BusinessMagazin

Tag: zidul berlinului

  • Să nu uităm: Exact acum 30 de ani, pe 9 noiembrie, a căzut zidul Berlinului, pe neaşteptate, datorită a doi oameni

    Pe 9 noiembrie se împlinesc 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, construit în anul 1961 pentru a opri exodul din Republica Democrată Germania (RDG) către Republica Federală Germania (RFG).

    În seara zilei de 9 noiembrie 1989, un funcţionar neamţ din cadrul Republicii Democrate Germane, numit Günter Schabowski, a încurcat detaliile unei misiuni primite şi a ajutat, din greşeală, la căderea Zidului Berlinului. Membru al Partidului Unităţii Socialiste din Germania, Schabowski a avut o misiune clară de a calma mulţimile vaste şi tot mai mari de locuitori ai Berlinului de est care au fost inspirate de promisiunile liderului sovietic Mikhail Gorbaciov de „deschidere” şi reformă. Până la începutul lunii noiembrie 1989, în Germania de est aveau loc proteste copleşitoare la care participau sute de mii de oameni, potrivit The Wall Street Journal.

    Al doilea om, datorită căruia a căzul zidul Berlinului, este Harald Jäger, un fost oficial care se ocupa cu controlul paşapoartelor din Germania de Est. Jäger este cunoscut mai ales pentru ignorarea ordinelor şi deschiderea trecerii de frontieră din Bornholmer Straße a Zidului Berlinului la 9 noiembrie 1989.

    În acea perioadă, oficialul german Harald Jäger, credea că este bolnav de cancer şi că în acest context nu mai are nimic de pierdut, astfel a lăsat mulţimile de oameni să se întoarcă în Germania de Est ne mai ascultând nici un ordin oficial primit de la superiorii săi.

    La fel a făcut şi Vladimir Putin, care în noiembrie 1989, era ofiţer KGB şi se afla în Dresda, la 120 de mile sud de Berlin. Nu se ştiu mai multe detalii despre activităţile lui Putin din acea perioadă, tocmai pentru că a ars aproape toate dosarele sale înainte de a părăsi Germania.

    Puteţi citi AICI întreaga poveste publicată de The Wall street Journal

  • Reportaj: Berlin, oraşul în permanentă devenire

    Sunt multe lucruri de văzut în Berlin, mai ales pentru cei pasionaţi de istorie; mă încadrez aici, aşa că am căutat să aflu cât mai multe despre Zidul Berlinului, despre viaţa în timpul războiului rece şi, evident, din timpul celui de-al doilea război mondial.

    Nu era prima vizită în Berlin, iar asta m-a ajutat să mă orientez puţin mai bine în ceea ce priveşte ”programul“ de vizitare. Ne-am cazat în Charlottenburg, un cartier liniştit din vechiul Est, şi am luat-o la pas către centrul istoric.

    Centrul istoric, trebuie spus, nu este chiar atât de vechi precum ar sugera numele. De altfel, de fiecare dată când începeţi un tur sau o vizită cu ghid, aşteptaţi-vă să înceapă aşa: ”Acest obiectiv a fost reconstruit în anii ’60, deoarece a fost distrus aproape integral în timpul bombardamentelor din ’42-’44“. Unul dintre cei cu care am stat de vorbă a punctat foarte corect fenomenul: în Berlin totul pare vechi, dar este de fapt nou. E un oraş mereu în devenire. Aşa cum, de fapt, spune şi sloganul de pe pliantele turistice.

    Primul lucru pe care vi-l sugerez e o plimbare în zona Checkpoint Charlie, unul dintre vechile puncte de trecere dintre Berlinul de Est şi Berlinul de Vest. Este zona pe care nemţii au încercat să o păstreze cât mai aproape de forma din timpul războiului rece – cu ajustările de rigoare pentru turişti, bineînţeles. Veţi găsi aici celebrul semn ”You are now leaving the American sector“ şi câţiva actori cu pretenţii de soldaţi care pentru doar 2-3 euro vor sta la poze. Tot aici, pe Friedrichstrasse, veţi putea lua un prim contact cu ceea ce a rămas din Zidul Berlinului; nu e segment prea lung, însă e destul de bine conservat şi cu explicaţii din plin. Pe o rază de 200 de metri mai puteţi vizita muzeul Checkpoint Charlie, cu imagini şi filme de arhivă, precum şi o reproducere în 360 de grade a unei scene din anii ’70. A, şi să nu uit: tot aici puteţi face o scurtă pauză pentru a vedea ”Currywurst museum“. Nu cred că e cazul să dau mai multe detalii, dar vă recomand doar să săriţi micul dejun dacă plănuiţi să includeţi muzeul pe lista de obiective.

    Un alt loc cu o puternică încărcătură emoţională se află la 5 minute de mers pe jos de Checkpoint Charlie: fostul sediu al Gestapo. Numit Topography of Terror, memorialul vă va fi probabil recomandat de majoritatea localnicilor. Nu este un muzeu per se, ci un spaţiu care înglobează poveşti cutremurătoare din timpul în care Hitler conducea destinul Germaniei. Ca în cazul multor alte memoriale sau muzee destinate acelor vremuri, intrarea este gratuită.

    Ieşim puţin din umbra Zidului şi ne îndreptăm către poarta Brandenburg, locul prin care Napoleon a trecut, triumfător, în 1806. Pentru a ajunge acolo, vă recomand să o luaţi pe Unter der Linden, unul dintre cele mai impunătoare bulevarde ale Berlinului. Este o stradă bună şi pentru ceva shopping, dar mai ales pentru numeroasele terase şi restaurante. Imediat după ce treceţi de Poarta Brandenburg, veţi putea vizita Reichstagul şi clădirile guvernamentale, impresionante prin mixul de arhitectură clasică şi modernă. O altă variantă pentru a vă putea bucura de peisajul modern este o croazieră pe râul Spree: puteţi opta fie pentru varianta de o oră, fie pentru cea de două ore şi jumătate. Noi am ales-o pe cea mai scurtă, pentru că lista obiectivelor era una destul de lungă.

    După cum aminteam la început, Berlin are de toate pentru toţi. Prin urmare, dacă preferaţi natura în locul muzeelor sau al bulevardelor, Tiergarten e locul ideal. Este unul dintre cele mai mari parcuri ale Germaniei şi este împânzit de poduri romantice, grădini ascunse sau monumente ce amintesc de alte vremuri. Vă recomand să petreceţi aici măcar câteva ore; veţi uita că sunteţi într-una dintre principalele capitale ale Europei.

    Mai trebuie să amintesc de două locuri ce nu trebuie ratate de cei care vor să înţeleagă diviziunea dintre est şi vest: East Side Gallery şi Memorialul Zidului. Primul reprezintă cea mai lungă bucată neîntreruptă de zid rămasă, având aproape 1,5 kilometri; autorităţile au decis să o transforme într-o operă de artă şi au invitat unii dintre cei mai cunoscuţi artişti de stradă să dea culoare acestui loc. Nu vă lăsaţi însă păcăliţi de descrierea mea oarecum banală: East Side Gallery e un loc impresionant, unde veţi ocupa destul de mult din spaţiul din telefon destinat pozelor. |n al doilea rând, Memorialul Zidului este un loc de cu totul altă natură; aici construcţia gri a fost readusă la forma şi aspectul din anii ’60 şi ’70. |n jurul zidului s-a amenajat chiar şi ”fâşia morţii“, zona în care sute de germani din est şi-au pierdut viaţa încercând să sară zidul. Tot pe Bernauer Strasse, vizavi de zid, veţi putea intra în clădirea efectivă a Memorialului; este un spaţiu modern, unde puteţi vedea filme din acele vremuri dar şi din 1989, atunci când mii de oameni au luat cu asalt punctele de trecere pentru a-şi revedea rudele sau prietenii.

    Mai sunt numeroase locuri în Berlin destinate zidului, dar capitala Germaniei oferă şi alte puncte de interes.

    Unul dintre acestea e Alexander Platz, locul unde – după cum fiecare ghid repetă în mod aproape obsesiv – se regăseşte cea mai înaltă construcţie din Germania, cu o înălţime de 368 de metri. Este vorba de celebrul turn de televiziune construit de sovietici pentru a-şi demonstra superioritatea tehnologică; după cum bine aţi intuit, ne aflăm acum în fostul Berlin de Est. Alexander Platz e un loc nu foarte curat, aşa cum sunt majoritatea locurilor turistice, dar e o zonă bună pentru cumpărături. Nu vă recomand însă să vă opriţi aici la masă: preţurile sunt de 2-3 ori mai mari decât în restul Berlinului. |n apropiere de turnul TV însă, se află unul dintre cele mai inedite lucruri pe care le-am văzut în Berlin. Bulevardul Karl Marx este o stradă uriaşă, cu blocuri îmbrăcate în marmură, construite de sovietici din aceleaşi motive de orgoliu. Nu vorbim de 2-3 blocuri, ci de zeci de astfel de construcţii aşezate unul lângă altul şi aflate într-o stare impecabilă. Ca fapt divers, acest bulevard a fost declarat zonă protejată Unesco datorită particularităţii sale şi a importanţei istorice.

    Ne îndreptăm acum către vest şi ajungem în Potsdamer Platz, un loc dărâmat aproape integral în timpul bombardamentelor şi reconstruit apoi începând cu sfârşitul anilor ’90. Potsdamer Platz este precum Defense-ul din Paris sau, dacă vreţi, precum Canary Wharf-ul din Londra; la dimensiuni mai mici, ce-i drept, dar cu acelaşi tip de clădiri noi, din sticlă, în care companiile îşi pot etala pretenţiile.

    Mai sunt câteva obiective importante, dar depinde de numărul de zile pe care fiecare turist îl dedică Berlinului. Aş mai aminti de Domul din Berlin, aflat pe malul aceluiaşi Spree, alăturat celor cinci muzee ce formează Insula Muzeelor. Muzeul spionilor şi cel al filmului, ambele în Potsdamer, merită de asemenea o vizită. Noi le-am lăsat, cum se spune, pe data viitoare.

    Un ultim sfat: dacă excursia în capitala Germaniei va fi una ceva mai lungă, merită să faceţi o excursie de o zi la Oranienburg, oraşul ce găzduieşte unul dintre cele mai importante lagăre de concentrare din timpul naziştilor, Sachsenhausen. Nu încercaţi însă să o faceţi pe cont propriu, ci apelaţi la un ghid; cantitatea de informaţii este uriaşă şi trebuie pusă în context.

  • Care este strategia lui Eric Stab pentru România

    „Trebuie să mărturisesc că înainte de numirea mea nu pusesem piciorul în România”, povesteşte degajat şi zâmbitor Eric Stab, care conduce din 2008 operaţiunile locale ale ENGIE. „Când mă uit în urmă, trebuie să spun că multe lucruri s-au schimbat în bine, de atunci. Dacă te uiţi la Bucureşti, chiar dacă ne plângem că lucrurile nu se mişcă destul de repede, sunt multe dezvoltări importante. Îmi aduc aminte de anul 2008, când am venit prima oară, că petreceam ore întregi în traficul din faţa aeroportului Băneasa. Cred că ne amintim cu toţii de momentele alea, când nu existau tuneluri sau pasaje; acum lucrurile stau mult mai bine. Sigur, e doar un exemplu, dar sunt multe altele. Probabil că schimbarea este cel mai bine ilustrată de creşterea economică înregistrată de România, în ciuda dificultăţilor de după criză.”

    În loc să facă armata în cadrul unei unităţi militare, sistemul de învăţământ din Franţa permite absolvenţilor să plece în străinătate în ideea de a dezvolta companii franceze, explică Eric Stab, iar acest lucru i-a permis să îşi formeze o viziune asupra modului în care şi-ar fi putut construi cariera. „E posibil şi azi, chiar dacă armata nu mai e obligatorie în Franţa. E un mod mult mai deştept de a-ţi face datoria faţă de armată decât să înveţi să tragi cu arma.” A avut aşadar ocazia de a merge la Berlin, imediat după căderea zidului, atunci când totul era în plină dezvoltare. „Am ajuns cumva din întâmplare acolo. Dacă mi s-ar fi propus, spre exemplu, să merg în Statele Unite, aş fi acceptat. Dacă te uiţi la cariera mea, ai impresia că mă tot mut înspre est”, spune uşor amuzat Stab. „Unii ar putea crede că următoarea oprire e în Rusia.”

    După ce a lucrat timp de nouă ani în Germania şi patru ani în Franţa, Eric Stab a fost rugat să treacă la divizia din Marea Britanie a companiei, acolo unde ENGIE avea o serie de investiţii. „Aveam o companie în domeniul gazelor, localizată în Midlands, şi una de electricitate în Yorkshire”, povesteşte Stab. „Am încercat să le unim, dar din păcate nu a funcţionat, iar asta a devenit repede o problemă. Erau practic două echipe de management una împotriva celeilalte, iar eu am fost trimis acolo să calmez cumva lucrurile. A fost o experienţă foarte interesantă, am lucrat acolo cam patru ani şi jumătate.” Ulterior, în 2008, Gaz de France a fuzionat cu grupul Suez, iar lui Eric Stab i s-a propus să conducă activităţile companiei în sectorul energetic pe zona Europei Centrale şi de Est. „Cred că a fost o promovare, a fost o provocare interesantă într-o perioadă interesantă să coordonez acea regiune.”

    La trei săptămâni după numirea sa, banca Lehman Brothers a intrat în colaps, iar lumea s-a schimbat practic peste noapte.

    „Toate companiile mari se întrebau ce e de făcut, pentru că în toate sectoarele au fost necesare schimbări. De fapt, când am venit în funcţie eram concentraţi pe achiziţii, pe noi investiţii, dar prima reacţie în cazul unei astfel de crize este să linişteşti lucrurile, să consolidezi businessul existent şi să protejezi activităţile existente.”

    Ca urmare a crizei, compania a început să se reorienteze către statele unde există potenţial de dezvoltare; după doi ani petrecuţi la Viena, managementul i-a cerut să se îndrepte către est. „Segmentul nostru încă resimte o presiune mare şi trebuie să ne reorganizăm în mod constant, cred că e un lucru care se întâmplă şi la alte multinaţionale, mai ales în sectorul energetic.”

    Astfel, Eric Stab a ajuns în România în 2010, deşi ocupa încă din 2008 funcţia de preşedinte nonexecutiv al ENGIE România; a devenit preşedinte executiv în 2010 şi, pentru mai multă eficienţă, în 2012 compania a decis să unească funcţiile de preşedinte şi CEO. „Nu a fost vorba de a avea mai multă putere, a fost mai curând o decizie legată de eficienţă. Atunci când eşti pus în faţa unor situaţii dificile, puterea nu mai este atât de importantă.”

    Managerul francez coordonează astăzi şi activităţile ENGIE în Polonia, unde numărul angajaţilor se ridică la 900. El este şi preşedintele CIS – Consiliul Investitorilor Străini – funcţie pe care o numeşte „un privilegiu”. CEO-ul ENGIE a devenit în 2015 preşedinte al Consiliului, una dintre cele mai importante organizaţii care reprezintă interesele mediului de afaceri în dialog cu autorităţile locale, din care fac parte peste 120 de companii-cheie din România. Cifra de afaceri totală a companiilor membre ale CIS este egală cu 26% din PIB-ul României, iar numărul cumulat de angajaţi depăşeşte 182.000.

    UN BUSINESS PENTRU MILIOANE DE CLIENŢI

    ENGIE România, fostul GDF Suez Energy România, cel mai mare distribuitor de gaze local, care „încălzeşte“ şi Bucureştiul, a înregistrat în 2016 venituri de 4,4 miliarde lei, potrivit datelor consolidate, figurând astfel cu un business în jurul pragului de un miliard de euro. Tot potrivit datelor consolidate, ENGIE România a încheiat anul trecut cu un profit net de 364 de milioane de lei faţă de cele 378 de milioane de lei înregistrate în 2015.

    Compania deserveşte circa 1,6 milioane de clienţi, operează o reţea de conducte de gaze formată din 19.000 de kilometri şi deţine o capacitate de producţie de energie de 100 MW prin intermediul a două proiecte eoliene. Alături de creşterea prezenţei din zonele core, compania analizează şi alte segmente pentru creşterea încasărilor. În cadrul unui interviu acordat ZF, Eric Stab, chairman & CEO al ENGIE România, spunea că firma este interesată de zona de green mobility (transport bazat pe combustibili verzi – n. red.), aşa că pe termen mediu nu este exclus să apară primele „benzinării“ ENGIE în care flote de vehicule, aşa cum sunt autobuzele, să se alimenteze cu gaz comprimat, soluţie absentă în acest moment în România. Dincolo de staţiile cu gaz comprimat (GNC), pe lista de posibile servicii cu care ENGIE România ar putea ieşi în piaţă ar fi mici unităţi de producţie situate chiar lângă punctul de consum.

    Arsenalul de servicii noi cu care ENGIE vine în piaţă este rezultatul schimbărilor prin care trec marile companii de utilităţi, forţate să vină la pachet şi cu altceva în afară de energie şi gaze în contextul în care puterea consumatorului a crescut semnificativ odată cu liberalizarea pieţelor şi cu scăderea preţurilor la energie.

    Gazul natural comprimat este un combustibil alternativ care poate contribui semnificativ la îmbunătăţirea calităţii aerului, mai ales în mediul urban, dar şi la o mai bună utilizare a gazelor româneşti ca resurse locale. Transportul urban reprezintă 40% din emisiile de CO2 responsabile pentru schimbările climatice şi un factor de poluare cu impact asupra sănătăţii locuitorilor din marile oraşe, de aceea orice nouă tehnologie care ar putea să îmbunătăţească calitatea aerului în oraşe merită luată în calcul. Gazul natural comprimat este relativ nou pe piaţa din România, dar este cel mai matur combustibil alternativ, deja foarte dezvoltat în lume. De exemplu, la nivelul ENGIE, operaţiunile cu GNC au început în 1996 şi astăzi, prin intermediul GNVert (filiala ENGIE responsabilă de activităţile GNC din Franţa), grupul exploatează în Franţa 140 de staţii de alimentare pentru toate tipurile de vehicule. GNVert a investit în staţii de GNC pentru companii ca operatorii de transport public din Paris, Nisa, Strasbourg, Montpellier şi Lille, dar şi pentru Sodexo, Veolia, Carrefour, Aéroports de Paris etc. De asemenea, grupul a deschis staţii de GNC şi în alte ţări din Europa (Belgia, Olanda, Germania, Ungaria).

  • Mereu spre est

    „Trebuie să mărturisesc că înainte de numirea mea nu pusesem piciorul în România”, povesteşte degajat şi zâmbitor Eric Stab, care conduce din 2008 operaţiunile locale ale ENGIE. „Când mă uit în urmă, trebuie să spun că multe lucruri s-au schimbat în bine, de atunci. Dacă te uiţi la Bucureşti, chiar dacă ne plângem că lucrurile nu se mişcă destul de repede, sunt multe dezvoltări importante. Îmi aduc aminte de anul 2008, când am venit prima oară, că petreceam ore întregi în traficul din faţa aeroportului Băneasa. Cred că ne amintim cu toţii de momentele alea, când nu existau tuneluri sau pasaje; acum lucrurile stau mult mai bine. Sigur, e doar un exemplu, dar sunt multe altele. Probabil că schimbarea este cel mai bine ilustrată de creşterea economică înregistrată de România, în ciuda dificultăţilor de după criză.”

    În loc să facă armata în cadrul unei unităţi militare, sistemul de învăţământ din Franţa permite absolvenţilor să plece în străinătate în ideea de a dezvolta companii franceze, explică Eric Stab, iar acest lucru i-a permis să îşi formeze o viziune asupra modului în care şi-ar fi putut construi cariera. „E posibil şi azi, chiar dacă armata nu mai e obligatorie în Franţa. E un mod mult mai deştept de a-ţi face datoria faţă de armată decât să înveţi să tragi cu arma.” A avut aşadar ocazia de a merge la Berlin, imediat după căderea zidului, atunci când totul era în plină dezvoltare. „Am ajuns cumva din întâmplare acolo. Dacă mi s-ar fi propus, spre exemplu, să merg în Statele Unite, aş fi acceptat. Dacă te uiţi la cariera mea, ai impresia că mă tot mut înspre est”, spune uşor amuzat Stab. „Unii ar putea crede că următoarea oprire e în Rusia.”

    După ce a lucrat timp de nouă ani în Germania şi patru ani în Franţa, Eric Stab a fost rugat să treacă la divizia din Marea Britanie a companiei, acolo unde ENGIE avea o serie de investiţii. „Aveam o companie în domeniul gazelor, localizată în Midlands, şi una de electricitate în Yorkshire”, povesteşte Stab. „Am încercat să le unim, dar din păcate nu a funcţionat, iar asta a devenit repede o problemă. Erau practic două echipe de management una împotriva celeilalte, iar eu am fost trimis acolo să calmez cumva lucrurile. A fost o experienţă foarte interesantă, am lucrat acolo cam patru ani şi jumătate.” Ulterior, în 2008, Gaz de France a fuzionat cu grupul Suez, iar lui Eric Stab i s-a propus să conducă activităţile companiei în sectorul energetic pe zona Europei Centrale şi de Est. „Cred că a fost o promovare, a fost o provocare interesantă într-o perioadă interesantă să coordonez acea regiune.”

    La trei săptămâni după numirea sa, banca Lehman Brothers a intrat în colaps, iar lumea s-a schimbat practic peste noapte.

    „Toate companiile mari se întrebau ce e de făcut, pentru că în toate sectoarele au fost necesare schimbări. De fapt, când am venit în funcţie eram concentraţi pe achiziţii, pe noi investiţii, dar prima reacţie în cazul unei astfel de crize este să linişteşti lucrurile, să consolidezi businessul existent şi să protejezi activităţile existente.”

    Ca urmare a crizei, compania a început să se reorienteze către statele unde există potenţial de dezvoltare; după doi ani petrecuţi la Viena, managementul i-a cerut să se îndrepte către est. „Segmentul nostru încă resimte o presiune mare şi trebuie să ne reorganizăm în mod constant, cred că e un lucru care se întâmplă şi la alte multinaţionale, mai ales în sectorul energetic.”

    Astfel, Eric Stab a ajuns în România în 2010, deşi ocupa încă din 2008 funcţia de preşedinte nonexecutiv al ENGIE România; a devenit preşedinte executiv în 2010 şi, pentru mai multă eficienţă, în 2012 compania a decis să unească funcţiile de preşedinte şi CEO. „Nu a fost vorba de a avea mai multă putere, a fost mai curând o decizie legată de eficienţă. Atunci când eşti pus în faţa unor situaţii dificile, puterea nu mai este atât de importantă.”

    Managerul francez coordonează astăzi şi activităţile ENGIE în Polonia, unde numărul angajaţilor se ridică la 900. El este şi preşedintele CIS – Consiliul Investitorilor Străini – funcţie pe care o numeşte „un privilegiu”. CEO-ul ENGIE a devenit în 2015 preşedinte al Consiliului, una dintre cele mai importante organizaţii care reprezintă interesele mediului de afaceri în dialog cu autorităţile locale, din care fac parte peste 120 de companii-cheie din România. Cifra de afaceri totală a companiilor membre ale CIS este egală cu 26% din PIB-ul României, iar numărul cumulat de angajaţi depăşeşte 182.000.

    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin începând de luni, 1 mai.

  • Putin are răspuns la orice

    Traducere de Florin Caşotă

    – Domnule Preşedinte, acum 25 de ani am sărbătorit sfârşitul Războiului Rece. Tocmai a trecut un an cu mai multe crize şi mai multe conflicte armate ca oricând. Ce s-a întâmplat între Rusia şi Occident?

    Vladimir Putin: O întrebare grea. Am făcut totul greşit.

    – Totul?

    – Încă de la început, nu am reuşit să depăşim diviziunea Europei. În urmă cu 25 de ani Zidul Berlinului a căzut, dar zidurile invizibile au fost mutate în Europa de Est. Acest lucru a dus la neînţelegeri reciproce şi atribuiri de vinovăţie. Aceste ziduri sunt cauza tuturor crizelor de atunci până acum.

    – Ce vreţi să spuneţi? Când au escaladat lucrurile?

    – În 2007 mulţi oameni m-au criticat pentru discursul meu de la conferinţa despre securitate din München. Dar ce am spus acolo? Doar am semnalat faptul că fostul secretar general al NATO Manfred Wörner a garantat faptul că NATO nu se va extinde în est după căderea Zidului Berlinului. Foarte mulţi politicieni germani au avertizat lumea în legătură cu acest lucru, un exemplu este Egon Bahr. (Vladimir Putin primeşte de la purtătorul de cuvânt un dosar subţire. Conţine transcrierile mai multe convorbiri). ”N-au fost publicate niciodată„, spune Putin.

    – Despre ce fel de convorbiri este vorba?

    – De-a lungul anului 1990, pe vremea acea, cancelarul Germaniei Helmut Kohl şi ministrul de externe Hans-Dietrich Genscher au avut mai multe conversaţii cu preşedintele Gorbaciov şi cu alţi oficiali ruşi.

    (Putin citeşte cu voce tare, în rusă, din document. Degetul arătător urmăreşte fiecare propoziţie.)

    – De exemplu, asta a spus Egon Bahr pe 26 iunie 1990: ”Dacă nu facem acum paşi clari pentru a preveni diviziunea Europei acest lucru va duce la izolarea Rusiei„. Bahr, un om înţelept, a avut o sugestie concretă cu privire la modul în care ar putea fi evitat acest pericol: Statele Unite şi Uniunea Sovietică, dar şi alte state interesate ar trebui să redefinească o zonă în Europa Centrală care să nu fie accesibilă de către NATO cu structurile militare. Bahr chiar a spus că: în cazul în care Rusia ar fi de acord cu extinderea Nato, el nu va mai veni la Moscova. (Putin râde în bărbie)

    – S-a mai întors în Rusia?

    – Sincer, nu ştiu, spune Putin încă râzând.

    – Acum serios, statele centrale europene au dorit să devină membre ale NATO din proprie voinţă. Se aşteptau la securitate odată cu acest pas.

    – Am auzit asta de o mie de ori. Bineînţeles, fiecare stat are dreptul să-şi organizeze securitatea în ce fel doreşte. Dar statele care erau deja în NATO ar fi putut să-şi urmărească propriile interese şi să se abţină în legătură cu expansiunea NATO în estul Europei.

    – Ar fi trebuit NATO să refuze?

    – De ce nu? întreabă Putin în germană ignorându-şi translatorul.

    – Deoarece face parte din reguli ca NATO să accepte orice ţară liberă în cazul în care aceasta doreşte şi dacă îndeplineşte anumite condiţii

     – Şi cine a făcut aceste reguli? Politicienii, nu?, vorbeşte Putin, tot în germană, apoi trece înapoi la rusă. Nicăieri nu este scris că NATO trebuie să accepte anumite ţări.

    – De ce crezi că s-a întâmplat astfel?

    – NATO şi SUA îşi doreau o victorie completă asupra Uniunii Sovietice. Au vrut să stea singuri pe tronul din Europa. Acum ei stau pe tron şi noi discutăm despre toate aceste crize, care nu s-ar fi întâmplat altfel. Se poate observa aceeaşi tendinţă spre un triumf absolut şi în planurile de apărare antirachetă americane.

    – Însă scutul american antirachetă nu este unul defensiv?

    – În 2009, preşedintele american Obama a spus că scuturile antirachetă servesc ca apărare împotriva rachetelor nucleare iraniene. Însă acum există un tratat prin care este interzisă dezvoltarea de rachete nucleare de către Teheran. Cu toate acestea Statele Unite încă lucrează la scuturile antirachetă. Un tratat cu Spania a fost semnat, se pregăteşte un sistem în România, acelaşi lucru se va întâmpla în Polonia în 2018, o unitate radar va fi instalată în Turcia. Care este scopul acestor acţiuni?

    – Aţi explicat în detaliu greşelile pe care le-a făcut Occidentul în relaţia cu Rusia. Rusia nu a făcut nicio greşeală?

    – Da, am făcut greşeli. Dacă am fi prezentat interesul naţional într-un mod mai clar încă de la început, lumea s-ar fi aflat în echilibru acum. După destrămarea Uniunii Sovietice, am avut şi noi probleme, pentru care noi suntem responsabili: prăbuşirea economică, prăbuşirea sistemului social, separatismul şi, desigur, atacurile teroriste care au zguduit ţara noastră. În acest sens, nu trebuie să căutăm vinovaţi în străinătate.

    – În ultimul interviu acordat Bild, în urmă cu 10 ani, aţi declarat că Germania şi Rusia nu au fost niciodată mai apropiate. Cum este această relaţie în prezent?

    – A rămas simpatia reciprocă a popoarelor noastre şi va rămâne fundamentul relaţiilor noastre.

    – Nimic nu s-a schimbat?

    – Chiar şi cu ajutorul propagandei anti-Rusia din mass-media, Germania nu a reuşit să distrugă această simpatie.

    – Vă referiţi la Bild?

    – Nu mă refer la voi personal. Dar, bineînţeles, media din Germania este influenţată din greu de către ţara de dincolo de Oceanul Atlantic.

    – Nu ştiam asta. În ce stare se află relaţia dintre Germania şi Rusia?

    – Aveam o situaţie foarte bună în 2005. Schimbul comercial avea un volum de 80 de miliarde de dolari pe an. Mii de slujbe au fost create în Germania datorită investiţiilor ruseşti. În acelaşi timp, mai multe companii germane au investit în Rusia. În plus, existau foarte multe contacte culturale şi sociale între cele două ţări. Acum? Volumul schimburilor comerciale este la jumătate, aproximativ 40 mld. euro.

  • Weekend de sărbătoare la Berlin, la 25 de ani de la demolarea Zidului – FOTO

    Primarul social-democrat al oraşului Klaus Wowereit a inaugurat vineri seara instalarea a aproape 6.900 de baloane luminoase care, pe o distanţă de aproximativ 15 kilometri, “simbolizează (…) urma Zidului” care a tăiat Berlinul în două, a spus el, după care a aprins o secţiune pe unul dintre podurile peste Spree.

    Atunci când vor fi eliberate duminică seara către cer, pe fundalul Odei Bucuriei a lui Ludwig van Beethoven, imnul Uniunii Europene (UE), aceste baloane vor oferi “ocazia demolării Zidului a doua oară”, a spus Wowereit, aducând un omagiu “persoanelor ucise doar pentru că voiau să treacă acest Zid”. “Această a 25-a aniversare este de asemenea o zi de comemorare a victimelor regimului din (fosta Republică Democratică Germană) RDG”, a adăugat el.

    În paralel, laureatul Premiului Nobel pentru Pace Mihail Gorbaciov, în vârstă de 83 de ani, se află în vizită la Berlin, unde este creditat cu un rol major în Reunificarea Germaniei. “Ar trebui să medităm la lecţiile trecutului”, a declarat el într-o vizită la Checkpoint Charlie, unul dintre punctele de control emblematice, între sectoarele american şi sovietic.

    Ultimul lider URSS, care urmează să participe sâmbătă la o dezbatere despre reintensificarea recentă a tensiunilor dintre Occident şi Rusia şi să o întâlnească luni pe Angela Merkel, a insistat asupra importanţei relaţiilor germano-ruse. “Atât timp cât sunt bune, totul merge bine şi nu doar pentru cele două popoare”, a spus Gorbaciov.

    Preşedintele american Barack Obama, de asemenea laureat Nobel, a îndemnat lumea să nu uite lecţia demolării Zidului Berlinului, în contextul în care “acţiunile Rusiei împotriva Ucrainei” arată că mai este un drum lung de parcurs.

    – “O zi istorică”

    Membri din Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului) s-au succedat vineri dimineaţa la tribună pentru a-şi evoca amintirile personale.

    “Ziua în care Zidul a căzut” este o zi “istorică” pentru poporul german, a declarat deputata conservatoare din cadrul Uniunii Creştin-Sociale (CSU) Gerda Hasselfeldt, amintind că acest eveniment a avut loc fără să fie vărsată vreo picătură de sânge sau să se tragă vreun foc de armă.

    O polemică a avut loc între cântăreţul şi fostul disident german Wolf Biermann, căruia RDG i-a retras cetăţenia în 1976, şi deputaţi din cadrul Die Linke, un partid creat în 2007 de către foşti comunişti din Germania de Est, plecaţi din Partidul Social-Democrat (SPD). Apostrofat în timp ce cânta, Biermann, în vârstă de 77 de ani, a replicat că această formaţiune este doar “reziduul mizerabil a ceea, din fericire, este trecut”.

    Festivităţile vor atinge punctul maxim duminică seara la Poarta Brandeburg, simbolul împărţirii Berlinului iar ulterior al unităţii oraşului, unde va avea loc o “sărbătoare publică” uriaşă.

    Presa scrie că aproximativ două miliane de vizitatori sunt aşteptaţi în capitala germană în weekend. O grevă fără precedent la căile ferate, care ameninţa sărbătoarea, se va încheia mai devreme decât era planficat, sâmbătă la ora locală 18.00 (19.00, ora României).

    Orchestra Staatskapelle, sub bagheta dirijorului israeliano-argentinian Daniel Barenboim, va da semnalul de începere, duminică la prânz, a acestei sărbători.

    Artişti contemporani vor participa la eveniment, iar la ora locală 18.00 (19.00, ora României) va fi adus un omagiu “victimelor Zidului”, ucise în timp ce încercau să-l treacă.

    – “Heroes”

    Alţi artişti vor participa la eveniment duminică seara, inclusiv veteranul rockului german Udo Lindenberg, autorul, în 1983, al “Sonderzug nach Pankow” (“Tren special către Pankow”, numele unui cartier din Berlinul de Est), în care îl vizează pe ultimul lider est-german Erich Honecker pentru că nu l-a lăsat să cânte în fosta RDG.

