Tag: Ziua Unirii

  • O nouă zi liberă pentru români! Preşedintele Iohannis a promulgat legea

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, devine zi liberă nelucrătoare, informează Mediafax.

    Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa la începutul lunii septembrie cu 209 voturi ”pentru”, 4 ”împotriva” şi 2 abţineri.

    Proiectul de lege depus de mai mulţi parlamentari PSD modifică alineatul 1 al articolului 139 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii.

    Astfel, data de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române este declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale – 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun.

  • O nouă zi liberă pentru români! Preşedintele Iohannis a promulgat azi legea

  • Românii vor avea parte de o nouă zi liberă

    Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea privind declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române ca zi liberă nelucrătoare, cu 209 voturi ”pentru”, 4 ”împotriva” şi 2 abţineri.

    Codul Muncii mai prevede şi două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

    Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat şi nu a fost sprijinită de Guvern în plenul Camerei Deputaţilor.

    Legea merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

  • Românii ar putea beneficia de O NOUĂ ZI LIBERĂ

    Întorşi din vacanţă, aleşii votează mai multe legi rămase restante din sesiunea trecută, printre care şi cea privind declararea zilei de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, ca zi liberă nelucrătoare.

    Legea deputatului PSD Tudor Ciuhodaru a fost respinsă de colegii săi senatori, însă deputaţii sunt cei care vor hotărî dacă românii vor merge sau nu la muncă pe 24 ianuarie, relatează Libertatea.

    „Demersul meu legislativ prevede ca 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, să devină zi de sărbătoare legală, inclusă în art. 139 din Codul muncii. Este o zi fundamentală pentru Iaşi, este o zi fundamentală pentru Moldova, este o zi fundamentală pentru România, pentru că România modernă s-a născut la Iaşi. Aşa că vă cer astăzi ca această zi să fie recunoscută.

    De ani de zile luptăm pentru dreptate şi pentru recunoaşterea unor anumite lucruri, dar când vorbim despre o zi fundamentală pentru noi toţi, mai ales pentru cei din Iaşi şi din Moldova, pentru toţi românii, acest lucru nu este recunoscut. Vă mai rog încă o dată, indiferent de unde sunteţi, de ce culoare politică aveţi, din care localitate sunteţi, din ce judeţ, cărui judeţ aparţineţi, să votaţi această lege importantă pentru valorile noastre naţionale”, spune Ciuhodaru.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 20-26 ianuarie

    22.01
    CE adoptă Planul de acţiune pentru renaşterea industriei europene

    22.01
    Eurostat anunţă datele privind datoria publică în UE şi zona euro în T3 2013

    23.01
    BCE prezintă balanţa de plăţi a zonei euro în noiembrie 2013

    23.01
    DG-ECFIN prezintă indicatorii de încredere a consumatorilor în UE şi zona euro pentru luna ianuarie

    24.01
    Prezentarea celor 11 proiecte de inovaţii în domeniul industriei apei care au primit finanţare UE de 50 mil. euro (Bruxelles)

    24.01
    Concert de Ziua Unirii – Zdob şi Zdub (Hard Rock Cafe, Bucureşti)

    până la 2.02
    Expoziţia “Resturi şi rosturi. Saşii în Transilvania: o istorie comună” (MŢR, Bucureşti)

    până la 25.02
    Expoziţia “Familia Gurei” – trei meşteri iconari lipoveni (Muzeul Satului, Bucureşti)

    până la 30.03
    Expoziţia “Aurul şi argintul antic al României” (MNIR, Bucureşti)

  • Dupa cinci luni fara iesiri in fata cetatenilor, Basescu e huiduit si la Focsani

    .Presedintele Traian Basescu a primit onorul de la Regimentul de
    Garda si Protocol “Mihai Viteazul” in timp ce era puternic huiduit
    si fluierat de multime, unii participanti strigand “Mincinosul”. La
    manifestari participa si Elena Udrea. El a fost intampinat cu paine
    si sare de oficialitatile locale, iar o femeie imbracata in costum
    popular i-a pus la gat un fular tricolor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Basescu, huiduit la manifestatiile organizate la Iasi de Ziua Unirii

    “Nimeni nu are secretele viitorului. Privind in istorie, trebuie
    sa observam ca marile momente ale istoriei noastre sunt legate de
    unitate, de respectul fata de momentele pe care inaintasii nostri
    le-au valorificat”, a spus presedintele. El a adaugat ca Unirea din
    1859 a marcat un moment fundamental in istoria romanilor, care nu
    ar fi fost valorificat daca nu ar fi fost apoi razboiul de
    independenta si momentul inaltator de la 1918. “Marea Unirea nu s-a
    realizat nici in birouri, nici intr-un oras. S-a realizat cu
    sacrificiul generatiei tinere, care a pus tara mai presus chiar
    decat viata, o generatie care a stiut sa fie unita, care a stiut sa
    fie puternica”, a declarat Traian Basescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iasi, -20 de grade: Basescu si Geoana, in Hora Unirii inghetata

    Basescu s-a prins in Hora Unirii alaturi de celelalte
    oficialitati administrative si politice prezente, duminica, la
    Iasi, dar a parasit zona inaintea terminarii acesteia salutand apoi
    multimea adunată in piata. Duminica, la ora 12, termometrele aratau
    la Iasi -20 de grade. Cu toate acestea, mai bine de o mie de oameni
    s-au adunat in piata centrala.

    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro