Tag: World Trade Center

  • Amenzile pentru GDPR continuă: Operatorul World Trade Center a fost sancţionat cu 15.000 de euro

    Încă o amendă pentru GDPR: Sancţiune de 15.000 de euro pentru operatorul World Trade Center din Bucureşti pentru că a lăsat persoane neautorizate să fotografieze o listă cu datele personale ale clienţilor care serveau micul dejun în hotel

    Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor a aplicat o amendă de 71.028 lei, adică aproximativ 15.000 de euro, operatorului World Trade Center Bucharest, pentru încălcarea securităţii datelor cu caracter personal, reprezentând a doua amendă din România pentru încălcarea normelor GDPR (General Data Protection Regulation).

    „În data de 02.07.2019,  Autoritatea Naţională de Supraveghere a finalizat o investigaţie la operatorul  WORLD TRADE CENTER BUCHAREST S.A. şi a constatat că acesta a încălcat prevederile art. 32 alin. (4) raportat la art. 32 alin. (1) şi alin. (2) din Regulamentul General privind Protecţia Datelor, referitoare la securitatea prelucrării.

    Operatorul WORLD TRADE CENTER BUCHAREST S.A. a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 71.028 lei, echivalentul sumei de 15.000 euro”, se arată în anunţul autorităţii.

    Potrivit rezultatelor investigaţiei autorităţii, încălcarea securităţii datelor a constat în faptul că o listă listă printată pe suport de hârtie, utilizată pentru verificarea clienţilor care serveau micul dejun şi care conţinea date cu caracter personal ale unui număr de 46 de clienţi, cazaţi la unitatea hotelieră aparţinând WORLD TRADE CENTER BUCHAREST S.A., a fost fotografiată de către persoane neautorizate din afara societăţii, ceea ce a condus la dezvăluirea în mediul on-line a datelor cu caracter personal ale unor clienţi, prin publicare.

    Astfel, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor susţine că operatorul a fost sancţionat pentru că nu a luat măsuri pentru a se asigura că angajaţii săi care au acces la date cu caracte personal nu le prelucrează decât la cererea sa, potrivit legii.

    „De asemenea, operatorul nu a implementat măsuri tehnice şi organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător riscului prelucrării generat în special, în mod accidental sau ilegal, de divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal”, adaugă Autoritatea.

    Mai mult, erorile de conformare ale operatorului au dus la accesul neautorizat la datele cu caracter personal ale unui număr de 46 de clienţi ai World Trade Center, şi divulgarea acestor date în mediul online.

    După o perioadă de mai bine de un an de zile în care autoritatea nu a aplicat nicio sancţiune financiară, la începutul lunii iulie a anunţat prima amendă. Prima companie sancţionată a fost Unicredit, una dintre cele mai mari bănci de pe piaţa locală, pentur că ar fi transmis date personale ale clienţilor către alte persoane. Amenda s-a ridicat la 613.912 lei, adică circa 130.000 euro. 

     

     

     

  • Sonia Năstase – business executive officer / Nestlé Nespresso România: “Oricine dă dovadă de seriozitate, profesionalism şi are rezultate va avea succes şi recunoaştere”

    Carte de vizită
    ¶ Şi-a început cariera în cadrul World Trade Center Bucureşti în 1996, în domeniul organizării de evenimente şi târguri internaţionale
    ¶ A ocupat funcţia de director general la Howard Johnson, fiind prima femeie, dar şi primul român ce venea la conducerea unui hotel de cinci stele din Capitală
    ¶ „Do not take no for an answer“ este fraza care a însoţit-o de-a lungul carierei

  • În urmă cu câţiva ani, o navă era găsită sub ruinele turnurilor gemene din New York. Acum se dovedeşte a fi o adevărată comoară – FOTO

    La 11 septembrie 2001 a avut loc un atac teribil asupra turnurilor gemene din New York, care a luat mii de vieţi omeneşti.

    Lumea a fost şocată. După evenimentele tragice, echipele speciale au început să lucreze în zonă pentru a o pregăti pentru fundaţiile noului “One World Trade Center”, care a devenit cea mai înaltă clădire din SUA, după ce a fost terminată anul trecut.

    În 2010, în timpul acestui proces de curăţare şi excavare, muncitorii au găsit ceva foarte interesant.

    Vezi aici ce comoară se afla sub World Trade Center!


  • Povestea omului care scăpat din două atacuri teroriste. A supravieţuit atacurilor de la World Trade Center şi de la teatrul Bataclan din Paris.

