Blog

  • Dupa sase luni

    Desi analistii au fost putin nemultumiti, rezultatele au sunat multumitor.

     

    PROFIT: Pentru primul semestru, profitul net a ajuns la 1,42 mld. lei (403 mil. euro), de 2,3 ori mai mult fata de cel obtinut in perioada similara din 2005.

     

    CIFRA DE AFACERI: A ajuns la 1,78 mld. euro in primele sase luni. In 2005, cifra de afaceri era cat pe ce sa atinga 3 mld. euro, iar in 2004, inainte de a se simti managementul OMV, la o cifra de afaceri de un pic peste 2 mld. euro, pierderile au fost de 240 mil. euro.

     

    COSTURI: 13,5 dolari – costul de extractie al unui baril de petrol, pe care Petrom il vinde cu peste 50 de dolari.

  • Descartes rosacrucianul

    Am un prieten la Opus Dei, dar asta nu inseamna ca sunt membru al Opus Dei. Am un prieten mason, dar asta nu inseamna ca sunt mason. Am multi prieteni evrei, dar din pacate nu sunt evreu. Am prieteni homosexuali, dar sunt heterosexual si (cum spun ei) nu stiu ce am pierdut.

     

    Curiozitatea, circumstantele profesionale, simpatia pot duce la contacte de diferite tipuri, fara ca aceste contacte sa insemne insa si adeziune. La fel s-a intamplat cu Descartes. Biograful acestuia, Baillet, ne spune ca, atunci cand au aparut manifestele Rosa Cruce*), el a incercat cu orice pret sa intre in legatura cu cei ce promiteau doctrine secrete. La acea epoca, magia, alchimia si stiintele naturii, ocultismul si fizica mergeau mana-n mana si o persoana culta era indreptatita sa se intereseze de toate. Newton, parintele stiintei moderne, se impartea intre ecuatiile sale si meditatiile cabalistice. 

     

    Nimic iesit din comun, asadar, daca Descartes, dupa ce in 1614 aparusera in Germania manifestele Rosa Cruce, incerca sa intre in legatura cu acestia. Ceea ce stim de la biograful lui este ca, dupa ce s-a intors la Paris, toata lumea spunea ca ar fi devenit un rosacrucian, dar lui povestea asta nu-i placea si, dat fiind ca adeptii Rosa Cruce erau considerati invizibili, el se facea vazut mai peste tot si mai ales la teatru, pentru ca, daca tot era vizibil, insemna ca nu era un Rosa Cruce.

     

    Descartes nu avea cum sa-i fi intalnit pe membrii Rosa Cruce, pentru ca acestia nu existau. Exista manifestele confreriei, dar presupusii autori ori nu si-au asumat paternitatea acestora, ori au declarat ca le-au facut in gluma. In orice caz, aceste manifeste exprimau o tensiune ideatica in directia unei concordii universale si a unei depasiri a conflictelor religioase ale epocii, si multe personaje ilustre au incercat sa-i contacteze pe autorii lor, producand o imensa literatura rosacruciana, in care fiecare spunea ca nu a reusit sa-i intalneasca vreodata pe adeptii Rosa Cruce.

     

    Faptul ca ulterior au aparut nenumarate confrerii ale rosacrucienilor este de la sine inteles: avand in vedere ca acestia nu existau, oricine putea sa se dea drept unul, fara teama ca ar putea fi demascat. In orice caz, toti erau convinsi ca existau si drept dovada sta splendida argumentare a unui anume Neuhaus (1623): „Tocmai pentru faptul ca ei isi schimba numele si-si mascheaza varsta si ca dupa insasi marturia lor nu se lasa recunoscuti, nu este logic sa se poata nega ca in mod necesar sa se intample ca ei sa existe“. Dificil de spus daca Descartes s-a intalnit cu cineva care pretindea ca-i intalnise pe rosacrucieni, chiar daca este de presupus ca a citit diferite scrieri cu privire la acestia si ca, in parte, ar fi putut fi un sugestionat.

     

    Dar dupa Codul lui Da Vinci lumea are nevoie de secrete dezvaluite, si a le dezvalui iti baga in buzunar cativa dolari in plus. Iata deci ca un matematician precum Amir Aczel (deja autor al unei carti despre „Enigma lui Fermat“) publica acum „Carnetelul secret al lui Descartes“, in care, pe langa numeroase si credibile informatii despre  descoperirile matematice si viata filozofului, intentioneaza sa arate ca Descartes era un rosacrucian. Dovezile lipsesc, dar ajunge daca ii fluturi cititorului ingenuu prin fata ochilor cateva coincidente curioase si jocurile sunt facute.

     

    Descartes a avut legaturi cu un matematician si un mistic cum era Feulhauer: „Asadar, este demonstrat faptul ca Descartes cel putin a schimbat idei cu membrii Rosa Cruce“. Admitand ca Feulhauer ar fi fost rosacrucian, este ca si cum ai spune ca Ioan Paul al II-lea a discutat cu teologi protestanti si ca urmare ar fi fost si el protestant. Leibniz gaseste, intr-adevar, notite ale lui Descartes despre cub (sase fete), octaedru (sase varfuri) si tetraedru (sase unghiuri). Trei luat de sase ori inseamna 666, numarul apocaliptic al Bestiei, asadar Descartes cauta puterea oculta a rosacrucienilor (mentionez ca trei ori sase fac maxim 18 si ca era normal ca Descartes sa fie interesat de geometrie).

     

    Potrivit lui Baillet, Descartes viseaza trei vise ciudate care ii inspira lucrarile ce vor veni. Daca eu visez, pot visa si ceea ce am vazut intr-un film stiintifico-fantastic, asa incat nu este straniu ca Descartes visa imagini de care abunda literatura epocii lui. Kepler era interesat de ocultism (posibil, in acea epoca), elevul sau Burgi era un rosacrucian (nedovedit) si inventase un compas de reductie similar cu cel imaginat de Descartes – iata asadar o marturie a legaturii dintre Descartes si rosacrucieni.