    Britancul Peter Gabriel, fost cântăreţ şi fondatorul trupei Genesis, va interpreta “Heroes”, înregistrat în 1977 lângă Zid de către David Bowie, care trăia în Berlinul de Vest.

    Foşti disidenţi ai fostului regim comunist est-german, invitaţi la eveniment, îşi vor povesti amintirile din seara lui 9 noiembrie 1989.

    Merkel, care a crescut în fosta RDG şi locuia în Berlinul de Est în 1989, urmează să inaugureze duminică dimineaţa noua expoziţie permanentă Memorialul Zidului, după ce va asista sâmbătă seara la un concert în sala Berliner Ensemble.

    “Zidul ruşinii” în Vest, “protecţia antifascistă” în Est, construcţia cu o lungime de peste 150 de kilometri a fost ridicată în 1961 de către RDG. Victimă a “perestroikăi” lui Gorbaciov, el a cedat, sub presiunea sutelor de mii de manifestanţi, 28 de ani mai târziu, pe 9 noiembrie 1989.

    La 3 octombrie 1990 avea loc oficial Reunificarea Germaniei.

     

  • Mărturisire inedită: Ce făcea Angela Merkel în momentul în care a fost demolat Zidul Berlinului

    “Cea mai puternică femeie din lume”, care conduce prima economie europeană de nouă ani, făcea una dintre activităţile preferate ale germanilor pe timpul iernii. “Joia mergeam întoteauna la saună împreună cu o prietenă”, le-a povestit ea recent unor elevi berlinezi.

    În acel moment, Merkel, care a crescut în fosta Republică Democratică Germană (RDG), era fizician la Academia de Ştiinţe din Berlinul de Est. În vârstă de 35 de ani şi divorţată de primul soţ, ea locuia într-un apartament cu două camere şi o bucătărie în cartierul Prenzlauer Berg de azi.

    Înainte să se ducă la saună în acea seară, o sună pe mama ei, care locuia la aproximativ 80 de kilometri de Berlin. Tocmai auzise că est-germanii sunt liberi să călătorească. Zidul era pe cale să fie demolat, dar, în acele câteva ore de confuzie, nimeni nu credea. “Nu am înţeles cu adevărat ceea ce se spunea”, a recunoscut conducătoarea conservatoare.

    “O glumă” se spunea, la acel moment, în familia ei. Dacă Zidul va fi demolat într-o bună zi, Angela Merkel o va duce pe mama ei să “mănânce stridii la Kempinski”, un hotel de lux din Berlinul de Vest. La telefon, o avertizează “atenţie, mamă, astăzi de întâmplă ceva”. Închide şi pleacă la saună.

    Iar în timp ce Angela Merkel savurează baia de aburi calzi, Istoria se accelerează. Se deschide primul punct de trecere între Est şi Vest. Dopurile vinurilor spumante sar şi este sărbătorit sfârşitul unei lumi divizate de la al Doilea Război Mondial.

    În drum spre casă “am văzut oameni care se duceau” către punctul de trecere situat la doar câteva sute de metri distanţă. “Nu voi uita niciodată asta. Era ora 22.30 sau 23.00 sau poate un pic mai târziu”, a spus ea.

    “Eram singură, dar am urmat mulţimea (…) şi, dintr-o dată, ne-am trezit în partea de vest a Berlinului”. Anonima Angela Merkel, care călătorise deja în vest, bea prima bere vest-germană într-un apartament pe ai cărui proprietari nu-i cunoaşte. “Îmi amintesc că era o bere la canetă şi nu eram obişnuită”.

    După căderea Zidului, Angela Merkel va renunţa rapid la fizică şi-şi va începe cariera politică. A fost aleasă încă din 1990 deputată a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), condusă pe-atunci de cancelarul Reunificării Helmut Kohl. În ianuarie 1991 a obţinut primul post ministerial.

    Dar nu şi-a împlinit niciodată visul. “Nu am fost niciodată să mănânc stridii la Kempinski împreună cu mama mea”, mărturiseşte ea.

  • Der Spiegel: Germania de Vest a intentionat la un moment dat sa vanda partea sa din Berlin

    Cancelarul german Konrad Adenauer sugerase ca Berlinul de Vest, aflat atunci sub ocupatia fortelor franceze, britanice si americane, dar total izolat in cadrul Germaniei de Est comuniste dupa ridicarea zidului la 13 august 1961, ar putea fi schimbat cu parcele de teritoriu. Der Spiegel, citand documente guvernamentale declasificate recent, scrie ca Adenauer i-a prezentat aceasta idee secretarului de Stat american Dean Rusk si presedintelui John F. Kennedy, sugerand ca Statele Unite sa faca aceasta propunere Uniunii Sovietice, a carei armata controleaza Germania de Est. Ideea era de a lasa Germania de Est si Uniunea Sovietica sa preia controlul asupra Berlinului de Vest, un obiectiv al politicii sovietic, in schimbul extinderii catre vest a frontierei Germaniei de Vest, catre Thuringia, o parte din Saxonia si din Mecklenburg-Pomerania occidentala.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro