BusinessMagazin

Blog

  • Natura vie cu perspectiva

    Bernard Werber descrie in „Furnicile“ o conversatie intre un gandac de bucatarie si o furnica. Ascunsi intr-o ghena de gunoi, gandacii cred ca sunt zei si ca adoratorii lor (hm, oamenii) le arunca zilnic ofrande delicioase. Mai mult decat hazul nebun al ideii, Werber reuseste o inedita schimbare de perspectiva.

     

    Dintr-o data, personajul principal nu mai este omul, ci animalul ascuns, camuflat, dar foarte prezent, inzestrat cu darul ratiunii si cu un spirit critic exarcerbat. De aici si pana la satirizarea fiintelor umane nu este decat un pas, pe care il face ultimul film de animatie al celor de la Dreamworks, „Over the Hedge“ („Peste tufis“).  Cu o pleiada de voci celebre pe generic, filmul lui Tim Johnson si al lui Karey Kirkpatrick este o avalansa de glume si ironii la adresa oamenilor, „cele mai ciudate animale de pe pamant“, dupa cum le place celor doi regizori sa declare.

     

    Povestea tufisului echipei Johnson/Kirkpatrick se concentreaza pe RJ (Bruce Willis), un raton manipulator si plin de initiativa care intra in bucluc cand fura proviziile de peste iarna ale ursului Vincent (Nick Nolte).

     

    Prins asupra faptului si cu proviziile distruse de un camion, RJ promite sa-i returneze lui Vincent toate alimentele in doar doua saptamani. Pentru aceasta, RJ apeleaza la un grup de animale tocmai iesite din hibernare si uimite peste poate sa-si afle coltul de padure distrus de o cocheta suburbie aparuta peste noapte. Impreuna cu RJ, testoasa Verne (Garry Shandling), veverita hiperactiva Hammy (Steve Carell), opossumul care „moare“ cu orice ocazie Ozzie si celelalte animale din grup fac tot mai dese incursiuni dupa alimente in teritoriul oamenilor, care pun la cale o adevarata operatiune de exterminare a „pradatorilor“.

     

    Chiar daca vine dupa o avalansa de alte filme cu o ceata de animale in vizor (vezi cele doua „Ice Age“ si foarte asemanatoarele „Madagascar“ si „The Wild“), „Peste tufis“ aduce nou tocmai acest dinte impotriva societatii umane, obsedata de un singur lucru: sa consume (indiferent ca e vorba de mancare sau spatiul vital al animalelor). Un alt lucru special la „Peste tufis“ este si faptul ca nu este produsul imaginatiei scenaristilor de la Dreamworks, ci al unei serii de benzi desenate aparute in Statele Unite la mijocul anilor ‘90.    

     

    OVER THE HEDGE/PESTE TUFIS R: TIM JOHSON, KAREY KIRKPATRICK

    CU: BRUCE WILLIS, NICK NOLTE, GARRY SHANDLING, STEVE CARELL, WILLIAM SHATNER, WANDA SYKES, AVRIL LAVIGNE, THOMAS HADEN CHURCH DIN 14 IULIE

  • Natura vie cu perspectiva

    Bernard Werber descrie in „Furnicile“ o conversatie intre un gandac de bucatarie si o furnica. Ascunsi intr-o ghena de gunoi, gandacii cred ca sunt zei si ca adoratorii lor (hm, oamenii) le arunca zilnic ofrande delicioase. Mai mult decat hazul nebun al ideii, Werber reuseste o inedita schimbare de perspectiva.

     

    Dintr-o data, personajul principal nu mai este omul, ci animalul ascuns, camuflat, dar foarte prezent, inzestrat cu darul ratiunii si cu un spirit critic exarcerbat. De aici si pana la satirizarea fiintelor umane nu este decat un pas, pe care il face ultimul film de animatie al celor de la Dreamworks, „Over the Hedge“ („Peste tufis“).  Cu o pleiada de voci celebre pe generic, filmul lui Tim Johnson si al lui Karey Kirkpatrick este o avalansa de glume si ironii la adresa oamenilor, „cele mai ciudate animale de pe pamant“, dupa cum le place celor doi regizori sa declare.

     

    Povestea tufisului echipei Johnson/Kirkpatrick se concentreaza pe RJ (Bruce Willis), un raton manipulator si plin de initiativa care intra in bucluc cand fura proviziile de peste iarna ale ursului Vincent (Nick Nolte).

     

    Prins asupra faptului si cu proviziile distruse de un camion, RJ promite sa-i returneze lui Vincent toate alimentele in doar doua saptamani. Pentru aceasta, RJ apeleaza la un grup de animale tocmai iesite din hibernare si uimite peste poate sa-si afle coltul de padure distrus de o cocheta suburbie aparuta peste noapte. Impreuna cu RJ, testoasa Verne (Garry Shandling), veverita hiperactiva Hammy (Steve Carell), opossumul care „moare“ cu orice ocazie Ozzie si celelalte animale din grup fac tot mai dese incursiuni dupa alimente in teritoriul oamenilor, care pun la cale o adevarata operatiune de exterminare a „pradatorilor“.

     

    Chiar daca vine dupa o avalansa de alte filme cu o ceata de animale in vizor (vezi cele doua „Ice Age“ si foarte asemanatoarele „Madagascar“ si „The Wild“), „Peste tufis“ aduce nou tocmai acest dinte impotriva societatii umane, obsedata de un singur lucru: sa consume (indiferent ca e vorba de mancare sau spatiul vital al animalelor). Un alt lucru special la „Peste tufis“ este si faptul ca nu este produsul imaginatiei scenaristilor de la Dreamworks, ci al unei serii de benzi desenate aparute in Statele Unite la mijocul anilor ‘90.    

     

    OVER THE HEDGE/PESTE TUFIS R: TIM JOHSON, KAREY KIRKPATRICK

    CU: BRUCE WILLIS, NICK NOLTE, GARRY SHANDLING, STEVE CARELL, WILLIAM SHATNER, WANDA SYKES, AVRIL LAVIGNE, THOMAS HADEN CHURCH DIN 14 IULIE

  • Dupa 20 de ani

    „See you in twenty“ („Ne vedem peste douazeci de ani“) ii striga Superman lui Lex Luthor in cea de-a patra parte a seriei dedicate supereoului de pe planeta Krypton. Era anul 1987.

     

    „Nu exista vreo tara in care sa te duci in care lumea sa nu stie cine este Superman“, spunea regizorul filmului „Superman Returns“, Bryan Singer, celebru pentru ai sai suspecti de serviciu – „Usual Suspects“. „Ai putea probabil sa iei scutul cu S in jungla si tot vei avea 50% sanse ca litera sa fie recunoscuta.“

     

    De data asta, rolul lui Christopher Reeve – cel care i-a dat viata eroului in primele productii ale seriei  – este preluat de un tanar de doar 26 de ani, al carui nume nu spune mai nimic marelui public – Brandon Routh. Chiar daca o buna parte din critica de peste ocean l-a considerat pe Routh mult prea tanar pentru rolul lui Superman, succesul noului film se bazeaza pe tehnologii revolutionare gratie carora eroul zburator poate sa faca absolut orice.

     

    Deci, mai putina atentie la scenariu (nu foarte profund) si la actori (prea tineri), dar ochii larg deschisi la minunatiile iesite din laboratoarele de CGI (computer generated images) ale  Warner Bros.

     

    SUPERMAN RETURNS/SUPERMAN REVINE R: BRYAN SINGER CU: BRANDON ROUTH, KEVIN SPACEY, KATE BOSWORTH, JAMES MARSDEN, PARKER POSEY, FRANK LANGELLA DIN 14 IULIE

  • Dupa 20 de ani

    „See you in twenty“ („Ne vedem peste douazeci de ani“) ii striga Superman lui Lex Luthor in cea de-a patra parte a seriei dedicate supereoului de pe planeta Krypton. Era anul 1987.

     

    „Nu exista vreo tara in care sa te duci in care lumea sa nu stie cine este Superman“, spunea regizorul filmului „Superman Returns“, Bryan Singer, celebru pentru ai sai suspecti de serviciu – „Usual Suspects“. „Ai putea probabil sa iei scutul cu S in jungla si tot vei avea 50% sanse ca litera sa fie recunoscuta.“

     

    De data asta, rolul lui Christopher Reeve – cel care i-a dat viata eroului in primele productii ale seriei  – este preluat de un tanar de doar 26 de ani, al carui nume nu spune mai nimic marelui public – Brandon Routh. Chiar daca o buna parte din critica de peste ocean l-a considerat pe Routh mult prea tanar pentru rolul lui Superman, succesul noului film se bazeaza pe tehnologii revolutionare gratie carora eroul zburator poate sa faca absolut orice.

     

    Deci, mai putina atentie la scenariu (nu foarte profund) si la actori (prea tineri), dar ochii larg deschisi la minunatiile iesite din laboratoarele de CGI (computer generated images) ale  Warner Bros.

     

    SUPERMAN RETURNS/SUPERMAN REVINE R: BRYAN SINGER CU: BRANDON ROUTH, KEVIN SPACEY, KATE BOSWORTH, JAMES MARSDEN, PARKER POSEY, FRANK LANGELLA DIN 14 IULIE

  • Ce inseamna viitorul bancilor mici?

    O spun statisticile: jumatate din cele aproape 40 de banci prezente pe piata romaneasca au o cota de sub 1%. Dar dimensiunea intr-adevar nu conteaza, mai ales din perspectiva celor care sunt potentiale tinte de achizitii. Cine vinde? Care sunt cumparatorii? Si mai ales cum vor supravietui cei care vor sa ramana independenti?

     

    Decizia bancii MKB (fosta banca de comert exterior a Ungariei) de a cumpara pachetul majoritar din Romexterra Bank a transformat 100.000 de mici actionari in oameni de afaceri. Banca maghiara, detinuta de nemtii de la Bayerische Landesbank, a anuntat saptamana trecuta ca acestia urmeaza sa primeasca prin posta oferte de cumparare pentru actiunile detinute. Romexterra (a 19-a banca din sistem dupa valoarea activelor in martie 2006) a fost evaluata in piata la 70-100 de milioane de euro. Cei 100.000 de actionari sunt in special angajati din industria de petrol si gaze, printre ei aflandu-se si sindicalistii de la FSLI Petrom; in total, persoanele fizice detin putin peste 77% din banca.

     

    Chiar daca am pleca de la premisa ca intre proprietari se gasesc si persoane fizice cu influenta care pot cataliza procesul de vanzare, dispersia actionariatului nu este deloc o problema usoara pentru cumparator. Acesta este insa cel mai mic „rau“ posibil care ti se poate intampla atunci cand iei in calcul varianta achizitionarii unei banci a carei cota de piata este infima.

     

    In prima jumatate a acestui an, pe piata am asistat la preluarea unor banci a caror activitate a fost inghetata (supravietuind doar din dobanzile la creditele acordate deja) sau care au intrat in regim special de decontare, pe fondul lichiditatii scazute. Este cazul Nova Bank, cumparata in mai 2006 de compania canadiana Mass Financial – parte a unui grup din industria de utilaj minier – de la cativa oameni de afaceri rusi.

     

    Sa facem apel la logica: de ce sa cumperi o banca ale carei dimensiuni sunt mai degraba liliputane? O posibila explicatie: asigurarea intrarii in sistemul bancar romanesc inainte de  aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana. Surse din piata aduc in discutie in acest sens cazul celor de la Blom Bank (Liban) si Bank Leumi (una din primele doua banci din Israel), care au cumparat MISR, respectiv Eurom Bank. Rationamentul e simplu. Dupa aderare, investitorilor din afara UE le va fi greu sa obtina o licenta de operare pe piata romaneasca.

     

    Cu alte cuvinte, nici libanezii, nici israelienii nu au cumparat cote de piata de 0,2-0,3%, ci mai degraba o licenta si perspectiva unei dezvoltari sau vanzari ulterioare catre un nume cu greutate. „Mediul bancar romanesc va fi atractiv din perspectiva profiturilor si anul acesta“, explica Doru Lionachescu, partener principal la Capital Partners, apetitul investitorilor straini pentru bancile mici. Capital Partners (cu activitate in investment banking) a asistat recent Banca Agricola a Greciei (ATE) in achizitia a circa 57% din Mindbank (a 32-a banca din sistem) pentru 35,8 milioane de euro.

     

    „Domeniul bancar continua sa inregistreze profituri bunicele, pentru ca dobanda de refinantare este buna, iar nivelul salariilor si al costurilor cu real estate-ul sunt inca rezonabile“, adauga Lionachescu. Acestea ar putea fi si o explicatie a mirajului pe care l-a reprezentat pana acum mediul bancar romanesc. Avantajele au insa o importanta componenta conjuncturala.

     

    Cresterea competitiei prin intrarea pe piata a unor nume importante din Vest (80% din activele bancare sunt detinute de multinationale) a facut – si continua sa faca – viata grea micilor jucatori. Cum vor putea ei sa-si asigure pe viitor un trai linistit? Prin specializare sectoriala sau regionala, crede Doru Lionachescu. O parere impartasita si de Ionut Patrahau, directorul general ajunct la Banca Transilvania, conform caruia sansa de supravietuire a bancilor cu o cota de piata de sub 1% ar putea fi „specializarea intr-un sector, ramura sau chiar industrie anume“.

     

    Pe de alta parte, directorul adjunct al BT considera ca o „ajustare strategica in sensul specializarii este dificil de realizat in conditiile in care majoritatea bancilor mici au pretentii de banci universale“. De altfel, inclusiv Banca Transilvania (a noua banca din sistem) are in perspectiva vanzarea catre un jucator strategic. Banca, detinuta de un grup de oameni de afaceri din Cluj si cateva institutii financiare (BERD este cea mai importanta dintre ele), este listata la Bursa de Valori Bucuresti, avand o valoare de peste un miliard de euro. Luna trecuta, o parte a presei locale clujene a vehiculat ideea unei posibile preluari a Bancii Transilvania de catre grupul austriac Bank Austria Creditanstalt (BA-CA), dar informatia a fost infirmata de oficialii BT.

     

    Cert este ca Banca Transilvania nu se afla in situatia de a cauta solutii pentru supravietuire. Aceasta este mai degraba problema bancilor mici, al caror viitor Ionut Patrahau il pune sub semnul intrebarii. „Nu cred in viitorul pe termen lung al bancilor mici independente“, spune el transant.

     

    Privita cu scepticism de analisti, independenta reprezinta insa un motiv de mandrie pentru unii dintre jucatori autohtoni ai pietei bancare. Este cazul bancii Carpatica, controlata de cel mai bogat om din zona Sibiului, Ilie Carabulea. „Banca Carpatica trebuie sa reprezinte o imagine importanta in capitalul romanesc“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Nicolae Hoanta, presedintele bancii, explicand ca varianta unei posibile vanzari este exclusa din start, mizandu-se pe cartea extinderii.

     

    O idee intarita si de actionarul majoritar al bancii, Ilie Carabulea, conform caruia Carpatica isi va largi pana la sfarsitul anului reteaua de retail la peste de 200 de unitati. In acest sens, banca pregateste o majorare de capital in valoare de 10 milioane de euro pana in lunile noiembrie-decembrie.

     

    Achizitiile din ultimul timp nu reprezinta o surpriza pentru Daniel Weissman, country manager al TASC, o companie de consultanta strategica din Israel care si-a deschis recent birou in Romania. „Acest proces nu ar trebui sa fie o surpriza. Piata romaneasca este formata dintr-un numar limitat de banci mari universale si o multitudine de banci mici sau foarte mici“, explica Weissman. „Aceasta structura este specifica pietelor cu cresteri rapide, in care exista multe oportunitati, iar competitia este inca nedezvoltata.“

     

    Pe de alta parte, antreprenorii, fondurile de investitii sau investitorii strategici care au profitat de oportunitatile pietei si au creat o banca cu gandul ca o vor vinde unor jucatori mai mari nu se pot culca pe lauri in asteptarea unui exit profitabil. Pana la urma este vorba de un pariu. E adevarat ca o banca sanatoasa se poate vinde oricand, insa oricand poate aparea un factor „perturbator“, dupa cum spune acelasi Weissman.

     

    Totusi, posibilitatea vanzarii pachetului majoritar al unor banci cu cota de piata redusa catre un investitor strain, asa cum au facut-o anul acesta Daewoo Bank, Mindbank sau Romexterra (tranzactia este in curs de derulare) nu este insa singura cale de supravietuire atunci cand te afli sub pragul de 1% si trebuie sa faci fata mediului concurential.

     

    Doru Lionachescu de la Capital Partners aduce in discutie si scenariul unor fuziuni intre sucursalele unor banci straine, iar Egnatia (Grecia), Emporiki (Grecia), Garanti Bank (Turcia), Veneto Banca (Italia) sunt doar cateva exemple.

     

    Dar Romania nu este singura piata din regiune interesanta pentru investitorii strategici. Institutii bancare importante precum National Bank of Greece, EFG Eurobank, Raiffeisen International sau OTP au facut recent achizitii pe pietele din Ucraina, Turcia si Rusia. Atentie: toti cei patru jucatori si-au exprimat interesul si pentru CEC. Insa semnalul pe care il transmit prin achizitiile recente este ca nu mai au timp sa astepte.

  • Ce inseamna viitorul bancilor mici?

    O spun statisticile: jumatate din cele aproape 40 de banci prezente pe piata romaneasca au o cota de sub 1%. Dar dimensiunea intr-adevar nu conteaza, mai ales din perspectiva celor care sunt potentiale tinte de achizitii. Cine vinde? Care sunt cumparatorii? Si mai ales cum vor supravietui cei care vor sa ramana independenti?

     

    Decizia bancii MKB (fosta banca de comert exterior a Ungariei) de a cumpara pachetul majoritar din Romexterra Bank a transformat 100.000 de mici actionari in oameni de afaceri. Banca maghiara, detinuta de nemtii de la Bayerische Landesbank, a anuntat saptamana trecuta ca acestia urmeaza sa primeasca prin posta oferte de cumparare pentru actiunile detinute. Romexterra (a 19-a banca din sistem dupa valoarea activelor in martie 2006) a fost evaluata in piata la 70-100 de milioane de euro. Cei 100.000 de actionari sunt in special angajati din industria de petrol si gaze, printre ei aflandu-se si sindicalistii de la FSLI Petrom; in total, persoanele fizice detin putin peste 77% din banca.

     

    Chiar daca am pleca de la premisa ca intre proprietari se gasesc si persoane fizice cu influenta care pot cataliza procesul de vanzare, dispersia actionariatului nu este deloc o problema usoara pentru cumparator. Acesta este insa cel mai mic „rau“ posibil care ti se poate intampla atunci cand iei in calcul varianta achizitionarii unei banci a carei cota de piata este infima.

     

    In prima jumatate a acestui an, pe piata am asistat la preluarea unor banci a caror activitate a fost inghetata (supravietuind doar din dobanzile la creditele acordate deja) sau care au intrat in regim special de decontare, pe fondul lichiditatii scazute. Este cazul Nova Bank, cumparata in mai 2006 de compania canadiana Mass Financial – parte a unui grup din industria de utilaj minier – de la cativa oameni de afaceri rusi.

     

    Sa facem apel la logica: de ce sa cumperi o banca ale carei dimensiuni sunt mai degraba liliputane? O posibila explicatie: asigurarea intrarii in sistemul bancar romanesc inainte de  aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana. Surse din piata aduc in discutie in acest sens cazul celor de la Blom Bank (Liban) si Bank Leumi (una din primele doua banci din Israel), care au cumparat MISR, respectiv Eurom Bank. Rationamentul e simplu. Dupa aderare, investitorilor din afara UE le va fi greu sa obtina o licenta de operare pe piata romaneasca.

     

    Cu alte cuvinte, nici libanezii, nici israelienii nu au cumparat cote de piata de 0,2-0,3%, ci mai degraba o licenta si perspectiva unei dezvoltari sau vanzari ulterioare catre un nume cu greutate. „Mediul bancar romanesc va fi atractiv din perspectiva profiturilor si anul acesta“, explica Doru Lionachescu, partener principal la Capital Partners, apetitul investitorilor straini pentru bancile mici. Capital Partners (cu activitate in investment banking) a asistat recent Banca Agricola a Greciei (ATE) in achizitia a circa 57% din Mindbank (a 32-a banca din sistem) pentru 35,8 milioane de euro.

     

    „Domeniul bancar continua sa inregistreze profituri bunicele, pentru ca dobanda de refinantare este buna, iar nivelul salariilor si al costurilor cu real estate-ul sunt inca rezonabile“, adauga Lionachescu. Acestea ar putea fi si o explicatie a mirajului pe care l-a reprezentat pana acum mediul bancar romanesc. Avantajele au insa o importanta componenta conjuncturala.

     

    Cresterea competitiei prin intrarea pe piata a unor nume importante din Vest (80% din activele bancare sunt detinute de multinationale) a facut – si continua sa faca – viata grea micilor jucatori. Cum vor putea ei sa-si asigure pe viitor un trai linistit? Prin specializare sectoriala sau regionala, crede Doru Lionachescu. O parere impartasita si de Ionut Patrahau, directorul general ajunct la Banca Transilvania, conform caruia sansa de supravietuire a bancilor cu o cota de piata de sub 1% ar putea fi „specializarea intr-un sector, ramura sau chiar industrie anume“.

     

    Pe de alta parte, directorul adjunct al BT considera ca o „ajustare strategica in sensul specializarii este dificil de realizat in conditiile in care majoritatea bancilor mici au pretentii de banci universale“. De altfel, inclusiv Banca Transilvania (a noua banca din sistem) are in perspectiva vanzarea catre un jucator strategic. Banca, detinuta de un grup de oameni de afaceri din Cluj si cateva institutii financiare (BERD este cea mai importanta dintre ele), este listata la Bursa de Valori Bucuresti, avand o valoare de peste un miliard de euro. Luna trecuta, o parte a presei locale clujene a vehiculat ideea unei posibile preluari a Bancii Transilvania de catre grupul austriac Bank Austria Creditanstalt (BA-CA), dar informatia a fost infirmata de oficialii BT.

     

    Cert este ca Banca Transilvania nu se afla in situatia de a cauta solutii pentru supravietuire. Aceasta este mai degraba problema bancilor mici, al caror viitor Ionut Patrahau il pune sub semnul intrebarii. „Nu cred in viitorul pe termen lung al bancilor mici independente“, spune el transant.

     

    Privita cu scepticism de analisti, independenta reprezinta insa un motiv de mandrie pentru unii dintre jucatori autohtoni ai pietei bancare. Este cazul bancii Carpatica, controlata de cel mai bogat om din zona Sibiului, Ilie Carabulea. „Banca Carpatica trebuie sa reprezinte o imagine importanta in capitalul romanesc“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Nicolae Hoanta, presedintele bancii, explicand ca varianta unei posibile vanzari este exclusa din start, mizandu-se pe cartea extinderii.

     

    O idee intarita si de actionarul majoritar al bancii, Ilie Carabulea, conform caruia Carpatica isi va largi pana la sfarsitul anului reteaua de retail la peste de 200 de unitati. In acest sens, banca pregateste o majorare de capital in valoare de 10 milioane de euro pana in lunile noiembrie-decembrie.

     

    Achizitiile din ultimul timp nu reprezinta o surpriza pentru Daniel Weissman, country manager al TASC, o companie de consultanta strategica din Israel care si-a deschis recent birou in Romania. „Acest proces nu ar trebui sa fie o surpriza. Piata romaneasca este formata dintr-un numar limitat de banci mari universale si o multitudine de banci mici sau foarte mici“, explica Weissman. „Aceasta structura este specifica pietelor cu cresteri rapide, in care exista multe oportunitati, iar competitia este inca nedezvoltata.“

     

    Pe de alta parte, antreprenorii, fondurile de investitii sau investitorii strategici care au profitat de oportunitatile pietei si au creat o banca cu gandul ca o vor vinde unor jucatori mai mari nu se pot culca pe lauri in asteptarea unui exit profitabil. Pana la urma este vorba de un pariu. E adevarat ca o banca sanatoasa se poate vinde oricand, insa oricand poate aparea un factor „perturbator“, dupa cum spune acelasi Weissman.

     

    Totusi, posibilitatea vanzarii pachetului majoritar al unor banci cu cota de piata redusa catre un investitor strain, asa cum au facut-o anul acesta Daewoo Bank, Mindbank sau Romexterra (tranzactia este in curs de derulare) nu este insa singura cale de supravietuire atunci cand te afli sub pragul de 1% si trebuie sa faci fata mediului concurential.

     

    Doru Lionachescu de la Capital Partners aduce in discutie si scenariul unor fuziuni intre sucursalele unor banci straine, iar Egnatia (Grecia), Emporiki (Grecia), Garanti Bank (Turcia), Veneto Banca (Italia) sunt doar cateva exemple.

     

    Dar Romania nu este singura piata din regiune interesanta pentru investitorii strategici. Institutii bancare importante precum National Bank of Greece, EFG Eurobank, Raiffeisen International sau OTP au facut recent achizitii pe pietele din Ucraina, Turcia si Rusia. Atentie: toti cei patru jucatori si-au exprimat interesul si pentru CEC. Insa semnalul pe care il transmit prin achizitiile recente este ca nu mai au timp sa astepte.

  • Primele vanzari

    Romexterra Bank este in curs de vanzare catre banca maghiara MKB, avand o valoare estimata de 70-100 de milioane de euro.

     

    BANCA

    Cota de piata*

    Tranzactie
    (procent vandut)

    Cumparator

    Daewoo Bank

    0,2%

    30,5 mil. € (56,23%)

    CR Firenze Bank

    Mindbank

    0,2%

    35,8 mil. € (57,13%)

    ATE Bank

    MISR

    0,2%

    97,8 mil. $ (96,77%)

    Blom Bank**

     

    *dupa valoarea activelor bilantiere, martie 2006;

    **activitatea principala a bancii este In Egipt

  • Primele vanzari

    Romexterra Bank este in curs de vanzare catre banca maghiara MKB, avand o valoare estimata de 70-100 de milioane de euro.

     

    BANCA

    Cota de piata*

    Tranzactie
    (procent vandut)

    Cumparator

    Daewoo Bank

    0,2%

    30,5 mil. € (56,23%)

    CR Firenze Bank

    Mindbank

    0,2%

    35,8 mil. € (57,13%)

    ATE Bank

    MISR

    0,2%

    97,8 mil. $ (96,77%)

    Blom Bank**

     

    *dupa valoarea activelor bilantiere, martie 2006;

    **activitatea principala a bancii este In Egipt

  • Managerul strain sfinteste locul

    Dezvoltarea pietei de electronice si electrocasnice forteaza maturizarea interna a celor mai importante companii din domeniu. Dupa ce au crescut pe principii antreprenoriale, la conducerea Altex, Domo si Flanco vine o noua categorie de manageri.

     

    Acum un an, Flamingo isi facea intrarea la Bursa de Valori Bucuresti, dupa o oferta publica initiala despre care nu s-ar putea spune ca a trecut tocmai neobservata. Dimpotriva. Numai ca putini dintre cei care au suprasubscris atunci oferta Flamingo isi imaginau cum va evolua compania in doar 12 luni. La bursa, cotatia actiunilor a scazut, dar pe piata Flamingo s-a transformat dintr-un mare vanzator de IT&C, intr-un important retailer de electronice si electrocasnice, odata cu preluarea Flanco.

     

    Dar dezvoltarea afacerii a implicat si o schimbare de management. Incepand de luna viitoare, de partea de retail a grupului Flamingo se va ocupa cehul Jiri Rizek, fostul general manager al lantului Dixons/Electroworld din Cehia. Astfel se indeplineste un vis mai vechi al lui Cornel Marian, actualul director general al Flanco si reprezentant al companiei de investitii Oresa Ventures, cel mai important actionar al retelei de electrocasnice inainte de fuziunea cu Flamingo.

     

    „Tot retailul, nu numai cel de electronice si electrocasnice, se profesionalizeaza“, comenteaza Cornel Marian. Sunt noi directii, noi promotii, noi provocari si este nevoie de oameni cu experienta in retail, isi justifica el cautarea unui manager pentru compania pe care inca o mai conduce. De ce unul strain? E simplu. „Nu gasesti oamenii potriviti aici. Nu a facut nimeni dezvoltari comerciale de mare anvergura“, spune Marian.

     

    Decizia de a aduce un manager strain la Flanco a fost luata inca de anul trecut, inainte de a avea loc fuziunea cu Flamingo. In octombrie 2005, Marius Ghenea, cel care a condus compania mai bine de trei ani, pleca de la Flanco. La acea vreme, Cornel Marian prelua fraiele afacerii, insa doar pentru a asigura un interimat pana la gasirea unui nou manager.

     

    „Planul este sa recrutam un CEO pentru 3-5 ani“, spunea pe atunci Marian, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin, detaliind ca „suntem in cautarea unui manager de top din industria asta din Europa sau a unui manager de top din Romania“. Cea de a doua varianta a picat intre timp. De fapt, dupa discutia amintita a mai avut loc un eveniment important – fuziunea afacerii Flanco cu Flamingo, anuntata la finele anului trecut, valoarea tranzactiei fiind evaluata la 30-40 de milioane de euro.

     

    Din acest punct, insa, lucrurile s-au complicat. Din cei doi retaileri specializati a rezultat un grup cu mai multe directii de business, a caror unica administrare a devenit tot mai dificila. De aici si pana la cautarea unui manager cu experienta nu a mai fost decat un pas. Chiar daca la prima vedere Jiri Rizek este omul potrivit la locul potrivit – printre altele a mai lucrat 12 ani la Philips si JVC, iar Dixons este unul dintre cei mai mari jucatori din retailul european de electrocasnice -, misiunea sa nu este dintre cele mai usoare.

     

    Rizek – care va ocupa pozitia de managing director retail in cadrul grupului Flamingo – va avea de recuperat un important handicap. Pana in 2003, Flanco a fost numarul unu pe piata de electrocasnice. Din 2004, insa, strategia adoptata, prea prudenta dupa unii analisti, l-a facut sa piarda teren in fata principalilor concurenti, Altex si Domo, care l-au si depasit. Acum, dupa fuziune, si Flanco mizeaza pe deschiderea de magazine de mari suprafete, o strategie adoptata de rivalul Altex inca de acum doi ani, prin lansarea conceptului Media Galaxy.

     

    Potrivit obiectivelor Flamingo, anuntate saptamana trecuta, in urmatorii trei ani suprafata totala de vanzare a grupului va trece de  60.000 de metri patrati, de la 36.000 mp cat are in prezent, cresterea venind in special din implementarea noului concept de magazin. Care ar fi in acest context atuurile lui Rizek? „Isi va folosi experienta pe care o aduce din Dixons“, este de parere Cornel Marian. Teoretic, restructurarea grupului si numirea noului manager par sa se fi intamplat la locul si momentul cel mai potrivit.

     

    2006 este un an dificil pentru piata de electrocasnice, iar cresterile spectaculoase din anii anteriori ar putea deveni istorie. Daca anul trecut piata de electronice si electrocasnice a fost de 800-850 de milioane de euro, nu este exclus ca anul acesta sa nu treaca de pragul de 800 de milioane, dupa cum estima recent Dan Ostahie, presedintele actualului numar unu, Altex. „Competitia este din ce in ce mai dura si marginile de profit nu ne mai permit sa facem greseli. Trebuie ca totul sa fie perfect“, spune si Lorand Szarvadi, CEO al Domo.

     

    In aceste conditii, este de asteptat sa apara schimbari si in conducerea concurentilor? Cornel Marian spune ca nu: „Pentru un antreprenor este mai greu sa lase fraiele afacerii“. Asa sa fie? Lorand Szarvadi, care este si unul dintre principalii actionari ai companiei, a dezvaluit pentru BUSINESS Magazin ca Domo se afla in plin proces de recrutare a unui manager de operatiuni, „posibil strain, cu experienta intr-un domeniu similar, adica retail specializat. Nu neaparat de electrocasnice“.

     

    Un alt semn ca specializarea din cea in ce mai pronuntata a comertului creeaza nevoia de manageri specialisti. „Trebuie restructurata putin toata organigrama companiei“, explica Lorand Szarvadi. Si directorul Domo este de parere ca gasirea unui executiv roman cu experienta este aproape imposibila. „Nu cautam neaparat un manager strain“, spune Szarvadi, „dar pot sa va spun dupa 20 de interviuri, ca este foarte greu sa gasesti un om potrivit, inclusiv intre straini“.

     

    In schimb, Dan Ostahie se declara partizan al ideii identificarii unor manageri romani in pozitiile cheie din retail si isi exprima convingerea ca in Romania exista asemenea specialisti. De altfel, Altex a numit in acest an un director de operatiuni (COO) in persoana lui Adrian Urda. „Numirea unor specialisti in pozitii de conducere la principalele companii de electronice si electrocasnice se explica prin necesitatea de a introduce reguli corporatiste si in acest domeniu“, explica Ostahie, in opinia caruia 2006 reprezinta „un moment de maturizare interna a companiilor, de consolidare a procedurilor interne“.

     

    Consolidarea companiilor are loc atat in contextul conditiilor dificile de pe piata, cat si in perspectiva unei viitoare vanzari. Chiar daca nu o declara raspicat, ipoteza nu este exclusa insa de nici unul dintre jucatori. „Pe un orizont de timp de cinci ani, o companie din retail are doar doua optiuni: sa intre in parteneriat cu un alt grup mai mare sau sa devina ea insasi un jucator regional“, spune Dragos Cinca, fondator si principal actionar al Flamingo.

     

    De altfel, compania – dupa integrarea Flanco – are printre actionari fonduri de investitii, care vor dori la un moment dat sa iasa din afacere. Cum compania este cotata la bursa, exit-ul va fi relativ usor de facut. „Strategia este sa construim o firma puternica“, spune Cornel Marian, „daca la un moment dat vor aparea investitori dornici sa o cumpere, pot incerca la bursa“.

     

    Si Domo are printre actionari un fond de investitii – RAEF, cu 20%. „Poate vom lista sau poate vom vinde compania, nu excludem nici o varianta“, spune Szarvadi, explicand, totusi, ca anul acesta nu se va intampla nimic din toate astea.

    In schimb, Dan Ostahie spunea luna trecuta ca, din cauza scaderii pietei, a amanat intentia de vanzare a unei parti din companie, pentru ca interesul potentialilor investitori a scazut. „Asteptam rezultatele de la finalul acestui an, dupa care o sa hotaram daca vrem sa ne listam la bursa, vindem catre un fond de investitii sau catre un investitor strategic.“ Dar pana la venirea investitorilor strategici, proprietarii lasa loc unor „manageri strategici“.

  • Managerul strain sfinteste locul

    Dezvoltarea pietei de electronice si electrocasnice forteaza maturizarea interna a celor mai importante companii din domeniu. Dupa ce au crescut pe principii antreprenoriale, la conducerea Altex, Domo si Flanco vine o noua categorie de manageri.

     

    Acum un an, Flamingo isi facea intrarea la Bursa de Valori Bucuresti, dupa o oferta publica initiala despre care nu s-ar putea spune ca a trecut tocmai neobservata. Dimpotriva. Numai ca putini dintre cei care au suprasubscris atunci oferta Flamingo isi imaginau cum va evolua compania in doar 12 luni. La bursa, cotatia actiunilor a scazut, dar pe piata Flamingo s-a transformat dintr-un mare vanzator de IT&C, intr-un important retailer de electronice si electrocasnice, odata cu preluarea Flanco.

     

    Dar dezvoltarea afacerii a implicat si o schimbare de management. Incepand de luna viitoare, de partea de retail a grupului Flamingo se va ocupa cehul Jiri Rizek, fostul general manager al lantului Dixons/Electroworld din Cehia. Astfel se indeplineste un vis mai vechi al lui Cornel Marian, actualul director general al Flanco si reprezentant al companiei de investitii Oresa Ventures, cel mai important actionar al retelei de electrocasnice inainte de fuziunea cu Flamingo.

     

    „Tot retailul, nu numai cel de electronice si electrocasnice, se profesionalizeaza“, comenteaza Cornel Marian. Sunt noi directii, noi promotii, noi provocari si este nevoie de oameni cu experienta in retail, isi justifica el cautarea unui manager pentru compania pe care inca o mai conduce. De ce unul strain? E simplu. „Nu gasesti oamenii potriviti aici. Nu a facut nimeni dezvoltari comerciale de mare anvergura“, spune Marian.

     

    Decizia de a aduce un manager strain la Flanco a fost luata inca de anul trecut, inainte de a avea loc fuziunea cu Flamingo. In octombrie 2005, Marius Ghenea, cel care a condus compania mai bine de trei ani, pleca de la Flanco. La acea vreme, Cornel Marian prelua fraiele afacerii, insa doar pentru a asigura un interimat pana la gasirea unui nou manager.

     

    „Planul este sa recrutam un CEO pentru 3-5 ani“, spunea pe atunci Marian, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin, detaliind ca „suntem in cautarea unui manager de top din industria asta din Europa sau a unui manager de top din Romania“. Cea de a doua varianta a picat intre timp. De fapt, dupa discutia amintita a mai avut loc un eveniment important – fuziunea afacerii Flanco cu Flamingo, anuntata la finele anului trecut, valoarea tranzactiei fiind evaluata la 30-40 de milioane de euro.

