Tag: West Park

  • kika: tintim o cota de piata de minim 10%

    Primul magazin de mobila kika din Romania va fi deschis in Bucuresti pana la finalul acestui an, urmand sa faca parte din parcul de retail West Park. Magazinul kika va avea o suprafata de 27.000 de metri patrati si va comercializa o gama de peste 50.000 articole, de la mobilier la articole de decoratiuni interioare si ustensile pentru bucatarie. Magazinul va fi structura pe trei niveluri, la ultimul urmand sa fie amplasat si un restaurant si un loc de joaca pentru copii.

    "Nu investim intr-un nou magazin daca nu suntem siguri ca vom obtine o cota de piata de 10% – 12%. In plus, consideram ca un oras de marimea Bucurestiului justifica deschiderea a inca unul, doua magazine, dar ramane de vazut", a declarat Paul Koch, managing director al grupului kika/Leiner, grup care detine reteaua de magazine kika.

    Potrivit reprezentantilor companiei, obiectivul pe termen mediu este de opt magazine pe plan local, urmatoarele amplasamente urmand sa fie Oradea, Timisoara si Constanta, unde au fost deja achizitionate terenurile si unde se asteapta obtinerea tuturor aprobarilor. "In alte piete am atins pozitia de lider in doi-trei ani dar probabil va dura mai mult in Romania care este o piata mare cu o competitie dura. Oriunde se duce, IKEA are o cota de zece procente, deci nu va fi usor. In plus, mai sunt si magazinele Mobexpert care nu trebuiesc trecute cu vederea", a mai spus Paul Koch.

    Magazinele kika vor comercializa atat produse "cash and carry" sau "do it yourself", segment care se adreseaza persoanelor cu venituri reduse, cat si produse pentru segmentul mediu si pentru segmentul de pret ridicat.

    Prima unitate pe plan local va fi inaugurata cu intarziere fata de data stabilita initial, Paul Koch mentionand ca spera ca aceasta sa fie gata pana la Sarbatorile de Craciun. "Nu am gasit o companie de constructii care sa ne ridice magazinul, a fost foarte greu. Toate companiile au agenda plina si ne-a fost greu sa gasim un constructor la un tarif normal", a explicat managing directorul kika/Leiner.

    Grupul detine 47 de magazine kika, 33 in Austria, sapte in Ungaria, 4 in Cehia si cate unul in Slovacia, Croatia si Arabia Saudita, alte 17 magazine Leiner fiind detinute in Austria. Cifra de afaceri in anul fiscal 2006 – 2007 a fost de 1,24 miliarde de euro, compania avand aproximaiv 7.800 de angajati.

    Primul magazin local al kika va face parte din parcul de retail West Park care va fi situat la kilometrul 13 al autostrazii Bucuresti. Parcul de retail este dezvoltat de catre compania belgiana Liebrecht&wooD, care va deschide si un outlet, Fashion House, in cadrul West Park. Investitia belgienilor se va ridica la 120 de milioane de euro, parcul de retail urmand sa includa pe langa magazinul kika o unitate a retailerului bulgar IT&C Techomarket si un magazin de tip do-it-yourself al Hornbach.

     

    Citeste si Mobila de la hipermarket

  • Dezvoltatorul West Park vrea sa isi dubleze investiile in Romania

    Seven Hills, subsidiara din Romania a BSG (Beny Steinmetz Group) are in dezvoltare pana acum in Romania proiecte in valoare de 0,5 miliarde de Euro si isi propune sa isi dubleze investitiile, in urmatorii doi ani, prin dezvoltarea de proiecte rezidentiale si, ulterior, office si comerciale. Cel mai important proiect al BSG in Romania este ansamblul rezidential West Park, situat in zona de vest a Capitalei.

    “Pe langa proiectul West Park Residential, Seven Hills va dezvolta si alte proiecte rezidentiale, comerciale si office in Bucuresti si in principalele orase ale tarii, proiecte pe care ni le dorim la fel de apreciate", a declarat Moshe Agavi, managing director BSG.

    Proiectul West Park Residential, care va atrage investitii de 120 de milioane de euro, a primit la finalul anului trecut distinctia “Proiectul Anului” in cadrul “Galei Sectorului 6”. Cu o suprafata de 130.000 mp, desfasurata pe 5 ha, ansamblul va oferi la finalizare 19 cladiri cu un total de 1.400 de apartamente. Blocurile au un regim de inaltime P+8, P+10, P+11 si P+14 iar fiecare bloc este prevazut cu cate 3 pana la 6 apartamente pe etaj si cate 3 penthouse-uri. Apartamentele sunt prevazute cu terasa si cu locuri de parcare.

    Prima faza a proiectului care presupune constructia a 4 blocuri cu un total de 200 de apartamente, se va finaliza in luna august anul acesta. Cele 200 de apartamente au fost vandute integral unui procent de 70% persoane fizice de nationalitate romana, potrivit informatiilor furnizate de catre dezvoltator.

    Cea de-a doua faza de constructie si de vanzare a proiectului presupune constructia a 5 blocuri cu un total de 500 de apartamente cu un regim de inaltime de P+11 si P+14. Primele 200 de apartamente din cea de a doua faza de constructie au ca termen de finalizare luna octombrie 2009.