Tag: ziua de nastere

  • David Popovici îşi donează ziua de naştere pentru 5 fraţi cu talent muzical

    Înotătorul David Popovici îşi va dona ziua de naştere, iar sumele strânse vor fi folosite pentru achiziţionarea unui apartament pentru cinci fraţi cu talent muzical extraordinar.

    „Se apropie ziua mea, împlinesc 19 ani. Şi nu pot să nu mă gândesc la câte am realizat, la câte am învăţat din munca şi din parcursul meu de până acum, dar mai ales că mereu, mereu, lângă mine au fost doi părinţi care au putut să îmi ofere tot ceea ce am avut nevoie pentru a face performanţă. Pentru că, fără susţinere, un copil nu poate excela, oricât şi-ar dori de mult”, a declarat David Popovici, potrivit unui comunicat al organizaţiei Hope and Homes for Children.

    Conform documentului, pentru ca cei 5 fraţi, Andrei, Matei, Bogdan, David, Teodor, să îşi poată urma pasiunea fără nesiguranţa zilei de mâine, este necesară strângerea sumei de 45.000 de euro. Iniţiativa îşi propune să le ofere liniştea unui cămin al lor şi şansa de a avea propriul drum către lumea muzicii.

    Andrei cântă la vioară şi a absolvit Conservatorul, Matei şi Bogdan studiază pianul, trec în anul II la Conservator, iar Teodor şi David sunt în clasa a XII-a la canto clasic, respectiv chitară, şi se pregătesc amândoi pentru aceeaşi facultate.

    „Pentru toată rezilienţa, pasiunea pentru muzică şi puterea acestor băieţi, de care nu mulţi dintre noi am fost capabili, de mici copii – eu aleg să cred că îi putem ajuta, împreună. Avem nevoie să strângem 45.000 de euro pentru ca o casă a lor să devină punctul lor de stabilitate, pentru totdeauna”, mai spune David.

    Donaţiile se pot face pe Galantom, iar în urma unei trageri la sorţi unul dintre donatori va avea parte de o întâlnire cu David Popovici.

    Anul trecut, echipamentul de campion al lui David Popovici a adunat, în mai puţin de o lună, pe aceeaşi platformă, donaţii în valoare de peste 40.000 de euro. Cu suma strânsă, organizaţia a putut muta acasă un fost campion – pe Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj juniori, care suferă de o boală grea şi nu avea unde locui împreună cu cei trei copii.

  • Atenţie, colegii de serviciu îngraşă!

    Studii recente arată că aceşti colegi, fără să vrea, constituie de fapt motivul pentru care cei care ţin regim de slăbire au probleme în a-l respecta din cauza atmosferei pe care le-o creează la serviciu.

    Aceştia sunt presaţi de către colegii lor să mănânce, ceea ce îi poate face să se îngraşe în loc să slăbească. Cei care-i presează nu o fac cu intenţii rele, ei fiind de fapt colegii care vin cu ceva de mâncare la serviciu ca să-i trateze şi pe ceilalţi pentru că au vreo reţetă care le iese bine, ori aduc prăjituri pentru a sărbători împreună cu cei alături de care lucrează o promovare, o zi de naştere sau pentru a şi-i apropia.

    Atunci când sunt refuzaţi de cei care ţin regim, colegii care au adus mâncare sau prăjituri fie se supără, fie încearcă să le explice că dacă se abat un pic de la regimul urmat nu păţesc nimic. Mulţi din ei încetează cu insistenţele atunci când colegul care încearcă să slăbească le răspunde explicându-le că pe un alcoolic care s-a lăsat de băutură nu l-ar îmbia cu ceva de băut.

    Uneori presiunile vin de la colegi care se simt părăsiţi de cei ce obişnuiau să le ţină companie la masă, de la alţii care au încercat să slăbească şi n-au reuşit ori de la unii care consideră colegul sau colega mai slabă drept o ameninţare pentru cariera lor. Alteori, pericolul vine de la clienţii cu care cel aflat la regim trebuie să iasă la restaurant şi care sunt greu de refuzat fără a-i jigni atunci când se apucă să comande tot ce e mai apetisant în meniu.