BusinessMagazin

Blog

  • Ziua maghiarilor coloreaza Romania in rosu-alb-verde

    “In sfarsit, avem si noi ceva concret cu care sa ne mandrim de
    15 Martie”, se felicitau intre ei, vineri, la finalul reuniunii,
    liderii Consiliului National Secuiesc si ai Partidului Civic
    Maghiar, care s-au reunit pentru a lua “hotarari de maxima
    importanta pentru cauza sfanta a autonomiei teritoriale a Tinutului
    Secuiesc”. Radicalii maghiari au primit, ieri, replica radicalilor
    romani. La Cluj-Napoca, 100 de persoane au participat la un mars
    organizat de Noua Dreapta. La Bucuresti, politicienii au reactionat
    fiecare dupa propriul interes.


    Cititi mai multe despre reactiile iscate de ziua de 15 martie
    pe www.gandul.info

  • Romania a absorbit in trei ani doar 2,2% din fondurile UE

    In total, Romania a absorbit pana acum aproximativ 670 milioane
    de euro, adica 2,2% din totalul fondurilor europene pe care le are
    la dispozitie in perioada 2007-2013, de aproximativ 30 miliarde de
    euro, cu precizarea ca banii pot fi cheltuiti pana in 2015. In
    realitate, o mare parte din sumele aprobate sunt ca si pierdute,
    spune Marian Dobrila, directorul executiv al Asociatiei
    Consultantilor pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE).

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Reportaj: Las Vegas, orasul care poate pastra orice secret

    E de ajuns sa faci un singur pas in aeroport ca sa-ti dai seama
    ca ai ajuns in Las Vegas. Minicazinouri ii intampina inca de la
    iesirea din avion pe cei 40 de milioane de turisti care vin anual
    in capitala mondiala a distractiei si nu putini sunt cei ce se
    opresc pret de cateva minute sau de cativa dolari, mai bine zis, ca
    sa-si incerce norocul la unul dintre cele 1.234 de aparate.
    “Aproape toti cei care sosesc in Las Vegas vin cu un singur gand:
    sa plece de aici milionari. Restul sunt oameni de afaceri care
    participa la vreunul din cele peste 22.000 de evenimente organizate
    in fiecare an”, spune Jennifer, soferul companiei de limuzine si
    masini de lux Bell Trans, o americanca de origine din New Jersey,
    mutata in Vegas in tinerete, cand voia sa se faca dansatoare. Acum
    insa, la 40 si ceva de ani, prefera o meserie ceva mai departe de
    lumina reflectoarelor.

    Drumul dintre Las Vegas Boulevard, artera principala a
    distractiei, si aeroportul McCarran, al 15-lea cel mai mare din
    lume dupa numarul de pasageri care ii trec anual pragul (mai exact,
    44 de milioane anul trecut) si al saselea dupa numarul aterizarilor
    si al decolarilor (in total peste 575.000), il face de cateva ori
    in fiecare zi, in vreo zece minute. “Cei mai multi dintre turisti
    prefera Strip-ul (cum mai este numit bulevardul). Faimoasa strada
    Fremont nu mai e ce-a fost”, continua Jennifer, care taxeaza
    clientii pentru o ora de plimbare prin oras cu numai 42 de dolari,
    timp in care, la cerere, le poate fi si ghid.

    Strada Fremont, construita in 1905 si prima iluminata din oras,
    a fost in mod traditional o artera simbol a Las Vegasului, cu
    neoanele si cazinourile sale: rar film care sa se refere la orasul
    jocurilor de noroc si sa nu includa macar cateva cadre cu strada
    Fremont. Construit in inima desertului Nevada, Las Vegas vrea sa
    aduca in acelasi loc New Yorkul, Parisul, Egiptul, Roma antica si
    Venetia gratie hotelurilor luxoase cu zeci de etaje si mii de
    camere, devenite in sine atractii turistice – model catre care s-au
    indreptat patronii de cazinouri atunci cand jocurile de noroc au
    inceput sa se raspandeasca si in alte colturi ale SUA.


    “De asta am si venit pana acum de cinci ori in Vegas, de fiecare
    data la alt hotel”, spune Daniel Matthews, un tanar de 27 de ani,
    absolvent al New York University si functionar in cadrul unei banci
    americane, care planuieste sa ajunga acolo cel putin cat sa stea in
    fiecare hotel renumit din Las Vegas. Ca sa reuseasca insa, Matthews
    ar trebui sa parcurga drumul intre New York si Nevada in fiecare
    weekend timp de un an, iar daca si-ar propune sa se cazeze in
    fiecare camera de hotel din oras, ar avea nevoie de aproape 350 de
    ani, dat fiind ca numarul acestora ajunge la 125.000.

  • Vagabondul vedeta

    Chinezul, a carui identitate nu a fost dezvaluita, pentru a-l
    proteja, este un homeless din orasul Ningbo si a atras atentia
    internautilor prin aspectul sau “cool”, elegant chiar, in ciuda
    hainelor vechi pe care le poarta.
    Barbatul din fotografia de pe internet are circa 1,72 metri
    inaltime si pare a fi in varsta de cam treizeci si cinci de ani,
    iar fanii lui (foarte multi si activi pe forumuri) considera ca
    aduce cu actori renumiti ai Asiei.
    Cei ce i-au vazut fotografia l-au comparat chiar cu un model care
    participa la prezentarea ultimei colectii Dolce & Gabbana,
    sustinand ca nu e cu nimic mai prejos din punctul de vedere alt
    calitatilor fizice.

    Ideea de eleganta a omului strazii nu e tocmai noua. Creatoarea de
    moda Vivienne Westwood a organizat in ianuarie o prezentare
    “homeless chic”, unde modelele erau imbracate cu haine care aratau
    ca si cum ar fi dormit in ele. Cei ce doresc sa afle insa cum se
    face ca un om al strazii din China este imbracat cu atata bun-gust
    nu pot avea ocazia sa-l vada insa, deoarece numele sau nu a fost
    facut public din ratiuni de protectie a identitatii lui.

    Exista insa diverse speculatii cu privire la adevarata sa
    identitate si se spune ca elegantul om al strazii ar fi de fapt un
    absolvent de facultate cu mintile ratacite in urma unei deceptii in
    dragoste.

  • Ghici, ghicitoarea mea

    Cicap, Comitetul Italian pentru Controlul Afirmatiilor despre
    Paranormal, face in mod regulat, an de an, o monitorizare a
    previziunilor astrologice din anul precedent. Pentru 2009 puteti
    gasi un raport amanuntit la www.cicap.org/astrologia2009 si un
    conspect in revista “Scienza & Paranormale”.

    Luciano Sampietro, interpretul lui Nostradamus, i-a prevazut Papei
    un atentat mortal in 2009, Peter Van Wood in revista “Nero su
    Bianco” a preconizat pentru 2009 cutremure in Grecia, Croatia,
    Indonezia si Amsterdam, dar din fericire niciunul in Italia.
    Ghicitorul Otelma l-a avertizat pe Obama, in toamna, despre niste
    pericole legate de integritatea personala. Pe site-ul
    “Quotidianonet”, Teodora Stefanova a prorocit ca urmatorul secretar
    general al NATO va fi Solomon Passy, Almanahul lui Barba-Neagra a
    anuntat ca Republica China va gasi o solutie pentru situatia din
    Tibet, Johnny Traferri alias magul Johnny (ziarul “La Nazione”) i-a
    prezis lui Obama un atentat in martie si a adaugat ca “vor avea loc
    sinucideri in masa, se va ucide pana si un mare om de televiziune
    si in sport va fi un doliu teribil”.

    Cat priveste Italia, astroloaga Horus (in suplimentul de vineri al
    cotidianului “La Repubblica”) a anticipat ca spre finele anului vor
    fi realizate importantele reforme anuntate dintotdeauna; pentru
    Luisa De Giuli (Tgcom, Mediaset online), eforturile legislative in
    vederea reechilibrarii dezechilibrelor sociale ar fi inregistrat
    succese pana in iunie 2009; pentru astrologul Mauro Perfetti
    (“Quelli che il calcio”) “echipa din Torino s-ar fi salvat din
    seria B”; pentru astroloaga Meredith Duquesne (Le Matin online),
    povestea de dragoste dintre Carla Bruni si Sarkozy nu ar fi urmat
    sa dureze decat pana in septembrie 2009 (dar ulterior a precizat:
    “Nu pot sa afirm asa ceva: nu sunt o clarvazatoare”. Asta mai
    lipsea). In fine, astroloaga Sirio (“Italia allo specchio”) a
    profetit ca Fabrizio Corona ar fi parasit-o pe Belen Rodriguez, iar
    Barbara Massimo (“Novella 2000”) ca Leonardo DiCaprio si George
    Clooney s-ar fi casatorit.

    Acum imaginati-va ca exista un medic caruia ii moare bolnavul de
    fiecare data cand prescrie un medicament. Sau ca se afla despre
    avocatul cutare ca pierde toate procesele. Nimeni nu ar mai apela
    la ei. In schimb, in ceea ce-i priveste pe ghicitori, oricine este
    in masura sa-si dea seama la sfarsitul anului ca au zbarcit-o in
    aproape toate cazurile, si totusi rubricile astrologilor sunt
    citite in continuare si ghicitoarele sunt platite si pentru sezonul
    urmator. In mod evident, oamenii nu vor sa stie, ci mai degraba
    sa-si satisfaca nevoia de a crede, chiar daca ajung sa creada
    lucruri in mod evident gresite. Ce sa mai zic? Zeii ii orbesc pe
    cei pe care vor sa-i duca la pierzanie. Si, la urma urmelor, modul
    cum se procedeaza cu vrajitorii si astrologii reflecta si
    comportamentul fata de politicienii de la televizor.

    Bineinteles, din cand in cand astrologii o mai si nimeresc, dar
    fiecare dintre noi ar putea sa se apuce de aceasta meserie daca ar
    formula previziuni de un astfel de soi, toate menite sa se intample
    intr-un anume loc: episoade acute de violenta din partea
    fundamentalistilor si a teroristilor, relatii dificile intre
    israelieni si palestinieni, cateva scandaluri din cauza unor
    contracte cu statul in Italia, Rocco Buttiglione poate continua
    sa-si vada de treburile lui, dar ii va fi tot mai greu, pentru
    Veltroni situatia nu va fi chiar roz, Leoluca Orlando – nu este el
    cel mai amarat, Umberto Bossi ar trebui sa-si vada in continuare de
    sanatate, pe Giulio Andreotti doar trecerea timpului l-ar mai putea
    insela, Lamberto Dini – traieste si ai sa vezi (aceasta vorba de
    duh ii apartine astroloagei Antonia Bonomi).

    Magul Otelma prevedea pentru Partidul Democrat un destin amar si
    incert, iar la RAI modificari in organigrama in favoarea partidelor
    de centru-dreapta. Cireasa de pe tort: “Locurile de parcare vor fi
    tot mai greu de gasit”.Stire de ultima ora de la Cicap. Mediumul
    Rosemary Altea, cea care in urma cu cativa ani, in show-ul lui
    Maurizio Costanzo, i-a pus pe cativa amarati in contact cu cei
    dragi de pe lumea cealalta, a fost escrocata cu 200.000 de dolari
    de angajata ei Denise M. Hall. Cum de nu a prevazut nimic? Asta imi
    aminteste de povestea celui care, aflat in fata unei usi cu
    inscriptia “ghicitor”, bate. Si o voce dinauntru intreaba: “Cine
    e?”.

  • Povestea Pepsi in Romania: agonie si extaz

    Artizanul afacerii Pepsi pe piata romaneasca, Aviad Meitar, avea
    29 de ani si lucra in New York la fondul de investitii North
    American Resources in urma cu 20 de ani. Nici prin minte nu-i
    trecea ca va ajunge sa-si petreaca ani buni din viata in Romania
    sau pe drum catre aceasta destinatie. Iar aceasta se reflecta chiar
    in titlul scrise in urma experientei ce a urmat: “O calatorie de
    neimaginat; Cum s-a luptat Pepsi cu destinul in Romania” (“An
    Unimaginable Journey; How Pepsi Beat the Odds in Romania”).

    Ideea cu care i-au batut insa la usa biroului trei investitori
    din Kentucky – doctorul Qusai Al-Mahasneh, de origine iordaniana,
    avocatul Dennis Clare si oftalmologul Shelly Schiller – avea sa-i
    schimbe radical cariera si viata. Ideea de investitie le venise
    investitorilor din Kentucky la finalul unei partide de squash, cand
    urmareau stirile, in 1989, si au aflat de caderea regimului
    comunist din Romania. Fara a sta prea mult pe ganduri, s-au hotarat
    ca o afacere pe aceasta piata, in domeniul batuturilor
    carbogazoase, s-ar putea dovedi o mina de aur. Asa si avea sa fie:
    in intervalul 2005-2006, Pepsi Americas a preluat operatiunile
    Quadrant Amroq Beverages, imbuteliatorul dezvoltat de Meitar pe
    piata romaneasca, prin doua tranzactii a caror valoare s-a apropiat
    de 200 de milioane de dolari.

    Inainte de prima vizita in Romania, Meitar s-a intalnit cu
    actualul bancher Misu Negritoiu, care la acea data era atasatul
    comercial al ambasadei romanesti in SUA. “Negritoiu mi-a dat un
    sfat valoros pe care l-am urmat intocmai: nu-ti pierde vremea
    incercand sa stabilesti contacte cu mediul politic – identifica in
    schimb cei mai buni potentiali parteneri”. Dupa primul contact cu
    Romania, in ianuarie 1991, americanul de origine israeliana ar fi
    fost inclinat mai degraba sa nu se mai intoarca niciodata. |nca de
    la aeroport (controlul si formalitatile de la vama au fost de
    natura sa descurajeze orice optimist) si-a dat seama ca intrase
    intr-o alta lume.

    Toate primele impresii au fost deprimante: piete si magazine
    goale de produse, personalul de la hotel parea deranjat de clienti,
    iar masina folosita pentru deplasare (o Dacie, evident) lasa
    impresia ca in interior era mai frig decat temperatura exterioara
    (-21 grade Celsius). Tot ce-si dorea cel ce venise sa descopere
    oportunitati de investitii era sa fi fost mai inspirat si sa-si fi
    adus incaltari mai calduroase. |ncrederea in potentialul ideii a
    fost singurul argument care l-a determinat sa continue. Ulterior,
    Meitar si grupul celor trei investitori din Kentuky au pus la punct
    un plan de investitii. Initial se gandisera la Coca-Cola, dar
    conducerea The Coca-Cola Company nu numai ca a refuzat propunerea
    de colaborare, dar i-a anuntat ulterior ca intentioneaza sa
    investeasca direct pe piata nu mai putin de 300 de milioane de
    dolari in doar cativa ani, suma cu care aveau intentia sa spulbere
    orice competitor.

  • Revenirea Germaniei e buna, dar face rau altor tari

    Glasbau Hahn ar putea fi cu usurinta confundat cu unul dintre
    service-urile sau magazinele de instalatii care predomina intr-un
    fost cartier industrial aflat la cativa kilometri de cartierul
    financiar al Frankfurtului.

    Producatorul de sticla – o afacere de familie, cu 140 de
    angajati, fara a-l socoti pe nepotul Hahn care conduce
    operatiunile, este insa un exemplu perfect de companie mica si
    foarte bine orientata, din categoria celor care ar putea propulsa
    Germania din nou pe orbita cresterii economice.

    Paradoxul este ca tocmai asemenea companii fac viata dificila
    pentru partenerii Germaniei din Uniunea Europeana. Glasbau Hahn
    este o companie multinationala in miniatura, care face peste 60%
    din cifra de afaceri in exteriorul tarii si care domina ingusta,
    dar foarte profitabila sa nisa: piata globala de cutii de sticla
    pentru exponatele din muzee. Chiar mumia faraonului Tutankhamon se
    afla intr-o vitrina cu climat controlat facuta in atelierul Glasbau
    Hahn, aflat langa un depou si peste drum de un showroom Fiat.

    Pe masura ce Glasbau Hahn si mii de alti mici exportatori
    germani isi revin dintr-un 2009 dramatic, ei dau Uniunii Europene
    acel atat de necesar impuls de crestere. Din nefericire, o parte a
    succesului lor se realizeaza in dauna unor tari ca Grecia, Spania
    si Portugalia.

    Aceste asa-numite tari de la periferia UE au ajuns la datorii
    masive in parte pentru ca au cumparat mult prea multe Mercedesuri
    si alte bunuri fabricate in Germania si in alte parti, fara a mai
    produce destule bunuri de export in compensatie.

    De fapt, marfurile din Grecia, Spania si Portugalia erau adesea
    necompetitive pentru ca in ultimul deceniu aceste state au lasat
    salariile sa creasca mai repede decat productivitatea si au devenit
    prea scumpe.

    In acelasi timp, Germania – o natiune de economi – a exportat
    mai mult decat a consumat, profitand de pe urma vecinilor cu mana
    larga, dar neraspunzand prin achizitia unei cantitati comparabile
    de marfuri de import.

  • Fata intunecata a Toyota

    La Kariya, in fieful producatorilor auto din Japonia, Toyota se
    confrunta cu un nivel al oprobriului public nemaiintalnit pana
    acum. Indiferent ce s-ar fi intamplat, odinioara compania putea
    conta pe o loialitate nestirbita in acest orasel unde sirurile de
    furnale si de uzine cu acoperisuri metalice rasar ca dintr-o carte
    de Dickens. Dar dupa ani de trecut prin chinurile reducerilor de
    costuri de la Toyota, unii dintre muncitori si dintre furnizori –
    fosti sustinatori ai companiei – se simt acum oarecum razbunati de
    recentele probleme ale companiei.

    Schimbarea isi are radacinile in schimbarea de atitudine a
    corporatiilor japoneze. Comunitati precum cea din Kariya, care
    odinioara aveau relatii aproape familiale cu Toyota, s-au simtit
    uitate de cativa ani, dupa ce relatiile sociale din tara s-au
    schimbat. Angajarea la un loc de munca era odinioara pentru toata
    viata, situatie care a disparut. Toyota a restrictionat acum si
    cresterea salariilor, iar de-a lungul timpului a redus pozitiile
    contractorilor pe termen scurt si a presat furnizorii sa scada
    preturile.

    De zeci de ani, fabrici de mici componente auto ca Sankyo Seiko
    erau in anturajul loial al Toyota si munceau din greu intr-un
    relativ anonimat ca sa aprovizioneze gigantul. Dar incercarile
    producatorului auto din ultimii ani de a obtine preturi tot mai
    mici au scos din afaceri multe astfel de companii. Dupa reduceri
    succcesive de pret, Toyota le plateste acum cu circa 30% mai putin
    decat in urma cu zece ani in ciuda preturilor tot mai mari la
    materia prima, afirma multe dintre companii.

