BusinessMagazin

Tag: Wall Street

  • Povestea primului miliardar portorican. Conduce o firmă cu active de 39 de miliarde de dolari

    Încă de la începutul anului 2015, Bravo a vândut sau a listat 25 de companii, în valoare totală de 20 de miliarde de dolari, de patru ori mai mari decât costurile lor. Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, secretul lui constă în faptul că investeşte doar în companiile de software stabile. Din 2003 şi până în prezent, firma lui Bravo a încheiat 230 de contracte, care valorează mai mult de 68 de miliarde de dolari. El administrează în prezent un portofoliu de 38 de companii software care generează venituri anuale de aproximativ 12 miliarde de dolari şi are 40.000 de angajaţi. Forbes estimează valoarea firmei, care este deţinută în întregime de către Bravo şi câţiva asociaţi, la 7 miliarde de dolari. Luând în calcul procentul pe care îl deţine în firmă şi banii pe care îi deţine în fondurile sale, averea lui Bravo s-ar ridica la 3 miliarde de dolari. Orlando Bravo s-a născut în oraşul colonial spaniol Mayagüez, care a fost, timp de decenii, portul pentru vasele de pescuit care aprovizionau fabricile de conserve de ton din regiune. Părinţii l-au mutat pe el şi pe fratele său, Alejandro, în locul în care se află acum o comunitate închisă din dealurile Mayagüez, unde fraţii au fost înscrişi la şcoli private.

    A început să joace tenis la vârsta de opt ani, exersând pe terenuri ale universităţii locale şi ale unui hotel; apoi, împreună cu familia sa, au început să parcurgă în weekenduri un drum de două ore şi jumătate de la casa lor din San Juan pentru a putea să se antreneze împotriva unei competiţii mai puternice. A devenit rapid unul dintre jucătorii de top din Puerto Rico, ceea ce l-a condus înspre academia de tenis Bollettieri, renumită pentru cei pe care i-a pregătit.

    Potrivit unui articol al publicaţiei internaţionale Forbes, acolo se trezea în zorii zilei, se îndrepta către Şcoala Episcopală Sfântul Ştefan, iar la prânz era pe terenul de tenis. A petrecut ore antrenându-se alături de colegi precum Andre Agassi şi Jim Courier. La apus, după ce mânca şi făcea duş, se întorcea la studiu, într-o cameră în care locuiau patru jucători. Mediul competitiv l-a ajutat pe Bravo să ajungă în top 40 în SUA, la nivel de juniori, apoi a ajuns în vârful clasamentului. Mai târziu, a făcut parte din echipa de tenis a universităţii Brown. A absolvit în 1992, fiind licenţiat în economie şi ştiinţe politice. După absolvire, a obţinut un post de analist în departamentul de fuziuni şi achiziţii al Morgan Stanley. Acolo ajunsese să lucreze chiar şi 100 de ore pe săptămână sub finanţistul Joseph Perella. Faptul că era fluent în spaniolă l-a ajutat să ajungă în faţa clienţilor, iar în timp ce lucra pentru miliardarul venezuelean Gustavo Cisneros, care cumpăra lanţul de supermarketuri portorican Puebla Xtra International, a descoperit lumea investiţiilor şi a aflat că nu îşi doreşte să fie bancher, potrivit interviului acordat revistei Forbes.

    A fost acceptat mai târziu la Universitatea Stanford. Fusese deja admis la facultatea de drept de acolo, dar voia să studieze şi businessul în paralel. A sunat insistent la universitate şi, într-un final, a reuşit să studieze ambele discipline. În perioada verii a lucrat la Seaver Kent, un joint venture californian cu Texas Pacific Group specializat în tranzacţii de piaţă medii. Până la absolvire, în 1998, nu a primit un post acolo, chiar dacă a sunat timp de luni de zile pentru un job.

    După mai multe apeluri, i-a atras atenţia lui Carl Thoma, partener fondator al fondului de investiţii privat Golder, Thoma, Cressey, Rauner. Thoma l-a trimis pe Bravo în San Francisco să „vâneze investiţii şi să extindă prezenţa companiei în Bay Area, dar primele sale afaceri, înainte să împlinească 30 de ani, au fost adevărate dezastre. A investit în două site-uri de design, chiar când bula .com s-a spart, astfel a pierdut 100 de milioane de dolari. Eşecul l-a determinat pe Bravo să aibă revelaţia că în loc să ofere finanţare antreprenorilor de start-up-uri şi să să concentreze pe investiţii riscante, ar putea să cumpere companii cu istorie, care vând software de nişă clienţilor loiali. Cu acordul lui Thoma, a devenit expert în acest tip de companii.

    Cum a ajuns însă la nivelul la care se află fondul de investiţii pe care îl conduce împreună cu Thoma în prezent? A descoperit, în urmă cu aproape două decenii, că software-ul şi firmele de capital privat sunt o combinaţie bună. De atunci, nu a investit în altceva. Companiile în care investeşte au în general vânzări de 150 de milioane de dolari de la clienţi recurenţi şi activează în pieţe care sunt prea specializate pentru a atrage interesul unor giganţi precum Microsoft sau Google.

  • Elliott, „Vulturul de pe Wall Street“, iese de la Fondul Proprietatea: şi-a înmulţit de peste cinci ori banii în zece ani. Doar din distribuţiile pe care FP le-a făcut către acţionari, Elliott a încasat 1 mld. lei

    Elliott Associates, unul dintre cele mai mari fonduri speculative la nivel mondial, şi-a înmulţit de peste cinci ori investiţia iniţială la Fondul Proprietatea şi doar din distribuţiile de cash pe care Fondul le-a făcut către acţionari din 2011 încoace, adică de când este listat, a câştigat circa 1 miliard de lei, potrivit calculelor ZF.

    Ziarul Financiar a calculat randamentul de investiţie ţinând cont de preţul de tran­zac­ţionare de la listare, de circa 0,2 lei faţă de 1 leu în prezent, dar este posibil ca acesta să fie mai mare în contextul în care înainte de listare Fondul Proprietatea s-a tranzacţionat timp de trei ani pe piaţa gri, ceea ce a permis intrarea în acţionariat a unor fonduri străine de investiţii de tip speculativ, pentru care absenţa unei referinţe de preţ nu a fost un obstacol.

    În cazul distribuţiilor de cash, ZF nu a luat în calcul răscumpărările efectuate de FP.

    Astfel Elliott, administrat de Elliot Management, societate condusă de Paul Singer, un om american de afaceri supranumit în cercurile financiare „Vulturul de pe Wall Street“ sau „Bestia Neagră“ pentru modul în care a câştigat sute de milioane de dolari de pe urma unor companii şi economii cu probleme, a ajuns de la cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea în 2015, cu o deţinere de 20%, la circa 3% în prezent. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Producătorul filmului “The Wolf of Wall Street”, pus sub acuzare pentru spălare de bani

    Riza Aziz, care este şi fiul vitreg al fostului premier al Malaysiei, este cofondatorul companiei de producţie de film Red Granite Pictures, ce a realizat lungmetrajul nominalizat la Oscar “Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street”, dar şi “Daddy’s Home” şi “Dumb and Dumber To”.

    Potrivit procuraturii, cele trei filme au fost finanţate de Red Granite cu bani folosiţi în mod fraudulos provenind din 1Malaysia Development Berhad (1MDB), un fond de stat înfiinţat în 2009 de fostul premier, Najib Razak.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum îşi propune candidatul american la prezidenţiale Bernie Sanders să şteargă datorii studenţeşti de 1.600 miliarde dolari cu o nouă taxă pe Wall Street

    Senatorul Bernie Sanders, cel mai cunoscut candidat democrat pentru cursa prezidenţială din SUA împotriva lui Donald Trump, se pregăteşte să păşească într-un teritoriu necunoscut cu o promisiune neobişnuită: va elimina complet toate datoriile studenţeşti ale americanilor, potrivit CNN.

    Luni, Sanders depune proiectul legislativ care propune anularea datoriilor studenţeşti în valoare totală de 1.600 miliarde dolari. Planul său nu are limite de eligibilitate, iar fondurile ar trebui să vină dintr-o nouă taxă aplicată speculatorilor de pe Wall Street.

    Propunerea este chiar mai ambiţioasă decât cea lansată de senatoarea Elizabeth Warren – care a propus ca datoriile să fie plătite gradual, în funcţie de venit.

    America se confruntă deja de mulţi ani cu o criză presantă în ceea ce priveşte datoriile studenţeşti. Ambele părţi ale Congresului sunt de acord că această problemă are nevoie de o rezolvare imediată, însă există foarte multe neînţelegeri cu privire la modul în care ar trebui făcută reforma, potrivit The Atlantic.

    La finalul lunii aprilie, senatoarea Elizabeth Warren, una dintre speranţele principale ale Democraţilor pentru Casa Albă în 2020 şi principalul contracandidat pentru primul tur al lui Bernie Sanders, a lansat în spaţiul public ideea unui plan de reformă despre care ea crede că ar putea rezolva problema fundamentală a sistemului.

    Într-o postare pe platforma Medium, Warren a criticat abordarea guvernului în ceea ce priveşte accesul absolvenţilor de liceu la facultate, susţinând că guvernul ar putea subvenţiona o parte însemnată din costul studiilor astfel încât tinerii să nu mai apeleze la soluţia creditelor bancare de care nu mai reuşesc să scape pentru zeci de ani, sau chiar niciodată.

    „În loc să subvenţioneze integral studiile, sau măcar parţial încât ele să rămână accesibile, guvernul federal a ales a treia opţiune: forţarea familiilor care nu îşi pot permite accesul la studii să ia împrumuturi exorbitante”, a scris ea într-o postare pe Medium.

     

     

  • Cum vrea Donald Trump să ţină „rechinii” de pe Wall Street aproape de el: Dacă oricine în afară de mine câştigă alegerile prezidenţiale din 2020, bursa se va prăbuşi mai rău ca niciodată

    Preşedintele Donald Trump, în timp ce se pregăteşte pentru startul oficial al campaniei sale pentru alegerile prezidenţiale din 2020, avertizează că piaţa bursieră din SUA se va prăbuşi mai rău ca niciodată dacă el nu este ales pentru încă un mandat, potrivit Bloomberg.

    „Dacă oricine în afară de mine câştigă alegerile, bursa se va prăbuşi mai rău ca niciodată!”, a scris preşedintele american Donald Trump într-o postare pe contul personal de Twitter.

    Trump îşi lansează oficial campania pentru 2020 săptămâna viitoare cu un raliu de campanie în Orlando, Floria, şi pare să testeze o parte din subiectele cu care vrea să îşi ţină aliaţii aproape în următoarele 18 luni. Unul dintre aceste subiecte pare că va fi starea pieţei de capital.

    „Economia Trump sparge recorduri, şi mai are mult de crescut…Cu toate acestea, dacă oricine în afară de mine câştigă alegerile din 2020 (Ştiu foarte bine competiţia), bursa e va prăbuşi mai rău ca niciodată!”, scrie Donald Trump pe Twitter.

    Preşedintele a susţinut de mai multe ori de la începutul anului, şi a reafirmat vineri în cadrul unei emisiuni de la televiziunea americană Fox, că bursa americană ar putea creşte cu 5.000, chiar 10.000 de puncte dacă Fed-ul (n.r: banca centrală americană), nu ar fi crescut dobânzile de patru ori în 2018.

    În timp ce Trump încercă să ţină Wall Street-ul aproape, şansele ca economia americană să pice în recesiune din 2020 au crescut de la 25% la 30% luna trecută, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg. Cele mai recente cifre care reflectă starea ameicanilor arată cum creşterea numărului de noi locuri de muncă a încetinit, iar tarifele lui Trump afectează major sentimentul de business, aşa cum afectează şi bursa.

     

     

  • Avertismentul suprem: „Arhitecţii” crizei din 2008, printre care cele mai mari bănci americane, avertizează că recesiunea globală va veni în 2019

    Cele mai mari bănci de pe Wall Steet au început să îşi avertizeze clienţii cu privire la riscul din ce în ce mai ridicat al unei recesiuni în urma escaladării din conflictul comerical SUA-China, potrivit Bloomberg.

    O recesiune globală ar putea începe în următoarele nouă luni dacă preşedintele Donald Trump impune tarife de 25% pe încă o suită de bunuri importate din China, în valoare de 300 miliarde dolari, pentru că Beijingul va răspunde pe măsură, avertizează analiştii băncii americane de investiţii Morgan Stanley.

    Într-un avertisment paralel, cea mai mare bancă american JPMorgan Chase susţine că probabilitatea ca economia americană să intre în recesiune în a doua parte a anului s-a ridicat la 40% de la 25% în urmă cu o lună.

    „Conversaţiile recente cu investitorii ne-au reîntărit covingerea că pieţele subestimează impactul tensiunilor comerciale. Investitorii sunt de părere în general că disputa comercială s-ar putea lungi pentru mai muilt timp, dar trec cu vederea impactul potenţial asupra perspectivelor macroeconomice la nivel global”, avertizează Chetan Ahya, economist şef al Morgan Stanley.

    Astfel de avertismente ar putea da tonul conversaţiei în pieţele financiare încât săptămâna aceasta miniştrii de Finanţe din G20 se întâlnesc în Japonia.

    Încetinirea economiei globale a fost semnalată luni prin datele slabe din sectorul de producţie din economiile mari ale Asiei.

    Randamentele pe obligaţiunile guvernamentale au scăzut anul acesta, iar startegii JPMorgan şi Citigroup cred că acestea ar putea scădea în continuare. Unul dintre indicatorii cheie ai recesiunii – ecartul dintre titlurile de stat americane la trei luni şi cele la 10 ani, transmite unul dintre cele mai puternice semnale de recesiune din 2007 şi pâmă în prezent.

    „Creşterea economică globală alunecă uşor sub aşteptări pentru restul anului”, notează economistul şef al JPMorgan Bruce Kasman.

    Mai mult, şi gigantul bancar american Goldman Sachs atrage atenţia prin economiştii săi că se aşteaptă ca SUA să impună tarife de 10% pe suita de bunuri chinezeşti de 300 miliarde dolari din China, cât şi pe toate bunurile importate din Mexic.

    Banca şi-a redus estimările de creştere economic pentru a doua jumătate a anului cu circa jumătate de punct procentual, la 2% şi susţine că ar putea fi văzute noi reduceri a ratei de dobândă din partea FED (n.r: banca centrală americană).

     

     

     

  • Pe Wall Street dispare un nume vechi de peste 100 de ani

    Banca de investiţii şi divizia de pieţe de capital elimină numele vechi de 104 de ani pentru a deveni BofA Securities, iar activităţile de management al averilor vor fi numite “Merrill”, fără Lynch.
     
    Merrill Lynch Wealth Management, Merrill Edge şi Merrill Guided Investing îşi vor păstra numele.
     
    US Trust, banca privată a Bank of America care se ocupă de clienţii foarte bogaţi va deveni Bank of America Private, iar Merrill Lynch Private Banking & Investment Group va deveni Merrill Private Wealth Management.
     
    În trecut, rebrandingul s-a confruntat cu o anumită opoziţie. Vârsta medie a consilierilor financiari este în jur de 55 – 60 de ani, şi mulţi sunt loiali mărcii pentru care au lucrat ani de zile.
     
    Înainte de a fi cumpărat, în 2009, în timpul crizei financiare, Merrill Lynch era cunoscută drept o bancă de investiţii puternică, cu un grup sclipitor de consilieri financiari. Marca a supravieţuit timp de un deceniu, spre deosebire de alte companii financiare, precum Lehman Brothers şi Bear Stearns, ale căror nume au dispărut după ce au fost cumpărate.
     