     

    Din pacate, nu se tine cont de ceea ce Aczel chiar spune in alta parte, anume ca acest compas ii servea lui Descartes pentru problema trisectionarii unghiului si ca instrumentul lui Burgi era o varianta a unui compas al lui Galileo. Sa fi fost si acesta un rosacrucian? Mai mult, Aczel, care se bazeaza pe o bibliografie dubioasa, spune ca duplicatele originale ale testelor rosacruciene exista si acum, ceea ce este fals, si comenteaza diferite sugestii de-ale sale cu: „O coincidenta? Probabil“. Modul tipic al provocatorilor de a manipula coincidentele intamplatoare pentru a-i pacali pe fraieri. In cel mai pur stil Dan Brown.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

     


    *) Rosa Cruce (Fratia Rosacrucienilor sau a Rosicrucienilor), ordin legendar ocult, datand din sec. al XV-lea, asociat In general cu simbolul crucii cu trandafir (Rosa Cruce), comun cu cel insusit de anumite ritualuri masonice. Ar fi fost intemeiat de un fost calugar german pe nume Christian Rosenkreuz, care avea in vedere un crestinism antipapal.

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Sportul sare in aer

    Nisa radioului sportiv – care abia a facut ochi, odata cu lansarea Total Sport FM anul trecut – pare sa se fi inchis inainte de a prinde aripi. Sunt insa numai aparente, dau de inteles investitorii: un nou post e anuntat sa emita din toamna, iar cel deja existent – sa o ia de la capat.

     

    Ca niciodata duminica in timpul verii, drumul de la mare spre Bucuresti a fost neasteptat de lejer in seara de 9 iulie 2006. O explicatie ar putea fi aceea ca oamenii plecasera mai devreme decat de obicei, pentru a prinde la TV finala Cupei Mondiale de Fotbal dintre Franta si Italia. Adrian si Nina B. – care petrecusera un week-end la Vama Veche – nu isi facusera insa probleme: meciul putea fi urmarit si la radio (postul national), in masina, in drum spre casa. Ceea ce au si facut. Acum, insa, daca nationala de fotbal a Romaniei ar disputa un meci si cei doi tineri ar vrea sa repete miscarea din iulie, sansele lor de reusita ar fi minime, teoretic vorbind. Motivul? Decizia din iarna a FRF de a ceda drepturile de radiodifuzare (anterior detinute de Radiodifuziunea Romana) catre Total Sport FM, un post de nisa infiintat in urma cu un an pe infrastructura fostului Activ FM (contractul fiind valabil pana la sfarsitul lui 2007 si avand o valoare declarata de 60.000 de euro pe an). Nici la Total Sport FM nu ar putea cei doi urmari ipoteticul meci adus in discutie, intrucat postul in cauza are ca arie de acoperire doar Bucurestiul si imprejurimile, dar mai ales pentru ca nici macar nu mai emite de ceva  vreme. Singura portita ar fi tot postul national de radio, catre care Total Sport FM ar fi cesionat drepturile respective de la FRF, „in afara unui contract insa, deocamdata“, sustin oficiali ai postului. Se pune problema unui contract? Cat ar trebui sa scoata din buzunar Radiodifuziunea Romana pentru acest lucru? Maria Toghina, presedintele radioului public, nu a fost disponibila pana la inchiderea editiei pentru un eventual comentariu. De ce nu mai emite Total Sport FM? Raspunsul poate avea legatura cu o stire Mediafax de acum aproximativ o luna,  conform careia Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a decis sa retraga „decizia de autorizare a postului, pentru ca, in urma unei inspectii a CNA, s-a constatat ca postul nu are studio, nici angajati, ci doar un calculator care emite muzica non-stop“.

     

    Tot Mediafax relata atunci ca retragerea deciziei de autorizare echivaleaza cu interdictia de a mai emite, intrarea in emisie presupunand primirea unei alte decizii de autorizare. „In cele din urma, CNA a ajuns la concluzia ca, din august 2005 (cand s-a infiintat, n.r.) si pana acum, postul – sub denumirea de Total Sport FM – a emis ilegal, el fiind exploatat de o alta companie decat Euro-Sens Suport (titulara licentei de emisie, n.r.) si emitand din alt amplasament decat cel scris pe licenta. Prin urmare, CNA a decis sa retraga licenta de emisie a postului, solicitandu-i sa intre in legalitate in termen de 45 de zile“, mai scria Mediafax.

     

    Ar rezulta, asadar, ca Total Sport FM mai are circa doua saptamani pentru a-si face temele in vederea unei decizii favorabile din partea organismului de reglementare. Razvan Franculescu, director in cadrul CNA, confirma acest lucru, specificand ca undeva intre 7 si 9 septembrie Consiliul va dezbate din nou situatia postului si va lua o decizie in functie de documentatia prezentata. Ce planuri are Total Sport FM? Desi noul proprietar al postului, Vlad Soare – fost viceguvernator al BNR si cunoscut ca apropiat al controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu – a declarat pentru BUSINESS Magazin ca „nu are probleme cu CNA-ul“, demersurile pe care le face postul in aceste saptamani arata totusi faptul ca Total Sport FM vrea sa primeasca o nota buna de la CNA la inceputul lui septembrie. Si ca, mai mult decat atat, „are planuri mari de extindere, despre care nu poate vorbi insa acum“, dupa cum a spus Liviu Wolf, administrator al postului de radio si partener de afaceri al lui Vlad Soare, intr-un interviu pentru BUSINESS Magazin.