    “Toyota ne tot inghesuie, ca si cum ar incerca sa stoarca apa
    dintr-un prosop uscat”, spune Masayuki Nishioka, 49 de ani, a carei
    uzina din Kariya face chederele de la ferestrele automobilelor
    Toyota.

    In ianuarie, proprietarul Sankyo, Teruo Moewaki, n-a mai
    rezistat. A aparut la o televiziune locala si a facut ceva de
    negandit: a criticat Toyota, a anuntat ca nu va mai accepta comenzi
    de la producatorul auto sau de la diviziile sale. “Am spus la TV
    tot ce vor sa spuna ceilalti, dar le e frica sa spuna in gura
    mare”, declara Moewaki, 60 de ani, stand in atelierul in care el si
    alti trei angajati opereaza utilajele prafuite. “Toyota tot spunea
    ca suntem cu totii o mare familie. Dar acum ne tradeaza.”
    Izbucnirea l-a transformat pe Moewaki intr-o celebritate locala.
    Dar el nu e singurul care a vorbit pe fata. Multa lume spune ca
    pana si in vremurile bune Toyota nu a crescut salariile angajatilor
    si a fortat furnizorii de componente sa reduca drastic preturile,
    chiar daca oricum facea profituri record. De cand a inceput criza
    globala, zic acesti critici, Toyota a dat afara mii de muncitori si
    a constrans si mai mult producatorii de componente.

  • Uriasii adormiti din imobiliare

    Pe la jumatatea Bulevardului Unirii din Bucuresti, peisajul e
    dominat de un imens teren gol, unde nu exista nicio cladire. Unii
    dintre trecatori stiu ca acolo s-ar fi anuntat un proiect imobiliar
    gigantic. Valva din jurul lui si disputele din Consiliul Local
    privind autorizarea sa sunt poate mai prezente in memoria colectiva
    decat orice detalii despre proiect. Aceeasi situatie si in Piata
    Eroilor, unde cladirea cunoscuta drept Casa Radio ar trebui sa
    devina un complex imobiliar multifunctional, cu spatii comerciale,
    de birouri si hoteliere. Iar langa Parcul Titan, un alt proiect a
    atras atentia, in urma protestelor unor organizatii care nu sunt de
    acord cu constructia sa acolo – este vorba de centrul comercial
    ParkLake Plaza.

    Discutiile iscate in sfera publica de aceste anunturi reprezinta
    o trasatura comuna a acestor proiecte: avand dimensiuni
    considerabile, fiecare complex in parte ar presupune o schimbare
    semnificativa a peisajului urban din zona respectiva. Criza a
    eliminat insa aproape cu totul astfel de subiecte din discutie,
    pentru ca nici mastodontii n-au mai crescut acolo, nici alte sute
    de proiecte imobiliare de dimensiuni mult mai mici, amanate sau
    stopate pe rand.

    “Piata este cu totul diferita. In primul rand, cererile
    retailerilor pentru spatii au scazut in ceea ce priveste
    suprafetele, iar obtinerea unei finantari pentru un proiect atat de
    mare ar fi foarte, foarte dificila”, declara recent, intr-o
    discutie cu BUSINESS Magazin, Ingo Nissen, country manager al Sonae
    Sierra. Dezvoltatorul are in plan constructia centrului comercial
    ParkLake Plaza, care ar fi trebuit initial sa implice o investitie
    estimata la 590 de milioane de euro – in proiect erau incluse si
    doua cladiri rezidentiale. Intre timp, Sonae Sierra a decis sa
    micsoreze planurile mallului, noua suprafata fiind mai mica cu
    aproximativ 20%, spre a facilita obtinerea unei finantari.

    Radu Lucianu, managing director al companiei de consultanta
    imobiliara CB Richard Ellis Romania, spune ca aportul financiar al
    dezvoltatorului la investitie a devenit foarte important. “Pana nu
    demult, oricine putea cere de la banca bani de achizitie a
    terenului, de dezvoltare si de constructie, si tot profitul la
    vanzarea ansamblului le revenea. De acum incolo, accesul la bani va
    fi selectiv, atat in privinta numelui dezvoltatorilor, cat si a
    sumelor alocate”, comenteaza Lucianu, care considera ca ansambluri
    uriase dezvoltate ca un tot nu vor mai exista niciodata: “Sunt insa
    de luat in considerare proiectele care se vor dezvolta pe
    etape”.

  • In vizita la gigantul si discretul RCS&RDS

    Intr-un colt al salii de consiliu, un televizor Sony de
    generatie mai veche – cu tub catodic. Pe aceeasi etajera din coltul
    spatioasei incaperi se afla si un decodor Digi TV, iar in stanga un
    panou urias, alb, pe care probabil sunt schitate planurile
    companiei. O masa lunga de consiliu – solida, facuta gospodreste
    din lemn, nu din rumegus aglomerat, in jurul careia pot sta
    confortabil zece oameni pe scaunele tapitate cu piele neagra, arata
    urme ale tre­cerii timpului. Te gandesti ca poate aici s-au luat
    decizii care au marcat pietele telecom din Romania si din regiune,
    precum lansarea televiziunii prin satelit in 2004 sau strategia
    agresiva prin care RCS&RDS a luat in 2006 licenta 3G din
    buzunarul Cosmote.

    Una peste alta, sediul elegant, aflat la doi pasi de Ministerul
    Apararii din Bucuresti, nu are nimic din excesele la care te-ai
    astepta din partea unei companii a carei viata depinde pana la urma
    si de pofta de distractie a catorva milioane de locuitori din
    regiunea Europei Centrale si de Est, unde RCS&RDS ofera
    servicii de televiziune, voce si internet. Exceptand, poate, uzul
    parca exagerat al cartelelor de acces pentru a deschide orice usa
    de la etajul destinat managerilor, cartierul general al firmei e la
    fel de atent amenajat ca al oricarei multinationale.

    Fondatorul, Zoltan Teszari, a reusit sa stea constant departe de
    lumina reflectoarelor, intrand in elita celor mai discreti
    milionari din Romania. Oricat ai intreba in stanga si in dreapta,
    afli putine despre seful RCS&RDS: interlocutorii fie nu stiu
    nimic, fie nu vor sa spuna. Tipic pentru cercul de apropiati al
    RCS&RDS – chiar si in cazul putinilor manageri care au
    “dezertat” la rivali ca Romtelecom si UPC. Dupa patru ani, sute de
    apeluri, e-mailuri si mesaje pe telefon (majoritatea fara raspuns)
    directionate catre reprezentantii RCS&RDS, dintre care o buna
    parte pentru a solicita un interviu, orice detaliu devine important
    atunci cand cererile primesc in sfarsit un raspuns, si nu de la
    oricine, ci de la Alexandru Oprea, cel care conduce de peste 13 ani
    operatorul telecom. Refuzul companiei de a purta un dialog cu media
    este deja proverbial si a trecut demult granitele Romaniei. “Daca
    lucrezi ca jurnalist pe domeniul telecom, iti tai si o mana ca sa-i
    prinzi pe oficialii RCS&RDS la un interviu”, sintetiza
    situatia, acum cateva zile, pe blogul personal, un fost jurnalist
    IT&C, care acum lucreaza in comunicare.

    O discutie on si off-the-record de mai bine de o ora cu
    Alexandru Oprea scoate la iveala – nicio surpriza aici – un manager
    care isi cunoaste bine pietele, compania si rivalii. Operatorul a
    ajuns la un total de 8 milioane de abonati in regiune, cea mai mare
    parte in Romania si Ungaria, tragand linie in 2009 cu venituri de
    710 de milioane de dolari (522,5 milioane de euro) si un profit
    operational de 274 de milioane de dolari (201,6 milioane de
    euro).