BusinessMagazin

Blog

  • Venetia 66 … sau cand venerabilul e trendy

    Chiar daca a implinit deja o varsta venerabila, asta nu inseamna ca Bienala de cinema nu stie sa se sincronizeze cu cele mai noi tendinte din lumea filmului: in 2009 se instituie un premiu special pentru peliculele tridimensionale, iar premiul de onoare al festivalului ii va reveni legendarului John Lasseter, omul din spatele a nenumarate animatii Disney si Pixar.

    Recunoasterea meritelor lui Lasseter (trofeul pentru intreaga cariera ii va fi oferit de la fel de legendarul George Lucas) va fi insotita de cosmetizarea 3D a doua dintre cele mai celebre animatii ale tuturor timpurilor, facatoarele de istorie Toy Story 1 si 2, un fel de preludiu plin de aduceri aminte la multas teptatul Toy Story 3. Dar mai mult decat apetitul publicului pentru inovatie, Venetia concentreaza anul acesta pe insula Lido tot ce este mai nou si, zic organizatorii festivalului, mai bun in cinematograful mondial.

    Multe vedete si deloc putini cineasti obisnuiti cu trofeele marilor festivaluri au inceput deja sa-si prezinte filmele in somptuosul Palazzo del Cinema, iar Sylvester Stallone asteapta si el sa primeasca tot un trofeu pentru intreaga cariera. Motivatia organizatorilor? „Este un cineast plin de tandrete chiar si cand este plin de sange”. Probabil ar trebui sa vedem noul film al lui Stallone, “The Expendables”, pentru a verifica raporturile tandrete-sange, dar autorul acestui articol se cam indoieste ca paritatea respectiva e chiar de unu la unu.

    Romania este reprezentata anul acesta la Venetia de “Francesca”, debutul in lungmetraj al lui Bobby Paunescu, o explorare a efectului Mailat asupra relatiilor dintre Romania si Italia. Pe scurt, prima aventura cinematografica de proportii a lui Paunescu spune povestea Francescai (Monica Barladeanu), o educatoare care viseaza la o viata mai buna in Italia. Francesca este pregatita sa infrunte orice obstacol pentru a-si atinge visul, si pe primul loc in topul obstacolelor se claseaza chiar retinerile apropiatilor.

    Bineinteles, evenimentele se precipita nefericit si disensiuni vechi reies la iveala, insotite de adevaruri dureroase, asa ca sunt mari sanse ca numai filmul “Francesca” sa ajunga in Italia, nu si personajul. Bobby Paunescu are o sansa la unul din premiile sectiunii Orizzonti cu debutul sau. Faptul ca aceasta editie a festivalului este una de criza se observa numai prin includerea in competitie a celui mai nou (si ultimul, daca ar fi sa-l credem pe cineast) documentar al lui Michael Moore, “Capitalism – A Love Story”, in care incomodul regizor porneste intr-un adevarat turnir („This time it’s personal”, suna tagline-ul filmului) impotriva marilor corporatii ale caror afaceri dubioase au dus Statele Unite la sapa de lemn, tragand in jos intreaga economie mondiala.

    Michael Moore promite dezvaluiri socante din sistemul economic american, care permite batalioanelor de CEO si CFO sa dea bir cu fugitii (si buzunarele indesate cu prime de zeci de milioane de dolari), in timp ce contribuabilul de rand lungeste cozile din fata institutiilor sociale. Dupa ce a castigat un Palme d’Or cu “Fahrenheit 9/11”, Moore are acum o sansa la prestigiosul si venerabilul Leu de Aur. O sansa la acelasi trofeu o au doua prezente surprinzatoare in competitia festivalului.

     

  • Vanzatorii de case

    Sapte dimineata, o ora la care majoritatea angajatilor probabil inca dorm. Un broker imobiliar de pe segmentul rezidential – sau agent de vanzari dupa o titulatura larg raspandita – este deja la o vizionare de proprietate cu un potential client. “Atunci putea sa vina; persoana lucra in Ploiesti si pleca la ora opt din oras, asa ca ne-am intalnit la sapte.” In mod obisnuit, ziua de lucru a unui broker rezidential incepe la 9.00-10.00. La 11.00 este deja agitatie in agentia Coldwell Banker Banu Manta – una dintre cele patru pe care compania le are in Bucuresti. Atmosfera aduce mai degraba a ring bursier sau agentie de stiri.

    “Buna ziua, (…) in legatura cu solicitarea dumneavoastra, sa stiti ca avem ceva atractiv la doua camere in zona Crangasi”, discuta la telefon un broker cu un potential client, in timp ce colegii lui stabilesc vizionari sau contacteaza pentru prima oara un vanzator. “Mai sunt si ziua vizionari de apartamente, insa majoritatea se fac seara, dupa 18.00, programul putand sa dureze si pana la 23.00. Atunci termina oamenii ziua de lucru”, spune Alexandru Pricop, managing partner al agentiei. Agentia inregistreaza unele din cele mai bune rezultate din Bucuresti, cu o medie de aproximativ 30 de tranzactii incheiate lunar, fiecare broker avand zilnic macar trei vizionari.

    “Lucram si in weekend daca este necesar, cumparatorul este acum regele. Timpul acordat astazi unui client este dublu fata de acum un an.” Cele mai puternice schimbari sunt vizibile in cazul putinilor brokeri imobiliari care s-au reprofilat, trecand de la vanzarea apartamentelor din ansamblurile rezidentiale noi la intermedierea tranzactiilor cu apartamente construite, in marea lor majoritate, inainte de 1989. “Apartamentele vechi sunt singurele care merg (la vanzare – n. red.) in acest moment”, considera Andrei Sarbu, managing partner al Coldwell Banker Calea Mosilor.

    Sarbu a lucrat alaturi de trei dintre colegii sai de acum in cadrul departamentului rezidential al Colliers International, cea mai mare companie locala de consultanta imobiliara. Ei au venit in cadrul Coldwell Banker dupa inchiderea departamentului de profil de la Colliers ca urmare a scaderii vanzarilor. Sarbu, care fusese project manager pentru proiectele Seasons Residence, Silver Mountain si Clubul Rezidential Stejarii, spune ca trecerea de la segmentul nou la cel vechi a fost perceputa initial ca un pas inapoi.

    “A fost si frapant, si frustrant sa constati ca un apartament pe care tu il ai la vanzare este si la alti 30 de brokeri. Inainte vindeai apartamentul de pe plan si iti inchipuiai ca dezvoltatorul le va respecta. Cumparatorii veneau in special pe baza recomandarilor, iar pentru proiectele care nu erau de lux, marketingul obisnuit era de ajuns”, isi aminteste Andrei Sarbu. Socul cel mare au fost insa proprietatile. “La una din primele vizionari am fost intr-o garsoniera care era la vanzare si am deschis usa unui dulap din care au cazut imediat o puzderie de gandaci”, povesteste Ionut Balau, partener in cadrul agentiei de pe Calea Mosilor.

    Agentul este unul din cei patru brokeri care au lucrat inainte in cadrul Colliers, trei dintre acestia fiind acum parteneri ai agentiei Coldwell Banker. “Eram agent pentru Asmita Gardens (proiect de blocuri turn cu peste 750 de apartamente, in Bucuresti – n. red.) si imi dadeam seama din prima daca clientul nu poate sa achizitioneze locuinta si nu puteam sa fac nimic. Acum, pe segmentul vechi, pot sa fac ceva, am mai multe optiuni”, considera Balau.

  • De ce nu se mai produce in SUA?

    Daca administratia Obama are o strategie pentru revitalizarea
    productiei interne, Douglas Bartlett ar vrea sa o stie si el.
    Sufocat de competitia din exterior, Bartlett a inchis recent
    fabrica de placi electronice pe care tatal sau o infiintase cu 57
    de ani in urma si i-a dat afara pe cei 87 de angajati ramasi. A
    scos la licitatie utilajele si in curand va darama si cladirea
    propriu-zisa din Cary, Illinois. “Nu-mi mai permit sa platesc
    impozitele pe proprietate”, spune trist Bartlett, “asa ca voi
    darama cladirea si o sa pastrez pamantul, pe care sper sa il pot
    vinde dupa incheierea recesiunii, cand sper ca pretul terenurilor
    sa creasca din nou”.

    Chiar si unii dintre cei ce conduc companii care au schimbat deja
    macazul, mutand productia in strainatate, incep sa traga semnale de
    alarma. “Trebuie sa acordam o atentie serioasa productiei si
    exporturilor. Este un imperativ national”, spunea Jeffrey R.
    Immelt, presedinte si director executiv al General Electric,
    intr-un discurs din luna iunie, in timp ce recunostea ca GE a fost
    avantajat de operatiunile sale din afara SUA. Presedintele Obama,
    acceptand aceasta viziune, a spus ca “lupta pentru productia din
    America este lupta pentru viitorul Americii”.



    Dar SUA sunt depasite de toate statele industrializate – cu
    exceptia Frantei – in ce priveste ponderea productiei in totalul
    activitatii economice – 13,9%, potrivit unui raport al Bancii
    Mondiale, in scadere cu 4% in ultimul deceniu. Recesiunea inceputa
    in urma cu 19 luni a contribuit decisiv la acest declin. Productia
    industriala a scazut cu 17,3%, cea mai drastica scadere din timpul
    unei recesiuni dupa criza din anii ’30. Pana acum, totusi,
    administratia Obama nu a venit cu un plan formal care sa combata
    declinul. In loc de aceasta a venit cu initiative ad-hoc – salvarea
    General Motors si a Chrysler, spre exemplu – si cu planul de
    stimulare a energiei verzi, prin sprijinirea producerii de
    componente ca turbinele eoliene si panourile solare.

    “Vrem sa fim siguri ca dezvoltam o baza de productie pentru energia
    regenerabila”, spune Matthew Rogers, consilier principal la
    Departamentul Energiei, explicand ca aceasta se realizeaza partial
    prin impulsionarea acordarii de garantii de credite, “care erau
    zero in mandatele presedintelui Bush”. Dr. Xunming Deng, fizician
    si presedinte al Xunlight Corporation, se considera un beneficiar a
    ceea ce el descrie drept garantiile de credit mai flexibile
    acordate de administratia Obama. Fabrica lui din Toledo, Ohio, cu
    100 de angajati, face primii pasi pentru producerea de panouri
    solare, iar Deng planuieste deja sa extinda de patru ori
    dimensiunile uzinei. A solicitat la Departamentul Energiei o
    garantie de imprumut in valoare de 120 de milioane de dolari. Daca
    o va primi, nu va mai trebui sa achite comisioanele impovaratoare
    la care era obligat inainte de instalarea administratiei Obama.
    “Daca scap de acele comisioane, garantia de imprumut devine foarte
    atractiva si imi va fi de mare ajutor”, spune Deng.

    “Nu putem creste prea repede fara ea.” Dincolo de energie,
    abordarea administratiei de la Casa Alba are in vedere elementele
    unei politici de productie – ceea ce Lawrence H. Summers,
    directorul Consiliului Economic National, a descris drept “o serie
    de masuri de sprijinire a productiei”. Salvarea sectorului auto, cu
    toate improvizatiile care au insotit-o, a dat semnalul ca
    administratia probabil va face la fel cu orice alt mare producator
    pe care il considera prea mare (sau prea important) ca sa il lase
    sa cada si ca va sustine si tranzitia furnizorilor acestor giganti
    cazuti catre alte industrii.

  • Cele mai scumpe tratamente SPA – GALERIE FOTO

    Exista tratamente faciale pe baza de aur, masaj cu diamante, bai in bere sau vin sau chiar apa – dar nu orice fel de apa (o baie in 100 de sticle de Evian costa 5.000 de dolari la spa-ul hotelului american Victor South Beach), sampon cu caviar sau trufe. La noi, fenomenul spa a inceput sa capete teren abia de curand. Eden Spa, lansat in 2005, a fost primul centru spa de zi din Bucuresti. Abia in 2007 si in 2008 oferta de pe piata bucuresteana s-a mai diversificat, odata cu aparitia Natura Spa & Wellness, Magnolia Spa, World Class Academy Spa si Studio Fusion & Urban Day Spa.

    Pentru inceput, “Eden Spa a introdus pe piata romaneasca notiunile de terapie spa, terapeut spa si gift card spa”, spune Liliana Paraipan, proprietara centrului. De la lansare, din 2005, “fiecare an a marcat o crestere atat din punct de vedere financiar, cat si al serviciilor oferite clientilor. Am pornit de la zero, iar acum avem peste 6.000 de clienti”. In 2008, Eden Spa a trecut la o noua etapa, aceea de operator de centre spa prin introducerea de proceduri noi la The Spa din hotelul Hilton Sibiu.

    Odata cu criza financiara a disparut 15% din cifra de afaceri a Eden Spa, mai ales pe seama segmentului corporate, cel care a avut cel mai mult de suferit. Daca pentru 2008 cifra de afaceri a depasit 250.000 de euro, anul acesta va fi probabil de numai 215.000 euro, spune Paraipan, chiar daca spa-ul ofera mai multe servicii in regim de promotie. “Avem un meniu spa de vara editie limitata care cuprinde terapii in exclusivitate in Romania, cum ar fi masajul cu scoici tigrate sau masajul cu pietre calde si reci”, afirma ea. Centrul a lansat pachete de pregatire pentru vacanta, care includ un cadou la achizitionare, precum si un concept “last minute spa” cu oferte speciale zilnice.

    Pe langa promotii insa, Eden a pastrat si tratamentelele de lux. Cele mai scumpe cinci servicii pe care le are in meniu sunt Damask Rose Ceremony (3 ore – 660 de lei), Sushi & Spa for Couples (2 ore – 550 de lei), Tropical Deaging Face & Body Ritual (2 ore – 549 de lei), Wine Spirit in the Spa (2 ore – 450 de lei) si Honey Moon Face & Body Ritual (2 ore – 371 de lei). In iulie 2007 aparea un al doilea spa in Bucuresti – Natura Spa & Wellness. N-a mers perfect de la inceput, dar numarul de clienti, precum si cifra de afaceri (80.000 de euro in 2008) au crescut in ciuda vremurilor sumbre, spune Mihaela Dinu, brand manager. “Cel mai bun mediu de transmitere este , asa ca ne bazam pe clientii multumiti”, spune Dinu.

    Anul acesta, Natura Spa & Wellness a pus accentul pe diversificarea serviciilor si introducerea de terapii alternative precum reiki sau ayurveda. Cele mai scumpe servicii sunt Tratament Facial UM O cu masca de aur (675 de lei), UM O Facial Super Deep (225 de lei), masaj cu pietre calde Sassi dei Vulcano si masaj Pantai Luar (220 de lei), impachetarea Universal Contour Wrap pentru detoxifiere si scaderea in centimetri (200 de lei) si impachetari pe patul cu apa (180 de lei). “Impachetarile se pot face cu creme personalizate in functie de preferintele clientului, preparate de noi.

    Terapeutii masoara, cantaresc, numara picaturi si amesteca, storc si paseaza fructe de sezon din piata. Nu folosim recipiente din metal sau plastic la preparare, iar ingredientele sunt 100% naturale”, sustine brand managerul. Tot aici exista si tratamentul facial pe baza de foita de aur de 24 de karate. “Efectele sunt o piele hidratata, intinsa, calmarea petelor rosii”, explica Dinu. Dintre conceptele noi, Dinu enumera workshop-uri interactive cu un psiholog sau relaxarea pe pat de apa.

  • Kakistocratie

    Cei mai nefericiti oameni din Romania sunt pietonii. Cele mai importante lucruri pe care le traiesc intr-o zi tin de aglomeratie, de muzica racnita dintr-o masina, de biciclistul care le taie calea. Nu o sa intalniti niciodata, niciunde, un sofer sau pieton care sa va povesteasca o istorioara amuzanta (nu confundati, nu povestitorul trebuie sa fie amuzant, ci istorioara, talcul, personajele). Daca nu o istorioara, cereti-le ceva care sa le fi luminat inima sau mintea – un gest, un zambet, o zicere.

    Sansele sa primiti asa ceva sunt minime, zic eu, mai degraba castigati la loto. Cei mai nefericiti oameni din Romania sunt patronii. Au ambitii inalte, dar nu-i ajuta sistemul, piata, angajatii sau cunostintele; daca au angajati competenti, acestia sunt prea scumpi si daca au cunostinte sus-puse, acestea sunt prea lacome. Piata e saraca si sistemul nebun. Cei mai nefericiti oameni din Romania sunt vanzatorii, ei trebuie sa-si construiasca o personalitate dubla, care sa te imbie sa cumperi fie ceva ce nu exista, fie ceva ce e de slaba calitate.

    Si aceasta impotriva firii lor native, care-i trage mai degraba spre lancezeala. Niste Jekill – Hyde pusi sa vanda nimic; nu va lasati inselati de vitrinele stralucitoare, mergeti sa cumparati ceva, un moft, un cadou mai special, fara sa aveti impresia ca ati deranjat si fara sa aveti impresia ca ati fost pacalit. Mai bine mai jucati o data la loto. Cei mai nefericiti oameni din Romania sunt politicienii, desi cred ca putini gandesc in felul acesta despre ei. N-am rabdare sa detaliez, spun numai ca dupa 20 de ani de capitalism in Romania n-au creat nimic, dar nimic altceva decat datorii, printre care care cea mai mare datorie externa pe care a avut-o tara asta; s-ar putea sa ma insel, cu toate ca nu cred, spunand ca nici ocupatia sovietica de dupa al Doilea Razboi Mondial cu tot ce a insemnat – daunele de razboi de 300 de milioane de dolari la valoarea din 1938 sau sovromurile, care au supt circa 2 miliarde de dolari – nu a costat atat.

    Aceasta lunga introducere – sa nu uit, cei mai nefericiti oameni din lume sunt cei ce dovedesc ca nu mai au rabdare, ca se plictisesc sa citeasca, sa astepte sau sa se plimbe pur si simplu – asadar, aceasta lunga introducere nu are, desigur, nicio legatura cu o carte – “Codes of the Underworld: How Criminals Communicate”, scrisa de sociologul Diego Gambetta – si un studiu, al profesorului universitar Steven Horowitz, un fruntas al curentului scolii austriece de economie, studiu care se cheama “Doing the Right Thing: The Private Sector Response to Hurricane Katrina as a Case Study in the Bourgeois Virtues” (nu-i un titlu minunat?). Profesorul Gambetta analizeaza multiplele fatete ale fenomenului mafiot si ajunge la o concluzie de care unii, multi, s-au minunat; iar pentru mine a fost mai mult o confirmare (nu c-as fi mai istet, ci pentru ca traiesc in Romania).

    Este vorba de incompetenta criminalilor, de faptul ca mafiotii nu se pricep la nimic. Ma rog, in afara faptului ca inspira teama. Ba mai mult, asa cum specii de animale comunica prin culoare sau mirosuri sau zgomote, mafiotii comunica prin incompetenta lor. Incompetenta care inspira incredere: “Iata- ma, sunt idiot, deci nu o sa fac nimic pentru a-mi depasi pozitia si o sa fac orice si o sa imi platesc datoriile la timp”, iar grupul il adopta si il apara pentru aceste “calitati”. Mai mult, Gambetta a descoperit aceeasi schema in sistemul academic italian, unde ierarhiile si promovarile se fac printr-un sistem asemanator. Si, fireste, cei mai puternici din sistem sunt cei mai putin inzestrati intelectual. “O kakistocratie academica, adica guvernarea celui mai prost”, spune Gambetta. Acest Gambetta a devenit pentru mine nemuritor. Steven Horowitz analizeaza modul altruist in care au actionat, dupa ce uraganul Katrina a lovit New Orleans, mari companii percepute in general drept pradatori in relatiile cu comunitatea si cu proprii angajati. Virtuti burgheze numite Dragoste, Credinta, Speranta, Curaj, Cumpatare si Dreptate, ce tin partea Solidaritatii, in contrapondere cu Prudenta.

    Trebuie sa spun asta: mult mai nefericit decat oricare dintre nefericitii pe care i-am insirat cat in gluma, cat in serios pana aici este cel caruia insiruirea respectiva ii suna banal, cliseistic. Toate acele companii – Wal Mart, McDonald’s, Home Depot – au actionat pentru ceea ce se cheama continuitatea businessului, dar efectul miilor de camioane cu marfa si al miilor de angajati care au fost adusi in zona a depasit cu mult limitele afacerilor. Asta si in comparatie cu palidul raspuns guvernamental. Kakistocratia romaneasca s-a extins pana peste poate si, pentru ca emana aceleasi mirosuri, cei ce o compun se simt, se recunosc si se apara indarjit.

    Nu este vorba nici de micul functionar guvernamental si nici de personalul din spitale si nici de cei din spatele ghiseului de la fisc, ci de o trupa mult mai redusa numeric, dar vocala, inepta, plina de tupeu. Se lafaie pe nefericirea soferilor, a pietonilor, a patronilor sau a vanzatorilor, pe alienarea societatii in ansamblu. Nucleul sanatos al societatii poate rupe kakistocratia si poate combate si criza economica raspunzand cu acele pomenite valori burgheze; nu in sensul intoarcerii obrazului sau devenind niste maici Tereza, ci facandu-si fiecare bine treaba, neacceptand compromisuri, neacceptand uniformitatea kakiului.

  • Articolele la control

    Wikipedia a starnit atatea controverse, incat poate ca are sens sa revenim putin la fundamente si sa incercam sa clarificam cateva lucruri simple. In primul rand, cu cine avem de-a face: Wikipedia este un proiect colaborativ care are scopul de a crea prin contributii voluntare o resursa informationala la dispozitia tuturor. Oricine poate aduce contributii iar continutul rezultat este „liber”, in sensul ca oricine il poate folosi in conditiile unei licente Creative Commons BY-SA.

    Aceasta este un dintre cele mai liberale variante de licentiere, deoarece pretinde doar specificarea sursei (BY – atribuire) si distribuirea operelor derivate sub aceeasi licenta (SA – share alike). Chiar si utilizarea in scopuri comerciale este permisa, iar preluarea continutului de catre diferite situri web este o practica comuna. Intregul proiect este sustinut de un software open source numit MediaWiki, bazat pe modelul software numit wiki – o specie de programe care permit crearea rapida de pagini web printr-un limbaj simplu de editare, cel mai adesea prin colaborarea mai multor autori. Finantarea proiectului este asigurata prin donatii colectate de Wikimedia Foundation (care dezvolta o serie intreaga de proiecte inrudite, printre care si Wiktionary).

    Continutul propriu-zis insumeaza peste 13 milioane de articole in 260 de limbi, dintre care engleza aduna circa 3 milioane, iar romana in jur de 130.000. In spatele articolelor exista intreaga istorie a versiunilor, precum si liste de discutii in care autorii au posibilitatea sa se consulte si sa gaseasca solutii de compromis in chestiuni controversate. Nu exista editori, dar colaboratorii cu experienta au adesea o anumita autoritate, acceptata de comunitate. Este Wikipedia o enciclopedie? In opinia mea, singura asemanare intre Wikipedia si o enciclopedie este organizarea pe articole. Tot restul este diferit, incepand cu metodologia de redactare si terminand cu absenta „editiilor”.

    Este Wikipedia o resursa credibila? Aceasta este fara indoiala problema cea mai controversata si cea mai mare parte a comunitatii academice este de parere ca nu. Fiind o resursa creata de amatori, exista desigur multe articole tratate superficial, informatii eronate si chiar articole care dezinformeaza deliberat. Mai mult chiar, caracterul deschis lasa loc, inevitabil, actelor de vandalism, unele cu vadita tenta politica sau rasiala. Cu toate acestea, imensa majoritate a articolelor cuprind informatii pertinente si suficiente trimiteri la surse pentru ca cititorul sa poata sa-si faca o idee despre subiect si, daca are dubii, sa poata consulta resurse aditionale. Pe de alta parte, toata informatia din spatele paginii este disponibila, iar cititorul interesat poate afla din discutiile purtate de autori care sunt eventualele aspecte controversate sau discutabile. Anumite articole sunt explicit marcate ca fiind controversate.

    Parerea mea este ca in general se poate da crezare informatiei, dar cu precautie. Chiar daca toata lumea pare sa fie de acord ca Wikipedia nu este o resursa „cu autoritate”, atractia pe care o exercita este irezistibila. E vorba mai inainte de toate de cantitate, diversitate si actualitate. Va intereseaza pastele? Wikipedia va prezinta o lista de 162 de feluri, impartite pe categorii, fiecare cu descriere, majoritatea cu poze si o buna parte beneficiind de articole dedicate, unde gasiti si ingredientele cele mai potrivite. Va intereseaza discografia formatiei The Pogues? Nu doar ca o gasiti, dar fiecare album are articol propriu. Evenimentele prezentului sunt reflectate in cateva zile in articolele relevante. De foarte multe ori Wikipedia este mai eficienta decat Google la cautarea unei informatii.

    De exemplu, cea mai bogata sursa de informatie despre criticile aduse Wikipediei este chiar Wikipedia (care mai are si un voluminos articol despre credibilitatea Wikipediei, in care toate punctele de vedere sunt trecute in revista). Insa principala acuza adusa Wikipediei este ca submineaza – chiar si involuntar – centrele de autoritate. Cartea lui Andrew Keen „The Cult of the Amateur” este un adevarat rechizitoriu si multe dintre opiniile sale sunt justificate. Dar lucrurile par sa evolueze in mod firesc in aceasta directie. Accesul larg al publicului la mijloace de exprimare este un fenomen cultural comparabil poate doar cu accesul publicului la litera tiparita. Daca tiparnita lui Gutenberg a marcat profund intreaga istorie a Europei, este rezonabil sa ne asteptam la efecte de aceeasi amploare, iar Wikipedia poate ca este unul dintre primele.

  • Larry Fink, cel mai mare administrator de bani din lume

    Probabil ca in 1988, cand a pus – intr-un birou inghesuit din New York – bazele BlackRock si ale pietei de obligatiuni ipotecare, Laurence D. Fink nu s-a gandit ca va ajunge ca peste doua decenii sa-si vada compania de management de investitii pe primul loc in lume dupa valoarea activelor. Si nici ca acest succes va fi obtinut pe ramasitele fumegande ale pietei de obligatiuni ipotecare, a carei prabusire a marcat inceputul celei mai grave crize economice din perioada contemporana…

    La sfarsitul acestui an, dupa ce se va fi incheiat fuziunea cu Barclays Global Investors – divizia de investitii a grupului bancar britanic Barclays, Fink – fiul unui vanzator de pantofi din California – va fi CEO-ul BlackRock Global Investors, o companie cu active totale de aproape 3.000 de miliarde de dolari, cea mai mare de acest tip din intreaga lume financiara cunoscuta. Nu e vorba, BlackRock nu a fost niciodata o companie mica: in 1998, cand a fost infiintata de Fink si de vechiul sau prieten Robert Kapito, BlackRock avea active de un miliard de dolari de la firma-mama (la propriu si la figurat) BlackStone.

    Meritul lui Fink este insa ca, cu aversiunea sa proverbiala fata de risc, a reusit sa creasca activele, sa inglobeze nume mari ale lumii financiare – ca divizia de investitii a Merrill Lynch in 2006 si pe cea a Barclays din acest an – si sa ridice compania pe propriile sale picioare pana la 5.700 de angajati si birouri pe marile scene financiare ale lumii. Nu e de mirare astfel ca numele lui Larry Fink – tata a trei copii, dintre care cel mai mare este CEO al propriei companii de investitii, cu active de cateva sute de milioane de dolari – a fost pus in discutie in ultimii ani de oricate ori Wall Street-ul cauta un CEO pentru vedetele sale, fie ca ele s-au numit Merrill Lynch, Citigroup sau chiar Morgan Stanley.

    Cum arareori primul loc se cucereste in aplauzele invinsilor, ascensiunea BlackRock este si ea bombardata cu critici venite nu doar de la rivalii din pietele financiare, ci si din mass-media si autoritatile federale americane. Asta pentru ca Fink, o veche cunostinta a secretarului Trezoreriei Timothy Geithner, a castigat in ultima perioada cateva contracte guvernamentale de cheltuire a banilor din pachetul federal de stimulare a economiei. Astfel, din acest an, BlackRock consiliaza administratia democrata (al carei generos sponsor a fost in perioadele electorale) in procedurile de salvgardare financiara a trei monstri sacri de pe Wall Street: Bear Stearns, American International Group si Citigroup.

    Tot de la instalarea administratiei Obama, BlackRock a mai castigat alte contracte de consultanta, unul de la Rezervele Federale pentru revigorarea pietei imobiliare si altul pentru evaluarea gigantilor ipotecari federali, Fannie Mae si Freddie Mac, ravasiti de criza economica in 2008. Problema ridicata de cei din exteriorul BlackRock este ca firma condusa de Fink este astfel pusa in pozitia ciudata de a evalua activele (in marea lor majoritate toxice) aflate in proprietatea autoritatilor dupa injectiile financiare masive de anul trecut si de a obtine pentru ele cele mai bune preturi posibile.

    In acelasi timp, insa, o alta divizie a grupului condus de Fink are sute de miliarde de dolari de investit – de la fonduri de hedging, guverne straine sau oameni pur si simplu bogati – in orice mai poate aduce profit pe pietele financiare; deci inclusiv in acele active, chiar toxice, pe care tot BlackRock s-a angajat sa le vanda ca sa recupereze pentru autoritatile federale sutele de miliarde pompate anul trecut pentru a preveni haosul total de pe Wall Street. Situatia in care se gaseste acum BlackRock este tipica pentru aporia in care se afla autoritatile americane in ce priveste lumea financiara: groapa pe care Wall Street-ul a sapat-o in timp pentru cei mai lacomi si/sau neatenti dintre jucatorii sai poate fi umpluta de guvernul federal doar cu ajutorul groparilor care pot astfel sa castige din doua parti.
     

