BusinessMagazin

Blog

  • O surpriza de lux

    Scaune din piele, eventual cutie de viteze automata, geamuri fumurii, capota lunga. Importatorii de automobile incep sa zambeasca si sa-si numere banii.

     

    Daca ai o firma care se pune pe picioare si incepe sa aiba profit, ce faci cu surplusul de bani? Il iei acasa sau il treci pe cheltuieli? Pe o masina noua, de exemplu? Rationamentul de mai sus poate fi una din cauzele cresterii vanzarilor de automobile de lux in primele patru luni din acest an.

     

    Spre sfarsitul anului trecut, BUSINESS Magazin relata despre scaderea vanzarilor de masini scumpe in special din cauza reorientarii clientilor catre autoturisme de teren, dupa cum spuneau importatorii. Doua dintre motivele optiunii pentru SUV (Sport Utility Vehicle – un compromis intre autoturismul de teren si cel de strada) erau atunci starea proasta a drumurilor si faptul ca un „4X4“ trebuie trecut mai rar prin service.

     

    Statisticile Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) arata ca piata auto romaneasca a urcat, in primele patru luni ale acestui an, catre pragul de un miliard de euro, valoare cumulata a vanzarilor de automobile. Cele aproape 80.000 de automobile vandute de la inceputul anului – cu circa 65% mai multe decat in perioada similara a anului trecut, infirma aprecierile importatorilor, care estimau o crestere a pietei de 15-20%.

     

    Surpriza vine insa dinspre segmentul de lux, aflat in fine in crestere dupa o indelungata perioada de scadere. Termenul de „automobil de lux“ este destul de vag si include de la marci de prestigiu (Rolls-Royce, Maybach, Bentley sau Maserati) la coupé-urile si decapotabilele ca Lamborghini, unele automobile SUV si intreaga clasa F (adica limuzinele purtand sigla Audi, BMW, Lexus sau Mercedes).

     

    Ce s-a intamplat? Infrastructura arata la fel ca acum doi ani, cand producatorul italian de coupé-uri si limuxine de lux Maserati a ales Romania pentru singura sa reprezentanta din Europa de Est. De ce au crescut vanzarile la automobile de lux? „Romanii au capatat «obsesia afisarii status-ului social». In plus, esti ceea ce esti si in functie de masina pe care o conduci“, spune Monica Jitariuc, director de marketing la Automotive Trading Services (ATS), importatorul Citroën in Romania.

     

    „Cauza acestui reviriment o regasim in aparitia si consolidarea unei clase sociale cu reale posibilitati financiare, la care se adauga si avalansa de oferte in aceasta clasa premium“, spune Florin Popa, director de vanzari Chrysler si Jeep la Casa Auto Bucuresti.

     

    Desigur, avalansa de oferte nu se traduce doar prin numarul mai mare sau mai mic de marci si modele prezente pe segmentul automobilelor de lux. Inseamna si oferte de pret tot mai avantajoase si in-strumente de finantare din ce in ce mai facile.

     

    „Serviciile de finantare competente si inspre beneficiul clientilor, de exemplu dobanzi reduse, avansuri mai mici si incercarea companiilor importatoare de masini de lux de a atrage cat mai multi clienti – intr-un cuvant, competitia crescanda, pe fondul varietatii modelelor disponibile (de la cabrio la off-road) – sunt, toate, cauze ale revirimentului vanzarilor in segmentul de lux“, spune Brent Valmar, presedintele APIA. Potrivit datelor asociatiei, in primele patru luni ale anului, ponderea achizitiilor in leasing era de aproape 60% din totalul importurilor – iar daca luam in considerare si creditul, atunci ponderea finantarilor in totalul achizitiilor urca la 75%-80%.

     

    Un alt motiv al cresterii cererii de automobile scumpe ar fi micsorarea impozitului pe venit prin introducerea cotei unice. Avantaj vizibil mai ales in buzunarele celor care si inainte si-ar fi permis, macar teoretic, un automobil de lux. Cei care se asteapta la impozite mai mici in acest an, atat la veniturile proprii, cat, mai ales, la cele ale companiilor la care sunt actionari sau asociati, pot fi dispusi sa isi indrepte investitiile si catre un automobil scump.

     

    Nu in ultimul rand, o cauza importanta a cresterii vanzarilor, atat pe ansamblu, cat si pe segmentul de lux, este aprecierea leului in raport cu euro, moneda de referinta a pietei auto. „In Romania a inceput sa-si faca simtita prezenta clasa de mijloc atat de mult asteptata de toata lumea“, afirma Florin Popa. „Aceasta clasa sociala a capatat si o cultura auto, prin urmare schimbarea masinilor personale sau a celor cumparate „pe firma“ survine mult mai rapid. De asemenea, a fost si perioada incasarii beneficiilor pe anul trecut, si au fost preferate investitiile in autoturisme“, identifica Popa cateva motive pentru cresterea de ansamblu a pietei. Vom avea in decembrie un nou record de vanzari pe piata auto?

     

    Toti importatorii sunt optimisti. La urma urmei, suntem pe penultimul loc din Europa la gradul de motorizare, inaintea Albaniei. „Estimam o crestere de minimum 45% pe piata vehiculelor de import“, spune Monica Jitariuc. Altii fac aprecieri ceva mai prudente. „Asteptam sfarsitul verii inainte de a emite o estimare. Perioada concediilor poate afecta tendinta de cumparare“, crede Brent Valmar, care este si directorul general al Porsche Romania, cel mai mare importator de pe piata. Daca la sfarsitul anului s-ar inregistra o crestere de ansamblu a pietei de circa 35%, am putea asista la vanzari de automobile de ordinul a 240.000 de unitati, per total, fata de cele aproape 180.000 inregistrate anul trecut.

     

    Probabil ca doi dintre factorii decisivi care vor influenta piata in continuare vor fi discount-urile si promotiile si conditiile de finantare avantajoase pe de o parte si politica de post-vanzare de cealalta parte. Pana la urma, nu toata lumea a dat fuga sa-si cumpere masini de teren. Unii, totusi, prefera, la acelasi pret, limuzinele de lux sau marcile sportive de prestigiu. Semn ca gusturile si cultura in materie de automobil evolueaza. In ciuda gropilor.

  • Proprietarii de "cinci stele"

    Cinci stele. Hoteluri. Bani. Eleganta. Oameni de afaceri. Masini scumpe. Femei splendide. Bauturi fine. Mancaruri rafinate. Cazinouri. Conferinte. Turisti? Cinci stele. Imagine? Profit?

     

    Un zvon a inceput sa prinda contur pe piata hotelurilor din Bucuresti acum vreo cateva saptamani. Omul de afaceri George Copos, vicepremier acum, dar si proprietar al grupului Ana Hotels, cumparase pachetul majoritar al hotelului Athénée Palace Hilton din Bucuresti.

     

    Sa dai peste 18 milioane de dolari (cca. 14 mil. euro) pe 52% dintr-un hotel, fie el de cinci stele, si sa preiei si datoria de 10 milioane de dolari (8 mil. euro) – asta suna a aventura. Or fi hotelurile de cinci stele o afacere sau cei care investesc in ele o fac pur si simplu pentru imagine? Una e sa spuna lumea ca esti „proprietar de cinci stele“ si alta e sa fii „proprietar de ferma de pui“. E drept, exista o astfel de ferma dintr-o comuna din Prahova despre care s-a vorbit mai mult decat despre toata industria hoteliera romaneasca. Dar asta e o alta poveste.

     

    Revenind la Hilton, cifrele anului trecut sunt graitoare si explica, poate, resortul care l-a impins pe Copos sa-l cumpere. Pentru ca Hiltonul a terminat anul 2004 cu o cifra de afaceri de 22 de milioane de dolari (cca. 17,7 mil. euro), cu 25% mai mult fata de anul precedent – iar profitul net a fost de 4,5 milioane de dolari (3,6 milioane de euro).

     

    Asta inseamna un profit net de peste 20%, procent cu care nu se pot mandri prea multe firme romanesti. La o asemenea rentabilitate, merita sa investesti, se pare, in „cinci stele“. Cu toate acestea, spune actualul vicepremier, investitia intr-un hotel de cinci stele este costisitoare – se ridica la circa 150.000 de euro pe camera, in acest pret intrand si salile de conferinte, terenul si restul utilitatilor. Cu alte cuvinte, mergand pe logica lui Copos, un hotel de cinci stele precum Hiltonul, care are 272 de camere, ar valora 36 de milioane de dolari.

     

    Un hotel de cinci stele este mai profitabil decat unul de patru sau trei stele, iar aceasta rata de profit vine in primul rand din tariful pe camera si gradul de ocupare mai ridicate. Unde mai pui si mancarea si bautura consumata la sutele, chiar miile de evenimente organizate intr-un an intr-o astfel de proprietate. „Gradul mediu de profitabilitate a unui hotel de cinci stele in Bucuresti depaseste 20%, profit net“, a dezvaluit pentru BUSINESS Magazin omul de afaceri George Copos, care crede ca in urmatorii ani vor creste foarte mult industrii precum cea telecom, tehnologia informatiei si, mai ales, industria turismului. Peste 20% profit net a avut anul trecut si Crowne Plaza, primul hotel de cinci stele detinut de Copos.

     

    Tinu Sebesanu, directorul general al Howard Johnson Grand Plaza, cel mai nou hotel de cinci stele din Bucuresti, spune ca, teoretic, investitia intr-un hotel de cinci stele se amortizeaza in tarile din Europa de Vest in 15-20 de ani, pe cand la noi amortizarea se face in 7-10 ani – o idee cu care si George Copos e de acord. Unul dintre principalii actionari ai Howard Johnson Grand Plaza este Gabriel Popoviciu, care nu a putut fi contactat pentru acest articol.

     

    „Amortizarea unui hotel de cinci stele in Bucuresti se face mai repede, pentru ca valoarea constructiei este mai mica iar forta de munca – unul dintre cele mai importante elemente de cost dintr-un hotel – este si ea mult mai ieftina“, argumenteaza Tinu Sebesanu. El spune ca pe fondul competitiei restranse pe segmentul cinci stele in Bucuresti, gradele de ocupare ale hotelurilor de aici sunt mai mari decat in alte tari, ceea ce, cumulat cu celelalte avantaje, fac ca investitia sa se amortizeze destul de repede.

     

    In definitiv, cat de acerba e competitia pe aceasta piata? Cei care lucreaza in industrie spun ca mai este inca destul loc. In Bucuresti exista acum sapte hoteluri clasificate la cinci stele: Athénée Palace Hilton, Crowne Plaza, Howard Johnson, InterContinental, J.W. Marriott, Casa Capsa Hotel si Persepolis. Ultimele doua, mult mai mici decat primele – si care numara 61, respectiv 20 de camere -, nu prea sunt considerate drept competitori de reprezentantii celorlalte hoteluri de cinci stele.

     

    Oricum, toate sapte aduna 1.390 de camere, adica peste 24% din totalul de 5.716 camere din hotelurile de toate categoriile din Bucuresti. E mult? E putin? E putin, daca ne-am aminti ca in toamna anului trecut, toate hotelurile de trei, patru si cinci stele din Bucuresti au fost pline ochi timp de aproape o luna, din simplul motiv ca atunci a avut loc in Capitala Congresul International al Postelor, care a reunit peste 1.500 de oameni.

     

    Si cum astfel de evenimente incep sa aiba loc din ce in ce mai des si in Bucuresti, e limpede ca ar exista cerere pentru hoteluri de clasa superioara. Daca Bucurestiul aduna putin peste 4.500 de camere in hotelurile de trei, patru si cinci stele, prin comparatie, Praga sau Budapesta numara fiecare peste 20.000 de locuri in structurile superioare.

     

    Asta gandindu-ne doar la partea de cazare. Pentru ca un hotel de cinci stele poate „castiga“ doar din organizarea de conferinte, seminarii si evenimente cateva zeci de procente din cifra de afaceri. La hotelul Marriott din Bucuresti, de exemplu, au avut loc anul trecut peste 1.500 de evenimente, care au adus hotelului peste 2,37 milioane de dolari (aprox. 1,9 mil. euro), adica mai mult de 23% din cifra de afaceri. (Fatih Taher,  cel care controleaza hotelul J. W. Marriott, nu a putut fi contactat de BUSINESS Magazin pentru acest articol.)

     

    Partea proasta, insa, este ca in prezent, nu exista „in lucru“ in Bucuresti nici un hotel de cinci stele. „Munca la un astfel de hotel dureaza macar doi-trei ani, deci in cel putin doi ani, nu vom vedea in Bucuresti nici un nou hotel de cinci stele“, prognozeaza Sebesanu de la Howard Johnson. Acest lucru este valabil pentru hotelurile care se construiesc de la zero sau pe structuri existente, pentru ca mai exista o varianta: un hotel de patru stele deja existent, care sa fie modernizat si „ridicat“ la cinci stele – exact ca in cazul hotelului Continental din Bucuresti, care are sanse sa se alature grupului select al celor sapte.

     

    „Negociem un contract cu un lant international pentru a ridica hotelul Continental din Bucuresti la cinci stele. Daca nu reusesc sa gasesc un operator international, hotelul va ramane la patru stele, pentru ca unei marci locale, precum Continental, i-ar fi foarte greu sa se impuna pe acest segment“, explica Radu Enache, presedintele lantului Continental, care detine 12 hoteluri cu acest nume in toata tara, plus trei hoteluri Ibis, in sistem de management. Adica, in total, Enache „controleaza“ 1.600 de camere in 15 hoteluri si putem spune ca este romanul cu cele mai multe camere. (Prin comparatie, cele sapte hoteluri la care este actionar Copos, printre care si Hilton, aduna numai 955 de camere).

     

    Dar de ce nu s-ar descurca singur un brand romanesc de cinci stele? Pentru ca, nefacand parte dintr-un lant international, nu beneficiaza de un sistem international de rezervari, nu este inclus in ofertele marilor agentii de turism straine si, in plus, clientul nu beneficiaza de carduri de fidelitate, cum au, de exemplu, fidelii unor lanturi precum Howard Johnson sau Marriott.

     

    Cu toate acestea, atat ca numar de proprietati, cat si ca numar de camere, hotelurile de brand international din Romania nu depasesc 3% din totalul hotelurilor la nivel national. Apartenenta la un lant hotelier international, al carui brand are notorietate in toata lumea, se realizeaza fie sub forma unui contract de management (lantul international asigura, exclusiv, administrarea, in timp ce proprietarul isi asuma riscurile investitiei), fie sub forma unui contract de franciza (conducerea ramane autohtona si se plateste o anumita suma de bani pentru dreptul de a folosi numele lantului international.

     

    Taxele de franciza sunt de circa 500.000 – 600.000 de euro pe an, ca in cazul hotelului Howard Johnson si ar putea ajunge pana la 2 milioane de euro, potrivit CHR Consulting, companie specializata in piata francizelor din Romania. La noi, toti cei cinci „mari“ fac parte, intr-un fel sau altul, dintr-un lant international. Hotelurile InterContinental (franciza) si Crowne Plaza (contract de management) apartin lantului InterContinental, cu peste 3.000 de hoteluri in intreaga lume, Howard Johnson apartine, sub contract de franciza, primului lant hotelier la nivel mondial, Cendant Corp., Marriott face parte din lantul Marriott International (contract de management), cu peste 2.600 de hoteluri in lume, iar Athénée Palace Hilton face parte din lantul Hilton International (contract de management). 

     

    Asadar, afilierea la un lant hotelier international atrage nenumarate avantaje. In primul rand, orice client va beneficia de aceleasi servicii, la aceeasi calitate, indiferent ca sta la J.W. Marriott in Bucuresti, Varsovia sau in New York. Pe de alta parte, lanturile hoteliere inspecteaza periodic hotelurile afiliate pentru a evalua daca se incadreaza in standardele minime de calitate a facilitatilor si a serviciilor.

     

    Afilierea la un lant hotelier international determina cresterea cotei de piata (prin atragerea unor clienti care doresc sa fie asociati cu o anumita marca sau produs, atragerea clientilor membri ai programelor de fidelitate dezvoltate de lantul hotelier), asigurarea accesului la sisteme globale de distributie, precum si cresterea prestigiului si a credibilitatii hotelului.

     

    In plus, afilierea la un lant hotelier de prestigiu faciliteaza, de regula, efectuarea de rezervari/tranzactii prin Internet, in timp ce operarea independenta, sub un nume care nu se bucura de recunoastere internationala l-ar putea determina pe un potential client, nefamiliarizat cu zona pe care o va vizita, sa opteze pentru un nume cunoscut. Este foarte probabil ca, atunci cand are de ales intre un hotel de lant si unul obisnuit, un turist strain nou in respectivul oras sa-l aleaga pe primul.

     

    Acesta ar fi, practic, si motivul succesului celor patru mari hoteluri de cinci stele din Bucuresti, care isi contabilizeaza cu satisfactie profiturile. Spunem patru pentru ca exista un caz particular: hotelul InterContinental, care de cativa ani inregistreaza pierderi, spre stupefactia lui George Copos, care spune ca nu intelege cum se poate ca un hotel de cinci stele sa nu aiba profit.

     

    Compania hoteliera InterContinental Romania a incheiat primul trimestru al acestui an cu o pierdere de 29,3 miliarde de lei (811.000 de euro), potrivit raportului consiliului de administratie. Pentru InterContinental Romania, 2005 ar putea fi al cincelea an consecutiv cu rezultate negative. Societatea a avut pierderi de 382,9 miliarde de lei (13,5 milioane de euro) in 2001, 153,3 miliarde de lei (4,48 milioane de euro) in 2002, 102,4 miliarde de lei (2,53 milioane de euro) in 2003 si 50,3 miliarde de lei (1,29 milioane de euro) in 2004. Compania are in patrimoniu hotelurile InterContinetal (cinci stele) si Lido din Bucuresti (patru stele), actionarii majoritari fiind compania RHIC Holding din Luxemburg (49,1%) si Lido SA (11%), ambele controlate de fratii Paunescu.

     

    Viorel Paunescu a explicat pentru BUSINESS Magazin ca aceste pierderi provin dintr-o „situatie aparte“, si anume ca din 1997 hotelul InterContinental este intr-un proces de renovare, pentru care s-au cheltuit circa 30 de milioane de euro. In plus, in timpul acestor renovari, au putut fi folosite doar jumatate din camere, justifica el.

     

    „Putem spune ca anul trecut, daca am scoate amortizarea si cheltuielile de renovare, am avut un profit de un milion de euro“, sustine Paunescu. El povesteste ca in 2001, din cauza intrarii puternice pe piata si a concurentei facute in principal de catre hotelul Marriott – dar si de Hilton – incasarile InterContinental au scazut cu 5 milioane de dolari (4 milioane de euro). Apoi, a adaugat el, s-au recuperat cam doua milioane de euro pe an.

     

    „Dupa ce vom amortiza investitia si vom incheia modernizarile, adica din 2006, hotelul nostru va trebui sa aiba o cifra de afaceri de peste 20 de milioane de euro si un profit net de 4-6 milioane de euro, adica intre 20 si 30%“, estimeaza Paunescu. El crede ca investitia intr-un hotel de cinci stele nu se face in nici un caz „de dragul imaginii“, ci pentru ca acesta ar reprezenta o buna afacere. Pentru imagine, continua el, poti sa faci o biserica sau o scoala, dar nu si un hotel. „Stele cu care sa-ti faci imagine… nu cred.“

     

    Cu toate acestea, el recunoaste ca domeniul hotelier este spectaculos si pentru faptul ca poti intra in contact cu cele mai diverse tipuri de oameni. Paunescu da ca exemplu summit-ul NATO desfasurat la Mamaia anul trecut, cand 17 presedinti de tara au fost cazati la hotelul Rex din Mamaia, de cinci stele, la care el este actionar majoritar.

     

    „Este mai greu ca, daca ai fi proprietarul Uzinei 23 August, sa poti primi la tine 17 presedinti de stat“, adauga, vizibil satisfacut, Paunescu. El, care crede ca hotelul este, in general, o afacere de familie, se plange insa de concurenta, spune el, neloiala, facuta de „anumite“ hoteluri de cinci stele. Fara sa nominalizeze, el spune ca acestea ar practica tarife neconcurentiale de 60-70 de euro pe camera pe noapte, mult sub nivelul de cinci stele, in timp ce tarifele de la InterContinental ajung undeva in jurul valorii de 300 de euro pe noapte. „Exista o vorba batraneasca: «Si intre cei mai mari borfasi exista o etica profesionala».

     

    Si intre noi ar trebui sa fie un respect“, filozofeaza Viorel Paunescu. Oricum, tariful mediu pe noapte pentru o camera single pentru cele cinci mari hoteluri din Bucuresti se ridica la circa 263 de euro pe noapte. Este vorba de tarifele de receptie, afisate, pentru ca, in general, fiecare tarif se poate negocia intr-un fel sau altul. 263 de euro, asadar. Scump? Ieftin?

     

    Four Seasons – probabil unul dintre lanturile hoteliere de lux cu cea mai buna imagine in lume – , a practicat  un tarif mediu zilnic  pe camera in anul 2004 de 350 de dolari (280 de euro) pentru hotelurile din SUA si de 310 $/ zi (248 de euro) – media pentru hotelurile din intreaga lume, spune Simion Alb, directorul Biroului National de Turism al Romaniei din America de Nord.

     

    Tarifele Four Seasons difera insa semnificativ in functie de locatia hotelului. Astfel, cea mai ieftina camera la Four Seasons din New York costa peste 600 $/zi (480 de euro), in timp ce tariful mediu zilnic pentru hotelurile din Asia este de circa 170 $/zi (136 de euro).

     

    „In aceste conditii, este evident faptul ca tarifele la hotelurile din Bucuresti – Hilton, Marriott, Crowne Plaza – nu sunt atractive pentru cele mai multe segmente de turisti si se adreseaza in principal oamenilor de afaceri pe care nivelul tarifelor hoteliere nu ii poate face sa isi schimbe destinatia de calatorie“, explica Simion Alb.

    Tariful mediu zilnic la hotelurile de lux din SUA a fost in anul 2004 de aproximativ 235 $/ zi, adica circa 188 de euro.

     

    Oricum, tarifele hotelurilor de cinci stele si implicit profiturile realizate de hotelieri sunt in mare masura influentate de piata. Tariful mediu zilnic realizat in luna aprilie 2005 de hotelurile de patru si cinci stele din Moscova, de exemplu, a fost de 253 $/zi/camera (cca. 202 euro), in crestere, potrivit lui Simion Alb, cu 70% fata de anul 2001 si cu 40% comparativ cu anul 2003. El a adaugat ca in timp ce Praga sau Budapesta au hoteluri afiliate la lanturile hoteliere de lux (sau cinci stele europene) – Four Seasons, Kempinski, Mandarin Oriental, Le Meridien etc. -, Bucurestiul nu a intrat inca in atentia elitei industriei hoteliere.

     

    Alb crede ca Bucurestiul ar fi putut sa aiba acum mai multe hoteluri de cinci stele daca ar fi existat o politica de dezvoltare a acestui segment. Privatizarea hotelurilor i-a avantajat pe investitorii autohtoni care, in afara de capital suficient, experienta si viziune, aveau tot ce le trebuia… Chiar daca tarifele sunt mari sau mici, important este ca aceste hoteluri au un grad de ocupare bun, pentru ca majoritatea strainilor care vin in Bucuresti o fac in interes de afaceri. Asa cred hotelierii, pentru ca date statistice nu exista. Este foarte probabil sa fie asa, pentru ca in mod sigur bucurestenii nu se impiedica pe strazi de turisti japonezi care sa fotografieze in stanga si-n dreapta si nici de alte natii de turisti.

     

    Cinci stele. De fapt, cel mai mult conteaza brand-ul. In Franta, de exemplu, nu exista nici un hotel de cinci stele. Directorul general al Howard Johnson spune ca teoretic, cinci stele n-ar trebui acordate nici unei proprietati noi, pentru ca la acest nivel de clasificare, un rol important il au serviciile. Dar cum le verifici in prima zi? In definitiv, totul s-ar putea rezuma la spusele lui Tinu Sebesanu: „Pana la urma, steaua ti-o da clientul…. sau ti-o ia!“.

  • DIN CE LANT FACI PARTE?

    Un hotel de cinci stele, pentru a fi cu adevarat profitabil, ar trebui sa aiba, spun oamenii de turism, peste 150 de camere. Cinci din cele sapte hoteluri bucurestene care indeplinesc aceasta conditie apartin unui lant hotelier international.

     

    Hotel

    Nr. Camere

    Tarif mediu / camera (euro)

    Actionar majoritar

    Athénée Palace Hilton

    272

    354

    George Copos

    Crowne Plaza

    164

    245

    George Copos

    Howard Johnson

    285

    195

    Gabriel Popoviciu

    InterContinental

    186

    307

    Fam. Paunescu

    Marriott Grand Hotel

    402

    214

    Faith Taher

    Casa Capsa Hotel

    61

    180

    Marian Bucur

    Persepolis

    20

    120

    Manucer Saadi

     

    Sursa: 2005 Hotel Guide

  • STELELE BUCURESTIULUI

    Numarul de camere in hotelurile de cinci stele depaseste 24% din totalul camerelor de hoteluri din Bucuresti. Se estimeaza ca in urmatorii ani, alte trei proprietatI de cinci stele vor aduce pe piata din Bucuresti inca 900 de camere.

     

    Categorie hotel

    Nr. Hoteluri

    Nr. total de camere

    Hoteluri de 5 stele

    7

    1.390

    Hoteluri de 4 stele

    13

    1.193

    Hoteluri de 3 stele

    34

    2.076

    Hoteluri de 2 stele

    7

    424

    Hoteluri de o stea

    6

    633

    TOTAL

    67

    5.716

     

    Sursa: 2005 Hotel Guide

  • Certificatul de popularitate

    Pentru partidele din Romania, miza principala a intrunirii Biroului PPE-DE a fost obtinerea unor „certificate de popularitate“ din partea celui mai important grup din Parlamentul European. Unele au primit mai mult decat atat, altele nu. Tot asa cum incercarile politicienilor romani de a deveni europeni sunt uneori onorabile, alteori ridicole.

     

    Un incident a marcat reuniunea de la Bucuresti. Dupa ce a criticat cu nosalanta „mana de multimiliardari“ din Romania si faptul ca „fostii comunisti si cei din structurile securitatii nu au ce cauta in structurile de conducere actuale ale Romaniei“, Dan Voiculescu a fost luat in primire, pe hol, de un eurodeputat german. „Am sa va spun ceva ce nu va va face placere“, i-a spus Michael Gahler. „Va rog“, l-a invitat Voiculescu, galant.

     

    „E incredibil cum ati venit sa ne vorbiti despre Securitate tocmai dumneavoastra. Sunteti o parte a problemei si nu o rezolvare a ei“, i-a reprosat Gahler, care a spus ca are informatii de la alte institutii decat cele din Romania despre apartenenta lui Voiculescu la structurile fostei Securitati. „Gresiti. Iar daca faceti aceasta afirmatie in mod public, veti pierde. Dosarul meu poate fi consultat si arata ca nu am avut nici o legatura cu Securitatea“, a replicat Voiculescu. „Da, stiu, l-ati facut public dupa 15 ani“, a mai spus Gahler. Ulterior, el ne-a marturisit ca n-a vrut sa intervina in plen ca sa nu faca scandal, dar ca nu s-a putut abtine dupa ce a ascultat declaratiile liderului PC.

     

    Ecuatia populara e, asadar, si simpla si complicata. Simpla, pentru ca formula ei e aproape matematica – o formatiune politica se poate afilia la Partidului Popular European (PPE) daca indeplineste cateva conditii clare care tin de programul si actiunea politica a candidatilor. Ecuatia e insa complicata de faptul ca exista mai multe formatiuni din Romania care se vor in cel mai puternic grup politic european. Sunt, pe de o parte, cele doua formatiuni care au deja statutul de membru asociat, PPCD (fost PNTCD) si UDMR, si care vor deveni membre cu drepturi depline in momentul aderarii efective a Romaniei la UE.

     

    Slabiciunea celor doua formatiuni (conform sondajelor, UDMR are putin peste pragul de 5%, iar PPCD intre 1-2%) face ca tentatia populara sa fi atins intre timp Partidul Democrat (PD) si Partidul Conservator (PC, fost PUR). A mai fost vorba si despre PPRM (fost/viitor PRM), partid din care s-a desprins o grupare, condusa de Corneliu Ciontu, care se revendica, de asemenea, de la crestin-democratie. In fine, mai exista cateva partide mici cu pretentii crestin-democrate.

     

    Asa ca la sedinta Biroului PPE-DE dar si la intalnirile tete-r-tete, a fost ca la licitatie. N-au fost, fireste, primele contacte dintre cele doua partide romanesti si PPE, dar PD si PC sunt in criza de timp. Iar Emil Boc si Dan Voiculescu au incercat sa-si prezinte marfa cat mai convingator. Boc a vorbit despre faptul ca PD este unul dintre cele mai importante partide din Romania (e la guvernare, l-a dat pe presedintele tarii si e cotat, in ultimele sondaje, pe la 30%).

     

    Si a reluat teza conform careia trecerea de la social-democratie la popularism inseamna doar ca PD isi va pune de acord doctrina cu actiunea politica din ultimii 4-5 ani (la loc de cinste ar fi cota unica de 16%).  Atuurile PC, in viziunea lui Dan Voiculescu, sunt faptul ca partidul are reprezentare parlamentara si e foarte dinamic (a crescut in patru ani cu 200%, s-a laudat liderul PC).

     

    Daca liderul UDMR Marko Bella are o atitudine diplomata, zambitoare, referitor la nazuintele partenerilor de guvernare, Gheor-ghe Ciuhandu (PPCD) joaca dur, incercand sa aiba profit maxim din pozitia privilegiata in PPE. Ciuhandu a atras atentia ca PD s-a desprins din FSN („formatiunea post-comunista care a condus Romania dupa 1989“), s-a declarat partid social-democrat, s-a asociat Partidului Socialistilor Europeni si a obstructionat, intre 1996-2000, toate actiunile PNTCD vizand reformele si, mai ales, retrocedarile. Intentiile populare trebuie dovedite, a atras el atentia. „Cerem PPE sa verifice in ce masura PD corespunde criteriilor acceptabile unui partid popular si sa ne consulte in acest sens“, a mai spus el.

     

    Cat despre PC, „o simpla conventie in care si-a schimbat numele nu e suficienta“, a spus Ciuhandu, aratand ca partidul lui Voiculescu a fost ba social-liberal, ba umanist, ba conservator si a intrat in parlament pe lista cu un partid din Internationala Socialista. S-a ajuns la „solutia imorala“ tocmai pentru ca PD n-a acceptat sa colaboreze la alegeri cu PPCD, ba chiar a lansat ideea ca votul pentru crestin-democrati e un vot irosit.

     

    „Am convingerea ca PPE a ramas aceeasi uniune de partide cladita pe valori si pe principii si nu o asociatie care, din pragmatism, este dispusa sa accepte chiar pe oricine la masa negocierilor“, a mai spus liderul PPCD. Solutia Ciuhandu are o varianta maximala (topirea in PPCD a formatiunilor doritoare de popularism) si una mai pragmatica (crearea unui pol popular, a unei federatii de centru, reformiste).

     

    In aceste conditii, liderii PPE va trebui sa impace si capra cu pondere parlamentara si varza crestin-democrata autentica. In orice caz, ideea absorbtiei in PPCD a unor formatiuni mult mai puternice si mai mari e privita ca neserioasa si de numerosi eurodeputati PPE. Caci liderii populari europeni n-au cum sa nu fie si un pic pragmatici. Mesajul lor e clar: „Daca se pot aduna mai multe partide, va fi foarte bine si nu doar din punct de vedere pragmatic“, a spus presedintele PPE, Wilfred Martens. De altfel, in PPE sunt reprezentate toate cele 25 de state UE. In total, de 45 de partide; prin urmare, nu exista defel o regula „un stat, un partid“.

     

    Liderul grupului PPE-DE din Parlamentul European, Hans-Gert Poettering are si cateva precizari: „Ne-am bucura daca PPCD, ale carui eforturi merg clar pe linia PPE, ar juca un rol mai important in Romania. Dar nu e asa. Deci trebuie sa ne gandim si la alte partide. Suntem deschisi si pentru ele. Le spunem, in principiu, ca da, le vom analiza cererile.“

     

    Poettering accepta ideea ca e greu sa crezi ca schimbarea doctrinei politice de pe o zi pe alta e serioasa. „PD se afla insa intr-un proces si oricine are dreptul sa aiba ocazia de a alege o cale mai buna. Dorim sa oferim si PD aceasta sansa“, a declarat el pentru BUSINESS Magazin. Dar a tinut sa adauge ca PPE nu va prelua decat partide compatibile, drept pentru care e interesat de programul, atitudinea politica si persoanele care au respectiva atitudine.

     

    Popularii europeni vor insa sa faca tot posibilul pentru a ridica, atat cat se poate, cota PPCD. E ca o datorie morala (Wilfried Martens a evocat, de altfel, memoria lui Corneliu Coposu, „eroul national al Romaniei“). Propunerea lor: partidele care vor sa intre in PPE trebuie sa colaboreze cu PPCD. „Ar fi logic sa intre pe liste comune in Parlament. Aceasta nu e o conditie, ci o recomandare, un subiect de meditatie, de dialog“, a precizat Poettering.

     

    Liderii PPE au spus ca, oricum, primirea de noi formatiuni se va face dupa trecerea acestora prin vama PPCD. „Daca vom primi noi formatiuni, ii vom intreba mai inainte pe prietenii nostri Gheorghe Ciuhandu si Marko Bela si vom tine cont de ceea ce spun ei.“ Cat despre gruparea Ciontu desprinsa din P(P)RM, aici lucrurile par simple: Hans-Gert Pottering pare sa tina cont de pozitia UDMR (Nu suntem de acord cu primirea in PPE nici a PRM, nici a vreunei grupari desprinse din PRM, ne-a declarat Marko Bela).

     

    „Nu chiar toate evolutiile interne din Romania trebuie sa se transforme in preocupari PPE. Avem reguli foarte clare de admitere si nu vrem o spalare a valorilor PPE“, a precizat el. Problema Ciontu pare sa fie un subiect asupra caruia liderii PPE nu s-au pus intru totul de acord.

     

    Pe de o parte, sunt declaratiile lui Poettering (care a avut totusi, o intalnire cu fostul lider P(P)RM). Pe de alta parte, sunt cele ale vicepresedintelui PPE-ED Lorenzo Cesa, care a tinut sa pomeneasca despre „initiativa domnului Ciontu“. Cu acompaniament italian, german sau taranist, muzica populara revine la moda in Romania. Nu toti vor fi primiti insa la hora.

  • CONDITIILE PPE

    Liderii PPE au facut cateva precizari referitoare la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca formatiunile care vor sa se afilieze la Partidul Popular European. Exista si conditii nerostite (nevoia de a fi forte politice semnificative) si recomandari (colaborarea cu PPCD, inclusiv pe liste electorale comune). Decizia va fi luata cu o luna inainte de primirea observatorilor romani in PE.

     

    COMPATIBILITATE Partidele care vor sa se afilieze la PPE trebuie sa aiba un program compatibil cu cel al PPE si sa respecte principiile crestin-democrate si populare

     

    ATITUDINE Candidatii sa aiba nu doar program ci si sa actioneze concret in spiritul si conform principiilor PPE

     

    PERSONALITATE Personalitatile reprezentative ale formatiunilor care vor sa intre in PPE sa nu fie compromise si sa fie ele insele autentic populare

     

    CONSULTARE Primirea in PPE va fi decisa dupa consultarea cu liderii PPCD si UDMR si se va tine cont de sfatul acestora

     

    DECIZIE Membrii PPE trebuie sa respecte modul de luare a deciziilor, prin vot majoritar

  • Aderare cu suspans

    Pentru Romania, drumul catre Uniunea Europeana continua sa fie unul palpitant. Respingerea Constitutiei Europene in doua tari importante ale UE, Franta si Olanda, a reusit sa sporeasca si mai mult suspansul.

     

    Romania a pornit cu stangul in cursa pentru Uniunea Europeana. A recunoscut-o negociatorul-sef, Leonard Orban: „Procesul de negociere a inceput fara ca Romania sa fie pregatita“. In prima faza, spune Orban, oficialii romani s-au concentrat pe negocieri, au crezut ca ele sunt lucrul cel mai important. „Apoi, ne-am dat seama ca importanta e transformarea profunda a tarii“, a mai spus el, adaugand ca e in interesul Romaniei sa fie cat mai bine pregatita in momentul aderarii. Iar asta nu e o simpla lozinca.

     

    Tadeusz Kolodziej, presedintele Asociatiei Poloneze de Studii ale Integrarii Europene, confirma. El a facut o declaratie-soc: „Pentru polonezi, integrarea in UE nu a adus nici o schimbare“. Explicatia e simpla: polonezii nu au simtit un soc al integrarii pentru ca schimbarile au inceput sa se produca inca de la inceperea negocierilor.

     

    Pentru Romania, a fost un traseu in socuri, cu emotii, frane si hei-rup. Au fost emotii la fiecare raport de tara. Negocierile au fost incheiate precipitat, cu clauze grele de salvgardare. Emotiile au tinut pana in ultima clipa inainte de votul din Parlamentul European, cand inca nu era sigur daca se va vota sau nu. Chiar si semnarea Tratatului de aderare a avut loc intr-o atmosfera mai degraba sobra decat sarbatoreasca. Iar acum, respingerea Constitutiei Europene in doua tari importante ale UE, Franta si Olanda, a facut sa sporeasca si mai mult suspansul. Liderul liberalilor europeni, Graham Watson, a folosit o exprimare plastica: „Francezii au palmuit Europa pe obrazul stang, olandezii pe cel drept.

     

    Sper ca acest lucru sa scoata UE din apatie si sa-i forteze pe liderii ei sa-si demonstreze calitatile de conducatori“. De mobilizare e nevoie in primul rand si in Romania. „Chiar daca respingerea Constitutiei nu va afecta direct aderarea, ea va determina o presiune sporita asupra tarii noastre“, a declarat Orban. De altfel, comisarul pentru extindere Olli Rehn a anuntat ca va trimite scrisori de avertizare Romaniei si Bulgariei pentru ca a identificat sapte domenii (respectiv cinci) in care exista probleme.

     

    In cazul Romaniei este vorba de lupta impotriva coruptiei (legile trebuie sa fie si aplicate, nu doar sa existe), concurenta (inca se mai acorda ajutoare de stat pentru mamutii industriali din siderurgie sau sectorul energetic), mediul (intarzieri in punerea in aplicare a legislatiei existente), justitia (intarzieri in reforma sistemului juridic), achizitiile publice (in special contractele EADS si Bechtel), proprietatea intelectuala (nivel ridicat al pirateriei, al falsificarii programelor software) si agricultura (intarzieri la sistemul de plati computerizat pentru subventiile europene si prin aplicarea legislatiei fitosanitare).

     

    Exista, de asemenea, probleme si la controlul frontierelor. Nerezolvarea acestor probleme pana la raportul de tara poate determina reducerea fondurilor care vor fi acordate in momentul aderarii pentru aceste domenii. In cazul mediului, justitiei si concurentei, riscul cel mare e activarea clauzei de salvgardare. „Romania va face progrese reale atunci cand cuvintele vor fi transpuse in fapte“, atrage atentia liderul grupului PPE-DE, Hans-Gert Poettering.

     

    Chiar daca „Romania e, totusi, in grafic“ (spune Orban), ingrijorare exista. Tonul sefului Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti nu mai e atat de optimist ca pana deunazi. Jonathan Scheele a declarat ca „importanta scrisorilor de avertizare nu trebuie subestimata dar ele nici nu trebuie supralicitate“.

     

    In plus, a atras atentia Scheele, „Delegatia a inceput monitorizarea“. La randul lor, liderii europeni s-au grabit sa arate ca extinderea UE va continua, cel putin in cazul Bulgariei si Romaniei. Cancelarul german Gerhard Schröder a atras atentia ca exista opinii privind redeschiderea negocierilor. De altfel, seful crestin-democratilor germani din PE, Markus Ferber, cere oprirea extinderii UE si a ratificarii Tratatelor cu Romania si Bulgaria.

     

    Schröder a adus insa aminte ca Tratatul semnat la 25 aprilie inseamna obligatii de ambele parti, atat din partea candidatelor la aderare cat si din cea a statelor UE. Caci vestea cea mai buna este aceea ca, pana la urma, exista Tratatul. E un contract. Iar lucrul cel mai rau care se poate intampla, previzibil, este amanarea cu un an a aderarii. „Ar fi consecinte incalculabile. In primul rand, trebuie sa primim 1,16 miliarde de euro in 2005, care n-ar mai veni“, a declarat Orban.

  • Doamna cancelar?

    Angela Merkel n-a scapat de eticheta de „doamna de fier“, pe care o capata, fara consimtamantul lor, toate femeile care ajung sa conduca partide sau guverne. O eticheta pe care o vom folosi intr-una daca Merkel va deveni, in urma anticipatelor convocate de Gerhard Schröder pentru luna septembrie, prima femeie cancelar din istoria Germaniei.

     

    Asemanarea dintre Angela Merkel si Margaret Thatcher, care a condus vreme de 11 ani Marea Britanie, tine mai mult de faptul ca amandoua sunt femei decat de un radicalism al viziunilor. Iar Merkel n-are nici charisma lui Thatcher, nici felul transant si autoritar de a fi, nici eleganta ei.

     

    Drumul pe care l-a strabatut pana la nominalizarea de saptamana trecuta e unul de elev silitor, nu sclipitor. Si multi cred ca desemnarea unei femei protestante, divortate, din Est, drept candidat al unui partid cu radacini catolice, dominat de barbati, din Vest, e expresia disperatei crize de lideri in Uniunea Crestin Democrata (CDU).

     

    Pe asta mizeaza, de fapt, si cancelarul Gerhard Schröder, cel care a pus in miscare – cel putin din punct de vedere tehnic – tavalugul care ameninta sa-l inlocuiasca in toamna cu o cucoana. Dupa devastatoarea infrangere pe care a suferit-o in Renania de Nord Westfalia – un land condus de 39 de ani de partidul sau -, Schröder a convocat alegeri anticipate pentru septembrie 2005.

     

    Un gest care a amutit Germania – „o sinucidere politica“, dupa cum l-au calificat analistii. Cancelarul a socotit pesemne ca oricum n-are nici un rost sa astepte sa moara de moarte buna in toamna lui 2006, cand i s-ar fi incheiat oricum mandatul, si sa-si joace sansa, fie si cu un tratament experimental si riscant.

     

    Calculul lui Schröder e extrem de periculos, dar in fond corect. Mai intai, cancelarul i-a fortat pe crestin-democrati s-o nominalizeze in fuga si in cor – dar fara entuziasm – pe Angela Merkel pentru functia de cancelar. In al doilea rand, si-a prins adversarii cu garda jos, fara o platforma si fara sa-si fi rezolvat disputele interne cu partidul-frate din Bavaria, CSU. Si, in al treilea rand, Schröder a anuntat o campanie cum n-a vazut Germania: un fel de concurs de popularitate de inspiratie americana – „o campanie personalizata, focalizata pe cele doua figuri“, dupa cum declara el acum doua saptamani unui jurnalist de la Die Zeit.

     

    Sondajele din ultimele zile ii dau castigatori pe crestin-democratii lui Merkel cu aproape 50%, fata de 28-29%, cat aduna social-democratii din SPD. Daca optiunile nemtilor se vor conserva pana in toamna, Merkel va deveni, fara indoiala, cancelar. Daca insa vorbim de popularitatea celor doi lideri, Schröder o surclaseaza in toate sondajele. Cancelarul a invatat, in timp, sa joace cartea farmecului personal, iar extravagantele nu i-au adus nici blamul popular si nici nu i-au franat, implicit, ascensiunea spre putere.

     

    Intr-o vreme in care Bill Clinton era sufocat de scandalul Lewinsky, Schröder aparea ca fiind prea putin sifonat de propriul scandal matrimonial in urma caruia fusese dat afara din casa, in 1997, de a treia nevasta, Hilu – tocmai isi marturisise legatura cu o jurnalista, care de altfel i-a si devenit sotia nr. 4. Cand un jurnalist a scris despre el, in 2002, ca-si vopseste parul, Schröder l-a dat in judecata si a si castigat – iar faptul ca si-a pus mintea cu un ziarist pentru atata lucru, fapt neobisnuit pentru un sef de guvern european, nu a parut sa aiba efecte asupra cotei la public.

     

    Fata in fata cu Schröder – primul parlamentar din istoria Germaniei care facut senzatie tinand un discurs public fara cravata, caruia ii plac trabucurile fine si costumele italiene – sta Angela Merkel. O femeie de 51 de ani, crescuta in Germania de Est, protestanta, divortata si recasatorita, de profesie fizician. O femeie serioasa, mai degraba insipida, etichetata drept „plicticoasa“ intr-un sondaj de anul trecut, imbracata in taioare lipsite de gratie, in culori domestice.

     

    Cariera politica si-a inceput-o la 35 de ani; a intrat in CDU imediat dupa reunificarea Germaniei si a fost repede remarcata de Helmut Kohl, care avea sa-i devina mentor politic si care a adus-o la Bonn, punand-o mai intai ministru pentru problemele familiei si mai apoi ministru al mediului. In 1998, dupa aproape opt ani de politica, „fata lui Kohl“, cum i se spunea, ajunsese secretar general al partidului de guvernamant.

     

    Remarcabila a fost atitudinea ei in timpul scandalului pe marginea finantarii partidului, caruia Kohl i-a cazut in cele din urma victima: Merkel a fost primul dintre apropiatii cancelarului care s-a dezis de acesta si a cerut continuarea investigatiilor, iar gestul i-a adus respectul colegilor, care au ales-o, in 2000, presedinte al partidului. Devenea, astfel, prima femeie din Germania in fruntea unui partid parlamentar.

     

    Un jurnalist a intrebat-o daca e dura. „Sa spunem doar ca sunt tenace“, a raspuns. Intr-adevar, tenace e un cuvant potrivit: Merkel a inghitit galusca in 2002, cand partidul l-a desemnat pentru functia de cancelar pe Edmund Stoiber, influentul lider al CSU (partidul-frate al CDU aflat la putere in Bavaria), desi ea era presedinte al coalitiei. Stoiber a pierdut alegerile in fata lui Schröder cu o diferenta de doar 8.864 de voturi.

     

    Merkel a tacut si a inghitit si scepticismul colegilor de partid, care n-o vedeau capabila sa conduca o coalitie conservatoare profund divizata si care o considerau prea timida si prea ezitanta pentru o palarie atat de mare ca sefia CDU. In decembrie 2004, Deutsche Welle se intreba daca nu cumva seria de ghinioane carora Merkel a trebuit sa le faca fata nu contura ipoteza unei tentative de puci pentru inlaturarea ei din functie, iar o colega din CSU redacta un raport, „Pledoarie pentru o noua directie“, in care se plangea ca uniunea are „o imagine rece, tehnocratica, stearsa“ si ca „nu vorbeste pe limba tinerilor si a orasenilor“.

     

    In februarie 2005, inaintea alegerilor din landul Schleswig-Holstein, Merkel era cu spatele la zid. Pierduse jumatate de an in lupte cu social-crestinii bavarezi pe marginea unui mult-disputat pachet de reforme medicale, iar capacitatea ei de a tine directia era pusa serios la indoiala. Raspunsul a venit la regionalele din Schleswig-Holstein, cand CDU a castigat spectaculos. A castigat si in Renania de Nord Westfalia, luna trecuta, intr-un autentic festival crestin-democrat: CDU a luat, intr-un land pe care social-democratii il conduc de 39 de ani, 44,8% din voturi. Rezultatul a zguduit din temelii partidul lui Schröder, care inca mai digera a noua infrangere consecutiva la regionale.

     

    Factorul-cheie al infrangerii social-democratilor in Renania a fost economia, fireste. Germania are un somaj la cote postbelice (5 milioane de someri, adica 12%), stagnare economica (previziunile indica o crestere economica de doar 1% a celei mai mari economii europene), un sistem de asigurari sociale impovarator si o ciuda surda, neputincioasa, fata de orice investitor gata oricand sa-si mute spre Est operatiunile. Agenda 2010, pachetul de reforme propus de Schröder in 2003, n-a apucat sa dea rezultate. E prematur sa se vorbeasca despre un esec, dar germanii nu par sa mai aiba rabdare.

     

    Pana in toamna, Schröder va trebui sa-si convinga alegatorii ca Merkel va face reforme si mai dure decat a facut el. Merkel, la randul ei, va trebui sa-si inghita zelul reformist si sa-si formuleze intentiile in termeni vagi. Din 2000, de cand a preluat conducerea partidului, a sustinut o agenda mai radicala decat cele ale predecesorilor sai, inclusiv reduceri de impozite pentru corporatii, restructurarea din temelii a asigurarilor sociale si simplificarea legislatiei muncii.

     

    La ultima conferinta, CDU a adoptat propunerile lui Merkel, care prevad asigurari de sanatate la un nivel unic si redistribuirea taxelor proportionale cu veniturile. Merkel mai vrea eliminarea unor prevederi din legislatia care protejeaza locurile de munca si inlocuirea sistemului de negocieri colective nationale cu intelegeri locale intre sindicat si patronate, precum si reducerea influentei angajatilor in consiliile de administratie ale companiilor.

     

    „Jumatate dintre cei care ar vota pentru ea nu vor reforme radicale“, spune un analist de la Universitatea Gottingen, Franz Walter. Dar sondajele arata ca nici asta nu mai conteaza: nemtii pur si simplu s-au saturat de social-democrati.

     

    Asa ca probabilitatea ca Merkel sa castige, in ciuda unei platfome mai severe decat cea a social-democratilor, e destul de mare. Ar deveni, astfel, cea mai puternica femeie din lumea vorbitoare de limba germana de la Maria Tereza incoace.

  • INVAZIA AUSTRIACA

    Au dat lumii valsul, strudelul si cristalele Swarovski iar Californiei un guvernator. Romaniei i-au dat ceva mai putin emblematic poate, dar cu siguranta mai necesar: oameni de afaceri si bani. An de an, austriecii au ocupat redute bine pozitionate in petrolul romanesc, in sistemul bancar, asigurari, afaceri imobiliare si industria alimentara, punandu-si, discret si eficient, amprenta pe afacerile romanesti.

    Fara indoiala, investitiile austriece in Romania se pot masura cel mai corect in euro: circa 3 miliarde, potrivit Ambasadei Austriei. Dar se pot masura si altfel: in recorduri, de exemplu. Cea mai importanta privatizare din istoria Romaniei ramane cea prin care un grup austriac, OMV, a preluat SNP Petrom. Sau in numar de tranzactii – un criteriu care ar plasa Austria pe primul loc in topul investitorilor din 2004, cu aproape un sfert din tranzactii, potrivit firmei de audit Pricewaterhouse-Coopers. Un alt record austriac a fost stabilit saptamana trecuta, cand s-a semnat acordul preliminar pentru cea mai mare tranzactie din istoria asigurarilor romanesti.

    Dar dincolo de bani, recorduri si premiere, prezenta austriaca in Romania se poate vedea si cu ochiul liber. Un angajat al Austrian Airlines nu are nevoie de cifre pentru a spune ca austriecii fac afaceri bune in Romania. „Bucharest“ – asa a fost botezat, toamna trecuta, un Airbus 319 din flota companiei. Deja exista curse directe Timisoara-Viena, respectiv Cluj-Viena. Iar saptamana trecuta de pe aeroportul Sibiu a decolat primul avion direct spre Viena, un parteneriat Austrian Airlines-Tarom. S-au schimbat multe din 1959, cand compania austriaca isi trasa pentru prima data pe harta ruta Viena-Bucuresti.

    Concluzia celor 15 ani de investitii in Romania o trage atasatul comercial al Ambasadei Austriei la Bucuresti, Johannes Becker. „Romania e una dintre cele mai atractive piete“ pentru oamenii de afaceri austrieci, spune el, „in primul rand pentru ca este o piata mare, dar care are si un potential inca neexploatat“.

    Nu e o evolutie de ultima ora: multi oameni de afaceri austrieci s-au indreptat spre Romania in urma cu 3-4 ani, impingand Austria pe locul al doilea in topul investitiilor straine, cu circa 15% din total. Registrul Comertului consemneaza investitii austriece de 1,3 miliarde de euro dintr-un total al investitiilor straine in Romania de 10,4 miliarde, prima clasata fiind Olanda. Dar Olanda e una din portitele „avantajoase“ din punct de vedere fiscal, prin care chiar romanii investesc in Romania, asa ca Austria poate fi considerata, de fapt, principalul investitor strain din tara noastra. 


    Pe de alta parte, sunt multinationale care au intrat in Romania nu direct, ci pe filiera austriaca – adica divizia din Romania a fost infiintata aici de o anume corporatie straina nu direct, ci de catre filiala din Austria, cum s-a intamplat in cazul grupului de asigurari Generali. O decizie explicabila, de vreme ce Viena e, pentru multe companii straine, nu numai depozitara expertizei in relatiile cu estul Europei, dar si cartierul general pentru aceasta parte a continentului.

    Asadar, Viena, nu Berlinul e „inima“ investitiilor straine in Romania. De ce n-au venit aici, macar in aceeasi masura, si companiile din Germania, tara mai mare si mai puternica din punct de vedere economic decat vecina Austrie? Raspunsul ar fi ca oamenii de afaceri germani s-au orientat mai intai, firesc, catre Germania de Est, apoi catre Polonia si abia ceva mai tarziu catre celelalte piete din centrul si estul Europei, lasand cale libera Austriei care, pe „partia“ astfel obtinuta, domina, cu 50%, investitiile din Slovenia, ocupa locul intai in Bulgaria si locuri fruntase in Slovacia, Ungaria si Cehia. 

    In Romania, statisticile Registrului Comertului vorbesc de investitii austriece de 1,3 miliarde de euro, dar Johannes Becker, atasatul comercial al Ambasadei Austriei, crede ca acestea sunt cel putin de doua ori mai mari. Ar fi vorba, crede el, de circa 3 miliarde de euro: „Este greu de estimat un total, pentru ca, pe langa aportul la capitalul social (datele inregistrate la Registrul Comertului – n.r.), investitiile mai sunt facute si din credite bancare“, spune el.

    De ce au venit mai degraba austrieci decat germani sau francezi? Din cauza fortei de munca ieftine? Johannes Becker nu crede ca acesta ar fi un factor esential pentru firmele din Austria. Definitorie ar fi, crede el, experienta pe care austriecii au acumulat-o in cei 15 ani in care au operat pe pietele central-europene – cum ar fi Slovacia, Cehia sau Unga-ria – experienta pe care au folosit-o pentru a se extinde in continuare spre est, adaptandu-se cu usurinta in tari ca Romania sau Bulgaria. 

    In ultimii 4-5 ani, Romania a devenit mai interesanta si mai digerabila pentru austrieci. Becker isi aminteste ca, in urma cu cinci ani, Romania era foarte prost privita, mai ales in mass-media din Austria si in special cand venea vorba de economie. Lucrurile s-au mai schimbat si in presa, si in opinia publica, in mediul de afaceri functionand sistemul marketingului „din gura-n gura“.  

    Sistemul pomenit nu a functionat, in mod sigur, si in cazul achizitiei Petrom de catre OMV, o miscare cheie pentru compania petroliera austriaca, aflata in cautare de „spatiu vital“ in Europa Centrala si de Est. Tranzactia a fost de altfel cea mai importanta confirmare valorica a interesului crescand al austriecilor pentru Romania. Planurile initiale de extindere in Est ale OMV nu includeau Petrom; grupul austriac planuia sa-si intareasca prezenta in zona printr-un parteneriat cu polonezii de la PKN si cu ungurii de la MOL. Insa partea poloneza nu a marsat pentru o astfel de fuziune, asa ca OMV a trecut la „planul B“: Petrom. OMV exista de sase ani pe piata din Romania: isi deschisese, in 1999, propriile statii de carburanti. Trei ani mai tarziu, compania cumpara 25% din operatorul petrolier privat Rompetrol. Dar abia anul trecut OMV dadea lovitura in Romania, cumparand pentru 1,5 miliarde de euro pachetul majoritar de la SNP Petrom.

    Ce inseamna Petrom pentru OMV? In declaratiile oficiale ale OMV, tranzactia este descrisa drept „cea mai mare oportunitate de consolidare a pozitiei companiei pe piata de petrol si gaze din Europa Centrala si de Est“. Iar compania austriaca a mizat, in decizia de achizitie, nu numai pe orizontul economic promitator al Romaniei, ci si pe dezvoltarea care se anunta in intreaga Europa de Sud-Est. „Iar alimentarea cu energie este o parte esentiala a cresterii economice“, spune OMV. Un argument esential pentru preluarea Petrom a fost „averea“ companiei romanesti: rezervele de un miliard de tone de titei. Alt argument a fost compatibilitatea structurilor celor doua companii: „Petrom se potriveste perfect cu OMV“, spun reprezentantii grupului austriac, pentru ca ambele sunt „societati integrate“, care au campuri petroliere, rafinarii si statii de distributie a carburantilor.  

    Daca petrolistii austrieci au dat o lovitura de anvergura care i-a propulsat pe primul loc, bancherii austrieci au inaintat cu pasi ceva mai mici spre est. Dar rezultatele sunt cam aceleasi: sistemul bancar austriac a devenit unul dintre cele mai competitive din Europa multumita expansiunii in tarile central si est-europene, dupa cum constata agentia de rating Standard & Poor’s la sfarsitul lui 2004. Iar „ramurile“ estice ale sistemului bancar austriac sunt acum cele care compenseaza „rezultatele slabe din tara de origine“, spune aceeasi agentie. Austria, ca piata bancara, e marcata de o competitie feroce: pentru o populatie de 8 milioane exista 900 de banci – asta inseamna o banca pentru fiecare aproape 9.000 de cetateni. Nu e de mirare ca aglomeratia i-a facut pe bancherii austrieci sa priveasca peste granita.

    „Este o piata de oportunitati“, spune olandezul Steven van Gröningen, presedintele Raiffeisen Romania, adaugand ca nu se refera neaparat la sansele de a cumpara aici mai ieftin ca in alte parti o banca. „In Romania se poate creste prin obtinerea unei cote bune de piata, prin volum sau prin dinamica“. Cel putin deocamdata, pentru ca si presedintele bancii austriece vorbeste de o inasprire a concurentei si de o concentrare a industriei. Pe de alta parte, spune el, „tari in acelasi stadiu de dezvoltare ca Romania si de marimea ei mai sunt putine in Est“. 

    Un concept nou de banca a fost adus pe piata romaneasca de austriecii de la Raiffeisen, in parteneriat cu Bausparkasse Schwäbisch Hall Germania si Raiffeisen Bausparkasse Austria. E vorba de Raiffeisen Banca pentru Locuinte, care functioneaza de anul trecut, cu o investitie initiala, facuta in cote egale de actionari, de 15 milioane de euro. La termenul „oportunitate“, Helmut Bernkopf (presedintele Bank Austria Creditanstalt, divizia HVB Group ce coordoneaza activitatile din Europa Centrala si de Est) il mai adauga si pe cel de „crestere“ atunci cand vorbeste despre piata romaneasca. Prezenta in Romania de sase ani, Bank Austria Creditanstalt isi construieste acum strategia pe doi piloni: pe de o parte crestere organica, adica deschiderea de noi sucursale, si pe de alta parte „tinand ochii deschisi la posibilitatile de achizitii“.

    In principal la „privatizarea BCR si CEC“, spune Bernkopf – banci pentru care HVB Group si-a declarat deja interesul. Bank Austria Creditanstalt administreaza o retea in 10 alte tari din Europa Centrala si de Est. In Romania, spune Bernkopf, HVB Bank Romania isi propune sa detina 10% din piata, in anii urmatori. Iar daca varianta unei fuziuni a HVB cu Banca Tiriac se va concretiza, atunci HVB cu Bank Austria Creditanstalt vor sari direct in coasta Raiffeisen, care ocupa pozitia a treia cu o cu cota de 9% din piata. Iar impreuna, vor detine mai mult decat BRD-SocGen, care ocupa, cu 15%, pozitia a doua. Si Erste Bank priveste spre piata romaneasca. Oficialii Erste si-au anuntat cu voce tare interesul pentru CEC, una dintre ultimele banci romanesti de stat care urmeaza a fi privatizata. „Ne concentram total atentia asupra privatizarii CEC“, spune Manfred Wimmer, directorul grupului de strategie al Erste Bank. Despre piata bancara romaneasca, el crede ca este „dezvoltata, dar insuficient orientata catre client“. Erste nu a intrat in nici o alta tara prin investitii greenfield, ci a cumparat foste banci de stat. „Erste Bank tinteste intotdeauna piete despre care se presupune ca vor fi viitoare state membre ale Uniunii Europene“, explica Wimmer.

    La CEC se uita, la fel de atent, si un alt jucator austriac, prezent deja in Romania – Raiffeisen Bank. „Foarte multi jucatori isi dau seama ca e important sa ai o cota de piata mare acum“, comenteaza presedintele Raiffeisen Romania, Steven van Gröningen, dorinta de a prelua CEC-ul. Raiffeisen Bank (Romania) si-a inceput activitatea in 1998, fiind cea de-a noua banca a RZB-Austria in Europa Centrala si de Est. In iulie 2001, RZB-Austria si Fondul Romano-American de Investitii (FRAI) au preluat, pentru suma de  52 de milioane de dolari, peste 98,84% din actiunile Bancii Agricole, care ulterior a fuzionat prin absorbtie cu Raiffeisen Bank Romania. O alta banca austriaca, Volksbank Romania, detinuta de Volksbank International (subsidiara a Osterreichische Volksbanken  – Aktiengessellschaft – OVAG), si-a inceput activitatea inca din 2000. De anul trecut a venit in Romania si Porsche Bank, banca care finanteaza achizitiile de masini ale celui mai mare importator auto de pe piata romaneasca. 

    Animatie si pe piata asigurarilor, pentru ca „una e sa cresti cu 5 procente anual, si alta este ca afacerea sa se dubleze“, spune Daniel Stan, membru in consiliul de administratie al companiei de asigurari Unita – Wiener Staedtische. Austria are o economie stabila, cu posibilitati reduse de crestere, dar „in interior, ea fierbe inca“, spune Stan. Iar Romania – ca si alte tari din estul Europei – este, in opinia lui, un debuseu foarte bun pentru aceasta „fierbere“. Wiener Städtische, cea mai mare companie de profil din Austria, a intrat in Romania in 2001, cand a cumparat compania romaneasca de asigurari, Unita, pentru ca in 2002 sa preia si Agras. In urma cu doar o saptamana austriecii au semnat acordul preliminar pentru preluarea a 70,7% din actiunile companiei de asigurari Omniasig contra sumei de 64 de milioane de euro. Tranzactia propulseaza noua entitate – formata din Unita, Agras si cele cinci companii din grupul Omniasig – pe locul doi pe piata asigurarilor, cu circa 19% din piata. 

    E un moment bun pentru achizitii, crede Stan: „Acum se fac jocurile, iar Wiener Städtische vrea sa fie, pe toate pietele unde este prezenta, intre primii trei jucatori“. Chiar daca „marile afaceri au fost deja facute“, dupa cum crede Stan, „si anul acesta si anul viitor procesul de concentrare al pietei va continua“.  Parerea lui Stan e impartasita si de Peter Kasyk, managerul general al companiei Grawe Romania, detinuta de grupul austriac Grazer Wechselseitige Versicherung (Grawe), care a cumparat la inceputul lui 2005 Sara Merkur. Kasyk spune ca acum „companiile romanesti sunt prea tinere pentru a face fata singure momentului“, ceea ce inseamna ca oricand pot sa apara noi oferte interesante de achizitie. Grawe a intrat in Romania in octombrie 2000 si este detinuta in proportie de 99,8% de grupul austriac, restul apartinand unor persoane fizice austriece.  Compania se plasa la sfarsitul lui 2003 pe locul 11 in topul asiguratorilor de viata, in urcare fata de 2002, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), iar decizia grupului de a investi in Romania a fost luata „dupa o analiza aprofundata“, spune Kasyk. Iar la inceputul lui 2005 s-a „asezat“ si mai bine pe piata, cumparand intregul pachet de actiuni al societatii de asigurare Sara Merkur, controlata de grupul Merkur din Austria, care a hotarat sa paraseasca Romania pentru a se concentra pe operatiunile de acasa.

    Un loc de top ocupa austriecii si pe piata de brokeraj in asigurari. Unul dintre cei mai importanti brokeri romani, EOS RISQ Romania, este detinut, in proportie de 70% de Holdingul EOS RISQ. Grupul are sase actionari din diferite tari dar, asa cum spune Bogdan Andriescu, managing partner al companiei, „de activitatea EOS RISQ Romania se ocupa Viena, prin actionarul (din grup – n.r.) Greco“. Andriescu a vandut austriecilor 70% din actiunile companiei pe care o intemeiase in urma cu cativa ani in 1998. Cum isi aminteste momentul preluarii si cum se intelege cu actionariatul austriac? „Austriecii nu au un stil de preluare brutal, totul se face in timp si destul de usor“. Sunt, spune el, mai apropiati de estici ca fire. „Tine, probabil, de istorie.“ 

    Pe piata asigurarilor din Romania se anunta, spun surse din piata, cel putin un nume nou, austriac, pentru perioada imediat urmatoare. „Cei de la UNIQA vor foarte mult sa vina in Romania“, spune managerul unei companii austriece din Romania, care a preferat sa-i fie pastrat anonimatul. Numele UNIQA a fost de altfel pomenit insistent cand s-a discutat despre vanzarea Asirom: la vremea respectiva, Konstantin Klien, CEO al grupului austriac UNIQA, declara pentru BUSINESS Magazin: „Analizam acum si piata romaneasca de asigurari, la un nivel foarte general“.  

    Austriecii sunt considerati de anumite voci din piata imobiliara drept „evreii Europei“, in cel mai bun sens al cuvantului. Israelienii au investit primii pe piete cu risc ridicat, in schimbul unei rentabilitati sporite. Similar, si firmele din Austria au obtinut randamente mult peste media europeana, fiindca au investit cand piata nu era inca stabila. Si in Romania, primele investitii pe piata imobiliara au fost facute in cea mai mare parte tot de companii sau chiar persoane private din Israel. Ulterior au aparut companii din Austria, precum Strabag sau Immoconsult, care au investit direct in constructia de imobile. Mai mult, Strabag a devenit una dintre cele mai importante firme de constructii de pe piata romaneasca, implicandu-se inclusiv in proiectul autostrazii Bucuresti-Brasov, care pentru moment a fost sistat.

    Ulterior, pe piata imobiliara s-a intensificat prezenta investitorilor institutionali. Adica fonduri sau companii de investitii care investesc – pe termen lung – in proiecte dezvoltate de alte firme, fie ca este vorba de achizitia unui imobil deja construit, fie ca se ocupa de finantarea procesului de constructie. Iar piata romaneasca a investitiilor imobiliare este dominata clar de companiile austriece. Immofinanz, cel mai mare fond de investitii imobiliar din Austria, Europolis (finantat de banca austriaca Investkredit si de BERD), compania CA Immo – divizie a grupului HVB Bank Austria – sunt pionerii investitiilor in imobilele din Bucuresti. Din toamna, noi jucatori austrieci au intrat pe piata: Immorent, care apartine tot unei banci austriece – Erste Bank, si Meinl European Land Limited.

    Dar daca cei mai multi dintre acesti investitori activeaza prin intermediul unor consultanti, Immorent chiar a deschis un birou de reprezentare in Romania. „Europa Centrala si de Est este piata tinta a Immorent si consideram ca Romania este una dintre pietele in dezvoltare dintre viitoarele state membre UE“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Manfred Wimmer, seful grupului de strategie al Erste Bank. Banca austriaca detine in proportie de 100% Immorent. „Immorent a dobandit foarte multe informatii despre Romania din tranzactii de leasing si vrea sa foloseasca aceasta experienta si in cadrul pietei romanesti, unde compania este prezenta si prin activitati de leasing imobiliar, management al proprietatilor si dezvoltare de proiecte“, a mai spus Wimmer. Este de asteptat ca din ce in ce mai multe companii – atat dezvoltatori, cat si fonduri de investitii – din Austria sa urmeze calea deschisa de „pionieri“ si sa intre pe piata romaneasca.  

    Petrol, banci, asigurari, imobiliare… s-ar putea fara mancare? Nu. Agrana Romania, filiala firmei austriece Agrana, este nu numai cel mai mare jucator de pe piata zaharului, ci si cel mai agresiv. La aproape sapte ani de la intrarea pe piata, 36% din zaharul romanesc nu-i sunt de ajuns si e in plina campanie de cuceriri. Nu va fi tocmai usor sa-si poarte bataliile, mai ales dupa atribuirea – catre producatori – a cotelor pentru productia de zahar. O varianta sigura de dezvoltare exista, totusi: preluarea, cu cote cu tot, a unui alt jucator de pe piata. Pana la preluari, austriecii pregatesc investitii de 10 milioane de euro pentru „dezvoltarea activitatilor de productie si distributie“. Compania are un cuvant greu de spus si pe piata amidonului si a glucozei (35%) si de curand a „intrat“ si in industria procesarii fructelor. Austriecii detin doua fabrici functionale de zahar, la Roman si la Buzau, o fabrica de dulciuri  – Romana Prod in Roman, una de amidon si glucoza (AGFD Tandarei), o fabrica de prelucrare a fructelor (Carabost Carei), cinci centre de distributie (Tandarei, Cluj, Timisoara, Craiova si Bucuresti) si un holding (Bucuresti).

    Nici domeniul berii n-a fost lipsit de atractie pentru austrieci, care au abordat piata romaneasca in 1998. S-au dezvoltat si a ajuns pe primul loc: Brau Union este cel mai mare producator de bere din Romania, avand 1.600 de angajati si cinci unitati de productie, la Miercurea Ciuc, Hateg, Constanta, Craiova si Bucuresti. Brau Union Romania este in prezent parte a grupului olandez Heineken, iar portofoliul de marci oferit de de companie pe piata autohtona acopera aproape toate segmentele pietei: Heineken, Gösser, Schlossgold, Silva, Ciuc, Golden Brau si Bucegi.

    Austriecii detin un loc si in topul de pe piata condimentelor. Kotanyi Condimente, care are condimente sub aceeasi marca, este reprezentanta romaneasca a celui mai mare producator de condimente din Austria. Initiatorul amestecurilor de condimente, numite mix-uri, este Johann Kotanyi GmbH, firma cu o experinenta de peste 120 de ani in domeniu. Austriecii au deschis biroul de reprezentanta in Romania in 1999, dupa ce intrasera in Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia si Slovenia. 

    Concernul Billa, parte a concernului Rewe, a deschis gustul romanilor pentru cumparaturile in supermarket. Billa e prezenta pe piata de retail din Romania din 1999 si are acum o retea de 16 magazine cu suprafete de vanzare intre 1.200 si 2.400 mp. Planurile de expansiune vizeaza deschiderea a peste 100 de magazine in toata tara. 

    Omnilogic este un alt exemplu de afacere cu capital austriac a carei evolutie a fost spectaculoasa. Compania, infiintata in 1992 ca investitie 100% austriaca, s-a axat pe distributie de echipamente IT. Ulterior, a intuit potentialul pietei de comunicatii si s-a profilat pe distributia de echipamente pentru acest sector. Explozia pietei telecom a adus in conturile Omnilogic  venituri de 120 de milioane de dolari in 2004. „Prin tranzactii succesive si majorari de capital, la ora actuala, actionarul majoritar al Omnilogic este un holding austriac. Este vorba de GT Holding care reuneste un grup de investitori de tipul venture capital“, afirma Gabriel Marin, director general si actionar la Omnilogic. Actionarul initial al Omnilogic era o companie austriaca din domeniul distributiei de echipamente IT&C.

    „Austriecii care au investit in Omnilogic au simtit ca potentialul este totusi in Romania si nu s-au inselat. Compania pe care o conduc a fost profitabila inca din primul an“, adauga Gabriel Marin. Increderea austriecilor in piata romaneasca a fost demonstrata inca o data in 2004, cand actionarul majoritar de la Omnilogic a preluat peste 50% din furnizorul de servicii Datanet – la randul sau joint-venture romano-austriac. Investitorii s-au orientat catre servicii, pentru ca acestea au o marja de profit mai mare decat distributia de echipamente.

     Austriecii de la Porsche Holding au intrat pe piata romaneasca in decembrie 1997 ca sa vanda masini nemtesti. Mai exact, cele produse de concernul german VW-Audi, chiar daca sub umbrela acestora intra acum si spaniolii de la Seat, cehii de la Skoda sau italienii de la Lamborghini. Pana in ‘97 concernul nu avea o reprezentanta pe piata romaneasca, dar cand vanzarea de autoturisme a devenit o afacere si in Romania, nemtii au decis sa apeleze la Porsche. Compania se ocupa de vanzarile nemtilor de la VW-Audi peste tot in lume, oferind si servicii asociate cum ar fi operatiuni de leasing, prin Porsche Leasing sau finantare prin Porsche Bank. 

    „Romania este una dintre pietele cu foarte mare potential de crestere din estul Europei. Cei peste 7 ani de existenta ai Porsche Romania au dovedit ca am luat corect decizia de a investi aici“, spune Franz Fruehwirth, directorul general al companiei. „In plus, marcile germane se afla in topul preferintelor romanilor“, explica acesta succesul celui mai mare importator de pe piata auto romaneasca. Porsche Romania a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 300 de milioane de euro.  

    Si in industria de prelucrare a lemnului Austria are reprezentanti de calibru, iar Sebesul s-a transformat aproape intr-un „oras austriac“. Localitatea din judetul Alba este resedinta a doua dintre cele mai importante investitii in procesarea lemnului, care se si completeaza reciproc.

    Unul dintre liderii mondiali in productia de placi din lemn, grupul Kronospan – a carui istorie incepe la sfarsitul secolului al XIX-lea din Austria – a cumparat (intr-o tranzactie de circa 250 de milioane de euro) doua fabrici construite de compania italiana Frati. Frati a investit la Sebes circa 200 de milioane de euro in cele doua capacitati de productie. Una dintre acestea fabrica MDF (fibre de densitate medie), iar cea de-a doua fabrica acopera circa 80% din productia autohtona de PAL – placi din aschii de lemn –  simplu (brut), fiind si singura capacitate de productie din Romania de PAL melaminat (innobilat). Dupa achizitie, Kronospan a fost implicata intr-un scandal legat de majorarea preturilor la PAL, care s-a sfarsit printr-o decizie a Consiliului Concurentei care ii obliga sa dea inapoi tarifele.

    In 2003, o alta firma austriaca a ales Sebesul pentru constructia unei fabrici de cherestea printr-o investitie greenfield de 70 de milioane de euro. Holzindustrie Schweighofer produce cherestea din lemn destinata constructiilor si intentioneaza sa mai construiasca inca o fabrica similara celei de la Sebes in Romania, dar analizeaza si posibilitatile de a investi in Ucraina.

    Mai mult, omul de afaceri Gerald Schweighofer – proprietarul companiei – a declarat ca vrea sa investeasca 20 de milioane de euro si in achizitionarea de paduri pe teritoriul Romaniei. 

    Ce va urma? „Pana in prezent, aproape toate companiile austriece care au investit in Romania sunt mari. Acum, firmele mici si mijlocii sunt din ce in ce mai interesate de piata romaneasca“, spune atasatul comercial al Ambasadei Austriei, Johannes Becker. Ceea ce inseamna ca, probabil, odata incheiata epoca investitiilor de mare anvergura, ne putem astepta la un val de investitii mici. Dar nu neaparat lipsite de semnificatie, de vreme ce Becker crede ca pana in 2007, cand Romania va adera la UE, investitiile austriece aici vor depasi 5 miliarde de euro, fata de cele 3 miliarde existente, potrivit estimarilor sale, acum. Ne putem astepta ca multe companii din servicii sa-si urmeze clientii deja instalati in Romania. Un exemplu ar fi, potrivit unor surse din piata, posibila intrare a firmei de avocatura Wolf Theiss din Austria – una dintre primele din tara, avand birouri la Viena, Bratislava, Belgrad, Ljubljana, Praga, Tirana si Zagreb si 98 de avocati, dintre care 42 de parteneri.

    „Vor veni mai multe companii in domeniul auto, retail sau real-estate“, afirma Becker, care vor avea ca miza cucerirea unei cote de piata. Sfatul lui? „Come yesterday“, adica „trebuia sa fi venit ieri“. Acum e inca bine. Peste cinci ani nu va mai fi la fel.

    (Au contribuit la acest articol FlorenTa GhiTa,  Ioana Ursu, Ioana Mihai, Bogdan Neagu, Liviu Iancu)

  • Tenaris a cumparat Donasid

    Proprietarul combinatelor de tevi Silcotub Zalau si Tubinox Bucuresti, grupul Tenaris, a incheiat achizitia a 97% din actiunile combinatului siderurgic Donasid Calarasi, pentru aproximativ 37 de milioane de euro. Vanzatorul actiunilor a fost firma italiana Acciaierie Beltrame, care a intrat in actionariatul combinatului romanesc in 2002.

    O data cu actiunile, Tenaris a preluat si datorii de 16,8 milioane de dolari ale Donasid, anuntand in plus si investitii de 25 de milioane de euro pentru o capacitate de productie de tagla rotunda. Combinatul din Calarasi are o capacitate de productie de 470.000 de otel pe an. Cu activitati in America de Sud, Italia, Canada si Japonia, Tenaris este unul din principalii producatori mondiali de otel, cu vanzari de peste 4 miliarde de dolari si un profit net de aproape 800 de milioane de dolari. Achizitia Donasid va permite Tenaris o reducere a costurilor de productie si asigurarea unei surse constante de otel pentru combinatul Silcotub Zalau.