BusinessMagazin

Blog

  • Se vinde Mercury 360?

    In ceea ce priveste dezvoltarea agentiei, directorul Mercury 360 spune ca spera sa mentina tendinta de crestere cu 35% a cifrei de afaceri din 2007 si in 2008, in conditiile in care anul trecut a realizat in jur de 17 milioane de euro. Un rol important il vor avea in acest sens investitiile aproape duble fata de anul trecut, cand au fost de aproximativ 300.000 de euro.

    In 2007, agentia a participat la zece licitatii de conturi, dintre clientii castigati cel mai important fiind Dr. Oetker, Banc Post, SCA Hygiene Products (Libresse, Libero, Tena) si Western Union. Din portofoliul Mercury, aproximativ 60% dintre clienti provin din domeniul bunurilor de larg consum, 10-15% din domeniul telecom, iar restul din alte domenii. Cel mai profitabil client este Ursus Breweries, cu care agentia are un parteneriat din 1997, un alt client important si cu vechime fiind Coca-Cola, cu care agentia are contract din 1995.
    Aproximativ 60% din cifra de afaceri a Mercury este reprezentata de activitatile de BTL (below the line – organizare de evenimente), clientii cei mai importanti din acest segment fiind Ursus Breweries, Coca-Cola, Nestlé, Vodafone si L’Oréal.

    In urma repozitionarii agentiei a crescut si procentul de ATL (above the line – campanii pe televiziune, radio, presa scrisa), Radu Miu spunand ca obiectivul Mercury este acela de a creste numarul de campanii ATL. Cei mai importanti clienti pentru care agentia realizeaza campanii de comunicare integrate sunt Reinert, Western Union, Dr. Oetker si Kluth. In urma repozitionarii agentiei, un proces inceput in 2005 si incheiat in mai anul trecut, cu investitii de aproximativ 100.000-110.000 de euro, s-a schimbat numele agentiei din Mercury Promotions in Mercury 360, dar totodata a devenit evident accentul pe campaniile de ATL.

    De la inceputul lunii februarie, agentia are un nou director executiv – Mihai Scortea, acesta fiind si cel care va conduce departamentul de strategie – si un nou director de creatie. Schimbarile de personal de la Mercury nu au fost insa anul trecut prea semnificative. “Cred ca plecarile au fost undeva intre 5 si10%. Cele mai multe modificari au fost in zona de creatie, unde e dinamica binecunoscuta in piata”, spune directorul Mercury, o agentie cu aproximativ 150 de angajati.

  • Pe-un buton de telecomanda

    In primele trei luni ale acestui an, romanii s-au uitat la televizor 291 de minute in medie pe zi, conform evaluarii audientelor dupa sistemul GfK, in timp ce in primul trimestru din 2007, conform sistemului TNS-AGB, consumul mediu de televiziune a fost de 264 de minute pe zi. Totodata, in timp ce consumul de televiziune a crescut cu 10%, numarul celor care au vizionat la nivel national un canal de televiziune cel putin un minut in medie pe zi a fost de 14,6 milioane, comparativ cu 14,7 milioane de telespectatori in perioada similara a anului trecut.

    De la 1 ianuarie s-a schimbat institutia care masoara audientele TV in Romania. Contractul de trei ani intre firma TNS-AGB si Asociatia Romana pentru Masurarea Audientelor (ARMA), organizatie care grupeaza posturi TV si agentii de publicitate, proprietarul cifrelor de audienta TV, a expirat la sfarsitul anului trecut, iar licitatia pentru noul contract a fost castigata de firma germana GfK.

    Printre schimbarile introduse de GfK se numara cresterea raportarii audientelor TV, de la 1.000 de gospodarii la 1.200, includerea localitatilor rurale din jurul oraselor la raportarile pentru mediul urban si masurarea audientelor televiziunilor prin satelit DTH (direct-to-home: Dolce, Digi TV).

    In primele trei luni din 2008, cele mai vizionate televiziuni din mediul urban au fost PRO TV, Antena 1 si Acasa TV, in timp ce podiumul audientelor era ocupat in aceeasi perioada a anului trecut de PRO TV, Antena 1 si TVR 1. Printre posturile care au inregistrat cresteri semnificative de audienta la nivel urban se afla Acasa TV, Realitatea TV si Antena 3, iar postul care a pierdut cel mai mult a fost TVR1.

