Tag: Xoom

  • Gadgetul lunii ianuarie: Xoom, nu zoom (FOTO+VIDEO)

    Las Vegas, multa agitatie, stralucire, gadgeturi si nume grele
    din lumea tehnologica: acesta a fost CES, cel mai mare targ
    tehnologic din lume, organizat acolo in fiecare ianuarie. In 2011,
    la targ a fost sarbatoarea tablet PC-urilor: s-au lansat modele
    promitatoare, toate intrate in competitie pentru a-i lua trofeul
    iPad-ului lansat anul trecut de Apple. PlayBook BlackBerry, tableta
    Toshiba cu ecranul de 10 inci, Samsung Sliding PC si nu in cele din
    urma Xoom sunt doar cateva dintre dispozitivele care au facut
    valva. Cea care are insa cele mai mari sanse sa detroneze tableta
    lui Steve Jobs este Xoom, lansata de Motorola.

    Dispozitivul are un procesor de 1 GHz dual-core Tegra 2, memorie
    RAM de 1 GB, capacitate de stocare de 32 GB, ecran tactil de 10,1
    inci cu o rezolutie de 1.280 x 800 si conectivitate 3G si 4G.
    Aparatul este dotat cu o camera frontala de 2 MP, camera de 5 MP,
    slot microSD care suporta carduri de memorie pana la 32 GB, suport
    flash, porturi HDMI si USB 2.0. Un alt as in maneca tabletei celor
    de la Motorola este barometrul, care ofera date despre presiunea
    atmosferica, altitudine si starea vremii.

    Gratie acestor caracteristici si sistemului de operare Google
    Android 3.0, versiunea Honeycomb, tableta a castigat renumele de
    cel mai bun dispozitiv de profil prezentat la CES. Ca la orice
    noutate lansata cu mare marketing, exista riscul ca Xoom sa
    dezamageasca la proba practica, atunci cand va aparea pe piata, la
    jumatatea lunii februarie. Impactul tabletei este insa aproximat cu
    entuziasm inca dinaintea lansarii oficiale. Spre exemplu, pe
    forumul Ipadforums.net, utilizatorii au numai vorbe bune despre
    functionalitatile tabletei Xoom. Isi inghit insa cuvintele atunci
    cand aud de pret – 799 de dolari, un pret nesubventionat de
    operatori indicat in ofertele vazute pana acum de blogurile de
    specialitate.

    “Toate caracteristicile tabletei sunt extraordinare, insa atunci
    cand vine vorba de pret, ne oprim”, scria utilizatorul MattIM
    despre tableta. El marturiseste ca mai degraba prefera logica in
    vanzari creata de Apple, cu produsul care are dimensionat pretul in
    functie de caracteristici si capacitati.

    Chiar si asa insa, pretul e necompetitiv: daca un iPad de 64 GB
    costa 829 de dolari, de ce ar da cineva aproape tot atat pentru un
    Xoom de 32 GB? Comentatorii spera ca va aparea si o versiune fara
    3G, mai ieftina. Pana atunci insa, potrivit unor surse citate de
    Digitimes.com, Motorola a plasat deja pana acum comenzi pentru
    circa 700.000-800.000 de unitati Xoom cu patru optiuni de culoare
    pentru primul trimestru al anului 2011.