Tag: XTB

  • ANALIŞTI: Cursul poate ajunge la 4,54 lei/euro la finalul anului, dacă BNR va continua să reducă dobânda

    Deşi inflaţia se află pe un traseu descendent în România, iar ultimele estimări susţin o creştere economică de 2% pentru anul acesta, în următoarea perioadă leul ar putea cunoaşte o tendinţă mai largă de depreciere, cu mici episoade optimiste, potrivit X-Tade Brokers.

    Conform unei analize a casei de brokeraj, cursul de schimb leu/euro s-ar putea situa în jurul pragului de 4,54 unităţi la finalul anului, în timp ce leu/dolar ar putea ajunge la 3,55 unităţi în aceeaşi perioadă.

    Paritatea leu/euro estimată de analiştii XTB este cu 1,67% peste cursul de referinţă anunţat marţi de Banca Naţională a României (BNR), de 4,4653 unităţi, şi cu 2,32% sub maximul istoric atins în 3 august 2012, de 4,6481 lei/euro. Comparativ cu nivelul de la finele anului trecut, de 4,4287 lei/euro, estimarea XTB este cu 2,51% mai sus.

    Rata de schimb leu/dolar prognozată pentru finele anului de casa de brokeraj este cu aproape 5,3% peste cursul anunţat marţi de BNR, de 3,3719 unităţi, şi cu 7,41% sub recordul istoris înregistrat pe 24 iulie 2012, de 3,8343 lei/dolar. Raportat la nivelul din ultima şedinţă a anului trecut, de 3,3575 lei/dolar, estimarea XTB este cu 5,73% mai mare.

    Scăderea preţurilor producţiei industriale, înregistrată în ultimele luni, sugerează că inflaţia îşi va continua trendul descendent. Astfel, Banca Naţională are loc să continue în lunile următoare (până la finalul anului) ciclul de relaxare a politicii monetare. Aceste scăderi ale dobânzii ar susţine economia reală şi, în condiţiile performanţei bune din agricultură, PIB-ul ar putea avansa cu 2%. Efectul advers al acestei politici BNR ar fi, însă, reducerea diferenţialului între dobânzile plasamentelor în zona euro şi cele din România, reducând astfel atractivitatea leului pentru investitori”, afirmă, într-o analiză, analistul şef XTB România Claudiu Cazacu.

    BNR a reluat în acest an ciclul de relaxare a politicii monetare şi, printre altele, a redus de două ori dobânda cheie, de la 5,25% pe an, la 5% pe an (în luna iulie) şi, respectiv, la 4,5% pe an (în luna august).

    Un alt aspect care susţine ipoteza deprecierii leului în perioada următoare este evoluţia dolarului american, potrivit XTB.

    Astfel, diminuarea sprijinului monetar de către banca centrală a SUA (Fed) va orienta investitorii spre prudenţă, punând presiune pe leu şi pe celelalte monede din centrul şi estul Europei, susţine Przemyslaw Kwiecien, analist şef al grupului XTB.

    El a mai arătat că evoluţia pozitivă a leului din prima parte a anului s-a datorat excedentului de cont curent, performanţă mult peste cea din anii anteriori, beneficiind, în acelaşi timp, de repere macroeconomice relativ stabile în raport cu alte ţări din UE (deficit bugetar de sub 1% din PIB în primele şapte luni, ţintă de 2,1% din PIB în 2013, datorie publică sub 40% din PIB).

    Prudenţa investitorilor a fost deja vizibilă – fiind mult amplificată de dezechilibre macroeconomice specifice – în cazul monedelor statelor emergente. Dintre acestea, lira turcească şi rupia indiană au atins minime record în faţa dolarului american, potrivit casei de brokeraj.

    “Active mai riscante, cumpărate în perioada «banilor ieftini» devin puţin dezirabile în noul context, când capitalurile se retrag «spre bază». Deşi situaţia este diferită în România, între altele şi datorită ajustării contului curent (pe un deficit masiv în timpul crizei financiare, dar pe surplus acum), leul nu este total izolat”, consideră Przemyslaw Kwiecien.

    Analiştii XTB estimează că dolarul va avea o evoluţie pozitivă nu doar în raport cu monedele ţărilor emergente, dar şi cu euro, dinamica fiind susţinută şi de faptul că volatilitatea ridicată din zona euro şi întârzierea apariţiei unor semne clare de creştere economică au determinat Banca Centrală Europeană să menţină un nivel al dobânzii de politică monetară la niveluri foarte scăzute.

    “Mai mult, anunţurile pozitive din economia nord-americană şi schimbarea opticii de politică monetară a Rezervei Federale reprezintă avantaje care susţin aprecierea dolarului american faţă de euro”, mai arată analiştii.

    Înfiinţată în 2002, în Polonia, compania are peste 20 de sucursale în Europa, Asia şi America de Sud. În România, X-Trade Brokers Dom Maklerski SA Sucursala Bucureşti (XTB România) este activă pe piaţă din 2009. Compania oferă acces la pieţele valutare (forex), de mărfuri şi de capital (acţiuni şi indici bursieri în pieţele majore şi cele emergente).

  • XTB: Fragilitatea zonei euro şi instabilitatea globală, cele mai presante probleme economice din acest an

    Astfel, deşi criza datoriilor suverane a fost depăşită pentru moment, o recădere ar fi periculoasă pentru zona euro. “Principalele presiuni vin din Spania şi Italia, care vor decide evoluţia ratei dobânzii în zona Euro. Spania ar putea avea nevoie de mai multe măsuri de austeritate, deficitul său fiind peste media europeană, în timp ce datoriile sale ar putea depăşi 90% din PIB-ul pe 2013. în Italia, influenţa principală va veni de la rezultatele alegerilor din februarie, având în vedere că pieţele financiare au propria preferinţă, respectiv pe Mario Monti”, precizează Claudiu Cazacu, analistul-şef al XTB România.

    Mai mult decât atât, Uniunea Europeană se confruntă acum cu o ameninţare nouă şi serioasă, după ce prim-ministrul britanic David Cameron a anunţat că va organiza, până în 2018, un referendum privind ieşirea Marei Britanii din UE, argumentând că apartenenţa la Uniune implică nişte costuri mari, prea multă birocraţie şi mai puţină putere pentru parlamentele naţionale. Dorinţa lui Cameron de a obţine un nou acord cu UE mai favorabil pentru Marea Britanie ar putea afecta serios stabilitatea Uniunii.

    În ceea ce priveşte economia mondială, instabilitatea acesteia este alimentată în principal de anumite riscuri geopolitice. în primul rând, tensiunile dintre China şi Japonia, a doua şi a treia economie din lume, care au afectat deja evoluţia yenului. “Mizele sunt cu atât mai mari cu cât Japonia este aliată a SUA, în timp ce China este mai apropiată de Rusia. Acesta este un risc real pentru stabilitatea globală”, arată Claudiu Cazacu.

    Analiza XTB indică Iranul ca fiind o altă zonă sensibilă, în ciuda păcii din regiune ca urmare a sancţiunilor impuse în 2012. Dat fiind faptul că Iranul este unul dintre cei mai mari exportatori de petrol din lume, noi conflicte în această zonă ar majora preţul petrolului, în timp ce pieţele de acţiuni ar fi afectate negativ. Piaţa petrolului este supusă şi altor influenţe, precum riscul de atacuri teroriste pe platformele petroliere din Nigeria sau Algeria.