    Marina Dumitrascu, research executive la Brand Connection, divizia de media a grupului de comunicare Lowe & Partners, considera ca audientele mai mari ale unor televiziuni se datoreaza in primul rand includerii in evaluare a localitatilor aflate pe o raza de cinci kilometri de orasele mari la categoria de audienta urban. “Atat televiziunile mari, cat si cele mici vor fi afectate insa in mod pozitiv, deoarece toata piata se raporteaza in prezent la urban”, conchide ea.

    Liviu Boitan, strategic planning director la MediaCom, divizia de media a grupului de comunicare Grey, adauga ca datorita consumului de televiziune mai mare decat anul trecut, nicio statie nu pierde rating in proportii semnificative. “Cotele de piata prezinta variatii importante, cu scaderi pentru statiile mari, in special TVR1, Antena 1, PRO TV, dar aceste statii nu vand cota de piata, ci puncte de rating, iar la acest capitol situatia lor nu este in niciun caz tragica. Doar TVR 1 are o scadere de rating care ar putea duce la o micsorare reala a veniturilor obtinute de acest post din publicitate pe anul 2008”, explica reprezentantul MediaCom. Chiar daca sistemul GfK a adus modificari, niciun reprezentant al companiilor de televiziune nu poate spune cu certitudine in ce masura acesta a influentat noile date de audienta.

    Ruxandra Ion, directorul executiv al postului Acasa TV, considera ca schimbarea furnizorului de date a influentat audientele canalului pe care il reprezinta, insa nu poate preciza cat de mult, din cauza diferentelor de caracteristici dintre sistemele TNS-AGB si GfK, dar si a grilei de programe diferite fata de cea de anul trecut. Pe de alta parte, Anca Budinschi, director executiv al PRO TV, spune ca este dificil de evaluat influenta noului furnizor asupra datelor de audienta, o apreciere corecta bazandu-se pe factori precum programele difuzate, actiunile de marketing, grila de programe a competitiei.

    MOMENTUL TELEVIZIUNILOR MICI
    Unul dintre canalele mici care au evoluat in audiente este Realitatea TV, care in primele trei luni din acest an a ajuns la o audienta maxima in mediul urban de 129.000 de telespectatori, in timp ce anul trecut maximul atins a fost de 93.000. Solange Albu, manager de cercetare Realitatea TV, precizeaza ca postul de stiri a fost influentat de schimbarea furnizorului de date la fel ca si celelalte televiziuni, trecerea de la TNS-AGB International la GfK neinsemnand, in opinia ei, si modificarea automata a audientelor.

    La randul sau, Iosif Kalauz, research manager la Kanal D, crede ca printre factorii care au dus la audientele mai mari ale postului din trustul Dogan se numara evolutia consumului de televiziune, dar si grila de programe a postului. In martie anul trecut, prima luna completa de transmisie a postului (canalul a fost lansat pe 18 februarie 2007), Kanal D era urmarit la nivel urban de aproximativ 29.000 de oameni in medie pe zi, in timp ce in acest an audienta in luna martie a crescut la 104.000 de telespectatori.

  • Ghidul unui blogger incepator

    Site-ul lui Mark Cuban, blogmaverick.com, este unul dintre primele 1.000 de bloguri, potrivit motorului de cautare Technorati. Mii de oameni citesc in fiecare zi postarile lui Cuban. Daca el poate, de ce n-ar putea si alti oameni ultraocupati?

    “Nu va faceti blog ca sa va castigati existenta din el”, a avertizat Cuban intr-un e-mail. Cu toate acestea, el si alti bloggeri de top care au ocupatii foarte solicitante sunt de acord ca majoritatea oamenilor pot atrage audienta pe internet. Caci indiferent daca cineva isi face blog ca sa faca niste bani, sa influenteze opinia publica sau doar ca sa-si satisfaca egoul, scopul este atragerea unei audiente cat mai mari.

    Iata ce spun cativa bloggeri de succes, care au si cariere de succes in afara blogosferei, despre modurile in care poate avea loc intrarea in industria blogging-ului.

    1. Nu va asteptati sa va imbogatiti. Puteti sa va puneti pe blog bannere publicitare de la Google sau de la AdBrite. Trebuie doar sa va inregistrati pe unul dintre aceste servicii de publicitate online si sa puneti pe blog o sectiune de cod HTML. Multe dintre aceste reclame vor fi adecvate pentru publicul vostru tinta, iar serviciul va va alimenta contul de fiecare data cand un utilizator da clic pe una dintre reclame. Daca suma trece de un anumit prag, 100 de dolari in cazul Google, primiti un cec. Dar Philip Kaplan, presedinte de produse la AdBrite, avertizeaza ca doar unul din sase bloggeri atrage cel putin 500 de afisari pe zi. In acest ritm se pot castiga cel mult 45 de dolari pe luna, chiar daca site-ul este plin de bannere cat o pagina. Kaplan estimeaza ca doar 3% din site-urile active obtin mai mult de 1.000 de dolari din publicitate. “In trei luni si jumatate am strans 9,47 dolari”, se plange un blogger, Ted Dziuba, care si-a scos reclamele automate de pe site-ul lui, Uncov.com.

