Tag: wintour

  • Regina unei industrii de 300 mld. $

    Cateva secole mai tarziu, in 2009, in plina criza financiara,
    Anna Wintour, supranumita “regina de gheata a modei” intrebata ce
    ar recomanda unei persoane care si-a redus bugetul de cumparaturi
    de la 100 la 20 de dolari a raspuns in acelasi stil – un ruj. La
    scurt timp dupa celebra declaratie, Maria Antoaneta a fost
    detronata (si decapitata) si multi au ajuns sa se intrebe daca nu
    cumva Anna Wintour va avea aceeasi soarta. Cea care conduce revista
    Vogue (editia americana) de peste doua decenii si care este
    considerata cel mai puternic personaj din lumea modei este
    subiectul in voga in ultimele saptamani datorita lansarii
    documentarului “The September Issue”.

    Filmul, care are premiera pe marile ecrane din SUA si Marea
    Britanie pe 11 septembrie, spune povestea realizarii editiei Vogue
    din septembrie 2007 considerata un record pentru industrie: 840 de
    pagini dintre care 727 erau pagini de publicitate. Ironic, desi a
    fost realizat intr-un moment de boom, filmul a fost distribuit pe
    marile ecrane in plina criza financiara. Excesele stil Maria
    Antoaneta din film sunt cu atat mai nepotrivite, cu cat Vogue-ul
    din aceasta luna (septembrie este considerata in mod traditional
    cea mai aglomerata si mai profitabila luna din moda) are cu 36% mai
    putine pagini de publicitate decat in 2008, intreaga revista
    ajungand la 584 de pagini. Mai mult, un raport dat publicitatii
    recent, arata ca pentru prima data in cei 24 de ani de istorie pe
    piata americana, cel mai mare rival al Vogue, Elle, a atras mai
    multe pagini de publicitate in prima jumatate a anului.

    Wintour a pornit insa propria ofensiva de imagine care a adus
    brandul personal spre un nou nivel. Spre deosebire de Vogue, care a
    ajuns la un tiraj de 1,2 milioane de exemplare pe editie datorita
    spiritului accesibil pe care l-a imprimat modei de lux, Wintour a
    pozat pana acum in haine de regina de gheata, inaccesibila, care
    organizeaza totul de la inaltimea tocurilor Manolo si a hainelor
    Prada. Insa, la finalul lunii august a luat o decizie
    surprinzatoare, acceptand sa participe in premiera la o emisiune de
    televiziune, show-ul lui David Letterman. Cand a pasit pe scena
    studioului, nimic din look-ul sau nu anunta vreo surpriza. Wintour
    nu se despartise de celebrii ochelarii Chanel sau de coafura stil
    Louise Brooks, pe care nu a schimbat-o de la 14 ani. Totusi, cand a
    inceput show-ul, Wintour a aratat ca cea mai puternica femeie din
    moda a invatat multe de la actritele pe care le-a asezat pe coperta
    Vogue.

    Pentru prima data a renuntat la ochelarii de soare, pe care ii
    poarta chiar si la birou si a aratat ca in spatele grimasei de
    gheata, pe care a afisat-o pana atunci, se ascunde un zambet
    desprins din reclamele Vogue. Mai mult, s-a autoironizat comentand
    epitetele care i-au fost atribuite recent intr-un articol din New
    York Times: regina de gheata, regele soare, extraterestru,
    dominatoare etc. Era pentru prima data cand Wintour, un personaj
    despre care in ultimele doua decenii toata lumea auzise, dar despre
    care putini stiau cum arata (iar si mai putini ii auzisera glasul),
    s-a expus la o emisiune tv. Wintour a devenit cu adevarat cunoscuta
    in randul maselor in 2006, cand s-a lansat filmul “Diavolul se
    imbraca de la Prada”, inspirat de cartea lui Lauren Weisberger,
    fosta asistenta a lui Wintour.

    Desi nu a recunoscut niciodata asemanarea cu personajul interpretat
    de Merryl Streep, editorul de la Vogue confirma mare parte din
    actiune in documentar. Nu este foarte incantata de sedinta foto cu
    Sienna Miller (care a pozat pentru September Issue 2007) pentru
    care a platit 50.000 de dolari, ii spune lui Oscar de la Renta ca
    trebuie sa renunte la cateva haine din colectie (iar acesta ii
    urmeaza sfatul) sau lauda schitele lui Karl Lagerfeld. Intrebata
    daca seamana cu Miranda Priestly, editorul jucat de Meryl Streep,
    Wintour a replicat sec. “Noua la Vogue ne place fictiunea. Eu sunt
    foarte hotarata. Incerc sa dau indicatii clare angajatilor. Iar
    uneori, din pacate, nu le pot da raspunsul pe care si-l
    doresc.”