Tag: Vlad Antoniu

  • O direcţie cu mult potenţial

    În contextul în care în România se înregistrează una dintre cele mai accentuate curbe de îmbătrânire la nivel European, însă pe plan local nişa serviciilor medicale premium destinate vârstnicilor este prea puţin explorată, Wargha Enayati a luat iniţiativa şi a deschis în cadrul Enayati Medical City, primul oraş medical din România, un spital dedicat acestei categorii de pacienţi. Ce nevoi acoperă?

     

    La nivelul anului 2020, cred că vorbim de aproximativ 100.000 de noi cazuri oncologice diagnosticate în România şi aproximativ 55.000 de decese. Vorbim de un număr între 60.000 şi 70.000 de accidente vasculare cerebrale care se întâmplă anual în România. Toţi oamenii aceştia au nevoie de îngrijire medicală, în perioada pandemiei ei au fost cei mai afectaţi. Sunt cifre foarte importante, destul de dureroase, dar asta e realitatea cu care ne confruntăm”, a afirmat Vlad Antoniu, director în cadrul Enayati Hospital şi Enayati Home, în emisiunea BM Medical City News.

    Potrivit lui, România înregistrează la ora actuală şi una dintre cele mai accentuate curbe de îmbătrânire. „În acest context cred că problema principală este că suntem în urmă cu reacţia la îmbătrânire. S-a vorbit, şi e bine că s-a vorbit destul de mult în ultimii ani, de presiunea pe care această îmbătrânire o va aduce în sistemul de pensii. Cred că e vremea să ne uităm cu atenţie pe sistemul de îngrijiri medicale”, spune Vlad Antoniu, citând în continuare un studiu de anul acesta al Institutului de Statistică, care indică că în circa două decenii se va ajunge ca 50% din populaţia României să aibă peste 65 de ani. „Gândiţi-vă că majoritatea au nevoie de îngrijire geriatrică şi de boli cronice, pentru că până la urmă dorim şi noi să ajungem să trăim până la 85-90 de ani în standarde bune şi aceste soluţii nu prea există. Deci aici cred că e un lucru la care în viitorul apropiat trebuie să ne concentrăm – să ţinem pasul cu cu Uniunea Europeană. Despre asta e vorba.”

    Ca răspuns la această nevoie a pieţei, a fost creat în paralel cu alte facilităţi ale Enayati Medical City, primul oraş medical din România, şi Enayati Hospital, unul dintre elementele centrale ale acestuia. Astfel, Enayati Medical City, „un complex medical care acoperă atât zona de spitalizare pentru boli cronice şi geriatrie – Enayati Hospital, cât şi zona rezidenţială, Enayati Home”, şi nu numai. În acelaşi loc există zona de spital de oncologie, o policlinică cu peste 60 de specialităţi medicale şi, de asemenea, servicii de radioterapie şi imagistică, „toate împreună cu partenerii noştri”, adaugă Vlad Antoniu. Plecând de la realităţile României actuale – „un număr de aproximativ 20% din populaţia ţării cu vârsta de peste 65 de ani şi aproximativ 3 milioane de bolnavi cronic”, acest întreg ecosistem medical s-a dezvoltat în mod firesc. Cifrele, adaugă el, sunt uriaşe şi toţi aceşti oameni au nevoie de sprijin medical, pentru ca viaţa lor să continue în cele mai bune condiţii şi să se poată bucura de lucrurile de care au nevoie. „Dar pentru asta, atât vârstnicii, cât şi bolnavii cronic, au nevoie de îngrijire şi de tratament medical. Iar în România, până la apariţia noastră existau foarte puţine şi probabil nu la standardele la care este creat Enayati Hospital, sau chiar deloc, soluţii medicale pentru această categorie de persoane.”

