BusinessMagazin

Blog

  • Portocalul mecanic

    Experiment involuntar al Hollywoodului, „Iluzionistul“ aparea la cateva saptamani inainte de „The Prestige“, intr-o incercare de a acoperi un domeniu destul de putin abordat de cinematografia americana: lumea iluzionistilor.

     

    Film fara indoiala mai onest decat succesorul sau, „Iluzionistul“ nu se arunca in fantasmagorii tehnice si rasturnari de situatie care sa sfideze inteligenta spectatorului, ci spune o poveste in acelasi timp romantica si captivanta despre un iluzionist celebru in Viena sfarsitului de secol al XVIII-lea.

     

    Pe scenele din orasul austriac apare un carismatic si misterios iluzionist, Eisenheim (Edward Norton), care ajunge aproape imediat un notoriu entertainer – dovada vie ca magia, in care nimeni nu mai credea, exista inca. Dar celebritatea lui Eisenheim il nemultumeste pe printul mostenitor Leopold (Rufus Sewell), a carui popularitate e in continua scadere, poate si din cauza rigorii sale rationaliste usor obsesive. Printul, un adevarat exemplu de „control freak“, are si un alt motiv sa-l urasca pe Eisenheim: acesta a fost marea dragoste de tinerete a logodnicei sale, frumoasa Sophie von Teschen (Jessica Biel), care nu-l poate privi nici acum cu indiferenta pe iluzionist. Hotarat sa scape de rival, Leopold il insarcineaza pe omul sau de incredere, inspectorul Uhl (Paul Giamatti), sa-l urmareasca pe Eisenheim si sa gaseasca dovada ca acesta este un impostor. O cursa stransa incepe intre cei doi, o cursa al carei deznodamant schimba soarta intregii tari si le pune tuturor protagonistilor vietile in pericol.

     

    Chiar daca nici regizorul si scenaristul „Iluzionistului“, Neil Burger, nu s-a putut stapani sa croseteze putin pe ideea ca „totul este un truc, nimic nu-i ceea ce pare“ (acesta este si tagline-ul filmului), desfasurarea actiunii nu derapeaza deranjant si ii garanteaza spectatorului o atmosfera cat se poate de romantica, a unui oras minunat (filmarile au fost realizate la Praga), martor al unor evenimente care infierbanta imaginatia.

     

    In acelasi timp, „Iluzionistul“ este unul din acele rare filme care reordoneaza detalii istorice reale intr-o poveste daca nu verosimila, macar ingenioasa. Cu riscul de a dezvalui o parte din deznodamantul filmului (repet, nimic nu este ceea ce pare a fi), trebuie precizat ca personajul interpretat de Rufus Sewell este inspirat din viata unicului fiu al imparatului Franz Josef, printul mostenitor Rudolf. Acesta a fost descoperit mort, alaturi de amanta sa, baroneasa Maria Vitsera, pe domeniul de vanatoare al familiei imperiale. Conform raportului politiei, printul si-a ucis amanta, care voia sa-l paraseasca, dupa care s-a impuscat in cap. Cazul a tinut prima pagina a ziarelor, existand intotdeauna banuiala ca a fost vorba, de fapt, despre o dubla crima si nu de o sinucidere. In scenariul lui Burger, iluzionistul are grija ca deznodamantul filmului sa fie in buna si sanatoasa traditie a happy-end-ului hollywoodian, dotat in acest caz si cu o seama de rasturnari de situatie care nu par sa strice deloc.

     

    Cu un Rufus Sewell excelent (actorul britanic se specializeaza tot mai mult pe roluri negative) si un Edward Norton care nu dezamageste cu absolut nimic, „Iluzionistul“ reprezinta in acelasi timp un moment de cotitura in cariera supraapreciatei (cel putin in randul adolescentilor si al fanilor dulceagului serial „Seventh Heaven“) Jessica Biel, care aici lasa costumele futuriste si avioanele schizofrenice din „Blade: Trinity“ si „Stealth, pericol invizibil“ pentru elegante pelerine intunecate si calesti trase de cai pe caldaramul unei Viene doritoare sa viseze si sa fie socata de trucurile lui Eisenheim.

     

    Si nici acestea nu sunt de lepadat. Pentru a-i consuma lui Burger cat mai putin din bugetul de efecte speciale, Norton a repetat ore in sir trucurile si numerele de prestidigitatie din film, devenind el insusi un magician. Iar daca trucul portocalului, cu copacelul care da flori si fructe sub ochii spectatorilor, vi se pare prea tras de par, fiti fara grija: oricat de neverosimil ar parea, acesta a fost lansat de un magician francez, Jean-Eugcne Robert-Houdin, exact in perioada in care se intampla evenimentele din „Iluzionistul“. Trucul, care se baza pe un mecanism actionat de pedale, avea sa devina ultima creatie notabila din perioada „automatelor“, papusi miscatoare si jucarii mecanice foarte la moda mai ales in secolul al XVIII-lea. Prin urmare, nimic nu e ceea ce pare a fi – cu cateva exceptii.

     

    ILUZIONISTUL / THE ILLUSIONIST. R: NEIL BURGER. D: EDWARD NORTON, JESSICA BIEL, RUFUS SEWELL, PAUL GIAMATTI, EDDIE MARSAN, AARON JOHNSON, ERICH REDMAN. DIN 11 MAI

  • Lumea lui Eltin

    Desi se spune ca, in general, oamenii sunt cei care isi cauta cartile de care au nevoie, e foarte raspandita si ideea ca exista carti care isi cheama, in anumite momente, cititorii. Doar luand serios in considerare aceasta a doua ipoteza imi pot explica de ce mi-a sarit in ochi volumul lui Martin McCauley „Banditi, gangsteri si mafie“.

     

    Doar cu o zi inainte, toate jurnalele de stiri anuntau moartea lui Boris Eltin. Iar Eltin este chiar personajul central al acestei carti fascinante, de multe ori nedreapta, dar si dureros de exacta; o carte plina de informatii surprinzatoare si care se citeste ca un roman, desi autorul pretinde ca a exilat din paginile sale orice elan fictional. Sigur ca, la atat de scurta vreme dupa disparitia fizica a fostului presedinte rus, ar trebui sa luam aminte la vechiul dicton „De mortui nihil nisi bene“ si sa uitam toate petele din biografia sa. Istoria insa nu pare prea dispusa sa ierte. Caderea comunismului, in 1991, a insemnat pentru multi speranta ca Rusia se va transforma intr-o economie de piata infloritoare cat ai clipi. In locul unui capitalism civilizat, tara a avut insa parte de un sistem in care legea (sau mai degraba faradelegea) au facut-o banditii si gangsterii, care au corupt guvernul, au slabit statul si l-au facut sa functioneze in favoarea propriilor lor interese. Mai departe, oligarhii („banditii voiajori“, cum ii numeste McCauley) au cumparat  bunavointa presedintelui Eltin. Unul dintre rezultate a fost saracirea celei mai mari parti a populatiei, dar si acumularea de bogatii imense in vistieriile unor Abramovici sau Berezovski. Eroul negativ al acestei povesti despre transformarea radicala a imperiului sovietic a fost, in opinia autorului, Boris Eltin. Ridicat pe valul unei extrordinare popularitati, el a prezidat colapsul statului rus. Comportandu-se ca un lider bolsevic si lunecand ireversibil in viciul alcoolismului, a permis „curtii“ sale si „grupurilor de interese“ sa se imbogateasca peste masura. Trebuie totusi recunoscut, si McCauley o face, ca inceputurile presedintiei lui Eltin, dupa refuzul acestuia de a lucra in tandem cu Gorbaciov, s-au desfasurat promitator. Nu degeaba multi analisti (Leon Aron, Lilia Sevtova) l-au considerat, si continua s-o faca, drept eroul anilor ’90, un luptator impotriva fortelor retrograde. Cititi deci una dintre cele mai lucide incercari de deslusire a tsunami-ului politic abatut peste Rusia dupa anul 1992.