     

    Despre ce demersuri este vorba? Primul ar fi insasi schimbarea recenta in actionariatul companiei care detine Total Sport FM – Total Sport Media SRL. Respectiv, daca pana acum circa o luna compania avea patru proprietari persoane fizice – printre care si Vlad Soare -, acum compania il are doar pe acesta drept unic proprietar, conform datelor Registrului Comertului (RC). De notat ca data ultimei inregistrari a Total Sport Media la RC a fost 20 iulie 2006, adica cu circa o saptamana inainte ca CNA sa-i solicite sa inceteze emisia. Schimbarea proprietarului are o legatura directa cu planurile de extindere ale statiei, explica Wolf. „La inceput de drum, contributiile proprietarilor au fost egale. In timp, unii dintre actionari nu au mai vrut sa investeasca, astfel ca postul nu s-a dezvoltat (este vorba, in principal, despre extinderea postului in tara, n.r.). Astfel, alternativele au devenit urmatoarele: fie inchizi postul, iar banii investiti ii treci la pierderi, fie gasesti parteneri si mergi mai departe – si riscul se dubleaza“, a spus administratorul Total Sport FM. Astfel, cum planul de dezvoltare a postului a ramas in picioare, Vlad Soare a hotarat sa cumpere pachetele de actiuni de la ceilalti trei coproprietari persoane fizice si sa duca proiectul mai departe. De unde interesul lui Soare pentru nisa sportiva? Este o chestiune sentimentala in primul rand, explica Liviu Wolf, in numele prietenului si partenerului sau de afaceri. Wolf aminteste de vechile legaturi ale lui Soare cu lumea sportului, inca de pe vremea cand acesta era viceguvernator la BNR. „Daca nu ar fi fost el, Arena Progresul nu s-ar fi facut“, spune Wolf. In al doilea rand, „Soare este genul de om care in clipa in care intra intr-un business, il continua“, a mai spus acesta. Si, nu in ultimul rand, interesul este pur de business, conchide Wolf: piata de radio este aglomerata, dar potentialul posturilor de nisa – si de sport in particular – este foarte ridicat. „In cinci ani de zile, un post de sport poate avea un pret de vanzare foarte bun si, de ce nu, poate fi cotat la bursa“. De notat ca, in prezent, valoarea unui post de radio mediu este mult sub valoarea unui cotidian generalist de top spre exemplu, acesta din urma putand avea o valoare de vanzare de milioane bune de euro sau chiar de zeci de milioane.

     

    In cele circa doua saptamani ramase pana la expirarea termenului de la CNA, postul trebuie sa clarifice si situatia invocata de Consiliu, conform careia ar apartine altei companii – Total Sport Media (Vlad Soare) decat titularului licentei de emisie – Euro-Sens Suport, detinuta de sotia si copiii lui Paul Opris, decedat acum cateva luni (Opris a fost unul dintre fondatorii postului Tele7 abc si s-a numarat printre apropiatii fostului premier Adrian Nastase). Ca o paranteza, de notat ca numele lui Opris a mai fost vehiculat recent si in cadrul tranzactiei anuntate luna trecuta intre SBS Broadcasting si TV K Lumea, licenta pentru acesta apartinand, conform CNA, societatii Ateliere Culturale SRL. Aceasta societate este controlata direct sau indirect de Paul Opris / urmasii acestuia, inclusiv prin intermediul Euro-Sens Suport, detinatoarea licentei Total Sport FM. 

     

    Revenind, cele doua saptamani par destul de aglomerate pentru Total Sport FM, Liviu Wolf admitand ca postul se afla in plin proces de reorganizare si ca de la 1 septembrie se va creiona o noua echipa a postului. In paralel, Wolf spune ca lucreaza la documentatia pentru CNA si la planul de dezvoltare a postului, care va incepe sa emita din nou de la anul. Numai ca echipa lui Soare nu este singura care are de lucru in acest sfarsit de vara. Si echipa omului de afaceri si politicianului Nicolae Bara – cel care detine ziarul Sport Total, lansat in primavara anului trecut – este ocupata, pentru un proiect similar: un post de radio cu profil sportiv. „Este vorba despre Sport Total FM, care va incepe sa emita pe Internet intr-o prima faza, peste doua saptamani“, spune Bara. El a adaugat ca postul pe care il pregateste va incepe sa emita din toamna, pe frecventa 103,7 FM, precizand ca documentatia a fost deja depusa la CNA. Comentand informatia, Vlad Soare exclude insa aparitia unui nume similar celui deja existent – Total Sport FM -, invocand normele in vigoare pentru eliminarea confuziei.  Dar, indiferent de ce nume va avea noul post anuntat – detinut de Nicolae Bara -sau de ce va face mai departe radioul lui Vlad Soare, cert este ca traditionala batalie din presa sportiva incepe sa faca pasi din zona printului si TV si catre undele radio. Iar noile media – Internetul sau telefonia mobila – cu siguranta nu stau cu mainile in san.

  • Pe aceeasi lungime de unda

    Intentia lui Vlad Soare si a lui Nicolae Bara de a investi in radioul sportiv nu este intamplatoare: ambii au avut / au legaturi cu lumea fotbalului:

     

    Vlad Soare

    Legaturile lui Soare cu fotbalul dateaza de cand era viceguvernator BNR (1991-1998), intr-o perioada in care BNR patrona FC National, in care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu detinea actiuni. Dupa plecarea sa de la BNR, Soare a condus Bancorex pana in 1999, dupa care a fost angajat in fruntea grupului financiar Gelsor. A parasit Gelsor dupa izbucnirea scandalului FNI. Soare a fost si consilier al premierului Adrian Nastase pe probleme de finante. In prezent, este membru al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

     

    Nicolae Bara

    Politica, afaceri si fotbal – acestea sunt principalele trei preocupari ale lui Nicolae Bara in prezent. Bara este deputat PD, consilier in grupul de firme Frigotehnica si finantator al clubului UT Arad, antrenata de Marius Lacatus. Legatura lui Bara cu sportul nu se rezuma insa numai la finantarea UTA: de anul trecut Frigotehnica s-a largit cu o institutie de presa, Frigo Media – care editeaza publicatia Sport Total – si cu o tipografie, Frigo Print. Frigo Media va lansa in curand un post de radio sportiv (compania inca asteapta licenta de emisie de la CNA).

  • Cinema de vanzare

    Privatizarea salilor de cinema din administrarea RADEF Romania Film va beneficia de publicitate internationala, conform directorului regiei, Mihail Tintea: „Mai multe societati din Israel, Canada, SUA si Germania si-au manifestat intentia de a cumpara aici lanturi de cinematografe“.

     

    Modalitatile de publicitate si procedura vor intra in atributiile comisiei responsabile de vanzarea salilor, a gradinilor de cinema si a activelor din administrarea RADEF. Aceasta va fi formata din sapte membri: doi reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice, doi reprezentanti ai Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si trei reprezentanti ai Ministerului Culturii si Cultelor (MCC). „Toata procedura va fi stabilita de comisia de vanzare. Probabil se va apela la ziare internationale, Internet, in ideea in care anumite lanturi pot sa prezinte interes pentru potentiali investitori straini“, a spus Mihail Tintea, citat de Mediafax. MCC va incepe procesul de privatizare a salilor de cinema din administrarea regiei peste aproximativ o luna, dupa ce strategia de privatizare va fi aprobata de Guvern.

     

    In prezent, in administrarea RADEF se afla 306 cinematografe, din care 109 sunt inchise, 99 au destinatia schimbata, 60 sunt inchiriate cu obligatia de a difuza filme, iar 38 sunt exploatate pentru proiectii cinematografice. Potrivit lui Mihail Tintea, in exploatarea RADEF vor ramane initial 38 de cinematografe, printre care Patria din Bucuresti, Republica din Cluj, Arta din Targu-Mures si Arta din Sibiu. Pana la urma, si acestea vor fi scoase la vanzare. „In final nu va mai fi nimic la stat, pentru ca si salile de cinema care vor ramane intr-o prima faza la RADEF Romania Film vor fi prinse in procesul de privatizare, fie prin transformarea regiei in societate comerciala, fie prin desfiintarea ei“, a spus Tintea.

  • Sapte Seri renunta la franciza

    Dupa ce a renuntat la contractele de franciza cu diversele firme din orasele in care apare – un proces ce a inceput inca de anul trecut -, ghidul saptamanal de informatie culturala si petrecere a timpului liber Sapte Seri a inceput sa opereze in propria retea de filiale (sapte la numar), informeaza un comunicat.

     

    Ca efect al acestei restructurari, reprezentantii companiei spun ca si-au dublat numarul de angajati si au impus aceleasi standarde in toate cele opt orase de aparitie si in editia de munte. Motivul pentru care Sapte Seri a renuntat la franciza este managementul defectuos, spune publicatia. Acest lucru „punea in pericol imaginea de profesionalism impusa de-a lungul celor opt ani de existenta a ghidului“, se arata in acelasi comunicat. Conform aceleiasi surse, „managementul defectos precum si sistemul de franciza au permis concurentei sa imite inca de la lansare conceptul Sapte Seri si sa mearga pana la a-si inlocui echipa deficienta cu oameni recrutati din Sapte Seri“. „Acum avem echipe proprii in majoritatea oraselor de aparitie si deja am inregistrat evolutii pozitive, care confirma justetea deciziei noastre“, a declarat Andras Kovacs, directorul general al publicatiei.

     

    Conform Sapte Seri, tirajul publicatiei a cunoscut o crestere constanta in ultimii ani: daca in 1998 numarul exemplarelor era de 17.000, in 2000 era 30.000, revista se distribuie acum in 60.000 de exemplare in 610 de locatii in Bucuresti si alte peste 120.000 de exemplare in toata tara.

     

    Cifra de afaceri declarata a Sapte Seri pentru 2005 a fost de 1,7 milioane de euro.

  • Enter The On Demand World 1981

    Anul 1981 inseamna pentru omenire mai mult decat venirea lui Ronald Reagan la conducerea SUA sau a lui François Mitterrand la presedintia Frantei, izolarea virusului HIV sau prima lansare a unei navete spatiale. Fiecare dintre aceste evenimente a afectat bucati mai mari sau mai mici din umanitate. Lansarea in acel an a primului PC avea sa schimbe insa chiar istoria omenirii.

     

    IBM Corporation anunta astazi lansarea celui mai mic si ieftin computer, IBM Personal Computer. Creat pentru afaceri, scoala si uz casnic, sistemul costa numai 1.565 de dolari“, scria in comunicatul de presa al IBM din 12 august 1981. Un sfert de veac mai tarziu, IBM nu si-a mai sarbatorit copilul-minune, pentru ca a iesit din afacerile cu PC-uri. Insa evenimentul nu a trecut neobservat. Nici nu avea cum. Creatia celor de la IBM este importanta pentru ca a schimbat business-ul, comunicarea, modul de petrecere a timpului liber, a dus la aparitia Internetului, a marcat profund piata bursiera, liniile de productie, presa sau cinematografia si a facilitat acumularea unora dintre cele mai mari averi ale lumii.

     

    Cea mai ieftina varianta, de 1.565 de dolari, a IBM PC 5150 era dotata cu un procesor Intel 8088 ce rula la 4,77 MHz, avea o memorie de 16 kilobyte si dispunea de un monitor monocrom. Cantarea aproape 12 kilograme, iar tastatura avea in jur de trei kilograme. (Cu o suma echivalenta, astazi poate fi cumparat un calculator cu procesor dual-core, 1 GB de memorie si hard-disk de 200 GB, impruna cu un monitor LCD de 19’’.)

