BusinessMagazin

Blog

  • Firmele estimează creşterea activităţii în industrie şi stagnare în comerţ şi servicii până în decembrie

     Concluziile au fost obţinute prin intermediul unor anchete de conjunctură, în urma estimărilor făcute de manageri cu privire la tendinţele activităţii economice. Anchetele indică soldul conjunctural, obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

    Astfel, industria prelucrătoare este singurul domeniu unde se anticipează dezvoltarea activităţii, cu o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +6%). În ceea ce priveşte estimarea producţiei, pentru unele dintre activităţi se va înregistra tendinţă de creştere, respectiv fabricarea substanţelor şi a produselor chimice (sold conjunctural +36%), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (sold conjunctural +29%), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice (sold conjunctural +27%) şi fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (sold conjunctural +26%). Preţurile produselor industriale vor fi stabile (sold conjunctural +3%), iar numărul de salariaţi se va reduce (sold conjunctural -6%).

    Cititi mai mutle pe www.mediafax.ro

  • Nuclearelectrica a deconectat de la reţea şi Unitatea 1, după ce reactorul 2 a fost oprit câteva zile

     “Au fost luate măsurile tehnice şi organizatorice pentru ca durata de remediere să fie cât mai scurtă şi în condiţii de siguranţă”, potrivit unui comunicat al companiei de stat.

    Rectorul 1 a fost oprit duminică, la ora 16:20.

    Reactorul 2, oprit timp de mai multe zile în cursul săptămânii trecute, a fost conectat sâmbătă la reţeaua electrică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Florin Talpeş

    Florin Talpeş este cunoscut mediului de afaceri românesc pentru cei 20 de ani în care a clădit un business renumit nu doar în România, ci şi în afara graniţelor.

    Florin Talpeş a debutat în software în 1990 ca cercetător la Institutul pentru Tehnică de Calcul. Ulterior, a pus bazele firmei de software Softwin, unde a început să dezvolte aplicaţii pentru companii din Franţa şi apoi să acopere şi cererea din partea educaţională. Florin Talpeş este omul care a pus bazele Bitdefender, furnizor de soluţii de securitate IT, cu o cotă de circa 30% pe piaţa locală şi de 2% pe plan mondial.

    „N-am să încep chiar cu începutul. Am terminat matematici chioare şi după doi ani de profesorat la un liceu de industrie uşoară din Sighişoara am ajuns în Institutul de Tehnică de Calcul din Pipera. Noi astăzi numim Pipera Silicon Valley, dar atunci habar nu aveam ce înseamnă Silicon Valley.” Aşa începe povestea creatorului Bitdefender Florin Talpeş, nu doar unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România, ci şi al doilea cel mai admirat antreprenor din România, potrivit anuarului Business Magazin „100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO”.

    Anul 1990 l-a prins aşadar în informatică, programând şi scriind algoritmi în domeniul prelucrării imaginilor, iar la acel moment mărturiseşte că „habar nu avea” ce înseamnă un plan de afaceri şi cum se conduc doi oameni. „Modul în care am pornit noi este unul complet atipic faţă de ceea ce se întâmplă astăzi. Dar noi am beneficiat de faptul că ne-am dezvoltat odată cu piaţa şi asta ne-a făcut să greşim şi să învăţăm din greşeli. Viaţa nu îţi permite să faci atât de multe greşeli. De regulă, dacă faci o greşeală, o plăteşti repede.„ Un alt avantaj a fost prăbuşirea pieţei româneşti şi a celei din statele CAER de la acea vreme, cauzată de schimbările politice, iar mulţi programatori din România nu mai aveau piaţă de desfacere, ceea ce a determinat o reorientare către statele vestice. Ţinta numărul unu: Franţa. Compania şi-a crescut afacerile din primii cinci ani pe seama pieţei din Hexagon, deşi francezii erau printre cei mai dificili clienţi cu care s-au întâlnit în materie de standardele de calitate cerute. Experienţa de acolo a fost de real folos pentru că firma nu avea experienţă internaţională în Occident, iar în regimul comunist cultura era diferită faţă de noile reguli. La început de ‘90, Talpeş se aştepta ca România să se schimbe mai repede în noul sistem capitalist: „Îmi amintesc că atunci când Brucan a zis că ne trebuie 20 de ani m-am enervat foarte tare. A fost o enervare mare în familie. Mă gândeam că în cinci ani se rezolvă totul”, spune Florin Talpeş, care miza pe încrederea sa în competenţele din software pentru accelerarea businessului. Primii angajaţi au fost colegii de la Institutul de Tehnică de Calcul, iar legătura cu producătorul de software din Franţa s-a făcut prin nişte cunoştinţe care aflaseră că respectiva companie, dezvoltator de jocuri pe calculator, stagna de câteva luni pe unul dintre produse şi nu reuşea să înainteze.

