Blog

  • Patronat: Lista impozitului forfetar ar trebui sa cuprinda si activitati petroliere, tutun sau alcool

    “La prima vedere lista cuprinde activitati pentru care nu este
    nevoie aplicarea acestui impozit si de asemenea sunt altele care
    lipsesc, cum ar fi cele care declara un grad mic de rentabilitate,
    respectiv ramura petrolului – industria chimica si petrochimica,
    industria alcoolului, a tutunului si in domeniul jocurilor de
    noroc”, a declarat, vineri, intr-o conferinta, Ovidiu Nicolescu
    presedintele Consiliului National pentru Intreprinderi Private Mici
    si Mijlocii (CNIPMMR).


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Muncii vrea simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene

    Ministrul Muncii a precizat ca doreste ca FSE sa devina mai usor
    de accesat si mai transparent , intrucat in ultimii trei ani
    Romania ar fi putut atrage mult mai multe fonduri decat a facut-o
    din cauza faptului ca s-a lucrat incet.
    “Am ineput deja sa deschidem poarta si deja se simte o crestere a
    numarului de proiecte evaluate si contractate si a inceput
    efectuarea platilor restante”, a spus Mihai Seitan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conducerea E.ON Romania vrea sa discute cu Boc despre preturile la gaze si energie

    “Vrem sa discutam cu premierul Emil Boc, pregatim acest lucru si
    dorim foarte mult sa-i explicam care este situatia de pe piata
    energiei si a gazelor din punctul de vedere al investitorului. Sa
    nu uitam imaginea pe care ne-o cream fata de investitori. (…)
    E.ON vrea sa ramana in Romania pentru ca este o piata interesanta.
    Energia este peste tot o afacere politica. Romania este intr-o
    situatie speciala, deoarece criza a inceput mai tarziu aici si a
    fost ignorata, dar in 2009 a fost lovita foarte dur” , a declarat
    agentiei MEDIAFAX directorul general al E.ON Romania, Frank
    Hajdinjak.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • CNH, cel mai mare datornic la stat, va continua sa functioneze

    Videanu s-a intalnit vineri, la sediul CNH Petrosani, cu
    reprezentanti ai sindicatelor din minerit, cu conducerea companiei
    dar si cu reprezentanti ai autoritatilor locale si ai Guvernului in
    teritoriu, pentru a discuta problemele cu care se confrunta
    singurul furnizor de huila energetica din Romania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Firmele si persoanele vor plati 2% lunar penalitati din datoria neachitata la timp bugetelor locale

    “Nivelul majorarii de intarziere este de 2% din cuantumul
    obligatiilor fiscale principale neachitate in termen, calculata
    pentru fiecare luna sau fractiune de luna, incepand cu ziua imediat
    urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei
    datorate, inclusiv”, se arata in proiect.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arata „Prima Casa” a romanilor: doua camere, 42.000 de euro

    Premierul Emil Boc a dat, vineri, cele mai recente date cu
    privire la Programul “Prima Casa”, anuntand ca valoarea totala a
    garantiilor guvernamentale acordate pana in acest moment este de
    736 de milioane de euro. Media garantiilor acordate la nivel
    national este de 41.600 de euro.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • DNA cere instantei arestarea lui Catalin Voicu

    Instanta suprema urmeaza sa stabileasca termenul de judecata
    pentru solutionarea cererii procurorilor anticoruptie. Senatorul
    Catalin Voicu a fost externat vineri, comisia medicala stabilind ca
    acesta are o boala cardiovasculara cronica si este stabil, a
    informat purtatorul de cuvant al Spitalului Universitar de Urgenta,
    Bogdan Popescu. Catalin Voicu a primit, la externare, o schema de
    tratament pe care sa o urmeze, a adaugat Bogdan Popescu.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Vom avea un Fond Monetar European?

    Dupa ce liderii zonei euro au convenit, joi, un plan de
    siguranta pentru Grecia care prevede acordarea de ajutor din partea
    statelor membre, conjugat cu un credit FMI, cancelarul german
    Angela Merkel a afirmat ca sustine in continuare planul de creare a
    unui Fond Monetar European (FME). Institutia ar urma sa atraga
    resurse de la statele care incalca normele zonei euro in materie de
    deficit bugetar si datorie publica si sa functioneze ca fond de
    rezerva in cazul unor situatii ca aceea a Greciei, permitand
    evitarea unor imprumuturi luate cu dobanzi ridicate de pe pietele
    financiare.


    “Initiativa oficialilor germani reflecta situatia delicata in
    care se afla UE din cauza scandalului deficitelor bugetare excesive
    din mai multe tari membre. Daca UE ca organism nu ar putea sa
    remedieze prin forte proprii asemenea probleme, ar da un puternic
    semnal negativ comunitatii internationale”, spune Dragos Cabat,
    presedintele companiei de consultanta Financial View.

    Nu este exclus insa ca infiintarea Fondului Monetar European sa
    complice dezvoltarea Uniunii Europene pe termen lung, apreciaza
    Vlad Muscalu, economist al ING Bank. “Este posibil ca anumite
    guverne sa fie tentate sa implementeze politici fiscale cu efecte
    benefice pe termen scurt, insa nesustenabile, bazandu-se pe faptul
    ca o asemenea institutie ar putea limita consecintele unui derapaj
    fiscal”, considera Muscalu.

    Proiectul Fondului Monetar European a fost lansat in februarie
    de Daniel Gros, director al Centrului de Studii pentru Politici
    Europene de la Bruxelles, si de Thomas Mayer, economist-sef al
    Deutsche Bank. |ntr-un studiu publicat pe site-ul Centrului, cei
    doi propun ca tarile care au deficite mai mari de 3% din PIB si
    datorie publica mai mare de 60% din PIB, adica atat cat impune
    Tratatul de la Maastricht, sa fie obligate sa verse la noul Fond
    contributii echivalente cu 1% din datoria in exces si 1% din
    deficitul in exces. Pentru Grecia, cu un raport intre datorie si
    PIB de 115%, contributia la FME in 2009 ar fi de 0,55% din PIB,
    respectiv de 0,1% din PIB ca urmare a deficitului fiscal de 13% din
    PIB.

    Tarile zonei euro ar urma sa beneficieze de Fond in limita
    fondurilor depuse de ele (cu tot cu dobanda), iar daca vor dori sa
    obtina mai mult, vor putea face aceasta numai daca accepta un
    program de ajustare fiscala supervizat de Comisia Europeana si de
    Eurogrup (ministrii de finante ai zonei euro). FME ar putea si sa
    emita obligatiuni noi in schimbul celor emise de un stat membru,
    daca acesta ajunge in incapacitatea de a le achita.

  • Guvernul bulgar vrea sa vanda proprietatile detinute de stat in strainatate

    Ministrul a declarat pentru postul de televiziune Nova TV ca
    trei proprietati din strainatate erau deja prevazute sa fie
    vandute, dar a refuzat sa mentioneze tarile in care se afla
    acestea.
    “Proprietatile care vor fi vandute sunt cele de care statul nu mai
    are nevoie, precum ambasade care au fost inchise”, a precizat
    ministrul, adaugand ca mai multe misiuni diplomatice vor fi
    desfiintate sau personalul lor va fi redus.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Toyota ingheata temporar productia in Franta si in Marea Britanie

    Astfel, singura uzina a Toyota din Franta, unde este construit
    modelul Yaris, isi va intrerupe productia in perioada 6-9 aprilie.
    In Marea Britanie, procesul de asamblare va fi suspendat intre 29
    martie si 1 aprilie si in intervalul 6-9 aprilie. Totodata, una din
    cele doua linii de productie britanice va fi oprita din nou in
    august, iar 750 de locuri de munca vor fi desfiintate prin
    pensionari anticipate.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro