Tag: viscol

  • Deszăpezirea de pe Transalpina, oprită din cauza viscolului

    Pe tronsonul Rânca-Obârşia Lotrului, stratul de zăpadă, acumulat din timpul iernii, ajunge până la patru metri înălţime.

    Drumul este închis circulaţiei rutiere din luna octombrie 2018.

    Angajaţii de la Drumuri Naţionale au început deszăpezirea, în vederea reluării circulaţiei rutiere, dar din cauza vremii nefavorabile acţiunea a fost oprită.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ METEO: Cod galben de viscol în zone din nouă judeţe

    Astfel, zonele de munte din judeţele Prahova, Argeş şi Dâmboviţa se află vineri, până la ora 12.00, sub cod galben de viscol, fiind prognozat vânt puternic, care va putea ajunge la 100 de kilometri pe oră, potrivit unei avertizări emise de ANM.

    Vântul este asociat cu transport de zăpadă.
     
    Totodată, zona joasă şi zona de munte din judeţul Suceava, judeţele Botoşani şi Iaşi, precum şi zonele de munte din Bacău, Vrancea şi Neamţ se află sub avertizare cod galben de viscol, vântul bătând, până la ora 10.00, cu 70 – 80 de kilometri pe oră, iar în zona înaltă, la peste 1.700 de metri, cu 100 de kilometri pe oră, spulberând zăpada.
     
    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
  • Avertizare METEO: Cod galben de viscol în cinci judeţe

    Potrivit unei avertizări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în zona de munte a judeţelor Prahova, Argeş şi Dâmboviţa este cod galben de viscol până la ora 10.00.

    Vântul va ajunge la rafală la 80 – 100 de kilometri pe oră, semnalându-se şi transport de zăpadă.
     
    În zona de munte a judeţelor Braşov şi Sibiu este cod galben de viscol până la ora 10.00, semnalându-se intensificări ale vântului care vor atinge 75 – 90 de kilometri pe oră, cu transport de zăpadă.
     
  • O nouă alertă meteo de la ANM: Meteorologii anunţă precipitaţii moderate, vânt şi viscol/ Prognoză specială pentru Capitală

    Potrivit ultimei informări meteo, începând de marţi ora 15.00 până miercuri la ora 8.00 vor fi precipitaţii în sudul, centrul şi estul ţării şi pe arii restrânse se vor acumula cantităţi cuprinse între 10 şi 15 l/mp.
     
    La munte şi în Transilvania vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă şi va continua să se depună strat de zăpadă.
     
    În Moldova precipitaţiile vor fi mixte, iar în Oltenia şi Muntenia vor predomina, treptat, ninsorile.
     
    Temporar vântul va mai avea intensificări, cu rafale în general între 45 şi 55 de kilometri la oră, iar în zona montană înaltă, cu viteze de peste 70 de kilometri la oră, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.
     
    Codul galben de viscol, în vigoare până miercuri la ora 4.00, a fost restrâns la zona montană a judeţelor Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Caraş-Severin, Hunedoara, Vrancea şi Buzău.
     
    În Munţii Banatului, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va continua să ningă moderat cantitativ. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1.500 de metri, unde temporar rafalele vor depăşi 80 – 90 de kilometri la oră şi va fi viscol.
     
  • AVERTISMENT de VREME REA! Se intoarce iarna. Zonele afectate de NINSORI ABUNDENTE

    Meteorologii au emis, luni, un cod galben de zăpadă şi viscol în zona montană din 24 de judeţe, rafalele de vânt urmând să ajungă până la 90 de kilometri la oră. În restul ţării se anunţă ploi, ninsori şi lapoviţă, dar şi intensificări temporare ale vântului.

    Vizată de codul galben de zăpadă şi viscol este zona montană a judeţelor Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara , Bacău, Vrancea şi Buzău

    Avertizarea va intra în vigoare luni la ora 22.00 şi este vabilă până miercuri la ora 10.00.
     
    Meteorologii anunţă ninsori importante cantitativ, strat consistent de zăpadă şi viscol în zona montană. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1.500 de metri, unde temporar rafalele vor depăşi 80 -90 de kilometri la oră.
     
    În majoritatea regiunilor, temporar vor fi precipitaţii şi local se vor acumula cantităţi cuprinse între 10 şi 20 l/mp. La munte, în Transilvania, în jumătatea de nord a Moldovei şi în Maramureş vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă şi se va depune strat de zăpadă. În Banat precipitaţiile vor fi mixte, iar în Oltenia şi Muntenia vor predomina ploile până marţi seara, apoi vor fi mai ales ninsori.
     
    Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze cuprinse în general între 45 şi 55 de kilometri la oră, dar mai ales la munte, în vestul şi sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde pe parcursul zilei de marţi rafalele vor fi în jurul a 60 – 70 de kilometri la oră.
     
  • O nouă alertă ANM: Vânt şi viscol până miercuri seara. 27 de judeţe sunt sub cod galben de vânt

    Începând de luni, ora 14, până miercuri la ora 20.00, meteorologii anunţă intensificări ale vântului, ninsori şi precipitaţii mixte ce vor favoriza depuneri de polei.
     
    În majoritatea regiunilor, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului, în general cu viteze la rafală de 45 -55 kilometri pe oră, accentuând senzaţia de rece, iar izolat şi trecător, în special în Transilvania şi Moldova, zăpada va fi spulberată.
     
    Miercuri, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, rafalele vor atinge pe arii restrânse 60 – 65 kilometri pe oră.
     
    De asemenea, meteorologii anunţă ninsori slabe în vestul, nordul şi centrul ţării, iar miercuri în zonele joase de relief, cu precădere din vest şi nord-vest, vor fi precipitaţii mixte, ce vor favoriza depuneri de polei.
     
    Atenţionarea cod galben de vânt, în vigoare de luni, ora 14, până miercuri la ora 20.00, a fost extinsă pentru zona de munte din 27 de judeţe.
     
  • ALERTĂ METEO: Codul galben de viscol a fost prelungit. Care sunt judeţele afectate

    Potrivit meteorologilor, în mai multe zone din judeţele Vaslui, Bacău, în zona joasă a judeţului Neamţ şi în tot judeţul Iaşi va mai fi viscol până la ora 15.00 şi va continua să ningă moderat cantitativ.
     
    De asemenea, în vâteva localităţi din judeţul Vaslui vântul suflă cu 50 – 55 kilometri pe oră, determinând şi transport de zăpadă.
     
    Şapte judeţe din zona Moldovei, respectiv Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ şi Iaşi, au fost până vineri, la ora 12.00 sub atenţionare cod galben de viscol şi ninsori.
     
  • VISCOLUL provoacă probleme în mai multe judeţe: Drumuri închise din cauza zăpezii/ Pompierii au preluat cu o şenilată o femeie din Suceava care trebuia să ajungă la spital | SITUAŢIA DRUMURILOR

    UPDATE ora 11:29 – DN 24B închis între Huşi şi Albiţa / Restricţii de tonaj pe DN 24 şi DN 2F

    Din cauza ninsorilor abundente şi viscolului care produc vizibilitate redusă, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) si Poliţia Rutieră au închis, vineri, sectorul de drum Huşi – Albiţa (judeţul Vaslui), pe DN 24B (km 34+000 – km 49+000), începând cu ora 09:30.

    „Utilajele CNAIR sunt pregătite să intervină imediat ce condiţiile meteorologice se vor ameliora, pentru curăţarea drumului şi redeschiderea circulaţiei”, au anunţat reprezentanţii CNAIR, într-un comunicat de presă.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • VISCOLUL provoacă probleme în mai multe judeţe: Drumuri închise şi restricţii din cauza zăpezii/ Peste 320 de familii din Harghita, fără curent | SITUAŢIA DRUMURILOR

    UPDATE ora 10:40 – CNAIR: A fost instituită restricţie de tonaj pentru autovehiculele cu masă de peste 3,5 tone

    Din cauza ninsorii abundente şi a viscolului puternic ce determină vizibilitate foarte redusă a fost instituită restricţie de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, a informat, vineri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

    În schimb, vineri, începând cu ora 09:30, circulaţia rutieră este deschisă pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 22, între localităţile Râmnicu Sărat – Băile, judeţul Buzău (km 2+800 – km 30+000), conform unui comunicat de presă.

    „Menţionăm că reprezentanţii CNAIR S.A. acţionează, în permanenţă, în toate zonele afectate, pentru a asigura desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă. Facem, din nou, apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate”, au mai transmis reprezentanţii CNAIR.

    UPDATE ora 10:04 – 11 judeţe afectate de ninsorile căzute în ultimele 24 de ore. Două drumuri naţionale închise

    Un număr de 11 judeţe au fost afectate de ninsorile căzute în ultimele 24 de ore, nefiind înregistrate victime. Echipajele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au deblocat 27 de maşini rămase blocate pe drumuri înzăpezite, în care se aflau 93 de oameni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ ANM: Cod galben de VISCOL şi ninsori, extins de meteorologi. Care sunt judeţele afectate

    Meteorologii avertizează că, în cele şapte judeţe, în cursul nopţii de joi spre vineri (10/11 ianuarie) şi în dimineaţa zilei de vineri vor fi ninsori ce vor depune strat nou de zăpadă consistent, iar vântul se va intensifica, temporar cu rafale de 60…65 km/h, viscolind sau spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.
     
    În paralel, este în vigoare şi o informare meteo de ninsori, care arată că, începând de joi după-amiază, aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde treptat sudul, estul şi centrul ţării. În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei vor fi perioade cu ninsori, în general moderate cantitativ, ce vor depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Dobrogea şi înextremitatea de est a Munteniei vor fi precipitaţii mixte favorizând pe spaţii mici formarea poleiului.
     
    Vor fi intensificări temporare ale vântului în estul teritoriului şi în zona montană înaltă, cu rafale în medie de 50…60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. În prima parte a zilei de vineri (11 ianuarie) vântul se va intensifica şi în sudul Olteniei, unde va determina transport de zăpadă, precum şi în Dobrogea.