    „Ne-am dus şi ne-au spus că, dacă le rezolvăm problema, într-o lună semnăm primul contract. După două zile de stat în Paris ne-am întors la ei cu soluţia. Am venit nesperat de repede”, povesteşte Talpeş. Prima factură a fost de câteva mii de franci francezi, dată fiind lipsa abilităţilor de a negocia. Neclare erau şi situaţiile financiare, iar firma nu putea să îşi deschidă nici conturi în bănci: „Toţi banii erau cash. Prima oară când a trebuit să aducem 100.000 de franci ne-am speriat, cu banii în pungă, în geantă. Nu ştiam cum ieşim cu ei din Franţa sau cum intrăm în România”.

    “Bitdefender a apărut abia în 2001 în urma unei greşeli pe care am făcut-o. Nu ne-am protejat marca pe piaţa nord-americană. Pe vremea aceea, credeam că dacă deţii domeniul e suficient. Aveam domeniul avx.com, predecesorul Bitdefender, dar când am dat drumul produselor pe piaţa americană ne-am trezit cu o procedură juridică”, îşi aminteşte astăzi Florin Talpeş. O companie din SUA cu afaceri de miliarde din domeniul electronic considera că românii le încalcă brandul, iar businessul lui Talpeş s-a văzut cheltuind peste o sută de mii de dolari pe serviciile avocaţilor, bani care de altfel trebuia să meargă înspre dezvoltarea afacerii. Pentru ca scenariul să nu se repete şi în alte ţări, dar şi din cauza literei V din numele AVX – „V venea de la virus, dar atunci eram deja mai mult decât un antivirus, lucram deja în zona de securitate”-, Talpeş a început să se gândească la unul nou. Nu a fost o decizie uşoară, deoarece AVX avea deja un istoric de cinci ani, perioadă în care se investise în construirea brandului. Înregistrarea mărcii Bitdefender a durat nouă luni, dar decizia a fost una potrivită pentru că, spune omul de afaceri, este important să te protejezi în principalele pieţe de pe mapamond. „Bitdefender a fost un efort de echipă. Meritul meu este mic, meritul este al echipei. De multe ori decizia e simplu de luat şi am simţit-o cu toţii. A venit aşa (pocneşte din degete)”, spune  Florin Talpeş.

    La 12 ani de atunci, Bitdefender este astăzi producătorul uneia dintre cele mai performante şi eficiente game de soluţii de securitate informatică atestate pe plan internaţional. În fiecare zi, tehnologia Bitdefender protejează datele digitale ale 500 de milioane de utilizatori, iar tehnologiile antivirus Bitdefender se clasează pe primul loc la nivel mondial în urma testelor specializate realizate de organisme independente de profil, printre care AV Test şi AV-Comparatives.

    Anul 2012 a adus noi mutări pe tabla de şah a fondatorului Bitdefender. Cel mai cunoscut antivirus românesc din lume se îndreaptă către zonele cu cel mai mare potenţial de creştere într-un domeniu puternic lovit de criză. Florin Talpeş vede segmentul B2B şi Orientul Îndepărtat drept motoarele principale de creştere pentru afacerea sa.