    2. Scrieti despre ce va doriti sa scrieti, cu cuvintele voastre. Dziuba, un inginer de software de la Persai, un serviciu online de filtrare a stirilor, a inceput sa scrie pe blog din frustrare fata de aplicatiile tip web 2.0 mult laudate, insa pline de erori. Uncov.com a devenit un magnet pentru initiatii cu plangeri similare si a ridicat – desi neintentionat – si notorietatea Persai. Mii de cititori ai Uncov s-au inscris pentru un test al serviciului Persai. In cele din urma au bagat de seama si advertiserii. “Cand am inceput sa am 2.000-3.000 de afisari zilnic, advertiserii au inceput sa vina la mine”, spune el. Unii dintre ei l-au contactat direct chiar cu oferte de 750 de dolari pe luna pentru a le afisa reclamele.

    Cuban indeamna “sa scrieti pe blog despre ce va pasioneaza. Nu scrieti despre ce credeti ca vrea sa citeasca publicul vostru. Scrieti pentru ca aveti ceva ce va doriti cu adevarat sa impartasiti cu ceilalti”.

    3. Faceti loc in programul vostru scrierii de mesaje pe blog. “Intai aveti grija de celelalte lucruri din viata voastra”, spune Glenn Reynolds, profesor de drept la Universitatea Tennessee, care posteaza cu regularitate in timpul zilei pe site-ul lui, Instapundit.com. Volumul si regularitatea informatiilor publicate au ajutat la transformarea site-ului lui de opinii politice intr-unul dintre cele mai populare de pe internet. “Blogul este cel mai bine folosit atunci cand ii faceti loc in micile intervale de timp liber care va raman intre perioadele mai mari de lucru”, spune el. Reynolds posteaza mesaje intre doua cursuri, cand face o pauza in redactarea unor articole juridice si in timpul liber petrecut acasa.

    Decideti-va sa puneti mesajul pe site! Obstacolul care ii opreste pe multi care-si doresc sa fie bloggeri este frica de a da clic pe butonul “Publica”. Xeni Jardin, care impleteste cariera de blogger la site-ul de stiri de fapt divers BoingBoing.com cu cariera de jurnalist freeelance, rezista impulsului de a slefui exprimarea de pe blog la fel ca pe aceea din cazul unui script radio.

    “Nu va tineti pentru voi ideile, gandindu-va ca trebuie sa fiti la fel de maturi, completi si exhaustivi ca si cum ati fi o revista sau un articol de ziar”, spune ea. “Blogurile sunt tot timpul in miscare”. Bloggerii BoingBoing.com sunt renumiti pentru ca se intorc la postarile mai vechi ca sa le actualizeze, sa adauge noi informatii si sa elimine erorile.

    4. Mentineti un ritm constant. Bloggerii au pareri diferite cu privire la cat de des ar trebui sa posteze. Reynolds si Jardin posteaza de cateva ori pe zi. Cuban si Dziuba lasa si cate o saptamana fara sa publice nimic. Ceea ce conteaza, spun ei, este sa stabilesti un ritm serios pentru cititori, astfel incat sa stie ca se pot bizui pe tine sa le dai ceva nou de citit la anumite intervale. De asemenea, nu exista o lungime standard pentru postarile de pe blog, dar cele mai de succes site-uri par sa aiba propriile formate, la fel ca si cele mai profesioniste publicatii. Reynolds depaseste rar doua sau trei randuri pentru un post. Postarile de pe BoingBoing.com au cate unul-trei paragrafe, tot timpul insotite de o poza. Blogmaverick.com al lui Cuban are postari care se pot intinde si pe un intreg ecran.

  • Stele de mare

    Este asa de prinsa incat nu realizeaza ca imi blocheaza drumul. Socot ca nu e frumos sa disturbi junele care rasfoiesc carti cu un aer preocupat, asa ca renunt la graba si dau si eu cateva pagini din cartea mea.