     

    Modelul destinat companiilor, prevazut cu doua cititoare de dischete, imprimanta si care putea sa ofere afisarea catorva culori, ajungea sa coste 4.500 de dolari. Un sfert de veac mai tarziu, cel mai umil computer se dovedeste de 500 de ori mai rapid si de 32.000 de ori mai puternic.

     

    Formularea Personal Computer – PC – a fost folosita inca inainte de 1981, de Xerox sau Apple Computer. Ceea ce a deosebit creatia celor de la IBM de concurenta reprezentata de Apple sau Commodore au fost cateva elemente de marketing si de fabricatie.

     

    Despre ce este vorba? Conform old-computers.com, in 1981 au fost lansate 50 de modele de calculatoare sau sisteme de calcul, si vorbim numai de un singur an, intr-o perioada de explozie a producatorilor si produselor care incepuse deja de circa zece ani. Pe lista producatorilor sunt prezente nume grele – Casio, Fujitsu, Hewlett-Packard, Matsushita, Motorola, Panasonic, Sharp sau Xerox, dar si mari disparuti, cum este Osborne Corp., companie creditata cu conceperea primului calculator cu adevarat portabil. Dintre modelele anului 1981, doar IBM 5150 a ramas in istorie „A fost combinatia perfecta intre brandul IBM, un nou sistem de operare si interesul crescut al pietei“, explica Benn Konsynski, profesor la Emory University Goizueta Business School. Sistemul de operare in cauza era MS-DOS, creatia Microsoft si baza succesului lui Bill Gates.

     

    „MS-DOS a permis cresterea comunitatii utilizatorilor de calculatoare de la cateva sute la milioane“, adauga Konsynski, citat de CNN. Produsele Apple sau Commodore erau considerate, in mediul de afaceri serios, simple „jucarii“, in timp ce marca IBM i-a permis lui 5150 nu doar sa se impuna, dar sa si aduca cu sine noi concepte. O alta diferenta majora a fost ceea ce inginerii de la IBM au definit drept arhitectura deschisa – posibilitatea asamblarii computerului dintr-o varietate de componente furnizate de mai multi fabricanti din mai multe tari. De aici pana la conceptul „IBM PC compatible“, care sta la baza actualelor PC-uri, nu a fost decat un pas. Columbia Data Products a fost prima companie care a lansat o copie a modelului 5150, in iunie 1982, denumit MPC 1600 „Multi Personal Computer“. Au urmat cei de la Compaq, tot in 1982, dar la cateva luni distanta, pe urma declansandu-se nebunia: Xerox, Digital, Sanyo si Wang aveau sa lanseze propriile modele, bazate pe conceptul IBM si folosind acelasi MS-DOS.

     

    Computerul devine in prima parte a anilor ‘80 un simbol al statutului social: costurile relativ ridicate au adus primele PC-uri in lumea businessului, pe birourile managerilor de top. Destul de rapid PC-ul trece pe mesele secretarelor, apoi isi gaseste loc in biroul de acasa sau in camera copiilor. Asadar, brand, arhitectura deschisa, nevoie pe piata… si mai ce? Oameni. Legendele spun ca initial s-au autointitulat „The Dirty Dozen“ si ca au functionat ca o societate secreta – putini le stiau numele si ce fac ei acolo.

     

    A fost o abdicare de la modul uzual de lucru al IBM, adica proiectare, aprobari periodice, implicarea diverselor compartimente in conceperea produsului, mod de lucru care esuase lamentabil chiar cu predecesorul lui 5150, IBM 5100 – model care s-a dorit ieftin, dar care a ajuns sa coste peste 9.000 de dolari. Asa ca oficialii IBM au recurs la serviciile unei echipe de specialisti autorizati sa poata evita orice restrictii si norme corporatiste. Ideea proiectului, care a primit numele de cod „Project Chess“, era sa ofere pietei ceva deosebit, ieftin si mai ales rapid.

     

    La sefia Project Chess, localizat in Boca Raton, Florida, a fost numit Don Estridge, supranumit mai tarziu „Parintele PC-ului“. Estridge, nascut in 1937, fiul unui fotograf profesionist, a absolvit University of Florida si a lucrat pentru armata americana – pentru care a realizat un sistem radar ce folosea computerul – si pentru NASA. Estridge este responsabil pentru conceptul de arhitectura deschisa (specificatiile masinii erau detaliat explicate intr-un manual ce avea 362 de pagini) si pentru ideea folosirii de componente fabricate de alte companii, fapt care a incurajat creatorii de hardware si software sa isi adapteze produsele pentru a functiona intr-un PC, sporind versatilitatea acestuia. In 1980 Estridge conducea 12 oameni care contabilizau zero venituri. In 1985, divizia de PC-uri a IBM, cunoscuta drept Entry Level Systems, avea 10.000 de angajati si venituri anuale de 4,5 miliarde de dolari. Parintele PC-ului a rezistat unei oferte a lui Steve Jobs, creatorul Apple, care i-a oferit presedintia companiei sale pentru un salariu de un milion de dolari, la care se adaugau un bonus de un milion de dolari la semnarea contractului si alte doua milioane de dolari pentru cumpararea unei locuinte. Din pacate, Estridge nu a trait suficient pentru a vedea ce a „nascut“ el si echipa sa cu adevarat – miliarde de PC-uri in intreaga lume, posta electronica, Internet, aplicatii elaborate sau nebunia jocurilor. La 2 august 1985, Estridge si sotia sa se aflau la bordul zborului 191 al companiei Delta, indreptandu-se de la Fort Lauderdale, Florida, catre Dallas. Prins de o furtuna, avionul s-a prabusit si a sfarsit in flacari. 128 de pasageri au pierit, printre victime aflandu-se, alaturi de sotii Estridge, si alti executivi al IBM, fosti membri ai echipei celor 12.

     

    David Bradley are 57 de ani, s-a pensionat in urma cu doi ani si traieste in North Carolina. Este unul din cei 12, dar a devenit mult mai cunoscut pentru o alta realizare de impact: Bradley a scris in doar cinci minute o linie de cod care marcheaza de cateva decenii lumea IT. Este vorba de combinatia de taste Ctrl-Alt-Delete, care restarteaza computerele blocate. „Nu m-am gandit ca va deveni un simbol cultural. Am facut o multime de alte lucruri, dar Ctrl-Alt-Delete a ramas singurul faimos. De fapt, Bill Gates este cel ce a facut combinatia de taste cunoscuta“, spunea Bradley la pensionare. 

     

    „Dirty Dozen“ au estimat ca IBM va vinde in jur de 250.000 de PC-uri in cinci ani. Au gresit cu 2,5 milioane de unitati. „Cred ca a fost un asa de mare succes din cauza arhitecturii deschise. Aveam un procesor de la Intel si un sistem de operare de la Microsoft. Am facut publice toate detaliile, asa ca oricine voia sa lucreze la o aplicatie beneficia de toate informatiile de care avea nevoie si putea fi increzator ca IBM nu va schimba nimic mai tarziu“, spune David Bradley. A fost in mod cert si o lovitura de marketing: Lord, Geller, Frederico and Einstein, firma de relatii publice a IBM a creat o campanie publicitara centrata pe figura lui Charlie Chaplin, o derogare masiva de la principiile publicitare traditionale ale companiei care a captat atentia publicului. Un alt atu a fost si faptul ca IBM a decis sa-si vanda computerele prin intermediul marilor retele de retail ca Sears sau Roebuck. Iar companiile au apreciat faptul ca pe primul PC puteau rula cateva programe pentru zona de business – EasyWriter pentru texte, VisiCalc, program de analiza financiara si contabilitate. In plus, un numar important de programe pentru afaceri, create de outsideri, au aparut rapid pe piata, in folosul oricarui afacerist, de la contabili si pana la vanzatorii de masini. Astfel ca PC-ul primeste de la revista Time titlul de „Personalitatea Anului 1982“, pentru ca trei ani mai tarziu IBM sa ajunga sa detina 40 de procente din piata calculatoarelor personale.

     

    Pana la inceputul anilor ‘80, pentru IBM computerele insemnau camere cu atmosfera controlata, in care lucrau insi in halate albe, cu alura de medici, in fata unor panouri cu luminite clipitoare. Trecerea la Acorn si miza pe democratizarea calculatorului a fost generata de schimbarile in structura companiei aparute in anii ‘70, cand IBM iese din perioada in care a fost condusa, in mod traditional de membrii familiei Watson (IBM a fost fondata de Thomas John Watson; fiul sau, Thomas John Watson jr. a condus compania din 1952 pana in 1971). Omul care a schimbat IBM a fost Frank Cary, care preia conducerea executiva a IBM in 1973 si care schimba compania din temelii, hotarand divizarea firmei in unitati de business semiindependente. Cary ii angajeaza pe cei 12 si le da divizia din Boca Raton pe mana. Piata nu s-a dovedit pentru cei de la IBM un teren de golf populat cu gentlemeni si unul din elementele care au contribuit la succesul lui 5150 s-a intors rapid impotriva Big Blue. Este vorba de arhitectura deschisa, care a permis aparitia clonelor, adica PC-uri fabricate de mici (la acea vreme) companii. Initial, Compaq si Kaypro, urmate de Gateway si Dell, au adoptat principiile de fabricatie ale computerului Acorn, etichetandu-si propriile PC-uri drept „IBM compatible“. Big Blue nu a acceptat provocarea, dar esecul unor produse ulterioare, cum au fost PCjr. sau PS/2 au demonstrat ca, prin crearea lui 5150 firma iesise, intr-un fel, din zona pe care o stapanea cel mai bine.

     

    Asa ca succesul neasteptat al PC-ului 5150 lasa loc, pentru IBM, unor frustrari in zona productiei de computere personale, de-a lungul ultimului deceniu al secolului trecut. Situatia se transeaza net, in 2004, cand IBM anunta ca renunta la PC-uri si ca transfera drepturile de productie companiei chineze Lenovo. Esecul IBM este compensat de reusitele altora, reusite care se bazeaza pe lansarea lui 5150. Este vorba in special de Bill Gates, care, in baza softului MS DOS care a echipat primul PC, a ajuns sa „stapaneasca“ 90% din computerele lumii. Si sa detina cea mai mare avere pe care a putut-o strange un pamantean pana in prezent.

     

    Povestea relatiei lui Gates cu IBM nu incepe cu fondatorul Microsoft negociind cu cei 12 sau cu alti reprezentanti ai companiei; incepe cu un Gary Kildall, omul care i-a pus lumea pe tava lui Gates. Kildall a scris primul sistem de operare important – CP/M – si este creatorul BIOS-ului, inima computerelor actuale, care face ca hardware-ul sa colaboreze cu software-ul. Povestea incepe cu doua gulere albe de la IBM care au stabilit o intalnire cu Kildall intr-o anume zi a anului 1980. Kildall a lipsit de la intalnire, fiind ocupat sa zboare cu avionul sau personal. Grija negocierilor a lasat-o in seama sotiei sale, care a condus discutiile. Acestea s-au terminat repede, nevasta lui Kildall aratandu-le usa celor doi, dupa ce a  semnat un soi de angajament ca va pastra secretul celor discutate. Kildall a fost un geniu, care a scris CP/M (Control Program for Microprocessors) in 1973. S-a lasat convins cu greu, de catre un prieten, sa infiinteze o companie, iar raspandirea procesoarelor Z80 si 8080, pentru care fusese scris CP/M l-a ajutat sa devina milionar. Kildall s-a dovedit in schimb lenes si nu a tinut pasul cu dezvoltatorii de hardware. Unul dintre acestia, Tim Patterson, a obosit sa astepte un upgrade de la Kildall si a scris propriul sau sistem de operare, numit QDOS.

     

    Mult mai dedicat afacerilor decat boemul Kildall, Gates a cumparat, dupa ce a fost contactat de cei de la IBM, softul lui Patterson pentru 50.000 de dolari. QDOS a suferit un facelift, care l-au transformat intr-un progam mai intuitiv, redenumit MS DOS si care a echipat 5150. Cei de la IBM i-au permis lui Gates sa pastreze drepturile asupra MS DOS, chiar daca acesta le-a luat dublu fata de cat i-au platit lui Patterson. Un sfert de veac mai tarziu, zecile de mii de dolari care s-au rotit in aceasta afacere s-au transformat in zeci de miliarde, care inseamna averea lui Gates, a asociatilor sai si Microsoft in sine.

     

    Un alt profitor a fost Michael Dell. A avut un computer RadioShack inca din scoala generala (nu prea puternic – folosea casete in loc de HDD si il costase in jur de 800 USD). In 1984 abandoneaza facultatea (gest pentru care parintii greu l-au iertat) si isi infiinteaza propria companie de productie si vanzare a PC-urilor. Acum, se afla pe locul 12 in topul celor mai bogati oameni, cu o avere de peste 17 mld. dolari.  Dupa 25 de ani, povestea PC-urilor nu se incheie, chiar daca unii le anunta pieirea. Nu va fi o disparitie, ci, in mod cert, o transformare. Asa cum maruntele „jucarii“ din anii ‘70 au devenit instrumentele de lucru si distractie de astazi, urmasii de mii de ori mai puternici ai lui 5150 vor evolua spre forme greu de ghicit astazi.

     

    In 1981 New York Times scria ca succesul lui IBM PC 5150 a surprins multa lume, inclusiv pe cei de la IBM. Ciudat, sau poate nu chiar atat de ciudat, aniversarea unui sfert de veac de existenta a PC-ului a trecut nebagata in seama de cei de la IBM.

  • Date cheie in istoria PC-ului

    • NOIEMBRIE 1962 Termenul „personal computer“ apare in premiera intr-un articol al NY Times
    • IANUARIE 1973 Firma franceza Realisations d’Etudes Electroniques creeaza microprocesorul Micral, cel care avea sa fie modificat mai tarziu pentru a deveni IBM compatible
    • APRILIE 1976 Primul computer Apple este vandut de Steve Jobs si Steve Wozniak
    • 12 AUGUST 1981 Lansarea IBM PC 5150
    • AUGUST 1982 Commodore Business Machines lanseaza Commodore 64. Computerul se alatura Apple II, IBM PC si Atari 400/800 in topul competitorilor pe piata americana
    • IANUARIE 1983 Revista  Times numeste PC-ul „Personalitatea anului“ 1982
    • MARTIE 1983 Compaq face o clona a IBM PC
    • IANUARIE 1984 Apple lanseaza primul model Macintosh, prevazut cu interfata grafica
    • NOIEMBRIE 1985 Microsoft lanseaza o prima versiune de Windows
    • AUGUST 1991 Organizatia Europeana de Cercetari Nucleare (CERN)  anunta proiectul WWW
    • AUGUST 1995 Microsoft lanseaza Windows 95
    • DECEMBRIE 2004 IBM vinde divizia de PC-uri grupului chinez Lenovo, intr-o tranzactie de 1,75 miliarde de dolari

  • Rigoarea se relaxeaza

    Primul domeniu care se indeparteaza de modelele epocii industriale este cu siguranta productia de software, iar directiile spre care se indreapta metodologiile acesteia sugereaza tendinta de relaxare a regulilor si valorizarea comunicarii informale.

     

    Probabil ca destul de putina lume stie ca istoricul si criticul literar Ovid S. Crohmalniceanu a fost si autorul unor opere de science-fiction. Intr-una dintre povestirile din volumul „Istorii insolite“ (1980) autorul brodeaza pe tema clasica a calatoriei in viitor si ne ofera o viziune cu adevarat insolita: spre deosebire de tiparul obisnuit, calatorul sau in viitor nu intalneste o societate tehnicista, ci, dimpotriva, una dedicata mai degraba delectarii si artelor. Desi omniprezenta, tehnologia este discreta si nu constituie o preocupare in sine. Desigur, suntem departe de un astfel de ipotetic viitor, insa unele tendinte actuale par sa dea o nota de credibilitate utopiei lui Crohmalniceanu. Un exemplu devenit deja clasic este enciclopedia Wikipedia, care ilustreaza poate cel mai bine ceea ce se cheama astazi „peer production“ – adica un model de productie in care creatorii unui produs colaboreaza „de la egal la egal“, se organizeaza spontan iar proiectul si agenda sunt oarecum vagi. Si totusi, in acest fel a luat fiinta o opera impresionanta, care la momentul la care scriu acest rand aduna nu mai putin de 1.319.964 de articole (doar in limba engleza).

     

    Pe acelasi model functioneaza numeroase alte proiecte, cum ar fi de exemplu Digg. Aici publicul (adica oricine) poate furniza referinte la stiri sau articole pe care le considera de interes, iar comunitatea le alege pe cele mai relevante, care astfel acced la o pozitie mai vizibila. Ceea ce se reproseaza acestor proiecte este lipsa de rigoare. Dar tocmai aceasta lipsa de rigoare pe care organizarea informala o induce este cea care face diferenta, cea care pare sa le asigure eficienta. Este tocmai elementul de noutate care vine sa contrazica modelul de productivitate al epocii industriale, intruchipat de „banda de montaj“ si tot ce aceasta implica: planificare, disciplina, metoda. Se poate argumenta ca atat Wikipedia, cat si celelalte proiecte asemanatoare nu pot fi considerate lucrative propriu-zise, ca rezultatul lor nu este un produs care sa aiba o valoare de piata. Exista insa un contraexemplu major: sistemul de operare Linux a fost realizat tot pe baza unui model de organizare spontana de tip „peer production“, iar rezultatul este un produs care este tot mai semnificativ pe piata de software. Din nou se poate obiecta ca atat Linux, cat si alte proiecte software open source sunt oarecum excentrice prin faptul ca se bazeaza pe voluntariat si pasiune, ca nu sunt girate de o organizatie formala si, prin urmare, sunt un simplu hobby. Insa, din perspectiva istorica, proiectul Linux a fost prima proba concreta ca un astfel de model de productie nu doar ca poate functiona, dar poate fi chiar extrem de eficient.

     

    Intr-un celebru eseu, Eric S. Raymond pune in contrast modelul clasic al productiei de software, bazat pe o organizare riguros ierarhica (pe care-l numeste „catedrala“) cu modelul aproape anarhic pe care s-a bazat dezvoltarea Linux-ului („bazarul“). De fapt, este vorba de doua metodologii diferite, iar succesul Linux a pus pe ganduri industria de software. Tot mai multi experti in ingineria software au inceput sa puna la indoiala eficienta metodologiei clasice – numite oficial „in cascada“ – care prevedea un ciclu de dezvoltare in care fazele se succedau intr-o ordine prestabilita: analiza cerintelor, proiectare, implementare, testare, instalare si integrare si mentenanta.

     

    Nu este greu de observat ca metafora benzii de montaj transpare in acest model, mai ales in situatia tipica in care echipe diferite sunt alocate diferitelor faze. Desigur, modelul are avantajul de a fi predictibil si masurabil din punct de vedere a resurselor, dar reversul este ca e rigid. In replica, un grup de experti au propus in 2001 un nou model, pe care l-au numit „dezvoltare agila“, care se bazeaza pe o evidenta relaxare a regulilor: accentul se pune pe indivizi si pe interactiunea informala dintre acestia si nu pe procese riguroase, pe software functional si nu pe documentatie ampla, pe colaborarea cu utilizatorul si nu pe negocierea contractului, pe posibilitatea schimbarilor si nu pe urmarea unui plan. Desi copios inspirata din metodele practicate de comunitatile open source, metodologiile „agile“ sunt tot mai populare in firme pur comerciale si par sa semnaleze ca productia de software se indeparteaza de rigorile tipice epocii industriale.  Intre timp, Wikipedia a crescut cu 277 de articole.

  • Internet non-profit

    O tehnologie moderna, un concept cu nuante socialiste si cea mai capitalista natiune a lumii. O combinatie mai putin obisnuita, care le-ar putea aduce locuitorilor din Boston acces la Internet fara fir.

     

    Primaria orasului american ia in consi-derare o varianta inedita pentru acoperirea cu internet Wi-Fi a Bostonului. Rolul furnizorului ar urma sa fie al unei organizatii non-profit, care ar urma sa construiasca si sa intretina reteaua la costul minim necesar si cu tarife finale mici. Oficialii cred ca aceasta este o buna solutie pentru ca proiectul sa indeplineasca cel mai bine nevoile „civice“, fiind ferit de alte interese comerciale.

     

    „Credem ca varianta non-profit ar fi cea mai buna pentru reducerea costurilor, in asa fel incat serviciile de Internet wireless sa fie disponibile in orice cartier“, a declarat primarul Thomas Menino in cadrul unei conferinte de presa. Dar mai apare o problema. Organizatia non-profit trebuie sa stranga o suma apreciabila, estimata la o valoare cuprinsa in intervalul 16-20 de milioane de dolari, pentru a putea construi reteaua metropolitana. Alte orase americane au lasat libera concurenta sa functioneze in interesul cetatenilor, permitand mai multor companii sa dezvolte retele care acopera aceleasi zone. Un consumator nemultumit poate astfel sa aleaga liber una dintre celelalte retele disponibile, iar furnizorii au fost obligati prin contract sa acopere si zonele mai sarace ale oraselor. Mai multi locuitori ai orasului au spus ca asteapta cu interes punerea in practica a proiectului, dar exista si voci care pun la indoiala succesul sau.

     

    Citat de presa internationala, editorul publicatiei Wi-Fi Networking News s-a aratat sceptic ca si alte orase americane vor urma exemplul celor din Boston, in conditiile in care ar putea „cere oferte de la companiile care bat la usa si sunt dispuse sa plateasca pentru a-si putea construi retelele“.

     

    Boston este unul dintre cele 250 de orase americane care au inceput deja sa foloseasca servicii de internet prin unde radio Wi-Fi, dar pentru moment nici unul dintre ele nu are acoperire totala, cel mai aproape de acest deziderat fiind San Francisco. Modelul de business non-profit pe care il ia in considerare primarul din Boston urmareste sa scada pretul lunar al conexiunilor internet de acest tip de la aproximativ 40 de dolari la doar 15, pentru toti cei 590.000 de locuitori ai orasului. Mai ieftin ar putea fi doar pentru locuitorii orasului San Francisco, unde Google are planuri sa dezvolte o retea completa cu acces gratuit, ale carei costuri sa fie acoperite din publicitatea „servita“ utilizatorilor.