    Lecţii pentru tineri manageri de la Florin Talpeş şi Bogdan Dumitru, CTO al Bitdefender:

  • Antreprenoarea care face 18 milioane de euro pe an din pasiunile altora

     De 12 ani „imortalizeaza” momentele importante ale clientilor sai

    Dana Becheru (45 de ani) este cofondator si unul dintre proprietarii retailerului F64, magazin care vinde atat online, cat si offline aparate de fotografiat si accesorii de ultima generatie. S-a hotarat sa intre in afaceri in 2001, alaturi de fostul coleg de liceu, dupa ce a vandut afacerea parintilor sai, un magazin alimentar. „Acolo am invatat cum sa aranjez marfa pe raft, cum sa fac preturi, cum sa interactionez cu clientii”.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Steven van Groningen

    Steven van Groningen vorbeşte o română corectă. Cam colţuroasă, dar corectă. Steven van Groningen locuieşte în România din 2001, are aceeaşi funcţie la bancă tot de atunci, face strategii pe termen lung, participă la competiţii de triatlon, organizează maratoane, propune soluţii pentru mediul politic în relaţia cu mediul de afaceri, este vegetarian, aleargă cât de des poate în parc, are o atitudine prudentă de management, este familist, scrie pe blog. 

    Ca expat, Steven van Groningen e unul dintre cei ce vorbesc cu mai multă speranţă despre România decât autohtonii, insistând că nu vede niciun motiv pentru care o ţară cu resursele umane şi naturale şi cu atributele geopolitice ale României n-ar fi printre primele economii ale zonei; în acelaşi timp, admite că ar fi nevoie de un ritm de creştere a creditării cu două cifre pentru ca România să poată reîncepe recuperarea decalajelor economice faţă de Vest. Ca bancher, a reuşit să piloteze corect Raiffeisen Bank România şi prin boom, şi prin criză: între 2009 şi 2011 au crescut atât profitul, cât şi activele băncii, care a ajuns anul trecut pe poziţia a patra în sistem după valoarea activelor, cu o cotă de piaţă de 6,7%.

    Steven van Groningen a absolvit Universitatea Leyden din Olanda, cu specializare în drept comercial, după care s-a reorientat spre banking, având ocazia să cunoască din interiorul ABN Amro criza financiară din Rusia anilor ’90. A coordonat pentru ABN Amro lansarea activităţii băncii în România, apoi a preluat conducerea Raiffeisen Bank România în 2002, în urma fuziunii acesteia cu fosta Bancă Agricolă.

    Steven van Groningen a crescut într-un mic oraş olandez, Deventer, cunoscut pentru şcoala latină la care a studiat Erasmus şi pentru faptul că era un important nod comercial pentru Ţările de Jos. Tatăl său era directorul general al unei bănci „mici, regionale”, aceeaşi poziţie fiind ocupată anterior de bunicul şefului Raiffeisen şi de străbunicul său. Tatăl străbunicului a fost însă cel care a deschis apetitul pentru banking în familia van Groningen, fiind un cunoscut broker de credite în oraş în secolul XIX. Bancherul povesteşte că ironia sorţii a făcut ca atât tatăl, cât şi bunicul său să nu vrea să lucreze la bancă, dar au făcut-o până la urmă. „Nici eu nu am vrut să fiu bancher, am fost o perioadă consultant, dar am vrut să trec de partea cealaltă, unde pot să iau şi deciziile, nu doar să dau ideile mele altcuiva”, spune Steven van Groningen.

    Chiar dacă a fost refractar ideii de a continua tradiţia familiei, Steven van Groningen crede că a fost puternic influenţat de tatăl său şi de educaţia primită acasă: „Sunt foarte mulţumit de unde am ajuns. Mă gândesc că m-a influenţat mult faptul că tata era bancher şi avea această atitudine sobră, de om important şi respectat în comunitate. Cred că asta m-a marcat şi m-a îndemnat cumva să fac şi eu lucruri importante”. Bancherul povesteşte că sunt lucruri cu care a crescut şi pe care abia la maturitate le-a înţeles cu adevărat şi a putut să le valorizeze în felul propriu: „Dacă mergeam să cumpărăm haine, la restaurant sau să schimbăm mobila, întotdeauna mergeam la clienţii băncii, era o chestiune foarte importantă pe care o respectam cu toţii. În plus, economiile familiei erau la banca pe care o conducea tatăl meu, iar amprenta acelei perioade s-a păstrat: deşi banca a fost obiectul a peste patru tranzacţii, ajungând acum în portofoliul ABN Amro, mama mea  a mers ani în şir în clădirea veche a băncii, la acelaşi ghişeu unde era servită de aceeaşi persoană, deşi instituţia îşi tot schimba numele şi identitatea”.

