BusinessMagazin

Blog

  • WOLFGANG RUTTENSTORFER

    • 1950 se naste la 15 octombrie la Viena
    • 1976 absolva Universitatea de Stat din Viena, cu doctorat in economie si administrarea afacerilor
    • 1976 incepe sa lucreze la OMV, la departamentul de relatii publice
    • 1985 lucreaza in departamentul de planificare si control
    • 1989 director pentru dezvoltare strategica
    • 1991 director al diviziei de produse petroliere  
    • 1992 director general adjunct al OMV, membru al consiliului director, cu atributii in finante, audit si in divizia de produse chimice
    • 1997-1999 subsecretar de stat in Ministerul Federal al Finantelor, responsabil de uniunea economica si monetara si de relatiile cu organismele financiare internationale
    • 1997-1998 guvernator al Bancii Mondiale pentru Austria
    • 1998 conduce Comitetul pentru Buget al UE in perioada presedintiei austriece a UE
    • 1998-1999 presedinte al Consiliului Guvernatorilor FMI si al Bancii Mondiale
    • 2000 se intoarce la OMV, director al diviziei de gaze
    • 1 ianuarie 2002 preia functia de CEO al companiei si presedinte al consiliului director

  • MARSUL OMV PRIN EUROPA

    1991 deschide primele benzinarii din strainatate, in Ungaria

    1992 deschide primele benzinarii in Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Croatia, Italia

    1994 deschide primele benzinarii in Germania

    1998 preia 25% din capitalul firmei daneze Borealis, unul din cei mai mari producatori de materiale plastice din Europa

    1999 cumpara compania australiana Cultus Petroleum, cu activitati de explorare si productie petroliera

    1999 deschide primele benzinarii din Romania si Bulgaria

    2000 preia 10% din capitalul companiei petroliere ungare MOL

    2001 isi extinde operatiunile de explorare petroliera in Yemen, Iran si Irlanda

    2002 cumpara 25,1% din actiunile companiei Rompetrol

    2002 deschide primele benzinarii in Serbia-Muntenegru

    2003 preia 313 din benzinariile British Petroleum din Germania, Ungaria si Slovacia, precum si participatia BP de 45% din capitalul rafinariei germane Bayernoil

    2003 achizitioneaza 141 de benzinarii ale lantului austriac Avanti, din Austria, Republica Ceha, Slovacia, Bulgaria

    2003 deschide primele benzinarii in Bosnia-Hertegovina

    2003 preia portofoliul de activitati internationale de explorare si productie petroliera ale companiei germane Preussag Energie (Albania, Ecuador, Qatar, Tunisia, Venezuela)

    2004 cea mai mare achizitie din istoria grupului – 51% din actiunile Petrom

  • Ziarele rezista

    In ciuda avalansei noilor mijloace de informare multimedia, cititul ziarelor ramane un hobby mondial. Cu sau fara recesiune, oamenii din lumea intreaga continua sa cumpere ziare. Iar daca exista cititori, exista si reclama.

    Dupa doi ani de declin, veniturile din publicitate ale ziarelor au crescut in 2003 cu 2%, urmand acelasi trend ascendent cu piata globala de publicitate. Conform raportului  realizat, anual, de World Association of Newspapers (WAN) despre tendintele din presa mondiala, se estimeaza ca veniturile din publicitate ale ziarelor vor creste in mod constant pana in 2006. 

    America de Nord ramane cea mai mare piata de publicitate pentru ziare, cu o cota de 57% din volumul bugetelor de publicitate alocate ziarelor, urmata de Europa cu 16%. La nivel mondial ziarele au atras 30,8% din investitiile totale in publicitate, fiind dupa televiziune, al doilea mare vehicul media de publicitate al lumii.

    La nivel global WAN indica o usoara scadere in 2003 a volumului total al tirajelor ziarelor – 0,12% fata de anul anterior -, dar si o crestere cu 4,75% fata de 1999. Se estimeaza ca tirajul zilnic al ziarelor din intreaga lume depaseste cu mult un miliard de exemplare.

    „Presiunile exercitate asupra tirajelor au continuat in 2003, insa ziarele au demonstrat ca sunt capabile mai mult ca oricand sa inoveze si sa experimenteze strategii care sa atraga noi cititori“, afirma Timothy Balding, director general al WAN.

    „Exista dovezi ca publicarea ziarelor pe Internet atrage noi cititori, iar aparitia de ziare gratuite pentru navetisti extinde aria presei scrise si spre generatiile mai tinere“, completeaza Balding. 

    Conform raportului WAN, numarul editiilor on-line ale ziarelor si cel al cotidienelor gratuite sunt cifrele cu cele mai spectaculoase evolutii in perioada 1999-2003, cu cresteri de 100%, respectiv 24%. Ca urmare, bugetele de publicitate alocate editiilor on-line ale ziarelor au atins in 2003 suma de 10 miliarde de dolari, estimandu-se ca pana in 2006 vor ajunge la 13 miliarde de  dolari.

    In tarile est – europene care au intrat in Uniunea Europeana (UE) anul acesta, bugetele de publicitate atrase de ziare in 2003 au crescut cu 11,4% chiar daca volumul total al tirajelor a scazut cu 2,3%. 

    In raportul WAN, ziarele din Polonia ocupa in mod detasat locul intai in topul veniturilor brute din publicitate, cu o crestere de 44,7% in 2003 fata de anul anterior si de 102,9% fata de 1999. Slovacia, Ungaria si Cehia ocupa pozitiile urmatoare cu cresteri mai modeste ale incasarilor din publicitate, de 23,1%, 11,3% si respectiv 6,1%. Alaturi de tarile baltice, Polonia, Cehia, Ungaria si Slovacia contribuie cu 15% la populatia adulta a UE, dar numai cu 10% la tiraje, ceea ce inseamna ca in aceste tari exista un potential neexploatat pentru cresterea tirajelor. 

    In plus, pentru ca piata vest-europeana este saturata, fiind prea complicat sa se achizitioneze un titlu sau prea costisitor sa se lanseze unul nou, tarile Europei Centrale si de Est au devenit o piata atractiva pentru trusturile de presa vest-europene.

    Migrarea catre est a inceput inca din 1990, insa dupa o serie de fuziuni si achizitii, pietele din aceste tari s-au consolidat, ajungand la acest moment sa fie dominate de patru – cinci jucatori importanti. Alaturi de companiile locale, ziarele din Polonia, Cehia, Ungaria si Slovacia sunt detinute de trusturi de presa straine, majoritatea din Germania si Elvetia, dupa cum reiese din raportul „Media Ownership and Its Impact on Media Independence and Pluralism“ realizat de South East European Network for the Professionalisation of the Media (SEENPM) din Slovenia.

    Daca la nivel national exista si cotidiene controlate de companii locale, cum este de exemplu Gazeta Wyborcza (cotidianul cu cea mai mare audienta din Polonia) al trustului Agora, fondat in 1989 de regizorul Andrzej Wajda si doi lideri ai Solidaritatii, in presa regionala si locala jocurile sunt facute in majoritate de trusturile straine. In trei din cele patru tari proaspat intrate in curtea UE ziarele regionale si locale sunt in portofoliul trustului german Verlagsgruppe Passau (VGP). 

    In Cehia (55 de titluri locale) si Slovacia (27 de titluri locale) se poate vorbi de un monopol al VGP, in timp ce in Polonia trustul german isi imparte piata de ziare regionale si locale cu divizia de presa a companiei norvegiene Orkla. 

    Un caz aparte este Ungaria, care la o populatie de 10 milioane de locuitori are o presa regionala si locala la fel de puternica ca cea nationala, inregistrand venituri din publicitate mai mari cu 38% in 2003 si un tiraj cumulat aproape egal cu cel al cotidienelor centrale (exceptand ziarul Metro, distribuit gratuit). 

    Atractivitatea acestei piete este evidenta, astfel ca pe piata presei regionale din Ungaria se lupta patru companii straine, printre care trusturile germane Axel Springer si Westdeutsche Allgemeine Zeitung (WAZ). Cand a fost lansat in octombrie 2003, tabloidul polonez Fakt a avut un tiraj de 700.000 de exemplare, propulsand astfel Polonia pe locul 16 in lume intre tarile cu publicatii ale caror tiraje se regasesc in Top 100 cotidiene. Fakt este proprietate a Axel Springer Polonia si a fost conceput dupa modelul tabloidului german Bild. 

    Cu o echipa redactionala condusa de Gregorz Jankowski, fost redactor-sef adjunct la editia poloneza a revistei Newsweek (publicata tot de Axel Springer), o campanie agresiva de marketing si publicitate (buget estimat la 20 de milioane de dolari) si un pret de coperta de 1 zlot (cca. 25 de eurocenti), Fakt a determinat modificari importante pe piata ziarelor poloneze.

    In raportul financiar pentru primul trimestru din 2004 al grupului norvegian Orkla, principalul publisher din Polonia din punct de vedere al numarului total de copii vandute (218,8 milioane de dolari), se afirma ca „tirajele ziarelor poloneze detinute de Orkla Media au continuat sa scada, partial datorita titlurilor noi lansate de catre companiile concurente. Avand in vedere atmosfera concurentiala de pe piata ziarelor, se va acorda mai multa atentie marketingului si dezvoltarii produsului“. In 2003 ziarele din Polonia au realizat venituri brute din publicitate de 252 de milioane de euro, conform Wan.

    Cotidianul cu cel mai mare tiraj din Ungaria este editia maghiara a ziarului Metro, publicatie gratuita editata de compania suedeza Metro International, care distribuie zilnic peste 5 milioane de exemplare ale editiilor internationale Metro in 16 tari din Europa, America de Nord si de Sud si Asia. Lider de audienta este insa tabloidul Blikk (952.000 de cititori) editat de trustul elvetian de media Ringier. Acesta controleaza doua treimi din piata cotidienelor nationale din Ungaria si este principalul publisher de ziare din Slovacia si al doilea din Cehia, din punct de vedere al tirajului total. 

    Formatul tabloid este una din specialitatile specifice Ringier, cu care trustul elvetian reuseste sa ocupe primul loc in topul audientei la ziare si in Cehia, Slovacia, Serbia si Romania. Cea mai mare cota (43,8%) din veniturile Ringier in Europa Centrala si de Est provine de la publicatiile editate in Cehia. Conform raportului anual Ringier, cele 10 ziare si reviste publicate in aceasta tara de trustul elvetian au inregistrat in 2003 venituri totale de 64,27 milioane de euro. 

    Pe piata ziarelor, cele sase cotidiene nationale sunt detinute de cinci proprietari, insa nici un publisher nu detine monopolul sau o pozitie dominanta pe piata. Desi o piata atractiva, Cehia nu a atras marile trusturi germane de presa, precum Axel Springer, Waz, Heinrich Bauer. Acestea au lasat astfel loc liber unor trusturi (VGP, Rheinsch-Begische Verlagsgesellschaft – RBGV) care in Germania detin numai titluri locale si regionale.  Principalele sectoare de business care au alocat bugete pentru publicitate in presa scrisa din Polonia, Cehia si Slovacia au fost industria de telecom, finantele si industria  auto, iar in Ungaria serviciile, comertul si auto.

  • ROMANIA SI BULGARIA

    In ultimii doi ani, una din cele mai pronuntate tendinte in presa din Romania a fost consolidarea pietei. Majoritatea grupurilor de presa europene prezente aici activeaza pe piata revistelor, in timp ce in cazul ziarelor centrale piata este impartita intre companiile locale si doua grupuri straine. Ca tiraj total si audienta, Ringier ocupa primul loc pe piata ziarelor, avand in portofoliu primele trei cotidiene nationale din Studiul National de Audienta, in timp ce grupul german WAZ ocupa locul trei din punct de vedere al tirajelor si locul patru ca audienta. 

    In Bulgaria, WAZ este compania dominanta din presa scrisa, iar in Macedonia detine monopolul pe piata cotidienelor, conform studiului realizat de SEENPM. Conform raportului publicat de WAZ in luna iunie a acestui an, cota de piata a companiei pe piata ziarelor bulgaresti este de 33,6%, in conditiile in care legea bulgara permite un maxim de 35%. La nivel local, piata romaneasca a ziarelor este foarte fragmentata. 

    Dupa prabusirea retelei Monitorul, singura retea de ziare locale de mare tiraj cu audiente masurate si cifre de difuzare supravegheate de BRAT apartine companiei de publishing a grupului MediaPRO, Publimedia International, care editeaza sase titluri locale in orase mari (Cluj, Iasi, Timisoara-Arad, Oradea, Deva-Hunedoara). Un rol important in partea de vest a tarii il joaca si trustul Agenda (care editeaza insa doar un titlu mai important, la Timisoara). Mai nou intrat pe piata este si trustul ungaro-austriac InfoMedia care detine ziare in Timisoara, Oradea, Deva si Resita.

  • TARILE BALTICE

    Din plutonul noilor memebri UE, tarile baltice reprezinta o categorie aparte si cand este vorba de presa scrisa. 

    In Estonia toate ziarele sunt publicate in format tabloid incepand cu anul trecut, iar distributia lor are loc in principal pe baza de abonament (78%). Piata presei scrise este impartita in mod egal intre Eesti Meedia, trust de presa apartinand corporatiei media norvegiene Schibsted, si compania locala Ekspress Grupp. Singurul trust strain care activeaza in Letonia este Grupul Bonnier din Suedia, care are in portofoliu cotidianul leton cu cea mare audienta, Diena. 

    Si in Lituania exista un singur trust strain in presa scrisa, divizia media a companiei norvegiene Orkla, care editeaza cotidianul regional Kauno Diena. In Lituania exista 69 de publicatii regionale, majoritatea cu o frecventa de 2-3 aparitii pe saptamana.

  • O idee „la rece“

    „Sa fie totul clar!“ Arctic este la/un televizor. Dar… de ce?

    Printr-un „brand extension“ indraznet, marca de electrocasnice Arctic a fost extinsa si la televizoare. Si nu este o gluma. Arctic TV exista.

     „Nu este o noutate pentru noi.  La fel s-a intamplat si anul trecut, cand am lansat aragazurile, pentru ca parea usor comic un aragaz cu marca Arctic“, spune Monica Iavorschi, director de vanzari si marketing al Arctic. 

    Regulile advertisingului despre intrebuintarile unei marci pot fi uneori contradictorii, insa pana la urma votul final il au consumatorii. Dupa un an de la lansare, aragazurile Arctic au o cota de piata de 20%, sustine compania. 

    Dar acum este vorba de televizoare, iar asocierea marcii cu produsul pare mai curajoasa chiar decat in cazul aragazurilor. Initial, inclusiv la focus-grupurile pe care s-a testat noul produs, ideea unui televizor Arctic parea un serial comic in care toti actorii tremura de frig. 

    Reactia consumatorilor pare insa favorabila. In primele trei saptamani de prezenta a produsului pe piata s-au cumparat peste 4.000 de televizoare Arctic, sustine compania.  Cele trei spoturi TV care promoveaza televizoarele Arctic au fost realizate de agentia Young & Rubicam sub sloganul „Sa fie totul clar!“. „Am gandit campania intr-un serial cu final. In primele spoturi televizorul vechi bruiaza comunicarea, insa la final Vizante vine cu o solutie“, spune Dragos Popescu, deputy creative director la Young & Rubicam.  Si totusi cine si-ar cumpara un televizor Arctic? 

    „Ne adresam familiilor cu venituri de pana in 400 de euro, cu studii medii, stil de viata traditionalist, din mediul urban si rural“, spune Monica Iavorschi. Conform unui studiu de piata realizat in primavara acestui an de catre GfK, concurenta este foarte mare pe segmentul superior al pietei in timp ce segmentul inferior (65% din piata) este acoperit de o serie de marci necunoscute, fara sa existe un lider. 

    „Arctic se plaseaza in partea superioara a segmentului de jos si tinteste pentru primul an o cota de 10% din piata televizoarelor“, spune Monica Iavorschi. Cum ramane insa cu pozitionarea marcii Arctic pe piata din Romania? Prin campania „De 4 ori mai fericit cu Arctic“ din 2003, brandul se adresa unui segment de consumatori pozitionat relativ mai sus decat cei care ar cumpara televizoare Arctic. Cu alte cuvinte, consumatorii care si-au cumparat un frigider sau o masina de spalat Arctic, ar achizitiona si un televizor cu aceeasi marca? 

    „Am incercat sa ne crestem cota de piata prin adaugarea unui segment de consumatori nou, nu prin mutarea in alt segment. Arctic nu este un brand de nisa si atunci trebuie sa se adreseze mai multor oameni“, explica Monica Iavorschi.

     Pana la sfarsitul anului campania de publicitate la noua gama Arctic beneficiaza de un buget de 300.000 de euro.

  • Brand(za) buna in burduf de marketing

    De ce oamenii cumpara hamsteri, ii tin in casa si-i ingrijesc si in acelasi timp cauta prin toate mijloacele sa scape de verisorii lor, sobolanii? E o intrebare dintr-o gluma de marketing, pusa de un sobolan unui hamster, si la care acesta raspunde sigur: e brandingul, baiete!

    Sigur, acesta este cazul extrem si imaginar: in realitate nu se cunosc cazuri in care cineva sa fi murit din branding de slaba calitate. La azilul de noapte al marcilor uitate gasesti insa destui pacienti care sa-ti povesteasca cu durere de momentul in care numele lor a inceput sa spuna oamenilor cu totul altceva (remember brandul Basarabia?). Dupa cum intre marcile cu nasul pe sus de astazi gasesti destule care au inceput ca piccolo la mesele celor bogati (in anii ’60 Sony abia invata sa faca televizoare de la gigantul american RCA – acelasi care astazi se chinuie sa supravietuiasca cu marfa ieftina, facuta pe vapor pe drumul din China).

    In lumea reala, daca intr-o buna zi cuvantul „ciment“ ar incepe sa insemne dintr-o data „praf alb sau gri folosit la dospirea aluatului“ am avea o mare problema de stomac, nu de branding. In marketing, atunci cand Toyota nu mai desemneaza un constructor de masini fara pretentii la preturi super-populare (cum a fost in anii ‘70 cand a invadat America) ci o marca premium, vorbim insa despre un succes de rebranding. Cineva care a dormit 30 de ani ar avea o mare problema sa cumpere masina la cat costa acum, insa contemporanii, care i-au trait evolutia si i-au devorat comunicarea publica, sunt foarte fericiti…

    De fapt, brandul e posesiune trecatoare – la fel ca apa de izvor. Odata imbuteliata, e apa la sticla. Nimic n-o mai poate intoarce in starea de dinainte – in afara de un brand puternic. Forta lui tine de miraculos: bei si crezi ca esti la munte, langa stanci si printre brazi.  Multi confunda brandul cu numele de pe eticheta. El e insa doar covorul zburator care te duce dintr-o promisiune intr-alta. N-are legatura cu corpul de litera, vocea, declinarea video, print, outdoor. Stim doar ca  brandul poate fi icoana facatoare de minuni care te vindeca de anemia de sales. Dar si totemul pe care maine, o noua religie, il va pune pe foc. 

    Publicitarul, ca arheolog care il studiaza, poate doar sa depuna marturie: brandul era acolo de la inceputul lumii. Nu l-am descoperit noi: mai degraba, el ne-a ales. 

  • Care este valoarea Romaniei prezente?

    In istoria ultimelor decenii
    ale comunismului exista un episod ce-mi revine constant in minte
    ori de cate ori aud estimari valorice:

    la inceputul anilor ‘80, Nicolae Ceausescu
    prelua din mers o idee pe care politruci de casa – pe baza analizei
    unor istorici, probabil – i-o vanturasera pe la ureche.

    Anume ca, in trecutul sau, acest teritoriu care
    ne apartine azi ar fi fost jefuit de bunuri si sume in valoarea
    echivalenta a 14.000 de tone de aur fin. Biruri, prazi de razboi,
    peschesuri, rechizitii etc., toate erau inventariate si echivalate
    monetar, pe cat se putea recompune din marturii si documente, din
    epoca dacilor si pana la al doilea razboi mondial.

    Ideea acestui trecut transpus intr-o formula
    valorica mi se pare fascinanta. Desigur, ea nu are nici o
    consecinta practica. Este putin probabil ca cineva din aceasta tara
    i-ar mai putea cere lui Silvio Berlusconi aurul pe care Traian l-a
    luat din tara lui Decebal. Socoteala era, de fapt, in perfecta
    concordanta cu fanteziile identitare si cu lamentatiile regimului.
    Pentru ca se incepea o apriga inchidere in sine, trebuia cautata o
    justificare pentru autarhie.

    Azi, in schimb, suntem in
    plina deschidere. Sociologul Dorel Sandor a avansat ipoteza –
    plecata dintr-o estimare a analistului Ilie Serbanescu – potrivit
    careia zilnic, in Romania, prin fraude fiscale diverse, tranzactii
    la negru si activitati gestionate mai jos de pragul legii, s-ar
    pradui intre 12 si 20 de milioane de dolari. Intr-o tara in care
    lipsa de fonduri este cel mai la indemana alibi pentru toate
    esecurile, aceasta suma pare nu numai respectabila, ci de-a dreptul
    aiuritoare. Se insala cine mai crede ca in Romania nu ar fi bani.
    Ei exista, dar sunt prost gestionati – sau bine camuflati, depinde
    de cum vreti sa spuneti.

    Care sa fie, in aceste conditii, valoarea
    Romaniei prezente? Teribila intrebare. Ce anume ar intra in calcul?
    Produsul intern brut, activele si pasivele tuturor firmelor din
    Registrul comercial, banii trimisi acasa de capsunari, bunurile
    mobile si imobile al caror statut este inca in discutie?
    Initiativele, munca si riscurile fiecaruia dintre noi? Piscinele
    fotografiate in revistele mondene si plangerile asistatilor social
    din buletinele de stiri ale televiziunilor? Datele din topul celor
    mai bogati romani si statistica dezolanta a raportului dintre
    pensionati si populatia activa? Da, toate acestea pot fi, la
    rigoare, cuantificate macar aproximativ. Suma totala este, cred,
    mai mare decat cele mai optimiste banuieli ale noastre.

    Nimic, din bogatia unei tari, nu poate sa
    dispara pur si simplu. Un minus dintr-o banca duce inevitabil la un
    plus intr-un cont aflat intr-un loc mai mult sau mai putin
    paradiziac al fiscalitatii. Pe marginea combinatului in agonie de
    la Galati s-au nascut zeci de firme, multe cu un profit generos. In
    Sanatate, firmele de medicamente si de instrumentar medical impun
    sau doboara ministri – tocmai pentru ca este vorba despre sume
    uriase, care-si cauta un loc de manevra in cautarea unui
    beneficiu.

    Romania, in ciuda salariului mediu al romanilor,
    este o tara bogata. Nu in sensul in care o spun refrenele
    literaturii noastre de manual scolar, ci in sensul ca, de ani de
    zile, spre tara au venit bani. Si ei au intrat in circuit.

    Castigul cel mai mare pe care ni-l putem permite
    este sa acceptam ca in aventura acestor valori printre noi exista
    si o zi de maine. Altfel spus, romanii sunt intr-o continua
    imbogatire – doar ca mai ramane sa si simta asta.

  • CELE MAI IEFTINE ABONAMENTE PENTRU PERSOANE FIZICE

     

     

    Romtelecom

    RDS

    Astral

    abonament lunar

    3,5 €

    3 €

    5 $

    minute incluse

    0

    500 in retea, 50 cu Romtelecom

    60 in retea

    tarife (minim/maxim)

    0,029/0,14 eurocenti

    0,01/0,11 eurocenti

    0,02/0,12 centi USD

     

    Sursa: companiile

  • AVEREA ROMANIEI

    Daca si-ar pune la bataie jumatate din avere, Bill Gates ar putea cumpara averea publica  a statului roman la valoare de inventar. Circa 20 de miliarde de dolari: atat se obtine insumand cifrele de pe cele 11.734 de pagini ce reprezinta „declaratia de avere“ a statului roman.

    Am descoperit cea mai mare avere din tara. Proprietarul e cunoscut tuturor, foarte discret la acest capitol, neglijent chiar cu proprietatile sale. Valoarea tuturor proprietatilor sale, asa cum singur si le-a inventariat, depaseste 20 de miliarde de dolari: daca s-ar califica pentru topul Forbes al celor mai bogati oameni din lume, ar ocupa locul al saselea.  Insa cea mai mare avere din Romania ar putea castiga unu-doua zerouri, daca ar fi inventariata mai responsabil: domeniul public al statului roman e, acum, o comoara lasata in paragina. Ai sentimentul, rasfoind miile de pagini in care e inventariata avutia statului roman, ca rascolesti podul unei case uitate de lume in care s-au inghesuit, in timp, si lucruri valoroase, si obiecte bune doar de aruncat. 

    Declaratia de avere a Romaniei, care poate fi gasita pe site-ul Ministerului Finantelor, la capitolul „informatii publice“, se intinde pe 11.734 pagini – cam 23 de topuri de coli A4 – si a fost intocmita de ministere si institutii ale statului, multe valori nemaifiind reactualizate de decenii.

    Cel care are rabdare sa insumeze nesfarsitele siruri de cifre, asa cum au fost ele comunicate de ministere si de institutiile care gospodaresc patrimoniul statului, obtine valoarea de inventar a statului roman: 686.195 de miliarde de lei, adica 20,182 miliarde de dolari, la un curs mediu de referinta de 34.000 de lei/dolar. 

    „20 de miliarde de dolari? Este ca si cum ai vorbi de 500.000 de lei in buzunarul lui Saguna!“, a exclamat presedintele Curtii de Conturi, Dan Drosu Saguna, cand BUSINESS Magazin i-a pomenit de valoare. La fel de surprinsi s-au aratat si alti demnitari intrebati despre acest subiect. In plus, se pare ca nici unul dintre oficialii de rang inalt nu pare sa se fi interesat vreodata de valoarea de inventar a statului roman.

    Daca facem o comparatie cu fruntasii topului Forbes al celor mai bogati oameni din lume, statul roman nu sta prost: cu 20 de miliarde de dolari, s-ar situa pe locul al saselea. Dar trebuie luat in calcul faptul ca in cazul acestora vorbim de companii si lanturi de magazine. Nu de state intregi.

    Atat Constitutia, cat si Legea 213/1998 definesc domeniul public, care cuprinde deopotriva bogatii ale subsolului, infrastructura, terenuri, cladiri, opere de arta. Listele pomenite mai includ si o suma uluitoare de baraci metalice, motoare electrice, pompe si alte masinarii, incluse de functionari zelosi, care nu fac decat sa incurce lucrurile: sunt supuse uzurii si, in mod normal, nu au nimic in comun cu definitiile din lege.

      Patrimoniul public e administrat de patruzeci de institutii ale statului: ministerele si o serie de agentii guvernamentale, la care se adauga Administratia Prezidentiala, Senatul, Camera Deputatilor, Societatea Romana de Televiziune si Radioul national. Pentru ca regimul sau juridic este strict, bunurile neputand fi vandute, supuse executarii silite sau constituite drept garantii, patrimoniul public insumeaza, in majoritatea cazurilor, valoarea de inventar a activelor din momentul in care au fost terminate lucrarile sau din cel in care au fost achizitionate. 

    Valoarea zacamintelor naturale este, de exemplu, de zero lei. Logic. Resursele sunt greu, daca nu chiar imposibil de evaluat. Mai putin logice par valorile de inventar ale unor bunuri evaluabile. In administrarea Rezervei de Stat exista cladiri de 500 de lei ori picturi de 415 lei. Sau chiar zero lei, ca in cazul valorii de inventar a Palatului Parlamentului, fosta Casa a Poporului. O evaluare exista totusi pentru Casa Poporului, insa aceasta se regaseste in hotararea de guvern care trece imobilul in administrarea Camerei: 19 miliarde de lei – cu precizarea ca leii in cauza sunt cei dinainte de 1989.

    Lista valorilor de inventar ridicol de mici continua: locul de odihna a presedintelui, Complexul Scrovistea (patru vile, club bazin, corpul de garda, popicarie, crama, sectii de productie, crescatorie de fazani plus padurea si terenul aferent) valoreaza 30 de miliarde de lei (mai putin de un milion de dolari), Palatul Victoria, sediul Guvernului, nu depaseste 4 miliarde de lei (circa 120.000 dolari) iar Opera Nationala este cotata la 7,7 miliarde lei (225.000 dolari). Mai modesta, casa din Ipotesti, judetul Botosani, care adaposteste muzeul Mihai Eminescu e pretuita la 822.700 de lei. Mai departe, cabina portarului din strada Pangratti a Televiziunii nationale se dovedeste a fi, „pe inventar“, de trei ori mai scumpa decat turnul ce adaposteste corpul redactional (415 milioane de lei turnul, 1,3 miliarde de lei cabina portarului). Diferenta se datoreaza, fireste, perioadelor diferite in care cladirile au fost construite.

    Contrastele se pastreaza si la capitolul operelor de arta din diferitele locatii administrate de reprezentantii statului. Complexul de odihna de la Neptun adaposteste un peisaj al impresionistului francez Claude Monet (descrierea de inventar este „PEISAJ – CLAUDE MONET, camp cu maci si personaje, in fundal pomi si casa, semnat stanga jos CLAUDE MONET, dim. 61 x 46 cm“), cumparat in 1986 si avand o valoare de inventar de 300.000 de lei. Un „Ciobanas“ de Nicolae Grigorescu, aflat tot la Neptun, e pretuit la 300 de milioane de lei, iar valoarea de inventar maxima pe care o atinge o pictura de Grigorescu e de 800 de milioane de lei. Exista si opere ale altor pictori romani cunoscuti inventariate la sume care starnesc zambete. Un peisaj de Octav Bancila, de exemplu, aflat in prezent la Cotroceni, are o valoare de inventar de numai 415 lei.

    „Obiectele din patrimoniu nu sunt pretuite la valoarea reala“, spune Adriana Suta, director al departamentului din Ministerul Finantelor care se ocupa de patrimoniul public al statului. „Valoarea reala o pot determina numai expertii, dar acestia lucreaza pe bani multi“. Adriana Suta conduce un departament format din doar cinci angajati, iar lista sarcinilor e mare, astfel incat patrimoniul, sector mai lipsit de dinamism, pierde teren, inevitabil, in fata arieratelor de exemplu. „Chiar si publicarea datelor a fost o problema. Monitorul Oficial a spus ca asa ceva e imposibil de publicat, din cauza dimensiunii documentelor, asa ca am recurs la publicarea pe Internet“, adauga Adriana Suta.  

    „Casa Vernescu la 6 milioane de lei? Sta bine! Prin prisma unui simbolism acoperitor, subevaluarea patrimoniului poate fi privita ca o ramasita a «grelei mosteniri» a comunismului“, spune Ioan Opris, secretar de stat in Ministerul Culturii si Cultelor. Oficialul crede ca practica finantistilor comunisti care foloseau in exces sumele simbolice pentru a pretui bunurile statului s-a perpetuat si pentru ca demnitarii de dupa revolutie nu au acceptat ideea ca bunurile statului si creatiile artistice pot fi tratate ca o marfa cu valoare de piata, ce trebuie protejata corespunzator. 

    Se pune intrebarea: sunt bunurile statului asigurate? Cea mai mare parte nu. Exista, insa, si exceptii: cladirea Ateneului Roman, de exemplu, este asigurata pentru 20 de milioane de euro, desi are o valoare de inventar de doar 5 milioane de lei. Suma a fost agreata si nu reprezinta o valoare de inlocuire, care ar trebui sa cuantifice aspecte arhitectonice, culturale sau de traditii. De precizat si faptul ca prima a fost de cateva zeci de mii de euro si a fost suportata de asigurator, Allianz-Tiriac, iar contractul, care a fost incheiat pe un an, expira anul viitor in februarie si exista posibilitatea si speranta de a-l prelungi. Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA APPS) mai are asigurate alte sase cladiri. 

    „A fost o problema financiara, dar si de inertie. In prezent suntem in discutii cu mai multe societati, am primit oferte si intentionam sa alocam, in bugetul de anul viitor al regiei, sume consistente pentru asigurari“, explica Mihail Stanculescu, directorul RA APPS.

    Ideea avansata de Ioan Opris, ca bunurile statului n-au fost tratate ca o marfa cu valoare de piata, nu se verifica in intregime. Pentru ca statul scoate, totusi, si bani din bunurile sale. Agentia Nationala a Resurselor Minerale, care administreaza bogatiile subsolului, a obtinut in acest an, pentru buget, din concesionarea zacamintelor de petrol, gaze, minerale si minereuri, 6.000 de miliarde de lei (176 de milioane de dolari). „La suma se adauga si veniturile indirecte platite de agentii economici care folosesc sistemele de transport ale gazelor naturale si petrolului, si care platesc taxe si impozite pentru serviciile prestate“, spune Maria Iuliana Stratulat, presedintele agentiei. 

    Entitatile din subordinea Ministerului Agriculturii realizeaza o cifra de afaceri anuala de peste 9.000 de miliarde de lei (265 de milioane de dolari), din redeventele incasate pentru folosirea terenurilor agricole sau valorificarea padurilor. Veniturile realizate de muzee, case memoriale sau de alte obiective culturale sunt mai greu de cuantificat, dar relevante sunt, totusi, cele 18 miliarde de lei care reprezinta castigul anual al Muzeului Peles. Cum relevanta este si cifra de afaceri a RA APPS, obtinuta din valorificarea atat a bunurilor din domeniul public, cat si a celor din domeniul privat al statului, de 2.000 de miliarde de lei (58,8 milioane de dolari) anul trecut si de 1.330 de miliarde de lei (39,11 milioane de dolari) in primul semestru al acestui an. 

    In privinta actualizarii valorilor, impusa pentru o parte din bunurile statului de cateva acte normative, reactiile sunt impartite: regia protocolului de stat a tocmit experti si a facut-o; restul, cei mai multi, se plang: Finantele ca nu au ingineri sau experti in arta, Cultura ca nu are economisti si ceilalti ca n-au nici de unele. Unii, mai putini, sunt in plin proces de reevaluare, asa ca valoarea domeniului public s-ar putea majora la anul.

    O ultima problema. Dupa 11.734 de pagini cu tabele adunate de BUSINESS Magazin timp de doua saptamani pentru a ajunge la valoarea finala de inventar a Romaniei si dupa inca o saptamana de intalniri cu reprezentanti ai autoritatilor, o intrebare elementara nu si-a gasit inca raspunsul. Daca un Vidoq autohton ar trece de sistemele de securitate si ar subtiliza, sa spunem, Monet-ul de la Neptun, ce ar pierde statul? 300 de mii de lei sau cateva sute de mii de dolari?