    Citesc pe ici, citesc pe colo si parca ceva nu este in regula. Adica dau peste niste enunturi banale – fa asa, fa pe dincolo, nu fa asa – si ma gandesc “ce naiba, unde-i intelepciunea aia care l-a facut cineva pe autor?”. Imi dau seama ca intelepciunea exista, ca indemnurile in speta isi au rostul si importanta lor, dar din momentul in care omul meu si-a pus ideile in aplicare, ele si-au pierdut o calitate esentiala. Au fost grozave prima data, in continuare se pot dovedi folositoare, pentru ca pot umple atat carti, cat si timpul vorbitorilor la seminarii despre provocari si management si business, dar noutatea, sclipirea, indrazneala, grijile si curajul s-au dus.

    Ma gandesc ca respectatul si apreciatul autor a procedat cam cum face Ferran Adriá, bucatarul acela nemaipomenit care a dus restaurantul El Bulli din Spania pe primul loc in lume: gateste sase luni si sase luni se gandeste, creeaza meniul pentru urmatorul sezon; pentru a scoate si mai multi bani, isi “vinde” retetele din sezoanele trecute pe bani grei, pentru ca un volum costa 100-150 de euro.

    Fraierii care cumpara isi inchipuie ca or sa poata manca la fel ca la El Bulli; de fapt retetele acelea sunt trecute, folosite, uzate, si-au pierdut prospetimea – sunt inghetata topita si grasime sleita. I-am multumit in gand tinerei preocupate, am pus cartea inapoi pe raft si am plecat.

    Ajuns in redactie, coincidenta face sa citesc un titlu extrem de inspirat – “The next bubble: Business books about the subprime/credit bubble”, in timp ce undeva in spatele meu un televizor mormaie despre reuniunea NATO – unii s-au suparat, altii s-au bucurat, unii au plecat, altcineva trebuie sa vina si este asteptat cu sufletul la gura; “uau, e vorba de cineva, ar trebui sa scriu asta cu majuscule”. Si ma gandesc ca si reuniunea asta este, ca si cea mai mare parte a cartilor cu sfaturi despre management si business sau ca si cartile cu retetele bucatarilor celebri, sleita.

    N-am nimic cu NATO, socot ca este un organism mai folositor si mai de nadejde decat multe alte creatii umane, am in schimb ceva cu oamenii. Adica cu un presedinte american la apus de cariera si poate preocupat mai degraba de ranch-ul sau texan decat de scutul antiracheta, un alt presedinte mai preocupat de o frumusete bruneta decat de viitorul aliantei sau de un alt presedinte care inca mai isca fiori si care chipurile isi va pastra puterea, pentru ca va deveni premierul unei mari natii a lumii.

    In acest ultim caz, al lui Putin, nu cred in perenizarea puterii, pentru ca, am mai zis-o, mizez pe mandria si barbatia lui Medvedev (in plus am vazut-o si pe viitoarea prima doamna a Kremlinului), si acestea sunt chestiunile care imi isca cu adevarat spaime – cum va administra puterea adevarata un fost sef al unei superputeri economice. Asta e alta discutie, oricum.

    Acum, discutia este ceea ce Roger Cohen, editorialist la New York Times, numeste “sfarsitul erei omului alb”. Este o idee cu care sunt de acord, pe care o flutur ori de cate ori am ocazia si pe care unii dintre cei cu care lucrez o vor recunoaste: banii si puterea, fie si economica, merg in alte zone ale lumii, Occidentul zbatandu-se in crize reale sau inchipuite, pe care crede ca le poate depasi facand literatura.

    Cel mai bun exemplu sunt cele peste 200 de pagini pe care Henry Paulson, seful Trezoreriei americane, le-a prezentat pentru a anunta modernizarea structurilor de control din sistemul financiar.

    Europa si-a pierdut vointa de lider si nu peste mult timp va deveni un soi de sanatoriu de batranei, ingrijiti de amabile tinere din Asia sau Africa si care vor visa la finalizarea agendei Lisabona.

    Viziunea nu este nicidecum sovina, separatista si nici macar prapastioasa, constata numai o realitate; iar formula “om alb” include nu musai cetateni, ci institutii, companii, organizatii, tot angrenajul extrem de complicat pe care s-a cladit civilizatia occidentala.

    Centrele de interes ale lumii se misca inspre zona BRIC – Brazilia, Rusia, India, China, plus indraznetele emirate arabe sau sud-estul Asiei.

    Greseala fundamentala a omului alb, orice va fi insemnand asta, este de focus. O istorioara cumplit de inteleapta, grozav de adevarata, cu o sumedenie de intelesuri va va lamuri mult mai bine decat un manual de afaceri: doi oameni mergeau pe o plaja pe care agonizau milioane de animale marine aruncate de valuri. Unul din ei lua, la fiecare pas, cate o vietate si o arunca inapoi, in apa. Celalalt ii spune: “Sunt milioane, iti dai seama ca efortul tau nu va schimba cu nimic situatia!”. Celalat ridica o stea de mare, o arunca si raspunde: “Ba da, pentru aceasta fiinta situatia s-a schimbat”.

  • Stuparul, albinutele si mierea

    Daca o prisaca poate ilustra modelul firmelor bazate pe soft liber, nu ne ramane decat sa admitem ca Linux-ul a fost creat de viespi. Pentru multa lume, chestiunea open source software (OSS) pare simpla: niste amatori pasionati se apuca sa dezvolte un program, se organizeaza si colaboreaza prin internet, permit oricui doreste sa se implice, iar rezultatul acestui efort este oferit gratuit oricui. Pare un hobby nevinovat si oarecum naiv, din care participantii – de obicei tineri programatori – se aleg cu niste foloase imateriale, dar valoroase. Invata sa colaboreze la proiecte de mai mari dimensiuni, socializeaza si invata din experienta altora si eventual obtin o oarecare notorietate si bune recomandari in CV. Plus ceva mandrie profesionala si civica. La urma urmei, e vorba doar de o investitie de munca in timpul liber, fara riscuri majore.

    Aceasta imagine poate fi relativ corecta daca ne referim la anumite proiecte, mai ales in perioada de inceput al fenomenului (nucleul Linux e un bun exemplu). S-au cautat modele care sa incadreze pe cat posibil intr-o logica economica, s-a vorbit despre “economia darului”, despre “peer production” si s-au identificat precedente istorice – de pilda traditionala claca a fost practicata in mai toate economiile rurale. Imaginea insa s-a schimbat intre timp, deoarece marile companii au inteles ca softul open source e o buna modalitate de a “comodiza” complementele produselor lor (de exemplu, pentru producatorul de softuri specializate e convenabil ca sistemul de operare sa devina un soi de infrastructura publica) si s-au implicat in multe proiecte, astfel incat astazi o buna parte din proiectantii de soft open source sunt salariati platiti, iar unele fundatii create pentru sustinerea logistica a unor proiecte de succes (de pilda Mozilla Foundation) se bucura de finantari generoase. Altfel spus, modelul open source a mai pierdut din exotism, facandu-si loc in economia mainstream. Desigur ca mai exista pasiune, altruism si hobby, dar acestea nu mai sunt suficiente pentru o caracterizare. Lumea a inceput sa inteleaga ca softul liber nu e chiar gratuit si ca exista costuri – uneori semnificative – pe care adoptarea sa in companii le implica. Plus anumite riscuri.

    Asa au aparut notiunea de “professional open source” (POSS): companii orientate spre dezvoltarea, intretinerea si comercializarea unor softuri open source. Acest model de business este mai greu de descris, deoarece induce un nou paradox: de ce ar dori o comunitate (obligatorie pentru un proiect open source) sa contribuie voluntar la niste produse din care o companie castiga bani? Standardul pentru acest gen de model este MySQL, dar exista tot mai multe companii similare ca afacere (eZ Systems, Pentaho etc.). Ca mai totdeauna, o metafora poate fi mai sugestiva decat o teorie, iar James Dixon – “Chief Geek” (adica CTO) la Pentaho – a gasit-o poate pe cea mai potrivita: prisaca. Asadar, stuparul este compania POSS, albinele sunt comunitatea, iar cumparatorii de miere si ceara sunt, desigur, clientii.

    Stuparul furnizeaza infrastructura (stupii, adica sistemele tehnice de colaborare, repozitorul de cod etc.) si are tot interesul sa creeze cele mai bune conditii pentru albine (de exemplu sa le duca in zonele potrivite, in functie de sezon), pentru ca daca acestea sunt nemultumite, nimic nu le impiedica “s-o roiasca”. In termenii softului open source, acest fenomen corespunde ramificarii unui proiect (fork), adesea cu consecinte nefaste pentru proiectul original. Albinele fac ce stiu ele mai bine: miere si ceara – adica discuta directiile proiectului, contribuie cu idei si cod, semnaleaza sau corecteaza erori si asa mai departe. Stuparul vinde mierea si ceara pe diverse canale, iar cu banii obtinuti isi recupereaza costurile de distributie si isi poate permite sa mai cumpere stupi si sa-si extinda ferma. Pentru asta are neaparata nevoie sa atraga “regine”, adica sefi de proiect de varf, cu experienta si autoritate, capabili sa coaguleze sau sa extinda comunitatea. Un amanunt interesant: cumparatorul nu prea vrea sa aiba de-a face cu albinele si, evident, nu agreeaza perspectiva de a-si lua singur mierea din faguri. El vrea sa aiba de-a face cu un semen (company-to-company) si cu un produs complet (adica un soft cu garantii, suport, manuale).

