BusinessMagazin

Blog

  • Toata lumea impotriva Google

    Luna trecuta, Reback i-a insotit prin Washington pe Adam si
    Shivaun Raff, sotii antreprenori care au dezvoltat comparatorul de
    preturi online Foundem. Cei trei s-au intalnit cu functionari ai
    Congresului si cu oficialii antitrust din Ministerul Justitiei si
    din Comisia Federala de Comert (FTC).

    Scopul lor era sa promoveze plangerea din 2006 a celor doi soti,
    care sustineau ca algoritmii asa-zisi obiectivi ai motorului de
    cautare Google au prabusit site-ul Foundem in subsolul listei cu
    rezultate. Nu numai atat, dar Google a crescut si tarifele pe care
    Foundem a trebuit sa le plateasca pentru publicitatea asociata cu
    rezultatele cautarii.

    Aceste miscari, sustin cei doi soti, le-au scos site-ul din
    prim-plan, iar mai tarziu Google si-a promovat propriile servicii
    de comparare de preturi.
    Google este “arbitrul tuturor lucrurilor pe internet si isi
    favorizeaza proprietatile in dauna celorlalti”, a explicat Reback,
    in timp ce statea la o cafea cu cuplul de antreprenori. “Ei vor sa
    controleze traficul de pe internet si orice le submineaza aceasta
    este tratat ca o amenintare.”

    Google sustine ca misiunea sa este sa le ofere utilizatorilor
    informatia pe care o cauta, chiar daca asta inseamna sa dea
    prioritate continutului propriu si sa lase in umbra site-urile
    considerate a nu oferi informatii relevante. “Sa pretinzi unui
    motor de cautare sa nu inoveze si sa nu arate rezultatele intr-un
    mod benefic pentru utilizatori inseamna sa subminezi chiar scopul
    legislatiei noastre privind competitia”, comenteaza Matthew Bye,
    avocat al Google.

    Dar deciziile companiei in aceste privinte ar putea in curand
    ajunge sub lupa unor autoritati mai inalte. De-a lungul ultimilor
    ani, motorul de cautare a devenit aproape singurul folosit pentru
    cautari pe internet, asa incat Google a ajuns sa dicteze ce
    informatie ajunge sa fie vizibila pentru public.

    Cota de piata tot mai mare a generat si profituri spectaculoase,
    dar si o atentie nedorita din partea autoritatilor de
    reglementare.

    La aproape un deceniu dupa ce Google a promis ca sintagma “Nu
    face rau” ii va ghida activitatile, guvernul federal examineaza
    achizitiile si actiunile companiei cum n-a mai facut-o pana acum,
    cautand sa vada daca puterea de care dispune ingradeste competitia
    in zona de cautare si de publicitate online. “Nu doar ca ei sunt pe
    ecranul radarului, sunt chiar in centrul radarului”, afirma Tim Wu,
    profesor la Universitatea Columbia si autor al cartii in curs de
    aparitie “The Master Switch: The Rise and Fall of Information
    Empires”, despre monopolurile tehnologice. “Daca esti angajat al
    guvernului federal si ai ca obiect de activitate actiunile
    antitrust, atunci esti cu ochii pe Google.”

    Compania a reusit pana acum sa se strecoare prin cele mai multe
    controale ale autoritatilor. La 21 mai, Comisia Federala de Comert
    (FTC) a aprobat tranzactia de 750 de milioane de dolari prin care
    Google a cumparat AdMob, un startup din domeniul publicitatii pe
    mobil. Membrii comisiei intentionasera sa se opuna achizitiei,
    anuntand chiar ca tranzactia “ridica serioase probleme antitrust”.
    Dar pana la urma FTC a dat unda verde intelegerii, cu ideea ca
    intrarea Apple pe aceasta piata va facilita competitia.

  • Companiile straine care fac afaceri in China se simt tot mai inghesuite

    Executivii straini din China se contreaza tot mai mult cu
    oficialii de acolo pe marginea a numeroase masuri pe care
    occidentalii le considera protectioniste si menite sa ofere un
    avantaj neloial companiilor chineze.

    Sondaje ale camerelor de comert occidentale au scos la iveala
    anul trecut nemultumiri majore in randul directorilor de companii
    si o tot mai prezenta senzatie ca a face afaceri in China,
    intreprindere niciodata usoara, a devenit tot mai dificil. Ajungand
    in Hong Kong la 16 mai, la inceputul unei misiuni comerciale de
    noua zile in China, care a inclus opriri la Shanghai si Beijing,
    secretarul american pentru comert, Gary Locke, a spus ca agenda lui
    de discutii cu oficialii chinezi va include si dificultatile cu
    care se confrunta companiile occidentale pe piata chineza.

    “Sunt unele politici ale guvernului care au provocat ingrijorare
    in multe state, inclusiv in Statele Unite”, a spus Locke la o
    conferinta de presa de pe aeroportul international Hong Kong.
    In ianuarie, cand guvernul chinez a relaxat regulile privind
    achizitiile guvernamentale ca sa incurajeze competitia, inclusiv pe
    cea din partea companiilor straine, oficialii de la Beijing au
    exceptat de la aceasta regula toate proiectele publice, ceea ce
    inseamna jumatate din totalul achizitiilor guvernamentale.

    Contractele in care sunt implicate secrete de stat sau secrete
    comerciale sunt rezervate pentru companiile locale, iar birocratii
    chinezi au putere deplina sa excluda companiile cu actionariat
    strain, chiar atunci cand firmele respective sunt infiintate in
    China si isi desfasoara toate operatiunile in aceasta tara.

    Tendinta de a favoriza companiile detinute de localnici, spun
    executivii si economisti chinezi si occidentali, a fost stimulata
    de o combinatie puternica de nationalism economic si de un mix tot
    mai pregnant de capitalism si socialism.

    Corporatiile detinute partial de stat, blindate cu lobbisti, au
    capatat o influenta considerabila in relatia cu structurile
    statului. Multi executivi chinezi sunt fosti membri de vaza ai
    partidului, a caror principala preocupare este acum sa faca profit,
    fara sa se gandeasca la implicatiile politice internationale pe
    termen lung. Acest fapt i-a ingrijorat profund pe multi sefi de
    multinationale.

    Ei spun ca recesiunea severa si problemele de acum un an din
    sistemele bancare ale multor state occidentale, raportate la
    performanta economica relativ robusta a Chinei, i-au convins pe
    guvernantii chinezi ca politicile occidentale de comert liber si
    piete deschise nu functioneaza chiar atat de bine pe cat se credea
    si ca ar merita incercate noi politici industriale.

  • O cina fusion cu prietenii – noul trend

    Cinele fastuoase, pregatite de bucatari care se lauda cu stele
    Michelin, servite dupa ritualurile de la curtea regilor, cu
    dansatori profesionisti, magicieni sau cantareti de opera sunt la
    mare cautare printre elitele lumii. Companiile care organizeaza
    astfel de evenimente s-au inmultit in ciuda crizei, mai ales ca
    bonusurile au continuat sa curga. Motivele sunt evidente –
    intalnirile sunt private, la adapost de ochii lumii, iar accesul
    este permis exclusiv pe baza de invitatie. Plus ca gazda are timp
    sa converseze si sa-si faca relatii noi, ceea ce face bine si la
    afaceri.

    Tendinta cinelor private a ajuns si in Romania, iar
    restaurantele si companiile hotarate sa infrunte criza mizeaza pe
    serii de evenimente pentru a-si promova afacerile. De exemplu,
    restaurantul Mju, un local cu bucatarie fusion, o combinatie intre
    bucataria franceza si influente asiatice, a decis sa marcheze trei
    ani de existenta prin lansarea unei serii de evenimente, de vara,
    bazata pe ideea de “private dining”


    CLICK AICI PENTRU A VEDEA CUM ARATA O CINA PRIVATA

    Ideea “Mju & friends” consta in invitarea unor persoane
    cunoscute din domenii ca publicitate, moda, publishing,
    divertisment sa fie gazde pentru prietenii lor, explica Andreea
    Szekely, managerul restaurantului. Cinele exclusiviste se vor
    derula pe toata perioada verii, iar fiecare gazda va personaliza
    meniul sfatuindu-se cu bucatarul-sef, care lasa deoparte specificul
    fusion al restaurantului si da frau liber inspiratiei. In general,
    numarul invitatilor ajunge la 12 persoane, iar managerii
    restaurantului estimeaza ca vor fi in jur de 2-3 astfel de
    intalniri in fiecare luna.

    “Preturile variaza in functie de ingrediente si preparate, insa
    se aliniaza preturilor medii pe care le practicam deja in
    restaurantul nostru de la sfarsitul anului trecut”, spune Szekely.
    Astfel, preturile preparatelor incep de la 10 lei si ajung pana la
    40 de lei in cazul preparatelor mai complexe (sushi, foie gras,
    fructe de mare).


    Pe de alta parte, si publicul larg va avea acces la meniul
    preparat in timpul cinelor private, pentru ca meniurile
    personalizate vor fi disponibile inca o luna dupa incheierea
    petrecerii, iar consumatorii vor putea alege din preparatele
    recomandate de vedete. Primele doua cine au avut loc in luna mai,
    iar gazdele au fost Joaquin Bonilla, managing partner la agentia de
    publicitate Wunderman, criticul de moda Ovidiu Buta, Ileana Badiu
    si sotul ei, chirurgul Catalin Badiu.

    Pentru prima cina, gazdele au recurs la un mix intre mancarea
    mexicana si cea romaneasca. Mamaliga la gratar cu salsa mexicana,
    crema de fasole neagra sau creveti cu portocale si tequila au fost
    doar cateva feluri alese. “Ileana Badiu si sotul ei au preferat sa
    aleaga un meniu cu mai multe elemente din bucataria Japoniei”,
    adauga Szekely. Managerii restaurantului se asteapta ca astfel de
    evenimente sa intre in viata bucurestenilor.

  • Dupa TIFF, filmele romanesti se intorc la toamna

    Cu nu mai putin de 16 lungmetraje incluse in selectia Zilelor
    Filmului Romanesc a festivalului Transilvania (castigator a fost
    “Eu cand vreau sa fluier, fluier”), toamna aceasta o sa avem de-a
    face cu o explozie de boboci “tricotati” din pelicula. Daca
    renuntam la filmele deja proiectate pe marile ecrane, la
    documentare (dintre care unele pot fi vazute sau vor putea fi
    vazute in curand pe HBO) si la titlurile hai sa zicem
    neinteresante, raman in joc cinci filme.

    Despre “Aurora” si “Marti, dupa Craciun”, incluse in sectiunea
    Un Certain Regard a festivalului de la Cannes, s-a tot scris, asa
    ca trecem direct la “Felicia, inainte de toate”, debutul in
    lungmetraj al scenaristului Razvan Radulescu si al partenerei sale
    Melissa de Raaf. Filmul s-a lansat pe marile ecrane din tara
    vineri, la nici o saptamana de la fericitul deznodamant al TIFF,
    unde a concurat si a ramas acasa cu trei premii importante: cel de
    scenariu, pentru Radulescu si de Raaf, si doua de interpretare
    primite de Ozana Oancea.

    O drama de familie cu interpretari foarte bune, “Felicia”
    beneficiaza intens de pe urma simtului lui Razvan Radulescu pentru
    dialog, fiind unul dintre cele mai conversationale filme vazute in
    ultimii ani. Subiectul? Cat se poate de la moda: conflictul intre
    generatii si alienarea celui care, cu dorinta de a reusi ceva in
    viata, pleaca in strainatate.

    Mult mai popular (BUSINESS Magazin crede ca, promovat
    corespunzator si proiectat pe suficiente ecrane, ar putea deveni un
    adevarat campion la box-office in Romania), “Buna, ce faci?” este
    probabil cea mai placuta surpriza de anul acesta la TIFF. Filmul
    regizat de Alexandru Maftei are o distributie formata preponderent
    din necunoscuti (chiar daca sunt toate sansele sa-l recunoastem
    instantaneu pe Adrian Paduraru, eroul din “Declaratie de dragoste”,
    aici intr-un rol secundar) si reprezinta un gen foarte rar in
    cinematograful romanesc al ultimilor ani – comedia romantica.

  • E-orase si or@se

    Fonduri europene… Toata lumea viseaza la ele si toata lumea se
    plange ca nu sunt suficient “atrase” (desi sunt considerate
    deosebit de atractive). In teorie, lucrurile sunt destul de clare.
    Uniunea Europeana aduna niste bani de la statele membre, pe care-i
    foloseste pentru sustinerea vestitului sau aparat birocratic,
    pentru diverse proiecte la nivel unional si pentru diverse alte
    lucruri, printre care si finantarea unor proiecte locale in diverse
    domenii si in diverse locuri.

    Asadar, solicitantul intocmeste un proiect (nu-i chiar asa de
    simplu) pe care-l inainteaza spre aprobare. Exista diverse filtre,
    astfel incat o initiativa cum ar fi aclimatizarea bananelor in
    zonele montane din Apuseni are mari sanse de a fi respinsa. Altele
    ajung in cele din urma sa strabata hatisul birocratic pana la
    aprobare. De obicei, e vorba de cofinantare, asa ca solicitantul
    cere cam cat ii permite punga si este constient ca banii s-ar putea
    sa vina tarziu, ca fluctuatiile cursului valutar s-ar putea sa-l
    dezavantajeze, ca va fi controlat si asa mai departe.

    Cam stim cu totii ce sunt majoritatea proiectelor. Sa ne limitam
    pentru simplitate la administratiile oraselor mici si vom gasi o
    multime de reabilitari de strazi si diverse alte initiative
    edilitare, cu siguranta binevenite pentru cetateanul european
    traitor prin oraselele patriei. Exista insa o categorie mai
    speciala de proiecte care ma intereseaza acum: cele din domeniul
    IT&C. Rasfoind o lista cu astfel de proiecte din parohia MCSI
    (Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale) am aflat
    si cam ce si-ar dori primariile si consiliile locale in materie de
    IT.

    De pilda, Consiliul local din Motru si-ar dori un “Sistem
    informatic integrat pentru asigurarea transparentei actiunilor
    consiliului local si eficientizarea relatiilor cu cetatenii in
    municipiul Motru”. Orasul Darmanesti este mai laconic: “Tehnologia
    in sprijinul comunitatii” (se poate deduce ca este vorba de
    tehnologii informatice.

    Municipiul Lugoj vrea un sistem informatic integrat pentru
    e-administratie, la care adauga si o lozinca: “Eficienta si
    accesibilitate in sprijinul cetateanului”. In schimb, primaria din
    Adjud se gandeste la “Informatizarea si modernizarea relatiei cu
    cetatenii prin folosirea unui sistem informatic integrat in cadrul
    Consiliului Local al municipiului Adjud”. Primaria Vulcan nazuieste
    la “Sistemul informatic integrat si managementul documentelor”,
    plus servicii publice on-line pentru cetateni. Bistrita a scornit
    un acronim interesant, SIRC, adica Sistem Informatic de Relationare
    Comunitara.

    Asta e primaria, pentru ca prefectul e mai trendy: “@dministratie
    moderna in slujba cetateanului”. In diverse formulari, cam aceleasi
    lucruri le doresc autoritatile locale din Dolhasca, Titu, Campina,
    Comarnic, Giurgiu, Hateg, Targu Frumos, Sannicolau Mare, Salonta,
    Uricani (“portalul e-Uricani”), Calarasi, Babadag, Filiasi… N-am
    parcurs inca un sfert din lista, dar voi incheia enumerarea cu APL
    comuna Vistea, care are un proiect generos: “Cresterea
    performantelor Administratiei Publice Locale si a interactiunii
    acesteia cu cetateanul prin implementarea unei solutii de
    e-guvernare in cadrul parteneriatului dintre Comunele Vistea,
    Augustin, Dragus, Soars, Ticus si Ucea”.

    Nu este nici o doza de ironie in acest rezumat. Chiar cred ca
    oamenii din primarii si consilii locale vor aceste sisteme
    informatice (musai “integrate”) si sunt convins ca buna
    administrare a tarii va incepe de jos. De fapt, indiferent de
    formulari, e vorba cam de acelasi lucru: un sistem de administrare
    a fluxurilor de documente, un portal informativ (incepand cu orarul
    de functionare si terminand cu procedurile de urmat pentru diverse
    aprobari, avize etc.) si cateva servicii web relativ simple, cum ar
    fi depunerea unor cereri si urmarirea on-line a parcursului
    acestora, poate un blog…

    Presupunand ca zece astfel de proiecte vor fi finantate, se vor
    cheltui zece sume de bani pentru acelasi lucru. Desigur, e nevoie
    in unele locuri de ceva dotari hardware (cate-un server, ceva
    routere, poate chiar niste PC-uri simple), dar marea cheltuiala va
    fi pentru software. Iar aici intram in plin absurd: se vor proiecta
    zece sisteme pentru aceleasi cerinte.

    Site-ul osor.eu (Open Source Observatory and Repository) tine de UE
    si gazduieste peste 2.000 de proiecte, dintre care macar jumatate
    vizeaza administratiile locale. Cat ar costa ca vreo cateva sa fie
    adaptate si localizate? Cat ar costa ca din bani publici sa se
    dezvolte in Romania doua-trei proiecte open source cu solutii
    pentru administratiile locale? Mai nimic: cinci minute de
    aritmetica.

  • Conjunctivul si linsajele

    Spuneam in articolul trecut ca am protestat fata de o invitatie
    la boicotarea institutiilor academice si a intelectualilor
    israelieni, semnata si de prietenul meu Gianni Vattimo(1). Eu nu
    puneam la indoiala dezacordul ce poate fi manifestat fata de
    politica guvernului israelian, ci spuneam ca nu se poate sustine,
    ca in apel, ca “academicienii si intelectualii israelieni, aproape
    in totalitatea lor, au jucat si joaca un rol de sustinere a
    guvernelor lor”. Toti stim cati intelectuali israelieni polemizeaza
    pe aceste teme.

    Ei bine, primesc o scrisoare politicoasa de la Vattimo, si in
    acelasi timp si alte mesaje de la cititori care-i impartasesc
    ideile. Vattimo scrie: “Ma simt ca unul caruia i se reproseaza
    utilizarea improprie a unui conjunctiv – inteleg cat de importante
    sunt cuvintele si sintaxa pentru tine ca semiolog – intr-o discutie
    despre linsajul de la Scoala Diaz(2)… Intrebarea esentiala era:
    cati intelectuali italieni de calibrul tau sau, scuza-ma, ceva mai
    mic au luat pozitie in mod public impotriva masacrului din Gaza? Si
    acum cati protesteaza pentru Chomsky oprit la frontiera?”(3).
    Dar eu, legat de linsajul de la Scoala Diaz, nu-i reprosam lui
    Vattimo ca foloseste gresit conjunctivul, ci ca vrea sa-i linseze
    prin represalii pe toti politistii italieni. O idee ce ar trebui,
    imi imaginez, sa fie respinsa de orice persoana cu bun simt. Daca
    pentru erorile unui om se condamna o intreaga categorie sau de-a
    dreptul un popor, poate sa nu insemne antisemitism, dar cu
    siguranta inseamna rasism. Intrebarea esentiala pomenita de el nu
    era de ce nu se vorbeste despre Gaza (chestiune atroce) sau despre
    execrabila interdictie de a tranzita a lui Chomsky (care, in
    treacat fie spus, s-a pronuntat impotriva boicotajului). Intrebarea
    esentiala privea boicotul.

    Toate scrisorile primite de mine se chinuie sa-mi insire argumente
    impotriva politicii guvernului israelian, uitand ca eu insumi am
    declarat ca n-o impartasesc. Articolul meu insa intreba daca, in
    baza unui refuz al politicii unui guvern, pot fi pusi la index de
    catre comunitatea intelectuala internationala toti cercetatorii,
    oamenii de stiinta, scriitorii din tara unde acel guvern
    guverneaza.
    Pare ca ai mei contestatari nu vad nicio diferenta intre cele doua
    probleme. Vattimo, de exemplu, pentru a sublinia ca in ideea
    boicotului exista antisionism, dar nu si antisemitism, imi scrie:
    “Sa fie antisemiti acei multi evrei antisionisti care isi simt
    religiozitatea lor ebraica amenintata tocmai de aceasta politica de
    forta?”. Dar tocmai asta e problema. Daca se admite, si ar fi greu
    sa n-o faci, ca exista multi evrei (si in Israel, atentie) care
    refuza politica de forta a guvernului lor, de ce atunci sa anunti
    un boicot global ce ii implica si pe acestia?

    Circula zilele acestea doua stiri proaste. Una este ca in scolile
    extremistilor religiosi israelieni au fost interzise tragediile lui
    Sofocle, “Anna Karenina”, operele lui Isaac Bashevis Singer si
    ultimul roman al lui Amos Oz. Aici nu e mana guvernului, ci a
    talibanilor locali, si stim ca exista talibani pretutindeni (au
    existat pana si niste talibani catolici care il puneau pe
    Machiavelli la index). Si atunci (a doua stire proasta), de ce
    boicotorii torinezi s-au comportat ca niste talibani cand au
    protestat fata de faptul ca premiul la Salonul Cartii i se acorda
    lui Amos Oz? Prin urmare, daca Oz nu este dorit la Mea Shearim
    (cartierul fundamentalistilor din Ierusalim) si nu e dorit nici la
    Torino (cetatea sacra a Giulgiului), unde trebuie sa mearga acest
    evreu ratacitor?

    Vattimo insista ca a fi antisionist nu este acelasi lucru cu a fi
    antisemit. Cred si eu. Stiu foarte bine ca, in urma cu doi ani,
    atunci cand a afirmat ca era cat pe ce sa dea crezare
    “Protocoalelor inteleptilor din Sion”, nu voia decat sa dea una
    dintre acele replici provocatoare ce sunt specialitatea lui –
    intrucat nicio persoana cu minte si cu studii nu poate sa citeasca
    “Protocoalele” si sa creada ca acel ansamblu de autodenunturi ce se
    contrazic intre ele ar fi o opera autentica (si ca batranii
    intelepti ai Sionului ar fi fost atat de imbecili). Probabil
    Vattimo o fi observat ca pe internet, alaturi de site-urile unde
    este condamnata iesirea lui, exista si o sumedenie unde este
    ridicata in slavi. Orice afirmatie extremista risca mereu sa
    starneasca aprobarea smintitilor.

    Dar Vattimo (si il inteleg bine) la replici de duh nu poate renunta
    si conchide: “Este Ahmadinejad o amenintare de distrugere a
    Israelului? Poate cineva crede cu adevarat acest lucru?”. Ei bine,
    oi fi eu un sentimental, dar mie parca imi e putin frica de unul
    care si-a propus sa elimine o natiune de pe fata Pamantului. Din
    aceleasi motive ce ma fac sa fiu ingrijorat si de viitorul
    palestienienilor.

    Note:
    1. Gianni Vattimo, filozof si politician comunist italian.
    2. In noaptea de 21 iulie 2001, in timpul summit-ului G8 de la
    Genova, politistii de la Reparto Mobile din Roma au descins in
    Scoala Diaz si au luat la bataie, inainte de a-i aresta, 93 de
    manifestanti.
    3. In luna mai a acestui an, Noam Chomsky, unul dintre cei mai mari
    lingvisti din lume, american de origine evreiasca, a fost
    impiedicat sa intre in Fasia de Vest (pentru a sustine o conferinta
    la Universitatea Birzet) din cauza criticilor sale la adresa
    politicii externe a SUA si a Israelului.

  • Si fotbalistii s-au ‘ars’ in imobiliare

    Constienti de averea lor si manati de orgoliu, fotbalistii nu se
    dau in laturi de la acumularea de proprietati cu care sa
    impresioneze, platind insa adesea mai mult decat merita. Cel mai
    recent exemplu in acest sens este o proprietate scoasa la vanzare
    de cuplul, actualmente despartit, format din cantareata Cheryl Cole
    si Ashley Cole, jucator al echipei Chelsea, pe care cei doi au
    platit 3,5 milioane de lire sterline la achizitie, cheltuind
    ulterior o suma insemnata de bani pentru a-si amenaja casa dupa
    gusturile lor.

    Acum casa e la vanzare, dar, din nefericire, situarea sa in
    apropiere de o sosea si o pasarela nu o face prea atragatoare
    pentru cumparatori, asa ca daca ar vrea sa gaseasca repede un
    client, proprietarii vor iesi in pierdere.

    Si alti fotbalisti ajung sa regrete achizitiile la care i-a impins
    dorinta de a epata sau capriciul de a-si cumpara o casa chiar
    atunci cand si-au dorit, fara a asculta de sfatul expertilor
    imobiliari. Capriciul a fost speculat la vremea respectiva de
    vanzatori, care au tinut la pret cand au aflat ce profesie are
    potentialul cumparator.

    Printre cei iesiti in paguba se numara Phil Neville de la Everton,
    care, dupa ce si-a aranjat casa de secol XVIII in stil Versace, a
    vandut-o cu 1,5 milioane de lire, mult sub pretul de 4 milioane de
    anul trecut. O surpriza neplacuta a avut si fostul fotbalist Jamie
    Redknapp: dupa ce s-a mutat in locuinta moderna mult dorita, a
    constatat ca se simte in ea ca intr-un acvariu din cauza
    bovindourilor mult prea mari de la primul nivel.

    Nici Didier Drogba de la Chelsea nu a facut o alegere prea
    inspirata cu vila lui, pe care si-a dorit-o neaparat intr-o zona
    preferata si de alti sportivi, cum ar fi capitanul echipei sale,
    John Terry, sau jucatorul de tenis Andy Murray. Drogba a priceput
    insa abia dupa ce si-a cumparat locuinta ca aceasta nu-i oferea
    prea multa intimitate din cauza situarii la colt de strada.

  • Rochia de mireasa? Nimic mai simplu!

    Ca sa usureze alegerea si astfel sa-si sporeasca numarul de
    cliente, un lant de magazine americane a luat decizia de a instala
    ecrane tactile in unitatile sale, ecrane pe care potentialele
    cliente pot sa vada rochia inainte s-o ceara la proba. Asadar,
    mireasa nu mai trebuie sa probeze o multime de rochii si sa
    constate pe urma ca nu-i plac.

    Solutia propusa de magazin le ofera clientelor posibilitatea de a
    selecta anumite criterii pentru rochia dorita (croiala, decolteu
    sau nu, bretele, dantele etc.) si de a cauta in stocul magazinului
    obiectul care corespunde cel mai mult criteriilor respective.

    Rochia e imbracata de un manechin infatisat intr-un scurt clip
    video. Pe langa modelele in sine, clientele pot vedea si cum arata
    rochiile in diverse culori, asa incat atunci cand se hotarasc sa
    probeze ceva, deja variantele posibile s-au redus considerabil, iar
    timpul si nervii vanzatorilor si ai fericitelor mirese sunt
    crutati.

  • Alice la 145 de ani

    Asa au aparut aventurile Alicei in Tara Minunilor si s-a nascut
    mitul lui Lewis Carroll, despre care se stie foarte mult si foarte
    putin in acelasi timp – scriitor, fotograf, matematician, crestin,
    victorian retinut si rebel neinteles, dar mai inainte de toate
    dotat cu o imaginatie uluitoare, din care au rasarit aventurile
    copilei Alice.

    Anul acesta a stat sub semnul capodoperei absurde a lui Carroll
    datorita noii adaptari pentru marele ecran, semnata de Tim Burton,
    un film care a fost fie adorat de public, fie condamnat de critici
    pentru ca si-a permis prea multe libertati fata de textul original.
    In orice caz, Burton a reusit sa creeze atmosfera exuberanta,
    claustrofoba, deprimanta, absurda a cartii, chiar daca a mai
    amestecat/fuzionat personajele, iar Alice nu prea mai e o
    copila.

    De aici si pana la explozia Alice in toata lumea nu a fost decat un
    singur pas – vitrine tematice Alice in Tara Minunilor in marile
    magazine ale capitalelor lumii, colectii de moda inspirate de
    Alice, tablouri, decoratiuni, mobilier, papusi, tricouri etc.
    Dincolo de toate aceste elemente de recuzita, Alice ramane la fel
    de populara si chiar obsedanta la aproape 150 de ani de la nastere.
    Si la urma urmei nu e vorba decat despre o fetita plictisita, care
    urmareste un iepure si se pomeneste intr-un univers alternativ,
    populat de regine insetate de sange, palarieri nebuni, omizi
    fumatoare si pisici sarcastice.

    La care se poate adauga orice creatura nascocita de imaginatia
    cititorilor, pentru ca de fapt acesta este secretul lui Alice –
    matematicianul Lewis Carroll (adica Charles Lutwidge Dodgson) a
    gasit formula perfecta pentru a ne hrani imaginatia. Cu siguranta,
    e una dintre cartile cu care nu vom face focul in cazul unei noi
    ere glaciare.

    Lewis Carroll, “Aventurile lui Alice in Tara
    Minunilor”, Editura Cartier, Bucuresti, 2010


    Aparitii noi:

    Suspans englezesc

    Nimic nu poate fi mai palpitant decat ancheta unei crime
    misterioase comise intr-un castel englezesc. Toate ingredientele
    suspansului tip Agatha Christie sunt acolo – atmosfera rece,
    decorul si personajele. Romanul lui Gilbert Adair, “Inscenarea lui
    Roger Murgatroyd”, pare un omagiu adus romanului politist
    englezesc. O reuniune de prieteni intr-un castel englezesc, cu
    ocazia Craciunului, se transforma in scena unei crime imposibile.
    Toti au motivele si intentia de a-l ucide pe Raymond Gentry,
    editorialistul unei gazete mondene londoneze. Iar cand stapanul
    castelului cade si el victima, lucrurile se complica. Noroc cu
    fostul inspector al Scotland Yardului si o autoare de romane
    politiste.

    Gilbert Adair “Inscenarea lui Roger Murgatroyd”,
    Editura Trei, Bucuresti, 2010

    O alegere bizara

    Este numai unul dintre capitolele cartii “Irational in mod
    previzibil”, un roman amuzant despre festele pe care ni le joaca
    propria minte si care ne arata cum sa nu ne lasam pacaliti de
    inconstient. Cand il citesti ai impresia ca te uiti la o comedie
    cinica, in stilul “Burn after reading”, iar Dan Ariely, titularul
    catedrei James B.Duke de economie comportamentala, explica
    ratiunile alegerilor noastre bizare, pe piata si in afara ei. De la
    forta remediilor placebo pana la placerile unui pahar de Pepsi,
    Ariely dezbate teoria economica pe intelesul tuturor, in dulcele
    stil american, presarata cu experimente, idei interesante si
    anecdote.

    Dan Ariely, “Irational in mod previzibil”, Editura
    Publica, Bucuresti, 2010

  • Eterna dilema: taiem salarii sau crestem taxe?

    Eduard Janota, ministrul de finante, a declarat saptamana
    trecuta ca statul trebuie sa economiseasca anul acesta 10 miliarde
    de coroane (peste 385 milioane de euro) ca sa se incadreze intr-un
    deficit de 5,3% din PIB, oricum mai mare decat cel promis de Cehia
    prin programul de convergenta trimis la Bruxelles (4,8% din PIB).
    Cele trei partide de centru-dreapta care au castigat in mai
    alegerile si care negociaza formarea unui guvern de coalitie –
    civic-democratii, TOP 09 si formatiunea Afaceri Publice (VV) – au
    propus, ca prima masura, scaderea salariilor cu 5% pentru toti
    demnitarii si inclusiv pentru magistrati, ceea ce ar putea genera
    economii de 290 de milioane de euro, urmata de concedierea a 10%
    din angajatii din sectorul public.

    Janota s-a pronuntat mai curand pentru reduceri diferentiate in
    locul unei taieri uniforme a salariilor, venind de pe pozitia unuia
    care, din mai anul trecut, cand a fost uns in functie, a incercat
    sa faca in asa fel incat deficitul sa nu ajunga la 5% din PIB;
    intre timp, deficitul a depasit insa acest nivel, fiindca au scazut
    incasarile la buget. N-a reusit numai din taieri de cheltuieli, asa
    incat acum crede ca mai eficienta ar fi marirea TVA si impozitarea
    dividendelor, de pilda. Nu el va avea ultimul cuvant insa, ci noul
    ministru de finante care il va inlocui dupa formarea
    guvernului.

    Deocamdata, dupa ce initial s-a opus cresterilor de taxe, Petr
    Necas, posibilul viitor premier, a admis ca ele ar putea fi
    necesare. Expertii economici ai guvernului au propus unificarea TVA
    la 19%, in locul sistemului actual cu cota standard de 20% si cota
    redusa de 10% pentru alimente, medicamente si transport
    public.

    |n plus, toate cele trei partide au anuntat ca vor sa introduca
    taxa de studii pentru invatamantul universitar, in suma probabila
    de circa 770 de euro anual. Organizatiile studentesti au protestat
    energic, argumentand ca taxa de studii va limita drastic accesul la
    facultate al tinerilor saraci si va adanci decalajele din
    societatea ceha. Politicienii vor avea de decis si in privinta
    felului cum va fi reformat sistemul de pensii.

    Echipa de experti economici a guvernului sustine ca va trebui
    redusa contributia la asigurarile de pensii de la 28% la 23% din
    salariul brut, iar cele 23% ar urma sa fie impartite, cu 20%
    mergand la finantarea actualului sistem de stat si 3% in conturi de
    pensii individuale – al doilea pilon al sistemului. Conturile
    individuale ar urma sa fie administrate de fonduri de pensii,
    companii de investitii sau de management al activelor, in functie
    de preferinta asiguratului. Varsta de iesire la pensie va creste
    treptat, insa mai accelerat pentru femei, asa incat, pana in 2035,
    si barbatii, si femeile sa iasa la pensie la aceeasi varsta.