Tag: Winmarkt

  • Grand Omnia Center din Ploieşti, evaluat la 55 milioane de euro, cel mai valoros magazin al reţelei Winmarkt

    Centrul este localizat pe Bulevardul Republicii şi are 17.860 metri pătraţi închiriabili, respectiv 100 de magazine, printre chiriaşi numărându-se Carrefour Market, KFC, dm, Adidas, Otter, Flanco, Domo şi Benvenuti.

    Grand Omnia Center a rezultat din unirea celor două centre comerciale, construite cu mai mulţi ani în urmă, pe care IGD le deţinea prin intermediul companiei Winmarkt în Ploieşti şi în care a investit pentru modernizare şi reorganizarea chiriaşilor circa 2,5 milioane de euro.

    IGD Group a preluat în anul 2008 reţeaua de centre comerciale Winmarkt, în parteneriat cu compania Inpartner Investitori & Partner Immobiliari, pentru 182,5 milioane de euro, de la fondurile de investiţii Ivington Interprises Limited şi Broadhurst Investments Limited, reprezentate în România de Siminel Andrei.

    Grupul italian a devenit în 2010 acţionar unic al reţelei prin achiziţia acţiunilor deţinute de compania Inpartner Investitori & Partner Immobiliari, pentru 21 milioane euro.

    Reţeaua Winmarkt are în proprietate 14 centre comerciale situate în centrul oraşelor Alexandria, Bistriţa, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Galaţi, Piatra Neamţ, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Tulcea, Turda şi Vaslui.

    Centrele comerciale au fost evaluate la finele lunii iunie la 170,1 milioane de euro, de companiile de consultanţă imobiliară CBRE şi REAG, valoare comparabilă cu evaluarea de la sfârşitul anului trecut. Veniturile din chirii generate de cele 14 proiecte s-au situat anul trecut la circa 10 milioane de euro.

    Modern Shopping Centre din Galaţi, cu o suprafaţă de aproape 8.500 metri pătraţi, evaluat la 20,3 milioane de euro, este al doilea cel mai valoros activ din portofoliul Winmarkt, acesta fiind urmat de Cozia Shopping Centre din Bulevardul Calea lui Traian din Râmnicu Vâlcea -14 milioane de euro şi o suprafaţă de circa 8.000 metri pătraţi, potrivit unui raport al companiei italiene.

    La valori de peste 10 milioane de euro au fost evaluate şi Petrodava Shopping Centre din Piatra Neamţ (6.000 metri pătraţi) -13 milioane de euro, Dunărea Shopping Centre Brăila (7.260 metri pătraţi) – 12,2 milioane de euro, Dacia Shopping Centre Buzău (5.500 metri pătraţi) – 10,8 milioane de euro.

    “IGD analizează permanent posibilitatea de a vinde galeriile comerciale (denumire pe care compania o utilizează pentru proiectele din România, n.r.) având în vedere că am adus suficientă valoare acestora”, se arată în raport.

    De asemenea, reprezentanţii IGD menţionează că în prezent nu există niciun proiect nou în plan pentru România.

    Compania mai operează pe piaţa din Italia, iar la sfârşitul primului semestru deţinea active totale evaluate la peste 1,8 miliarde de euro.

  • Veniturile din închirierea centrelor comerciale Winmarkt, reduse de insolvenţele retailerilor

    Veniturile obţinute de compania italiană Immobiliare Grande Distribuzione (IGD) din închirierea reţelei de centre comerciale Winmarkt din România au scăzut anul trecut cu 5,3%, la 11 milioane de euro, în urma închiderilor de magazine deţinute de retaileri locali, care au intrat în insolvenţă. „Veniturile din chirii au scăzut cu 620.000 de euro, în principal din cauza intrării în insolvenţă a unor chiriaşi locali importanţi, ceea ce a condus la un plan de reorganizare substanţial, la reducerea spaţiilor închiriate sau la scăderea chiriilor“, se arată într-o prezentare a companiei. Grupul deţine în România 15 centre comerciale în 13 oraşe, care au generat în 2011 venituri din chirii de 11,7 milioane de euro. Centrele comerciale erau evaluate la sfârşitul anului trecut la 177,9 milioane de euro.  Centrele comerciale totalizează 147.000 de metri pătraţi. Portofoliul de retail din România reprezintă 9,3% din totalul activelor deţinute de IGD, în România şi Italia, evaluat la peste 1,9 miliarde de euro. În 2012, IGD a înnoit peste 200 de contracte, cea mai mare parte încheiate înainte de criză, chiria negociată fiind în medie cu 3,1% mai redusă, şi a parafat 123 de contracte noi. Aceste contracte reprezintă 19,5% din veniturile totale ale Winmarkt. 

    Mai multe pe zf.ro

  • “Cea mai tare afacere pe care am făcut-o în 20 de ani în România a fost vânzarea Winmarkt cu 200 de milioane de euro”

    Siminel Andrei, cel care de aproape 20 de ani gestionează afacerile din România ale fondului american de investiţii NCH, consideră că cea mai bună afacere pe care a făcut-o a fost vânzarea reţelei de centre comerciale Winmarkt către italienii de la IGD, tranzacţie de circa 200 mil. euro semnată în martie 2008, cu jumătate de an înainte de pră­buşirea pieţelor internaţionale provocată de falimentul băncii Lehman Brothers. Şeful NCH a făcut în 2007-2008 o serie succesivă de tranzacţii prin care a renunţat la active cu o valoare de jumătate de miliard de euro. NCH ar fi putut avea astăzi jumătate din cel mai vizitat mall din ţară – AFI Palace Cotroceni -, dar a vândut participaţia de 50% la stadiul de proiect pentru 80 mil. euro grupului israelian AFI Europe. În acelaşi timp, pe terenurile fabricilor Electroaparataj (Pantelimon), Tricodava (Ghencea) sau Electrotehnica (Lujerului), pe care nu a fost construit nimic în ultimii cinci ani, a încasat alte 130 mil. euro.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

     

  • KFC va deschide o unitate in Winmarkt Buzau

    Noul restaurant KFC va fi situat la parterul centrului comercial
    Winmarkt Dacia din centrul orasului Buzau si va avea o suprafata de
    300 de metri patrati. Dupa relocarile necesare pentru a face loc
    noului chirias, acesta isi va prelua spatiul pentru amenajare in
    cursul lunii iulie, urmand ca la inceputul lunii octombrie
    restaurantul sa devina functional.

    Achizitionata in aprilie 2008 de compania italiana Immobiliare
    Grande Distribuzione (IGD) pentru 182,5 mil. euro, Winmarkt este
    cea mai extinsa retea de centre comerciale din Romania, avand in
    proprietate 15 centre comerciale si o cladire de birouri, in 13
    orase. IGD este o companie listata la bursa din Milano, unul dintre
    cei mai activi jucatori pe piata de real estate din Italia, cu o
    valoare a portofoliului de 1,725 miliarde Euro, conform ultimei
    evaluari realizate la sfarsitul anului 2009.

    KFC a inregistrat in o cifra de afaceri de 40,5 milioane euro,
    cu 25% mai mare fata de rezultatul din 2007. Reteaua KFC este
    prezenta in Romania din 1996 si este operata in regim de franciza
    de US Food Network.

    Principalii competitori pe piata restaurantelor de tip fast-food
    sunt McDonald’s, KFC, Burger King, Broaster Chicken si Spring
    Time.

  • Carrefour si-a extins parteneriatul cu Winmarkt

    Primul parteneriat incheiat intre cele doua companii a fost
    semnat in luna martie si prevedea deschiderea a 3 magazine
    Carrefour in cadrul centrelor comerciale Winmarkt din Turda,
    Bistrita si Cluj, in prezent fiind inaugurate doua – in Turda si
    Bistrita.

    “Parteneriatul cu Winmarkt ofera o noua perspectiva asupra
    retelei de supermarketuri aflata in continua crestere,” a declarat
    Andreea Mihai, director de marketing al Carrefour Romania.

    Noul magazin Carrefour va fi inaugurat pana la sfarsitul anului
    2009, fiind al doilea supermarket al retelei franceze din judetul
    Prahova. Unitatea va avea o suprafata de 1.215 mp, din care 905 mp
    suprafata de vanzare si va crea 40 de locuri de munca.

    “Aceasta noua colaborare vine ca un lucru firesc dupa succesul
    obtinut in urma deschiderii de pana acum a celor doua
    supermarketuri in reteaua Winmarkt, care au condos la o crestere
    substantiala a traficului si a atractivitatii centrelor noastre
    comerciale”, a declarat Alina Bescheret, director commercial
    Winmarkt.

    Un parteneriat similar a fost incheiat de retailerul de tip
    discount Minimax si reteaua Winmarkt, care ii va asigura prezenta
    in 4 centre comerciale din Buzau, Braila, Vaslui si Tulcea.

    Winmarkt este o retea de 15 centre comerciale prezent ain 13
    orase din Romania. A fost achizitionata anul trecut de catre
    compania italiana Immobiliare Grande Distribuzione, intr-o
    tranzactie de 182,5 milioane euro.