  • Joia neagră pe burse: Pieţele de capital din întreaga lume sângerează şi înregistrează scăderi puternice, după prăbuşirea de pe Wall Street

    În Europa, indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a scăzut cu 1,82%, în timp ce DAX al bursei din Germania a înregistrat un declin de 1,47%, iar CAC 40 din Paris de 1,79%. Indicele european Stoxx 600 a scăzut cu 1,92%. 
     
    Pieţele europene, inclusiv Bursa de la Bucureşti, au deschis în scădere, pe fondul deprecierilor bursiere din Statele Unite şi Asia, dar şi al disputelor comerciale şi al andamentului titlurilor de stat.

    La Bucureşti, la ora transmiterii ştirii, indicele BET înregistra o scădere de 1,48%, toţi ceilalţi indici bursieri fiind pe roşu. Din cele 15 companii incluse în indicele BET, doar Fondul Proprietatea avea o creştere de 0,22%, restul înregistrând scăderi de 0,8% – 2,82%.

    La Londra, indicele FTSE 100 a scăzut la 7.030 de puncte, cu 1,6%. La Paris, CAC 40 scade cu 1,2%, la 5.124 puncte, iar la Frankfut indicele DAX a scăzut cu 0,9%.

    FTSE 100 şi CAC 40 au scăzut la cele mai reduse niveluri din aprilie, în timp ce DAX are cea mai rredusă valoare din februarie 2017.

    Experţii au anunţat, în ultimul an, că este posibilă a cădere majoră a burselor, notează BBC. Aşteptările lor erau evidente, multe dintre pieţe situându-se la niveluri maxime din toate timpurile, în special în SUA, unde piaţa creşte de 10 ani.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Noi am avut o criză economică a bogăţiei, nu una a sărăciei, ca părinţii noştri

    După zece ani, cineva constată: „Noi, în România, generaţia noastră, a celor care am început să muncim pe la mijlocul anilor 2000, am avut o criză a bogăţiei, nu una a sărăciei, aşa cum a fost criza de pe vremea părinţilor noştri imediat după căderea comunismului”.
    Prăbuşirea sistemului comunist a însemnat căderea şi închiderea a aproape o treime din fabrici, scăderea numărului de salariaţi de la 8 milioane, la 6 milioane şi apoi la 5 milioane, scăderea dramatică a veniturilor prin amputarea lor reală prin explozia inflaţiei şi devalorizarea monedei naţionale. La toate acestea s-a adăugat o perioadă gri pentru România – între 1990 şi 2000 – în care nu se vedea niciun viitor, decât cel de a pleca din ţară.

    Familii întregi s-au trezit peste noapte şomere tocmai când aveau copiii mici sau în primii ani de şcoală. Noroc că aceste familii au devenit proprietari ai apartamentelor unde stăteau la un preţ extraordinar de mic, aceasta fiind de fapt cea mai mare avere a românilor. 
    Apariţia capitalismului românesc nu a adus şi noi locuri de muncă, ci doar a transferat active, contracte şi bani din buzunarul statului într-un buzunar privat. Afacerile private rezistau pentru că puteau să plătească salarii care creşteau în acelaşi ritm cu inflaţia sau creşterea dolarului.
    Opţiunea de a lucra peste hotare era limitată doar la varianta rămânerii în Germania, Austria, Grecia, Statele Unite după vreun meci de fotbal, având în vedere că în primul deceniu după Revoluţie nu se deschiseseră graniţele şi nu puteam circula liber în Europa.
    După anul 2000 lucrurile s-au schimbat, odată ce am fost traşi în NATO şi Uniunea Europeană şi au început să apară investitorii străini, care au atras apoi şi investiţii româneşti. Au apărut joburi noi, mai bine plătite, au apărut clădiri de birouri, multe dintre fabrici au fost înlocuite cu alte industrii, cu o valoare adăugată mai mare.
    Timp de opt ani, între 2000 şi 2008, România a traversat o perioadă economică extraordinară: au apărut creditele, maşinile au devenit accesibile, au apărut creditele pentru locuinţe, creditele pentru vacanţă, salariile au crescut, inflaţia s-a redus, iar cursul valutar, coşmarul primului deceniu, chiar a scăzut. Dolarul a coborât de la 4 lei, la 2,8 lei.

    Criza începută în septembrie 2008 a fost total diferită de cea de după căderea comunismului: adică a fost o criză a bogăţiei. Cu excepţia perioadei 2009-2011, când numărul de locuri de muncă s-a redus cu 600.000 – de la 4,8 milioane la 4,2 milioane –, cu excepţia perioadei de creştere a cursului de la 3,6-3,8 lei la 4,2 lei pentru 1 euro, cu excepţia reducerilor salariilor întâi în sectorul privat apoi în sectorul de stat, lucrurile nu au fost dramatice, ca pe vremea părinţilor sau bunicilor.

    Cei care s-au trezit şomeri au plecat imediat la muncă în străinătate fără probleme – iar Anglia stă mărturie –, reuşind să câştige mult mai mult decât în ţară. Chiar în perioada crizei, nu numai că fabricile nu s-au închis, ci dimpotrivă, au început să facă din nou angajări, având comenzi din afară.

    Au început să apară lanţuri de supermarketuri care se extindeau exploziv deşi era criză, cum ar fi Lidl, Kaufland, Mega Image etc.
    S-au creat noi locuri de muncă în retail, dar şi în industria automotive. Au apărut noi lanţuri – poate nu vă aduceţi aminte, dar H&M a venit în 2011 şi a avut aproape cele mai mari vânzări pe metrul pătrat din tot grupul la deschidere; s-au construit noi malluri – Promenada, Mega Mall, ParkLake etc.; au apărut noi clădiri de birouri, iar marile multinaţionale, în special din industria IT, reîncepeau să crească salariile pentru a atrage forţă de muncă. Salariile mici – cele situate în jurul nivelului minim pe economie – s-au dublat, iar salariul mediu a crescut de la 350 de euro (2008) şi 325 de euro (2009) la 530 de euro în 2017.

    Cursul leu euro s-a stabilizat în jurul a 4,3-4,4 lei pentru un euro imediat după creşterea din 2008-2009, inflaţia a început să scadă, atingând un nivel de 0, iar dobânzile la lei, spre stupoarea tuturor economiştilor, au scăzut de la 6-8% la 0,6-1%.
    În plină criză a apărut programul Prima Casă, care a revigorat piaţa imobiliară. Pentru tineri acest program a fost extraordinar, o oportunitate cu care te întâlneşti o singură dată în viaţă: să ai posibilitatea să-ţi cumperi un apartament de 50.000-60.000 de euro pe care să-i plăteşti în 10-15 ani, spre deosebire de bunici şi părinţi, care îşi plăteau apartamentele în 30 de ani.

    Bineînţeles că au fost pierzători în criză, antreprenori români, patroni, oameni de afaceri care s-au trezit că au făcut datorii prea mari în perioada de boom, iar businessul, aflat într-o scădere a veniturilor, nu le mai poate plăti. Au pierdut cei care s-au trezit cu salariile tăiate în timp ce trebuia să-şi plătească ratele la bancă. Au pierdut cei care au avut credite în franci elveţieni pentru că s-a dublat cursul valutar al francului, au pierdut cei care au avut credite în euro şi care trebuia să plătească creşterea cursului, au pierdut cei care trăiau în oraşe mijlocii şi mici pentru că nu mai venea niciun investitor, cele mai multe investiţii îndreptându-se către oraşele mari.
    Patronii care nu au putut să facă faţă scăderii businessurilor şi-au băgat firmele în insolvenţă, reuşind să scape, cel puţin parţial, de plata datoriilor.

    Dacă tragem linie şi adunăm, criza din 2008 a fost o criză cu salarii în creştere, cu păstrarea maşinii în cele mai multe din cazuri – nu cred că a dispărut aglomeraţia de pe străzi –, a fost o criză cu noi locuri de muncă, a fost o criză chiar şi cu ştergeri de datorii atât pentru companii cât şi pentru persoane fizice, a fost o criză în care au crescut economiile în bănci, a fost o criză în care mulţi şi-au luat apartamente, a fost o criză cu creşterea consumului, a fost o criză cu schimbarea mai des a hainelor, a fost o criză cu vacanţe în străinătate şi city-breakuri, a fost o criză cu smartphone-uri şi cu Converse.
    Chiar nu a fost atât de rea această criză. 

  • Falimentul Toys R Us, al treilea cel mai mare din retailul american: Când Wall Street-ul pune profiturile înaintea oamenilor

    Ann Marie Reinhart Smith a lucrat la Toys R Us pentru 29 de ani. Acum, femeia din Durham, Carolina de Nord, este o bunică şomeră după ce a fost concedidată în cadrul falimentului şi lichidării brandului simbol de jucării, potrivit NBC.

    Smith este doar unul din cei 30.000 de angajaţi americani care au ajuns şomeri după ce lanţul de retail, cu o istorie de peste 70 de ani, a început să închidă businessul.

    Prăbuşirea lanţuui de magazine este rezultatul unui deceniu de managament dezastruos gestionat de firmele de pe Wall Street care au cumpărat compania şi au îngropat-o în datorii de miliarde de dolari.

    Într-un final lanţul s-a prăbuşit primăvara aceasta sub greutatea datoriilor, marcând al treilea cel mai mare faliment din retailul american.

    Publicaţia americană scrie că povestea bunicii Smith serveşte ca dovadă a ceea ce se întâmplă cu angajaţii când Wall Street-ul îi neglijează în cursa nesfârşită după profit.

    Între timp, baronii fondurilor de investiţii care au cumpărat compania în 2005 au obţinut sute de milioane de dolari în profituri, iar executivii de top din companie pleacă cu pachete compensatorii de 16 milioane de dolari.

    „Angajaţii din retail sunt deja prost plătiţi”, i-a spus Smith senatorului Bernie Sanders în data de 13 mai când acesta s-a întâlnit cu viitorii şomeri de la Toys R US în Washington. „Acum să fim daţi afară fără pachete compensatorii este devastator. Să nu ştii cum îţi vei plăti chiria, cum îţi vei hrăni familia şi cum îţi vei plăti facturile este absolut umilitor”.

    Acest fenomen nu este o problemă doar pentru Toys R Us. De-a lungul ţării fondurile de investiţii profită de muncitorii prost plătiţi din retail pentru a-şi spori profiturile şi închid magazine când profiturile nu mai sunt ce au fost, zdruncinând comunităţi întregi.

    Potrivit Fortune, retailerul a înregistrat vânzări de 11,5 miliarde de dolari în 2016, dar cu toate acestea Toys R Us pierdea bani, îngreunat de datoriile de peste 5,2 miliarde de doalri.

    Datoriile sunt rezultatul achiziţionării retailerului de către fondurile Bain Capital, KKR şi Vornado Realty Trust, într-o tranzacţie de 6,6 miliarde de dolari, din care fondurile au pus pe masă doar 20%, iar restula fost plătit printr-o datorie care a fost trecută în contul retailerului.

    Publicaţia americană scrie că aceste fonduri de investiţii sunt „prădători” şi „vulturi capitalişti”. Acum, mai mult ca niciodată, aşa cum spune şi senatorul Sanders, este o problemă sistemică cu fondurile care intră într-o companie pe care o încarcă de datorii şi apoi o aruncă într-un tribunal declarând falimentul înainte de a trece la următoarea victimă.

    „Politicienii trebuie să iasă în faţă şi să ne ajute”, i-a spus Smith lui Sanders. „Nu este corect ca executivii, care deja au salarii frumuşele, să ia milioane de dolari în bonusuri iar noi, car le-am construit brandul, să nu luăm nimic”.