    Desigur ca se poate broda in continuare pe aceasta analogie, dar ideile sunt clare. Pe de-o parte e o strategie din care toate partile au de castigat. Pe de alta parte, se poate observa ca in varianta POSS toate avantajele softului liber se pastreaza si, in plus, se amelioreaza punctele slabe (mai ales in zona serviciilor si a marketingului).

  • Creditele si politica

    Cand George W. Bush a candidat prima data pentru Casa Alba, reporterii de politica ni-l descriau ca pe un tip rezonabil si moderat. Totusi, cei care ne-am uitat la proiectele sale de politici publice – reduceri masive de taxe pentru bogati si privatizarea sistemului de asigurari sociale – am avut o impresie foarte diferita. Si am avut dreptate.

    Morala este ca e important sa te uiti la ce politici propun candidatii. Este adevarat ca promisiunile din trecut nu sunt o garantie pentru performantele viitoare. Dar proiectele de politici publice ofera o fereastra catre sufletele politice ale candidatilor – o fereastra mult mai buna, daca e sa ma intrebati pe mine, decat o gramada de glume care ar dezvalui adevarata fire sau citate scoase din context…

    Cititi varianta completa a articolului in editia tiparita a revistei Business Magazin

  • Lovitura de buget a Fox

    Cu Jim Carrey, Steve Carell, Carol Burnett, Seth Rogen si alte nume celebre pe generic, „Horton” (nume prescurtat in mai toate tarile din cauza problemelor de traducere) si-a acoperit bugetul in prima saptamana de la lansare, fiind unul dintre cele mai mari succese ale celor de la Fox Animations („Ice Age”/„Epoca de gheata”) si Blue Sky Studios.

    Ecranizare dupa cartea pentru copii cu acelasi nume a celebrului Dr. Seuss – Theodor Seuss Geisel, autor cu 16 titluri pe lista celor mai vandute carti pentru copii ale tuturor timpurilor -, „Horton Hears a Who” ne poarta in mirifica jungla din Nool, raiul lui Horton (Jim Carrey), un elefant cam visator si pierde-vara, caruia nu-i vine sa-si creada urechilor – imense, falfaitoare, cu utilizari multiple – cand de pe un minuscul fir de praf aude un strigat de ajutor.

    In ciuda vecinilor sai, convinsi ca simpaticul Horton si-a pierdut mintile, si a machiavelicei si despoticei doamne Cangur (Carol Burnett), Horton prinde firul de praf pe o papadie roz si promite sa-l puna la loc sigur. Si bine face, pentru ca pe fir traieste o intreaga natie de fiinte minuscule, locuitori ai orasului Whoville, administrat de amuzantul Primar (Steve Carell).

    Gaguri peste gaguri umplu calatoria eroica a lui Horton intru salvarea micilor sai prieteni, ceea ce transforma filmul celor de la Fox intr-un adevarat festin pentru mici si mari, cu precadere pentru cei mici. Dar si cei mari vor rade cu lacrimi la jocul de-a Dumnezeu al lui Horton si, chiar daca incercarile doamnei Cangur de a-l acuza pe Horton de anarhie nu sunt prea convingatoare, toti spectatorii vor aprecia stratagemele binevoitorului pachiderm si solutiile cel mai adesea nastrusnice in rafuielile cu doamna Cangur, periculosul condor Vlad (Will Arnett) sau „limitatele”, dar nu la capitolul forta si rautate, gorile Wickersham (Dan Fogler).

    Dar atuul cel mai de seama al filmului este fara doar si poate animatia. Daca „Finding Nemo” sau „Cars” faceau un mare pas inainte in lumea animatiei, acest eveniment putea fi corect judecat doar de specialistii din industrie, pentru ca spectatorii obisnuiti nu percepeau reflexiile in capota masinilor, de exemplu, care au dublat timpul de randare a imaginilor din „Cars” sau profunzimile oceanului din „Finding Nemo”. Blue Sky Studios transforma jungla Nool intr-un regat magic, care pulseaza de viata, astfel incat ar trebui sa vedem „Horton” de mai multe ori (si pe un ecran cat mai mare) pentru a-i putea observa toate carligele vizuale.