  • Acum intr-o noua prezentare

    Schimbarea monturii diamantului Hope, aflat in prezent in proprietatea Muzeului Smithsonian, este unul dintre evenimentele care va marca aniversarea a cincizeci de ani de când celebra nestemata de 45,52 carate a fost donata institutiei. In ultima jumatate de secol Hope, un superb diamant albastru, a putut fi admirat intr-o montura realizata de Cartier, din platina, in care era inconjurat de alte saisprezece diamante mai mici, prins de un lantisor format din alte patruzeci si cinci de diamante.

    Pentru a marca cea de cincizecea aniversare de la intrarea pietrei pretioase in posesia muzeului, donatorul, brandul de bijuterii Harry Winston, a creat trei monturi moderne, ce vor fi supuse aprobarii publicului. Dupa alegerea monturii si pâna la realizarea sa, diamantul va putea fi admirat nemontat de catre public, noua sa prezentare urmând a fi gata in luna mai a anului viitor odata cu premiera documentarului „Mystery of the Hope Diamond” („Misterul diamantului Hope”), al carui subiect il reprezinta povestea acestei pietre pretioase de la descoperirea sa pâna la momentul in care ajuns in proprietatea Smithsonian.

    Conform acestei institutii, diamatul Hope s-a format in urma cu peste un miliard de ani, fiind adus la suprafata de catre o eruptie vulcanica si descoperit apoi in secolul al saptesprezecelea intr-o mina din India. El a fost vândut ulterior in anul 1668 regelui Frantei Ludovic al XIV-lea, ramânând in posesia familiei regale pâna la Revolutia Franceza, când a fost furat, dupa care si-a tot schimbat proprietarii, ajungând si pe la regele George al IV al Angliei si la colectionarul Henry Philip Hope, de la care si-a luat numele. Despre acest diamant, care in ultimii ani a putut fi admirat intr-o caseta de sticla la muzeu, se spune ca ar fi fost blestemat, atragand nenorociri asupra proprietarilor sai.

  • Viva Zapatero

    Premierul José Luís Rodríguez Zapatero a ajuns la putere in 2004, cand Spania era pe cai mari, cu o economie in plin avant. Zapatero a fost adus de valul promisiunilor ca va aborda o agenda sociala mai agresiva, ca va legaliza mariajele homosexuale si va promova egalitatea intre sexe. Azi, el conduce o tara cu un somaj de 18%, cel mai mare din zona euro, in mare parte din cauza prabusirii sectorului imobiliar care a fost intr-un boom continuu vreme de zece ani.

    Si multi spanioli se intreaba daca actualul premier stie ce e de facut pentru a combate criza. Zapatero, 48 de ani, este un tanar socialist vizionar care are in grija o economie intepenita in trecut. Intr-un interviu de o ora la Palatul Moncloa din Madrid, Zapatero a explicat cum Spania ar putea sa infrunte criza economica. Strategia lui este sa investeasca in viitorul Spaniei – educatie, cercetare, biotehnologie si energie regenerabila – fara a face nicio ajustare a beneficiilor muncitorilor si chiar extinzand ajutoarele oferite de guvern pentru someri.

    Intr-o tara care ezita intre inovatie si stagnare, spun expertii, aceasta ar fi o strategie indrazneata sau poate pura naivitate. Toti sunt de acord ca Zapatero sta bine la viziunile pe termen lung, dar ca ii lipseste un plan pentru crearea de locuri de munca pe termen mediu sau pentru finantarea generoaselor sale politici sociale. Pentru multi, calculele nu ies pe hartie. Deficitul bugetar al Spaniei este previzionat sa depaseasca 9,5% din PIB in 2010, potrivit Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare in Europa (OECD), desi Zapatero a promis ca pana in 2012 sa-l readuca in interiorul limitei de 3%, obligatorie pentru zona euro.

    Scepticii spun ca Zapatero, cu toata imaginatia lui, s-a poticnit de propria sa lipsa de hotarare in impunerea de reforme structurale dureroase, despre care liderii comunitatii de business si banca centrala a tarii afirma ca sunt inevitabile daca Spania vrea sa lupte cu somajul si sa-si aduca economia in secolul XXI. “Ambitia guvernului meu este sa facem din aceasta tara una inovatoare, creativa, antreprenoriala, fara a renunta la beneficiile sociale oferite de stat”, declara Zapatero. “Unii sustin ca statul bunastarii sociale si o economie competitiva sunt doua lucruri incompatibile, ca inovatia este incompatibila cu drepturile muncitorilor”, continua el. “Ei vor sa renunte la reglementarile stricte privind drepturile muncitorilor si la drepturile sociale.

    Acesta este exact acelasi refren pe care-l fredoneaza si cei ce vor sa renunte la reglementarile stricte din pietele financiare – iar eu nu dansez pe aceasta muzica.” In loc de aceasta, adauga Zapatero, “este vorba de a face companiile mai competitive si mai inovatoare”. El sustine ca Spania ar trebui sa-si diversifice economia catre sectoare in care exceleaza si care arata semne de crestere, incluzand aici energia regenerabila, biotehnologia, constructiile civile si caile ferate de mare viteza.

    Dar criticii lui Zapatero nu sunt convinsi. “Zapatero tot spune aceste lucruri de cand a ajuns premier si simplul fapt ca le repeta este un indiciu ca a facut prea putin din ele”, comenteaza José Antonio Herce, economist- sef la Analistas Financieros Internacionales, o firma de consultanta financiara din Madrid. “In ultimii cinci ani, noi am tot asezat caramizi, nu am facut iPod-uri.” Intr-adevar, Spania a crescut si s-a prabusit atat de repede pentru ca boom-ul ei a fost alimentat de creditele ieftine si de constructii. Ele au ajutat economia sa creasca, cu o medie de 3,8% pe an intre 1997 si 2007, si sa aduca patru milioane de imigranti intr-o tara care are acum o populatie de 46 de milioane de persoane. E drept, multi dintre acesti imigranti cauta acum drumul inapoi spre casa.

  • Ce sefi de companii au facut cei mai multi bani

    In plina recesiune, profiturile de zeci sau chiar sute de milioane de euro inregistrate in 2008 incep parca sa semene cu amintirile frumoase din concediu. Desi aproape toate domeniile sunt lovite mai aspru decat asteptarile initiale, sunt totusi manageri care se asteptau la o corectie a pietei. In urma cu aproape doi ani, spre sfarsitul primului an dupa aderare, Liliana Solomon, sefa filialei locale a grupului Vodafone lansa in cadrul unei intalniri organizate de BUSINESS Magazin un avertisment pentru managerii entuziasmati de euforia consumului si de potentialul reprezentat de o piata de 21 de milioane de locuitori cu o putere de cumparare in crestere.

    „Diferenta in business se face de catre acei oameni care se gandesc la «daca» si nu de catre cei care spun ca vor creste si la anul oricum”, spunea Solomon, un finantist care lucrase ani buni in Londra pentru mari operatori telecom si care revenise in tara la sfarsitul anului 2005, pentru a prelua operatiunile Vodafone Romania. Singurul participant la discutie care o sustinea era buna ei prietena, Mariana Gheorghe, un fost bancher al BERD, care preluase din 2006 conducerea celei mai mari companii din tara, Petrom. De cealalta parte se aflau executivi din industria bunurilor de larg consum, a serviciilor financiare, IT si imobiliare, care de care mai entuziasmati de rezultatele peste estimari care se profilau pentru 2007, primul an de aderare.

    La nici doi ani distanta, economia romaneasca se afla in plina recesiune. Pro¬du¬sul Intern Brut a scazut cu 7,6% in primul trimestru si cu 8,8% in al doilea, indrep¬tandu-se spre prima scadere anuala din 2000 incoace, perioada in care s-a triplat (in valori nominale). Numarul total de someri va depasi 800.000 la finalul anului (conform estimarilor oficiale), fata de numai 400.000 anul trecut, iar lipsa acuta de lichiditati si blocajul financiar au devenit elemente obisnuite ale peisajului de afaceri romanesc. Pe acest fundal, BUSINESS Magazin isi propune sa ii aduca in prim-plan pe managerii celor mai profitabile companii si retetele lor de afaceri si, mai ales, incearca o dezbatere privind structura economiei romanesti, asa cum rezulta ea din topul celor mari performante firme private.

    Septembrie, primul hop

    Mai mult de jumatate dintre cele mai mari 100 de firme private din tara si-au crescut in 2008 profiturile, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finante. Acest lucru s-a intamplat chiar daca a doua parte a anului a adus primele blocaje in domenii vedeta in ultimii ani precum imobiliare, auto si in general in piata bunurilor de larg consum, pe fondul adancirii crizei financiare globale si a extinderii acestor turbulente spre piete emergente precum Romania.

    Cat din aceasta evolutie s-a datorat managerilor si cat unei organizatii bine puse la punct? Radu Furnica, presedintele LDS Korn/Ferry Romania si omul care a descoperit si recrutat de-a lungul timpului unii dintre cei mai importanti directori executivi din tara, crede ca este foarte greu de stabilit o cauzalitate imediata intre profitabilitatea unei corporatii si top managementul sau. “Logica primara spune ca aceia care au avut profitul cel mai mare au avut si cei mai buni manageri. Dar nu e obligatoriu! Ba chiar dimpotriva, din primele 25 de companii, dupa profit, majoritatea se afla in acest top pentru ca sunt firme foarte mari, greu de intrecut si au fost ajutate si de piata”, spune Furnica.

    Producatorul de tigari British American Tobacco este poate cel mai sugestiv exemplu. Desi si-a schimbat de mai multe ori directorul general, BAT a reusit sa ajunga cel mai mare jucator de pe piata locala de tigari, fiind una dintre cele mai profitabile din tara cu cele aproape 100 de milioane de euro obtinute anul trecut sau 370.000 de euro pe angajat, conform datelor Ministerului Finantelor. “Este nevoie de cel putin 3 ani pentru a vedea efectiv rezultatele muncii mele, ca director general”, recunostea intr-o discutie cu BUSINESS Magazin David Waterfield, seful BAT, venit in Romania anul trecut.