Tag: zvonuri
-
Gabriela Firea neagă zvonurile privind demisia: Sunt cât se poate de întreagă şi aptă de muncă
Gabriela Firea a infirmat, marţi, pe pagina sa de Facebook zvonul ”otrăvit” care circulă ”prin mediul politic şi prin presă” că nu ar mai fi trecut pe la biroul său de la Primăria Capitalei şi că intenţionează să-şi dea demisia în curând.”Azi circula un zvon otravit prin mediul politic şi presă: că nu am mai trecut pe la birou, că îmi voi anunţa demisia în curând, se caută deja şi înlocuitori. Sunt convinsă că mulţi m-ar vrea plecată, pentru că am stârpit reţelele de interese obscure din Primăria Generală. Dar sunt şi mai mulţi, oameni de bună credinţă şi oneşti, care vor să-mi duc mandatul la bun sfârşit iar la anul să candidez din nou”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.Ea spune că, deşi au trecut doar două săptămâni şi jumătate de la intervenţia chirurgicală ”dificilă” pe care a suferit-o, se află totuşi la primărie, iar, pentru conformitate, ataşează mesajului să mai multe imagini cu ea şi echipa sa de la primărie, cu un exemplar al unui ziar de miercuri, 10 aprilie, pentru a dovedi că se află la serviciu. -
Preşedintele Nigeriei neagă zvonurile că ar fi decedat şi ar fi fost înlocuit cu o sosie ori clonă
Buhari, în vârstă de 76 de ani, care intenţionează să candideze pentru un nou mandat de preşedinte, a lipsit timp de mai multe luni din ţară din cauza unor probleme de sănătate.
În 2017, Buhari a fost timp de trei luni în concediu medical în Marea Britanie, fără însă să dezvăluie de ce boală suferă.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO
De ani de zile circulau zvonuri cum că Vladimir Putin şi-ar fi construit un palat impresionant în sudul Rusiei cu banii furaţi de la fondul de stat, informează International Business Times.În 2015 au fost publicate fotografii ale palatului situat lângă Praskoveevka, în Krasnodar Krai. Proprietatea de 67 de hectare situată lângă Marea Neagră are terenuri de sport, parcuri, piscine şi chiar un mic sat pentru personal.În documentele publice se arată că proprietatea este un hotel, dar activiştii ruşi din opoziţie susţin că palatul aparţine lui Putin, iar acest fapt este demonstrat de prezenţa serviciilor de securitate, dar şi de anumite documente incriminatoare care demonstrează cine este defapt proprietarul palatului.Costurile construcţiei palatului au fost estimate (2009) la 1 miliard de dolari de către Kolesnikov, un opozant al lui Putin.Primele fotografii cu clădirea au apărutîn 2010 pe site-ul RuLeaks.net, varianta rusească a WikiLeaks. Kremlinul a negat în mod constant că palatul este construit pentru Putin, şi a respins acuzaţiile de corupţie. -
Mitingul Diasporei, finanţat DIN STRĂINĂTATE? PSD cere investigarea ZVONURILOR din spaţiul public
”PSD cere instituţiilor statului să investigheze de urgenţă informaţiile de o gravitate excepţională care au apărut în spaţiul public cu privire la finanţarea externă a protestelor de stradă şi premeditarea acţiunilor violente de la mitingul din 10 august. Cetăţenii României, mai ales participanţii de bună credinţă la aceste manifestaţii, au dreptul să ştie întreg adevărul din spatele acestor mişcări de stradă, cine sunt autorii manipulărilor şi intoxicărilor publice, cine a plătit şi cu scop real s-a urmărit provocarea unei reacţii emoţionale împotriva instituţiilor statului român şi a ordinii constituţionale”, se arată într-un comunicat de presă remis Mediafax.
PSD consideră că informaţiile apărute în presă cu privire la mitingul din 10 august ”conţin indicii temeinice cu privire la acţiuni subversive menite să vulnerabilizeze siguranţa naţională şi autoritatea statului român”.
”Astfel de chestiuni nu pot rămâne neinvestigate de organele de anchetă. Nu este o dispută de ordin politic, ci un risc major care vizează România. În egală măsură, PSD apreciază că se impune realizarea unui cadru legal care să asigure transparenţa totală a surselor de finanţare şi a intereselor celor care iniţiază, întreţin şi amplifică proteste de stradă în România”, se mai arată în comunicatul social-democraţilor.

“E adevărat că Simona a luat 500.000 de dolari de la Gică Hagi?”
Stere Halep a lămurit zvonurile potrivit cărora s-a împrumutat de la Gică Hagi pentru a-i susţine cariera Simonei
Între Halep şi Hagi există o legătură strânsă, însă relaţia dintre cei doi nu are nicio conotaţie financiară! Tatăl Simonei a fost întrebat dacă este adevărat că fiica sa a primit bani de la Gică, într-un moment în care tenismena nu-şi mai putea susţine cariera, iar Stere a clarificat problema: “Acest lucru e total fals şi vreau să se ştie asta din vorbele mele. Ţin foarte mult să clarific această problemă şi mă bucur că m-aţi întrebat. Nu s-a pus niciodată problema de un asemenea ajutor. Să ştiţi că este o relaţie de respect reciproc între noi şi Gică Hagi. El este Rege, iar Simona este Regina”, a declarat Stere Halep într-un interviu acordat Fanatik.
-
Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO
De ani de zile circulau zvonuri cum că Vladimir Putin şi-ar fi construit un palat impresionant în sudul Rusiei cu banii furaţi de la fondul de stat, informează International Business Times.În 2015 au fost publicate fotografii ale palatului situat lângă Praskoveevka, în Krasnodar Krai. Proprietatea de 67 de hectare situată lângă Marea Neagră are terenuri de sport, parcuri, piscine şi chiar un mic sat pentru personal.În documentele publice se arată că proprietatea este un hotel, dar activiştii ruşi din opoziţie susţin că palatul aparţine lui Putin, iar acest fapt este demonstrat de prezenţa serviciilor de securitate, dar şi de anumite documente incriminatoare care demonstrează cine este defapt proprietarul palatului.Costurile construcţiei palatului au fost estimate (2009) la 1 miliard de dolari de către Kolesnikov, un opozant al lui Putin.Primele fotografii cu clădirea au apărutîn 2010 pe site-ul RuLeaks.net, varianta rusească a WikiLeaks. Kremlinul a negat în mod constant că palatul este construit pentru Putin, şi a respins acuzaţiile de corupţie. -
Anunţ de ultima oră despre legea pensiilor. Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare
“Am văzut tot felul de ştiri false pe net că aş fi anunţat eu a 13-a pensie şi că legea va fi gata în două săptămâni. Legea va fi gata în octombrie, cum scrie în programul de guvernare, iar varianta urmează să fie aprobată săptămâna viitoare de coaliţie şi de abia după aceea vom da forma finală a textului de lege care va fi transmisa Parlamentului”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, scrie relaitatea.net
Ministrul Muncii a vorbit şi despre posibilitatea creşterii vârstei de pensionare:
“Nu scrie nimic în programul de guvernare şi nici nu am modificat aici referitor la vârsta de pensionare”, a precizat ministrul Muncii.
-
Postul de televiziune BBC, acuzat că a provocat durere în mod deliberat prinţului Harry, după ce a susţinut că acesta nu este fiul prinţului Charles
Nu este prima oară când acest zvon apare în presă, dar cel mai recent cadru în care a fost făcută afirmaţia este în drama produsă şi difuzată de BBC2, intitulată ”King Charles III”.
Apropiaţi ai familiei regale au spus că zvonul dureros nu ar fi trebuit să fie niciodată inclus într-un program BBC.
Cea mai apropiată confidentă a prinţesei Diana, a spus: ”BBC provoacă în mod deliberat durere unei persoane, într-o manieră obscenă. Prinţul Harry avea doar 12 ani cînd mama lui a murit, iar acum ea nu mai este printre noi ca să-l sprijine. Nu cred că acesta este motivul pentru care milioane de oameni îşi plătesc taxa de licenţă”.
Hewitt, presupusul tată al lui Harry, neagă vehement zvonurile, care au înfuriat-o groaznic şi pe Diana însăşi, potrivit fostului ei bodyguard, Ken Wharfe.
Show-ul difuzat de BBC este o adaptare după piesa semnată de Mike Bartlett, ”West End”, care înfăţişează domnia prinţului Charles după ce aderă la tron.
În show, nişte prietenii îi fac cunoştinţă lui Harry cu o tânără pe nume Jess, care îl întreabă: ”Este Charles tatăl tău? Sau este celălalt?”.
Observând părul roşcat al lui Harry, aceasta continuă: ”Dacă ai fi băiatul lui Hewlitt, ai fi dat afară din familie”.
Personajul Harry rămâne tăcut, în timp ce unul dintre prietenii care le-au făcut cunoştinţă o corectează pe femeie şi îi spune că de fapt numele este Hewitt, nu Hewlitt.
Un alt prieten neagă cu empatie zvonul.
Tory Sir Nicholas Soames, un prieten apropiat al prinţului Charles, a spus: ”Din câte am auzit, drama asta este repulsivă, e o mizerie, şi nu am de gând să o urmăresc”.
Zvonul dureros conform căruia Harry e fiul lui Hewit a ieşit la iveală în mod frecvent şi se bazează doar pe faptul că ambii bărbaţi au părul roşcat, deşi această culoare de păr este deţinută şi de alţi membri din familia Spencer, rudele Dianei.
Cei doi – Diana şi Hewitt – au avut într-adevăr o aventură, între 1986 şi 1991, dar asta s-a întâmplat la doi ani după ce Harry a fost născut.
Oricum, întrebat dacă este tatăl prinţului, Hewitt a declarat într-un interviu: ”Nu, nu sunt”.
-
Vladimir Putin ar putea fi, în secret, cel mai bogat om din lume
Cea mai des menţionată estimare provine de la fostul consilier la nivel înalt al Kremlinului, Stanislav Belkovsky. În 2007, el a afirmat că Putin avea o avere de cel puţin 40 de miliarde de dolari – cifre care l-ar fi plasat în primele zece locuri din clasamentul miliardarilor Forbes. Sursa Kremlinului şi-a bazat estimările asupra presupuselor mize ale lui Putin în mai multe companii, mai ales în sectorul petrolier. „Cel puţin 40 de miliarde de dolari, asta după cunoştinţele mele. Dar bănuiesc că există nişte afaceri despre care nu ştiu nimic”, spunea sursa la acea dată. Mai târziu, în 2012, Belkovsky şi-a mărit estimările la 70 de miliarde de dolari, pe baza unor informaţii noi din „surse confidenţiale din jurul corporaţiilor”, potrivit unui interviu. Acest lucru l-a adus pe Putin la o distanţă remarcabilă de Bill Gates, care, potrivit Bloomberg, este cel mai bogat om din lume, cu o valoare netă estimată de 84 miliarde de dolari. Un critic mai puţin credibil afirma, de asemenea, că averea reală a lui Putin ar putea ajunge la 200 miliarde de dolari.
Putin are, de asemenea, şi „capcane” vizibile, care îi demonstrează bogăţia. Printre presupusele sale posesii se numără un palat în valoare 1 miliard dolari. Iar dacă zvonurile sunt adevărate, acesta nu ar fi singurul palat al lui Putin. El se bucură de alte 20 de palate, patru iahturi, 58 de avioane şi o colecţie de ceasuri în valoare de 400.000 de lire sterline, potrivit unui dosar scandalos întocmit de un fost vicepremier în 2012.
Spre deosebire de celălalt mare lider al lumii, Donald Trump, Putin a redus în mod public valoarea averii sale. „Eu sunt cel mai bogat om nu numai din Europa, ci în întreaga lume: colecţionez emoţii. Sunt bogat datorită faptului că poporul rus mi-a încredinţat de două ori conducerea unei mari naţiuni. Cred că este cea mai mare bogăţie”, a declarat acesta.