Tag: wireless

  • O echipă secretă de la Apple e pe urmele tehnologiei prin satelit care să transmită datele fără wireless

    Apple ar avea o echipă secretă care dezvoltă tehnologia prin satelit pe care producătorul iPhone ar putea să o folosească pentru a oferi servicii de internet direct pe dispozitivele mobile, fără a mai apela la reţelele wireless.

    Producătorul de iPhone din Cupertino, California, ar avea aproximativ zece ingineri specializaţi în design aerospaţial, sateliţi şi antene care încearcă să obţină rezultate în următorii cinci ani. Proiectul este încă în fazele iniţiale şi ar putea fi abandonat, mai ales că modul în care pot fi profitabili sateliţii nu este deloc clar. Directorul executiv Apple, Tim Cook, s-ar fi arătat interesat de proiect, stabilind această direcţie drept o prioritate a companiei.

    Orientarea Apple spre sateliţi de comunicaţii şi tehnologie wireless îmbunătăţită arată că s-ar urmări transmiterea de date către utilizatori micşorând de dependenţa de operatorii de telefonie sau de reţelele wireless pentru conectarea dispozitivelor. Sateliţii ar oferi şi informaţii mai exacte pentru geolocaţie şi dezvoltarea unor funcţii noi pentru hărţile de pe dispozitivele mobile.

    Nu este clar dacă Apple are intenţia de a dezvolta o constelaţie proprie de sateliţi sau ar urma să folosească doar echipamente de la sol care să preia date de la sateliţii existenţi pentru a le trimite pe dispozitivele mobile.

    Şi alte companii mari au planuri în aceeaşi direcţie. Amazon intenţionează să folosească peste 3.000 de sateliţi. În acelaşi timp, companii ca Iridium sau Teledesic au avut probleme majore încercând să dezvolte acelaşi tip de tehnologie. Iridium intrat în faliment în 1999, iar Teledesic a renunţat la planurile pentru „internet din cer” în urmă cu mai bine de un deceniu. Iniţiativele recente semnalate de Facebook, SpaceX şi Amazon încă nu au perspective de a deveni profitabile.

    „Lecţiile privind eşecurile iniţiativelor de până acum, de la Iridium, Globalstar şi Teledesic, arată că este cu chiar foarte greu să ai un plan de afaceri viabil pentru proiecte de comunicaţii prin satelit în valoare de miliarde de dolari”, a arătat Tim Farrar, un expert în sateliţi şi manager pentru Telecom Media & Finance Associates.

    Apple a angajat în ultimele luni noi echipe de specialişti în software şi hardware şi a căutat ingineri care au experienţă în proiectarea de componente pentru echipamente de comunicaţii. De asemenea, compania a angajat manageri cu experienţă în tehnologii aerospaţiale şi wireless.

    Echipa este condusă de Michael Trela ​​şi John Fenwick, foşti ingineri aerospaţiali. Cei doi au condus operaţiunile Google privind sateliţii până în 2017, când au început un nou proiect pentru Apple.

    În primul an şi jumătate la Apple, Trela ​​şi Fenwick au studiat posibilităţile dezvoltării tehnologiei prin satelit, iar în ultimele luni au intensificat eforturile legate de proiect.

  • Google a preluat Fitbit într-o tranzacţie de 2,1 miliarde de dolari

    În dimineaţa aceasta, Google a anunţat că va cumpăra producătorul de wearables (dispozitive electronice portabile) într-o tranzacţie estimată la 2,1 miliarde de dolari, potrivit unui anunţ făcut de reprezentanţii motorului de căutare în presa internaţională.

    „De-a lungul timpului, Google a făcut progrese în direcţia parteneriatelor pe piaţa dispozitivelor purtabile. Vedem o oportunitate şi mai mare în direcţia investiţiilor în Wear OS, precum şi în lansarea dispozitivelor Made by Google pe piaţă” a declarat Rick Osterloh, vicepreşedinte senior al Google, într-o postare pe blog în care a anunţat achiziţia.

    După ce Google s-a alăturat companiilor mari precum Apple şi Samsung pentru dezvoltarea smartphone-urilor, compania plănuieşte să dezvolte şi device-uri wireless, potrivit Reuters. Acum doi ani, Fitbit a cumpărat start-up-ul românesc Vector Watch într-o tranzacţie de aproape 15 milioane de dolari.