     

    Din acest punct, insa, lucrurile s-au complicat. Din cei doi retaileri specializati a rezultat un grup cu mai multe directii de business, a caror unica administrare a devenit tot mai dificila. De aici si pana la cautarea unui manager cu experienta nu a mai fost decat un pas. Chiar daca la prima vedere Jiri Rizek este omul potrivit la locul potrivit – printre altele a mai lucrat 12 ani la Philips si JVC, iar Dixons este unul dintre cei mai mari jucatori din retailul european de electrocasnice -, misiunea sa nu este dintre cele mai usoare.

     

    Rizek – care va ocupa pozitia de managing director retail in cadrul grupului Flamingo – va avea de recuperat un important handicap. Pana in 2003, Flanco a fost numarul unu pe piata de electrocasnice. Din 2004, insa, strategia adoptata, prea prudenta dupa unii analisti, l-a facut sa piarda teren in fata principalilor concurenti, Altex si Domo, care l-au si depasit. Acum, dupa fuziune, si Flanco mizeaza pe deschiderea de magazine de mari suprafete, o strategie adoptata de rivalul Altex inca de acum doi ani, prin lansarea conceptului Media Galaxy.

     

    Potrivit obiectivelor Flamingo, anuntate saptamana trecuta, in urmatorii trei ani suprafata totala de vanzare a grupului va trece de  60.000 de metri patrati, de la 36.000 mp cat are in prezent, cresterea venind in special din implementarea noului concept de magazin. Care ar fi in acest context atuurile lui Rizek? „Isi va folosi experienta pe care o aduce din Dixons“, este de parere Cornel Marian. Teoretic, restructurarea grupului si numirea noului manager par sa se fi intamplat la locul si momentul cel mai potrivit.

     

    2006 este un an dificil pentru piata de electrocasnice, iar cresterile spectaculoase din anii anteriori ar putea deveni istorie. Daca anul trecut piata de electronice si electrocasnice a fost de 800-850 de milioane de euro, nu este exclus ca anul acesta sa nu treaca de pragul de 800 de milioane, dupa cum estima recent Dan Ostahie, presedintele actualului numar unu, Altex. „Competitia este din ce in ce mai dura si marginile de profit nu ne mai permit sa facem greseli. Trebuie ca totul sa fie perfect“, spune si Lorand Szarvadi, CEO al Domo.

     

    In aceste conditii, este de asteptat sa apara schimbari si in conducerea concurentilor? Cornel Marian spune ca nu: „Pentru un antreprenor este mai greu sa lase fraiele afacerii“. Asa sa fie? Lorand Szarvadi, care este si unul dintre principalii actionari ai companiei, a dezvaluit pentru BUSINESS Magazin ca Domo se afla in plin proces de recrutare a unui manager de operatiuni, „posibil strain, cu experienta intr-un domeniu similar, adica retail specializat. Nu neaparat de electrocasnice“.

     

    Un alt semn ca specializarea din cea in ce mai pronuntata a comertului creeaza nevoia de manageri specialisti. „Trebuie restructurata putin toata organigrama companiei“, explica Lorand Szarvadi. Si directorul Domo este de parere ca gasirea unui executiv roman cu experienta este aproape imposibila. „Nu cautam neaparat un manager strain“, spune Szarvadi, „dar pot sa va spun dupa 20 de interviuri, ca este foarte greu sa gasesti un om potrivit, inclusiv intre straini“.

     

    In schimb, Dan Ostahie se declara partizan al ideii identificarii unor manageri romani in pozitiile cheie din retail si isi exprima convingerea ca in Romania exista asemenea specialisti. De altfel, Altex a numit in acest an un director de operatiuni (COO) in persoana lui Adrian Urda. „Numirea unor specialisti in pozitii de conducere la principalele companii de electronice si electrocasnice se explica prin necesitatea de a introduce reguli corporatiste si in acest domeniu“, explica Ostahie, in opinia caruia 2006 reprezinta „un moment de maturizare interna a companiilor, de consolidare a procedurilor interne“.

     

    Consolidarea companiilor are loc atat in contextul conditiilor dificile de pe piata, cat si in perspectiva unei viitoare vanzari. Chiar daca nu o declara raspicat, ipoteza nu este exclusa insa de nici unul dintre jucatori. „Pe un orizont de timp de cinci ani, o companie din retail are doar doua optiuni: sa intre in parteneriat cu un alt grup mai mare sau sa devina ea insasi un jucator regional“, spune Dragos Cinca, fondator si principal actionar al Flamingo.

     

    De altfel, compania – dupa integrarea Flanco – are printre actionari fonduri de investitii, care vor dori la un moment dat sa iasa din afacere. Cum compania este cotata la bursa, exit-ul va fi relativ usor de facut. „Strategia este sa construim o firma puternica“, spune Cornel Marian, „daca la un moment dat vor aparea investitori dornici sa o cumpere, pot incerca la bursa“.

     

    Si Domo are printre actionari un fond de investitii – RAEF, cu 20%. „Poate vom lista sau poate vom vinde compania, nu excludem nici o varianta“, spune Szarvadi, explicand, totusi, ca anul acesta nu se va intampla nimic din toate astea.

    In schimb, Dan Ostahie spunea luna trecuta ca, din cauza scaderii pietei, a amanat intentia de vanzare a unei parti din companie, pentru ca interesul potentialilor investitori a scazut. „Asteptam rezultatele de la finalul acestui an, dupa care o sa hotaram daca vrem sa ne listam la bursa, vindem catre un fond de investitii sau catre un investitor strategic.“ Dar pana la venirea investitorilor strategici, proprietarii lasa loc unor „manageri strategici“.