BusinessMagazin

Blog

  • Pe Firul Rosu, intre bal si spital

    Punct si de la capat. Despre miscarile politice pe plan intern am tot vorbit, in ultimele saptamani. A sosit timpul sa punem lucrurile in context.

    Pentru ca in politica, la fel ca si in poezie, odata scoase din context, lucrurile incep sa isi piarda sensul. Noima. O expresie de genul „musca dintr-o portocala“ nu spune mare lucru. 

    Pe cand „amurgul musca din soare ca dintr-o portocala sangerie“ e cu totul altceva. La fel si cu politica externa.

    Si la acest capitol, Traian Basescu a inceput in forta – si asta inca inainte de a ajunge presedinte. Haideti sa recunoastem: desi unii erau incredintati de abilitatile sale in politica interna, practic nimeni nu a impins optimismul atat de departe incat sa parieze si pe potentialul candidatului in materie de diplomatie. Mesa, cravata si stilul, in ge-neral, nu se potriveau si pace cu profilul diplomatului versat(il). Se parea ca ii lipseste inclusiv bagajul minim de cunostinte necesar unui asemenea demers. Tocmai de aceea, lansarea – in plina campanie electorala – a ideii unei axe privilegiate Washington-Londra-Bucuresti a fost primita cu sentimente osciland intre ridicari din sprancene si ori-pilatie genuina. Cum? Cand Europa iti bate la usa, tu ii raspunzi prin vizor sa mai astepte cinci minute? Asta fie e nesimtire, fie inconstienta.

    S-a dovedit a fi un calcul cat se poate de rational. Pentru ca, in ultimii ani, vanturile politicii internationale au inceput sa bata mai altfel – mai agresiv, cu o obraznicie si o inconstienta care amintesc pe undeva de perioada Razboiului Rece. Marile puteri se ascund tot mai putin dupa degete. Au renuntat la multe dintre fineturile cu care ne obisnuiseram in anii ‘90 si au scos pe masa, fara prea multa jena, atat batul cat si morcovul. In rolurile protagonistilor principali, George W. Bush si Vladimir Putin – o combinatie din seria „sacul si peticul“ – al caror stil diplomatic a luat prin surprindere o lume intreaga. Atat unul cat si celalalt vor mai mult si mai repede.

    Atat unul cat si celalalt au viziuni globale, marete, care nu se incurca in jumatati de masura si sfieli democratice. O asemenea atitudine rezoneaza perfect atat cu stilul presedintelui nostru, cat si cu – aparent paradoxal – stilul consilierului sau in materie de politica externa, Andrei Plesu. Marinarul si intelectualul impartasesc aceeasi vocatie pentru praxis, pe linia Heidegger-Arendt: ceea ce ramane, in ultima instanta, e actiunea. O decizie, buna sau rea, e preferabila unei eterne dileme de genul magarului lui Buridan, mort de foame intre doua capite de fan plasate la distante egale. In viata de zi cu zi, dilematicul Plesu ii prefera, dupa cum singur declara, pe „baietii rai“ din seria Reagan-Bush. Putem face psihanaliza sau putem merge mai departe.

    Cand isi facea intrarea la Cotroceni, pe tabla de sah prezentata lui Basescu, Romania nu mai figura pe frontiera lumii occidentale – interesele geo-strategice ale Vestului (carora carcotasii le spun, mai simplu, petrol) mutasera deja frontiera spre est. Georgia, Ucraina si, pro-babil, Moldova se afla acum pe frontiera. Asa ca nu mai suntem valahi. „Valahi“ vine din latinescul „valum“ (de acolo si Wales, valoni etc.) si desemna popoarele traitoare la marginea imperiului roman, in a caror sarcina intra apararea valului de pamant ce marca frontiera imperiului. Din acest punct de vedere, putem, asadar, respira usurati.

    Pentru Putin, insa, o asemenea deplasare de frontiera nu poate fi acceptabila in ruptul capului. De aici si racirea relatiilor ruso-americane, sprijinirea de catre Rusia a programului nuclear iranian, imbunatatirea relatiilor dintre Rusia si China, criza ucraineana, framantarea moldava etc. In buna traditie, Europa incearca si ea sa profite, pe diferite voci, de pe urma inclestarii ruso-americane pe frontiera, strecurandu-se discret printre crapaturi. Si bine face. Unei doamne batrane nu-i sade bine sa dea cu pumnul in masa.

    Ce face, insa, Basescu? Basescu face metafore. Nici un presedinte postdecembrist (ce-i drept, n-am avut multi) nu a reusit un asemenea tur de forta intr-un interval atat de scurt de timp: de la Londra la Chisinau, de la Chisinau la Moscova, cu Washingtonul programat peste cateva saptamani – iata o performanta diplomatica laudabila si graitoare totodata. La fel ca in politica interna, si in cea externa presedintele forteaza extremele. Chiar daca nu l-a citit pe Nichita Stanescu, va fi avut grija Andrei Plesu sa ii explice cum functioneaza metaforele – punand cap la cap contrariile. „Intunecand intunericul/iata portile luminii.“ Alegand sa minimalizeze Uniunea Europeana si sa se alieze trup si suflet frontieristilor „axei Washington-Londra“, Basescu a avut grija ca urmatorul pas sa fie in directia Moscovei.

    Dar ce pas! Mic pentru Basescu, urias pentru un presedinte al Romaniei! Sa afirmi verde-n fata (dar asta dupa ce ai sustinut fatis democratizarea Moldovei) ca n-ai venit sa discuti nici problema tezaurului, nici pe cea a Pactului Ribbentropp-Molotov si sa fii scutit de un val de proteste indignate pe plan intern, e o performanta in sine. Iliescu n-ar fi facut asta, simtindu-se cu musca pe caciula, Constantinescu nu ar fi facut asta fiind prea principial. Basescu nu e nici una, nici alta. De aceea isi permite sa declare public ceea ce Iliescu (se-condat de Melescanu) a incercat sa vare sub covor – instalarea unui Fir Rosu intre Bucuresti si Moscova – declaratie care, in mod normal, ar fi starnit o furtuna politica in tara. Cum insa, in regimul Basescu, vremurile insele sunt anormale, declaratia s-a inscris in limitele firescului.

    Asa ca, la ora asta, toata lumea se scarpina-n cap, incercand sa descifreze mesajul presedintelui – si noi, electora-tul, si ele, cancelariile lumii. Un singur lucru e cert: ca lucrurile se misca. Praxisul a luat-o la vale si continua sa se rostogoleasca. Daca deciziile radicale in materie de politica externa se vor termina cu bine sau nu, nu stim nici noi, nici Basescu, si nici Plesu. Genul acesta de diplomatie te poate duce fie la bal, fie la spital. Pana una, alta, eu ma bucur. De la un sef de stat nu astept moralitate. Dimpotriva. (A se vedea cazul Antonescu.) Astept sa isi sacrifice moralitatea pe altarul interesului national.

  • Pe Firul Rosu, intre bal si spital

    Punct si de la capat. Despre miscarile politice pe plan intern am tot vorbit, in ultimele saptamani. A sosit timpul sa punem lucrurile in context.

    Pentru ca in politica, la fel ca si in poezie, odata scoase din context, lucrurile incep sa isi piarda sensul. Noima. O expresie de genul „musca dintr-o portocala“ nu spune mare lucru. 

    Pe cand „amurgul musca din soare ca dintr-o portocala sangerie“ e cu totul altceva. La fel si cu politica externa.

    Si la acest capitol, Traian Basescu a inceput in forta – si asta inca inainte de a ajunge presedinte. Haideti sa recunoastem: desi unii erau incredintati de abilitatile sale in politica interna, practic nimeni nu a impins optimismul atat de departe incat sa parieze si pe potentialul candidatului in materie de diplomatie. Mesa, cravata si stilul, in ge-neral, nu se potriveau si pace cu profilul diplomatului versat(il). Se parea ca ii lipseste inclusiv bagajul minim de cunostinte necesar unui asemenea demers. Tocmai de aceea, lansarea – in plina campanie electorala – a ideii unei axe privilegiate Washington-Londra-Bucuresti a fost primita cu sentimente osciland intre ridicari din sprancene si ori-pilatie genuina. Cum? Cand Europa iti bate la usa, tu ii raspunzi prin vizor sa mai astepte cinci minute? Asta fie e nesimtire, fie inconstienta.

    S-a dovedit a fi un calcul cat se poate de rational. Pentru ca, in ultimii ani, vanturile politicii internationale au inceput sa bata mai altfel – mai agresiv, cu o obraznicie si o inconstienta care amintesc pe undeva de perioada Razboiului Rece. Marile puteri se ascund tot mai putin dupa degete. Au renuntat la multe dintre fineturile cu care ne obisnuiseram in anii ‘90 si au scos pe masa, fara prea multa jena, atat batul cat si morcovul. In rolurile protagonistilor principali, George W. Bush si Vladimir Putin – o combinatie din seria „sacul si peticul“ – al caror stil diplomatic a luat prin surprindere o lume intreaga. Atat unul cat si celalalt vor mai mult si mai repede.

    Atat unul cat si celalalt au viziuni globale, marete, care nu se incurca in jumatati de masura si sfieli democratice. O asemenea atitudine rezoneaza perfect atat cu stilul presedintelui nostru, cat si cu – aparent paradoxal – stilul consilierului sau in materie de politica externa, Andrei Plesu. Marinarul si intelectualul impartasesc aceeasi vocatie pentru praxis, pe linia Heidegger-Arendt: ceea ce ramane, in ultima instanta, e actiunea. O decizie, buna sau rea, e preferabila unei eterne dileme de genul magarului lui Buridan, mort de foame intre doua capite de fan plasate la distante egale. In viata de zi cu zi, dilematicul Plesu ii prefera, dupa cum singur declara, pe „baietii rai“ din seria Reagan-Bush. Putem face psihanaliza sau putem merge mai departe.

    Cand isi facea intrarea la Cotroceni, pe tabla de sah prezentata lui Basescu, Romania nu mai figura pe frontiera lumii occidentale – interesele geo-strategice ale Vestului (carora carcotasii le spun, mai simplu, petrol) mutasera deja frontiera spre est. Georgia, Ucraina si, pro-babil, Moldova se afla acum pe frontiera. Asa ca nu mai suntem valahi. „Valahi“ vine din latinescul „valum“ (de acolo si Wales, valoni etc.) si desemna popoarele traitoare la marginea imperiului roman, in a caror sarcina intra apararea valului de pamant ce marca frontiera imperiului. Din acest punct de vedere, putem, asadar, respira usurati.

    Pentru Putin, insa, o asemenea deplasare de frontiera nu poate fi acceptabila in ruptul capului. De aici si racirea relatiilor ruso-americane, sprijinirea de catre Rusia a programului nuclear iranian, imbunatatirea relatiilor dintre Rusia si China, criza ucraineana, framantarea moldava etc. In buna traditie, Europa incearca si ea sa profite, pe diferite voci, de pe urma inclestarii ruso-americane pe frontiera, strecurandu-se discret printre crapaturi. Si bine face. Unei doamne batrane nu-i sade bine sa dea cu pumnul in masa.

    Ce face, insa, Basescu? Basescu face metafore. Nici un presedinte postdecembrist (ce-i drept, n-am avut multi) nu a reusit un asemenea tur de forta intr-un interval atat de scurt de timp: de la Londra la Chisinau, de la Chisinau la Moscova, cu Washingtonul programat peste cateva saptamani – iata o performanta diplomatica laudabila si graitoare totodata. La fel ca in politica interna, si in cea externa presedintele forteaza extremele. Chiar daca nu l-a citit pe Nichita Stanescu, va fi avut grija Andrei Plesu sa ii explice cum functioneaza metaforele – punand cap la cap contrariile. „Intunecand intunericul/iata portile luminii.“ Alegand sa minimalizeze Uniunea Europeana si sa se alieze trup si suflet frontieristilor „axei Washington-Londra“, Basescu a avut grija ca urmatorul pas sa fie in directia Moscovei.

    Dar ce pas! Mic pentru Basescu, urias pentru un presedinte al Romaniei! Sa afirmi verde-n fata (dar asta dupa ce ai sustinut fatis democratizarea Moldovei) ca n-ai venit sa discuti nici problema tezaurului, nici pe cea a Pactului Ribbentropp-Molotov si sa fii scutit de un val de proteste indignate pe plan intern, e o performanta in sine. Iliescu n-ar fi facut asta, simtindu-se cu musca pe caciula, Constantinescu nu ar fi facut asta fiind prea principial. Basescu nu e nici una, nici alta. De aceea isi permite sa declare public ceea ce Iliescu (se-condat de Melescanu) a incercat sa vare sub covor – instalarea unui Fir Rosu intre Bucuresti si Moscova – declaratie care, in mod normal, ar fi starnit o furtuna politica in tara. Cum insa, in regimul Basescu, vremurile insele sunt anormale, declaratia s-a inscris in limitele firescului.

    Asa ca, la ora asta, toata lumea se scarpina-n cap, incercand sa descifreze mesajul presedintelui – si noi, electora-tul, si ele, cancelariile lumii. Un singur lucru e cert: ca lucrurile se misca. Praxisul a luat-o la vale si continua sa se rostogoleasca. Daca deciziile radicale in materie de politica externa se vor termina cu bine sau nu, nu stim nici noi, nici Basescu, si nici Plesu. Genul acesta de diplomatie te poate duce fie la bal, fie la spital. Pana una, alta, eu ma bucur. De la un sef de stat nu astept moralitate. Dimpotriva. (A se vedea cazul Antonescu.) Astept sa isi sacrifice moralitatea pe altarul interesului national.

  • Sensul politic al polarizarii prin pulverizare

    Atunci cand matematica se se intalneste cu poezia, castiga poezia. A demonstrat-o Ion Barbu. La fel, atunci cand politica se intalneste cu poezia, tot poezia castiga. Pentru literatura, e de bine in ambele cazuri. Pentru soarta unei tari, e preferabil ca politica sa se intalneasca, mai degraba, cu matematica. Ar duce la pragmatism.

    Politica are, uneori, multa poezie in ea. Spatiul ex-sovietic, de exemplu, e recunoscut ca unul liric. Prin urmare, felul in care se face politica in regiune e unul aparte. Dupa „revolutia rozelor“ din Georgia, in Moldova se vorbea in vara trecuta despre iminenta unei „revolutii a florii-soarelui“, idee transformata ulterior, dupa model ucrainean si romanesc, in „revolutia portocalelor“. 

    La Chisinau, totul pare grevat de aleator, ca intr-un poem fara rima, fara un ritm bine precizat si fara un raspuns unanim acceptat la intrebarea „ce a vrut sa spuna autorul?“.  Daca vrea sa inteleaga ceea ce se intampla la Chisinau si de ce, un observator neutru de la Bucuresti, Moscova sau Washington poate pica repede in capcana. Pentru ca miscarile politice moldave ale ultimilor 10 ani par, prin excelenta, browniene. 

    O privire grabita iti da impresia ca basarabenii au gasit solutia pentru eficientizare politica. In actualul Parlament exista trei forte din care una, cea a comunistilor, e mare si lata. Toate previziunile pentru alegerile din 6 martie arata ca turta puterii se va imparti tot intre cele trei forte. Modelul de polarizare basarabean ascunde insa nu o forta, ci o slabiciune grava. 

    Exista doua lucruri care au dus la actuala situatie. Primul poate fi denumit „polarizarea prin pulverizare“. Aproape in totalitate, formatiunile politice din Moldova si-au schimbat numele de cateva ori. Si au participat, cu mult sarg, la formarea de numeroase aliante, blocuri si uniuni in care s-au topit si din care s-au desprins zeci de partide, partidulete, aripi si factiuni. Care s-au dus fiecare in alte aliante, blocuri si uniuni unde, in general, si-au gasit vechi amici politici sau, uneori, adversari. 

    Alaturarile au rareori explicatii doctrinare. Cele mai multe sunt conjuncturale si nu au ca efect decat faptul ca un lider sau altul isi mai adauga la CV un post de vicepresedinte. A doua explicatie a actualului sistem tri-partid este asa numita „polarizare de prag“. De exemplu, aliantele electorale alcatuite din mai mult de doua partide au nevoie de 12% ca sa poata accede in Parlament, un prag de-a dreptul prohibit.

    Rezulta de aici si primul dezavantaj major: criza de reprezentativitate. Din start, mai bine de o treime din populatie e exclusa din joc. E vorba, pe de o parte, de clasicul fenomen al votarii in necunostinta de cauza, dat de lipsa de informare, informare tendentioasa sau dezinformare. Multi nu se prezinta la vot, inclusiv fiindca politicienii se misca prea repede dintr-o parte intr-alta. Apoi, din motive de prag, redistribuirea mandatelor duce la polarizare artificiala. La ultimele alegeri au fost redistribuite 28,5% din voturi. Daca s-ar fi infiintat un Partid al Redistribuitilor, acesta ar fi jucat un rol hotarator in viata politica moldoveneasca. 

    In sfarsit, criza de reprezentativitate mai e data de faptul ca o jumatate de milion de oameni, dintr-o populatie de cinci milioane, are actele de identitate expirate, deci nu poate vota, alta jumatate de milion traieste in Transnistria, regiune in care autoritatile nu organizeaza sectii de votare pentru alegerile din Moldova, iar peste un milion dintre basarabeni sunt plecati in strainatate. Rezulta ca peste o treime din populatie e exclusa din start de la vot. 

    Se poate trage, totusi, o concluzie? Exista vreo constanta? Exista doua. Sunt cele doua forte politice care au facut intrucatva exceptie de la formula PPMB (prag, pulverizare, miscare browniana): Partidul Comunistilor si Partidul Popular Crestin Democrat. Primul a avut de partea lui intreaga inertie de tip sovietic (incluzand aici nostalgiile, filo-rusismul, sprijinul fatis al Kremlinului, nomenklatura, saracia, dirijismul si celelalte). Al doilea s-a nascut, practic, ca o reactie la tot ceea ce a reprezentat URSS pentru basarabeni, transformand in forta politica un intreg curent national dat de romanism, rezistenta, valori europene, traditie, credinta. 

    Nu intamplator, cele doua forte politice au reprezentare parlamentara. 

    Caci principala concluzie a intamplarilor politice moldave aceasta este: forta e data de constanta, de consecventa si de substanta. Restul e efemeritate. 

    Este un raspuns general valabil. Inclusiv in cazul framantarilor politice din Romania. Asa cum se dau tunuri in afaceri, se pot da tunuri si in politica.  De ramas, ramane substanta, data de consecventa si de constanta. 

    Revenind la Republica Moldova, rezultatele alegerilor nu vor fi, probabil, spectaculoase. E de presupus ca forta comunistilor se va diminua, chiar daca acestia vor obtine un numar de mandate comparabil cu cele din prezent. Discursul pro-european, cvasi-inghetul pe relatia Moscova si mini-dezghetul pe relatia Bucuresti sunt lucruri care pot pregati premisele unor schimbari ulterioare. 

    Democratia originala nu e o solutie. Iar exportul de democratie despre care se vorbeste acum e, deocamdata, doar la nivel de concept. Daca rezultatul nu e insa decat un compromis intre mari puteri exterioare, exista riscul ca totul sa fie doar, sa zicem asa, o traducere fara valoare a unor poezii clasice. Adica nici literatura, nici rezolvare a treburilor cetatii. 

  • Sensul politic al polarizarii prin pulverizare

    Atunci cand matematica se se intalneste cu poezia, castiga poezia. A demonstrat-o Ion Barbu. La fel, atunci cand politica se intalneste cu poezia, tot poezia castiga. Pentru literatura, e de bine in ambele cazuri. Pentru soarta unei tari, e preferabil ca politica sa se intalneasca, mai degraba, cu matematica. Ar duce la pragmatism.

    Politica are, uneori, multa poezie in ea. Spatiul ex-sovietic, de exemplu, e recunoscut ca unul liric. Prin urmare, felul in care se face politica in regiune e unul aparte. Dupa „revolutia rozelor“ din Georgia, in Moldova se vorbea in vara trecuta despre iminenta unei „revolutii a florii-soarelui“, idee transformata ulterior, dupa model ucrainean si romanesc, in „revolutia portocalelor“. 

    La Chisinau, totul pare grevat de aleator, ca intr-un poem fara rima, fara un ritm bine precizat si fara un raspuns unanim acceptat la intrebarea „ce a vrut sa spuna autorul?“.  Daca vrea sa inteleaga ceea ce se intampla la Chisinau si de ce, un observator neutru de la Bucuresti, Moscova sau Washington poate pica repede in capcana. Pentru ca miscarile politice moldave ale ultimilor 10 ani par, prin excelenta, browniene. 

    O privire grabita iti da impresia ca basarabenii au gasit solutia pentru eficientizare politica. In actualul Parlament exista trei forte din care una, cea a comunistilor, e mare si lata. Toate previziunile pentru alegerile din 6 martie arata ca turta puterii se va imparti tot intre cele trei forte. Modelul de polarizare basarabean ascunde insa nu o forta, ci o slabiciune grava. 

    Exista doua lucruri care au dus la actuala situatie. Primul poate fi denumit „polarizarea prin pulverizare“. Aproape in totalitate, formatiunile politice din Moldova si-au schimbat numele de cateva ori. Si au participat, cu mult sarg, la formarea de numeroase aliante, blocuri si uniuni in care s-au topit si din care s-au desprins zeci de partide, partidulete, aripi si factiuni. Care s-au dus fiecare in alte aliante, blocuri si uniuni unde, in general, si-au gasit vechi amici politici sau, uneori, adversari. 

    Alaturarile au rareori explicatii doctrinare. Cele mai multe sunt conjuncturale si nu au ca efect decat faptul ca un lider sau altul isi mai adauga la CV un post de vicepresedinte. A doua explicatie a actualului sistem tri-partid este asa numita „polarizare de prag“. De exemplu, aliantele electorale alcatuite din mai mult de doua partide au nevoie de 12% ca sa poata accede in Parlament, un prag de-a dreptul prohibit.

    Rezulta de aici si primul dezavantaj major: criza de reprezentativitate. Din start, mai bine de o treime din populatie e exclusa din joc. E vorba, pe de o parte, de clasicul fenomen al votarii in necunostinta de cauza, dat de lipsa de informare, informare tendentioasa sau dezinformare. Multi nu se prezinta la vot, inclusiv fiindca politicienii se misca prea repede dintr-o parte intr-alta. Apoi, din motive de prag, redistribuirea mandatelor duce la polarizare artificiala. La ultimele alegeri au fost redistribuite 28,5% din voturi. Daca s-ar fi infiintat un Partid al Redistribuitilor, acesta ar fi jucat un rol hotarator in viata politica moldoveneasca. 

    In sfarsit, criza de reprezentativitate mai e data de faptul ca o jumatate de milion de oameni, dintr-o populatie de cinci milioane, are actele de identitate expirate, deci nu poate vota, alta jumatate de milion traieste in Transnistria, regiune in care autoritatile nu organizeaza sectii de votare pentru alegerile din Moldova, iar peste un milion dintre basarabeni sunt plecati in strainatate. Rezulta ca peste o treime din populatie e exclusa din start de la vot. 

    Se poate trage, totusi, o concluzie? Exista vreo constanta? Exista doua. Sunt cele doua forte politice care au facut intrucatva exceptie de la formula PPMB (prag, pulverizare, miscare browniana): Partidul Comunistilor si Partidul Popular Crestin Democrat. Primul a avut de partea lui intreaga inertie de tip sovietic (incluzand aici nostalgiile, filo-rusismul, sprijinul fatis al Kremlinului, nomenklatura, saracia, dirijismul si celelalte). Al doilea s-a nascut, practic, ca o reactie la tot ceea ce a reprezentat URSS pentru basarabeni, transformand in forta politica un intreg curent national dat de romanism, rezistenta, valori europene, traditie, credinta. 

    Nu intamplator, cele doua forte politice au reprezentare parlamentara. 

    Caci principala concluzie a intamplarilor politice moldave aceasta este: forta e data de constanta, de consecventa si de substanta. Restul e efemeritate. 

    Este un raspuns general valabil. Inclusiv in cazul framantarilor politice din Romania. Asa cum se dau tunuri in afaceri, se pot da tunuri si in politica.  De ramas, ramane substanta, data de consecventa si de constanta. 

    Revenind la Republica Moldova, rezultatele alegerilor nu vor fi, probabil, spectaculoase. E de presupus ca forta comunistilor se va diminua, chiar daca acestia vor obtine un numar de mandate comparabil cu cele din prezent. Discursul pro-european, cvasi-inghetul pe relatia Moscova si mini-dezghetul pe relatia Bucuresti sunt lucruri care pot pregati premisele unor schimbari ulterioare. 

    Democratia originala nu e o solutie. Iar exportul de democratie despre care se vorbeste acum e, deocamdata, doar la nivel de concept. Daca rezultatul nu e insa decat un compromis intre mari puteri exterioare, exista riscul ca totul sa fie doar, sa zicem asa, o traducere fara valoare a unor poezii clasice. Adica nici literatura, nici rezolvare a treburilor cetatii. 

  • In gluma

    Functia aceasta are ceva suspect si foarte ambiguu. Secretarii sau secretarele – cu exceptia prim-secretarilor – tin de anticamera alcovului administrativ si politic. Sunt importanti, iar atunci cand sunt femei, sunt, in general, sexy.

    Importanta secretarilor – Cassanova si Machiavelli au facut parte din aceasta tagma – presupune faptul ca acesti oameni sunt si mai inteligenti si mai capabili decat stapanii lor, dar, prin arta prefacerii, reusesc sa le creeze acestora impresia contrara. Secretul secretarelor sta in faptul ca petitionarii si solicitantii cred ca femeile frumoase care le deschid accesul spre usa capitonata sunt acolo pentru ei, ca sa-i serveasca. In realitate, secretarele sefilor si asistentele doctorilor sunt femeile care le plac, in sfarsit, cu adevarat, acestora, mai mult decat propriile mame, neveste sau amante, asigurand ungerea regulata si deci functionarea mecanismului.

    Statul, in schimb, mare, inform, capricios, misterios, necrutator, generos, volatil, incapabil, neoliberal sau comunist de omenie, n-are nevoie de oameni mai destepti sau de hetaire provocatoare la usa iatacului. Statul, acest anonim cu sanatatea cam subreda care ne guverneaza, are nevoie de secretari de stat „ca sa se afle mereu in treaba“, la propriu, indiferent de guvernanti, fie ei alesi, impusi sau autoreprodusi. Cand s-a spus ca dreptatea trebuie sa se faca fie si cu pretul pieirii lumii, cineva i-a avut in vedere pe secretarii de stat insarcinati cu big-bang-ul, care profitand de absenta legii, a alesilor si a alegatorilor, la momentul cuvenit, fac finalmente dreptate.

    Secretarii de stat sunt pietrele care raman dupa trecerea apei. N-au mama, n-au tata, ci doar numere de inregistrare, creion chimic dupa ureche si cotiere apretate. Ei redacteaza ritos, cu inflorituri si note de subsol, enunturi de genul „statul sunt eu“, ca sa induca monarhii si supusii in eroare. In rea-litate statul sunt ei. Ca specie suprema a birocratiei, acesti anticorpi ai Leviathanului se reproduc prin sciziparitate. Dai cu unul de pamant, sar alti trei in loc.

    Partidele si ministrii sunt rezultatul vointei lor, nu invers. Ei sunt mai multi decat trebuie, de fiecare data, ca sa-si semnaleze rezistenta si capaciatea infinita de regenerare. Exemplu: la Ministerul de Externe sunt sapte secretari de stat pe cap de ministru. Serviciile secrete merg, fireste, chiar mai departe cu subtilitatea, avand in frunte un general, dar si secretar de stat (asimilat ministrului), si alaturi doi-trei generali dar si subsecretari de stat. Secretarii de stat vin la putere prin asa-zisul algoritm de partid, – un fel de eufemism pentru democratia electorala, dar raman la putere si dupa disparitia coalitiei.

    Maximul elogiu care li s-a facut vreodata: secretarii de stat sunt trimisii grupurilor oculte de interese – spunea Traian Basescu, spionii acestora in noul guvern, mesagerii tinutului de dincolo. Era aici recunoasterea indirecta a puterii lor malefice si eterne, in absenta careia statele se prabusesc iar cetatenii infloresc.

  • In gluma

    Functia aceasta are ceva suspect si foarte ambiguu. Secretarii sau secretarele – cu exceptia prim-secretarilor – tin de anticamera alcovului administrativ si politic. Sunt importanti, iar atunci cand sunt femei, sunt, in general, sexy.

    Importanta secretarilor – Cassanova si Machiavelli au facut parte din aceasta tagma – presupune faptul ca acesti oameni sunt si mai inteligenti si mai capabili decat stapanii lor, dar, prin arta prefacerii, reusesc sa le creeze acestora impresia contrara. Secretul secretarelor sta in faptul ca petitionarii si solicitantii cred ca femeile frumoase care le deschid accesul spre usa capitonata sunt acolo pentru ei, ca sa-i serveasca. In realitate, secretarele sefilor si asistentele doctorilor sunt femeile care le plac, in sfarsit, cu adevarat, acestora, mai mult decat propriile mame, neveste sau amante, asigurand ungerea regulata si deci functionarea mecanismului.

    Statul, in schimb, mare, inform, capricios, misterios, necrutator, generos, volatil, incapabil, neoliberal sau comunist de omenie, n-are nevoie de oameni mai destepti sau de hetaire provocatoare la usa iatacului. Statul, acest anonim cu sanatatea cam subreda care ne guverneaza, are nevoie de secretari de stat „ca sa se afle mereu in treaba“, la propriu, indiferent de guvernanti, fie ei alesi, impusi sau autoreprodusi. Cand s-a spus ca dreptatea trebuie sa se faca fie si cu pretul pieirii lumii, cineva i-a avut in vedere pe secretarii de stat insarcinati cu big-bang-ul, care profitand de absenta legii, a alesilor si a alegatorilor, la momentul cuvenit, fac finalmente dreptate.

    Secretarii de stat sunt pietrele care raman dupa trecerea apei. N-au mama, n-au tata, ci doar numere de inregistrare, creion chimic dupa ureche si cotiere apretate. Ei redacteaza ritos, cu inflorituri si note de subsol, enunturi de genul „statul sunt eu“, ca sa induca monarhii si supusii in eroare. In rea-litate statul sunt ei. Ca specie suprema a birocratiei, acesti anticorpi ai Leviathanului se reproduc prin sciziparitate. Dai cu unul de pamant, sar alti trei in loc.

    Partidele si ministrii sunt rezultatul vointei lor, nu invers. Ei sunt mai multi decat trebuie, de fiecare data, ca sa-si semnaleze rezistenta si capaciatea infinita de regenerare. Exemplu: la Ministerul de Externe sunt sapte secretari de stat pe cap de ministru. Serviciile secrete merg, fireste, chiar mai departe cu subtilitatea, avand in frunte un general, dar si secretar de stat (asimilat ministrului), si alaturi doi-trei generali dar si subsecretari de stat. Secretarii de stat vin la putere prin asa-zisul algoritm de partid, – un fel de eufemism pentru democratia electorala, dar raman la putere si dupa disparitia coalitiei.

    Maximul elogiu care li s-a facut vreodata: secretarii de stat sunt trimisii grupurilor oculte de interese – spunea Traian Basescu, spionii acestora in noul guvern, mesagerii tinutului de dincolo. Era aici recunoasterea indirecta a puterii lor malefice si eterne, in absenta careia statele se prabusesc iar cetatenii infloresc.

  • Cat de tare bate vantul schimbarii la BCR?

    A devenit clar in ultimele saptamani ca atmosfera din jurul BCR se schimba. Curtata intens, banca ar putea sa aiba parte de o privatizare mai rapida decat calendarul initial. Dar si de un sef nou, conform zvonurilor de pe piata bancara.

    Pe langa functia de presedinte al Bancii Comerciale Romane, Nicolae Danila a mai avut cel putin o constanta in viata sa in ultimii cinci ani. Aproape ciclic, pe piata apar zvonuri ca urmeaza sa fie schimbat din functie.

    S-a intamplat in martie 2001, cand sistemul bancar „gemea“ de zvonuri ca va fi inlocuit cu Dan Pascariu, pe atunci presedintele Bank Austria Romania. S-a intamplat si anul trecut, cand Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si IFC (divizia de investitii a Bancii Mondiale) au cumparat 25% din actiunile BCR.

    Se intampla din nou acum, cand schimbarea regimului politic a redat viata zvonurilor privind schimbarea lui Danila. Schimbare care, spun unele voci, ar fi dorita chiar de Cotroceni. Sau care, spun altele, ar fi chiar optiunea presedintelui BCR, deja in discutii pentru un post la Banca Mondiala. Potrivit altor surse, discutiile legate de inlocuirea lui Danila au survenit pe fondul nemultumirii BERD legata de evolutia activitatii bancii.  Zvonurile s-au intensificat in ultimele saptamani, pe fondul disparitiei aproape totale a lui Nicolae Danila din viata publica. Dar si a tacerii pe care banca prefera sa o pastreze pe aceasta tema, in ciuda solicitarilor BUSINESS Magazin de a-si preciza pozitia oficiala. In lipsa acesteia, zvonurile s-au intensificat, pe piata fiind vehiculate si nume ale posibililor inlocuitori. 

    Unul dintre ele ar fi cel al lui Mihai Bogza, fost viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei si viitor sef al bancii pentru locuinte pe care grupul german HVB urmeaza sa o infiinteze in Romania.

    Alt nume este cel al lui Dan Sandu, actual vicepresedinte al Citibank Romania.  In sfarsit, a treia varianta vehiculata este cea inlocuirii lui Danila cu Dan Bunea, actual director financiar al BCR.

    Dan Sandu si Dan Bunea nu au dorit sa comenteze pe marginea zvonurilor. „De cateva zile nu sunt in tara si nu stiu nimic despre aceasta chestiune“, a spus si Mihai Bogza. Bogza a fost schimbat anul trecut din functia de viceguvernator al bancii nationale o data cu alegerea noului Consiliu de Administratie al BNR. Schimbarea sa a fost pusa pe seama „neindurarii“ de care a dat dovada in functia de sef al supravegherii bancare, fapt care ar fi deranjat conducerea Partidului Social Democrat, pe atunci la guvernare.

    Schimbarea lui Bogza a survenit in ciuda sprijinului pe care acesta l-a avut din partea parlamentarilor PNL-PD. 

    Varianta numirii lui Bogza in locul lui Nicolae Danila a inceput sa fie vehiculata tocmai datorita sprijinului pe care fostul viceguvernator l-a avut din partea partidelor aflate acum la putere.

    Aducerea lui Bogza la BCR in locul lui Danila ar putea fi impiedicata insa si de faptul ca Bogza si-a preluat doar de curand functia la HVB.

    Dan Sandu, cel de-al doilea nume vehi-culat pentru BCR, lucreaza pentru Citibank de zece ani, iar principalul impediment in calea venirii sale la BCR ar putea fi chiar procesul de privatizare prin care va trece banca. Proces care nu va garanta sefului BCR ca va ramane in functie incepand cu 2006.

    Dan Bunea, ultimul dintre cele trei nume vehiculate, a fost promovat in structura de management a BCR chiar de catre Nicolae Danila. Cum Danila a fost considerat permanent in ultimii ani un apropiat al PSD (si din cauza pozitiilor comune pe care conducerea PSD si presedintele BCR le-au avut in timp fata de privatizarea bancii), aceiasi a fost opinia generala si vizavi de Dan Bunea.

    Surse din banca spun insa ca acesta este in relatii bune cu actualul premier, Calin Popescu Tariceanu, si cu viceprim-ministrul Adrian Videanu.

    Bunea nu a dorit sa comenteze pentru acest articol.

    Schimbarea lui Nicolae Danila va fi greu de realizat daca el isi va dori sa sa ramana in functia de presedinte executiv. Asta pentru ca Nicolae Danila este cunoscut in piata si ca „om al guvernatorului Mugur Isarescu“.

    In 1998, Danila a fost consilier al lui Isarescu la BNR iar ulterior, in 1999, a pre-luat, la insistentele guvernatorului, postul de administrator al falimentarei Bancorex. La scurt timp dupa ce BCR a „inghitit“ Bancorex, Danila a preluat, in februarie 2000, conducerea BCR.

    Miscarea a fost considerata suprinzatoare pentru ca Danila a luat locul lui Ion Ghica, cel care conducea BCR inca de la infiintarea bancii, dupa 1989. Varianta oficiala atunci a fost ca Ghica s-a pensionat. Cu toate acestea, el a revenit dupa nici patru luni in sistemul bancar, in plina criza FNI, ca presedinte al CEC.

    In afara de eventualele jocuri politice, mai exista insa si alte cauze care ar putea duce la schimbarea lui Danila. Iar una este chiar accelerarea procesului de privatizare al BCR, devenita probabila dupa vizita Fondului Monetar International (FMI) la Bucuresti. Si chiar foarte probabila dupa ce reprezentantii a doua mari grupuri financiare europene l-au vizitat saptamana trecuta pe Gabriel Zbarcea, presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Este vorba de manageri ai grupului italian Unicredit si al celui german Deutsche Bank, care au exprimat intentia celor doua banci de a participa la privatizarea BCR. Lor li se adauga HVB, grup german ce isi afirma dorinta de a cumpara BCR de mai bine de un an.

    „Finalizarea privatizarii BCR este unul dintre obiectivele pe care intentionam sa il atingem cat mai curand si in cele mai avantajoase conditii“, a declarat, pentru BUSINESS Magazin, Gabriel Zbarcea. Cine are cele mai mari sanse sa preia BCR nu se poate estima in momentul de fata. 

    Tot ce se poate spune deocamdata este ca interesul Deutsche Bank pare ciudat, din moment ce banca abia a finalizat un proces dur de restructurare, renuntand la 6.000 de angajati, si a anuntat ca prioritatea sa este dezvoltarea afacerii de investment banking, nu de retail. De asemenea, HVB, al doilea grup financiar din Germania, a incheiat anul trecut cu pierderi, agentia de rating Standard & Poor’s intrevazand chiar posibilitatea revizurii calificativului pentru aceasta banca. Pe de alta parte, Bank Austria, banca austriaca membra a grupului HVB, are o situatie financiara buna. Iar Bank Austria va fi cea care va face oferta pentru CEC si/sau BCR. 

    Surse apropiate procesului de privatizare sustin ca actiunile BCR ar putea fi vandute chiar anul acesta, cu cateva luni mai devreme decat estimase premierul Tariceanu. Grabirea procesului de trecere in proprietare privata a BCR s-ar face pe fondul negocierilor cu Fondul Monetar International (FMI). Privatizarea BCR si CEC a fost una dintre conditiile pe care Romania trebuie sa le indeplineasca in cadrul acordului semnat cu FMI. 

    O varianta care ar multumi Fondul Monetar ar fi, dupa unele surse, chiar si ajungerea intr-o faza finala a negocierilor pana la sfarsitul lui 2005. Acest lucru inseamna ca AVAS ar trebui sa finalizeze, pana atunci, toate procedurile de preselectare a investitorilor si de depunere a ofertelor.

    Daca toate acestea se vor intampla cu sau fara presedintele Nicolae Danila, nu se stie clar. Mai ales ca exista posibilitatea ca peste 2-3 ani, zvonurile privind schimbarea lui Danila din functia de presedinte BCR sa revina. 

  • Cat de tare bate vantul schimbarii la BCR?

    A devenit clar in ultimele saptamani ca atmosfera din jurul BCR se schimba. Curtata intens, banca ar putea sa aiba parte de o privatizare mai rapida decat calendarul initial. Dar si de un sef nou, conform zvonurilor de pe piata bancara.

    Pe langa functia de presedinte al Bancii Comerciale Romane, Nicolae Danila a mai avut cel putin o constanta in viata sa in ultimii cinci ani. Aproape ciclic, pe piata apar zvonuri ca urmeaza sa fie schimbat din functie.

    S-a intamplat in martie 2001, cand sistemul bancar „gemea“ de zvonuri ca va fi inlocuit cu Dan Pascariu, pe atunci presedintele Bank Austria Romania. S-a intamplat si anul trecut, cand Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si IFC (divizia de investitii a Bancii Mondiale) au cumparat 25% din actiunile BCR.

    Se intampla din nou acum, cand schimbarea regimului politic a redat viata zvonurilor privind schimbarea lui Danila. Schimbare care, spun unele voci, ar fi dorita chiar de Cotroceni. Sau care, spun altele, ar fi chiar optiunea presedintelui BCR, deja in discutii pentru un post la Banca Mondiala. Potrivit altor surse, discutiile legate de inlocuirea lui Danila au survenit pe fondul nemultumirii BERD legata de evolutia activitatii bancii.  Zvonurile s-au intensificat in ultimele saptamani, pe fondul disparitiei aproape totale a lui Nicolae Danila din viata publica. Dar si a tacerii pe care banca prefera sa o pastreze pe aceasta tema, in ciuda solicitarilor BUSINESS Magazin de a-si preciza pozitia oficiala. In lipsa acesteia, zvonurile s-au intensificat, pe piata fiind vehiculate si nume ale posibililor inlocuitori. 

    Unul dintre ele ar fi cel al lui Mihai Bogza, fost viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei si viitor sef al bancii pentru locuinte pe care grupul german HVB urmeaza sa o infiinteze in Romania.

    Alt nume este cel al lui Dan Sandu, actual vicepresedinte al Citibank Romania.  In sfarsit, a treia varianta vehiculata este cea inlocuirii lui Danila cu Dan Bunea, actual director financiar al BCR.

    Dan Sandu si Dan Bunea nu au dorit sa comenteze pe marginea zvonurilor. „De cateva zile nu sunt in tara si nu stiu nimic despre aceasta chestiune“, a spus si Mihai Bogza. Bogza a fost schimbat anul trecut din functia de viceguvernator al bancii nationale o data cu alegerea noului Consiliu de Administratie al BNR. Schimbarea sa a fost pusa pe seama „neindurarii“ de care a dat dovada in functia de sef al supravegherii bancare, fapt care ar fi deranjat conducerea Partidului Social Democrat, pe atunci la guvernare.

    Schimbarea lui Bogza a survenit in ciuda sprijinului pe care acesta l-a avut din partea parlamentarilor PNL-PD. 

    Varianta numirii lui Bogza in locul lui Nicolae Danila a inceput sa fie vehiculata tocmai datorita sprijinului pe care fostul viceguvernator l-a avut din partea partidelor aflate acum la putere.

    Aducerea lui Bogza la BCR in locul lui Danila ar putea fi impiedicata insa si de faptul ca Bogza si-a preluat doar de curand functia la HVB.

    Dan Sandu, cel de-al doilea nume vehi-culat pentru BCR, lucreaza pentru Citibank de zece ani, iar principalul impediment in calea venirii sale la BCR ar putea fi chiar procesul de privatizare prin care va trece banca. Proces care nu va garanta sefului BCR ca va ramane in functie incepand cu 2006.

    Dan Bunea, ultimul dintre cele trei nume vehiculate, a fost promovat in structura de management a BCR chiar de catre Nicolae Danila. Cum Danila a fost considerat permanent in ultimii ani un apropiat al PSD (si din cauza pozitiilor comune pe care conducerea PSD si presedintele BCR le-au avut in timp fata de privatizarea bancii), aceiasi a fost opinia generala si vizavi de Dan Bunea.

    Surse din banca spun insa ca acesta este in relatii bune cu actualul premier, Calin Popescu Tariceanu, si cu viceprim-ministrul Adrian Videanu.

    Bunea nu a dorit sa comenteze pentru acest articol.

    Schimbarea lui Nicolae Danila va fi greu de realizat daca el isi va dori sa sa ramana in functia de presedinte executiv. Asta pentru ca Nicolae Danila este cunoscut in piata si ca „om al guvernatorului Mugur Isarescu“.

    In 1998, Danila a fost consilier al lui Isarescu la BNR iar ulterior, in 1999, a pre-luat, la insistentele guvernatorului, postul de administrator al falimentarei Bancorex. La scurt timp dupa ce BCR a „inghitit“ Bancorex, Danila a preluat, in februarie 2000, conducerea BCR.

    Miscarea a fost considerata suprinzatoare pentru ca Danila a luat locul lui Ion Ghica, cel care conducea BCR inca de la infiintarea bancii, dupa 1989. Varianta oficiala atunci a fost ca Ghica s-a pensionat. Cu toate acestea, el a revenit dupa nici patru luni in sistemul bancar, in plina criza FNI, ca presedinte al CEC.

    In afara de eventualele jocuri politice, mai exista insa si alte cauze care ar putea duce la schimbarea lui Danila. Iar una este chiar accelerarea procesului de privatizare al BCR, devenita probabila dupa vizita Fondului Monetar International (FMI) la Bucuresti. Si chiar foarte probabila dupa ce reprezentantii a doua mari grupuri financiare europene l-au vizitat saptamana trecuta pe Gabriel Zbarcea, presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Este vorba de manageri ai grupului italian Unicredit si al celui german Deutsche Bank, care au exprimat intentia celor doua banci de a participa la privatizarea BCR. Lor li se adauga HVB, grup german ce isi afirma dorinta de a cumpara BCR de mai bine de un an.

    „Finalizarea privatizarii BCR este unul dintre obiectivele pe care intentionam sa il atingem cat mai curand si in cele mai avantajoase conditii“, a declarat, pentru BUSINESS Magazin, Gabriel Zbarcea. Cine are cele mai mari sanse sa preia BCR nu se poate estima in momentul de fata. 

    Tot ce se poate spune deocamdata este ca interesul Deutsche Bank pare ciudat, din moment ce banca abia a finalizat un proces dur de restructurare, renuntand la 6.000 de angajati, si a anuntat ca prioritatea sa este dezvoltarea afacerii de investment banking, nu de retail. De asemenea, HVB, al doilea grup financiar din Germania, a incheiat anul trecut cu pierderi, agentia de rating Standard & Poor’s intrevazand chiar posibilitatea revizurii calificativului pentru aceasta banca. Pe de alta parte, Bank Austria, banca austriaca membra a grupului HVB, are o situatie financiara buna. Iar Bank Austria va fi cea care va face oferta pentru CEC si/sau BCR. 

    Surse apropiate procesului de privatizare sustin ca actiunile BCR ar putea fi vandute chiar anul acesta, cu cateva luni mai devreme decat estimase premierul Tariceanu. Grabirea procesului de trecere in proprietare privata a BCR s-ar face pe fondul negocierilor cu Fondul Monetar International (FMI). Privatizarea BCR si CEC a fost una dintre conditiile pe care Romania trebuie sa le indeplineasca in cadrul acordului semnat cu FMI. 

    O varianta care ar multumi Fondul Monetar ar fi, dupa unele surse, chiar si ajungerea intr-o faza finala a negocierilor pana la sfarsitul lui 2005. Acest lucru inseamna ca AVAS ar trebui sa finalizeze, pana atunci, toate procedurile de preselectare a investitorilor si de depunere a ofertelor.

    Daca toate acestea se vor intampla cu sau fara presedintele Nicolae Danila, nu se stie clar. Mai ales ca exista posibilitatea ca peste 2-3 ani, zvonurile privind schimbarea lui Danila din functia de presedinte BCR sa revina. 

  • BCR IN CIFRE

    Anul trecut, principalii indicatori financiari ai BCR au fost in crestere. 

    ACTIVE: Au atins circa 5 mld. euro la jumatatea anului trecut, in crestere cu 13,43% fata de 2003.

    PROFIT: Profit net de 89 mil. euro in primul semestru al lui 2004, in crestere cu 46,2% comparativ cu aceeasi pe-rioada a lui 2003.

    CREDITE: Peste 2 mld. euro la sfarsitul lui iunie 2004, cu aproape 11% mai mult decat la finele lui 2003.

    CLIENTI: Numarul clientilor BCR a crescut cu 8%, ajun-gand la 4,2 milioane, in primul semestru al anului trecut

    ACTIONARI: AVAS detine 36,8% din actiunile BCR, BERD si IFC – 25%, salariatii bancii – 8%, iar cele cinci SIF detin fiecare cate 6%.

     

     

  • BCR IN CIFRE

    Anul trecut, principalii indicatori financiari ai BCR au fost in crestere. 

    ACTIVE: Au atins circa 5 mld. euro la jumatatea anului trecut, in crestere cu 13,43% fata de 2003.

    PROFIT: Profit net de 89 mil. euro in primul semestru al lui 2004, in crestere cu 46,2% comparativ cu aceeasi pe-rioada a lui 2003.

    CREDITE: Peste 2 mld. euro la sfarsitul lui iunie 2004, cu aproape 11% mai mult decat la finele lui 2003.

    CLIENTI: Numarul clientilor BCR a crescut cu 8%, ajun-gand la 4,2 milioane, in primul semestru al anului trecut

    ACTIONARI: AVAS detine 36,8% din actiunile BCR, BERD si IFC – 25%, salariatii bancii – 8%, iar cele cinci SIF detin fiecare cate 6%.