    Tradiţia sportului şi mai ales a canotajului tot din familie a venit. Toată familia van Groningen făcea sport. Tatăl său a făcut canotaj la categoria amatori şi a fost selecţionat pentru Campionatele Europene din 1939, care nu au mai avut loc din cauza războiului. Ambii săi părinţi mergeau cu bicicleta (lucru absolut obişnuit în Olanda) şi jucau hochei pe iarbă, un sport de asemenea foarte popular. „Eu jucam foarte bine hochei pe iarbă, dar când am ajuns la universitate deja mă hotărâsem că vreau să fac canotaj. Acest sport era, în primul rând, o tradiţie în familie şi, în plus, am descoperit că eram foarte bun”, povesteşte bancherul, care a ajuns ulterior să participe la două campionate mondiale şi la o ediţie a Jocurilor Olimpice.

    Steven van Groningen a învăţat lecţii importante în cariera sa de atlet olimpic. Importanţa paşilor mici, respectul pentru reguli, munca în echipă, faptul că din eşecuri poţi învăţa mai mult decât din succese. Despre orice subiect ar fi vorba, bancherul aminteşte de ceea ce i-a adus sportul, de la viaţa de familie şi până la atitudinea de strateg de business.

    De la canotaj la banking a trecut lin, l-au ajutat studiile, dar şi educaţia riguroasă din familie şi din cantonamente. De fapt, foştii atleţi au o preferinţă pentru continuarea carierei în banking. Revistele americane de business scriu periodic analize cu privire la preferinţa companiilor de pe Wall Street şi nu numai de a angaja foşti sportivi de performanţă. Îşi motivează alegerea prin faptul că un fost sportiv va fi un „bun jucător de echipă”. Dar sunt realmente băncile sau fondurile de investiţii locuri unde se joacă în echipă? Steven van Groningen crede nu numai că pot fi, dar că jocul de echipă este esenţial: „Bankingul este prin definiţie un sport de echipă. În aspectele care ţin de managementul bilanţului, de training, de compliance, este vorba de lucru de echipă, dacă nu te poţi baza pe echipă, nu poţi fi un bancher de succes. Echipa nu este ceva pe care doar să te bazezi, ci trebuie să fie formată din oameni buni şi competitivi, ca să fie un challenging reciproc„. Nu crede în echipe de yesmeni, crede în diversitatea culturală şi preferă să se focuseze mai mult pe proces decât pe rezultatul final.

    Steven van Groningen, în vârstă de 55 de ani, şi-a propus să se retragă la 62 de ani, iar până atunci îşi împarte viaţa între bancă, familie şi competiţii. În 2014 vrea să participe la un alt Ironman (competiţie de triatlon), să alerge la maratoane şi să îşi aducă, atât cât poate, contribuţia la dezvoltarea băncii: „Orice aş face, trebuie să îmi placă. Dacă minţi că îţi place ceea ce faci, se vede din exterior, nu poţi performa şi nici nu atragi admiraţie”.

  • POZA ZILEI: Bucureştiul văzut de sus

    VEZI AICI GALERIA COMPLETA

     

  • Un inginer român stabilit în Suedia a adus în ţară o nouă modalitate de plată. Nu e nici cash, nici card

    Nu m-aş muta în România, dar never say never. Familia şi angajamentul profesional mă ţin în Suedia. Am doi copii care vorbesc limba suedeză şi, din păcate, prea puţină română. Ingredientele care te ţin într-o altă ţară sunt mai complexe când ai o familie”, explică într-o română cu accent englezesc Bogdan Săcuiu, directorul de vânzări ai Seamless, companie evaluată la 200 de milioane de euro, cu activitate în 30 de ţări şi listată pe bursa de la Stockholm. Absolvent al Institutului Politehnic în 1991, Săcuiu a lucrat doar trei ani în România.

