind din nou, dupa ce, in urma cu mai putin de un an, omul de afaceri Ion Tiriac decidea ca nu vrea, inca, sa vanda banca. La discutii s-au inscris, de aceasta data, Bank Austria Creditanstalt, BNP Paribas si Société Générale. Va vinde, in final, Tiriac banca?
Cum poti sa dublezi pretul unui bun pe care vrei sa il vinzi? Asteptand un an, ar putea fi un raspuns; cel putin in sistemul bancar romanesc. Sau mai precis, in cazul Bancii Tiriac, in jurul careia zvonurile privind vanzarea sau cautarea unui partener de calibru au reinceput sa circule intens.
Asta la mai putin de un an dupa ce Ion Tiriac, actionarul majoritar, a decis ca banca se va dezvolta pe cont propriu pe termen mediu. Decizia a fost luata la sfarsitul unui proces de gasire a unui partener strategic (dupa modelul aplicat deja in asigurari cu Allianz), in cadrul careia banca a fost evaluata de potentialii cumparatori la 120 – 160 de milioane de euro. Pret considerat prea mic de Tiriac, conform unor surse apropiate bancii.
Numai ca, intre timp, cumparatorii, nu neaparat aceiasi, au revenit. Si asta fara ca banca sa se afle in proces activ de vanzare, ca anul trecut.
Trei sute de milioane de euro – atat ar vrea sa obtina omul de afaceri Ion Tiriac pentru pachetul de actiuni pe care il detine la banca cu acelasi nume, conform unor surse apropiate discutiilor.
Am cochetat putin cu ideea de a plati pretul cerut. Dar probabil ca nu o vom face. Oricum, ne mai gandim, spune reprezentantul uneia dintre bancile care tatoneaza de ceva vreme Banca Tiriac.
Banci care, conform acelorasi surse, sunt cel putin trei: Société Générale – in cautarea consolidarii pozitiei de al doilea jucator de pe piata, Bank Austria – care a fost in cursa pentru Banca Tiriac si anul trecut si BNP Paribas – grup francez interesat sa intre in Romania. De ce, insa, atat interes pentru Banca Tiriac?
Raspunsul tine de potentialul pietei si de numarul scazut de oportunitati de a intra sau a mari pozitia pe acesta piata. Practic, pentru marii jucatori internationali, aceste oportunitati (inclusiv BCR si CEC) pot fi numarate pe degetele de la o mana. Socoteala este deci simpla. Cum numarul potentialilor cumparatori este mare (peste 10) iar cel al tintelor este mic, preturile si interesul la cumparare cresc.
Anul trecut a fost, pentru sistemul bancar romanesc un an irepetabil din punct de vedere al varfurilor de crestere, dupa cum aprecia presedintele HVB Romania, Dan Pascariu. Chiar daca bancile nu vor mai regasi astfel de cresteri, chiar si de 100%, anii viitori, Pascariu crede ca si 2005 va aduce o crestere considerabila – aproximativ 30%. Asadar, o piata in plina expansiune, unde BCR si CEC nu vor domoli apetitul decat a doua dintre grupurile financiare europene interesate de expansiune. Adica HVB – Bank Austria, Deutsche Bank, Erste Bank, Raiffeisen, OTP, Dexia, KBC, Rabobank, Unicredit sau Intesa.
Ce variante raman deci pentru cei care nu vor apuca prajiturile mari? Ce banci romanesti solide, cu o retea de sucursale suficient de mare si care nu au, inca, in spate un investitor strain puternic, mai exista? Raspunsul este clar: Banca Tiriac si Banca Transilvania.
Care este pozitia reprezentantilor de la Holdingul Tiriac – firma prin care Tiriac detine actiunile de la banca fata de zvonurile privind revigorarea interesului cumparatorilor? In acest moment nu exista nici macar discutii de principiu avand drept subiect potentiala vanzare a Bancii Tiriac, cu atat mai putin discutii avansate, spune Valentin Radu, directorul Holdingului Tiriac. Atat dl. Ion Tiriac cat si ceilalti actionari majoritari nu au in acest moment intentia de vinde participatiile detinute in Banca Tiriac nici unei alte banci sau institutii financiare. Directorul Holdingului Tiriac nu exclude insa posibilitatea ca atunci cand va fi oportun, Banca Tiriac sa se asocieze cu un partener de calibru. Care ar fi, pe de alta parte, partenerii de calibru care se uita acum la Banca Tiriac? HVB Bank – Bank Austria este deja prezenta in Romania prin filiala sa, HVB Romania. Germanii au participat si la negocierile de anul trecut, cand au ramas – dintr-o lista de peste 13 ofertanti – in cursa alaturi de grupul elen Piraeus. De curand, presedintele bancii din Romania, Dan Pascariu, aprecia ca, intr-o piata precum cea romaneasca, este greu sa cresti organic pentru a atinge masa critica in retail, asa ca singura optiune este o achizitie.
Cea mai mica achizitie pe care ar putea-o face HVB pe piata locala, potrivit lui Pascariu, ar fi o banca apropiata de cota sa de piata, adica in jur de 5%.
Reprezentantii Bank Austria Creditanstalt – divizia responsabila pentru activitatea Grupului HVB in Europa Centrala si de Est – spun ca intentioneaza sa isi extinda si mai mult reteaua bancara in Romania. In prezent, banca are 13 sucursale – numar total insuficient pentru o lupta pe piata de retail cu nume ca Raiffeisen, BRD Société Générale sau BCR.
Suntem atenti la posibilele achizitii care ne-ar creste considerabil cota de piata in Romania, spune Regina Prehofer, membru in Consiliul de Administratie al Bank Austria Creditanstalt. Banca si-a anuntat deja interesul pentru CEC si BCR.
Société Générale are deja o prezenta puternica pe piata romaneasca, inca din 1998, cand a devenit actionar majoritar la BRD. In prezent, BRD – Groupe Société Générale este cea mai mare banca privata din Romania, si a doua din sistemul bancar, dupa BCR. BRD-Groupe Société Générale a fost si ramane, in permanenta, interesata de posibilitatile de extindere a activitatii sale in Romania, spune directorul general adjunct al bancii, Sorin Mihai Popa. In privinta discutiilor privind posibila achizitie a Bancii Tiriac, Popa raspunde: no comment.
Acelasi raspuns il da si reprezentanta grupului financiar francez BNP Paribas in Romania, Doina Fulop: no comment. Surse din piata vorbesc totusi de faptul ca francezii de la BNP Paribas ar fi foarte interesati de banca romaneasca. Motiv pentru care, adauga sursele mentionate, nu ar trebui sa mire pe nimeni daca BNP va plati pretul cerut de Tiriac. Pana una alta, francezii sunt prezenti in Romania doar cu un birou, fara a avea dezvoltata nici un fel de activitate la nivel de retail. Interesul pentru Romania al francezilor de la BNP Paribas e demonstrat si de participarea acestora la negocierile pentru cumpararea Credisson, un jucator important din domeniul consumer finance.
Daca vreunul dintre cei trei – sau oricare altul – va avea mai mult succes de aceasta data in negocierile cu omul de afaceri roman, ramane de vazut. Pana una alta, directorul grupului de firme Tiriac – Valentin Radu – spune ca rezultatele financiare ale bancii atat in 2004 cat si in primele doua luni ale acestui an, vin sa confirme afirmatiile d-lui Tiriac privind capacitatea bancii de a se dezvolta si de a performa pe o piata din ce in ce mai concurentiala.
Capacitate, se pare, din ce in ce mai costisitoare pentru curtezanii Bancii Tiriac.
-
PENTRU CE E CURTATA
PROFIT: In 2004, Banca Tiriac a inregistrat un profit net de 13 milioane de euro, in crestere cu 18% fata de 2003. Pentru 2005, banca isi propune un profit net de 14 milioane de euro.
CREDITE ACORDATE: In 2004, volumul creditelor acordate a ajuns la 360 de milioane de euro, fata de 290 de milioane de euro la sfarsitul lui 2003.
CLIENTI: Numarul total de clienti a ajuns, in 2004, la 681.000, din care 648.000 sunt persoane fizice.
SUCURSALE: Banca are 59 de unitati teritoriale si isi propune, pentru 2005, sa mai deschida inca 11 sucursale.
ACTIVE: Activele bancii au ajuns la finalul anului trecut la 620 de milioane de euro, in crestere cu 145 de milioane de euro fata de anul precedent.
ACTIONARIAT: Principalul actionar al bancii este omul de afaceri Ion Tiriac, care detine, prin intermediul grupului sau Tiriac Holdings, 81% din actiuni.
-
CINE SE UITA LA BANCA TIRIAC
Pentru bancile straine care nu sunt inca prezente in Romania, Banca Tiriac ar fi un bun bilet de intrare pe piata. Pentru cele deja prezente in Romania, cumpararea Bancii Tiriac ar insemna o crestere rapida a cotei de piata si a numarului de sucursale.
HVB Bank Romania: membra a HVB Group, banca este succesorul legal al Bank Austria Creditanstalt (BACA), banca prezenta in Romania din septembrie 1998. HVB Romania are 12 sucursale. In cadul HVB Group, BACA este responsabila pentru intreaga activitate din Europa Centrala si de Est. In Europa Centrala si de Est, BACA este prezenta in 11 tari.
BNP Paribas: este a a doua banca din Franta dupa valoarea activelor, si cea mai mare banca din Europa dupa valoarea de piata. Institutia financiara, formata in 1999, prin fuziunea bancilor BNP si Paribas, desfasoara activitati in 85 de tari. In Europa si-a concentrat activitatea asupra serviciilor financiare de consum si a celor specializate.
Groupe Société Générale: este prezenta in Romania din 1998, cand a devenit actionar la BRD. In prezent, BRD – Groupe Société Générale este cea mai mare banca privata din Romania, si a doua din sistemul bancar, dupa BCR, cu active de peste 3 miliarde de euro. Banca opereaza o retea de 212 agentii si are peste 1.600.000 de clienti.
-
CURSE AERIENE: Cerul liber, o piata pentru cei alesi
Compania Tarom pare condamnata la monopol. A ramas din nou singura pe piata interna, dupa ce la inceputul lunii Blue Air a renuntat la cursa Bucuresti – Timisoara. Mai e de mirare atunci ca un zbor Bucuresti-Cluj poate ajunge sa coste cam cat unul transatlantic?
Ziua de 1 martie a fost pentru operatorul aerian national cu totul deosebita. In primul rand, pentru ca in aceasta zi, numele Tarom a aparut in presa din intreaga lume pe motiv ca a primit o amenda. Si nu valoarea acesteia a fost importanta, pentru ca sanctiunea a fost de cinci milioane de lei, cat motivul amenzii: discriminarea homosexualilor. Dar un lucru mult mai important decat acesta, care a trecut neobservat, este cadoul pe care l-a primit Taromul de martisor: faptul ca a ramas singurul operator aerian de pe piata interna. Compania Blue Air, singura care mai opera curse aeriene interne (pe ruta Bucuresti-Timisoara), a oprit zborurile.
Nu ca Blue Air ar fi incurcat foarte mult Taromul. Insa retragerea acestui ultim mohican de pe cursele interne, pe fondul iesirii din piata sau chiar al falimentelor unor companii care au incercat sa opereze zboruri in interiorul tarii, este importanta ca semnificatie: incercarile de a concura Taromul in interiorul tarii au fost, pana acum, sortite esecului. Din decembrie anul trecut si pana la 1 martie, Blue Air, companie aeriana nou infiintata, a operat zilnic pe ruta Bucuresti – Timisoara doua curse dus-intors, dimineata si seara. Am intrerupt cursele din cauza programului operational. Cursa de Timisoara nu era profitabila din start, pentru ca ne trebuia un grad mediu de ocupare de peste 70%, iar noi am atins doar 30-35%, explica Gheorghe Racaru, director general la Blue Air si fost director general al Tarom in perioadele 1991-1993 si 1997-2000.
Chiar daca tarifele practicate de Blue Air pe ruta Bucuresti-Timisoara erau de 39 de euro cursa, compania nu a putut concura cu Tarom, drept pentru care a decis sa se axeze doar pe curse externe. De ce nu a facut fata concurentei? Pentru ca in aceasta ecuatie a luptei cu operatorul national lucrurile se invart intr-un cerc vicios.
Ca sa se impuna pe piata, o companie noua trebuie sa lase tarifele cat mai jos. Scazand preturile, are nevoie de un grad de ocupare cat mai ridicat, doar ca acesta are sanse sa fie atins dupa mai mult de un an de zboruri, pana cand noul intrat incepe sa devina cunoscut si sa castige increderea calatorilor. Dar intr-un singur an, un operator aerian poate pierde milioane de dolari, si nimeni nu-i poate garanta ca dupa acest interval de timp va face profit. Pentru ca un avion nou poate costa si 30-40 de milioane de dolari, majoritatea companiilor aeriene care au incercat sa intre pe piata au apelat la asa-numitul leasing operational, adica inchirierea avioanelor pentru un numar de ani contra platii unor sume fixe lunare. Care nu sunt deloc mici. Blue Air, de exemplu, plateste lunar aproape 200.000 de dolari pentru fiecare din cele doua aeronave Boeing-737, care au cate 148 de locuri, luate in leasing operational de la o firma din Marea Britanie. Marea problema in Romania, crede Racaru, este lipsa celor care sa se si priceapa la aviatie, dar sa aiba si suport financiar. Pentru ca in aviatie, in primele luni de operare, se pierd milioane de dolari pentru doua-trei avioane. Ele se recupereaza, dar asta cere timp. O firma trebuie sa aiba acces la cel putin 6-7 milioane de dolari in primii doi ani de functionare, argumeneaza seful de la Blue Air.
In aceste conditii, sunt extrem de putini cei care se incumeta sa investeasca. A facut asta firma Dac Air, care a zburat doar intre 1996 si 1998, atat pe rute interne, cat si externe. A urmat apoi in 2001 Angel Airlines, care opera cu avioane de 18 locuri, dar nu au rezistat mai mult de trei ani. Aveau capacitate mica, putine avioane si costuri mari, spune Racaru, care se numara printre fondatorii Angel. Cei care lucreaza in turism spun ca este foarte greu ca o firma nou intrata pe piata sa poata concura cu Tarom, din mai multe motive: numarul insuficient de aeronave pe care si-l poate permite o companie noua pentru a putea acoperi mai multe rute, timpul indelungat necesar acesteia pentru a se face cunoscuta, costurile mari pe care le implica astfel de zboruri, lucruri la care se adauga faptul ca, atunci cand simte ca-i sufla cineva in ceafa pe o anumita ruta, Tarom isi permite sa lanseze oferte promotionale prin care sa reduca substantial preturile pentru a elimina concurenta.
Teoretic, piata interna a zborurilor este libera, insa doar pentru companiile autohtone, pentru ca nu permite accesul firmelor straine, singurele care, daca ar fi interesate, ar putea concura operatorul national.
Insa, conform Codului Aerian, companiile care vor sa intre pe piata romaneasca trebuie sa aiba minim 51% actionariat romanesc, spune Racaru. Aceasta reglementare, spun cei care lucreaza in industria aviatica, va disparea in momentul in care Romania va intra in Uniunea Europeana. Pana atunci, este putin probabil ca monopolul Tarom pe cursele interne sa dispara.
Si, ca orice monopol, si cel al Tarom se traduce in primul rand prin tarife mari. De exemplu, un bilet dus-intors cu Tarom pe ruta Bucuresti-Cluj poate costa chiar si 262 de euro, in conditiile in care multi operatori aerieni se bat in oferte care anunta ca o cursa dus-intors de la Bucuresti catre New York, Montreal sau Toronto, ca sa nu mai vorbim de cele catre orase din Europa, nu costa mai mult de 300 de euro.
Cu toate acestea, Tarom isi vede nestingherit de tarifele interne, iar incasarile din acestea cresc de la an la an. Transportul de pasageri pe cursele interne a adus companiei Tarom venituri de peste cinci milioane de dolari in 2002. In anul urmator, acestea au crescut la peste noua milioane de dolari, pentru ca in primele noua luni ale anului 2004, sa se realizeze venituri care au depasit zece milioane de dolari, spune Clara Hangu, responsabil de relatiile cu presa la Tarom.
Acum, Tarom are saptamanal 58 de curse pe 11 destinatii interne: Arad, Baia Mare, Bacau, Cluj, Sibiu, Targu-Mures, Iasi, Suceava, Oradea, Timisoara si Satu Mare. Pe destinatiile Timisoara si Cluj se opereaza trei curse zilnic, iar restul au frecventa zilnica. Gradul mediu de ocupare pe cursele interne este de 65%, peste medie situandu-se cursele spre Timisoara – 70% si Cluj – 69%, a mai spus Clara Hangu.
Gheorghe Racaru, fostul director de la Tarom, crede ca in conditiile unui grad mediu de ocupare de peste 70%, orice cursa interna care costa mai mult de 60 de euro este profitabila.
In aceste conditii, in care pretul unui bilet pentru un zbor Bucuresti-Cluj si inapoi poate costa mai mult decat salariul mediu pe economie, de ce mai apeleaza romanii la avion? Chiar daca biletele sunt scumpe, aceste zboruri au succes pentru ca, in general, pasagerii sunt oameni de afaceri, ale caror cheltuieli sunt suportate de companie. Avantajul este ca un om de afaceri poate pleca dimineata din Cluj spre Bucuresti si se poate intoarce in aceeasi seara cu avionul. In schimb, daca merge cu o masina, va trebui sa ramana peste noapte si, calculand costul benzinei si al celor doua camere inchiriate la hotel – pentru el si pentru sofer, plus timpul pierdut, vom vedea ca tot avionul este mai convenabil, asa scump cum este, argumenteaza Lucian Boronea, directorul general al agentiei Accent Travel, specializata in turismul de afaceri.
Este exact ce-si doreste Tarom, care profita din plin de cresterea de la an la an a traficului de business in interiorul tarii si de faptul ca pentru oamenii de afaceri este mult mai important timpul castigat decat pretul biletului de avion. La fel ca si pentru cealalta categorie de clienti fideli ai curselor aeriene interne, parlamentarii, care zboara permanent dintr-un oras in altul. La fel ca in cazul oamenilor de afaceri, pretul nu este, nici pentru ei, o problema.
-
MEDICAMENTE: Unde sunt optimistii de-altadata? Guvernantii vorbesc de consumul exagerat de medicamente, desi Romania are un consum per capita de trei ori mai mic decat tarile nou intrate in UE
Optimismul de la sfarsitul anului al producatorilor de medicamente s-a naruit o data cu venirea primaverii. Dupa un an 2004 cu cresteri peste asteptari, repunerea pe tapet a restantelor din sistemul de sanatate a diminuat entuziasmul jucatorilor din piata.
Farmacii care nu mai elibereaza medicamente de pe retete compensate. Negocieri pentru o noua lista. Schimbarea sistemului de compensare. Restante de mii de miliarde de lei. Un scenariu repetat an de an care readuce in atentie deficientele sistemului public de sanatate. Iar discutiile dintre Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), pe de-o parte, producatori, distribuitori si farmacisti de cealalta parte par a ignora cea de-a treia veriga – pacientii.
Care, an de an, au de asteptat saptamani sau chiar luni pentru a-si relua obiceiurile. Iar guvernantii insista in declaratiile privind consumul exagerat de medicamente, ignorand faptul ca Romania are un consum per capita de trei ori mai mic decat in tarile care au aderat recent la Uniunea Europeana.
In plus, statul acopera doar ceva mai mult de jumatate din valoarea totala a vanzarilor de medicamente, desi in statele din Uniunea Europeana ponderea finantarilor publice in cheltuielile cu medicamente este mult mai apropiata de 80 – 90%.
Totusi, 2004 a fost in mod evident cel mai bun an pentru piata medicamentelor care s-a ridicat, potrivit datelor furnizate de firma de cercetare de piata Cegedim, la 960 de milioane de euro. Cresterea de 28% de anul trecut nu aduce insa, cum ar fi normal, estimari optimiste pentru 2005.
Prin traditie, primul an postelectoral nu beneficiaza de o crestere deosebita a pietei farmaceutice. Multe depind si de cum se vor aseza lucrurile in domeniul finantarii medicamentelor, afirma analistii pietei.
Suntem ingrijorati de declaratiile privind consumul exagerat de medicamente. Nu este adevarat, daca ne comparam cu alte tari din regiune, spune Marius Savu, director executiv al Eli Lilly Romania si presedinte al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM).
Savu sustine ideea unei compensari mai agresive a medicamentelor, idee respinsa insa de actuala conducere a Ministerului Sanatatii. Mircea Cinteza, ministrul sanatatii, a anuntat recent ca pensionarii cu venituri sub sase milioane de lei lunar vor mai beneficia de compensarea de 90% la medicamente numai pana la sfarsitul lunii martie. Aceasta decizie adoptata in vara anului trecut a fost considerata o masura pre electorala adoptata de precedentul Guvern si mult prea consumatoare de resurse.
Insa influenta compensarii de 90% s-a resimtit puternic in vanzarile de medicamente din ultimul trimestru al anului trecut, ceea ce a si dus la avansul important pe ansamblul intregului an al pietei de produse farmaceutice. Ultimul trimestru a adus o crestere importanta a vanzarilor de medicamente. Compensarea de 90% a determinat multi pacienti cu posibilitati financiare extrem de reduse sa-si cumpere medicamente pe care inainte de introducerea deciziei nu si le permiteau si, ca urmare, nu si le procurau, considera Savu. El este de parere ca nivelul de 40% de compensare este extrem de redus.
E ca si cum nu ar fi deloc compensate. Piata va creste si in 2005, apreciaza totusi jucatorii, chiar daca intr-un ritm mai scazut decat anul trecut. In acest an, piata medicamentelor nu va evolua la fel de bine din cauza restantelor care cauzeaza probleme bugetului. Ne asteptam totusi la o crestere de 15%, spune Ioan Nani, directorul general al producatorului de medicamente Antibiotice Iasi. Reprezentantul celui mai mare producator local, Sicomed, este ceva mai optimist. In fiecare an au fost probleme cu restantele la plata, care s-au rezolvat in cele din urma. Vanzarile de medicamente vor creste si in acest an, este de parere Mirel Nicola, director de dezvoltare la Sicomed. De altfel, in ultimele saptamani, Mircea Cinteza a anuntat ca vor fi achitate toate datoriile din sistemul sanitar, pentru a debloca situatia, dar ca nu va mai fi acceptata nici o plata peste valoarea contractelor.
Cum se face insa ca, in fiecare an, exista astfel de probleme? Reprezentantii distribuitorilor si farmacistilor sustin ca trebuie sa respecte doua prevederi aproape contrare ale CNAS. Pe de-o parte, fiecarei farmacii ii este alocat un plafon peste care nu poate sa elibereze medicamente compensate. Pe de alta parte, farmacistii sunt obligati sa nu respinga nici o reteta compensata, sub amenintarea desfacerii contractului cu Casa de Asigurari.
Astfel ca, la atingerea plafonului, farmacistii sunt totusi fortati sa elibereze in continuare medicamente compensate. Situatia este cunoscuta de toti actorii din sistem, asa ca, de obicei, se ajunge la o intelegere, iar CNAS plateste si peste plafon. Insa, uneori, disputele devin publice.
Totusi, Guvernul a facut anul trecut un efort electoral si finantarea a fost mai buna decat in alti ani. Iar principalii jucatori mizeaza pe o imbunatatire si in continuare a problemelor de finantare. Cred ca vor creste incasarile la sistemul de sanatate si ca o parte mai mare se va intoarce in sistem. Dar vor ramane datorii si la sfarsitul anului, considera Ioan Nani.
De fapt, probabil cea mai mare problema a sistemului public de sanatate este tocmai administrarea fondurilor. CNAS, care in mod normal ar trebui sa colecteze, dar si sa administreze banii sistemului, nu mai are din 1998 decat functia de colectare. Iar activitatea de administrare este realizata de Ministerul Finantelor, care a directionat, de-a lungul timpului, banii in alte sectoare, in functie de necesitati. De altfel, un raport al Curtii de Conturi, prezentat in urma cu o luna, evidentia ca excedentele din sistemul de sanatate inregistrate la sfarsitul anilor 2002 si 2003 nu au ajuns la bugetul CNAS.
Banii de la sanatate o sa ramana la sanatate este practic o declaratie niciodata respectata. Daca s-ar colecta corect, daca s-ar intoarce banii la sanatate, daca o parte din accize ar merge la sanatate – cum se intampla in alte tari -, sistemul ar merge foarte bine, crede Marius Savu.
Pana atunci, guvernul propune diverse solutii pentru a repara, macar partial, stricaciunile din sistem. Insa propunerile vor afecta sensibil afacerile companiilor din industrie. Ministrul Cinteza analizeaza posibilitatile de ajustare a preturilor la medicamente prin recalcularea acestora, ca urmare a diferentelor de curs valutar, dar si reducerea taxelor vamale.
In plus, ministrul sustine eliminarea marjei de risc valutar si reducerea marjei de import, toate acestea fiind coroborate cu aplicarea unui nou sistem de compensare si gratuitate a medicamentelor.
Reprezentantii firmelor din domeniu considera ca diminuarea preturilor de referinta pentru medicamentele importate va duce la reducerea valorii totale a pietei cu aproximativ 7%. Iar schimbarea sistemului de compensare va taia avantul de la finele anului trecut.
Pentru a vedea insa cum vor arata bilanturile companiilor din sectorul farmaceutic la sfarsitul anului 2005, sa analizam principalele tendinte de anul trecut.
Cresterile din ultimul trimestru, vanzarile de produse cu prescriptie in farmacii si nivelul cursului de schimb au facut ca piata produselor farmaceutice sa creasca cu 28,1%, pana la 960,6 milioane de euro, potrivit Cegedim Romania.
Mai importanta insa decat cresterea pietei este majorarea consumului de medicamente pe locuitor, capitol la care Romania este mult in urma tarilor vecine. Astfel, daca un roman cheltuieste anual doar 40 de euro pe medicamente, un ungur aloca cel putin 100 euro. Iar cheltuielile scazute pentru produse farmaceutice au rezultate negative. Romania ocupa pozitii de neinvidiat in ceea ce priveste incidenta unor boli grave. Finantarea adecvata a sistemului sanitar, in prezent mult sub media europeana, va corecta aceste statistici, considera Tudor Ciubotaru, director de relatii publice la Pfizer Romania, divizia autohtona a celui mai mare producator mondial de medicamente.
Pe de alta parte, Mirel Nicola de la Sicomed remarca faptul ca a crescut pretul mediu pe unitate la producatorii locali. Portofoliile au fost ajustate si acum se vand produse mai noi, la preturi mai mari. In plus, Ministerul Sanatatii a recunoscut ca trebuie adaptat un pret de referinta ca in UE, care difera de costul de productie, incluzand si costuri de promovare, de cercetare etc., spune reprezentantul Sicomed.
O alta tendinta specifica Romaniei este cresterea consumului in spitale, tendinta opusa celei din statele mai dezvoltate, evidentiaza el. In Romania, consumul in spitale este de 30% din piata, restul de 70% fiind tratamentul ambulator. In statele UE raportul este 15-85%, afirma Nicola.
Explicatia? Lipsa de educatie a publicului autohton privind preventia afectiunilor, demonstrata si de o alta statistica a Cegedim care arata ca in 2004 cea mai mare crestere au consemnat-o vanzarile de medicamente cu prescriptie (34,7% in euro), iar cea mai redusa a fost inregistrata la produsele fara prescriptie (17% in euro).
Practic, medicamentele fara prescriptie se platesc din buzunarul pacientului, in conditiile in care nici puterea de cumparare nu este stralucita, dar nici gradul de educatie privind consumul de vitamine sau minerale nu a ajuns la maturitatea din alte tari.
Pe de alta parte, Nicola subliniaza si tendinta producatorilor de a miza mai ales pe medicatia cu prescriptie, pentru ca poate fi mai usor promovata. Pentru produsele fara prescriptie, bugetele de promovare sunt mult mai ridicate, afirma directorul de dezvoltare al Sicomed. Astfel ca toata lumea asteapta in prezent o solutionare a turbulentelor. Practic, evolutia din 2005 depinde si de cum se vor aseza lucrurile in domeniul finantarii medicamentelor. Fiind insa un domeniu cu profunde implicatii sociale, termenul traditional de piata cedeaza treptat locul unor atitudini mai complexe de a privi business-ul, este de parere Tudor Ciubotaru.
Nevoia medicilor si pacientilor de a avea acces la tratamente de calitate constituie oriunde in lume motorul pentru evolutia pietei, spune reprezentantul Pfizer. Iar perspectivele sunt pozitive, avand in vedere iminenta aderare la UE, care va aduce printre altele si o crestere a procentului din PIB alocat sanatatii. Iar companiile straine, dintre care multe au investit si in capacitati de productie pe piata locala au mari asteptari de la piata romaneasca, crede Marius Savu. Si poate ca in urmatorii ani scenariul pe care il tot repeta de ani de zile actorii din domeniul farmaceuticelor nu va mai fi pus pe ecrane.
-
Aproape un miliard
Piata produselor farmaceutice s-a apropiat anul trecut de un miliard de euro, insa valoarea ridicata este data si de schimbarea sistemului de raportare, de la preturi de producatori, pana in 2003, la preturi de distribuitori, incepand din 2004. In orice caz, cresterea de 28% este cea mai importanta din ultimii ani.
PIATA MEDICAMENTELOR
An 2000 2001 2002 2003 2004
Valoare* 472,75 563,3 611,2 599,7 960**
* milioane de euro;
**Cresterea din 2004 se datoreaza si schimbarii sistemului de raportare. Piata este evaluata din 2004 la preturi de distribuitor.
Sursa: Cegedim Romania -
10 companii, 50% din piata
Primii zece producatori detin circa 50% din piata totala de medicamente, potrivit estimarilor Cegedim.
Liderul pietei din Romania ramane gigantul britanic GlaxoSmithKline, dar din urma a venit puternic Hoffmann La Roche. Ascensiunea Hoffmann La Roche se poate datora participarii in programele nationale de sanatate.
Toti cei trei producatori locali au scazut in top. Sicomed isi mentine vanzarile la un nivel ridicat, dar s-au consolidat rezultatele pe corporatii, explica Mirel Nicola. Directorul de dezvoltare al celui mai mare producator roman de medicamente estimeaza ca Sicomed va ramane in primii cinci si in anii urmatori. Ioan Nani, directorul Antibiotice, pune in schimb responsabilitatea scaderii in top pe seama schimbarii sistemului de raportare. Cred ca Antibiotice a scazut in top din cauza trecerii la calcularea in functie de pretul la intrare in farmacie. Este posibil sa fie din cauza discounturilor practicate de distribuitori. Pentru 2005, Antibiotice si-a propus revenirea la o cota de piata de 3,5%.
In top au avansat Servier si Aventis, mari jucatori si pe plan international, in timp ce Schering-Plough a intrat in primii zece, in dauna lui Eli Lilly. Eli Lilly este o companie care s-a focalizat pe cateva nise, nu mai are un portofoliu larg, a iesit din anumite clase terapeutice de volume mari, precum antibioticele, explica Marius Savu. Nicaieri in lume nu suntem in primii zece producatori. Poate chiar in Romania suntem mai performeri decat pe plan mondial, pentru ca inaintea noastra avem si pe cei trei mari producatori locali, completeaza el.
-
EXECUTIVE COACHING: Antrenor de manageri. "Piata este pregatita sa foloseasca servicii de executive coaching numai intr-o mica masura"
Despre manageri nu se poate spune ca ar fi printre cei mai populari oameni din lume. Fisa de post le cere sa fie mai intai fermi, capabili sa ia deciziile cele mai bune pentru companie si abia apoi, eventual, sa fie populari. Asta nu-i scuteste de probleme. Dimpotriva. Obligati sa se imparta intre serviciu, familie si prieteni, multi risca sa ajunga pe tobogan.
Mihai Popa-Radu, specialist in coaching, spune ca nu exista o reteta, ca tratamentul trebuie sa fie adaptat in functie de client. El povesteste, de exemplu, cazul directorului de vanzari al unei companii importante din Romania care, prea ocupat fiind, isi pierduse controlul asupra agendei zilnice. Principala sa problema era ca delega foarte putin din responsabilitati. Avea impresia ca nimeni din subordonati nu putea face treaba la fel de bine ca el, isi aminteste Popa-Radu. Solutia a fost gasita destul de usor. Clientul a inteles ca un subordonat nu trebuie sa stie, din prima, sa faca la perfectie munca care i se incredinteaza. Daca isi poate face job-ul bine in proportie de 70%, atunci trebuie sa ii delegi responsabilitatea, i-a spus consultantul de coaching clientului sau.
In al doilea rand, pacientul respectiv nu putea sa spuna niciodata nu. Principa-lul motiv? Fiecare job nou inseamna o provocare pe care se simtea dator (fata de sine insusi) sa o duca la bun sfarsit. Cu alte cuvinte, timpul sau nu prea insemna mare lucru. L-am intrebat cat crede el ca valoreaza o ora din timpul sau. Initial, mi-a raspuns ca o ora de lucru valoreaza cinci euro ca, in urma unor discutii mai aprofundate, sa ridice aceasta valoare la 50 de euro. Pana la urma, alegerea unor asistenti buni tine de arta managerului.
Asemeni unui capitan de nava, el trebuie sa vada drumul pe care merge compania. Cu alte cuvinte, privirea sa este orientata catre viitor, executia operatiunilor curente cazand in sarcina asistentilor. Dar ce se ascunde in spatele acestui cuvant (coaching) destul de greu de digerat de romani? Executive coaching-ul se afla undeva la granita dintre psihologia cognitiva, resurse umane si sportul de performanta. Coach-ul este, pana la urma, un antrenor, un consilier al oamenilor cu functii de conducere. Pe baza unor discutii cu acestia, el stie sa identifice factorii care le franeaza activitatea profesionala.
In nici un caz, coach-ul nu este un psihanalist pentru ca nu se ocupa de oameni bolnavi, ci de clienti sanatosi, aflati, pur si simplu, intr-un impas profesional sau personal. Coaching-ul este o activitate practicata inca din antichitate – e adevarat sub alte forme. Socrate, prin celebrele discutii purtate cu discipolii sai, este considerat parintele incontestabil al coaching-ului.
Conceptul a evoluat in timp, fiind practicat in alte domenii. Unul dintre acestea este sportul de performanta – domeniu care a si dat numele acestei activitati (coach – antrenor, in limba engleza). In vremurile noastre, coaching-ul s-a extins in viata personala (executive coaching) si activitatea profesionala (life coaching). Initial, a fost folosit de directorii marilor companii insa, mai nou, coaching-ul este aplicat si la alte niveluri de management.
Totodata, coach-ul nu trebuie confundat cu un trainer. Spre deosebire de acesta din urma, care transfera cunostinte catre elevii sai, coach-ul isi construieste terapia pe baza informatiilor venite din partea clientului. Cel mai important este ca, inainte de a incepe o sedinta de executive coaching, clientul sa constientizeze faptul ca are nevoie de o schimbare profesionala si, cel mai important, sa vrea sa o faca, explica Mihai Popa-Radu, directorul companiei specializate Seeds for success.
Cum decurge o sedinta de coaching? In cazul in care subiectii fac parte dintr-o organizatie, coach-ul trebuie, preliminar, sa realizeze un portret pentru fiecare membru al grupului prin discutii cu colegii, sefii si, eventual, persoane aflate in afara companiei: de exemplu, parteneri de afaceri.
La inceputul sedintei, se stabilesc niste obiective care trebuie sa fie specifice, masurabile, atractive, realiste si clar definite in timp. Sa luam un exemplu: cineva care lucreaza in domeniul financiar isi propune sa lucreze pe Wall Street. Obiectivul sau este atractiv, insa nu este realist, explica Popa-Radu. Dupa stabilirea obiectivelor urmeaza o discutie despre ce elemente noi au aparut de la sedinta anterioara sau cum a decurs lucrul la tema stabilita cu o sedinta inainte. Se fixeaza niste subiecte curente si se stabilesc pasii pentru intalnirea urmatoare. Coach-ul trebuie sa verifice, de fiecare data, intentia, hotararea si entuziasmul pentru atingerea obiectivelor clientului sau.
Pe scurt, coach-ul are misiunea sa-l scoata pe clientul sau din zona de confort psihic si de a-l determina sa-si depaseasca frica de necunoscut, de gura lumii sau de lipsa de resurse, comenteaza Popa-Radu. Pentru a da rezultate, o cura de coaching trebuie sa aiba minimum 12 sedinte, la interval de o saptamana.
Un bun coach, printre altele, ajuta persoanele cu raspundere sa isi regaseasca echilibrul in viata. Aceasta, pentru ca viata nu inseamna doar cariera, ci si viata de familie, viata spirituala sau ingrijirea sanatatii.
Unii manageri incearca sa rezolve problema time managementului intr-un mod destul de simplist: e adevarat ca neglijez celelalte laturi extraprofesionale, insa muncesc intens o perioada din viata in care acumulez maximum de resurse dupa care ma ocup si de mine, isi spun ei. Riscul care poate aparea in cazul unei asemenea strategii consta in aceea ca omul respectiv poate deveni prizonierul asa-zisei colivii de aur. Mai concret, daca cineva face bani din investitii, niciodata nu va putea sa isi ia vacanta, pentru ca investitiile prezente vor atrage investitii viitoare si asa, la nesfarsit, creandu-se practic un cerc vicios.
Ce sanse reale are executive coaching-ul sa devina o moda si la noi, in conditiile in care aceste servicii genereaza venituri anuale de 600 de milioane de dolari la nivel mondial? Cred ca piata este pregatita sa foloseasca servicii de executive coaching numai intr-o mica masura, iar motivul este simplu: inca sunt resurse de tip training care nu au fost utilizate la adevarata valoare, considera Madalina Uceanu, director executiv la compania de resurse umane AIMS Human Capital Romania.
De fapt, Romania nu trebuie sa faca altceva decat sa repete istoria statelor vestice. Si aici, momentul in care acest serviciu s-a conturat a fost acela in care s-a constatat ca, desi au fost stabilite planuri de dezvoltare care au inclus mentoring, training si job rotation, in continuare existau probleme nerezolvate. Menirea executive coaching-ului este aceea de a interveni la nivelul perceptiei de sine, perceptie care poate fi eronata si astfel sa impiedice obtinerea unor performante superioare. Dupa indepartarea blocajelor, managerul poate utiliza intregul sau potential, ceea ce duce la rezultate mai bune atat individual, cat si in relatia cu subordonatii sai, completeaza Madalina Uceanu. Cred ca executive coaching-ul va prinde si la noi, insa mai trebuie sa treaca timp.
Lucrurile vor evolua firesc, insa singurul lucru de care mi-e frica este ca pe piata sa nu apara falsi coach. De aceea, clientii trebuie sa se informeze inainte despre studiile viitorului «antrenor», spune Mihai Popa-Radu. El insusi s-a apucat sa invete coaching dupa ce a testat pe propria piele serviciile unui specialist, pe vremea cand locuia la Londra. Dupa ce am lucrat zece ani pe functii de conducere in publicitate, am plecat in Anglia, pentru ca sotia mea primise un job acolo. Din punct de vedere profesional, m-am trezit brusc singur. Consideram ca principala mea problema venea din caracterul meu introvertit, nepotrivit cu stilul mai incisiv al occidentalilor. Mergand la un coach, am fost pus sa trec pe hartie zece lucruri la care ma pricepeam cel mai bine. Dupa o ora, nu am putut scrie nici trei. Asa am inteles ca aveam alt neajuns: stateam prost la capitolul respect de sine.
Totusi, coaching-ul are si limite. Teoretic, poate fi aplicat la orice nivel de management si in orice industrie. Practic, directorii companiilor mai mici nu vad necesitatea unui asemenea serviciu. Personal, dat fiind domeniul in care lucrez si dimensiunile reduse ale echipei pe care o conduc, nu cred ca am nevoie de coaching, afirma Sorana Savu, senior partner la agentia de relatii publice Premium PR. Prin intermediul portofoliului de clienti pe care il avem, pot si trebuie sa ma familiarizez cu diferite structuri organizationale si stiluri de management – vad ce merge si ce nu, ce se poate aplica si la scara organizatiei mele si ce nu. Din toate acestea am continuu de invatat, intr-un mod foarte putin structurat, dar foarte util, adauga Sorana Savu.
Pentru companiile mai mari, este o alta discutie. Coaching-ul poate fi un serviciu excelent pentru managerii unor companii cu o structura mai complexa, cu un personal mai putin omogen ca functii, activitati, educatie sau salarizare. Exista, clar, momente de singuratate a managerului, pe care, cu ajutorul unui consultant le poti depasi mai usor, mai spune Sorana Savu. De fapt, reprezentantele multinationalelor sunt primele care importa in Romania aceasta moda. Si asta din simplul motiv ca au auzit de executive coaching de la managerii companiilor mama sau ai celor din filialele de pe pietele de vest.
Un exemplu relevant este cel al directorului Pfizer, Hank McKinnell. Seful puternicei companii de farmaceutice este un om cu o gandire extrem de rapida. Atat de rapida, incat, in timpul unei discutii, nu avea rabdare sa isi asculte interlocutorul. Vroia sa stie continutul unei intrebari, inainte ca acesta sa isi formuleze intrebarea pana la capat. Dupa colaborarea cu un executive coach a reusit sa rezolve problema: acum, asculta toata intrebarea, se gandeste si apoi raspunde.
Companiile care au cel mai mare potential de a apela la aceste servicii raman cele multinationale, avand in vedere faptul ca asemenea servicii au o mai mare sansa sa fie folosite de catre birourile lor centrale sau alte filiale din pietele din vest. Felicia Dulea, director de marketing si dezvoltare la Coaching Institute din cadrul Codecs, este de alta parere: coaching-ul este util pentru companiile romanesti, indiferent de dimensiunea acestora. In perspectiva integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, companiile romanesti au nevoie de schimbare. Or, coaching-ul le poate pregati in acest sens, comenteaza Felicia Dulea.
Nu in ultimul rand, coaching-ul poate fi considerat si o investitie in resursele umane, cu efecte directe asupra profitabilitatii companiei. Rentabilitatea medie a unei investitii in acest gen de servicii pe care o obtine o companie din Vest se traduce in urmatoarele rezultate: veniturile sunt de sase ori mai mari decat investitia respectiva. Pentru Romania, daca am obtine un raport de doi la unu si tot ar fi ceva, adauga Felicia Dulea. Dincolo de a fi o solutie-minune, coaching-ul poate avea succes si in Romania, pe masura ce mediul de business va deveni mai complex, iar problemele managerilor tot mai presante. Deocamdata, multi manageri vad angajarea unui coach exact cum vad oamenii de rand mersul la psiholog: un moft.