    Pe langa stilul lor propriu, animatorii folosesc si stilul anime, de exemplu, pentru a ilustra un vis cu ochii deschisi al lui Horton, dar acest lucru nu face decat sa sublinieze complexitatea si frumusetea formelor, a culorilor si a texturilor de care este plina jungla Nool.

    Dr. Seuss, dintre ecranizarile caruia ati mai vazut probabil „How the Grinch Stole the Christmas”/”Cum a furat Grinch Craciunul”, este un campion al „citatelor”, astfel ca la sfarsitul filmului va fi destul de greu sa nu spunem in stanga si-n dreapta vorbele bine aduse din condei de Horton.

    Ca va fi „I meant what I said and I said what I meant: an elephant’s faithful one hundred percent” („Am vrut sa spun ce-am zis si am spus ce-am vrut sa zic: un elefant e credincios 100%”) sau „A person’s a person, no matter how small” („O persoana e o persoana, nu conteaza cat e de mica”) nici nu mai conteaza.

    Ultimul citat, de exemplu, a fost atat de mult interpretat, parodiat si utilizat in cele mai diverse contexte, incat a ajuns, spre supararea mostenitorilor lui Dr. Seuss, sloganul unei campanii impotriva avorturilor.

    Citatul meu favorit din film este altul: ii apartine micutei Katie (care de altfel este foarte tacuta de obicei) si pune in relatie ponei, curcubee si fluturi.

    Daca vreti sa-l cititi inainte de a vedea filmul (va asigur ca n-ati citit de multa vreme traznaie mai mare), faceti ochii mari: In my world everyone is a pony, and they all eat rainbows, and poop butterflies” („In lumea mea toti sunt ponei, toti inghit curcubee si pe partea cealalta le ies fluturi”)

    „HORTON”/”HORTON HEARS”. A WHO R: JIMMY HAYWARD, STEVE MARTINO. CU: JIM CARREY, STEVE CARELL, CAROL BURNETT, WILL ARNETT, SETH ROGEN, DAN FOGLER, ISLA FISHER, JONAH HILL. DIN 4 APRILIE

  • Povestea inventatorilor lui Dorel

    Au cautat “numai respect” – dupa cum suna una dintre reclamele pe care si-au pus semnatura. Asa ca au refuzat sa se afilieze vreunei agentii globale de publicitate si au preferat in schimb sa ramana o agentie locala mica, dar cu ambitii mari. Mai exact, sa fie cea mai creativa din industrie. Aflati de la Olivia Steer, prezentatoarea si realizatoarea emisiunii BUSINESS Magazin de la Pro TV, cum a ajuns agentia CAP Advertising celebra pentru campaniile Zaraza, ING sau Unirea si cum au fost create personaje faimoase in folclorul urban precum Dorel si Gogu. Detasarea de cei care isi iau amante adolescente, au masini scumpe si nu cunosc sensul termenului “fortuit” le-a adus nenumarate premii la cele mai prestigioase concursuri de publicitate si afaceri de 3 milioane de euro.

    90% dintre barbatii care se casatoresc nu mai poarta niciodata costumul folosit la ceremonia de nunta. Dar si ei, la fel ca restul de 10 procente, au pretentii mari de la tinuta din ziua cea mare. Pornind de la aceasta idee, Alexandru Ciucu, juniorul afacerii Tata si Fiul, a croit un business care sa se muleze exact pe cerintele barbatilor, oricat de avangardiste. Cu 100.000 de euro si o afacere care-i poarta numele, Alexandru Ciucu executa costume din cele mai fine materiale si dupa cele mai noi tendinte in design pentru sume care pornesc de la 1.000 de euro.

    Si pentru ca vorbim de lux, trebuie mentionat si faptul ca marochinaria romaneasca a dezvoltat branduri de produse de top. Daca pentru o doamna un accesoriu de lux facut din piele inseamna, poate, o pereche de pantofi din piele de sarpe sau o poseta unicat, pentru domni lucrurile stau putin altfel. Toti cei care tin la aparente si le cunosc bine importanta stiu ca servieta, portofelul sau portcardul sunt accesorii obligatorii. Din pielea cea mai fina si mai rara, cusute manual si prevazute cu incuietori din metale pretioase.