    La 14 ani după ce a supravieţuit atacurilor de la World Trade Center, în New York, un american a fost rănit în timpul atentatului de la teatrul Bataclan din Paris.

    Bărbatul de 36 de ani a fost împuşcat în picior în timp ce fugea din teatrul Bataclan, unde terorişti ai Statului Islamic au omorât 89 de persoane.

    Matthew asista la concertul susţinut de formaţia Eagles of Death Metal când teroriştii au pătruns în clădire şi au deschis focul. “Am recunoscut imediat sunetul unui foc de armă”, a spus tânărul. “Probabil că face parte din cultura mea americană”. Fiind rănit, el povesteşte cum a reuşit să se târască până la ieşire folosind pauzele în care teroriştii îşi reîncărcau armele. Ajuns afară, el s-a prăbuşit pe stradă; norocul său a fost că Daniel Psenny, un jurnalist de la Le Monde, i-a sărit în ajutor.

    Este a doua oară când Matthew scapă dintr-un atentat: în 2001, atunci când al-Qaeda a lovit turnurile gemene din New York, el se afla la baza uneia dintre clădiri. “Am alergat aproape jumătate de Manhattan”, povesteşte Matthew celor de la The Telegraph. “Dar ce s-a întâmplat la Bataclan a fost de 1.000 de ori mai rău.”
     

  • Imagini inedite: Construcţia turnului One World Trade Center, redată în doar două minute

    Videoclipul este realizat de compania americană EarthCam şi vine în continuarea unui alt montaj similar, publicat în Septembrie 2013.

    Noua înregistrare este compusă din sute de mii de fotografii de înaltă rezoluţie, captate de la începutul lucrărilor de construcţie, în octombrie 2004, şi până la finalizarea lor, în luna mai 2015.

    Lansarea ediţiei speciale a înregistrării comemorative coincide cu inaugurarea de vineri a segmentului One World Observatory, care ocupă etajele 100 – 102 ale turnului One WTC şi oferă o vedere panoramică asupra întregii metropole americane.

    Clădirea de birouri One World Trade Center a fost inaugurată pe 4 Noiembrie 2014 şi este construită în locul fostelor Turnuri Gemene din New York, prăbuşite în atentatele teroriste din 11 Septembrie 2001. Construcţia are 104 etaje şi o înălţime de peste 546 metri, fiind cel mai înalt imobil din Emisfera Vestică.     

  • Cum arată One World Trade Center, clădirea ridicată pe locul unde se aflau turnurile gemene – GALERIE FOTO

    Zgârie-norul de 104 etaje, astăzi cea mai înaltă clădire din America, a costat 3,8 miliarde de dolari şi a fost construit în opt ani de zile. Spaţiile sunt închiriate în proporţie de 60%, guvernul american ocupând 25.000 de metri pătraţi, notează USA Today.

    Clădirea se află într-un centru dedicat memoriei oamenilor care şi-au pierdut viaţa în 2001, care mai include un memorial şi un muzeu. Un spaţiu pentru vizitatori, prezentând o panoramă o New York-ului, se află la ultimul etaj dar nu a fost încă deschisă publicului.

    “New York-ul este, din nou, complet”, a declarat Patrick Foye, responsabil cu acest proiect. “Aceasta este cea mai sigură clădire din America.”

    Peste 2.700 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma atentatelor teroriste ce au avut loc pe 11 septembrie 2001.

  • Rămăşiţele victimelor atentatelor de la 11 septembrie urmează să fie transferate la Ground Zero

     Acest transfer “va avea loc sâmbătă dimineaţa”, a declarat pentru AFP Susan Dahill, însărcinată cu comunicarea pentru “Vocea 11 Septembrie”, un grup de susţinere a victimelor atentatelor, care s-au soldat cu aproximativ 3.000 de morţi, confirmând o informaţie publicată de ziarul New York Times.

    Potrivit cotidianului, Primăria a trimis rudelor victimelor un e-mail în care le informează că serviciile medico-legale din oraş vor transfera la 10 mai rămăşiţele neidentificate, care vor fi păstrate sub Muzeul 11 Septembrie. Dintre cele 2.753 de persoane declarate dispărute la World Trade Center pe 11 septembrie 2001, 1.115 (aproximativ 40%) nu au putut să fie identificate, potrivit serviciului medico-legal din New York.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legătura dintre Ciprian Porumbescu şi gurmanzii contemporani

    La Şipote este materializarea unui concept special: pe de o parte, reflectă opera şi personalitatea compozitorului Ciprian Porumbescu, inclusiv prin numele pe care l-a primit – pentru că numele localităţii în care s-a născut, de fapt, Ciprian Porumbescu, este Şipotele Sucevei – iar pe de alta, îmbină specificul românesc tradiţional cu arta şi cultura românilor din epoca vremii.

    World Trade Center continuă, prin noul restaurant deschis la Hotel Pullman, o tradiţie, pentru că în trecut, pe locul în care se află acum complexul, a existat un han celebru printre drumeţii ce veneau spre Bucureşti – Hanul Prahova, care a şi rezistat, adaptându-se vremurilor, până în perioada modernă, când în zonă a fost construit Hipodromul Regal, şi chiar mai târziu.

    La Şipote este un restaurant cu specific românesc cu aerul unei case boiereşti din vremurile cele mai de fală ale Bucureştiului, pe vremea când încă mai era numit Micul Paris. Întregul decor interior, mobilierul, decoraţiunile, sunt modernizări ale elementelor tradiţionale româneşti, de aceea reuneşte mult lemn sculptat, motive populare stilizate, bogatul port popular românesc, obiecte de uz casnic ce azi se mai găsesc doar în câteva locuri din ţară sau la muzee.

    “La Şipote este un restaurant românesc special, diferit de ceea ce avem în acest moment în Bucureşti, pentru că ne-am dorit să creăm un loc în care designul original şi menu-ul să creeze starea perfectă, fie că e vorba de o masă de afaceri, fie că o familie vine să se relaxeze aici, fie că avem o petrecere de înaltă ţinută,” a spus Cristina Chiriac, general manager World Trade Center Bucureşti.

    Meniu-ul restaurantului La Şipote păstrează şi el ce are mai bun gastronomia românească numită clasică sau tradiţională, cu feluri specifice, în adaptări moderne şi o prezentare îndrăzneaţă. Regăsim în meniu, aşadar, gustări precum pastramă, şorici sau slăninuţă cu ceapă, şi feluri populare, precum tochitura şi sarmalele cu mămăliguţă.

    “Ideea acestui nou restaurant mi-a plăcut din primul moment şi am susţinut-o, şi cred că noua noastră locaţie îi va cuceri imediat şi pe cei care-i vor trece pragul,” spune Nicoleta Munteanu, avocat, partener Euro INSOL, administratorul judiciar al WTCB.

    Ca să omagieze cum se cuvine personalitatea şi opera compozitorului ce a lăsat românilor “Balada”, ”Rapsodia română” sau opereta ”Crai Nou”, La Şipote se pot vedea originale si cópii ale unor rare fotografii de familie ale compozitorului, ale unora dintre manuscrisele operelor sale sau ale diplomelor de şcoală şi jurnalelor personale ale lui Ciprian Porumbescu, puse la dispoziţie de către urmaşii compozitorului, doamna Nina Cionca, nepoata acestuia, şi domnul Wolfgang Koch, fiul acesteia.

    Pereţii restaurantului, care are 60 de locuri, sunt decoraţi cu imagini ale Bucureştiului de altădată, tablouri celebre ale unor importanţi pictori români, portrete sau litografii.

  • Hotelul Pullman din Bucureşti va fi scos la vânzare în ianuarie, pentru 20 milioane euro

     “Hotelul Pullman va fi scos la vânzare pentru suma de 20 de milioane de euro”, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse apropiate situaţiei.

    Contactat de MEDIAFAX, Remus Borza, directorul Euro Insol, administratorul judiciar al World Trade Center, a declarat că ia în calcul varianta vânzării.

    “Este prematur să comentăm o posibilă vânzare a hotelului, dar planul de reorganizare poate să prevadă foarte multe măsuri de recuperare a creanţelor, inclusiv vânzarea de active, transferul de business sau conversia creanţelor în acţiuni. În orice caz, este o hotărâre pe care o va lua adunarea creditorilor în primul trimestru al anului viitor”, a spus Borza.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 11 septembrie, după 11 ani – GALERIE FOTO

    Un moment de reculegere a fost păstrat, marţi dimineaţă, la New York. O ceremonie religioasă s-a derulat în locul fostelor Turnuri Gemene. Momentul de reculegere a avut loc la 8.46, ora la care primul avion de pasageri lovea primul turn al WTC. La aceeaşi oră, la Washington DC, preşedintele Barack Obama şi soţia sa Michelle au păstrat un moment de reculegere în grădina Casei Albe. Niciun discurs politic nu a fost programat anul acesta.

    Sursa: Boston.com