Blog

  • Furtuni tropicale în Mexic: Cel puţin 40 de morţi şi 230.000 de sinistraţi, din cauza intemperiilor

     De la începutul înregistrării condiţiilor meteorologice, ţara nu s-a confruntat niciodată cu un astfel de atac asupra celor două coaste în acelaşi timp.

    Ploile şi rafalele puternice de vânt care au afectat în decursul weekend-ului peste 20 din cele 32 de state mexicane au provocat inundaţii, alunecări de teren şi creşteri puternice ale cursurilor de apă, care au distrus numeroase locuinţe şi căi de comunicaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Redresarea pachebotului Costa Concordia s-a încheiat

    “Operaţiunea de «parbuckling» (rotire, n.r.) s-a încheiat. Ambarcaţiunea (…) a ajuns la verticală”, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă Franco Gabrielli, şeful protecţiei civile italiene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a promis FMI că vinde majoritarea companiilor deţinute de Ministerul Economiei

     “Ne propunem să vindem majoritatea portofoliului de societăţi din subordinea Ministerului Economiei (…)”, potrivit documentului citat.

    Companiile energetice controlate de Ministerul Economiei au fost transferate în acest an din coordonarea ministrului Varujan Vosganian în cea a ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, care conduce Departamentul pentru Energie.

    În urma transferului, Ministrul Economiei mai are participaţii integrale, majoritare sau minoritare la companii precum Romarm, Oltchim, Plafar, Carfil, Metrom, UM Cugir, UM Mija, UM Sadu, Uzina Automecanică Moreni, Pirochim Victoria, Avioane Craiova, Romplumb, Şantierul Naval Mangalia, IAR Braşov, Romaero, Şantierul Naval 2 Mai.

    Marile companii energetice, precum Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, complexele energetice Oltenia şi Hunedoara sau Electrica sunt controlate de Departamentul pentru Energie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EVOLUŢIA PIEŢEI IMOBILIARE: Preţurile locuinţelor au scăzut cu 7% în acest an. TOPUL oraşelor cu cele mai mari ieftiniri

     Conform indicelui Imobiliare.ro, în primele opt luni ale acestui an apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în întreaga ţară s-au ieftinit cu 6,95%, de la 978 la 910 euro pe metru pătrat util. Spre comparaţie, în 2012 a fost consemnată o scădere anuală de 1,3%, iar în 2011 declinul a ajuns la 4%, potrivit imobiliare.ro.

    Deşi valabilă la nivel naţional, în marile oraşe există abateri de la tendinţă. Astfel, în Timişoara sau Constanţa pretenţiile proprietarilor sunt mai mari decât la începutul anului, în vreme ce la Cluj-Napoca este mai degrabă o stagnare.

    “Interesant este însă că, cel puţin în ultima lună, chiar înainte de venirea toamnei, preţurile au revenit pe minus în majoritatea cazurilor – cu o singură excepţie (Timişoara, n.r.)”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piaţa auto românească a avut în august cea mai bună creştere din Europa. Piaţa UE a scăzut cu 5%

     Vânzările auto din UE au coborât în august la 653.900 unităţi, faţă de 688.200 în perioada corespunzătoare a anului trecut, după o creştere de 4,9% în iulie, potrivit datelor prezentate marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

    În primele opt luni ale anului, înmatriculările din Europa au scăzut cu 5,2%, de la 8,26 milioane la 7.84 milioane maşini. Piaţa auto românească s-a contractat în primele opt luni cu 17,6%, de la 44.400 la 36.600 unităţi.

    Cele mai abrupte scăderi în perioada ianuarie-august au fost înregistrate în Olanda (-31,6%, la 270.300 automobile), Cipru (-40%, la 4.900 unităţi) şi România.

    Germania, cea mai mare piaţă europeană, a consemnat o scădere de 6,6% la nivelul primelor opt luni, la 1,97 milioane autoturisme, cu un declin de 5,5% în august, la 214.000 unităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta e de acord ca Parlamentul să păstreze din legea Roşia Montană doar majorarea redevenţei la 6%

     Moderatorul a amintit că despre proiectul de lege se spune că are probleme. “Şi atunci haideţi să-l îndreptăm în Parlament, dacă e o problemă cu proiectul ăsta”, a răspuns Ponta.

    Premierului i s-a răspuns că în acest caz din proiectul de lege nu va mai rămâne decât prevederea privind majorarea redevenţei şi a garanţiei de mediu. “E în regulă, hai să rămână atât sau hai să-l respingem”, a răspus Ponta.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că cea mai bună soluţie este ca Guvernul să retragă proiectul Roşia Montană din Parlament, menţionând că premierul Victor Ponta trebuie să renunţe la “şmecherie” şi precizând că liderul PNL Crin Antonescu ştie că legea este neconstituţională.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta ar opta de anul viitor pentru reducerea CAS, faţă de majorarea salariilor sau reducerea TVA

     Premierul Ponta a fost întrebat ce măsură ar alege de anul viitor între majorarea salariilor bugetarilor, scăderea TVA sau reducerea contribuţiilor de asigurări sociale.

    “Prima ar fi reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, pentru că, într-adevăr, în timp ce cota unică este o fiscalitate scăzută faţă de media europeană, TVA e principala sursă de venituri, contribuţiile de asigurări sociale sunt la un nivel foarte înalt şi practic îngreunează crearea de noi locuri de muncă şi mai ales munca la alb”, a spus Ponta.

    El a adăugat că o decizie se va lua pe măsură ce vor creşte încasările la buget, iar principala “speranţă” în această privinţă o constituie reorganizarea ANAF, cu Direcţia Antifraudă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce face astăzi omul care a construit de la zero Bucureşti Mall, Plaza România şi Băneasa Shopping City

    DE OBICEI, OAMENII MERG LA MUZEE ÎN VACANŢE, EU MĂ DUC LA MALLURI, DOAR SĂ STAU ŞI SĂ MĂ UIT. Cariera a fost mereu atât de importantă încât nu am avut niciodată un hobby, cred că acesta este singurul regret pe care îl am„, spune Ali Ergün Ergen,  turcul venit în România în urmă cu aproape 15 de ani. De numele lui se leagă dezvoltarea primelor centre comerciale din ţară, Bucureşti Mall şi Plaza România. A fost implicat însă şi în deschiderea Băneasa Shopping City. La începutul anului a părăsit Anchor Group, compania care a finanţat construcţia primelor două şi la conducerea căreia se afla pentru al doilea mandat. A doua sa plecare de la Anchor a avut loc înainte de a-şi vedea realizat proiectul pentru care s-a întors în companie în februarie 2012 – renovarea şi relansarea centrelor comerciale Bucureşti Mall şi Plaza România, proiecte în valoare de 50 de milioane de euro.

    AGENDA LUI ERGEN NU S-A MODIFICAT PREA MULT DUPĂ PLECAREA DIN CORPORAŢIE, PENTRU CĂ A ÎNCEPUT SĂ LUCREZE LA FONDAREA PROPRIEI AFACERI, cu activităţi de consultanţă în imobiliare. „Trecem prin vremuri dificile şi am primit de la mai mulţi dezvoltatori solicitarea de a-i ajuta în diverse proiecte. Lucrând într-o corporaţie, nu puteam să împărtăşesc experienţa mea mai multor parteneri, prin urmare am fondat afacerea TBE Solutions.„ După plecarea de la Anchor, Ergen avea posibilitatea relocării, dar a preferat să rămână în România, dorindu-şi să revoluţioneze ideea de centru comercial.

    Deşi a pornit afacerea în aprilie 2013, în urma unei investiţii iniţiale de circa 100.000 de euro, plănuieşte deja extinderea într-un sediu nou şi creşterea numărului de angajaţi până la sfîrşitul anului, de la şase până la 30, ca urmare a solicitărilor primite. Lucrează în prezent la două proiecte mari: dezvoltarea centrului comercial Coresi din Braşov, unde grupul Immochan investeşte circa 55 de milioane de euro, şi un nou centru comercial în zona Bucureştii Noi, Victoria City Lifestyle, pe fosta platformă Textila Dacia, construit prin intermediul companiei cu acţionarii canadieni Benevo Capital. Alte două proiecte se află în afara ţării, în Europa Centrală şi de Est, dar nu este încă pregătit să ofere detalii despre acestea. Pentru toate proiectele, serviciile de consultanţă pornesc de la concept şi merg până la dezvoltare, închiriere, management, departamentul financiar, servicii, departamentul tehnic, relaţia cu ancorele – adică chiriaşii principali, cum sunt retailerii alimentari, de bricolaj sau de modă. Mai mult, pentru o parte dintre proiectele în care se implică, nu exclude viitoare parteneriate de management.

    AFACEREA CU CENTRELE COMERCIALE NU PRESUPUNE DOAR UN NUMĂR DE BRANDURI AŞEZATE ÎNTR-O CUTIE„, observă Ergen una dintre greşelile pe care le fac cei mai mulţi dezvoltatori, care se relaxează odată ce încheie contractele cu retailerii care le ocupă spaţiile. Ei se gândesc că pe toată perioada contractelor nu vor avea probleme. Dar previziunile nu se adeveresc întotdeauna, de aceea secretul rezistenţei constă în minimizarea schimbării: dacă planurile iniţiale cad, eşti nevoit să plăteşti, lucru care s-a întâmplat cu multe dintre centrele comerciale construite în provincie. Cel mai recent exemplu este cererea insolvenţei, din partea grupului belgian Bel Rom, pentru parcul de retail Hello Shopping Center din Bacău, deschis în 2008, în urma unei investiţii de 60 de milioane de euro.

  • Surpriză în SUA: Omul pe care toată lumea îl vedea noul şef al Fed şi-a retras candidatura pentru această funcţie

    “Astăzi (duminică), mai devreme, am vorbit cu Larry Summers şi i-am acceptat decizia de a-şi retrage candidatura la preşedinţia Rezervei Federale”, a anunţat Obama, citat într-un comunicat. Decizia lui Summers de a-şi retrage candidatura a fost anunţată un pic mai înainte de către publicaţia The Wall Street Journal (WSJ).

    “Larry era un membru-cheie al echipei mele în momentul în care ne confruntam cu cea mai gravă criză economică de la Marea Depresiune (economică) şi, într-o proporţie deloc neglijabilă, mulţumită competenţei, înţelepciunii şi calităţilor sale de lider am repus economia pe calea creşterii şi am realizat progresele pe care le constatăm în prezent”, a adăugat preşedintele american.

    WSJ a anunţat că Summers şi Obama au discutat despre această decizie la telefon.

    Ziarul a citat o scrisoare a lui Summers adresată preşedintelui în care îşi explică decizia de a-şi retrage candidatura prin riscul, în cazul în care este numit, al unui proces de confirmare “caustic” în Congres. În ultima perioadă, o serie de aleşi democraţi în Senat au anunţat că nu vor aproba o nominalizare a lui Summers la Fed.

    Summers, care a lucrat pentru preşedintele democrat Bill Clinton la Departamentul Trezoreriei în perioada 1999-2001, a fost principalul consilier economic al lui Obama în cursul primilor doi ani ai preşedinţiei sale.

    În pofida opoziţiei membrilor partidului său, dintre care unii îl consideră pe Summers prea apropiat de băncile de pe Wall Street, Obama a optat ca Summers să scoată economia din criză în 2008.

    Preşedintele american este cel care îl numeşte pe preşedintele Fed pentru un mandat de patru ani, cu aprobarea Congresului.

  • Guvernul a lansat proiectul tânărului de 25 de ani promovat de ZF, care a vrut să revoluţioneze angajările la stat: un site care să reunească toate locurile de muncă libere din administraţie

    Anunţurile prezintă în detaliu posturile vacante, modalitatea în care solicitanţii pot aplica pentru acestea şi informaţii despre dosarul de concurs.

    Persoanele interesate pot efectua căutări în funcţie de localitatea dorită, cât şi în funcţie de cuvinte-cheie, nivel de pregătire necesar pentru ocuparea poziţiei, angajator sau data la care au fost publicate posturile.

    Iniţiativa reprezintă continuarea proiectului PublicJob.ro, lansat în 2012 şi coordonat de către Cristian Boţan, în prezent consilier pentru transparenţă în administraţia publică al premierului Ponta.

    Ziarul Financiar a scris pentru prima dată despre proiectul lui Cristian Boţan în luna septembrie a anului trecut. Ulterior, Boţan a fost angajat consilier personal al premierului Ponta, în luna decembrie.

    Guvernul arată că noul portal este o modalitate de respectare a principiului transparenţei faţă de cetăţeni.