    În cadrul Enayati Hospital funcţionează cinci secţii medicale şi o bază de recuperare la standarde moderne europene. Există, printre altele, o secţie de geriatrie (ştiinţa medicală care se ocupă de tratarea bolilor aferente vârstnicilor), „tratăm bolnavii de Parkinson, boli de tip Alzheimer, ajutăm la recuperarea lor”, o secţie de neurologie, îngrijiri paliative, unde „tratăm zona de pacienţi oncologici care se află fie între două cure oncologice, fie din păcate sunt depăşiţi terapeutic şi au nevoie de suport în ultima fază a vieţii, pentru a avea demnitatea necesară până în ultima clipă”; se oferă, de asemenea, şi servicii speciale de recuperare pe zona de logopedie, de deglutiţie. „Sunt nevoi până la urmă care nu ni se par atât de extraordinare când suntem sănătoşi, suntem în putere, dar în clipa în care ai dificultăţi la înghiţire, în clipa în care ai dificultăţi la exprimare ajutorul e foarte important.” Există şi o secţie de recuperare medicală, unde se fac recuperări pe tot ceea ce înseamnă intervenţii chirurgicale de protezare de şold, de genunchi. „Asigurăm recuperare medicală a unor accidente, şi sigur avem şi secţie de specialităţi medicale, unde acoperim tot ceea ce înseamnă cardiologie, ortopedie, traumatologie. Dar în zona de cronic. În zona de recuperare nu ne ocupăm de afecţiunile acute.”

    Echipa spitalului numără undeva în jur de 60 de persoane, iar gradul de ocupare a unităţii a ajuns, până în prezent, la aproape 60%. „Pentru noi e îmbucurător pentru că vorbim de un spital care are un pic peste un an de zile de când a fost lansat. Deja avem pacienţi care revin, şi e oarecum firesc, prin prisma patologiilor cu care lucrăm. Oamenii vârstnici vin, ne ocupăm de ei, îi ajutăm să îşi recapete din funcţionalităţile care îi ajută să aibă o viaţă decentă şi în regulă şi ulterior revin la anumite perioade pentru a-şi păstra standardul respectiv.” Antoniu spune că, din perspectiva cererii, din păcate, cea mai cea mai accesată specialitate „cred că este cea de îngrijiri paliative, ne confruntăm cu un număr foarte mare de bolnavi oncologici care au nevoie de sprijin. Sunt foarte mulţi pacienţi şi în zona de recuperare postaccident vascular şi, evident, şi pe zona de recuperare medicală.”

     

    Din România şi de peste graniţe

    Potrivit lui, profilul pacienţilor depinde foarte mult de secţie. „Dacă vorbim de geriatrie, evident vârsta medie este în jur de 73-74 de ani. Sunt oameni care vin din toate mediile socioprofesionale, din toate zonele geografice. Avem pacienţi care au venit în secţiile de geriatrie şi de la Timişoara. Foarte mulţi vin din judeţele Moldovei. Ne bucurăm că avem din ce în ce mai mulţi pacienţi din Chişinău.” Din păcate, adaugă el, şi în secţia de neurologie „ne întâlnim din ce în ce mai des cu oameni încă tineri, de la 45-55 de ani. Avem pacienţi din toate mediile în spital, de la oameni din agricultură până la profesori universitari”.

    Enayati Hospital oferă mai multe tipuri de facilităţi de spitalizare, atât în cameră dublă, cât şi varianta de single sau de studio. „Preţurile pleacă de la o contribuţie individuală de 700 de lei pe noaptea de spitalizare pentru un loc în cameră dublă, pe lângă ceea ce decontează Casa de Asigurări pentru serviciile respective. Toate camerele, chiar şi cele duble, au balcon, toate au baie proprie, sunt la standarde de cinci stele.”

     

    Pacientul, în legătură permanentă cu Concierge Doctorul

    În ceea ce priveşte traseul pacientului în spital, Vlad Antoniu explică că acesta începe cu preluarea dosarului medical şi o şedinţă ţinută împreună cu o întreagă echipă de medici. „Avem în fiecare zi o şedinţă medicală cu medic geriatru, medic de recuperare, neurolog, cardiolog, practic toate specialităţile necesare. Ne uităm pe dosar împreună cu echipa de Concierge Medical şi vedem în primul rând ce putem face pentru pacientul respectiv, care sunt opţiunile terapeutice în cadrul Enayati Hospital.” Aceasta, subliniază el, este o evaluare gratuită a dosarului, după care se oferă familiei sau direct pacientului un feedback. „Explicăm ce putem face, discutăm cu familia, le explicăm situaţia şi ulterior decidem împreună momentul internării, momentul cel mai potrivit atât în contextul familiei cât şi în contextul medical al pacientului, şi îl aşteptăm la internare.” De la sosire, un Concierge Doctor aşteaptă pacientul şi îl însoţeşte pe întreg parcursul călătoriei în Enayati Hospital, de la interacţiunea cu medicul la interacţiunea cu asistentele şi cu întreg personalul medical, „şi este acolo atât pentru legătura directă cu familia cât şi pentru orice nevoie are pacientul”. „În zona de geriatrie şi de boli cronice, relaţia dintre un Concierge Doctor, un medic care îţi coordonează şi îţi cunoaşte întreg istoricul şi pacient este esenţială. Ea se creează şi se păstrează pe o perioadă lungă de timp. Medicul ştie cu ce te confrunţi, ştie care sunt punctele la care reacţionezi mai bine şi atunci evident că zona de Concierge Medical pe care noi o oferim este foarte potrivită continuării monitorizării evoluţiei bolilor cronice”, notează el.

    Toate acestea subliniază că vin suplimentar pe lângă interacţiunea permanentă care are loc cu medicul coordonator de caz pe zona medicală efectiv. „Încercăm să simplificăm cât mai mult acest proces şi vedem că ajută foarte mult să putem oferi informaţia mai simplu. Trăim cu toţii într-o perioadă aglomerată, cu multă presiune, e dificil de călătorit, dificil de ajuns în Bucureşti de la un punct la altul. Şi atunci încercăm ca primul set de informaţii, prima comunicare, stabilirea paşilor şi clarificarea soluţiilor să o facem cât mai mult înainte de internare”.

    Există, în cadrul spitalului, şi o facilitate destinată însoţitorilor. „Internăm împreună cu pacientul aparţinătorii şi chiar aş spune că în multe cazuri, prin prisma patologiilor despre care vorbim, este de foarte mare ajutor. Oamenii vârstnici au o oarecare dificultate în a se adapta unui mediu nou, se tem de spitale. E adevărat, când ajung la noi deja se relaxează, pentru că tot mediul e cu totul şi cu totul diferit. Dar adaptarea e mult mai uşoară dacă măcar la început, una-două zile, un aparţinător, un membru al familiei vine cu pacientul şi îl ajută.” Plus că sunt diverse patologii, mai ales în zona neurologică, în care ulterior sprijinul acasă va fi asigurat de cineva din familie, adaugă Antoniu. „Şi atunci noi putem să învăţăm să sprijinim membrul respectiv al familiei să înţeleagă cum îi poate fi mai uşor să ofere ajutorul pacientului.”

     

    „Mă aştept să creăm o direcţie pentru că este nevoie de aşa ceva”

    În continuare, Vlad Antoniu spune că deocamdată principalul obiectiv este „să ne asigurăm că pe măsură ce creştem volumele şi ajungem la un grad de ocupare pe care ni-l dorim păstrăm serviciile la acelaşi nivel şi reuşim să asigurăm aceeaşi calitate a serviciilor pentru toţi pacienţii. În etapa imediat următoare focusul este ca spitalul Enayati Hospital să fie la cele mai înalte standarde”.

  • Vlad Antoniu, Director de Vânzări, Enayati Hospital: Bătrâneţe de cinci stele

    Deşi în România îngrijirea seniorilor încă se limitează preponderent la ajutorul nespecializat oferit de ceilalţi membri ai familiei, tradus de multe ori în sacrificii importante, mai ales de timp, din partea aparţinătorilor, Wargha Enayati, fondator al Enayati Medical City, primul oraş medical din România, şi-a propus să schimbe acest lucru şi să le ofere vârstnicilor serviciile necesare pentru a-şi păstra demnitatea chiar şi când ajung într-un moment în care au nevoie de ajutor. Răspunsul său la nevoia din piaţă? Enayati Home, un centru rezidenţial de lux pentru seniori, cu facilităţi de cinci stele.

     

    În continuare, în România, din păcate avem un efort considerabil făcut de cel puţin unul dintre membrii familiei în a îngriji bătrânul”, a spus Vlad Antoniu, director de vânzări, Enayati Hospital, în cadrul emisiunii BM Medical City News. Potrivit lui, această situaţie are mai multe explicaţii. „În primul rând vorbim de o istorie a noastră în care privind la ţară, în trecut, obiceiul era ca cineva să rămână lângă părinţi să îi îngrijească. Unul dintre membrii familiei îşi sacrifica cariera să îşi îngrijească părinţii.” Vlad Antoniu susţine că doar o parte dintre seniorii care rămân acasă beneficiază însă de ajutor, şi o parte foarte mică de ajutor specializat. „Asta este o mare problemă. Ne confruntăm în toate domeniile cu o lipsă de resurse. Sunt din ce în ce mai puţini oameni specializaţi.” În plus, deoarece costă foarte mult să ai o persoană dedicată doar seniorului, acasă, foarte mulţi aleg să şi sacrifice timpul lor sau încearcă să facă asta, deşi constată destul de repede că nu reuşesc să o facă, lucru care devine un deserviciu şi pentru vârstnic, şi vine la pachet şi cu „nişte frustrări şi confuzii personale destul de mari” pentru aparţinător. „Şi atunci, în acest context, vedem tendinţa asta destul de mare de a căuta soluţii specializate, care a fost oarecum oprită o perioadă de timp şi de faptul că nu au existat suficient de multe soluţii create şi gândite de la zero, capabile să livreze serviciile pe care aparţinătorii şi seniorii şi le doresc. Acum vedem că piaţa merge în direcţia asta. Noi suntem, până la urmă, deschizători de drum. Din câte ştiu eu, suntem primul centru medical şi singurul funcţional care asigură pentru rezidenţi condiţii create de la zero pentru un centru rezidenţial dedicat.”

    În cadrul centrului rezidenţial Enayati Home, care are o capacitate totală de 66 de locuri, camerele au fost amenajate la standarde de hotel de 5 stele, cu balcon, mobilier adecvat şi baie proprie, construită pentru a corespunde cerinţelor unui vârstnic. În plus, centrul rezidenţial se află în proximitatea a două spitale, funcţionând practic împreună, prin urmare, seniorul poate primi asistenţă medicală imediată, având acces la policlinica în care se oferă aproape toate specialităţile medicale, dar şi la un centru de imagistică şi la unul de analize, printre altele, precum şi la unul dintre cele mai performante centre de recuperare din România. „Nu simţi presiunea spitalului, spitalul nu e casa ta, dar când ai nevoie eşti imediat acolo. (…) Avem asistenţă medicală 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Avem medic geriatru dedicat, avem medic de gardă permanent”, spune Vlad Antoniu. În plus, în funcţie de alegerea rezidentului, există şi opţiunea de a avea în cameră un buton de panică, dar şi cea de a primi o brăţară digitală pentru situaţiile în care simte nevoia de ajutor, moment în care, doar prin apăsarea unui buton, imediat cineva e acolo să îl sprijine. „Contează foarte mult şi pentru rezident şi pentru aparţinător ca seniorul să se ştie în siguranţă, să ştie că cineva intervine imediat dacă e cazul.”

