Tag: ZOMBIE

  • Business Halloween: Cine sunt investitorii “zombie” din economia românească – FOTO

    “Business-ul este un adevărat sport sângeros. Mii de firme se nasc şi mor în acelaşi an în România, sufocate în hăţişul plin de capcane care este lanţul economic. În ultimul an, peste 2.000 de societăţi şi-au căpătat faima de «zombie», având o existenţă de numai câteva luni. Să faci afaceri în România nu este deloc un lucru uşor. De la găsirea unor clienţi serioşi, la amânarea plăţii unor facturi şi efectele insolvenţelor sau falimentelor, sunt tot mai multe afaceri care îşi închid porţile pentru că nu au capitalul necesar de subzistenţă”, se arată într-un studiu realizat de KeysFin.

    În 2014, potrivit datelor KeysFin, au fost 2.067 de astfel de societăţi care, abia înfiinţate, şi-au suspendat activitatea sau au cerut radierea la Registrul Comerţului.

    Peste 60% dintre ele au activat în comerţ şi servicii, domeniile cele mai dinamice ale economiei dar şi cele care au cel mai ridicat risc investiţional.

    “Vorbim, în primul rând, de mici afaceri, SRL-uri înfiinţate pentru a derula operaţiuni de comerţ, dar şi business-uri din alte domenii, precum construcţii, intermedieri, producţia de bunuri de larg consum şi HORECA, adică hoteluri, baruri şi restaurante. Sunt firme care au tăiat măcar o factură şi n-au avut forţa financiară sau know how-ul managerial care să le facă să continue”, afirmă analiştii de la KeysFin.

    Printre firmele considerate “zombie” se află şi un număr semnificativ de societăţi de portofoliu, înfiinţate de oamenii de afaceri doar pentru a derula unele tranzacţii şi care, o dată folosite, sunt închise imediat.

    Statistica KeysFin arată că cele mai multe firme “zombie” au fost înregistrate, anul trecut, în Bucureşti – 675, capitala fiind urmată de Ilfov cu 145, Bihor cu 134, Constanţa cu 133, Timiş cu 120 şi Cluj cu 106.

    La polul opus se află zonele în care business-ul este unul la cote ceva mai reduse, precum Tulcea, Botoşani, Harghita şi Covasna, unde s-au înregistrat, în 2014, sub 10 firme considerate “zombie”, adică care n-au rezistat mai mult de câteva luni.

    Potrivit datelor KeysFin, dintre cele 2067 de firme “zombie”, 1.145 au depus datele financiare la Ministerul Finanţelor, iar cifra de afaceri cumulată a depăşit 214,1 milioane de lei.

    “Datele arată că aceste efemeride au relizat o medie de peste 41.000 de euro per firmă, ceea ce înseamnă destul de mult pentru nişte societăţi nou înfiinţate”, au afirmat experţii KeysFin.

    Capul de afiş l-a deţinut compania Elro Power Instal SRL din Bucureşti, aflată în lichidare, care a raportat o cifră de afaceri de 18,8 milioane de lei.

    “Raportat la totalul firmelor înregistrate în 2014, de 101.627 companii, numărul firmelor zombie pare mic însă aceasta este doar o perspectivă. În realitate, există alte câteva zeci de mii de firme pe care le putem clasa la acest capitol pentru că, deşi au fost înfiinţate, n-au desfăşurat nicio activitate, iar patronii nu le-au închis doar pentru că n-au ajuns să facă actele sau, pur şi simplu, le ţin cu speranţa că în viitor vor reuşi să le activeze”, spun economiştii de la KeysFin.

    Pe lângă firmele “zombie”, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, anul trecut au mai dispărut din mediul economic peste 90.000 de firme, dintre care 76.483 au fost radiate, iar alte 15.788 şi-au suspendat activitatea.

    Potrivit experţilor KeysFin, din totalul firmelor înregistrate în economia românească, doar un procent între 70-80% înregistrează activitate economică, adică derulează facturi şi îşi raportează datele la Ministerul Finanţelor.

  • Trei cântăreţi din grupul Backstreet Boys şi un solist din NSYNC vor juca într-un western cu zombie

    Nick Carter, membru al grupului Backstreet Boys, va scrie scenariul acestui lungmetraj SF, intitulat “Dead7”, în care va juca alături de doi dintre colegii lui de trupă, Howie Dorough şi A.J. McLean, dar şi de Joey Fatone, unul dintre soliştii grupului NSYNC. De asemenea, Nick Carter vrea să îl includă în proiect şi pe Jordan Knight, membru al unei alte trupe celebre din anii ’90, New Kids On The Block.

    “Este un film futurist, un western cu accente horror. Personajul meu este creat în aceste zile. Voi juca rolul unui băiat bun care va contribui la salvarea lumii”, a declarat Nick Carter într-un interviu acordat revistei Rolling Stone.

    Filmul va fi produs de The Asylum, compania de producţie aflată în spatele lungmetrajelor din franciza “Sharknado”.

    Joey Fatone, membru al grupului NSYNC, spune că noul film va contribui la dispersarea zvonurilor despre o presupusă rivalitate în anii ’90 între grupurile pop-dance Backstreet Boys şi NSYNC: “Nu am lucrat niciodată împreună la un proiect. Oamenii au crezut întotdeauna că suntem un fel de rivali. E o presupunere amuzantă – nu a existat niciodată vreo animozitate între noi. Acum, vom lămuri lucrurile pentru totdeauna, făcând acest film împreună”.

