Si nu, nu va obliga nimeni sa pierdeti timpul sau sa va lasati
manipulati de tabloide, ziare mogulesti sau televiziuni. Personal
cred ca idiotenii de genul celei petrecute saptamana trecuta in
parlament, cu reducerea TVA la alimentele de baza (apropo, ce-i
acela aliment de baza?) trebuie privite cu o cantitate maxima de
detasare si trebuie rememorat abia la urmatorul vot din acela zis
uninominal. O gafa de acest gen nu schimba fundamental starea
natiei, este doar o noua confirmare ca nu stim sa alegem sau ca
suntem dispusi la compromisuri tembele. La fel si stenogramele
jurnalistilor, la fel orice alt subiect de pe asa-zisa agenda
publica.
Principala preocupare a poporului acesta, stabi sau poporeni
deopotriva, ar trebui sa fie lupta cu saracia. Ar fi leacul tuturor
crizelor sistemului public de pensii, solutia redresarii bugetare
si calea spre un vot corect si decent. Un astfel de demers nu
trebuie impus de FMI sau UE, este demersul capsunarilor sau al
intreprinzatorilor adevarati, cu povesti reale de succes. As vrea
sa pomenesc aici trei informatii care au aparut recent si care
stabilesc o serie de repere, in bine sau in rau; oricum sunt mult
mai bune si mai folositoare decat multe informatii care circula in
Romania.
Tineti minte, de exemplu, Obion County din Tennessee, un loc
unde pompierii stau si privesc casele care ard, pe care romanii
l-ar defini drept culmea taxelor si impozitelor locale? Gene
Cranick si-a pierdut locuinta in flacari pentru ca nu a platit o
taxa de 75 de dolari pentru serviciile pompierilor. Obion nu are un
serviciu de pompieri, iar locuitorii platesc fiecare cate 75 de
dolari pe an orasului South Fulton pentru eventualele necazuri pe
care le-ar avea.
Cranick spune ca a uitat sa plateasca taxa, dar probabil minte.
Iar pompierii au venit la locul incendiului, dar pentru a
supraveghea casa vecinului, care platise taxa. O tentativa a lui
Cranick de a plati pe loc interventia a esuat, pentru ca ar fi
creat un precedent periculos – platesti pompierii ca si cum ar fi
un taxi. Legal, nimic de reprosat pompierilor, dar la nivel
fundamental acestia ar trebui sa dovedeasca, poate, ceva mai multa
empatie cu cetatenii, chiar daca nu jura ca doctorii. Finalul,
despre care se poate discuta mult si felurit, este ca legea a fost
respectata in totalitate si fara ezitare: casa omului a ars, iar
unul dintre fiii omului a fost arestat pentru ca a sarit sa bata
pompierii care nu interveneau. Dom’ne, asta nu-i dementa?
De la foc la aur e un pas. Il fac pomenind numele lui Thomas
Geissler, un om de afaceri german care a adus orasului München un
cadou special de Oktoberfest. Este vorba de un automat de vanzare a
aurului. Lingouri de aur de pana la 250 de grame, disponibile
instant investitorilor – un vis atat pentru unii romani bogati sau
indragostiti sau cantareti pe la nunti, cat si pentru romanii mai
hoti. Hotii sa fie nefericiti, automatele cantaresc o jumatate de
tona si sunt amplasate in zone unde camioanele nu pot intra. Si
sunt un succes: Geissler a vandut kilograme bune de aur intai in
Abu Dhabi si acum se extinde in Germania: Augsburg, Essen,
Wiesbaden, Nurnberg si multe alte orase. Iar investitorul s-a
preocupat de toate posibilele aspecte ale afacerii sale, spalarea
de bani de exemplu sau depozitarea, pentru ca a conceput si un Fort
Knox svabesc – o instalatie de depozitare supersecurizata in
Metzingenul sau natal.
Unii ar vedea in ideea lui Geissler o ilustrare buna a
potentialei bule speculative de pe piata aurului, altii, printre
care ma numar, ar spune ca este o idee cat se poate de buna de
afaceri in vremuri nefericite din punctul de vedere economic: omul
a speculat genial si castiga nu din pretul aurului, ci din tentatia
pe care acesta o provoaca.Si o ultima sugestie autoritatilor din
Romania: nu va mai razboiti cu romanii – pensionari, profesori,
ziaristi sau patroni. Canalizati-va inteligenta spre alte zone,
posibil generatoare de satisfactii si castiguri mai mari.
Despre ce este vorba? Uite, despre China si metale rare. Marea
tema in presa economica internationala a fost in ultima vreme ceea
ce ministrul brazilian al finantelor Guido Mantega a numit
“International currency war” – deprecierea voita a monedelor
nationale pentru sustinerea exporturilor si spargerea cercului
deflationist. Dar mult mai interesant mi se pare razboiul
mineralelor rare, pentru ca este un model de strategie si va
deveni, cred, un subiect din ce in ce mai prezent in presa. Pe
scurt: metalele rare nu sunt chiar rare, dar greu de extras, iar
procesul este poluant si costisitor. Sunt folosite in industria de
aparare, in calculatoare, in industria auto, baterii, telefoane
mobile, lasere sau turbine eoliene. China controleaza 97% din
productia de metale rare a lumii si dispune de singurele fabrici in
masura sa le extraga din minereuri. Mult timp in lumea occidentala
s-a vorbit despre tehnologiile inalte cu care se ocupa ei si de
chinezii care au luat munca de jos, prost platita si lipsita de
ROI.
Acum autoritatile chineze, coplesite de griji pentru protectia
mediului si epuizarea rezervelor, decid sa limiteze exporturile de
metale rare spre Japonia in septembrie, ca raspuns, crede New York
Times, la o disputa politica pe teme de pescuit, si in urma cu
cateva zile spre Statele Unite, din motive comerciale. E o disputa
cu “va urma” si, repet, interesanta.
Aur, spuneti? Silabisiti “yterbiu”.