BusinessMagazin

Blog

  • MANAGEMENT: Ultimul pariu al lui Soros

    Apetitul lui George Soros pentru investitii riscante se verifica inca o data: finantistul pariaza acum pe infrangerea lui Bush la alegerile prezidentiale.                

    La dezbaterea televizata de saptamana trecuta dintre Dick Cheney si John Edwards, o mica incurcatura l-a facut pe Cheney sa indice gresit numele unui site de Internet. La adresa gresita figura insa un alt site, care a fost potopit de vizitatori imediat ce s-a terminat confruntarea candidatilor la vicepresedintie. Furiosi, administratorii site-ului au redirectionat traficul spre o pagina de web a finantistului George Soros. „Am facut-o in semn de protest“, a explicat unul din administratori. 

    Protestul – evident, la adresa republicanilor, cu neatentia lor cu tot – ilustreaza foarte bine ce statut a capatat Soros in ultima vreme in ochii americanilor. La noi, dupa atatia ani de asociere intre numele lui si actiunile societatii civile, americanul nascut in Ungaria e vazut in continuare ca un simbol al luptei pentru capitalism si pentru democratia liberala. Peste Ocean insa, Soros face mai curand figura unui miliardar excentric, cu vederi de stanga aproape extremiste, detestat de republicani pentru zelul cu care il combate pe George W. Bush si admirat de tabara democratilor pentru consecventa cu care isi investeste banii in folosul cauzei lor. 

    Caci in America sunt rari oamenii de afaceri cu adevarat importanti si cu atat mai rar miliardarii care sa-si puna la bataie atatia bani si atata energie pentru o campanie electorala, cu atat mai putin pentru campania democratilor. Soros a declarat in repetate randuri ca scopul lui in viata e acum sa-l inlature de la putere pe Bush. A promis sa stranga 75 de milioane de dolari pentru campania impotriva realegerii acestuia si a finantat deja cu 10 milioane o organizatie anti-Bush denumita „Americans Coming Together“, care vrea sa-i mobilizeze pe alegatorii din 17 state considerate principalele teatre de batalie electorala.

    Acum, la cateva saptamani inainte de alegeri, eforturile lui Soros par sa-si fi atins apogeul: a lasat fiilor sai controlul companiei sale de investitii, Soros Fund Management (SFM), si a anuntat o restructurare destul de drastica a acesteia, o parte din activitati urmand sa fie externalizate. Fiul cel mare si vicepresedintele SFM, Robert Soros, va conduce cel mai important fond de investitii al familiei, Quantum Endowment Fund, cu un portofoliu de 8,3 miliarde de dolari, iar Jonathan Soros, unul din fratii mai mici (George Soros are cinci copii) va deveni si el vicepresedinte al SFM.

    Comentatorii si-au dat seama ca e o miscare dictata de prudenta – atata vreme cat miliardarul ar putea avea destule necazuri in caz ca planurile sale politice esueaza – ca si de lipsa de timp si, poate, chiar de interes fata de vechile sale afaceri. 

    In orice caz insa, e o miscare cam brusca. Acum doi ani chiar, Soros il angajase pe Mark Schwartz, un bancher versat de la Goldman Sachs, sa-i extinda afacerile. Parea ca Soros prinde din nou curaj, dupa ce criza ruseasca de la sfarsitul deceniului trecut l-a lasat mai sarac cu un miliard de dolari, iar sfarsitul euforiei bursiere a dot-com-urilor, soldat cu o scadere de 22% a valorii nete a activelor Quantum, l-a hotarat sa adopte o strategie de investitii mult mai conservatoare decat cea cu care obisnuise lumea in deceniile trecute. Si, intr-adevar, in cele 16 luni cat Schwartz a condus compania, randamentul plasamentelor Quantum a fost de 19%, fata de media de 16,7% a altor fonduri „macro“ (care speculeaza si pe curs valutar, si pe marfuri, si pe actiuni si obligatiuni).

    Dar concentrarea lui Soros n-a tinut mult. Explicandu-si schimbarea de prioritati, finantistul evoca stupefactia pe care a avut-o atunci cand l-a auzit pe presedintele Bush rostindu-si faimoasa fraza „ori sunteti de partea noastra, ori de partea teroristilor“. In opinia lui Soros, aceasta a insemnat inceputul sfarsitului pentru democratia americana si o lovitura la adresa conceptului de societate deschisa, asa de drag miliardarului nostru. A trecut asadar la actiune, iar in cele din urma s-a vazut nevoit sa-i lase pe juniorii Soros sa-i continue afacerile.

