BusinessMagazin

Blog

  • Un preşedinte jucător

    Dacă mai exista cineva care nu ştia cine e Steve Jobs şi ce e Apple, a avut ocazia în ultimele zile să afle cu lux de amănunte. Însă pentru cei ce ştiau deja, întrebarea care le-a pus probleme a fost una mai concretă: ce se va întâmpla de acum încolo cu Apple. Cum va evolua compania fără vizionarul care a fondat-o şi a adus-o în două rânduri pe culmile gloriei? Desigur, Apple şi Jobs par un binom indestructibil, iar Apple fără Jobs pare celor mai mulţi cam ca Stanley fără Oliver. Dacă de obicei comentariile privind ştiri legate de Apple erau pline de speculaţii, de data aceasta cele câteva zeci de analize pe care le-am citit s-au dovedit foarte rezervate, iar concluziile mi s-au părut convergente către un fel de “om trăi şi om vedea”.

    Totuşi, ceva mi s-a părut straniu: în majoritatea articolelor, personalitatea lui Jobs este evocată într-un stil care aduce a necrolog. Dar Jobs n-a murit. Mai mult chiar, Steve Wozniak (care îl cunoaşte foarte bine pe Jobs) e de părere că nu problemele de sănătate l-au determinat să facă acest pas, ci un soi de oboseală psihică, combinată cu decizia autoimpusă de a se desprinde de un job
    care-i consumă tot timpul şi toată energia.

    Însă impresia mea este că această retragere este începutul unui proces de succesiune care nu se termină cu numirea lui Tim Cook în funcţia de CEO.

    Situaţia mi se pare oarecum similară cu cea în care un prim-ministru demisionează pentru a ocupa funcţia de preşedinte. Şi, într-adevăr, Jobs devine preşedinte, adică Chairman of the Board. Dar este cât se poate de clar că Jobs nu va fi un preşedinte “de onoare” şi că va conduce în continuare compania pe linia viziunii sale, chiar dacă nu va mai fi implicat în treburile de zi cu zi. De fapt, Jobs a avut lungi perioade de timp când a lipsit de la conducerea Apple şi totuşi compania a dus-o cât se poate de bine. Anul acesta lipseşte încă din ianuarie (exceptând apariţia de la conferinţa WWCD) şi Tim Cook a condus compania în tot acest timp. Aşadar, asistăm de fapt doar la oficializarea unei stări de fapt şi nimic mai mult. Totul va merge în continuare ca şi până acum: Jobs cu viziunea şi Cook cu punerea ei în practică.

    Şi dacă tot viziunea lui Jobs va fi linia directoare pentru Apple, poate ar fi ceva de speculat pe tema aceasta. Mişcările viitoare ale companiei din Cupertino şi strategia de ansamblu au fost mereu secrete bine păzite, aşa că informaţiile sunt puţine. Poate vom afla mai multe când biografia lui Steve Jobs (autorizată de acesta) va vedea lumina tiparului. Bob Cringely are mari aşteptări de la această carte, mai ales datorită faptului că este scrisă de Walter Isaacson, autorul unei recent apărute biografii a lui Albert Einstein, iar faptul că Jobs a insistat ca apariţia să fie planificată pentru noiembrie anul acesta (în loc de martie 2012) pare să sublinieze importanţa pe care i-o acordă. Poate că va aduce clarificări importante, dar până atunci nu ne putem bizui decât pe ce ştim deja. Iar istoria Apple pare să dezvăluie un şablon interesant, pe care am putea să ne bazăm pentru a desluşi ce mai urmează.

    În 1976 apărea Apple I, realizat din punct de vedere tehnic de Steve Wozniak. Însă ideea de a realiza şi comercializa un computer de uz personal gata asamblat a fost a lui Jobs. Existau deja computere de acest gen, dar erau destinate pasionaţilor dispuşi să le asambleze singuri. Jobs a considerat că dacă sunt gata asamblate şi dotate cu ceva software util, se vor găsi mulţi clienţi. Şi s-au găsit, mai ales pentru Apple II. În 1984 apărea Macintosh şi din nou constatăm că existau deja computere personale cu interfaţă grafică (create de specialiştii de la Xerox PARC), dar Jobs le-a intuit potenţialul comercial: compact, relativ ieftin, simpatic şi uşor de utilizat, Mac-ul a democratizat informatica. În 2001 apărea iPod şi e uşor de văzut că povestea se repetă: fără a fi o idee nouă, Apple a “reinventat-o” prin design şi ergonomie, plus un ingredient care s-o facă populară (vânzarea de piese muzicale la bucată). La fel s-a întâmplat cu iPhone (Nokia producea deja telefoane inteligente) şi apoi cu iPad şi iCloud.

    Dacă acesta este tiparul, atunci probabil şi alte tehnologii existente vor fi preluate şi reinventate prin inovaţie, design, ergonomie, marketing şi “buzz”. Primul candidat este televizorul, dar este vreme şi pentru prăjitorul de pâine. Jobs nu este nemuritor, însă legenda îi va supravieţui şi îi va ajuta pe cei de la Apple să convingă publicul că viaţa n-are sens fără noul frigider hi-tech cu un măr în frunte.

  • Restitutio dezintegrum

    Poate că vina statul român nu ar fi fost aşa de mare dacă nu ar fi făcut nimic în problema retrocedărilor şi ar fi tranşat problema simplu cu un “nu avem bani”. Complicaţiile, inechitatea şi viciile au apărut atunci când diferitele guverne au încercat să îi despăgubească în natură, numerar sau în acţiuni la Fondul Proprietatea pe foştii proprietari.

    Trebuie adăugat că pentru a-i despăgubi pe foştii proprietari pentru imobilele şi terenurile confiscate de comunişti, statul român ar avea nevoie de 21 de miliarde de euro, sau 15% din Produsul Intern Brut, efort uriaş pentru un stat care se împrumută de la FMI pentru a-şi acoperi deficitele.

    Că despăgubirea foştilor proprietari este un act ratat pentru statul român, un restitutio dezintegrum, cum mi-am intitulat textul, o demonstrează nenumăratele sentinţe date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care este condamnată încălcarea dreptului la proprietate, iar statul român este pus să plătească, o demonstrează recenta arestare pentru luare de mită a lui Remus Baciu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), o demonstrează anunţurile lipite strâmb pe stâlpii din faţa sediului ANRP prin care persoane private cumpără cu banii jos dosare de despăgubire, o demonstrează Ionuţ Popescu şi Călin Popescu- Tăriceanu, care, deşi nu au nicio legătură cu procedura de despăgubire, nu s-au ferit să cumpere acţiuni la Fondul Proprietatea de la foşti proprietari când Fondul nu era listat încă la Bursă.

    În primăvara acestui an, aflat la aceeaşi masă cu oficiali ai CEDO, ministrul justiţiei Cătălin Predoiu a recunoscut o evidenţă: “Modalitatea în care statul român a încercat în ultimii douăzeci de ani să rezolve problema restituirii proprietăţilor a fost un eşec. Principala cauză a insucceselor a fost instabilitatea politică care a dus la instabilitate legislativă. Înclin să cred că, atunci când s-a pornit, s-a greşit asupra concepţiei strategice şi s-a încercat «restitutio in integrum». A fost o eroare acest lucru, trebuie să existe o limitare a restituirilor. De asemenea, lipsa unui criteriu de cuantificare a despăgubirilor a făcut din CEDO un agent imobiliar responsabil de evaluarea proprietăţilor”.

    Eşecul s-a adâncit odată cu centralizarea procesului de despăgubire care a avut loc în 2005 şi care a fost parafată prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Prin înfiinţarea ANRP, premierul de atunci Călin Popescu-Tăriceanu a mutat controlul asupra procedurilor de retrocedare de la primăriile şi prefecturile din teritoriu la Centru – în Bucureşti. Astfel, o singură instituţie publică, a cărei conducere este numită prin ordinul Guvernului şi pe criterii politice (actualul preşedinte Crinuţa Dumitrean e susţinut de PD-L), a ajuns să centralizeze toate zecile de mii de dosare de despăgubire, să le evalueze şi, în final, să emită deciziile de despăgubire. Deşi guvernanţii au motivat existenţa ANRP prin urgentarea procedurii de despăgubire, după cinci ani de funcţionare a acestei instituţii persoanele apropiate puterii au fost principalii beneficiari şi mai puţin moştenitorii foştilor proprietari care aşteaptă de ani de zile să fie despăgubiţi.

    Bilanţul celor cinci ani de funcţionare arată astfel: ANRP a plătit în numerar 592 mil. lei către aproape 4.000 de persoane, în timp ce numărul solicitărilor se ridică la peste 20.000, iar suma totală revendicată se ridică la 2 miliarde de lei. Autoritatea a dat peste 11 miliarde de acţiuni la Fondul Proprietatea. Peste 170.000 de dosare au primit decizie de compensare în instanţă, însă mai puţin de 20.000 au ajuns în stadiul de a primi certificat de despăgubire.

    Centralizarea procedeului de despăgubiri a permis unor persoane, printre care se află şi apropiaţi ai actualei puteri, să speculeze blocajul şi nenumăratele amânări intervenite în listarea Fondului Proprietatea şi să cumpere la preţuri de chilipir drepturile de despăgubire de la foştii proprietari. Fostul director general al Fondului Proprietatea Ionuţ Popescu, un apropiat al PD-L, a cumpărat peste 16 milioane de acţiuni la Fond. Şi Călin Popescu-Tăriceanu, cel care a semnat documentul de înfiinţare al Fondului Proprietatea şi nenumărate acte legislative, a recunoscut că cumpărat acţiuni la Fondul Proprietatea de la foşti proprietari.

    Având acces la informaţii privilegiate privind mersul evenimentelor (listarea Fondului, iniţierea unor noi legi sau ordonanţe de urgentă care reglementau activitatea Fondului), persoanele din cercurile puterii, a căror identitate sursele evită să o divulge, au ajuns să deţină pachete importante de acţiuni la Fondul Proprietatea.

    Cum statul român mai are pentru despăgubiri acţiuni de 150 mil. euro la Fondul Proprietatea, adică 10% din FP, iar orice despăgubire acordată în numerar sapă adânc în deficitul bugetar, tare mi-e teamă că zecile de mii de dosare de despăgubire vor ajunge să zacă în beciurile ANRP fără ca proprietarii să îşi mai găsească vreodată compensare.

  • Bancpost percepe în septembrie dobândă zero la cumpărăturile cu cardurile de credit

    Promoţia, adresată în special familiilor cu copii şcolari, pentru care luna septembrie înseamnă un pachet de cheltuieli suplimentare, se aplică în cazul plăţilor cu cardul direct la comercianţi sau online, însă nu şi în cazul retragerilor de numerar de la ATM. Dobânda zero pentru credit este valabilă exclusiv în prima lună.

    Cardurile de credit American Express Green şi Gold sunt emise în România exclusiv de Bancpost şi sunt adresate persoanelor fizice cu vârsta cuprinsă între 23 şi 65 de ani, cu venituri nete începând de la 700 de lei. Cardurile oferă reduceri la peste 350 de comercianţi, prin programul American Express Selects, un pachet de asigurări pentru protecţia cumpărăturilor şi pentru călătorii şi o perioadă de graţie de până la 55 de zile fără dobândă la cumpărături.

    Cardurile de credit Visa emise de Bancpost (Electron, Clasic, Gold) sunt carduri în lei destinate persoanelor fizice şi pot fi folosite atât pe teritoriul ţării, cât şi în străinătate, pentru retrageri de numerar, plăţi la comercianţi sau pentru cumpărături online. Cardurile de credit Visa de la Bancpost au o perioadă de graţie de până la 55 de zile pentru tranzacţiile efectuate la comercianţi şi comision 0% la plata cu cardul.

    Bancpost, a noua bancă din România după valoarea activelor, este membră a grupului elen Eurobank EFG, cu active totale de 82 miliarde de euro la finele primului semestru. Bancpost a încheiat prima jumătate a anului cu o pierdere de pierdere netă de 4,6 milioane de euro.

  • Dinastia Transavia. Cum se fac milioane de euro profit din pui

    “Mă doare când cineva vede distorsionat evoluţia firmei”, spune cu patos Vasile Popa, de 44 de ani, unul dintre cei cinci fraţi ai antreprenorului transilvănean, referindu-se la creşterea companiei. Firma a pornit de la zero acum 20 de ani – în această perioadă posibilităţile au fost multiple, dar “în acelaşi interval au fost companii mai mari care s-au prăbuşit”. Cu aceiaşi oameni ar fi putut face exact acelaşi lucru şi într-o piaţă vestică, susţine el cu înflăcărare. “Mi-am dedicat mare parte din viaţă acestei firme şi cu asta ne hrănim dimineaţa, când ne trezim şi o luăm de la capăt”, spune Vasile Popa, care a fost primul angajat al Transavia.

    În 1991, primul an de activitate, ferma de pui, amenajată într-un vechi CAP de Ioan Popa şi de angajaţii ce se puteau număra pe degetele unei singure mâini, a produs cât face acum Transavia în numai patru ore. Compania, ajunsă pe primul loc în topul producătorilor de carne de pui, a avut anul trecut la o cifră de afaceri de peste 423 milioane de lei un profit brut de peste 31 de milioane de lei. Vânzările companiei reprezintă circa o zecime din întreaga piaţă a cărnii, în valoare anuală estimată de circa 4 miliarde de lei. Mai mult de-atât, compania are una dintre cele mai confortabile poziţii de pe piaţă prin prisma gradului de îndatorare, plasat sub 5%. “Aş putea ca de anul viitor să nu am deloc credite, dar e mai avantajos aşa”, declară Ioan Popa, la a cărui uşă bat acum companiile ca să-l convingă nu să vândă, ci să cumpere. Anul acesta a avut cinci astfel de oferte, dar nu îl interesează niciuna.

    Faţă de începuturile afacerii, prezentul este la fel de îndepărtat ca şi distanţa de la cer la pământ – “vă puteţi da seama de asta numai dacă vă uitaţi împrejur”, spune Vasile Popa, gesticulând larg. El este acum la conducerea diviziei de nutreţuri combinate, iar responsabilităţile sale includ şi gestionarea parcului auto, cu peste 100 de autovehicule de transport de marfă şi furaje. S-a ocupat, de asemenea, de transformarea fabricii de nutreţuri combinate dintr-o unitate veche într-una complet retehnologizată. Vasile Popa a fost primul dintre cei 5 fraţi care a mizat pe cartea jucată de Ioan Popa când acesta s-a hotărât să facă pe cont propriu ceea ce ştia să facă mai bine. Apoi, odată cu dezvoltarea afacerii, “am fost întrebaţi dacă vrem şi noi să ne alăturăm”, povesteşte Mariana Gândilă, 52 de ani, care este acum şef de depozit. Aşa se face că toţi fraţii şi surorile lui Ioan Popa, laolaltă cu cumnaţii, cumnatele şi în curând şi nepoţii sunt acum pe statele de plată ale companiei.

    Antreprenorul nu vede în această reţetă decât avantaje. “Nu e niciun dezavantaj să lucrezi cu familia dacă ştii să impui regulile, făcute din prima zi. Iar regulile sunt respectate cu sfinţenie. Cine plăteşte comandă”, explică proprietarul Transavia. E obişnuit cu interviurile, mărturiseşte degajat, dar preferă s-o facă rar. Membrii familiei sale sunt însă la prima ieşire sub lumina reflectoarelor.

    Regulile sunt la fel pentru toţi angajaţii. “Am cerut tuturor foarte multă implicare, seriozitate şi putere de muncă”, afirmă Ioan Popa. Formula fost benefică şi pentru el, pentru că a avut la îndemână oameni de încredere, care “muncesc mai mult decât alţii şi stau la serviciu cât e necesar, nu numai opt ore; dar au şi ei avantajele de rigoare”. În privinţa pachetelor salariale, “şeful”, după cum îi spun fraţii chiar şi când nu e de faţă, nu a vrut să dea însă niciun detaliu, motivând că sunt confidenţiale.

    Un reper despre gradul de implicare este faptul că “nu există zi liberă, fie de Paşti sau Crăciun, pentru că lucrăm în industria alimentară” (Toader Popa, director divizie industrializare, 40 de ani), până într-acolo încât “ne-am crescut copiii la telefon” (Eugenia Opriş, director divizie comercială, 44 de ani) şi “sunt momente şi zile când trebuie să uiţi că ai ceas” (Mariana Gândilă).