    Centrul de dezvoltare de software de la Bucureşti al Fitbit, înfiinţat după ce americanii au cumpărat în 2017 Vector Watch – un start-up fondat de Andrei Pitiş care a lansat un ceas inteligent pe piaţa globală – este acum unul matur care a început să fie implicat şi în activităţi mai sofisticate, precum designul interfeţei şi al experienţei utilizatorilor. Americanii de la Fitbit au depăşit pragul de 200 de angajaţi la centrul din Bucureşti şi estimează că ar putea ajunge în viitor la 300 de oameni, potrivit ZF.
     

     

  • Primul smartphone din lume cu încărcare wireless de la distanţă de până la 5 metri. Producătorul, o companie americană necunoscută

    Acesta va fi primul model de smartphone echipat cu antenă 5G produs în Statele Unite ale Americii şi va fi disponibil în curând, fiind deblocat din fabrică şi compatibil cu „toate reţelele telecom din lume”.
     
    Figgers este o companie de telecomunicaţii din statul Florida, care produce inclusiv dispozitive mobile. Aceasta a anunţat modelul Figgers F3 într-o postare pe Instagram, pe care ulterior a şters-o, probabil aceasta fiind publicată din greşeală. Detaliile despre modelul F3 sunt puţine momentan, însă o fotografie şi câteva informaţii despre capabilităţile tale au fost deja dezvăluite.

     

  • Avertismentul Poliţiei pentru cei care accesează o reţea wireless de pe telefonul mobil. La ce riscuri se expun

    “Pentru a folosi telefonul mobil în siguranţă, vă recomandăm să instalaţi doar aplicaţiile necesare şi numai după ce aţi verificat la ce date au acces (poziţionare geografică, contacte, apeluri telefonice etc.). Pentru a-l folosi în siguranţă, poliţiştii vă recomandă să fiţi precauţi când instalaţi diverse aplicaţii şi să nu accesaţi link-urile primite prin e-mailuri care solicită actualizarea informaţiilor personale.

    Setaţi o parolă sau un pattern pe telefon şi cod PIN pe cartelă. Trebuie să cunoaşteţi setările de securitate pentru telefon şi să configuraţi dispozitivul la blocare automată. Configuraţi-vă telefonul astfel încât să se blocheze automat după (re)pornire sau la un interval de timp cât mai scurt în cazul inactivităţii”, transmite Poliţia Română.

    Sursa citată menţionează că este necesar să realizăm salvări periodice ale datelor pe un suport extern pentru a le putea recupera, în caz de pierdere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GADGET REVIEW: Mouse-ul wireless a cărui baterie nu se termină niciodată – VIDEOREVIEW

    Razer Mamba Hyperflux este un mouse wireless a cărui baterie nu se termină niciodată. De fapt, nici nu are baterie, iar asta a ajutat compania să producă un mouse wireless de doar 96 de grame (greutate atinsă de obicei doar de şoarecii cu fir). Cum se poate asta? Mouse-ul funcţionează exclusiv pe un mousepad special creat de Razer ce generează un câmp electromagnetic de încărcare. Mousepadul este conectat la calculator printr-un cablu USB şi atât timp cât este curent electric, mouse-ul va funcţiona la nesfârşit.

    Mecanismul este similar cu cel folosit de telefoanele care se încarcă wireless prin tehnologia Qi, dar în cazul de faţă suprafaţa de contact este mult mai mare şi mouse-ul poate fi folosit intens în timp ce se încarcă.

    Mouse-ul are două butoane pe lateral (care funcţionează ca înapoi şi înainte) şi cu două butoane deasupra, lângă rotiţă. Aceste două butoane sunt folosite pentru a seta viteza mouse-ului. Bineînţeles, toate funcţiile butoanelor pot fi schimbate.
    Razer este o companie ale cărui produse sunt ţintite în special pentru gameri, iar dacă un produs esenţial precum un mouse nu satisface cerinţele ridicate ale acestora, compania ar avea probleme.

    Mamba Hyperflux nu numai că funcţionează fără baterii, dar merge bine şi este precis. Acesta poate atinge o viteză de 16.000 DPI şi operează pe frecvenţa de 2,5 GHz, o particularitate care se reflectă  într-un semnal îmbunătăţit, fără interferenţe. Am testat mouse-ul în diferite scenarii de utilizare: de la gaming la editare video sau browsing şi totul a mers bine. Mouse-ul este uşor, confortabil şi ergonomic şi l-am folosit ore în şir fără ca mâna să-mi obosească.

    Interesant este şi faptul că mousepadul are două feţe: una de plastic şi alta de pânză cu scopul de a fi utilizate în funcţie de nevoi. Ai nevoie de precizie pentru editare foto sau ai nevoie să fii precis atunci când te joci? Utilizezi mouse-ul pe partea de pânză. Ai nevoie de viteză pentru jocuri precum DOTA 2? Atunci treci pe cealaltă parte. Diferenţe mari între cele două suprafeţe nu sunt, dar este bine că există opţiuni pentru doritori.

    De menţionat este faptul că mouse-ul funcţionează doar temporar când este luat de pe mousepad. Totuşi ţine îndeajuns de mult încât să nu se întrerupă imediat ce ai luat mouse-ul de pe suprafaţă. Asta înseamnă că mouse-ul poate fi folosit doar în acest mod şi trebuie să aveţi cu voi şi mousepad-ul dacă vreţi să meargă. Aşadar, tehnologia dezvoltată de Razer are avantaje, dar şi dezavantaje. Atunci când mă gândesc la un mouse wireless mă gândesc la mobilitate (acesta fiind punctul forte al acestui tip de gadget), faptul că-l poţi arunca în geantă pentru a-l folosi oriunde ai merge, atât timp cât ai o suprafaţă plană. Cu Mamba Hyperflux acest lucru nu este imposibil, dar nu este comod sau uşor.

    În stilul clasic al produselor destinate segmentului de gaming, atât padul, cât şi mouse-ul sunt dotate cu o serie de LED-uri multicolore. Acestea pot fi setate să funcţioneze în tandem sau separat sau luminile pot fi oprite.

    Tehnologia implementată de Razer este foarte interesantă şi mă bucur că a avut curajul să producă un astfel de mouse. Totuşi, Mamba Hyperflux are un preţ piperat, ceea ce ar putea împinge clienţii către alte produse mai ieftine, chiar dacă funcţionează cu fir sau cu baterii.

     

  • Gadget Review: Plantronics Voyager 3240 – VIDEOREVIEW

     
    + SUNET CLAR
    + REDUCE ZGOMOTUL DE FUNDAL EFICIENT
     
    – CASCA POATE DEVENI INCONFORTABILĂ DACĂ ESTE PURTATĂ MULT TIMP
     
    Plantronics s-a născut în 1961 în clasicul stil american, într-un garaj unde doi piloţi de avioane comerciale au inventat o variantă uşoară a căştilor folosite în aviaţie. Unul dintre produsele companiei înfiinţate de Courtney Graham şi Keith Larkin a fost folosit în spaţiu de către astronautul Wally Schirra, dar şi pe Lună de către Neil Armstrong.
     
    Plantronics Voyager 3240 este un headset Bluetooth care s-ar integra perfect în lookul unui om de business, alături de costum şi servietă. Este negru, minimalist şi destul de mic încât să nu fie deranjant. Pe cască se află un buton de pornire şi oprire, unul de volum şi încă unul de ”mute“, oprind astfel microfonul tău şi informând interlocutorul tău că acesta nu te mai poate auzi. Interesant este că tu încă poţi auzi ceea ce spune interlocutorul fără ca el să te audă.
     
    Voyager 3240 se adresează unui public ţintă: persoanele care sunt mereu ”pe fugă“ şi au nevoie să fie conectate la telefon. Drept urmare, experienţa de utilizare a unui astfel de headset ar trebui să fie foarte simplă şi intuitivă, iar Plantronics nu dă greş. Porneşti căştile şi activezi modul Bluetooth pe telefon, aştepţi să apară să le poţi împerechea şi gata. Mai mult, căştile sunt dotate cu tehnologie NFC, ceea ce înseamnă că le poţi conecta la un telefon (care are NFC) printr-o simplă atingere. De asemenea, mi-a plăcut faptul că poţi conecta mai multe telefoane în acelaşi timp. O astfel de funcţie este utilă pentru cei care au mai multe telefoane.
     
    Odată conectat, poţi vorbi până la cinci-şase ore înainte ca bateria Voyagerului să se termine. Apoi poţi pune casca într-o cutie pentru a se încărca. Astfel, casca Bluetooth se poate încărca din nou, fără a fi nevoit să găseşti o priză. Compania susţine că astfel mai obţii încă zece ore de convorbire înainte ca bateria să se termine. Dacă cumva ai uitat casca Bluetooth printr-o geantă, trebuie să ştii că aceasta are un regim de funcţionare în standby de şapte zile. Acest sistem este unul bun deoarece îţi asigură o autonomie îndelungată, dar şi un mod de păstrare a căştilor astfel încât să nu le pierzi. De asemenea, cutia are şi o curea mică, cu care o poţi prinde de geantă sau, dacă te vezi cowboy, poţi agăţa cutia de cureaua de la pantaloni.
     
    Şi acum, să vorbim despre partea cea mai importantă: calitatea sunetului transmis şi recepţionat. Plantronics Voyager 3240 este dotat cu trei microfoane care, alături de procesoarele de semnal digital îmbunătăţite, separă vocea de zgomotul de fundal, oferind claritate vocală la ambele capete ale conversaţiei. Astfel, interlocutorul va auzi doar ceea ce i se spune, nu şi zgomotele din fundal. În urma testelor desfăşurate, pot spune că acest lucru este adevărat: am vorbit pe stradă, la metrou şi lângă o pereche de boxe de unde răsuna muzică şi vocea a fost în prim-plan, zgomotul de fundal fiind minimal.  
     
    Şi la partea cealaltă a conversaţiei lucrurile au stat bine. Vocea se aude bine, casca are un volum satisfăcător, iar calitatea sunetului este mulţumitoare. Poţi asculta şi muzică în casca Bluetooth, dar fiind doar mono mă îndoiesc că foarte mulţi dintre cei care vor achiziţiona acest produs îl vor folosi pentru muzică; însă este bine că există această posibilitate. 
     
    Casca se prinde cu uşurinţă în ureche şi stă surprinzător de ferm. Chiar poţi să şi alergi cu casca în ureche pentru că nu o s-o pierzi. La capitolul confort, Plantronics mai are de îmbunătăţit lucrurile. Am stat cu casca 40-60 de minute în ureche şi simţeam o oarecare presiune, fiind nevoit să o transfer în cealaltă ureche.
     
    Voyager 3240 are şi senzori, astfel încât poţi răspunde la apel doar prin punerea căştii în ureche. O altă modalitate de interacţionare cu dispozitivul este prin comenzi vocale  answer sau ignore. Pentru a şti cine te sună, fără să te uiţi la telefon, poţi opta ca o voce robotică să-ţi spună cine te sună (funcţie utilă mai degrabă pentru numele străine, nu româneşti). 
    Casca Voyager 3240 poate fi folosită până la 30 de metri depărtare de telefon, susţine Plantronics. |n teste asta s-a dovedit adevărat într-un mediu mai puţin aglomerat. Într-un apartament cu mai multe ziduri semnalul s-a întrerupt. 
     
    În încheiere, pot să vă spun că utilizarea unui astfel de produs mi s-a părut eliberatoare, nemaifiind nevoit să folosesc telefonul pentru a răspunde la apeluri.
     
    Casca s-a dovedit a fi bună, tehnologia de anulare a zgomotului de fundal m-a impresionat; recomand Voyager 3240 oamenilor grăbiţi, pentru care vorbitul la telefon nu este doar un hobby, ci o componentă esenţială a muncii sale.
     
     
    CASETĂ TEHNICĂ:
    TIP IN EAR
    RAZA DE ACŢIUNE 30 M
    AUTONOMIE CONVERSAŢIE PÂNĂ LA 6 ORE 
    VERSIUNE BLUETOOTH 4.1
    TIMP ÎNCĂRCARE 90 MIN.
    GREUTATE 9 GRAME
    PREŢ APROXIMATIV 400 DE LEI
     
     
  • Sony reîmprospătează smartphone-urile XZ2 şi XZ2 Compact: filmează 4K HDR şi super Slow Motion Full HD, iar XZ2 se poate încărca wireless

    Xperia XZ2 are un ecran extins, de 5,7 inci, HDR Full HD+, în format 18:9 . În plus, pe lângă faptul că poţi urmări conţinutul existent în HDR, cu ajutorul tehnologiei Sony BRAVIA® TV, tehnologia X-reality™ pentru mobil îţi va permite să converteşti conţinut până la nivelul High Dynamic Range (HDR).

    XZ2 încorporează o nouă experienţă tactilă, adăugând senzaţia de atingere, astfel încât să simţi experienţa vizuală. Modelul utilizează noul sistem Dynamic Vibration, care analizează date audio şi îţi permite să simţi acţiunea în palme, iar filmele, jocurile şi clipurile prind viaţă. Difuzoarele de pe modelul XZ2 sunt prevăzute cu tehnologia S-Force Front Surround şi sunt cele mai puternice difuzoare din istoria Xperia.

    XZ2 devine primul smartphone capabil să înregistreze video 4K HDR, folosind formatul HLG (Hybrid Log Gamma). Acum poţi surprinde realitatea în imagini cu un contrast mare, detalii şi culori autentice. Înregistrarea în super slow motion este şi ea îmbunătăţită: acum poţi înregistra momentele memorabile în Full HD, cu o viteză de 960 fps.

    Telefonul are parte şi de un nou design, cu o suprafaţă fluidă din sticlă 3D Modelul este disponibil în următoarele culori: argintiu lichid, negru lichid, verde profund şi roz cenuşiu. Atestat IP65/IP68 , modelul XZ2 este gândit să reziste la stropire şi vărsare de lichide

    Alimentat de platforma Qualcomm® Snapdragon™ 845 pentru dispozitive mobile, cu X20 LTE, dispozitivul XZ2 atinge viteze de conectare până la 1,2 Gbps, cu ajutorul celei de-a doua generaţii a soluţiei Gigabit LTE. De exemplu, poţi descărca un episod din serialul preferat în doar 20 de secunde .

    Modelul este echipat cu o baterie de 3180 mAh, şi este prevăzut cu cele mai eficiente funcţii de control al energiei. Mulţumită platformei 845 pentru dispozitive mobile, XZ2 îţi oferă garanţia că te poţi bucura de dispozitivul tău toată ziua. Modelul este prevăzut cu funcţii utile pentru baterie ca – Smart Stamina, STAMINA mode şi Battery Care  –, precum şi tehnologia Qnovo Adaptive Charging, care păstrează sănătatea bateriei, pentru o durată de viaţă mai mare. De asemenea, poţi utiliza staţia de încărcare wireless (WCH20 ) pentru încărcare uşoară, precum şi alte încărcătoare Qi compatibile, aşezând pur şi simplu dispozitivul XZ2 în staţie, pentru încărcare, fără să-l bagi în priză.

    Xperia XZ2 Compact

    Dispozitivul îţi pune divertismentul în palmă, mulţumită eranului extins, HDR Full HD+, de 5 inci, datorită căruia XZ2 Compact este cel mai compact smartphone de 5 inci din lume .

    De asemenea, Xperia XZ2 Compact se bucură de o multitudine de update-uri premium, disponibile şi la fratele său cel mare, XZ2, cum ar fi toate upgrade-urile specifice Motion EyeTM 2018, inclusiv 3D Creator pentru selfie-uri şi super slow motion în Full HD, precum şi captarea de imagini la o calitate excelentă. Modelul este prevăzut cu tehnologiile Sony de amplificare audio, de tipul audio Hi-Res şi difuzoare stereo, orientate frontal, pentru o experienţă audio nemaiîntâlnită. Acest telefon mic, dar puternic este alimentat de platforma Qualcomm® Snapdragon™ 845 pentru dispozitive mobile.