    N-ar trebui sa se inteleaga ca retragerea patronului va aduce vreo revolutie la varful SFM.  Cu cariere destul de liniare si lipsiti de excentricitatile tatalui, cei doi au crescut aproape complet in umbra acestuia si cel mai probabil vor ramane asa si de acum inainte.  Robert, in varsta de 41 de ani, a absolvit Universitatea din New York in 1986, cu specializare in literatura engleza, apoi a inceput sa lucreze la SFM, unde a parcurs treptele ierarhice pana la functia de vicepresedinte. Cu exceptia unui scurt interval, la inceputul anilor ‘90, petrecut ca angajat al unei banci germane, cariera lui se confunda aproape complet cu afacerile familiei. 

    Jonathan are 34 de ani, este licentiat in drept si politici publice la Harvard si lucreaza de doi ani in SFM. Tatal considera ca Jonathan ii va duce mai departe „mostenirea politica“, pentru ca tanarul Soros e cel mai implicat in politica din toata familia. Membru al organizatiei de stanga MoveOn.org, finantata acum de tatal sau, Jonathan si-a intalnit viitoarea sotie in 1992, in timp ce lucra la campania electorala a echipei Clinton-Gore. Daca multi vor regreta plecarea geniului financiar, ramas legendar pentru modul cum a invins lira sterlina cand a speculat in 1992 impotriva ei, sunt insa comentatori care afirma ca instinctul speculatiilor oricum il cam parasise si ca, de fapt, Soros nu era facut sa ramana un simplu investitor cu talent. Ba chiar se poate spune ca vocatia lui era cu totul alta, de filozof al politicii si vizionar preocupat de problemele globale, iar investitiile au fost doar un mijloc printre altele de exprimare a acestei vocatii. 

    De altfel, si strategia lui de investitii s-a intemeiat intotdeauna pe observarea tendintelor geopolitice si macroeconomice: n-a speculat impotriva unor companii sau sectoare economice, ci a unor tari sau regiuni intregi. Numai ca nu stiinta economica pare sa-l fi ajutat aici, daca e sa-l credem pe fiul sau Robert: „Tata o sa va serveasca tot felul de teorii ca sa explice de ce a facut cutare sau cutare miscare pe piata. Dar eu imi amintesc, de cand eram copil, ca multe din deciziile lui n-aveau nici o legatura cu ratiunea. De pilda, isi schimba strategia pe o piata pur si simplu fiindca il durea spatele“.

    In schimb, chemarea politica pare a fi fost cea autentica pentru Soros. Foarte mandru de asiduitatea lui filantropica din Estul Europei, Soros nu s-a sfiit sa afirme ca „fostul imperiu sovietic se numeste acum Imperiul Soros“ si sa se proclame pe sine „un om de stat fara de stat“. Mai tarziu, cand a inceput sa scrie carti in care si-a definit ideile despre lume si s-a declarat adeptul unui organism supranational care sa corecteze erorile statelor nationale in materie de drepturi si libertati democratice si sa limiteze consecintele negative ale globalizarii economice (criticii lui aveau sa-i reproseze ca are o viziune aproape leninista, a unui soi de Internationala justitiara). 

    Mai mult, fascinatia fata de propriile concluzii l-a dus aproape in situatia de a-si pune cenusa in cap pentru faptul ca el insusi a contribuit cumva la raul din lumea actuala. Pentru Soros, lucrurile se reduc la un cerc vicios: dictatura pietelor financiare submineaza procesul politic democratic, iar o democratie ineficienta serveste ca argument pentru dictatura pietelor financiare. Prin urmare, daca si-a ocupat tineretea cu speculatiile financiare, i se pare logic sa-si ocupe acum restul vietii cu apararea democratiei, fie ca filantrop, fie ca activist politic anti-Bush. Iar de data aceasta se straduieste sa ne convinga ca nu e vorba de un simplu pariu pe care-l poate pierde sau castiga, ca la bursa. Caci zice filozoful Soros: „Rezultatul unei actiuni serveste drept verificare a realismului acesteia numai daca ne raportam la asteptari. Nu si daca ne referim la valori“.

  • Un imperiu sui generic

    SOROS FUND MANAGEMENT LLC


    • Profil: una din cele mai mari companii de investitii speculative (hedging) din lume, specializata in speculatii pe tendinte macroeconomice intr-o singura tara sau intr-o intreaga zona geopolitica
    • Presedinte: George Soros
    • Vicepresedinti: Robert si Jonathan Soros
    • Active: 12,8 mld. Dolari

    OPEN SOCIETY INSTITUTE

    • PROFIL: fundatia care finanteaza initiativele lui George Soros, in SUA si in aproape 50 de tari, in domeniul educatiei, al drepturilor omului, al politicilor publice si al reformei economice
    • PRESEDINTE: George Soros
    • VENITURI: 350 mil. dolari (2003)
    • ANGAJATI: 250

  • GEORGE SOROS

    GEORGE SOROS

    • 1930 se naste in Ungaria intr-o familie de evrei, pe numele adevarat Schwartz Gyorgy
    • 1944 familia lui reuseste sa evite prigoana nazista procurandu-si acte false si schimbandu-si domiciliul
    • 1947 pleaca la Londra, unde studiaza la London School of Economics, dupa absolvirea careia lucreaza la Bursa londoneza
    • 1956 pleaca in America, pentru a-si continua cariera pe Wall Street
    • 1969 infiinteaza Quantum Fund, primul si cel mai cunoscut dintre fondurile sale de investitii 
    • 1979 infiinteaza Open Society Fund, care va deveni o retea de fundatii filantropice in toata lumea, in special in tarile blocului socialist
    • anii ‘90 fondurile sale de investitii administreaza active de 20 de miliarde de dolari, Soros ajungand sa fie socotit unul din cei mai mari finantisti din lume
    • 1992 castiga un miliard de dolari din speculatiile pe cursul lirei sterline, determinand Marea Britanie sa se retraga din mecanismul european al ratelor de schimb
    • 1997 premierul Malaeziei acuza speculatiile lui Soros pentru prabusirea cursului monedei nationale si pentru criza financiara asiatica
    • sfarsitul anilor ‘90 isi concentreaza activitatea in SUA: militeaza pentru liberalizarea uzului drogurilor, scrie carti in care critica sistemul capitalist american si globalizarea
    • 2000 politica sa de investitii devine mai conservatoare, dupa pierderile suferite in urma crizei din Rusia si a declinului bursier al companiilor cu activitate pe Internet
    • 2003 se angajeaza sa stranga 75 de milioane de dolari (din care 15 milioane – bani personali) pentru campania impotriva realegerii presedintelui George W. Bush

  • Noua Europa: ieftin si bun

    Pentru investitorii in noile state membre ale UE, avantajul traditional al costurilor scazute de productie conteaza in continuare mai mult decat nivelul de fiscalitate, desi acesta din urma ingrijoreaza acum guvernele din Vest, scrie The Economist. Tarile central-europene au rezistat pana acum eroic presiunilor din partea Frantei si a Germaniei in directia cresterii impozitelor corporatiste. Franta si Germania, evident, se tem de concurenta reprezentata de fiscalitatea redusa din Est, care le-ar putea constrange ca in cele din urma sa scada si ele impozitele. 

    Amenintator, ministrul de finante francez Nicolas Sarkozy a comentat ca, daca noii membri ai Uniunii sunt asa de bogati incat isi pot permite sa nu creasca impozitele, nu vede de ce acestia mai cer fonduri de dezvoltare de la UE. „Este complet inacceptabil“, a replicat omologul ungar al lui Sarkozy, Tibor Draskovics, aparandu-si dreptul de a mentine o rata a impozitului corporatist la 16% – jumatate din cat se percepe in Franta. Dar nu numai ungurii tin la politica lor fiscala: in Polonia si Slovacia, impozitul aplicat companiilor a ramas, si dupa aderarea la UE, la 19%, jumatate din cat este in Germania, iar Estonia nu percepe nici un impozit pentru profitul reinvestit. 

    Fata de conditiile din Vest, nu e de mirare ca investitorii percep acest regim ca pe un soi de paradis fiscal, fiind dispusi sa ignore ca alte taxe sunt mult mai mari (de pilda, TVA de 25% din Ungaria este cu 9% mai mare decat in Germania; in Polonia, impozitarea veniturilor mari este net mai drastica decat in Marea Britanie) – pana acolo incat in unele locuri, fiscalitatea pe ansamblu ajunge sa fie mai mare decat in Occident.

    Probabil ca investitorii straini ar ajunge sa observe situatia abia daca n-ar mai exista avantajul fortei de munca ieftine. In Europa Centrala, costurile cu forta de munca sunt de cinci pana la 12 ori mai mici decat in Germania, iar costurile mici de transport fac din aceasta zona o baza de productie mai ieftina decat China. Asa incat „noua Europa“ poate sa stea linistita: chiar daca unii vor ceda si vor mai adauga cateva procente la impozitele pentru companii, aceasta nu-i va speria in nici un caz pe investitorii in cautare de economii.

  • Oaza lui Gaddafi

    Escaladarea preturilor petrolului si perpetuarea instabilitatii in tari producatoare ca Nigeria, Arabia Saudita sau Irak sunt pe cale sa transforme Libia intr-un Eldorado petrolier pentru americani, noteaza Newsweek. 

    Interzisa petrolistilor americani prin efectul sanctiunilor comerciale impuse odinioara regimului Gaddafi, piata libiana s-a deschis de curand, oferind acces multinationalelor la rezerve de titei de 36 de miliarde de barili. Hotelurile din Tripoli gem deja de directori americani veniti sa profite de ridicarea sanctiunilor si poate sa participe la viitoarele licitatii pentru alocarea unor noi perimetre de explorare. 

    Expertii apreciaza ca investitiile straine ar putea dubla in scurt timp productia actuala a Libiei, de 1,5 milioane de barili pe zi.

  • Daca a intrat Cehia, are loc si Turcia

    Problema spinoasa a drepturilor omului ocupa majoritatea dezbaterilor despre Turcia; in schimb, performantele economice, desi notabile, au ramas aproape nediscutate.

    Publicatiile aparute in ultima saptamana se refera cam in aceiasi termeni la chestiunea aderarii Turciei la Uniunea Europeana: disociind intre bunavointa oficiala afisata la Bruxelles fata de Ankara si rezerva, daca nu opozitia opiniei publice si a unor politicieni din tarile comunitare. 

    Revista franceza L’Express prefera sa abordeze situatia prin prisma ponderii criteriilor politice si a celor economice in balanta aderarii, constatand ca, daca problema spinoasa a drepturilor omului ocupa majoritatea dezbaterilor despre Turcia, performantele economice, desi notabile, au ramas aproape nediscutate. Economia turceasca  s-a redresat dupa criza din 2001. Inflatia a fost redusa de la 70% la mai putin de 10%, cresterea PIB pentru acest an va depasi 5%, sectorul bancar a fost asanat, iar datoria publica a scazut de la 94% din PIB in 2001 la 65%  in 2004.

    Si, desi Turcia se situeaza inca departe in raport cu criteriile de la Maastricht sau de la Copenhaga, la fel ca si alte tari acceptate acum in valul de extindere de la 1 mai, are insa un mare avantaj fata de acestea: spre deosebire de tarile foste comuniste, in Turcia a existat capitalism in ultimele decenii, nefiind necesara o perioada de tranzitie la economia de piata. Daca a fost admisa Cehia, cu o experienta capitalista mult mai scurta, atunci cu atat mai mult ar trebui sa fie admisa Turcia, apreciaza Jerome Sgard, expert al Centrului de Studii Prospective (CEPII), autor al unui studiu despre economia turceasca. In plus, sustine expertul CEPII, nici la capitolul convergentei cu piata comunitara nu vor fi necesare eforturi deosebite, dat fiind ca Turcia are din 1996 tratat de uniune vamala cu UE. 

    Totusi, drumul integrarii economice are inca destule necunoscute. Posibilitatea unei noi crize financiare nu este exclusa, venitul mediu pe cap de locuitor este inca redus, chiar in raport cu Europa de Est, iar in agricultura lucreaza inca unul din trei turci. In sfarsit, poate mai amenintatoare decat toate celelalte este presiunea demografica: in fiecare an, Turcia trebuie sa creeze jumatate de milion de locuri de munca noi, numai ca sa stabilizeze o rata a somajului care se incapataneaza sa nu coboare sub 11%.

  • Pacat ca nu sunt nemti

    Imaginea cehilor de angajati harnici si disciplinati a contribuit multa vreme la atragerea investitorilor straini pe aceasta piata. Un recent studiu realizat de o firma de consultanta de la Praga demoleaza insa aceasta viziune, conchizand ca natia ceha nu e nici pe departe asa de zeloasa.

    Studiul intocmit de compania de consultanta pentru resurse umane Czipin & Proudfoot Consulting din Praga a relevat ca, in medie, angajatii cehi petrec mai multe ore la locul de munca decat alti europeni, dar ca aproape o treime din timp se pierde cu pauze de tigara sau de cafea, e-mailuri personale sau conversatii cu colegii, ceea ce inseamna in total 103 zile lucratoare pe an pierdute fata de media mondiala de numai 85 de zile pierdute.

    Klaus Herrer, directorul executiv al firmei de consultanta, sustine insa ca nu sunt motive de ingrijorare excesiva pentru angajatori, fiindca nivelul productivitatii din Cehia este mai mare decat in alte tari din Europa Centrala si de Est si perfect comparabil cu cel din SUA sau Germania.

  • Galileo contra GPS

    Proiectul Galileo are scopul de a scoate Europa, incepand din 2008, din „vasalitatea stiintifico-tehnologica“ in care se afla in privinta sistemului global de localizare

    Monopolul american in domeniul serviciilor de localizare pare a se apropia de sfarsit. Dar, in conditiile in care miza sunt miliarde de clienti, sistemul propus de europeni da nastere unui adevarat razboi al opiniilor. Unul care nu se mai duce nici pe pamant american, nici european, ci la mii de kilometri in spatiu. 

    Sistemul global de localizare cunoscut sub numele de Global Positioning System (GPS) a fost dezvoltat de armata americana in colaborare cu NASA si consta intr-o constelatie de sateliti artificiali care folosesc undele radio pentru a localiza orice punct fix sau mobil pe suprafata terestra, indiferent de conditiile meteorologice si aproape indiferent de relieful zonei tinta.

    Desi tehnologia a devenit comerciala de multi ani, nu s-a uitat nici o secunda ca scopul ei initial a fost controlul si precizia in sectorul militar. Temerea majora a celorlalte natiuni, dependente deocamdata in totalitate de Statele Unite pentru astfel de servicii, este ca americanii ar putea bloca, dupa bunul plac, accesul la reteaua GPS a anumitor tari in anumite momente. 

    Reactia statelor europene nu putea sa intarzie mult, in aceste conditii. Si de unde putea ea sa apara mai bine decat din partea natiunii considerata „cea mai anti-americana“ din randul aliatilor SUA? 

    Presedintele Frantei, Jaques Chirac, a sustinut ca Europa are nevoie de un sistem propriu de localizare globala prin sateliti pentru a evita situatia de „vasalitate stiintifico-tehnologica si ulterior economica“ fata de Statele Unite. Asa s-a nascut ideea sistemului alternativ Galileo. Acesta consta dintr-o constelatie de de sateliti artificiali plasati pe orbite la circa 24.000 de kilometri – distanta in linie dreapta de la Bucuresti la Tokio, dar pe verticala. 

    Galileo va costa peste trei miliarde de euro si urmeaza sa devina functional in 2008. Avantajul sau concurential fata de sistemul american GPS este acuratetea localizarii. GPS ofera astazi o eroare de circa 30-40 de metri, in timp ce Galileo isi propune sa rafineze localizarea la o marja de pana la un metru.

    Beneficiile decurg din aplicatiile posibile ale acestui sistem, in diferite domenii. Ghidarea zborurilor civile si militare se va putea face in intreg spatiul aerian si nu doar in limitele marilor culoare aeriene, ca pana acum. Persoanele cu handicap vizual vor putea avea un instrument util pentru deplasarea prin oras. Corporatiile ale caror procese tehnologice impun un nivel sporit de securitate isi vor putea supraveghea angajatii cu precizie. Statele Unite nu par, insa, dispuse sa accepte concurenta pentru sistemul GPS.  Intr-o incercare de a intarzia, macar, planurile europenilor, adjunctul secretarului american al apararii, Paul Wolfowitz, a trimis tuturor membrilor UE o scrisoare, atragand atentia asupra problemelor de securitate. 