     

  • Cum a ajuns să dea faliment o firmă subvenţionată cu jumătate de miliard de dolari

    Solyndra, producător de celule fotovoltaice şi sisteme de energie solară cu activităţi în SUA şi Europa, a devenit un simbol al strategiei administraţiei Obama de încurajare a industriei americane de tehnologie solară. În 2009 a primit de la Departamentul Energiei o garanţie de credit de 535 de milioane de dolari pentru extinderea capacităţii de producţie.

    În cronologia postată pe site-ul companiei, vizita făcută anul trecut de preşedintele Barack Obama la sediul din Fremont al firmei figurează la loc de cinste. Obama a calificat atunci activitatea companiei drept “o ilustrare a creativităţii şi a dinamismului american”,

    Confruntată însă cu concurenţa producătorilor chinezi şi cu situaţia dificilă din economie, Solyndra n-a făcut faţă şi a fost nevoită să concedieze 1.100 de angajaţi şi să se pună sub protecţia legii falimentului, fiind a treia companie americană din domeniu care îşi întrerupe activitatea în cursul unei singure luni, conform CNN. Anterior, compania şi-a amânat sine die şi listarea la bursă, invocând condiţiile defavorabile de pe pieţele financiare.

    SPONSORII LUI OBAMA

    Presa a relatat că miliardarul George Kaiser din Tulsa, unul dintre sponsorii campaniei electorale din 2008 a preşedintelui Obama, este unul dintre principalii investitori în Solyndra, iar Kaiser împreună cu şefii Solyndra au donat în total 87.050 de dolari pentru campanie. Potrivit ABC, preşedintele comisiei pentru energie a Camerei Reprezentanţilor, republicanul Fred Upton, a trimis joi o scrisoare Casei Albe în care cere publicarea corespondenţei între Solyndra, investitorii ei şi oficialii administraţiei Obama din perioada când compania a depus actele pentru a primi sprijin financiar federal.

    Upton, ca şi alţi politicieni republicani, vor să vadă în ce măsură banii contribuabililor americani au fost canalizaţi spre susţinerea unei companii care a sponsorizat campania electorală, iar acum e în faliment.

    În 2010, Solyndra a cheltuit 550.000 de dolari pentru acţiuni de lobby pe lângă Congres, iar în perioada 2008-2011 a cheltuit mai mult de un milion de dolari pentru lobby pentru legi precum cea de creare de locuri de muncă în industria de tehnologie solară sau cea pentru promovarea surselor de energie nepoluantă în SUA.

    De partea lor, Departamentul Energiei şi Casa Albă susţin că investiţia din bani publici n-a fost în zadar. “Proiectul pe care l-am susţinut noi a avut succes. Fabrica a livrat produsele respective, iar consumatorii le-au cumpărat. Compania a avut probleme însă pentru că piaţa s-a schimbat dramatic între timp”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului Energiei, citat de New York Times.

    Înfiinţată în 2005, Solyndra a avut în 2009 venituri de 100 de milioane de dolari, şi-a extins activităţile în Germania şi Belgia, iar în 2010 avea deja instalate peste 1.000 de sisteme de energie solară în SUA şi în străinătate.

    “Suntem dezamăgiţi de ceea ce s-a întâmplat în cazul acestei companii, însă continuăm să considerăm că energia verde este un domeniu în care America poate şi trebuie să deţină supremaţia şi aşa va fi”, a declarat la rândul său Eric Schultz, purtător de cuvânt al Casei Albe.

  • SUA cer Elveţiei informaţii despre americanii care fug de fisc folosind conturi în băncile elveţiene

    Ultimatumul este prezentat într-o scrisoare transmisă de procurorul general adjunct al SUA, James Cole, către autorităţile elevţiene, al cărei conţinut este citat de două ziare de duminică din Elveţia.

    Cole cere “până marţi” informaţii detaliate privind evaziunea fiscală în conturi la Credit Suisse şi vrea de asemenea date similare pentru alte nouă bănci.

    Oficialul american solicită prezentarea detaliată a “unui număr semnificativ de conturi”, scrie SonntagsZeitung, notând că autorităţile SUA sunt pregătite să cadă la înţelegere cu Elveţia.