     

    Martin McCauley, „Banditi, gangsteri si mafie. Rusia, statele baltice si CSI dupa anul 1992“,

    Editura Allfa, Bucuresti, 2006

  • Noutati

    Razboiul pentru imagine

    Dupa 1989, numarul lucrarilor consacrate celui de-al Doilea Razboi Mondial s-a aflat intr-o crestere semnificativa, iar editiile de documente si memorialistica, sintezele si analizele au putut sa depaseasca nenumaratele constrangeri ideologice carora li se supuneau inainte. Totusi, preocuparile istoriografiei noastre pentru propaganda de razboi au ramas destul de limitate. Acum, autoarea prezentului studiu, Mioara Anton, cercetatoare in cadrul Institutului de istorie „N. Iorga“, sustine ca demersul sau se situeaza „pe linia recuperarii unei parti a razboiului mai putin abordate inainte de 1989 si in totalitate abandonate dupa aceasta data“. Citind aceasta carte veti avea prilejul sa contemplati doua Romanii: cea a propagandei, mitica si eroica, si cea a realitatii din anii razboiului, inspaimantata de bombardamentele aliate si de spectrul unei ocupatii sovietice.

     

    Mioara Anton, „Propaganda si razboi“,

    Editura Tritonic, Bucuresti, 2007

     

     

    Stand-up tragedy

    Tradus in franceza prin „A l’estomac“ (adica, daca vreti, „In plex“), acest nou roman al lui Chuck Palahniuk, „portdrapelul american al generatiei nihiliste“, deruleaza o poveste de soc, ca un reality show cu protagonisti intelectuali. Un palc de scriitori egotisti, functionand la randament optim doar atunci cand dau frau liber ostilitatii, se aduna sa-si scrie opera capitala, dar se trezesc intr-un teatru subteran, fara speranta de mai iesi vreodata la lumina zilei. Captivi in acest univers underground, isi povestesc fiecare traumatismul ce l-a adus in aceasta fictiune „live“. Povestea lor colectiva este o creatie care se exprima la persoana intai plural si aduce episodic in prim-plan pe cate unul dintre ei. Ca intr-o terapie de grup sau ca pe podiumul de stand-up comedy, fiecare inainteaza in oroare si nebunie, impingand dincolo de orice limita granitele sordidului.

     

    Chuck Palahniuk, „Bantuitii“,

    Editura Polirom, Iasi, 2007

  • Calin, file de poveste de Coca-Cola

    La peste 15 ani de cand Coca-Cola a preluat fabrica de sucuri Ci-Co din Capitala, locul a devenit insuficient: productia se va muta in urmatoarele trei luni intr-un spatiu mai mare, la Ploiesti. Calin Dragan, seful afacerii Coca-Cola in Romania, explica de ce e importanta o astfel de miscare.

     

    Un numar mai mare de masini rosii cu insemnele Coca-Cola vor aglomera si mai mult soseaua Bucuresti-Ploiesti in cateva saptamani: cei peste 120 de angajati ai fabricii Coca-Cola din Capitala ar putea fi dusi astfel in fiecare zi la fabrica de la Ploiesti. „Inca nu stim cati dintre angajatii din Capitala vor accepta oferta de a-si continua activitatea la Ploiesti“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Calin Dragan, director general al Coca-Cola Hellenic Bottling Company (CCHBC) pentru Romania si Moldova, imbuteliatorul bauturilor Coca-Cola in Romania.

     

    Raspunsul la oferta facuta va veni, cel mai probabil, in urmatoarele doua-trei saptamani, angajatii avand ca alternativa posturi in diverse departamente ale companiei sau tot aici la Bucuresti, la mentenanta fabricii, avand in vedere ca spatiul acesteia, de peste 31.000 mp, o sa fie transformat in depozit. Pentru cei 124 de angajati din Bucuresti, din cei 3.000 cat are compania in intreaga tara, au sosit insa si peste 100 de oferte din partea altor companii din domeniul bunurilor de larg consum, CCHBC lucrand pentru acest proiect de outplacement cu firme de recrutare specializate. „Am prefera ca toti angajatii sa ramana in sistemul CCHBC, pentru ca sunt deja calificati pentru munca pe care o fac“, comenteaza Dragan, care precizeaza ca un stagiu de pregatire poate dura pana la 5-6 luni. Pachetele compensatorii pentru angajatii ce aleg sa nu ramana in cadrul companiei, colaborarea cu firme de recrutare, transportul angajatilor de la Bucuresti la Ploiesti si inapoi sunt insa doar cateva rotite dintr-un motor mai complex.

     

    CCHBC, lider pe piata bauturilor nealcoolice in Romania, se afla acum in faza finala de investitii pentru cresterea capacitatilor de productie pentru apele minerale Dorna, cu 30% in fabricile din Suceava. Tot cu 30% va creste si productia de sucuri Coca-Cola prin investitia finalizata in fabrica de la Ploiesti, linia de productie instalata si la care „se fac acum ultimele reglaje“ avand cea mai mare capacitate de productie (63.000 de litri pe ora) oferita de furnizorii europeni de utilaje. In spiritul proverbului „less means more“ (mai putin inseamna mai mult), cresterea capacitatilor de productie se realizeaza in ciuda faptului ca numarul de fabrici scade de la sapte la sase – doua pentru ape minerale si patru pentru celelalte divizii.

     

    Atat la investitiile pentru apele minerale Dorna, cat si la cele pentru Coca-Cola nu este vorba doar despre instalarea unor linii noi, spune Dragan, „ci de regandirea strategica a operatiunilor, ce implica redimensionarea surselor de apa si a sistemelor de tratare a acesteia, calibrarea capacitatilor de preparare a siropurilor si optimizarea infrastructurii“. La capitolul implicatiilor se inscrie, spre exemplu, refacerea drumului de acces catre fabrica de imbuteliere a apelor Dorna, unde a fost instalata o linie de productie cu o capacitate de 50.000 de litri pe ora. Proiectul a fost realizat anul trecut in parteneriat cu Consiliul Judetean Suceava.

     

    Cu noile linii de productie, CCHBC ar urma sa poata acoperi cresterea cererii pe urmatorii trei ani, estimeaza directorul general, in conditiile in care Dragan se asteapta ca ritmul de crestere al afacerii sa fie in continuare exprimat cu doua cifre. Compania a inregistrat anul trecut o crestere de 18% a volumului de vanzari, ajungand la aproximativ 874 de milioane de litri. Spre comparatie, piata bauturilor racoritoare a crescut in Romania anul trecut in volum cu circa 7% fata de 2005, pana la 2,23 miliarde de litri, potrivit unui studiu al Euromonitor. De doua cifre (17%) a fost cresterea vanzarilor CCHBC si in 2005, de doua ori mai alerta decat in 2004.

     

    Accelerarea ritmului de crestere a afacerii coincide cu momentul in care Dragan a preluat fraiele afacerii din Romania in urma cu mai bine de doi ani. Cand s-a intors in tara, dupa un „stagiu“ de doi ani in Italia, unde a fost director regional de vanzari in cadrul Coca-Cola Bevande, s-ar fi asteptat sa-i fie dor de Italia. Dar valtoarea in care s-a aruncat la intoarcerea in tara, spune el, „nu mi-a prea dat timp de meditatii si m-am trezit la sase luni dupa intoarcere ca eram gata readaptat“.

     

    Dragan, care si-a inceput cariera in urma cu 14 ani ca supervizor de depozit la fabrica din Timisoara a Coca-Cola, afirma ca CCHBC se afla acum in faza de crestere organica. „Acum este vremea consolidarii“, spune Dragan.

     

    Calin Dragan este primul roman ajuns director general al operatiunilor CCHBC in Romania. Perioada 2000-2002 a marcat unificarea celor trei imbuteliatori Coca-Cola de pe piata romaneasca, iar 2002-2004 a fost intervalul in care a fost integrata afacerea Dorna, preluata de la omul de afaceri Jean Valvis. „Vanzarile cresc, dar trebuie sustinute an de an cu investitii“, afirma seful CCHBC; valoarea investitiilor realizate de companie in intervalul 2002-2006 este de 136 milioane de euro. In 2005, compania a avut o cifra de afaceri de 280 de milioane de euro, in crestere cu aproape 29% fata de 2004. Desi rezultatele aferente anului 2006 nu au fost dezvaluite, cifra de afaceri realizata de CCHBC se plaseaza in jurul a 340 de milioane de euro, conform estimarilor BUSINESS Magazin pe baza ritmului de crestere a vanzarilor.

     

    Momentan, CCHBC nu are in vedere nici o achizitie pe plan local, ci prefera sa gaseasca zone de piata neexploatate in care sa lanseze produsele aflate in portofoliul companiei la nivel international. Un exemplu este intrarea pe segmentul cafelei „ready-to-drink“ (gata preparata), cu marca NesCafe Xpress. Cafeaua gata preparata este un produs foarte putin cunoscut pe piata romaneasca, iar compania pregateste lansarea lui la nivel national, dupa ce acum este disponibil doar in retelele de benzinarii. Pe segmentul cafelei „ready-to-drink“ mai este prezent Whiteland, distribuitorul din Romania al produselor Hochland, Meggle si Campina, care a abordat aceasta nisa de anul trecut, cu brandul Cafia.

     

    Insa cele mai mari cresteri ale pietei de bauturi nealcoolice ar urma sa se simta pe segmentele consacrate – bauturi carbonatate, ape minerale si sucuri necarbonatate. Astfel, bauturile racoritoare carbonatate inseamna aproape jumatate din totalul pietei romanesti de bauturi fara alcool, acest segment inregistrand o crestere de 9% anul trecut fata de 2005. Anul trecut, doua treimi din volumul vanzarilor CCHBC au fost realizate de bauturile carbonatate, care detineau in urma cu cinci ani 83% din vanzari. In portofoliul companiei, bauturile racoritoare carbonatate sunt reprezentate de marcile Coca-Cola, Fanta, Sprite si Schweppes, iar segmentul de apa minerala de marcile Dorna, Poiana Negri si Izvorul Alb. Principalii concurenti ai CCHBC pe piata romaneasca sunt Pepsi Americas (prin subsidiara Quadrant Amroq Beverages, imbuteliatorul produselor PepsiCo si Prigat), European Drinks si Romaqua Group.

     

    La nivel international, CCHBC este in prezent cel mai mare imbuteliator de bauturi fara alcool ca valoare de piata. Grupul de origine elena are o capitalizare bursiera de circa 12 miliarde de euro, compania fiind listata la bursele din Atena si New York. In afara de CCHBC, Coca-Cola mai are un imbuteliator de mari dimensiuni, Coca-Cola Beverages (CCB). „Din acest punct de vedere, Romania a fost atipica“, reflecteaza Calin Dragan, care isi aminteste ca pe piata romaneasca au existat trei imbuteliatori distincti, in general in fiecare tara fiind prezent fie CCHBC, fie CCB. Intre cele 28 de piete in care CCHBC are operatiuni, Romania este de altfel considerata „complexa“, spune Dragan, explicand ca acest atribut se datoreaza nu numai numarului mare de locuitori, ci si numarului mare de fabrici (sapte – in Ungaria este doar una), ca si sistemului complicat de logistica.

     

    A insemnat aceasta „complexitate“ dificultati in cariera pentru Dragan? „Au fost situatii in care am tergiversat luarea unor decizii inevitabile“, spune managerul CCHBC pe ocolite. Desi spune ca face parte din grupa managerilor care iau deciziile rapid („piata o cere“), in chestiunea resursei umane evita sa inlature oameni fara a se gandi uneori chiar timp de cateva luni, declarandu-se adeptul teoriei cu a doua sansa „si chiar si a treia sansa“.

     

    Despre felul in care obisnuieste sa comunice cu oamenii din echipa sa, managerul spune ca incurajeaza oamenii sa discute deschis despre ceea ce se petrece in firma, inclusiv cu el (care desi nu fumeaza, merge sa bea o cafea in locurile de fumat).

     

    Altfel, desi usa de la biroul lui e mereu deschisa si cine vrea sa vorbeasca cu el nu trebuie sa-si faca programare, spune ca nu e prea usor de gasit. Pentru ca daca nu e plecat in strainatate (cam o data la fiecare doua saptamani), nu sta mult in birou – „desi tot nu reusesc sa ajung suficient de des in filialele din tara“. Pe vremea cand era director comercial, isi aminteste el, avea o legatura foarte stransa cu oamenii din provincie, dar acum „am si confortul ca fiecare isi face bine treaba“. Cu toate acestea, si-ar dori sa-i viziteze mai des, macar ca sa-i poata lauda – „eu insumi fiind un tip care reactionez pozitiv la dovezile de recunoastere“.

  • Un furnizor regional

    CCHBC exporta nu numai manageri, ci si bauturile pe care le imbuteliaza in cele sapte fabrici din Romania.

     

    BAUTURI CARBONATATE: Coca-Cola, Fanta, Sprite sunt exportate in Bulgaria si Republica Moldova.

    CEAIURI: Ceaiurile Nestea sunt exportate in Austria, Bosnia, Bulgaria, Cehia, Republica Moldova, Croatia, Estonia, Grecia,  Lituania, Letonia, Slovenia, Ungaria.

    BAUTURI NECARBONATATE: Variantele Cappy Nectar si Tempo merg catre Republica Moldova, iar Cappy Ice Fruit in Estonia, Lituania, Letonia, Slovenia.

    APELE MINERALE DORNA: Se vand si in Republica Moldova si Grecia.

    BAUTURA ENERGIZANTA: Burn este exportata in Republica Moldova.

  • Sub pragul de 3,3

    In timp ce multi dintre analisti propovaduiesc deprecierea iminenta a monedei nationale, iar banca centrala adopta masuri ce ar justifica o astfel de evolutie, leul isi vede de propriul drum. Speculatorii il tin inca sus.

     

    Teoretic cel putin, nimic din tabloul general nu ar trebui sa-i bucure prea mult pe milioanele de romani care s-au imprumutat sau planuiesc sa ia credite in euro. „Riscurile de curs valutar sunt foarte mari“, insista seful departamentului de cercetare de la Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru. Fiindca nimic din ceea ce analistii au spus in ultimele cateva luni ca ar motiva o oprire a aprecierii leului sau chiar o schimbare abrupta de directie nu lipseste.

     

    Deficitul de cont curent, intretinut de consumul din importuri, a explodat in primele luni ale anului, in numai doua luni din 2007 ajungand la peste 2 miliarde de euro. La inceputul lunii mai, chiar si Comisia Nationala de Prognoza („un organism optimist in previziuni, prin natura sa de reprezentant al statului“, dupa cum spune Dumitru) si-a revizuit in crestere prognozele privind deficitul de cont curent pentru 2007. CNP vede pentru acest an un deficit de 11,5% din PIB, peste nivelul preliminar de 10,5% din PIB anuntat la inceputul lunii aprilie. Instabilitatea politica, un alt factor adesea invocat in ultima vreme ca argument pentru o depreciere a monedei nationale, nu lipseste nici ea din tablou. Rezultatul referendumului din 19 mai, cu intreg zgomotul politic ce-l insoteste, poate deveni rapid un motiv intemeiat pentru ca banii fierbinti ce vin in Romania in cautare de profit, sustinand acum aprecierea leului, sa plece la fel de repede. Mai mult, „pomenile electorale, cresterile excesive de salarii in domeniul public pot fi «detonatorul» pentru ca agentiile de rating sa scada ratingul Romaniei“, este de parere seful cercetarii de la Raiffeisen. Situatie in care, din nou, deprecierea abrupta a leului ar fi destul de probabila. Nu in ultimul rand, reducerea dobanzii de politica monetara (pentru a treia oara consecutiv, pe 2 mai, pana la 7,25%) in paralel cu cresterea celei de pe piata europeana ar trebui, la fel de teoretic, sa scada interesul strainilor pentru moneda romaneasca.  

     

    Pana una-alta insa, practica este foarte departe de teorie, iar moneda nationala merge „de capul ei“, apreciindu-se sustinut intr-un tablou general care ar sustine cel putin o stopare de ritm, daca nu chiar o cadere. Si, cel putin pe termen scurt, cei ce vor sa faca un imprumut in euro nu par a avea nici un motiv sa dea inapoi, in conditiile in care „cel putin pana la jumatatea anului leul va castiga teren in continuare“, daca e sa-i dam crezare Otiliei Ciotau, senior economist la Piraeus Bank. In opinia ei, la finele lunii iunie, raportul dintre leu si euro ar putea fi in jurul valorii de 3,27 lei/euro – altfel spus, intr-o usoara apreciere fata de momentul actual. Si in opinia lui Dumitru de la Raiffeisen, finele lui iunie va gasi leul cel putin la fel de puternic ca acum, „undeva in intervalul 3,32-3,33 lei/euro“.

     

    Odata atins pragul de 3,3 lei/euro, „un palier foarte rezistent, de altfel“, in opinia lui Lucian Anghel, economist-sef al BCR, „e greu de anticipat cat de jos va mai cobori de acum euro“. Deocamdata, interesul strainilor pentru moneda nationala, sustinut de randamentele ridicate pe care le ofera leul, dar si de un context regional favorabil, este un argument puternic pentru scenariul in care moneda nationala „va continua pe termen scurt sa se supraaprecieze, ca si pana acum“ – in opinia lui Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicata (GEA). „Dar cat mai poate continua si cu aceste fluxuri speculative?“, se intreaba el retoric; nu ar trebui sa mire deci pe nimeni ca, pe termen mediu, sa apara o serie de „corectii acceptabile ca amploare sau chiar una mai dura, de 10-15% fata de valoarea de acum“.

     

    De fapt, privind pe un orizont ceva mai indelungat decat cel imediat, mai toti analistii (in frunte cu presedintele interimar al Romaniei, Nicolae Vacaroiu, care vorbea recent chiar despre o „iminenta prabusire“ a leului) nu exclud corectiile de curs. Totusi, nici unul dintre cei ce se mai incumeta sa mai incerce o prognoza de curs pentru mai multe luni nu sustin ideea unei prabusiri abrupte pentru „Rocky-ul finantelor“, cum alinta recent guvernatorul BNR moneda nationala. Daca pana nu de mult ideea unor caderi de 10-15 procente peste noapte nu era exclusa din calculele analistilor, acum tonul s-a mai temperat, iar asteptarile, desi converg spre posibile fluctuatii, sunt mult mai moderate.

     

    „Nu cred ca o depreciere de 5% ar fi posibila, nici chiar pe termen de cateva luni in cursul acestui an“, este de parere Otilia Ciotau de la Piraeus Bank. Pe de alta parte, adauga ea, sunt posibile deprecieri de 2-3% chiar si in termen de cateva saptamani, iar la finele lui 2007 raportul euro/leu ar putea ajunge in jur de 3,38 lei/ euro. Motivul aprecierii continue pentru leul romanesc sta in mare masura, potrivit lui Ciotau, in „sentimentul regional bun“. Altfel spus, investitorii ce au un apetit de risc mai ridicat cauta in tarile emergente (precum Polonia, Turcia, Africa de Sud, dar si Romania) active cu randament mai ridicat. Iar activele romanesti, in primul rand moneda nationala, raspund acestor cautari.

     

    Asa se face ca, si in conditiile in care banca centrala reduce sustinut dobanda de politica monetara (ceea ce ar trebui, teoretic, sa diminueze interesul pentru leu si sa genereze o stopare a aprecierii), cursul leului oscileaza fara vreo legatura cu deciziile BNR. Chiar ziua urmatoare deciziei luate de banca centrala a adus o apreciere usoara a leului. Explicatia o da tot Ciotau, care spune ca speculatiile nu se fac pe dobanda de politica monetara, ci pe ratele dobanzilor interbancare. Si, mai ales spre sfarsitul perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii (cand bancile imprumuta masiv bani din piata pentru a corespunde cerintelor BNR), dobanzile interbancare sunt foarte mari, „urcand in diferite momente si pe termen scurt peste 20-24%“. In aceste conditii, se intreaba Ciotau retoric, „cum sa ne miram ca se schimba euro in lei pentru a profita de asemenea dobanzi, iar leul se apreciaza?“.

     

    Rozalia Pal, senior economist la UniCredit Romania, precizeaza insa ca, desi aprecierea leului e strans legata de dobanzile interbancare si mai putin de cea de politica monetara, pe termen mai lung scaderea celei de-a doua ar putea avea totusi un impact „cat de cat“ asupra cursului. In opinia ei, data fiind persistenta excesului de cerere, ar fi fost mai indicat ca banca centrala sa lase dobanda neschimbata, dar nu exclude nici alte reduceri viitoare de dobanda. Pal spune ca vede posibila „o ajustare mica a cursului pe termen scurt, in jur de 1%“, iar pentru finele lunii iunie vede un curs de 3,35 leu/euro. La sfarsitul anului raportul leu/euro ar trebui sa fie, anticipeaza Pal, de 3,37. In opinia ei, problemele politice influenteaza mai putin cursul acum, „iar daca se vor agrava, afectand si economia reala prin intarzierea reformelor, vor avea un efect negativ, dar pe termen mediu“.