    Perfect până la cele mai mici detalii, XZ2 Compact urmează aceeaşi filosofie de design ca XZ2, bucurându-se de un corp curbat, ce respectă standardele IP65/IP68. Modelul este disponibil în patru culori superbe, cu aspect proaspăt şi elegant: alb argintiu, negru, verde şi roz coral.
    Xperia XZ2 şi XZ2 Compact sunt disponibile începând cu luna martie 2018 şi ambele vor fi prevăzute cu AndroidTM 8.0 Oreo.

  • CES 2018: Lenovo lansează un sistem VR wireless, un nou laptop, smart display şi două Moto Mods

    Utilizatorii pot uita de cabluri, PC-uri sau telefoane pentru a profita de căştile Daydream autonome. Mai mult, Lenovo oferă posibilitatea de a fi printre primii utilizatori care se lasă captivaţi de tehnologia de detectare a mişcării WorldSense™ disponibilă în platforma de realitate virtuală Google Daydream. WorldSense permite mişcări naturale precum eschiva sau aplecarea şi pune la dispoziţie o bibliotecă extinsă de conţinut VR.

    Utilizatorii îşi pot crea propriul conţinut VR şi retrăi ulterior experienţa momentelor cu noua cameră Lenovo Mirage compatibilă cu Daydream. Această cameră simplifică tehnologia necesară pentru a capta imagini şi videoclipuri 3D cu cameră duală de 13 MP de tip fisheye şi câmp vizual de 180 x 180°

    Motorola completează ecosistemul Moto Mods cu două module noi realizate de dezvoltatori. Vital Moto Mod integrează o tehnologie avansată bazată pe senzori, care le permite utilizatorilor să îşi măsoare cu uşurinţă cele cinci semne vitale cu ajutorul unui singur dispozitiv compact de dimensiunea unui Moto Mod. Telefoanele din seria Moto Z pot fi utilizate pentru a măsura cele cinci semne vitale: ritmul cardiac, rata respiraţiei, oxigenul din sânge, temperatura corpului şi, pentru prima dată, tensiunea sistolică şi diastolică măsurată cu acurateţe din deget.

    Livermorium Slider Keyboard Moto Mod oferă o tastatură completă QWERTY glisantă, care permite înclinarea ecranului telefonului Moto Z până la 60 de grade, pentru a îndeplini cerinţele de tastare pe care nu le îndeplineşte ecranul cu touch.

    Lenovo Smart Display prevăzut cu Google Assistant este un ecran care oferă o experienţă de utilizare a tehnologiei acasă mai confortabilă, intuitivă şi uşor de partajat. Ecranul poate fi transformat într-un centru de comandă pentru toate dispozitivele smart home, de la iluminat la încălzire şi altele, toate controlate prin comenzi vocale sau tactile. Google Assistant poate fi utilizat pentru a arăta rute pe Google Maps™, pentru a urmări videoclipuri pe YouTube™, pentru a efectua apeluri video cu ajutorul Google Duo™, pentru a asculta muzică etc. Lenovo Smart Display este disponibil în variante de 8 sau 10 inchi şi este dezvoltat pe platforma Qualcomm® Home Hub.

    Miix 630 este un dispozitiv detaşabil 2-în-1 ce dispune de o conexiune  4G LTE2 în locul Wi-Fi, cu o capacitate de redare de până la 20 de ore de conţinut video local. Acesta este conceput pe baza platformei Qualcomm Snapdragon 835 mobile, dispozitivul Miix 630 este un dispozitiv mobil cu o grosime de 15,6 mm şi o greutate de doar 1,33 kg.

    Lenovo reîmprospătează şi brandul Thinkpad, iar tableta X1 primeşte un design nou de 13 inchi cu un ecran 3K şi opţiunea de conectivitate globală LTE-A. Dispozitivele X1 Carbon şi X1 Yoga sunt echipate cu Amazon Alexa şi un ecran cu suport Dolby Vision HDR3 pentru o experienţă de vizualizare mai bună. X1 Carbon, cel mai uşor laptop de 14” din lume, este acum disponibil şi în versiuni cu ecran tactil şi baterie cu o durată de viaţă de până la 15 ore. 

  • Gadget Review: Muzică, nu zgomot – VIDEOREVIEW

    Sony WF-1000x este răspunsul japonezilor pentru cei care caută căşti audio cu adevărat wireless, mici (cât o monedă de 50 de bani fiecare cască), ce pot fi folosite cu smartphone-ul sau laptopul. Pentru mine, faptul că pot asculta muzică fără să fiu încurcat de fire este o mană cerească, însă căştile Bluetooth au o serie de probleme pe care doar unele modele reuşesc să le evite.

    Căştile Sony WF-1000x au un design compact, sunt intraauriculare şi destul de ergonomice ca să stea bine în ureche. Chiar şi cu o activitate intensă precum alergatul, căştile stau destul de bine în ureche, necesitând doar mici ajustări.

    Designul căştilor este unul minimalist, arată bine şi sunt îndeajuns de mici ca să nu arăţi ciudat cu ele în urechi, însă, după părerea mea, sunt în continuare prea mari. De exemplu, căştile Apple (AirPods) nu ies atât de mult din urechi şi sunt ceva mai discrete.

    Pe casca stângă se află un buton de pornire, iar pe cea din dreapta un alt buton pentru a putea controla muzica. O apăsare, pauză. Două apăsări, următoarea melodie. Nu trebuie să te mai atingi de telefon, indiferent dacă asculţi muzică sau dacă te sună cineva. Asta dacă ar funcţiona tot timpul cum trebuie. În perioada de testare (căştile au fost legate la un telefon Sony Xperia şi la un HTC) am avut probleme cu butonul din dreapta, care nu răspundea la comenzi, şi a trebuit să resetez căştile pentru a-l face să meargă din nou. Păcat.

    La capitolul sunet, căştile Sony se descurcă bine. Am trecut căştile prin mai multe runde de teste şi melodii şi pot spune că sunt mulţumit de ceea ce am auzit. Muzica nu este distorsionată niciodată, indiferent dacă e rock, clasică sau hip-hop. Atât înaltele, mediile, cât şi joasele se aud bine şi sunetul este unul armonios. În timpul melodiei Bohemian Rhapsody, am auzit fiecare cuvinţel şi onomatopee perfect, în timp ce mergeam cu metroul. Mi-aş fi dorit un volum ceva mai mare şi poate ceva mai multă greutate în bas, un sunet mai plin. WF-1000x sunt dotate cu tehnologie de noise canceling, care nu este cea mai bună pe care am experimentant-o pe o pereche de căşti (totuşi tot Sony e bun aici cu căştile MDR-1000x), însă reduce binişor zgomotul de fundal. Cu volumul dat pe la 70-80% şi cu funcţia de noise canceling abia mai auzi maşinile de pe stradă sau zgomotul metroului aflat în mişcare când asculţi o melodie mai gălăgioasă. Dacă asculţi ceva acustic, vocal, atunci vei auzi zgomotul indiferent dacă ai activat noise canceling şi ai şi volumul dat la maximum.

    De multe ori, căştile de tip Bluetooth au probleme cu conexiunea la telefon şi asta rezultă în întreruperea muzicii, ceea ce nu este tocmai plăcut. În cazul de faţă, am suferit puţine întreruperi în modul în care prioritiza calitatea muzicii şi zero întreruperi în modul în care prioritiza stabilitatea conexiunii. De menţionat este faptul că m-am plimbat prin casă şi prin redacţie cu telefonul pus departe şi nu am sesizat întreruperi.

    Sony a dotat căştile cu o opţiune de a regla nivelul de noise canceling în funcţie de împrejurimi – când eşti în transportul în comun căştile lucrează mai mult, iar când e linişte mai puţin. Asta face ca sistemul să fie mai eficient din punctul de vedere al autonomiei bateriei. însă pe mine m-a deranjat faptul că de fiecare dată când treceam dintr-un mediu în altul (de exemplu, din metrou, afară) casca întrerupe melodia şi se aude un bip insistent. Ceea ce poate deveni un inconvenient important dacă treci dintr-un mediu în altul într-o succesiune rapidă.  În schimb, ceea ce mi-a plăcut foarte mult este faptul că se conectează automat la telefon. Odată realizată conexiunea, căştile şi telefonul ţin minte ce trebuie să facă şi eu doar scot căştile din carcasă, le pun în urechi, apoi apăs ”play“. Nu trebuie să fac altceva.

    O problemă frecventă a acestor tipuri de căşti este faptul că nu au o baterie prea încăpătoare (unde ar intra în casca micuţă?) şi nici WF-1000X nu stă mai bine la acest capitol. Sony susţine 3 ore de ascultare continuă şi asta se dovedeşte a fi adevărat. Deci cu aceste căşti nu poţi să stai toată ziua la birou şi să faci treabă ascultând muzică. însă cei care sunt ca mine şi ascultă muzică doar în drum spre birou, unde de obicei au o altă pereche de căşti, cu fir, pot spera la o autonomie de până la o săptămână. Am ascultat, timp de o săptămână, în fiecare zi 30-40 de minute de muzică şi la birou am pus căştile în cutie, unde se încărcă. Sistemul este ingenios şi este bine că, în ritmul acesta, eşti nevoit să-ţi încarci căştile doar o dată pe săptămână.

    Cu căştile Bluetooth cu microfon poţi vorbi la telefon, însă sunetul este mono, se aude doar în casca din stânga, şi microfonul nu este prea grozav. Toate persoanele cu care am vorbit s-au plâns că nu mă aud suficient de tare sau că microfonul captează prea mult din zgomotul de fundal. De aceea, o conversaţie, la aceste căşti, este aproape imposibilă în timp ce mergi cu metroul din cauza zgomotului de fundal extrem de puternic.

    Ca o concluzie, aş spune că această pereche de căşti este un pas în direcţia corectă spre cum ar trebui să arate nişte căşti wireless, însă Sony încă nu a ajuns acolo. La capitolul baterie şi design se mai poate lucra şi trebuie făcut ceva în legătură cu microfonul şi conversaţiile telefonice, care ar trebui să fie impecabile, mai ales la acest nivel de preţ.

    CASETĂ TEHNICĂ
    GREUTATE 6,8 GRAME (CĂŞTILE), 68 DE GRAME (CU CUTIE)
    RĂSPUNS FRECVENŢĂ 20-20.000 HZ
    TIMP DE ÎNCĂRCARE APROXIMATIV 3 ORE (CĂŞTILE ÎN CUTIE)
    AUTONOMIE BATERIE 3 ORE (MUZICĂ CONTINUĂ)
    BLUETOOTH 4.1
    RAZĂ UTILIZARE 10 METRI
    PREŢ RECOMANDAT 200 DE DOLARI

  • Cisco extinde portofoliul wireless pentru clienţii IMM-uri

    Noua versiune a soluţiei Mobility Express poate susţine până la 100 de Access Point-uri şi poate fi configurată nefiind necesare cunoştinţe IT. Soluţia este disponibilă pentru orice companie, indiferent de mărimea acesteia şi integrează la nivelul Access Point-urilor funcţionalităţile controller-ului Cisco WLAN. Soluţia Mobility Express este compatibilă cu standardele 802.11ac Wave 2, astfel încât şi companiile de dimensiuni mici sau mijlocii să poată crea şi utiliza reţele de mare viteză şi la fel de performante ca cele pe care le folosesc companiile mari.

    Noile caracteristici includ conectivitate Wi-Fi optimizată şi prioritizarea aplicaţiilor de business, vizibilitate şi control la nivel de aplicaţie, precum si functii de tip Business Analytics.

    Beneficiile obţinute sunt majore:

    – scăderea cu 100% a apelurilor întrerupte
    – reducerea cu 86% a pierderii semnalului video
    – reducerea cu 50% a problemelor majore audio/video

    Pe măsură ce IMM-urile se dezvoltă şi reţeaua poate fi adaptată noilor schimbări, cu ajutorul controller-ului Cisco 3504 Wireless LAN, care poate susţine mai multe Access Point-uri (până la 150) şi mai mulţi clienţi (până la 3.000). Odată activat, controller-ului îi pot fi adăugate Access Point-uri suplimentare, în funcţie de necesităţi. Este compatibil cu standardul 802.11ac Wave 2, fiind proiectat pentru a gestiona un volum mare de trafic prin intermediul porturilor Multigigabit Ethernet. De asemenea, este îmbunătăţit cu funcţionalităţi care oferă un control mai bun şi o vizibilitate mai mare asupra reţelei.