    Un reprezentant al departamentului elveţian pentru afaceri financiare internaţionale a declarat doar că Elveţia este în dialog cu SUA, refuzând să comenteze privind scrisoarea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum funcţionează transfuzia de manageri de la privat la stat

    “Experienţa preluării unei companii de stat este şocantă.” Spusele lui Mihai David, fost director al Hidroelectrica, descriu experienţa personală prin care a trecut după ce a preluat conducerea unuia dintre cei mai mari producători de energie din România. Discuţia despre management privat la companiile de stat a pornit în lumea mai, când şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional în România Jeffrey Franks a anunţat, ca măsură convenită deja cu Guvernul României, privatizarea conducerii companiilor de stat cu pierderi. Dezbaterea ZF Expert cu tema “Management privat la companiile de stat. Funcţionează, nu funcţionează?” a intenţionat să scoată la lumină viabilitatea unui astfel de demers.

    “Managementul privat la companiile de stat şi eficientizarea acestora sunt două teme diferite. Viitorii manageri privaţi nu ar trebui să fie supuşi influenţei politice”, a declarat David, care vede presiunile politice drept cauza principală a problemelor. În acelaşi registru, Bogdan Belciu, partener al PricewaterhouseCoopers, constată că, de regulă, companiile de stat sunt structuri care nu sunt prin definiţie orientate spre eficienţă: “Nu au un acţionar care să vrea un anumit câştig pentru banii investiţi. Ritmul cu care se mişcă lucrurile este mai lent, iar oamenii sunt mai puţin dispuşi să se schimbe”. De aceea, spune Belciu, statul trebuie nu doar să schimbe managerul, ci mai ales să îi dea libertatea de acţiune pe seama unor obiective financiare bine stabilite.

    Înainte de găsirea unui nou lider pentru o companie, analiştii văd necesară o analiză economică a acesteia şi stabilirea unor obiective clare. Consultantul financiar Ionel Blănculescu spune că o analiză-diagnostic corectă, competentă şi completă, trebuie să scoată la lumină toate elementele de fraudă din compania respectivă: “Doar aşa vor ieşi la iveală contracte total dezavantajoase şi alte aspecte pe care un manager trebuie să le cunoască în momentul în care preia conducerea”. Procesul de selecţie a noilor directori ar urma să înceapă în lunile septembrie – octombrie. Gurile rele vorbesc însă doar de o demonstraţie de forţe în faţa FMI, “o acţiune de imagine care nu va produce schimbări, dat fiind că puterea locală nu va renunţa la pierderea companiilor din sfera ei de interes”, după cum rezumă Blănculescu.

  • Ce legi pregăteşte Guvernul: fertilizarea in vitro şi regimul stupefiantelor

    Legea de aplicare a Codurilor de procedură civilă şi penală figurează, de asemenea, pe lista Guvernului. Termenele de adoptare au fost precizate pe lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2011.

    Printre priorităţile Guvernului se numără însă şi proiecte precum cel privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, modificarea regimului juridic al plantelor, al substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, dar şi modificarea legii de organizare şi funcţionare a activităţilor şi a practicilor de medicină complementară/alternativă.

  • Preşedintele Băncii Mondiale avertizează: Economia mondială intră într-o nouă zonă periculoasă

    Zoellick a cerut Europei şi Statelor Unite să-şi rezolve problemele legate de datoria de stat şi a subliniat că preţurile ridicate ale alimentelor şi volatilitatea de pe bursele de mărfuri ameninţă cea mai vulnerabilă pătură a populaţiei planetei.

    “Criza financiară din Europa a devenit o criză a datoriilor de stat, cu implicaţii serioase pentru Uniunea Monetară, bănci şi competitivitatea unor ţări. Ţara mea, Statele Unite, trebuie să abordeze problema datoriei, cheltuielilor, reformei fiscale pentru a consolida creşterae în sectorul privat, dar şi politica comercială stagnantă”, a arătat şeful BM într-un set de declaraţii făcute la Beijing.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Autovit propune interzicerea afişelor de vânzare pe maşini, în parcări

    Răgălie deţine şi funcţia de director al Autovit SA, compania ce deţine cel mai mare târg auto din Europa de Est.

    Autovit SA a avut anul trecut o cifră de afaceri de 3,2 mil. euro şi un profit net de 1,1 mil. euro, având o marjă de profit de 34%, fiind printre cele mai profitabile companii de pe piaţa locală.

    Mai mult pe www.zf.ro.