     

    Si Lucian Anghel, economist-sef al BCR, este de parere ca banca centrala ar putea decide chiar in sedinta urmatoare (de la finele lunii iunie) o noua scadere a dobanzii, cu 0,25%. Pentru finele anului, el anticipeaza o dobanda de politica monetara de 6,5% si un palier pentru cursul euro/leu „undeva in intervalul 3,2-3,3“. Vor exista si fluctuatii, atrage Anghel atentia, dar fara a anticipa nici el o depreciere abrupta. Pentru palierul de sus al raportului euro/leu, economistul-sef de la BCR anticipeaza intervalul 3,4-3,45 lei/euro, dar pentru cel de jos „este extrem de greu de anticipat ceva“. Una peste alta, la nivelul intregului an, Anghel crede ca leul va continua sa creasca, „dar cu un ritm mai mic ca pana acum“. Evolutia leului va depinde intr-o mare masura de evolutiile regionale, in principal de cea a zlotului, a forintului sau a coroanei slovace; „si lira turceasca influenteaza leul, dar intr-o masura mai mica“, aminteste Anghel. Moneda nationala a simtit deja influenta lirei, chiar daca nu dramatic, la finele lunii trecute, cand a pierdut usor in fata euro tocmai din cauza unei miscari regionale generate de prabusirea lirei turcesti, pe fondul tensiunilor politice.

     

    Ceva mai radical decat colegii sai de breasla, Ionut Dumitru de la Raiffeisen nu exclude chiar si o depreciere a leului de 10%, „pentru ca in acest moment evolutia cursului e rupta de cea a economiei“. Deficitul de cont curent este, in opinia sa, o cisterna de benzina pentru care o scanteie e de ajuns sa o faca sa explodeze. „E nevoie doar de un factor declansator“, crede Dumitru, dand ca exemplu o scadere a ratingului de tara din partea agentiilor de specialitate, in cazul in care disputele politice nu se opresc si genereaza „pomeni electorale“ (cu efecte in buget). Prognoza sa pentru finele anului este „spre 3,40 lei/euro“, in conditiile in care pentru finele lui iunie vede un curs de 3,32-3,33 lei/euro. Tot el admite insa si ceea ce e aproape un truism cand e vorba despre previziuni de curs: o prognoza cat de cat realista „tine mai mult de noroc, pentru ca e mult mai probabil sa gresesti decat sa te nimeresti pe aproape“.

  • E vremea sa cereti. Dar ce?

    A trecut de mult vremea cand receptionera de la o companie multinationala era absolventa a uneia sau a doua facultati, cunostea mai multe limbi straine si avea eventual si ceva experienta de asistent manager. Pe atunci, cererea de forta de munca era mica si oferta era mare. De ceva vreme insa, raportul s-a schimbat, pe piata muncii, in favoarea angajatului.

     

    Angajatul are acum posibilitatea sa de a alege – intre mai multe oferte de angajare, intre a ramane sau a parasi compania, are capacitatea de a solicita angajatorului un salariu sau un statut special, intemeiat pe constiinta propriei valori, are posibilitatea de a negocia de pe o pozitie egala cu angajatorul, situatie care nu s-a mai intamplat pana acum. „Aceasta pozitie de egalitate le-a fost intotdeauna negata, angajatii au fost mereu tratati ca niste copii neajutorati de catre manageri si de catre firma. Acum ar trebui sa profite de schimbarea situatiei de pe piata, pentru a castiga respect, autoritate, autonomie, independenta, responsabilitate“, spune Adrian Stanciu, partener Ascendis.

     

    Cum s-a ajuns aici? Principalii responsabili, considera Stanciu, sunt tot cei care sufera acum, cei care au pierdut puterea – adica angajatorii. „Multe companii au preferat tot timpul sa ia oamenii gata pregatiti de la altii decat sa-si dezvolte propriile pepiniere de talente. Aceasta a facut ca, atunci cand cererea de talente a crescut brusc, sa se produca un deficit, care acum e in crestere. Iar odata cu liberalizarea pietei europene a muncii, care se va intampla in urmatorii doi ani de voie, de nevoie, situatia va deveni dramatica“, apreciaza Stanciu.

     

    De-a lungul timpului, piata muncii a suferit o modificare semnificativa in ceea ce priveste pozitionarea balantei de putere intre angajat si angajator. Din cauza ratei crescute a somajului, a cererii modeste de forta de munca si a instabilitatii economice, spune Ruxandra Stoian, director human resource services la PricewaterhouseCoopers, perioada de tranzitie a fost dominata de teama angajatului de a-si pierde locul de munca, ceea ce a crescut dependenta acestuia de angajator. Situatia s-a schimbat insa odata cu expansiunea companiilor locale si intrarea pe piata a altora noi, respectiv odata ce a inceput migratia fortei de munca in strainatate, cand majoritatea angajatorilor au ramas sa tinteasca acelasi segment de potentiali candidati.

     

    Mai exact, raportul de putere a inceput sa se schimbe in favoarea angajatilor incepand cu 2004-2005, cand Romania a inregistrat pentru prima data dupa 1989 o crestere economica serioasa, companiile au avut rezultate financiare din ce in ce mai bune si a crescut increderea investitorilor straini in potentialul pietei autohtone. Iar situatia s-a accentuat anul trecut, cand s-a confirmat accesul Romaniei in Uniunea Europeana. De altfel, repozitionarea balantei de putere intre angajat si angajator nu este un fenomen specific romanesc, ci se manifesta, in proportii diferite, cam oriunde in Europa. Situatia de acum de la noi s-a intamplat deja in urma cu cativa ani in celelalte tari din Europa de Est si a determinat reorientarea spre Romania a investitorilor straini. „Este exact acelasi fenomen care probabil in cativa ani ii va face pe aceiasi investitori sa aleaga alte destinatii mai inde-partate pentru anumite tipuri de afaceri. Aceasta perioada va atrage dupa sine cresterea pachetelor salariale, iar Romania va inceta, daca nu a incetat deja pentru anumite industrii, sa fie aleasa in special pentru criterii legate de costurile scazute“, spune Madalina Uceanu, director executiv  al Aims Human Capital Romania.

     

    Alain Cardon, certified coach master la International Coach Federation, considera insa ca oamenii pleaca la o alta companie nu pentru ca li se ofera salarii mai mari, ci pentru ca mediul de lucru nu este prielnic si nu li se creeaza conditii de dezvoltare profesionala. „Oamenilor le place sa se dezvolte, iar daca sunt intr-o companie unde n-au aceasta sansa, de regula pleaca. Romania se dezvolta, pe piata sunt multe oportunitati, astfel ca trebuie sa iti pui problema despre cine accepti ca manager“, spunea Cardon, la o conferinta de resurse umane organizata de Ziarul Financiar.

     

    Cand este o piata a angajatorilor, ei detin monopolul si daca angajatii nu sunt multumiti, n-au ce face si trebuie sa taca – ceea ce, spune Alain Cardon, nu poate fi un lucru bun pentru economie. „Acum insa este o piata a angajatilor, ceea ce ii determina pe angajatori sa-si schimbe politicile. Iar Romania creste de la an la an, ceea ce este extraordinar. In Europa nu exista crestere mai mare de 2% si este mai degraba o piata a angajatorilor. E o piata aproape moarta. Aici e o piata vie. Profitati de asta!“, spunea Cardon.

     

    Fenomenul repozitionarii balantei de putere dintre angajat si angajator nu este, totusi, general valabil pe toata piata muncii, ci depinde de sectorul de activitate, de regiunea geografica si de specializarea ceruta. Un angajat in masura „sa puna conditii“ nu trebuie doar sa dispuna de cunostinte specifice, experienta, aptitudini de comunicare, interrelationare si conducere, ci, spune Ruxandra Stoian, sa fie constient de raritatea valorii lui.

     

    CA UN RAZBOI SURD. In momentul de fata, puterea de negociere a angajatului se manifesta puternic atat in sectoarele care necesita un grad ridicat de specializare (IT&C, farmaceutice), cat si in sectoarele puternic afectate de migratia fortei de munca in afara tarii (servicii sau constructii).

     

    Iar situatia se manifesta la toate nivelurile, nu doar la cele de top management. Madalina Uceanu considera ca la nivelul senior/top, problema este legata mai degraba de insuficienta specialistilor disponibili pe piata si mai putin de o disponibilitate a acestora de a-si schimba des locul de munca. „In plus, la acest nivel vorbim de fapt despre ajustari ale carierei dintr-o alta perspectiva, una in care poti alege in urma experientelor deja traite si, ca atare, alegerile sunt mult mai realiste“, sustine Uceanu.

     

    In opinia ei, riscurile principale sunt la nivelul de junior, la tipurile de posturi oferite incepatorilor, proaspetilor absolventi. E vorba de tinerii care intra acum pe piata muncii si care au deja si vor continua sa aiba asteptari nerealiste – alimentate, de altfel, de numarul mare de oferte cu care sunt bombardati in acest moment. „Atunci cand asteptarile sunt prea mari fata de competentele dezvoltate in timp si de rezultatele acumulate, este posibil sa aiba loc trezirea la realitate. Cu cat se intampla acest lucru mai tarziu pe parcursul carierei, cu atat mai dificil este sa treci peste acest moment, peste pragul cand realizezi ca, in ciuda cererii mari din piata, diferenta pe termen lung o face tot competenta“, precizeaza reprezentantul Aims Human Capital Romania.

     

    Dar cum reactioneaza angajatii in aceasta situatie? Stiu sa profite de puterea pe care au obtinut-o? Multi trateaza cam oportunist situatia: si-au descoperit puterea de a cere si o folosesc ca sa ceara lucruri pe termen scurt – de regula, salarii mai mari. Or, specialistii in resurse umane spun ca ar trebui de fapt sa incerce sa obtina beneficii pe termen lung, care sa vizeze in principal dezvoltarea profesionala. „O sa ai si un beneficiu material, dar nu trebuie sa-l ceri imediat. E mult mai important ca firma sa poata conta pe tine si tu sa poti conta pe ea, sa poti creste profesional. Apoi o sa creasca si salariul si poate peste 5-6 ani sa pleci din firma, dar cu un alt nivel de intelegere si de maturitate. Sau poti sa ii presezi acum sa iti dea un salariu mai mare, iar peste sase luni sa pleci in alta parte, iar peste sase luni in alta parte“, comenteaza Stanciu.

     

    Asa se face ca, in momentul de fata, s-a creat un fel de razboi intre angajati si angajatori. „Cred ca in orice situatie de tip confruntare, la final ambele parti inregistreaza pierderi. Nu cred ca e util ca angajatii sa genereze confruntari, acum ca si-au regasit puterea, dar cu certitudine cred ca e bine sa o foloseasca inteligent“, sustine reprezentantul Ascendis. Atat angajatorii, cat si angajatii ar trebui adica sa inteleaga ca relatia de munca e in primul rand un contract intre persoane mature si responsabile. „E o relatie cu doua sensuri in care trebuie sa stii sa ceri, dar trebuie sa stii sa dai, astfel incat omul cu care stai de vorba sa-si doreasca sa stea alaturi de tine cat mai mult. Si cred ca asta va face diferenta pe piata muncii in urmatorii 5-6 ani“, spune Stanciu.

     

    Conflictuala sau nu, situatia in care penuria de forta de munca pune angajatul in cea mai buna pozitie de negociere are insa sanse sa dureze inca multa vreme de-acum incolo. „Va mai dura cel putin 10 ani, pentru ca acum vedem doar varful aisbergului. Iar situatia din punctul de vedere al angajatorului va fi mai rea, iar din punctul de vedere al angajatului va fi mai buna.  In momentul acesta,  cred ca orice angajat de buna calitate din Romania are capacitatea de a-si gasi o slujba mai bine platita decat cea pe care o are“, spune Adrian Stanciu.

     

    De cealalta parte, angajatorii si companiile de recrutare nu vad cu ochi buni ceea ce numesc un adevarat „mercenariat“ al angajatilor. Sotiris Karagkiozodis, fondator si managing partner al Human Capital Solutions, prezent la aceeasi conferinta organizata de Ziarul Financiar, spune ca, atunci cand cauta candidati pentru clientii companiei, persoanele care si-au schimbat dupa anul 2000 de mai mult de doua-trei ori slujba deja nu mai sunt luate in seama.

     

    O VESTE BUNA, O VESTE REA. Schimbarea din balanta puterii in favoarea angajatului are efecte negative pentru companii – cresc costurile rulajului de personal, dar si costurile directe, legate de pachetele salariale. Acum fiecare organizatie poate incepe sa gandeasca si sa aplice un sistem coerent de retentie. Vestea buna pentru specialistii in resurse umane este ca acum e momentul cel mai potrivit pentru a percepe corect rolul strategic al functiei de resurse umane intr-o organizatie si impactul major pe care aceasta il are de fapt in afacere“, spune Madalina Uceanu.

     

    Avantajul acestei situatii este deci ca ii face pe angajatori sa planifice mai riguros resursele si sa aplice politici al caror impact asupra afacerii poate asigura o dezvoltare sanatoasa si avantaje competitive pe termen lung, chiar dupa ce criza va fi depasita. Iar in timp se vor crea sau se vor consolida aliante ale angajatorilor din diferite industrii, ceea ce duce la stabilirea unor anumite marje minime si maxime salariale si de competente pentru posturile-cheie. „In momentul in care pietele vor fi asezate, respectiv cand jucatorii principali vor avea stabilite destul de clar pozitiile lor in piata respectiva (ceea ce probabil se va intampla in unele piete peste 3-5 ani), se va putea discuta despre asemenea aliante menite sa ii protejeze pe toti. In acel moment, diferenta intre angajatori va fi facuta in special de cultura organizatiei si de modelul de business folosit“, spune Uceanu.

     

    In contextul actual insa, doar o organizatie proactiva poate controla „jocul puterii“, spune reprezentantul PwC. Cine se incadreaza in aceasta categorie? Acele companii care identifica talentele inca din procesul de recrutare, evitand investitiile in angajati nevalorosi; companiile care evalueaza performantele angajatilor si ii identifica in mod corect pe cei care aduc valoare adaugata companiei. In functie de rezultate, se pot elabora programe de retentie pentru angajatii performanti (atat pentru manageri, cat si pentru specialisti) sau se pot stabili strategii, fie de investitie in angajatii mai putin performanti, fie de inlocuire a acestora.

     

    Conform studiului anual de compensatii si beneficii PayWell Romania 2006, realizat de PwC (la care au participat 140 de companii de pe piata romaneasca), 21% dintre participanti au elaborat deja pachete de retentie pentru management si 30% pentru specialistii-cheie. Continutul pachetelor variaza de la planificarea carierei (39%) si cursuri de lunga durata (37%) la beneficii pe termen lung (participare la actionariat, fond de pensii etc.) – 22%.

     

    „Nu in ultimul rand, un proces de recrutare creativ poate duce la echilibrarea balantei de putere dintre angajat si angajator. Astfel, orientarea catre un segment nou (persoane provenind din regiuni geografice defavorizate, cu o varsta peste media obisnuita din piata sau cu o specializare «netraditionala») poate reduce, pe de o parte, costurile procesului in sine, iar pe de alta parte ofera posibilitatea ca angajatul sa poata «conditiona» relatia de munca“, spune Stoian.

     

    In industria farmaceutica, criza de specialisti e mare, iar raportul de forte este clar in favoarea angajatului. La aceasta situatie s-a ajuns din cauza faptului ca pana acum ceva vreme accesul in aceasta industrie era permis doar celor licentiati in farmacie sau medicina, desi facultatile de profil nu produc atat de multi oameni care sa-si doreasca sa lucreze in domeniu. „Cererea a crescut foarte mult, iar facultatile nu mai produc suficienti specialisti. Unele companii au infiintat propriile scoli de afaceri – dar pe termen scurt, problema ramane“, spune Adrian Stanciu.

     

    Astfel ca rezolvarea problemei tine de capacitatea companiei de a retine si dezvolta propriile talente. Firma A&D Pharma a lansat anul trecut „Excelenta profesionala Sensiblu“, primul program integrat de instruire de pe piata farmaceutica din România. Brândusa Fecioru, director de resurse umane al companiei, spune ca programul dezvoltat (care include patru proiecte separate) incearca sa satisfaca nevoile profesionale ale angajatilor sai actuali, precum si ale viitorilor farmacisti. „Angajatii sunt cei ce fac diferenta pe orice piata dinamica si in continua dezvoltare. Piata o sa creasca si oamenii valorosi vor fi la mare cautare. Asa incat, daca stii ca in echipa ta ii ai pe cei mai buni, trebuie sa le oferi tot ce este mai bun ca sa ii pastrezi, sa ii motivezi si sa ii faci sa inteleaga ca ii apreciezi pentru tot ceea ce fac“, sustine Brandusa Fecioru.

     

    Si in domeniul comertului, puterea angajatului se manifesta din plin. Pe masura ce numarul centrelor comerciale creste continuu, cresc si ofertele de munca. Reprezentantii Metro Cash & Carry Romania (MCCR) considera ca dificultatea de a gasi angajati a aparut in momentul in care concurenta s-a accentuat si specialistii din domeniu au fost atrasi, cu pachete salariale mai mari, de lanturile comerciale nou-intrate pe piata. Dar schimbarea frecventa a locului de munca are ca dezavantaj faptul ca persoana nu se perfectioneaza, iar experienta sa nu este dublata de valoare adevarata. „Putere are acea persoana talentata, care in mod constant demonstreaza abilitati exceptionale in atingerea obiectivelor specifice activitatii din domeniul sau de expertiza. Competitia pentru a castiga asemenea angajati este foarte dura si nu inseamna doar a gasi buni profesionisti, ci a-i gasi pe aceia care sunt capabili sa transforme si sa dezvolte compania, cu abilitati manageriale, capabili sa creeze echipe, viziuni pe care mai apoi sa le si aplice“, sustin reprezentantii MCCR.

     

    METAMORFOZA ANGAJATULUI. Manuela Dragomir, director de resurse umane al grupului ING, considera ca in domeniul bancar, in momentul de fata, este vorba mai degraba de reconsiderarea relatiei angajat-angajator. „Ceea ce se intampla de fapt este o metamorfoza a angajatului, care aspira la statutul de partener al angajatorului, depasind stadiul de subordonat“, spune Dragomir.

     

    Efectele negative ale acestui fenomen din punctul de vedere al companiilor sunt generate in primul rand tot de catre companii, spune Dragomir, pentru ca piata romaneasca este inca dominata de dorinta de a obtine rezultate imediate. „Un angajat care lucreaza intr-o astfel de companie incepe sa imprumute valorile acesteia, astfel ca angajatorii n-ar trebui sa se mire atunci cand angajatii schimba intr-o perioada scurta mai multe locuri de munca. Nu este altceva decat reversul medaliei“, spune reprezentantul ING.

     

    In opinia ei, in domeniul bancar, dupa aproximativ doi ani vor aparea primele semne de stabilizare a pietei muncii. Pentru a grabi stabilizarea, angajatorii trebuie sa isi creeze o cultura organizationala puternica, bazata pe valori care sa imprime angajatilor gandirea pe termen lung si constiinta lucrului bine facut. „Trebuie sa isi schimbe optica asupra angajatului, sa vada in capitalul uman un scop in sine, nu numai un instrument prin care isi pot atinge rezultatele financiare“, sustine Dragomir.

     

    De cealalta parte, angajatii ajung uneori sa fie victimele propriilor ambitii. Chiar daca acum au libertatea de a alege, reprezentanta ING constata si ea ca multi angajati o folosesc pentru a obtine beneficii pe termen scurt. Limitele «puterii» angajatului sunt lipsa de maturitate si de gandire pe termen lung“, considera Manuela Dragomir.

  • M-ai convins!

    Un angajat in masura sa puna conditii angajatorului trebuie sa fie in masura sa aiba cateva atuuri care sa-l indreptateasca la aceasta:

    • sa aiba cunostinte specifice postului pe care vrea sa-l ocupe;
    • sa aiba experienta suficienta in profesia pe care o exercita;
    • sa aiba aptitudini foarte bune de comunicare si de interrelationare;
    • sa fie constient de valoarea lui si de raritatea pe piata a celor cu valoare profesionala similara;
    • sa aiba aptitudini de lider.

  • Spune-mi ce scrie pe haina de pe tine!

    Piata romaneasca a etichetelor pentru imbracaminte este estimata la 30-35 de milioane de euro. Dupa un an 2005 cu scaderi si un 2006 stationar, firmele din domeniu spera la cresteri de cel putin 10% pentru anul in curs. Pe ce se bazeaza?

     

    Putini mai cumpara o haina fara sa se intereseze de modul in care se intretine sau de compozitia fibrelor din care este facuta. Iar atentia in crestere a cumparatorului roman la informatiile de pe etichete sustine o piata a etichetelor textile deloc neglijabila, estimata de companiile din domeniu la 30-35 mil. euro.

     

    Un milion de etichete pe zi – atat produce in cele doua fabrici pe care le are in tara Paxar Romania, divizie a uneia din cele mai mari companii de etichete din lume. In Romania, americanii de la Paxar Corp. lucreaza cu 150 de angajati, care produc trei tipuri de etichete: de marca (tesuta), de compozitie (eticheta imprimata) si de pret. Afacerea a crescut de 38 de ori din 2002, anul in care a intrat pe piata, de la vanzari de 180.000 de dolari (190.000 de euro) la 7 milioane de dolari (5,2 milioane de euro) in 2006, afirma Marius Dumitrescu, director de vanzari la Paxar Romania. Pentru 2007 estimeaza o crestere de pana la 11,1 milioane de dolari (8,3 milioane de euro).

     

    „Nu cred ca sectorul este prea exploatat. Este loc destul si pentru altii. Productia de etichete textile este o afacere foarte profitabila, dar numai daca este facuta cu tehnologie performanta“, spune Dumitrescu. De cand produce in Romania, Paxar a facut investitii de 7,5 milioane de euro, urmand ca anul acesta inca un milion de euro sa fie cheltuiti pentru dotarea tehnica.

     

    In tara sunt doar opt producatori de etichete tesute, la care se adauga 467 de firme specializate in alte tipuri de etichete – de la cele pentru textile pana la etichete pentru sticle, produse alimentare, mobilier si alte bunuri. In rapoartele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara, productia actuala de etichete tesute ajunge, lunar, la aproximativ 660.000 de metri. Dupa propriile lor estimari, producatorii de etichete au castiguri brute care ajung la 30% pe eticheta fabricata, in conditiile in care o eticheta tesuta costa doi sau trei centi, una de carton nu costa mai mult de 2,5 centi, iar una de compozitie ajunge pana la doi centi.

     

    Piata etichetelor are insa nu doar avantaje, ci si dezavantaje. Principalul plus: concurenta redusa din piata. Principalul minus: diminuarea productiei de confectii. Iar in 2005 s-a inregistrat o scadere de 10-15% a pietei de etichete, spune Marius Dumitrescu, care explica fenomenul prin diminuarea productiei de confectii, de la 3,2 miliarde de euro in 2004 la 1,8 miliarde de euro in 2005. Iar scaderea a continuat, anul trecut, pana la 1,6 miliarde de euro.

     

    Clientii Paxar sunt in special exportatorii de confectii locali, dar si beneficiarii lor din strainatate, catre care merge 95% din productie. „Nu prea lucram cu cei ce produc pentru piata locala“, precizeaza Dumitrescu. Printre clientii companiei americane figureaza Marks & Spencer, Levi’s, H&M, Decathlon sau grupul spaniol Inditex, cel care detine reteaua de magazine Zara. In plus, in fabrica din Bucuresti sunt produse si etichete „inteligente“, cu cip, dar deocamdata numai pentru Marks & Spencer.  In afara de productie, Paxar vinde imprimante fabricilor care vor sa-si faca propriile etichete.

     

    In afara de Paxar, golul existent pe piata a fost speculat de inca un mare jucator international: Labelon. Compania, care este o divizie a grupului britanic Labelon, si-a urmat clientii care si-au relocat din activitati in zona, oferind suport din punctul de vedere al etichetelor si al accesoriilor. Cu o activitate de sapte ani pe piata romaneasca, Labelon Romania produce anual, in medie, 10 milioane de etichete. Cea mai mare parte a productiei, respectiv 80%, ajunge la firmele din Occident. Compania nu a dorit sa ofere mai multe detalii legate de activitatea din Romania. Dupa datele raportate la Ministerul Finantelor, compania a avut, in 2005, o cifra de afaceri de 4,5 mil. euro, iar profitul inregistrat trece putin peste 25.000 de euro. Paxar si Labelon, care detin impreuna 30% din piata, se lupta cu firme locale ca Label Timisoara, Pantex Brasov sau A&M Printexpert.

     

    La prima vedere, odata cu reducerea comenzilor de haine in lohn din Romania, e clar ca se vor reduce si comenzile de etichete. Fenomenul va fi insa contrabalansat de faptul ca „din ce in ce mai multe etichete se vor produce aici, in detrimentul celor importate“, apreciaza Dumitrescu, care da ca exemplu firmele mici de etichete din Italia care si-au relocat productia in Romania pentru a-si servi clientii italieni care produc aici. „Lohnul devine incet, dar sigur productie totala. Nu mai vinde nimeni manopera propriu-zisa, ci vinde produsul finit, adica haina cu tot cu eticheta“, constata Dumitrescu.

     

    Daca anul 2005 a fost marcat de o scadere a afacerilor in domeniu, iar in 2006 s-a inregistrat o stagnare, majoritatea producatorilor din industrie sunt de parere ca anul 2007 va fi unul al cresterii, in ciuda faptului ca productia in lohn, care asigura o buna parte din afacerile furnizorilor de confectii de la noi, este in scadere. „Piata va creste cu siguranta, etichetele tesute fiind un produs care poate fi asigurat rapid si cu cheltuieli minime“, crede Maria Enache, director executiv al Label Timisoara, unul din principalii jucatori locali de pe piata. Firma face etichete pentru peste 500 de firme de confectii si tricotaje, incaltaminte, marochinarie, dar si pentru industria auto.

     

    Ca industria etichetelor textile ramane tentanta confirma si Alexandru Eremia, administratorul A&M Printexpert, firma care a produs anul trecut aproximativ cinci milioane de etichete. „Este profitabila aceasta afacere, insa volumul de munca este foarte mare“, spune Eremia. Din punctul lui de vedere, scaderea productiei in lohn nu-i afecteaza prea mult pe producatorii de etichete textile: „Productia excesiva in sistem lohn a fost o afacere foarte buna mai ales in domeniul etichetelor pentru firmele din strainatate“, spune Eremia. A&M Printexpert produce 100% pentru piata interna.

     

    Desi nu are decat un an si cateva luni pe piata, A&M Printexpert vrea sa atinga in 2007 o cota de piata de 20%. Compania intentioneaza sa lanseze o noua linie de afaceri: sa vanda materia prima pe care o foloseste in productie. „In acest fel, marile companii de confectii care isi realizeaza etichetele cu echipamente proprii vor deveni potentiali clienti ai firmei noastre“, argumenteaza administratorul companiei, care acum lucreaza cu intermediari pentru materiile prime pe care le foloseste. Nicoleta Iordache, directorul de la Eticheta 2000, vede si ea scaderea productiei in lohn ca fiind benefica pentru producatorii de etichete, „pentru ca vom avea noi clienti care pana acum nu erau interesati de produsele noastre“. Firma produce anual peste 1,5 milioane de etichete, din care 70% pentru piata interna, restul mergand la export.

     

    Maria Enache de la Label confirma ca de-acum se va schimba clientela, de la fabricile care produc in lohn la „producatori de textile mai pretentiosi“. Astfel incat, sustine ea, daca pana in prezent principalul argument din planul de afaceri era volumul mare al productiei, fabricile de etichete trebuie de acum sa indeplineasca cerinte de calitate mai stricte.

     

    Firma pe care o conduce, ce furnizeaza anual circa 50 de milioane de bucati, urmeaza sa lanseze anul acesta etichete „high definition“ (de o calitate superioara), care se adreseaza segmentului de piata de haine de lux.

     

    Label a inceput anul 2007 cu o crestere de peste 10% a comenzilor primite. „Detinem circa 25% din oferta producatorilor romani“, spune Enache. Cat priveste cifra de afaceri si profitul, conducerea firmei estimeaza o crestere de peste 10% pentru anul in curs.

     

    Daca toti producatori citati se arata optimisti in privinta cresterii pietei in acest an, se pare totusi ca potentialul pe termen mai lung e destul de limitat, din cauza majorarii costurilor de productie; cresterea va fi rezervata exclusiv companiilor mari, iar acestea le vor inlatura de pe piata pe cele mici sau incapabile sa concureze prin tehnologia de care dispun.

     

    Efectul pe termen mediu si lung al aderarii la UE, spune Dumitrescu de la Paxar, va fi si in acest domeniu cresterea salariilor si a costului utilitatilor. Prin urmare, si costurile etichetelor produse in Romania vor creste si astfel firmele romanesti isi vor reduce competitivitatea, spune el: „Multe din firmele mici, adica de apartament sau de garaj, care nu vor vinde suficient cat sa-si acopere cheltuielile, vor disparea, iar productia se va concentra doar la cateva firme mari, care au bani sa investeasca in tehnologii competitive“.

  • Eticheta face diferenta

    Doua treimi dintre consumatorii romani cumpara haine in functie de tara in care au fost produse, conform GfK. Din ce alte motive se mai cumpara haine in Romania?

     

     Necesitate

    86%

     Reduceri

    77%

     Pasiunea cumparaturilor

    77%

     Tara in care au fost produse

    67%

     Reprezentativitatea marcii

    52%

     Impuls

    50%

     Tendintele modei

    48%