    Galileo urmeaza sa functioneze ca o companie comerciala gigantica, de la care se asteapta venituri de 40 de miliarde de euro intr-un orizont de patru ani. In goana dupa contracte si incasari, aspectele legate de securitate ar fi plasate pe planul doi, argumenta Wolfowitz in scrisoare. In aceste conditii, Galileo ar putea deveni vulnerabil in fata organizatiilor teroriste, care urmaresc sa aiba acces la servicii de localizare. 

    In al doilea rand, americanii au incercat sa acrediteze ideea ca sistemul Galileo ar putea bruia semnalele satelitilor GPS, care graviteaza pe o orbita mai inalta decat cei ai sistemului european. La un moment dat, se parea ca insistentele „fratelui mai mare“ american si-au facut efectul si ca Galileo urma sa devina istorie inainte de a se naste.  Salvarea a venit din partea Chinei. De indata ce aceasta a anuntat ca se implica financiar si tehnologic in proiect, cu o investitie de circa 200 de milioane de euro, Galileo a devenit o certitudine. Trecand peste contributia financiara importanta, masa uriasa de clienti potentiali chinezi nu putea fi ignorata. 

    Europa, China si India ar urma sa reprezinte o piata potentiala de circa trei miliarde de oameni. Din punct de vedere al valorii tranzactiilor comerciale, aceasta piata ar fi egala cu cea pe care o controleza Statele Unite, in exclusivitate, in prezent.

    Opozantii americani ai proiectului Galileo sustin ca initiativa nu este decat o componenta a politicii resentimentare a Europei Occidentale fata de initiativele administratiei Bush. Intr-un context mai larg, Galileo pare sa marcheze, in opinia unui segment al opiniei publice americane, momentul de turnura al despartirii strategice dintre SUA si Europa.  Tot la initiativa francezilor, Uniunea Europeana urmeaza sa aiba propria forta armata (Forta de Reactie Rapida), gandita ca sustinere pentru fortele NATO. In eventualitatea in care Galileo si GPS se vor concura, cele doua forte armate nu vor mai folosi, totusi, aceeasi platforma.

    Ceea ce in lumea larga apare drept o confruntare comerciala cu iz geo-politic, pentru Romania este o noutate neasimilata inca de piata. La noi, armata si politia folosesc de multi ani servicii de GPS, insa la un nivel tehnologic care necesita specialisti bine instruiti pentru a opera sistemul.

    Din punct de vedere comercial, aceasta reprezinta o limitare importanta. Pentru companii sau utilizatorii individuali, un serviciu care necesita cunostinte tehnice atat de aprofundate nu e prea interesant. 

    Acum patru ani, Politia romana a lansat unul dintre primele servicii de GPS de pe piata locala. Contra unei taxe anuale de cateva sute de dolari, detinatorii de autoturisme de lux isi puteau inscrie masina in programul de supraveghere prin GPS. 

    Anul trecut SecuriIT Force, o companie de servicii de securitate din cadrul holdingului Tiriac, a lansat un sistem de monitorizare prin GPS pentru transporturi de valori.  Dezvoltarea propriu-zisa a pietei de servicii de GPS este impiedicata si de lipsa hartilor digitale. Pentru aplicatii dedicate consumatorilor ar fi nevoie de o munca uriasa de cartografiere digitala. In acest moment, insa, din punct de vedere economic motivatiile nu par suficiente. 

    In lipsa unei harti digitale de buna calitate, cu optiuni de marire si micsorare (zoom-in, zoom-out), este foarte dificil pentru utilizatorul mediu sa citeasca traseul parcurs pe un dispozitiv dotat cu GPS. Un organizer personal (PDA) care are inclus un modul de receptie GPS costa circa 500 de euro si poate deveni un copilot de nadejde pentru oamenii de afaceri. 

    Un operator local care ar putea sa forteze maturizarea pietei de servicii GPS in Romania este Telemobil. Platforma sa de telefonie mobila CDMA a fost integrata de curand cu GPS-ul in chip-urile Qualcomm care stau la baza unor telefoane de generatia a treia. Pentru a putea fi folosite in Romania, aceste telefoane trebuie adaptate pentru frecventa CDMA de aici, cu totul alta decat cea din America de Nord si Japonia. Daca acest lucru se va intampla, romanii ar putea beneficia de o serie de servicii, precum supravegherea la distanta a copiilor, ghid interactiv de restaurante, baruri si atractii turistice. 

    Serviciile de localizare prin GPS se pot combina cu tehnologia prin care pozitia unui telefon mobil poate fi determinata cu ajutorul statiilor de baza GSM. Localizarea geografica a utilizatorilor da in principiu posibilitatea furnizorilor de telefonie mobila sa transforme telefonul mobil intr-un canal de reclama, cu acordul utilizatorilor. 

  • GPS

    GPS

    sistem dezvoltat de armata americana impreuna cu NASA
    functional, la nivel comercial
    aproximare de circa 30-40 de metri


    GALILEO

    sistem dezvoltat de statele Uniunii Europene
    urmeaza sa devina functional in 2008
    aproximare de maxim un metru
    costuri de 3,2 miliarde de euro
    venituri estimate de 40 de miliarde

  • SUPERMAN, K.O. in Romania

    Bate vantul pe piata comics-urilor, care inca nu si-a revenit dupa pauza impusa de cenzura comunista

    Pe langa fripturile de vita vandute la preturi exorbitante (150-200 de dolari) si gentile Louis Vuitton atarnate de bratul a 90% dintre japonezele moderne, o femeie de afaceri din Romania care a calatorit recent la Tokio s-a mai declarat uluita si de preocuparea numarul unu a managerilor niponi care iau trenul dimineata pana la serviciu: „sunt absorbiti toti de ditamai catastifele de benzi desenate, de care par ca nu se mai satura“. De fapt, in Japonia, 40% dintre publicatiile vandute zilnic sunt comicsuri.

    In Occident, nimeni nu e surprins cand un om de afaceri matur plateste 100.000 de dolari pe un exemplar de colectie. De altfel, in Statele Unite, filmele realizate dupa benzile desenate incaseaza sute de milioane de dolari. Acum zece ani, veniturile din vanzarile de comicsuri atingeau, tot in State, 850 de milioane de dolari. Timonium Company, lider pe piata de distributie a comicsurilor in America, avea anul trecut o cifra de afaceri ce depasea 200 de milioane de dolari. Maus, creatia lui Art Spiegelman despre Holocaust, devenea in 1992 prima banda desenata care castiga premiul Pulitzer.

    In Franta, Belgia, Olanda, sau Australia profiturile din aceasta industrie ajung aproape de 75 de milioane de euro anual (TinTin fiind deja o comoara nationala in Belgia). In tarile din fosta Iugoslavie, revistele cu benzi desenate sunt atat de populare incat se pirateaza, dar vanzarile la negru tot nu aduc prejudicii mari pietei legale. In India, un comics despre un Spiderman autohton, cu origini musulmane, promite castiguri enorme.

    In Romania industria benzilor desenate lipseste aproape cu desavarsire. „Ca sa existe o industrie a benzilor desenate, trebuie sa se nasca un cult al printului“, spune Matei Branea, cel care a dat nastere benzilor Leon, Haicu sau Luc in 2000. „Iar acest cult, multumita comunismului, n-a apucat sa se dezvolte“, adauga el. Cand comunismul a „intrat in paine“, partidul a vazut benzile desenate ca un exponent clasic al subculturii capitaliste si le-a combatut pe toate fronturile. A reusit sa-l ucida pana si pe Haplea, cel mai cunoscut personaj de banda desenata din perioada interbelica, nascut din colaborarea scriitorului Nicolae Batzari cu desenatorul Marin Iorda. Astfel, pana in ‘89, in banda desenata romaneasca a fost o liniste totala, singurile scapari fiind cateva benzi adaptate la epoca.

    In aceste conditii, dupa Revolutie, investitorii au evitat sa exploateze „comic book-ul“, chiar daca, prin alte parti, s-a dovedit o reala mina de aur. „Afara“, fanii benzilor desenate sunt dispusi sa cheltuie mii de dolari pentru un singur numar – de pilda, Stephen A. Geppi – presedintele uneia dintre cele mai mari companii de distributie a comics-urilor – a achizitionat acum doi ani, pentru colectia personala, primul numar al revistei Superman cu 62.000 de dolari. La noi insa aceasta pasiune nu s-a nascut inca.

    „Nu poti sa vinzi banda desenata daca nu ai un public de BD“, spune MiloŠs Ivanovici, fondatorul Hardcomics, prima editura romaneasca specializata in banda desenata underground (un tip de comics cu mare priza la public, deoarece trateaza subiecte sociale sau politice si e realizata, cap-coada, de o singura persoana). S-a convins acum doi ani, cand a lansat pe piata romaneasca primul comics de acest gen, Aaargh, desenat de Roman Tolici. Ivanovici a investit in cele 300 de exemplare tiparite aproape 1.000 de euro. Nu si-a recuperat investitia, dar asta nu l-a impiedicat sa continue.

    La scurt timp a tiparit o alta revista, Omulan, in 500 de exemplare. Din nefericire, nici aceasta, creatia lui Matei Branea, n-a reusit sa se vanda atat cat sa acopere macar cheltuielile de tiparire. Dar a aratat ca se misca ceva in domeniu si in Romania si,  „poate peste cinci ani, o sa vindem pe e-Bay si o sa ajungem faimosi“, spune MiloŠs. Pana atunci, se multumeste sa se concentreze asupra celei de-a treia productii Hardcomics, care va contine lucrarile a 20 de desenatori romani si care apare saptamana aceasta. 

    Pe de alta parte, Doru Buscu, redactorul-sef al Academiei Catavencu, spune ca, pe langa public, banda desenata romaneasca mai duce lipsa si de desenatori. „Atunci cind acestia vor aparea, vom vedea daca lipsesc cumva si scenaristii“. In aceste conditii, Buscu e de parere ca investitia in BD nu e deloc profitabila. „Dar ca de obicei, noi ne incapatanam sa demonstram ca orice e posibil“, spune Buscu. Au abordat banda desenata prin 2001 cu gândul la Pif, revista care „in comparatie cu stupiditatile decolorate din Luminita si Arici Pogonici, era, in copilaria noastra, perfectiunea insasi“.

    Piata libera si faptul ca  „intr-un fel, grupul initial de la Catavencu face parte din «generatia Pif»“ i-a convins pe academicieni sa experimenteze un serial de BD in Catavencu. Asa a luat nastere Rezolvatorul, un super-erou care, fata de omologii sai americani ce se confruntau cu monstri sau ciudatenii de pe alte planete, ducea o lupta oarba cu coruptia politica. Dupa o pauza provocata de lipsa de experienta a desenatorilor, si-a facut intrarea graficianul Bogdan Petry, impreuna cu care Catavencu a lansat cateva editii de vacanta, intitulate „Catavencu la munte si la mare“, complet „utilate“ cu BD. Acestea au fost initial  tiparite in 30.000 de exemplare, dar dupa mai multe cereri suplimentare, s-a mai tras cate un tiraj. O dovada clara ca BD-urile lui Petry din Catavencu la munte si la mare cu Adrian Amantu’ Minune sau cele care tratau „Misterul disparitiei dinozurilor de partid“ au reusit sa deschida drum in acest domeniu. Un drum pe care Catavencu are de gand sa-l parcurga si in viitor, Buscu spunand ca echipa are planuri foarte mari in ceea ce priveste banda desenata.

    Editura RAO incearca si ea sa schimbe cate ceva. A cumparat de curand drepturile de autor pentru celebrul Garfield si a publicat deja patru editii in limba romana. Profitand ca anul acesta se implinesc 25 de ani de la nasterea personajului lui Jim Davis, iar in Romania urma sa aiba loc lansarea primului film cu Garfield in rolul principal, Rao l-a adus pe unul dintre cei mai celebri motani ai lumii in librarii, la pretul de 165.000 de lei. „E un risc pe care ni l-am asumat, tinand cont de faptul ca tentativele anterioare de a publica comicsuri in Romania au fost un esec“, spune Alina Sarbu, editor la RAO. Dar jucatorii de pe piata sunt constienti ca va mai trece ceva timp pana cand se va (re)forma un public pentru acest segment. Iar in contextul in care, dupa cum spune oficialul RAO, „in acest moment istoric in Romania nici macar scriitorii nu traiesc din scris“, o industrie autohtona a benzii desenate pare ca se va lasa mult asteptata.