Tag: ZF Index imobiliar

  • ZF Index Imobiliar. Preţurile apartamentelor de 3 camere decolează în Capitală. Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut cu peste 15.000 de euro în numai câteva luni

    După a­van­sul de 4,4% din iulie 2024 versus iulie 2023, au­gust creşte cu 4,9%. Astfel, media preţu­rilor în august 2024 a ajuns la 111.300 euro, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imo­bilia­ră SVN România.

    Începând cu luna ianuarie 2024 ZF Index Imobiliar vine cu 13 zone în loc de 20, concentrându-se pe cartierele cu mai multe anunţuri, astfel încât acurateţea informaţii­lor să fie cât mai mare. Din acest motiv au fost eliminate zone precum 1 Mai, 13 Sep­tembrie şi Vitan Mall, iar Brâncoveanu acum este calculat ca parte din Olteniţei, Mihai Bravu din Iancului, Ştefan cel Mare din Moşilor, iar Victoriei alături de Unirii, ca parte a zonei centrale a Capitalei. În plus, sunt luate în calcul acum apartamentele construite între 1978 şi 1990, nu doar între 1980 şi 1990.

    Din cele 13 zone ale Capitalei luate în calcul, doar trei au scăzut în august faţă de iulie, iar două au accelerat. An la an, nouă zone au crescut iar trei au scăzut. Mai mult, patru zone au crescut cu două cifre an la an.

    „Cu o majorare de aproximativ 5% pe segmentul analizat şi una aproximativ du­blă pe segmentul nou, preţurile locuin­ţelor au în continuare o evoluţie anuală mai re­du­să comparativ cu creşterea salariului me­diu net (12,5% în ultimele 12 luni anteri­oa­re august), rezultând astfel cea mai bună ac­ce­sibilitate din istoria recentă. Toate aces­tea au dus la creşteri generalizate pe piaţa rezidenţială, evidenţiate de toate statisticile, de la numărul de tranzacţii la volumul de credite ipotecare. În acest context, este de aşteptat ca şi preţurile să îşi accentueze e­vo­luţia“, spune Andrei Sârbu, CEO SVN Româia.

    Andrei Sârbu nota în martie faptul că piaţa rezidenţială a înregistrat o creştere în primul trimestru din 2024, cu mai multe tranzacţii nu doar comparativ cu anul anterior, ci şi faţă de 2022, anul de referinţă pentru vânzările de locuinţe din România. Gradul de absorbţie al proiectelor nou fi­nalizate este mai ridicat şi inclusiv vânză­to­rii de locuinţe din piaţa secundară îşi găsesc cumpărători mai facil. Implicit, preţurile înre­gistrează o creştere mai accentuată, într-un context în care majorările salariale depăşesc net, în continuare, creşterile de preţuri din piaţa rezidenţială, existând toate premisele pentru o evoluţie mai semnifica­tivă a preţurilor în acest an. Valoarea rate­lor lunare şi dobânzile cre­ditelor ipotecare au ajuns în prezent la nivelul înregistrat în 2019, potrivit unui ra­port realizat de com­pania de consultanţă fi­nanciară şi brokeraj ipotecar SVN Romania Credit & Financial Solutions, în timp ce ponderea ratei a cobo­rât la circa 36% din salariul mediu net, mult sub nivelul de 59% din urmă cu cinci ani.

    Astfel, media dobânzilor pentru credi­te­le ipotecare acordate în Bucureşti în pri­me­le şase luni din 2024 a fost de aproxi­mativ 6% pe an, potrivit calculelor compa­niei realizate pe baza datelor din piaţa bancară, peste 90% din finanţările ipote­care aprobate fiind reprezentate de credite cu dobândă fixă.

    Rata unui credit ipotecar în valoare de aproximativ 61.500 de euro (echivalentul a 292.000 de lei) contractat în 2019 a ajuns la mijlocul acestui an la o valoare de 1.881 de lei, similară cu cea înregistrată în 2019, de 1.868 de lei, când nivelul dobânzilor practi­cate pe piaţa ipotecară bucureşteană era de asemenea similar cu cel din prezent, şi anume 5,93% pe an.

    În total, media ratelor achitate din 2019 până în prezent pentru împrumutul analizat a fost de 1.890 de lei lunar, cu 1,1% mai ma­re faţă de nivelul iniţial asumat prin scadenţar, în ciuda dobânzilor ridicate din ultimii doi ani.

    Analiza SVN Credit mai arată că rata actuală a unui credit ipotecar contractat în trecut poate fi redusă cu aproximativ 22,5% faţă de nivelul înregistrat în 2023 prin trecerea la dobândă fixă.

    Valoarea ratelor lunare şi dobânzile creditelor ipotecare au ajuns în prezent la nivelul înregistrat în 2019, potrivit unui raport realizat de compania de consultanţă financiară şi brokeraj ipotecar SVN Romania Credit&Financial Solutions, în timp ponderea ratei a coborât la circa 36% din salariul mediu net, mult sub nivelul de 59% din urmă cu cinci ani.

    Astfel, media dobânzilor pentru creditele ipotecare acordate în Bucureşti în primele şase luni din 2024 a fost de aproximativ 6% pe an, potrivit calculelor companiei realizate pe baza datelor din piaţa bancară, peste 90% din finanţările ipotecare aprobate fiind reprezentate de credite cu dobândă fixă.

    Rata unui credit ipotecar în valoare de aproximativ 61.500 de euro (echivalentul a 292.000 de lei) contractat în 2019 a ajuns la mijlocul acestui an la o valoare de 1.881 de lei, similară cu cea înregistrată în 2019, de 1.868 de lei, când nivelul dobânzilor practicate pe piaţa ipotecară bucureşteană era de asemenea similar cu cel din prezent, şi anume 5,93% pe an.

    În total, media ratelor achitate din 2019 până în prezent pentru împrumutul analizat a fost de 1.890 de lei lunar, cu 1,1% mai mare faţă de nivelul iniţial asumat prin scadenţar, în ciuda dobânzilor ridicate din ultimii doi ani.

    Consultanţii SVN Credit Romania estimează că şi dobânzile variabile vor înregistra reduceri, cel mai probabil în ultimul trimestru din acest an, fără a se înregistra însă un nivel semnificativ de scădere, dobânzile fixe urmând să rămână şi în următoarele 12 luni cele mai avantajoase.

    Valoarea medie a unui credit ipotecar acordat la nivel naţional în 2023 a fost de circa 62.000 de euro, în timp ce preţul mediu la nivel naţional al unui imobil tranzacţionat prin credit ipotecar în 2023 a fost de 85.000 de euro, în creştere de la 82.000 de euro în 2022, potrivit calculelor companiei. În total, anul trecut au fost acordate aproximativ 48.000 de credite ipotecare noi, comparativ cu un nivel de aproximativ 55.000 de credite ipotecare noi acordate în 2022.

  • Preţul apartamentelor vechi cu 3 camere din Capitală s-a stabilizat în martie faţă de februarie, însă creşterea anuală s-a redus la 1,9%

    ♦ Numărul cartierelor cu preţuri medii cerute peste 100.000 de euro a scăzut la 11, dar cele mai scumpe cartiere, Unirii şi Victoriei, au înregistrat noi creşteri de preţuri.

    Preţurile apartamen­telor vechi cu trei camere din Capi­tală au stagnat în martie faţă de februarie la 109.250 de euro, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România, cu toate că şapte zone au înre­gistrat scăderi, iar cinci au crescut.

    Faţă de martie 2022, pre­ţu­rile au crescut cu 1,9%, uşor mai mult decât în ianuarie, când avansul era de 3,7%. Pe 24 februarie 2022 începea războiul în Ucraina şi deja primele efecte asupra econo­miei româneşti erau vizibile, fiind ţară de graniţă. Spre comparaţie, în ianuarie 2022 ritmul anual de creştere era de 7%, iar în mai şi iunie 2022 acesta urca spre 9,4%.

    „Evoluţia preţurilor a fost una bună în primele trei luni din 2023, aceasta menţi­nându-se încă în marja pozitivă, în ciuda contextului nefavorabil. Ţinând cont că preţurile pe seg­mentul vechi sunt cu aproa­pe 2% mai mari faţă de acum un an, iar pe segmentul nou cu circa 10%, accesibilitatea achiziţionării unei noi locuinţe s-a îmbună­tăţit, cel puţin pentru cei circa 46% dintre cumpărători care achiziţionea­ză doar cu cash, potrivit statisticilor oficiale – luând în calcul creşterea anuală a sala­riului mediu net de 15% în ianuarie“, a spus Andrei Sârbu, CEO, SVN România.

    Berceni, Unirii şi Victoriei au înregistrat cele mai mari creşteri în martie faţă de februarie. La Unirii creşterea preţurilor din anun­ţuri este de 10.000 de euro, la 190.000 de euro, iar multe dintre anunţuri sunt listate la 220.000. Aparta­mentele din Victoriei şi Berceni au urcat fiecare cu 5.000 de euro.

    De partea cealaltă, apartamentele din Olteniţei au scăzut cu 8.000 de euro, iar în Aviaţiei scăderea este de 6.000 de euro.

    Dincolo de autorizări în Bucureşti, în 2023 orice locuinţă nouă vândută la un preţ de peste 120.000 de euro va plăti un TVA de 19%, faţă de un prag de 140.000 de euro în 2022.

    Andrei Sârbu, CEO al SVN România explica anterior faptul că preţurile locuinţelor de pe piaţa veche sunt astăzi mai mici în termeni reali dacă ne raportăm la rata inflaţiei, care a ajuns la aproape 9% în zona euro, comparativ cu creşterea preţurilor de aproape 8% înregistrată în ultimul an. Coroborat şi cu majorările salariale, de aproximativ 12% în ultimul an la nivel naţional, accesibilitatea achiziţionării unei locuinţe a rămas la un nivel satisfăcător în 2022.

    Bucureştiul este şi în topul celor mai accesibile preţuri ale locuinţelor şi la nivelul Europei Centrale şi de Est. Astfel, doar locuinţele din Sofia (Bulgaria) sunt mai accesibile pentru potenţialii cumpărători, cu un număr de 91 de salarii medii pe economie la nivel local (sau 7,6 ani) pentru a achiziţiona un apartament cu două camere.

     

  • Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au crescut cu 10.000 de euro de la o lună la alta

    Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală au început anul pe plus, însă media creşterii are un ritm la jumătate faţă de cel din ianuarie 2022, când economia nu era afectată de războiul din Ucraina, iar inflaţia era abia la început.

    Media în ianuarie a fost cu 600 de euro sau 0,5% peste decembrie, ajungând la 109.400 de euro, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România. Anual, creşterea este de 3,7% sau 3.900 de euro. Spre comparaţie, în ianuarie 2022 ritmul anual de creştere era de 7%.

    „Piaţa rezidenţială a debutat în 2023 cu un număr mai ridicat de oferte comparativ cu decembrie, un fapt normal care presupune proprietăţi nou listate la preţuri mai ridicate. Astfel, media indexului imobiliar este la a treia lună consecutivă de majorare, însă ritmul anual de creştere, de 3,7% în ianuarie, este la a opta lună conse­cutivă de încetinire, apropiindu-se de marja de eroare. De remarcat şi că procentele de creştere anuală a preţu­rilor sunt mai mici comparativ cu rata anuală a in­fla­ţiei în zona euro, de 9,2% în decembrie 2022, atât pe seg­mentul nou, cât şi pe cel al locuinţelor finalizate înainte de 1990“, a spus Andrei Sârbu, CEO, SVN România.

     

  • Piaţa imobiliară, în clocot: Scăderi pe bandă rulantă la preţurile la apartamente în Bucureşti în aceste cartiere

    Ritmul anual de creştere a încetinit la cea mai mică valoare din 2022 în octombrie, la 5,2% faţă de perioada similară din 2021 şi a cincea lună consecutivă de scăderi.

    Preţurile apar­ta­men­telor vechi cu trei camere din Capitală au scăzut, în medie, la nivelul lunii octombrie cu 500 de euro sau 0,5% la 107.850 de euro, fiind a cincea lună consecutivă de scăderi, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România.

    De partea cealaltă, dacă vânzările sunt afectate de inflaţie şi creşterea dobânzilor, dezvol­tările noi sunt influenţate de lipsa autorizaţiilor de construire şi blocarea proiectelor, fapt ce va pune presiune pe piaţa de vechi în următorii 2-3 ani.

    Creşterea anuală a ajuns la 5,2% în octombrie 2022 faţă de octombrie 2021, diferenţa de preţ ajungând la 5.350 de euro. Este astfel a cincea lună consecutivă în care ritmul de creştere înceti­neşte faţă de perioada similară a anului trecut, iar trei luni consecutive de scăderi nu s-au mai înregistrat din anul 2015. 

    Din cele 20 de zone luate în calcul, numărul celor cu preţuri medii peste 100.000 de euro rămâne la 12. În octombrie faţă de septembrie cele mai mari creşteri au fost înregistrate în zonele Vitan Mall – 11.000 de euro sau 10%, Mihai Bravu – 8.000 de euro, Berceni – 3.000 de euro şi alte trei zone. De partea cealaltă, scăderi puternice au fost înregistrate în zona 13 Septem­brie – 8.000 de euro, Aviaţiei – 16.000 de euro alături de alte patru cartiere.

    Andrei Sârbu, CEO al SVN România, explica luna trecută că preţurile locuinţelor de pe piaţa veche sunt astăzi mai mici în termeni reali dacă ne raportăm la rata inflaţiei, care a ajuns la aproape 9% în zona euro, comparativ cu creşterea preţurilor de aproape 8% înregistrată în ultimul an. Coroborat şi cu majorările salariale, de aprox. 12% în ultimul an la nivel naţional, accesibilitatea achiziţionării unei locuinţe a rămas la un nivel satisfăcător în 2022. SVN estimează că există premisele ca următoarele trei luni să aducă o intensificare a activităţii de tranzacţionare pe piaţa rezidenţială locală, ţinând cont de efectul de sezonalitate rezultat din numărul ridicat de concedii din vara aceasta, de livrările de locuinţe programate şi de numărul în creştere de tranzacţii cu locuinţe cu un preţ mai mare comparativ cu media, cu scopul aplicării unei cote reduse de TVA.

    Din cele 20 de zone luate în calcul la nivelul Capitalei, 12 au atins sau depăşit pragul de 100.000 de euro. Cel mai nou cartier care a atins acest nivel este zona Mihai Bravu, care de la 89.000 în ianuarie a urcat la 103.000 în august.

    Mai mult, media preţurilor deja s-a apropiat de 110.000 de euro la doar un an de când a fost depăşit pragul de 100.000 de euro. Spre comparaţie, pentru creşterea mediei de la 90.000 la 100.000 de euro au fost necesari trei ani – din mai 2018 până în iunie 2021.

    Chiar şi aşa, Bucureştiul este şi în topul celor mai accesibile preţuri ale locuinţelor şi la nivelul Europei Centrale şi de Est. Astfel, doar locuinţele din Sofia (Bulgaria) sunt mai accesibile pentru potenţialii cumpărători, cu un număr de 91 de salarii medii pe economie la nivel local (sau 7,6 ani) pentru a achiziţiona un apartament cu două camere.

  • Apar primele semne de cirză din piaţă? Ce se întâmplă cu apartamentele din România? Cum au evoluat preţurile în luna iunie

    ZF Index Imobiliar. Doar 7 din 20 de zone din Capitală au creşteri de preţ la apartamentele vechi cu 3 camere în iunie faţă de mai

    Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală au crescut, în medie, la nivelul lunii iunie 2022 cu 400 de euro sau 0,4% faţă de mai, la 109.150 de euro, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania  de consultanţă imobiliară SVN România. Creşterea anuală a ajuns la 9,2% în iunie 2022 faţă de iunie 2021, diferenţa medie de preţ ajungând la 9.150 de euro.

    Din cele 20 de zone ale Capitalei luate în calcul, trei au înregistrat în iunie scăderi de preţuri, faţă de mai, iar în comparaţie doar una singură scădea în martie faţă de februarie. Numărul zonelor care au continuat să crească a fost de şapte, faţă de tot şapte în martie vs. februarie.

    „Ultimele statistici oficiale disponibile arată că numărul de locuinţe vândute în Bucureşti şi Ilfov a crescut în primele cinci luni cu 19% comparativ cu primele cinci luni din 2021, an în care s-au stabilit recorduri absolute de tranzacţii.

    Segmentul vechi al pieţei, adica locuinţe finalizate înainte de anul 2000, domină în continuare piaţa rezidenţială iar creşterile de tranzacţii denotă gradul de solvabilitate a cererii active pe acest segment, într-un context în care antecontractele s-au semnat după declanşarea războiului din Ucraina. Creşterile salariale au făcut ca indicele SVN de accesibilitate a cumpărării unei locuinţe să râmână la sub nouă ani necesari pentru a achita preţul unui apartament nou, sau sub 110 salarii medii pe economie, nivel care este de peste 3,5 ori mic faţă de cel din 2008″, a spus Andrei Sârbu, CEO SVN Romania

    Cele mai mari creşteri în iunie au fost înregistrate în zona Mihai Bravu, de 8.000 de euro şi Titan – de 3.000 de euro. De partea cealaltă scăderi au fost înregistrate în 13 Septembrie de 2.000 de euro, Crângaşi de 5.000 de euro şi Ştefan cel Mare tot de 2.000 de euro.

  • ZF Index Imobiliar. Prima lună din an aduce cea mai mare creştere a preţurilor din ultimele 12 luni şi jumătate. Apartamentele din cartiere au preţuri de peste 100.000 de euro

    Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere au continuat să urce în ianuarie cu cel mai accelerat ritm din ultimii doi ani, de 7%, şi zece din cele 20 de cartiere luate în calcul au preţuri de peste 100.000 de euro, cel mai ridicat număr de la începutul lui 2009.

    Luna ianuarie a adus o acce­le­rare şi mai puternică a preţu­rilor apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală la o medie de 105.500 de euro, în urcare cu 7% faţă de perioada similară din 2021 şi maximul ultimului deceniu, valoare care nu a mai fost atinsă din prima jumătate a anului 2009, potrivit calculelor SVN România. Indexul imobiliar realizat de ZF şi SVN România este una dintre cele mai vechi şi constante analize realizate pe piaţa rezidenţială locală, primele statistici fiind publicate în anii 2007-2008. Raportat la nivelul lunii decembrie, ianuarie 2022 a adus un avans de 1.600 de euro sau 1,6%.

    „Creşterea preţurilor s-a accelerat la început de an. De regulă, în luna ianuarie sunt scoase la vânzare numeroase proprie­tăţi, aşteptările proprietarilor fiind de regulă mai mari, indiferent de perioadă – aceasta fiind în general explicaţia pentru creşterile mai semnificative înregistrate de obicei în luna ianuarie. Totuşi, există şi o creştere de bază, corelată în principal cu rata inflaţiei şi cu cererea crescută“, a spus Andrei Sârbu, CEO al SVN România.

    Pentru 2022 estimăm o majorare a preţurilor de aproximativ 15% pe segmentul nou, în principal ca urmare a creşterii costurilor, şi o majorare mai redusă pe segmentul locuinţelor vechi“, a mai spus el.

    Din cele 20 de zone luate în calcul la nivelul Capitalei, zece au atins sau depăşit pragul de 100.000 de euro. Cel mai nou cartier care a atins acest nivel este zona Iancului care de la 93.000 în decembrie a urcat la 100.000 în ianuarie. Pe de altă parte, zona Iancului a început anul 2021 tot aproape de acest nivel, cu 96.000 de euro în ianuarie 2021, pentru ca ulterior în septembrie şi octombrie să scadă la 86.000 de euro.

    Cele mai mari creşteri s-au înregistrat luna trecută în Militari – 8.000 de euro, Crângaşi – 8.000 de euro, Titan – 7.000 de euro şi Iancului. În total, opt cartiere au înregistrat creşteri faţă de luna anterioară în ianuarie.

    De partea cealaltă, principalele scăderi au fost înregistrate în zonele 1 Decembrie, de 2.000 de euro, Colentina cu 3.000 de euro şi Berceni cu 5.000 de euro. Dacă în vara anului trecut zona Berceni urca la peste 90.000 de euro, la început de an a scăzut la 81.000 de euro.

  • Preţurile apartamentelor în Bucureşti urcă iar la cer. Se întâmplă pentru prima oară în ultimul deceniu

    Pentru prima dată în ultimul deceniu, pragul de 100.000 de euro este depăşit În şapte din 20 de cartiere din Capitală analizate în ZF index imobiliar preţurile au trecut de 100.000 de euro Cartierul Drumul Taberei este singurul cu un preţ mediu la 3 camere sub 80.000 de euro.

    Luna iulie a adus pe piaţa imo­bi­liară din Capitală o revenire a me­diei preţurilor aparta­men­telor vechi cu trei camere la peste 100.000 de euro, maximul ulti­mului deceniu şi valoare care nu a mai fost atinsă din prima jumătate a anului 2009. Mai mult, dacă la nivelul lunii iulie sunt şapte zone din 20 cu preţuri medii de peste 100.000 de euro, cel puţin alte trei se pregătesc să se apropie sau chiar să treacă acest prag.

    Preţurile apartamentelor vechi cu 3 camere din Capitală s-au apreciat în medie în iulie faţă de iunie cu 0,8% sau 800 de euro şi cu 2,8% sau 2.750 de euro faţă de iulie 2020, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară SVN România, pe baza datelor din Anunţul Telefonic.

    „Creşterea preţurilor din piaţa reziden­ţia­lă este una normală, într-un context în care economia autohtonă şi-a revenit foarte bine şi înregistrăm o creştere robustă, iar acce­sibilitatea achiziţionării unei locuinţe s-a men­ţinut la cel mai bun nivel din istoria re­cen­tă, ca urmare a majorărilor salariile faţă de 2020“, a declarat Andrei Sârbu, CEO SVN România.

    Raportat la perioada similară din 2020, două cartiere au înregistrat creşteri de două cifre, ambele din Sectorul 4 al Capitalei. Cea mai mare creştere de la un an la altul a fost înregistrată în Berceni, de 23%, de la 74.000 de euro în iulie 2020 la 91.000 în iulie 2021. A doua zonă este Olteniţei, cu un avans de 10,5% la 84.000 de euro.

    „Ţinând cont de indicatorii înregistraţi anul trecut, estimăm că ritmul anual de creştere a preţurilor va urca înspre 6% în medie în trimestrul patru al acestui an, în timp ce pe segmentul nou se va înregistra un ritm mediu de 12%, explicat în principal prin majorările semnificative ale preţurilor materialelor de construcţii. Cu toate acestea, piaţa rezidenţială este foarte efervescentă, chiar şi în perioada aceasta clasică de concedii: numărul de tranzacţii încheiate în Bucureşti şi împrejurimi a crescut cu 56% în primul semestru faţă de perioada similară din 2020 iar creşterea de la nivel naţional este de 32,6% potrivit statisticilor oficiale“, a subliniat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

    Ritmul de creştere a accelerat uşor în ultimele trei luni la peste două procente iar acum s-a apropiat de trei, însă este departe de cel de 5% înregistrat înainte de pandemie.

    Creşterile de preţ s-au înregistrat în iulie faţă de iunie în şase zone ale Capitalei, faţă de numai două în mai.

    Cea mai mare creştere a fost înregistrată în zona 13 Septembrie, de 8,8% 99.000 de euro  în timp ce în Berceni avansul a fost de 7,1% la 91.000 de euro.

  • Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au scăzut peste noapte cu mii de euro

    Preţurile apartamentelor vechi cu 3 camere din Capitală au crescut, în medie, la nivelul lunii martie 2021 cu 150 de euro sau 0,15%  faţă de luna februarie la 98.850 de euro, potrivit datelor companiei de con­sultanţă imobiliară SVN România.

    Faţă de martie 2020, prima lună în care piaţa locală a fost lovită de pandemie, creşterea a fost de 2,3%. Mai mult, acesta este cel mai redus ritm de creştere din ultimul an. Spre comparaţie, în martie 2020 piaţa urca cu 5,2% faţă de martie 2019, în timp ce în prezent avansul este la jumătate.

    Cartierul care a cunoscut cea mai mare creştere este Colentina, unde pre­ţurile au urcat cu 6,1% sau 5.000 de euro, în timp ce la Dristor avansul este de 4,4% sau 4.000 de euro, în timp ce în Drumul Taberei preţurile au urcat cu 1.000 de euro sau 1,3%. În plus, în martie doar trei zone au mai crescut faţă de februarie, în timp ce în februarie faţă de ianua­rie erau patru zone cu creşteri. Cele mai importante scăderi sunt în Titan, unde preţurile au coborât cu 5.000 de euro, în timp ce la Brâncoveanu sau Militari preţurile au scăzut cu circa 1.000 de euro.

  • Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au scăzut cu 8.000 de euro peste noapte

    Preţurile apartamentelor vechi cu 3 camere din Capitală au crescut, în medie, la nivelul lunii februarie 2021 faţă de luna ianuarie la 98.700 de euro, în creştere cu 100 de euro sau 0,1% potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară SVN România.

    „Începutul de an a fost foarte dinamic pentru piaţa rezidenţială din Bucureşti, cu o creştere anuală de peste 36% a numărului de tranzacţii înregistrată în ianuarie. Fundamentele sunt bune, iar livrările de locuinţe ating noi recorduri, într-un con­text de îmbunătăţire a accesibilităţii, ca urmare a temperării creşterii preţurilor“, a spus Andrei Sârbu, CEO al SVN Romania.

    În februarie au existat creşteri puternice în Berceni, de 3.000 de euro, de 6.000 de euro în Colentina, 5.000 de euro în zona mallului Vitan şi de 2.000 de euro în Militari. De partea cealaltă, cea mai mare scădere, de 8.000 de euro, s-a înregistrat în zona Iancului, în timp ce la Moşilor declinul a fost de 3.000 de euro, iar în Crângaşi de 2.000 de euro.


     

  • ŞOC în imobiliare. Preţurile la apartamente EXPLODEAZĂ şi ajung la un nou maxim record

    Preţul mediu al apartamentelor vechi cu trei camere a atins luna trecută un nou maxim de 82.300 de euro, potrivit indexului imobiliar al ZF, realizat în colaborare cu firma de consultanţă imobiliară Coldwell Banker pe baza ofertelor din Anunţul Telefonic. 

    Preţul mediu al apartamentelor vechi cu trei camere a atins luna trecută un nou maxim de 82.300 de euro, potrivit indexului imobiliar al ZF, realizat în colaborare cu firma de consultanţă imobiliară Coldwell Banker pe baza ofertelor din Anunţul Telefonic. Creşterea este de 400 de euro sau 0,48%, în timp ce comparativ cu perioada similară din 2016 preţurile au urcat cu 3.900 de euro sau aproape 5%.

    „La nivelul lunii mai din 2016 s-a înregistrat şi cea de-a doua cea mai mică medie din an, de 78,4 mii de euro, iar acest lucru a determinat şi procentul mai mare de creştere anuală“, au subliniat reprezentanţii Coldwell Banker. Raportat cu începutul de an, în 2017 s-a înregistrat per total o creştere a preţurilor de 3.250 de euro sau 4,11%.

    Pe cartiere, zona Berceni a ajuns la pragul de 70.000 de euro, faţă de 68.000 de euro luna trecută, în condiţiile în care s-a deschis circulaţia prin pasajul de la Piaţa Sudului. De asemenea, şi zona Brâncoveanu a ajuns la o medie de preţuri de 83.000 de euro, depăşind pragul de 80.000 de euro, creşterea de la începutul anului fiind de aproape 9.000 de euro.

    De partea cealaltă, cartierele din vestul Bucu­reş­tiu­lui continuă să piardă teren. În Militari preţurile apar­tamentelor au scăzut cu 7% sau 5.000 de euro până la 65.000 de euro în mai faţă de aprilie, în timp ce în Crângaşi apartamentele s-au ieftinit în medie cu 4% sau 3.000 de euro în mai faţă de luna anterioară.