    În primii ani de după Revoluţie şi-a făcut propria firmă de consultanţă, care furniza servicii companiilor europene dornice să îşi deschidă filiale şi la Bucureşti. Avea 27 de ani când a luat hotărârea de a părăsi România, dintr-un motiv pe care îl consideră cât se poate de simplu – soţia lui este suedeză.

    „Suedezii au un fel de a fi foarte deschis şi lipsit de prejudecăţi în faţa lucrurilor noi. Nu contează dacă eşti român sau congolez dacă profilul tău uman este bun. La nivel general, există însă câteva exemple care nu pun neapărat profilul de român într-o lumină pozitivă.„ Îşi aminteşte zâmbind de primele zile scandinave şi de slujba obţinută la Ericsson, unde a muncit şapte ani şi a schimbat „foarte multe roluri şi poziţii„.

    Apoi, din 2002 până în 2010, a lucrat în cadrul Symsoft, un furnizor de software pentru operatorii telecom, însă managementul i-a propus să dezvolte operaţiunile companiei în Dubai, aşa că a locuit timp de cinci ani în Peninsula Arabă şi apoi s-a relocat în Suedia.
    Bogdan Săcuiu a venit săptămâna trecută la Bucureşti, de data asta în calitate de om de afaceri, pentru a oferi clienţilor băncilor o modalitate de plată diferită faţă de variantele deja existente. Practic, oamenii vor putea plăti la casierie scanând un cod de bare cu smartphone-ul şi introducând pe ecranul tactil o parolă personală de securitate.

    Aşadar, o plată direct de pe telefon. Dacă privim la cifrele legate de plăţi prin mijloace moderne, piaţa românească nu stă deloc bine, iar noua soluţie pare extrem de curajoasă. Deşi plăţile cu cardurile de debit la comercianţi şi pe internet au crescut anul trecut cu 20%, la circa 5 miliarde de euro, valoarea medie a unei tranzacţii a scăzut la 150 de lei faţă de 200 de lei în 2008. Circa 130 de milioane de tranzacţii de plată cu cardul de debit au fost înregistrate anul trecut, ceea ce înseamnă, în medie, o plată pe lună cu fiecare dintre cele 12 milioane de carduri active.

    Săcuiu observă că relativul insucces al cardurilor pe piaţa locală nu influenţează noua tehnologie introdusă de Seamless: „Cardul nu este un instrument de sine stătător. El implică anumiţi procesatori şi intermediari care se interpun în lanţul dintre cumpărător şi vânzător, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru comercianţi„.
     

  • Da’ o simulare de guvernare normală nu încercăm?

    Şi dacă ne iese, din întâmplare, vreuna din simulările de mai sus, să o şi punem în practică, pe bune? Sunt întrebările care mi-au venit în minte după episodul de săptămâna trecută cu „simularea„ creşterii cotei unice de impozitare, informaţie ce a transpirat din zona politică şi pe care premierul Ponta s-a grăbit să o dezmintă.

    Eu ştiu că în general la noi nu prea iese fum fără foc, şi numai faptul că oficialii au „simulat” aşa ceva mă pune un pic pe gânduri. Şi zic: dom’ne, oamenii aştia chiar nu învaţă nimic?!

    Un banc excelent, pe care l-am mai povestit, cred, dar nu mă pot abţine: trei economişti pleacă, în weekend, la vânătoare. Un avion îi aduce în sălbăticie – munţi, păduri nesfârşite, nicio aşezare cale de sute de kilometri. Înainte de a pleca, pilotul le spune că avionul său este foarte mic, aşa că vor putea aduce acasă, la întoarcere, un singur urs. La întoarcere, fiecare împuşcase câte un urs. Avionul vine, pilotul nu se poate împotrivi şuvoiului de argumente, vorbe şi măsurători, aşa că se declară învins şi acceptă să încarce cei trei urşi vânaţi. Aparatul încearcă să decoleze, se înalţă cât de cât, zboară balansându-se, pilotul turează motorul, dar totul este în zadar – se prăbuşesc. În cădere, unul din cei trei economişti se uită pe geam şi întreabă: „…unde suntem?”. Altul se uită şi el pe fereastră şi îl lămureşte: „…cam la trei sute de metri est de locul unde ne-am prăbuşit anul trecut!”.

    Dacă înlocuim economiştii cu politicieni locali, obţinem istoria ultimelor două decenii în variantă funny; nu mai bine renunţăm să alegem cea mai proastă soluţie, mereu şi mereu, acceptăm realitatea şi încercăm să schimbăm avionul, în loc să ne tot prăbuşim la fiecare încercare de ceva, orice – privatizări, restructurări, proiecte de infrastructură sau managementul privat la companii de stat?

    România pierde peste 10 miliarde de euro pe an din TVA neîncasat – faţă de media Uniunii Europene, de 20%, la noi procentul este dublu şi mai bine, de circa 48%. La vecinii bulgari TVA pierdut este mult sub media europeană, doar 15%. La noi se preferă mult mai comoda soluţie a împovărării celor care îşi plătesc taxele şi impozitele.

    Poate faceţi o simulare şi cu o economie sfârşită, fără antreprenoriat, fără iniţiative, fără investitori străini, cu companii închise şi conturi pustiite, aşa, de dragul simulărilor.

    „Ridotto”, tabloul pictat în secolul XVII de veneţianul Giuseppe de Gobbis, reprezintă foaierul unui teatru, dar şi strămoşul actualelor cazinouri, un loc unde personaje elegante ascunse în dosul măştilor de carnaval puneau la cale afaceri mai mult sau mai puţin legale. O simulare a realităţii, făcută elegant, cu talent.

  • Toyota a revenit pe primul loc în topul producătorilor auto

     Toyota Motor Corp. a vândut în trimestrul al treilea 2,5 milioane de autovehicule, în urcare cu 2,8% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit datelor prezentate luni de cea mai mare companie japoneză, preluate de Bloomberg.

    General Motors a anunţat pentru aceeaşi perioadă vânzări în urcare cu 5,5%, la 2,4 milioane autovehicule.

    Locul al treilea revine grupului german Volkswagen, cu 2,33 milioane unităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce este cel mai admirat manager din România un străin

    Steven van Groningen îşi aranjează meticulos manşetele de la cămaşă, măsurând cu degetele distanţa până la linia sacoului, înaintea începerii şedinţei foto pentru coperta din BUSINESS Magazin. Are mişcări lente şi calculate, tipice pentru un sportiv care îşi foloseşte înţelept energia. Este în a patra zi de post negru, primul din acest an şi soluţia sa de recalibrare după orice perioadă de stres intens şi mai ales de viaţă mai puţin organizată. „Am fost foarte des plecat anul acesta, în weekenduri şi în interes de serviciu, şi nu am putut să am o dietă corectă şi un program de antrenamente eficient. De aceea trebuie să fac un reset, iar acesta începe de fiecare dată cu un post negru”, spune bancherul, în timp ce refuză cafeaua şi gustă puţin din apa plată. 

    Vorbeşte o română corectă. Cam colţuroasă, dar corectă. Locuieşte în România din 2001, are aceeaşi funcţie la bancă tot de atunci, face strategii pe termen lung, participă la competiţii de triatlon, organizează maratoane, propune soluţii pentru mediul politic în relaţia cu mediul de afaceri, este vegetarian, aleargă cât de des poate în parc, are o atitudine prudentă de management, este familist, scrie pe blog.

    Dintre toate aceste faţete ale lui Steven van Groningen, care să fi fost motorul atragerii de voturi astfel încât bancherul să fie, pentru al doilea an consecutiv, cel mai admirat CEO în clasamentul realizat anual de către revista BUSINESS Magazin?