    Carrefour Romania a intrat pe segmentul supermarketurilor din
    2007, odata cu preluarea societatii Artima, care detine 21 de
    magazine in vestul Romaniei. Carrefour a inregistrat in Romania in
    prima jumatate a anului vanzari de 532 milioane euro (inclusiv
    TVA), in crestere cu 4,8% fata de perioada similara a anului
    trecut.

  • Domo a deschis al 10-lea magazin din reteaua Winmarkt

    “Strategia companiei Winmarkt este de a incheia parteneriate de
    lunga durata cu retaileri importanti si cu potential, care tintesc
    extinderea retelelor proprii de magazine in locatii centrale din
    orasele de provincie, in centre comerciale cu notorietate si cu cu
    un aflux mare de cumparatori”, a declarat Sergiu Stapler, Director
    General, Winmarkt.

    Winmarkt a lansat anul acesta o strategie de consolidare a
    retelei de 15 centre comerciale prin atragerea de operatori de
    electrocasnice pentru etajele superioare si de supermarketuri
    pentru parter sau subsol.

    In acest sens, Winmarkt a semnat, de la inceputul anului,
    parteneriate pentru zece centre comerciale cu Domo, pentru trei cu
    Carrefour si pentru patru cu miniMAX Discount.

    Reteaua comerciala Winmarkt a fost achizitionata de catre
    Immobiliare Grande Distribuzione (IGD) intr-o tranzactie de 182,5
    milioane de euro.


    Click aici
    pentru a citi mai multe despre strategia pe care IGD
    doreste sa o aplice in privinta centrelor Winmarkt.

  • MiniMax s-a extins in centrele Winmarkt

    Cele doua magazine vor fi deschise in centrele comerciale
    Winmarkt, in urma unui parteneriat incheiat intre cei doi
    retaileri. MiniMax a mai deschis in aceasta vara in reteaua
    Winmarkt doua magazine, in orasele Vaslui si Buzau.

    “Ne-am propus sa acceleram ritmul de expansiune al retelei, iar
    accesarea acestor orase importante se datoreaza parteneriatului cu
    Winmarkt”, a declarat Rainer Exel, directorul general al retelei
    MiniMax.

    Reteaua de magazine MiniMax numara in prezent 30 de unitati si
    vizeaza expansiunea lantului la peste 100 de filiale.

    Retailerul de magazine de tip discount MiniMax a inregistrat in
    prima jumatate a acestui an o cifra de afaceri de 18,5 milioane
    euro, cu 13% mai mare fata de perioada similara a anului
    trecut.
    Winmarkt, reteaua de 15 centre comerciale situate in 13 orase din
    Romania, a fost achizitionata in primavara anului trecut de catre
    compania italiana Immobiliare Grande Distribuzione (IGD) intr-o
    tranzactie de 182,5 milioane de euro.

  • Carrefour a deschis primul supermarket in Winmarkt Turda

    Extinderea retelei de supermarketuri Carrefour face parte dintr-un parteneriat cu proprietarii Winmarkt, care prevede inchirierea de spatii in incinta centrelor comerciale din Turda, Cluj si Bistrita. Spatiul pentru magazinul din Turda a fost preluat la 1 iulie, dar pentru Cluj si Bistrita vor trebui sa mai astepte, deoarece exista contracte cu chiriasii mai lungi de un an.

    Supermarketul din Turda are o suprafata de vanzare de 713 metri patrati si 40 de angajati.

    Prin extinderea supermarketurilor, Carrefour urmareste expansiunea geografica in orasele cu mai putin de 100.000 de locuitori. Pentru 2009, grupul isi reduce ritmul de extindere pe segmentul hypermarketuri, de la 7 unitati anuntate la inceputul anului, la 3-4 magazine.

    Grupul Carrefour activeaza pe segmentul supermarketurilor din 2007, odata cu preluarea societatii Artima, care detine 21 de magazine in vestul Romaniei.

    Operatorul Carrefour Romania a avut vanzari de 532 milioane euro (inclusiv TVA) in primul semestru al anului, in crestere cu 4,8% fata de perioada similara a anului trecut. Printre competitorii Carrefour se numara retelele Real, Cora, Auchan si Kaufland.
     

  • Minimax va deschide 4 magazine in centrele Winmarkt

    Minimax urmeaza sa deschida cate un magazin la subsolul centrelor comerciale Winmarkt Dacia din Buzau si Winmarkt Dunarea din Braila, la demisolul centrului comercial Winmarkt Central din Vaslui, si la parterul centrului comercial Winmarkt Diana din Tulcea. In urma acestei intelegeri, Minimax se extinde, urmand sa atinga, prin incheierea si a altor colaborari similare, un numar de 30 de magazine la nivel national pana la finalul lunii septembrie a acestui an.

     

    “Minimax Discount se afla intr-o etapa de dezvoltare, iar pozitionarea noilor magazine in aceste centre ne faciliteaza atingerea obiectivelor mult mai rapid. Avem, astfel, garantate patru din cele 15 noi unitati planificate pentru cel de-al doilea semestru al anului, cu investitii de cate 250.000 EUR pentru fiecare dintre amenajari”, a declarat Rainer Exel, director general si actionar al retelei de comert.

     

    Cele patru unitati Minimax vor avea o suprafata de 840 mp la Vaslui, 1.000 mp la Buzau, 900 mp la Braila si 740 mp la Tulcea. Toate cele patru magazine vor fi inaugurate pana la sfarsitul lunii septembrie prima deschidere urmand sa aiba loc la Vaslui pe data de 23 iulie.

     

    “Ne propunem sa incheiem prima faza a aplicarii strategiei noastre prin deschiderea si a altor supermarketuri pana la sfarsitul anului acesta, atat cu partenerii nostri cu care avem deja semnate contracte de inchiriere, cat si cu alti operatori internationali”, a declarat Sergiu Stapler, director general al Winmarkt.

     

    Winmarkt, reteaua de 15 centre comerciale situate in 13 orase din Romania, a fost achizitionata in primavara anului trecut de catre compania italiana Immobiliare Grande Distribuzione (IGD) intr-o tranzactie de 182,5 milioane de euro.

     

    Click aici pentru a citi mai multe despre planurile italienilor de la IGD pentru centrele Winmarkt.
     

  • Carrefour deschide trei supermarketuri in parteneriat cu Winmarkt

    Carrefour urmeaza sa deschida cate un supermarket la parterul centrelor comerciale Winmarkt Somes din Cluj, Winmarkt Magura din Bistrita si Winmarkt Big din Turda.
    Cele 3 supermarketuri ale Grupului Carrefour vor avea o suprafata de: 1188 metri patrati. (975 metri patrati. – suprafata de vanzare) la Cluj, 895 metri patrati (673 metri patrati – suprafata de vanzare) la Bistrita si 925 metri patrati. (713 metri patrati – suprafata de vanzare) la Turda.

    Grupul Carrefour activeaza pe segmentul de supermarketuri de la achizitionarea societatii Artima la sfarsitul lui 2007 care detinea 21 de magazine in vestul Romaniei. In cursul anului 2008, Carrefour a remodelat toate supermarketurile, dintre care unul a devenit mini-hypermarket.
    “Noul parteneriat cu Winmarkt ne permite, astfel, sa continuam expansiunea, marind reteaua de supermarketuri Carrefour si acoperirea geografica a grupului in Romania“, a declarat Andreea Mihai, director de marketing al companiei Carrefour Romania.

    “Acordul semnat se inscrie in strategia companiei Winmarkt de a completa mixul actual de chiriasi prin atragerea unui operator de supermarket care sa ocupe nivelele inferioare ale centrelor comerciale proprii, situate in centrul oraselor. Prin aceasta, Winmarkt vine in intampinarea cererii de spatii comerciale pentru extinderea marilor retele de supermarketuri si hypermarketuri care doresc sa opereze suprafete mai mici in locatii centrale. Winmarkt intentioneaza sa isi extinda aceasta strategie la nivelul intregii retele, care numara in prezent 15 centre comerciale in 13 orase. Winmarkt este detinuta de Immobiliare Grande Distribuzione (IGD), companie listata la bursa din Milano, unul dintre cei mai activi jucatori pe piata de real estate din Italia, cu o valoare a portofoliului de 1,4 miliarde Euro” a declarat Cristian Marius Ionescu, director de marketing al lantului Winmarkt.

    Grupul Carrefour a intrat pe piata din Romania in 2001, prin deschiderea primul magazin in Bucuresti. In prezent, operatorul detine 22 de hipermarketuri, atat in Bucuresti, cat si in orase de provincie cum ar fi Arad, Sibiu sau Ploiesti. In 2007, compania a raportat vanzari de 791 de milioane de euro si un profit de 24,6 milioane de euro, pentru 2008 fiind estimate vanzari de peste un miliard de euro. Carrefour are in plan dublarea retelei de hipermarketuri pana in 2012 si totodata continuarea extinderii lantului Carrefour Express. Pe segmentul de hipermarketuri, principalii competitori ai grupului sunt real,-, Auchan si Cora, iar pe segmentul de supermarketuri mai activeaza Mega Image, Billa, Interex, Ethos sau Primavara.