Tag: Vlad Săftoiu

  • 100 Tineri manageri de top. Vlad Săftoiu, Cushman & Wakefield Echinox

    Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox, 31 de ani


    Cifră de afaceri (2022): 10,5 mil. euro

    Profit net: 2,4 mil. euro

    Număr de angajaţi: 80


    Vlad Săftoiu lucrează pentru Cushman & Wakefield Echinox din 2017, iar în ianuarie 2022 a fost promovat în funcţia de head of research. Absolvent de studii de licenţă şi masterat în cadrul unor universităţi din Marea Britanie, Vlad a fost implicat în ultimii trei ani în realizarea a peste 40 de rapoarte personalizate pentru investitori locali şi internaţionali, bănci şi instituţii europene.

     

    O VIZIUNE PENTRU VIITOR

    „Din punctul meu de vedere, principalele provocări pentru liderul anului 2023 vor fi reprezentate de inteligenţa artificială şi de schimbarea modului de lucru, schimbare ce a început odată cu pandemia de Covid-19. Este dificil de prezis care vor fi trendurile generale la nivel de business într-un orizont de 5-10 ani, dar cred că un lider trebuie să fie capabil oricând să gestioneze o stare de fapt şi să se adapteze indiferent de greutăţile care pot apărea la un moment dat.”