    „Nu cred că sunt votat doar pentru rezultatele pe care le am la bancă. Voturile au la bază, cel mai probabil, faptul că avem rezultate bune la bancă pe timp de criză, cu stabilitate mare şi care sunt rezultatul unei strategii pe termen lung. Imaginea mea însă este completată cu faptul că sunt destul de vizibil în afara băncii şi încerc să fac lucruri cât pot eu de bune pentru România şi pentru mediul de afaceri, unde am încercat să mă implic. În plus, mă ocup de filantropie, cultură, sport.” Şi mai este ceva, consideră bancherul: modul cum stabileşti echilibrul între cantitate şi calitate. „Admiraţia nu se referă la ceea ce ai făcut, ci la modul cum ai făcut. Asta explică de ce cel mai admirat CEO poate fi un bancher, chiar şi în aceste vremuri. Nu am exagerat cu creditarea, nu ne-am încărcat cu riscuri, am frânat creditarea dinainte de debutul crizei, ceea ce ne-a protejat, şi am construit o viziune pe termen lung.”

    Răspunsul lui Steven van Groningen la întrebarea „De ce credeţi că sunteţi admirat?” este simplu şi clar. Argumentele bancherului seamănă foarte mult cu argumentele primite de redacţia BUSINESS Magazin odată cu voturile comunităţii de business. Al treilea clasat în topul celor mai admiraţi, Radu Georgescu, fondatorul şi preşedintele grupului de firme GeCad, are însă un moment lung de gândire la aceeaşi întrebare. Spune că poziţia sa în top este un lucru „foarte onorant şi foarte obligant”: „Mă faceţi să mă simt bine cu mine însumi şi mă faceţi să mă întreb dacă merit chestia asta, deşi nu am întotdeauna răspunsuri”.

    Florin Talpeş, aflat pe locul al doilea în clasamentul admiraţilor în acest an, crede că oamenii de afaceri din România îi apreciază în mod deosebit pe antreprenorii care reuşesc să treacă graniţele ţării şi să aibă succes: „Poate sunt admirat pentru faptul că mă încăpăţânez să demonstrez că se poate reuşi «big time» pe plan mondial plecând din România, folosind inteligenţa românească, într-un domeniu bazat pe inovaţie tehnologică. Prin onestitate, deschidere, profesionalism, respectându-l pe celălalt, prin spirit de echipă, printr-o luptă dreaptă. Cred că asta ne dă speranţă tuturor, ne dă speranţa că toţi putem reuşi”. Florin Talpeş crede că admiraţia apare atunci când „acţiunile cuiva, precum şi atitudinea sau modul cum gândeşte se potrivesc cu aspiraţiile proprii„. Atât Radu Georgescu, cât şi Florin Talpeş spun că admiră „multe persoane”, fondatorul Softwin precizând că îi admiră „pe cei care îşi asumă riscul să înceapă în piaţa liberă ceva pe cont propriu (într-o echipă sau nu), dar şi pe cei care iniţiază un proiect în cadrul unei companii, pe cei care se dedică cu pasiune şi energie unui proiect pe care ei îl iniţiază sau la care aderă”.

    Plutonul celor trei CEO care stau de doi ani pe podiumul admiraţilor are în comun activităţi sau obiceiuri extra-job care atrag atenţia. Să fie acesta unul dintre elementele care atrag admiraţia? Steven van Groningen participă la competiţii sportive, Florin Talpeş şi soţia sa practică dans sportiv profesionist, iar Radu Georgescu practică un stil personal relaxat, un mix între blugi şi mers cu metroul care îl face diferit în peisajul de business local. În plus, cei doi antreprenori de pe podium, foşti concurenţi pe zona de protecţie a datelor, au imaginea creatorilor nu numai de business, dar mai ales de produse care au devenit universale, fiind folosite în întreaga lume şi atrăgând atenţia investitorilor din Silicon Valley şi nu numai. Cei doi IT-işti consideraţi modele de mediul de afaceri românesc s-au născut în România şi au construit business aici. Cum se face că cel mai admirat CEO nu este la origine român, iar în plus este bancher, bancherii fiind liderii a căror imagine a fost destul de serios afectată de criza economică?