    Având integrat şi „unul dintre cele mai performante centre de recuperare din România”, se organizează şi sesiuni de exerciţii uşoare cu seniorii, „în limita nevoilor şi dorinţei de a participa”. Rezidenţii au, de asemenea, şi posibilitatea de a face permanent ieşiri în aer liber. „Avem o grădină şi o terasă în care îi scoatem. E un lucru esenţial ca fiecare om să continue să iasă afară, să stea în aer liber. E foarte important.”

    Accentul a fost pus şi pe divertisment, organizându-se, de exemplu, concerte de pian şi spectacole de teatru, create împreună cu specialişti în terapie prin artă. Rezidenţii au la dispoziţie şi un restaurant. „Bătrânii au aceleaşi nevoi, îşi doresc să socializeze, îşi doresc să aibă activităţi. îşi doresc să cunoască alţi oameni. Îşi doresc până la urmă lucruri fireşti pe care ni le dorim şi noi, chiar dacă libertatea de mişcare e oarecum, în anumite cazuri, mai limitată. Şi atunci, ce oferim în primul rând ca şi concept, este că ne concentrăm pe nevoile lor de a-şi continua viaţa.”

     

    Nevoia de socializare, predominantă

    Dacă, iniţial, reprezentanţii Enayati Home se aşteptau ca cererea mai mare să fie pentru apartamente şi studiouri, în realitatea cererea este mult mai mare pentru camerele duble, „şi vine în primul rând dintr-o nevoie de socializare, de a avea pe cineva alături”. „Dacă experienţa de spital ne arată că oamenii tind să îşi dorească să stea în spital într-o cameră single şi să îşi ducă tratamentul mai liniştiţi, în rezidenţial atât aparţinătorii cât şi rezidenţii îşi doresc (ca seniorul – n. red.) să aibă un coleg de cameră. Îi bucură să fie cineva lângă, cu care să-şi împartă activităţile. Până la urmă, o viaţă suntem obişnuiţi să trăim cu cineva şi de aceea cea mai mare cerere a fost în zona de camere duble, adică cu un coleg. Oamenii au nevoie de atenţie şi de socializare.”


    Vlad Antoniu, Director de Vânzări, Enayati Hospital: „Bătrânii au aceleaşi nevoi, îşi doresc să socializeze, îşi doresc să aibă activităţi. îşi doresc să cunoască alţi oameni. Îşi doresc până la urmă lucruri fireşti pe care ni le dorim şi noi, chiar dacă libertatea de mişcare e oarecum, în anumite cazuri, mai limitată. Şi atunci, ce oferim în primul rând ca şi concept, este că ne concentrăm pe nevoile lor de a-şi continua viaţa.”


    La Enayati Home există două categorii de rezidenţi, cei pe termen lung, cu vârsta medie de 75-80 de ani şi cu o nevoie mai mare de atenţie şi de îngrijire, şi rezidenţii mai tineri, care vin în sejururi mai scurte, de 14-30 de zile, „oameni care încă îşi mai pot acoperi absolut toate nevoile şi plăcerile şi acasă şi au un grad de dependenţă mai mic şi o nevoie specifică de un respiro, dacă vreţi, de la toate obligaţiile care decurg din a locui singur sau cu cineva drag”. Majoritatea, adaugă el, provin din zona oamenilor care au urmat studii superioare şi au o carieră bogată în spate. „Avem profesori, medici, oameni care au lucrat în ambasade. Este un profil de oameni cu o cultură şi o educaţie oarecum superioare, dar nu numai.” La rândul lor, aparţinătorii spune că sunt în general oameni cu o educaţie superioară. „Acesta este practic singurul lucru care pare că îi uneşte pe toţi ca şi element comun”. În rest, sunt oameni din toate zonele de activitate, inclusiv antreprenori sau angajaţi în multinaţionale, inclusiv persoane care lucrează în străinătate şi, cu toate că „multă lume se aşteaptă să fie un centru dedicat persoanelor cu venituri mari, nu e deloc aşa”, majoritatea fiind „oameni cu venituri normale şi puţin peste medie, într-o Românie actuală, oameni care înţeleg că îngrijirea adecvată a unei persoane vârstnice ar presupune renunţarea la un serviciu pentru unul dintre membrii familiei. Şi tot n-ar reuşi să o facă la standardele la care o facem noi. Şi atunci înţeleg că mai bine seniorul se află într-un centru rezidenţial unde va fi mai fericit, mai îngrijit. Ei pot să îşi continuie astfel activitatea de zi cu zi.”

    În prezent, gradul de ocupare se apropie de 50%, însă „mă aştept să ajungem la un grad de ocupare de 80% până la sfârşitul anului”, notează Vlad Antoniu. În general, el spune că familia este cea care începe să se intereseze pentru seniorii care devin rezidenţi ai Enayati Home. „Majoritatea vor să vadă, şi îi încurajăm să vină, să vadă, să stea una-două zile, să se obişnuiască cu locul, să înţeleagă că e cu totul şi cu totul altceva decât îşi imaginează. Dar cei care apelează prima dată sunt membrii familiei, şi o spun cu mare bucurie. Văd din ce în ce mai mult nepoţi care iau iniţiativă să sune sau să se intereseze şi să caute pentru bunici o soluţie decentă care să le asigure demnitatea.”

     

    Calităţile umane, mână-n mână cu o pregătire profesională pe măsură

    Din punctul de vedere al calităţilor pe care trebuie să le aibă o persoană care lucrează într-un astfel de centru rezidenţial, Vlad Antoniu spune că empatia şi răbdarea sunt esenţiale. „Când începi să lucrezi cu oameni care au nevoie de atenţie mai mare, o capeţi natural. Ai nevoie în primul rând, ca structură, să te preocupe omul (…), te gândeşti la nevoia celui din faţă.” El mai spune că atenţia este, de asemenea, necesară, dar şi să ştii să comunici, „pentru că orice om care lucrează într-un centru rezidenţial trebuie să ştie să comunice”, atât cu rezidentul, care e în vârstă, are nişte nevoi şi nişte aşteptări speciale, cât şi cu aparţinătorul, pentru ca acesta să se simtă confortabil ştiind că omul care se ocupă de părintele lui îl înţelege şi comunică cu el. În plus, subliniază Vlad Antoniu, este esenţial să fie oameni specializaţi. „Nu funcţionează să aduci oameni care n-au făcut asta, să foloseşti oameni care nu se pricep. Pentru un centru rezidenţial vorbim de oameni specializaţi, oameni cu experienţă vastă în domeniu, care ştiu ce înseamnă terapie pentru oameni vârstnici.” De altfel, şi pentru echipa actuală care se ocupă de centrul rezidenţial Enayati Home spune că se fac traininguri interne şi externe. „Învăţarea continuă este o parte din cultura noastră. Avem în echipă inclusiv oameni care au lucrat în centre rezidenţiale din străinătate zeci de ani şi care au ales să se întoarcă şi să pună umărul la acest proiect. Au o experienţă extraordinară şi ne ajută cu promovarea modelelor de abordare şi de îngrijire pentru rezidenţi.”

     

    Viitorul, privit cu optimism

    Potrivit lui Vlad Antoniu, deşi România încă se situează pe ultimele locuri în Europa când vine vorba de centre premium destinate vârstnicilor, centre „cu adevărat capabile să ofere servicii pe care orice senior le merită şi trebuie să le primească”, vestea bună este că e o industrie în dezvoltare. „Ne bucură să vedem noi proiecte care apar.” Potrivit lui, există din ce în ce mai mulţi seniori care înţeleg că demnitatea le este mult mai bine protejată şi păstrată într-un centru rezidenţial adaptat nevoilor lor decât prin îngrijire la domiciliu.

