Tag: Windows Azure

  • De ce crede New York Times ca Microsoft a pierdut lupta online

    Ray Ozzie, seful programatorilor de software de la Microsoft, se
    zbarleste cand il intrebi daca oamenii considera ca noile versiuni
    ale pachetelor de software ca Windows sau Office sunt atragatoare.
    “Sunt extraordinar de atragatoare”, exclama el defensiv, iesind de
    la birou gesticuland. “Glumesti?” Dar Ozzie si colegii lui de la
    Microsoft recunosc, desigur, ca foarte putine lucruri raman la fel
    in universul tehnologic. “Cum era replica aia de film? Relatiile
    sunt ca rechinii; evolueaza sau mor”, spune Steve Ballmer,
    directorul executiv al Microsoft. “Ei bine, si companiile din
    tehnologie ori evolueaza, ori mor. Adica devin mai putin
    relevante”.

    Potrivit lui Ozzie, clientii si angajatii au fost sedusi de o
    “revolutie a gadgeturilor”. Dar gadgeturile sunt doar jumatate din
    razboiul pe care Microsoft trebuie sa-l poarte.

    E adevarat, femeile pot sa fie obsedate ca noul lor laptop sa
    aiba loc in poseta si sa stie ce spune acesta despre stilul lor de
    moda. Iar angajatii corporatiilor – mai tot timpul pe drumuri – se
    falesc cu computerele ultrasubtiri pe care le poarta cu ei in
    deplasari. Cele mai cautate dispozitive zilele acestea sunt cele
    care le permit si dependentilor de informatie aflati in miscare sa
    se rupa de computerul de la birou si sa-si mute informatiile si
    fisierele in spatiul virtual, prin asa-numitul “nor” informatic
    (cloud computing), accesibil in permanenta pe internet.

    Ozzie, care joaca la Microsoft rolul strategului si al
    vizionarului, spune ca noul Windows 7 va permite PC-urilor sa tina
    pasul cu alte dispozitive electronice si, pe scurt, le va face mai
    sexy. In lupta pentru o parte din acest “nor”, Microsoft planuieste
    pentru noiembrie lansarea unei platforme de software, Windows
    Azure, care reprezinta oferta companiei pentru a atrage companiile
    in zona serviciilor online. Desi a luat tarziu startul in “cloud
    computing” si tine greu ritmul impus de piata dispozitivelor
    mobile, Microsoft – dupa cum spune Ozzie – are posibilitatea sa se
    reinventeze si sa treaca dincolo de desktop. “Aceasta ne ofera o
    sansa, ca vanzator de software, sa ne reimprospatam crezul”, afirma
    el. “Eu cred ca e un moment extraordinar pentru Microsoft”.