    Grupul Backstreet Boys, unul dintre cele mai celebre “boy band-uri” din lume, şi-a lansat cel mai recent album de studio, intitulat “In A World Like This”, în anul 2013.

    Grupul NSYNC, din care a făcut parte şi cântăreţul Justin Timberlake, s-a reunit şi a cântat pentru ultima dată în componenţa sa originală la gala MTV Video Music Awards din 2013.

  • Pentagonul a elaborat un ghid de supravieţuire în cazul unei apocalipse cu zombie

    Informaţia despre planurile făcute de Pentagon de a rezista în faţa unui atac al “morţilor-vii” provin dintr-un document neclasificat, obţinut de publicaţia Foreign Policy, denumit “CONOP 8888” – cunoscut şi sub denumirea “Counter – Zombie Dominance”, informează dailymail.co.uk.

    Documentul a fost redactat pe 30 aprilie 2011 şi reprezintă un rezumat detaliat despre felul în care oamenii trebuie să lupte contra mai multor tipuri de zombie.

    Potrivit acestui ghid, “cel mai rău scenariu” se referă la un atac al zombie-lor, în care “mexorţii-vii” mâncători de oameni îi infectează pe aceştia foarte repede, lăsând rasei umane foarte puţin timp la dispoziţie pentru a reacţiona adecvat.

    Acelaşi document vorbeşte şi despre “CZ”, un termen ce desemnează “găinile zombie”.

    “Deşi pare ridicol, acesta este de fapt singurul tip de zombie despre care s-a dovedit că există cu adevărat”, afirmă autorii raportului.

    “Aşa-zisele «găini zombie» se referă la găinile bătrâne care nu mai pot să facă ouă şi sunt eutanasiate de fermierii americani cu monoxid de carbon, apoi îngropate, iar ele revin la suprafaţă scormonind pământul cu ghearele”, se afirmă în documentul CONOP 8888.

    Alte posibile atacuri asupra rasei umane le include pe cele ale “zombie-lor magici malefici”, creaţi prin experimente oculte, cele ale “zombie-lor vegetarieni”, care consumă doar produse vegetale, neameninţând astfel viaţa umană, şi cele ale “zombie-lor din spaţiu”.

    Raportul afirmă că “acest plan nu a fost conceput ca o glumă” şi îşi are originea în planurile unor militari din Omaha, un oraş din statul american Nebraska, care au dorit un scenariu pentru o situaţie de urgenţă naţională.

    Ei au conceput planul unui atac al zombie-lor în cadrul căruia au antrenat populaţia civilă pentru a o ajuta să supravieţuiască într-o lune post-apocaliptică, iar desfăşurările de forţe militare au reprezentat un factor important în acest plan.

    “Documentul este un instrument de antrenament, folosit în exerciţiile militare, în timpul cărora recruţii învaţă conceptele de bază ale planurilor militare, prin intermediul unui scenariu fictiv. Acest document nu reprezintă un plan al Comandamentului Strategic al Statelor Unite”, a explicat Pamela Kunze, căpitan în Marina americană, într-un e-mail adresat publicaţiei Foreign Policy.

    În cinematografie, nu este deloc un fapt neobişnuit ca armata să fie chemată pentru a salva lumea de atacurile zombie-lor. În comedia “Shaun of the Dead” din 2004, soldaţii ajung exact la timp pentru a-l salva pe eroul principal.

    În 2012, trupele americane s-au antrenat pe baza unui scenariu bazat pe o falsă invazie cu zombie.

    Sute de militari, poliţişti şi angajaţi din domeniul medical au participat la acel exerciţiu militar inspirat din filmele cu zombie de la Hollywood în cadrul programului de antrenare a lor pentru situaţii de urgenţă.

    În acel exerciţiu militar, denumit “Zombie Apocalypse”, un personaj de rang înalt este prins într-un sat, înconjurat de zombie, în momentul în care o bombă explodează.

    Personajul de rang înalt este rănit, iar echipa lui de securitate trebuie să traverseze oraşul, în timp ce îi împuşcă pe acei zombie invadatori.

    La un moment dat, unul dintre bodyguarzi este rănit de zombie şi trebuie transportat la o unitate medicală mobilă pentru a fi decontaminat şi tratat.

    Pentagonul nu este singura organizaţie care a alcătuit astfel de planuri.

    În 2012, Marea Britanie a alcătuit şi ea un plan naţional de supravieţuire în cazul unui atac al zombie-lor, ca răspuns la o solicitare venită din rândul societăţii civile.

    O solicitare ce a avut la bază legea britanică Freedom of Information a evidenţiat un nivel surprinzător de pregătire a autorităţilor britanice pentru această eventualitate.

    Ministerul Apărării nu va conduce acţiunea de stopare a unui astfel de atac, precizează Daily Telegraph, întrucât acest rol revine cabinetului premierului britanic, care coordonează planurile guvernamentale de urgenţă.

    Ministerul Apărării a răspuns acelei solicitări publice în felul următor: “În eventualitatea unui incident apocaliptic (cu zombie), orice plan de reconstrucţie şi readucere a Marii Britanii la gloria ei de dinainte de atac va fi condus de cabinetul premierului şi, de aceea, orice activitate de pre-planificare ar trebui să aibă loc în acelaşi cabinet. Rolul Ministerului Apărării în cazul unui astfel de eveniment va consta în asigurarea suportului militar pentru autorităţile civile, nu în conducerea operaţiunilor militare”.