    El se declară foarte încrezător legat de modul în care România va evolua în zona aceasta. „Când văd nepoţii că se uită la zona noastră cred că progresul fantastic pe care l-am realizat şi recuperarea din perspectiva unirii sau apropierii de cultura occidentală pe un anumit set de valori se va întâmpla la fel de rapid şi pe zona serviciilor rezidenţiale. Mă aştept ca din ce în ce mai mulţi oameni să se bucure de asta, iar propagarea e foarte rapidă. În momentul în care ai rezidenţi care au venit recomandaţi de aparţinători care au deja rezidenţi în centru, lucrurile deja sunt pe calea cea bună. Deci eu văd un orizont de timp mediu până când vom avea o cerere mult mai mare.”

  • Vlad Antoniu, Director de Vânzări, Enayati Hospital: „Mă aştept să ajungem la un grad de ocupare de 80% până la sfârşitul anului.” Ce facilităţi include un centru rezidenţial de lux pentru seniori

    În contextul unei îmbătrâniri a populaţiei la nivel european şi la nivelul României şi pe fondul unei înţelegeri tot mai mari, pe plan local, a nevoii de îngrijire pentru cel vârstnic, Enayati Medical City, primul oraş medical din România, a înglobat sub acelaşi acoperiş şi un centru rezidenţial de lux pentru vârstnici, Enayati Home, cu o capacitate maximă de 66 de persoane. Ce facilităţi include?

    În paralel cu dotările camerelor amenajate la standarde de hotel de 5 stele, cu balcon, mobilier adecvat şi baie proprie, construită pentru a corespunde cerinţelor unui vârstnic, centrul rezidenţial se află în proximitatea a două spitale, funcţionând practic împreună. Astfel, seniorul poate primi asistenţă medicală imediată, având acces la policlinica în care se oferă aproape toate specialităţile medicale, dar şi la un centru de imagistică şi la unul de analize, printre altele, precum şi la unul dintre cele mai performante centre de recuperare din România.

    „Nu simţi presiunea spitalului, spitalul nu e casa ta, dar când ai nevoie eşti imediat acolo. (…) Avem asistenţă medicală 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Avem medic geriatru dedicat, avem medic de gardă permanent”, spune Vlad Antoniu, Director de Vânzări, Enayati Hospital. Accentul a fost pus şi pe divertisment, organizându-se, de exemplu, concerte de pian şi spectacole de teatru, create împreună cu specialişti în terapie prin artă. Rezidenţii au la dispoziţie şi un restaurant. „Bătrânii au aceleaşi nevoi, îşi doresc să socializeze, îşi doresc să aibă activităţi. îşi doresc să cunoască alţi oameni. Îşi doresc până la urmă lucruri fireşti pe care ni le dorim şi noi, chiar dacă libertatea de mişcare e oarecum, în anumite cazuri, mai limitată. Şi atunci, ce oferim în primul rând ca şi concept, este că ne concentrăm pe nevoile lor de a-şi continua viaţa.”

    Dacă, iniţial, reprezentanţii Enayati Home se aşteptau ca cererea mai mare să fie pentru apartamente şi studio-uri, în realitatea cererea este mult mai mare pentru camerele duble, „şi vine în primul rând dintr-o nevoie de socializare, de a avea pe cineva alături”. Există două categorii de rezidenţi, rezidenţii pe termen lung, cu vârsta medie de 75-80 de ani şi cu o nevoie mai mare de atenţie şi de îngrijire, şi rezidenţii mai tineri, care vine în sejururi mai scurte, de 14-30 de zile, „oameni care încă îşi mai pot acoperi absolut toate nevoile şi plăcerile şi acasă şi au un grad de dependenţă mai mic şi o nevoie specifică de un respiro, dacă vreţi, de la toate obligaţiile care decurg din a locui singur sau cu cineva drag”.

    În prezent, gradul de ocupare se apropie de 50%, însă „mă aştept să ajungem la un grad de ocupare de 80% până la sfârşitul anului”, notează Vlad Antoniu.