    Aflati duminica, 13 aprilie, la ora 12.15, din emisiunea BUSINESS Magazin de la PRO TV cat de mult investesc oamenii de afaceri in detaliile care conteaza.

  • Contul de profit si pierdere

    “Nevoia de a-mi urmari veniturile si cheltuielile lunare m-a determinat sa lansez acest site”, spune Ciprian Dragoi despre MyCash.ro. “Oricum tineam cat de cat o evidenta pe diferite hartii sau agende, dar nu reuseam niciodata sa-mi dau seama, trimestrial sau semestrial, daca am economisit sau nu.” Sau contabil vorbind, daca are profit ori a incheiat perioada pe pierdere. Asemenea lui Ciprian, foarte multi oameni gasesc util sa-si noteze aceste detalii, pe MyCash.ro fiind deja inscrisi, la aproximativ o luna de la lansare, in jur de 60 de utilizatori care isi inregistreaza zilnic veniturile si cheltuielile.

    MyCash este de fapt o aplicatie online de management al banilor, unde poate fi monitorizat fluxul monetar din fiecare luna. Deocamdata destul de simplu realizat, fiecare cont de utilizator este impartit in doua sectiuni – venituri si cheltuieli, unde se adauga fiecare operatiune, si un calculator care face diferenta dintre cele doua sume si spune cat a economisit sau s-a indatorat utilizatorul intr-o anumita luna. Toate aceste informatii pot fi salvate in format PDF, dar si intr-un document Word sau Excel. “Cat de curand as vrea sa creez si o sectiune de indatorare, unde utilizatorii vor putea nota sumele pe care le imprumuta sau le iau cu imprumut”, declara Ciprian Dragoi. Iar o alta sectiune care va fi adaugata in viitorul apropiat este dedicata cheltuielilor lunare pentru utilitati, servicii de televiziune, internet, telefonie fixa si mobila sau rate bancare, care va dispune si de un fel de alarma pentru data scadenta.

    Inspirat din site-uri care au la baza aceeasi idee, dar sunt mult mai complexe, fiind dedicate exclusiv companiilor, MyCash.ro nu este insa o afacere. “Serviciul este gratuit si asa va ramane”, sustine proprietarul site-ului, mai ales in conditiile in care investitia acestuia a fost mai mica de 50 de euro, cat a costat domeniul. Nici macar programarea si designul site-ului nu au presupus vreo investitie, intrucat de acest aspect s-a ocupat personal, Dragoi fiind programator in cadrul unei companii de web design si realizand anterior site-uri la comanda.

  • Muzee pe internet

    “Mai toate muzeele, dar in special cele de arta, realizeaza ca internetul este o metoda prin care atrag publicul”, spune Ford Bell, directorul executiv al American Association of Museums, care reprezinta peste 6.500 de muzee membre.

    Muzeul de Arta Moderna din San Francisco, spre exemplu, ofera pe site interviuri video si audio cu artisti care vorbesc despre modul cum si-au realizat lucrarile, dar si cu vizitatori care isi exprima parerile referitor la muzeu si la obiectele de arta expuse. Muzeul de Istorie din Chicago ii invita pe cei ce intra pe site-ul sau sa descarce pe computerul propriu trei tururi virtuale din cadrul muzeului, pe care acestia le pot stoca in memoria unui player de melodii digitale si le pot asculta in timpul vizitei la muzeu.

    Unul dintre cele mai complexe site-uri apartine insa Muzeului de Arta din Indianapolis. Lansat in toamna anului trecut, site-ul ofera utilizatorilor acces la aproximativ 65.000 de lucrari din colectia muzeului, dar si continut de pe paginile YouTube, Flickr sau Facebook. “Pana acum ne-am descurcat de minune sa le spunem oamenilor care accesau site-ul unde se afla muzeul si unde isi pot parca masina, dar acum ne concentram pe imbogatirea continutului online”, explica Robert Stein, directorul de tehnologie al muzeului.

    Efectul se dovedeste pana acum remarcabil. Vizitatorii site-urilor de prezentare vin la muzee de 2,6 ori mai des decat cei care nu acceseaza aceste pagini de internet, potrivit unui studiu realizat de Institute of Museum and Library Services (IMLS) din SUA. “Dintre adultii participanti la studiu, 45% au vizitat ambele versiuni ale unui muzeu, online si offline, 5% au accesat doar site-ul, iar restul de 50% au mers la muzeu, fara a vedea insa si pagina online a institutiei”, afirma Mamie Bittner, director in cadrul IMLS.