Tag: Violeta Ciurel

  • Violeta Ciurel

    Violeta Ciurel estet unul dintre cei mai puternici executiv din industria noastră de asigurări cu o experienţă îndelungată şi diversă. Violeta Ciurel a lucrat 13 ani în zona teoretică a economiei, ca profesoară la ASE, la catedra de Relaţii Economice Internaţionale, apoi 14 ani în ING Group, din care şase ani petrecuţi în străinătate pe poziţii de top în cadrul grupului, şi peste doi ani la conducerea operaţiunilor din România ale grupului francez AXA.

    Violeta Ciurel a lucrat la ING Group (iniţial Nederlanden) din 1997 până în 2010. Violeta Ciurel a început ca director de marketing şi training pentru vânzări, ulterior devenind CEO al companiei şi director executiv Retail Distribution şi Asigurări ING România timp de peste patru ani.

    Violeta Ciurel s-a mutat în 2004 la Amsterdam, în Olanda, unde a avut două funcţii executive la nivel global în structura ING – coordonarea serviciilor de pensii ale grupului, respectiv coordonarea afacerilor europene şi internaţionale, şi una la nivel regional – dezvoltare a afacerilor şi greenfield pentru Europa Centrală şi de Est.

    Când grupul olandez a decis să renunţe la  afacerile din două ţări, alternativele din ING n-au tentat-o, astfel încât Violeta Ciurel s-a hotărât să se întoarcă acasă, ceea ce oricum avea de gând să facă la un moment dat, mai ales că plecase împreună cu familia. „Şi am avut cinci oferte în două zile”, spune Violeta Ciurel. Discuţia cu AXA a avut loc după ce a venit la Bucureşti la sfârşitul lui iulie 2010, iar funcţia de director general al AXA Life Insurance România a preluat-o în septembrie, „când nici măcar nu reuşisem să-mi despachetez toate lucrurile”. „În general, nu mi-a plăcut să mă opresc la a face un singur lucru, pentru că îmi place diversitatea în tot ceea ce fac. De exemplu, acum, chiar dacă sunt la AXA, predau în continuare la ASE, activitate pe care am reluat-o la întoarcerea în ţară.”

    Grupul francez AXA a confirmat la începutul lunii decembrie din 2013, printr-un scurt anunţ, finalizarea negocierilor cu Astra pentru vânzarea filialei locale către asigurătorul român. Tranzacţia marchează ieşirea francezilor de pe piaţa locală după mai puţin de trei ani de activitate. AXA avea în portofoliu circa 38.000 de contracte de asigurare, majoritatea poliţe de viaţă tradiţionale, la sfârşitul lunii septembrie şi a subscris prime de circa 23 milioane de lei (5 mil. euro) în primele nouă luni ale anului. Tranzacţia presupune şi vânzarea a circa 50-60 de imobile în care funcţionau agenţiile teritoriale ale AXA Asigurări. Cele două părţi nu au dorit să facă publice detaliile tranzacţiei, cum ar fi preţul plătit de Astra. Sub conducerea Violetei Ciurel, francezii au investit de la intrarea pe piaţă circa 40 mil. euro în dezvoltarea reţelei de distribuţie şi promovare, dar este greu de crezut că şi-au recuperat banii în urma acestei tranzacţii având în vedere dimesiunea redusă a businessului preluat.

    După Violeta Ciurel, secretul succesului în afaceri pentru un manager este să fie ferm şi hotărât, să ştie foarte bine ce vrea să facă, să comunice obiectivele şi să determine echipa să se alinieze acestora.

  • Cele mai puternice femei din România: Violeta Ciurel, AXA

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    La ING Group (iniţial Nederlanden) a lucrat din 1997 până în 2010. A început ca director de marketing şi training pentru vânzări, ulterior devenind CEO al companiei şi director executiv Retail Distribution şi Asigurări ING România timp de peste patru ani. În 2004 s-a mutat la Amsterdam, în Olanda, unde a avut două funcţii executive la nivel global în structura ING – coordonarea serviciilor de pensii ale grupului, respectiv coordonarea afacerilor europene şi internaţionale, şi una la nivel regional – dezvoltare a afacerilor şi greenfield pentru Europa Centrală şi de Est.

    Când grupul olandez a decis să renunţe la  afacerile din două ţări, alternativele din ING n-au tentat-o, astfel încât Violeta Ciurel s-a hotărât să se întoarcă acasă, ceea ce oricum avea de gând să facă la un moment dat, mai ales că plecase împreună cu familia. „Şi am avut cinci oferte în două zile„, spune ea. Discuţia cu AXA a avut loc după ce a venit la Bucureşti la sfârşitul lui iulie 2010, iar funcţia de director general al AXA Life Insurance România a preluat-o în septembrie, „când nici măcar nu reuşisem să-mi despachetez toate lucrurile„. „În general, nu mi-a plăcut să mă opresc la a face un singur lucru, pentru că îmi place diversitatea în tot ceea ce fac. De exemplu, acum, chiar dacă sunt la AXA, predau în continuare la ASE, activitate pe care am reluat-o la întoarcerea în ţară.„ După Violeta Ciurel, secretul succesului în afaceri pentru un manager este să fie ferm şi hotărât, să ştie foarte bine ce vrea să facă, să comunice obiectivele şi să determine echipa să se alinieze acestora.


    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Lecţii de la doamna profesoară de asigurări – Violeta Ciurel

    Nu e de mirare că sala a fost plină la primul eveniment MEET THE CEO organizat în acest an de Business Magazin: invitata a fost  Violeta Ciurel, şefa AXA Life Insurance România, deja un fel de legendă vie a pieţei de asigurări, o piaţă pe care o cunoaşte de la începuturile ei şi căreia i-a adăugat experienţa a şase ani petrecuţi la Amsterdam, în conducerea operaţiunilor de asigurări ale grupului ING. Modestă, dar fără falsă modestie, Violeta Ciurel s-a bucurat că are ocazia să le spună participanţilor la eveniment ce a avut ea de învăţat de la oamenii din industria de asigurări cu care a avut de-a face de-a lungul carierei sale şi ce calităţi sunt cu adevărat necesare unui manager bun.

    Înainte de a intra în business a lucrat la ASE, în catedra de Relaţii Economice Internaţionale, imediat după ce a terminat stagiul, respectiv din 1984, la trei ani după absolvirea facultăţii. “În general nu mi-a plăcut să mă opresc la a face un singur lucru, pentru că îmi place diversitatea în tot ceea ce fac. De exemplu, acum, chiar dacă sunt la AXA, predau în continuare la ASE, activitate pe care am reluat-o la întoarcerea în ţară” – respectiv în 2010, când a fost recrutată de francezii de la AXA ca preşedinte şi CEO al AXA Life Insurance România.

    În paralel cu ASE a predat şi la universităţi particulare, precum şi la câteva proiecte derulate fie cu organisme internaţionale, fie cu companii străine care erau interesate să între în piaţa românească. Din 1995 a fost secretar general al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR), timp de doi ani de zile, până ce a intrat în business. “Atracţia faţă de domeniul asigurărilor a venit în timp, nu de la început”, spune Violeta Ciurel, şi la fel a fost şi cu activitatea didactică, “pe care mai mult mama, fiind în învăţământ, m-a convins să o aleg”. După 1990 s-a reîn–fiinţat la ASE catedra de Relaţii Economice Internaţionale, care se desfiinţase chiar în anul când a susţinut ea examenul de admitere, în 1977, iar reînfiinţarea catedrei a adus la crearea unor noi discipline de studiu, între care Transporturi, Expediţii şi Asigurări Internaţionale, disciplină din care s-au separat Asigurările. “Eu deja eram admisă la doctorat, în 1992, aveam o temă legată de competitivitatea internaţională şi, odată cu această schimbare, profesorul cu care lucram mi-a propus să rămân eu titulară de disciplină la Asigurări, întrucât el nu era interesat de domeniu. Aşa încât mi-am schimbat tema de doctorat şi m-am axat pe domeniul asigurărilor.”

    Împreună cu profesorul Constantin Alexa a scris un curs de asigurări care a apărut în 1993, după care i s-a părut din ce în ce mai interesant domeniul: “M-a atras şi diversitatea lui, şi faptul că mi-am dat seama, pe măsură ce studiam, că viaţa noastră este supusă atât de mult riscurilor de tot felul, deşi noi nu înţelegem asta întotdeauna. Din Antichitate încoace există această idee de protecţie a riscurilor. În asigurările maritime, primele care au apărut ca o formă comercială şi instituţionalizată, expresia «Acts of God» reprezenta pericolele naturale”. A beneficiat apoi de o bursă de câteva luni la Reading University (Marea Britanie) în management strategic, în cursul căreia a reuşit să-şi găsească o serie de contacte în domeniul asigurărilor, cu ajutorul profesorilor de acolo, şi aşa a ajuns la piaţa Lloyd’s, iar “atunci când am intrat în acel templu al asigurărilor, am spus: gata, asta e ce-mi place şi nu mă mai interesează altceva”. Tot la Londra a avut ocazia să cunoască şi pool-ul de asigurări atomice (British Atomic Insurance Pool), care grupa 70% din capacitatea globală de asigurare pentru riscuri atomice – “mi s-a părut fascinant”.

    În România, însă, prima companie străină cu care a avut ocazia să intre în contact a fost Generali, abia prin 1995-96, pe când era secretar general al UNSAR. Pe atunci soseau mulţi investitori cu dorinţa de a începe un business în România; aşa i-a cunoscut pe cei de la ING, care de la prima întâlnire i-au propus să lucreze la ei. “Bineînţeles că răspunsul meu a fost negativ, pentru că îmi era bine cu ceea ce făceam atunci, aveam şi doi copii mici şi de fel sunt o persoană destul de independentă, aşa încât mă gândeam că n-o să accept şefi. Nu mi-am dat seama decât mai târziu cât erau de dornici să lucrez pentru ei.” Cel pe care ING Group îl recrutase atunci pentru conducerea operaţiunilor din România era Jetse de Vries, primul CEO al Nederlanden (ulterior ING) Asigurări de Viaţă între 1997 şi 1999. “Când a venit la UNSAR, l-am servit cu o cafea şi mi-a spus că vrea neapărat să lucrez cu ei, chiar şi sub forma unei colaborări. A luat zahărul, l-a pus în cafea şi a început să amestece cu pixul în ea – o scenă absolut amuzantă, pe care mi-o amintesc şi acum cu drag.” În final a acceptat, după ce olandezii au invitat-o în Slovacia, la ultimul greenfield deschis de ING în Europa Centrală şi de Est. “Am fost foarte impresionată de ceea ce am văzut şi am zis «da».”

  • Violeta Ciurel este unul dintre primii executivi din industria locală a asigurărilor

    Ea a lucrat la ING Group din 1997 până în 2010, unde a deţinut diferite poziţii, atât în filiala din România, cât şi la sediul central al companiei din Amsterdam. A început ca director de marketing şi training pentru vânzări, ulterior devenind CEO al companiei şi director executiv retail distribution şi asigurări al ING România timp de peste patru ani. În 2004 s-a mutat la Amsterdam, unde a fost numită director general al departamentului Global Retirement Services, ulterior devenind director general al European and International Affairs şi din 2008 CEO Regional Greenfields and Business Development – Insurance Central Europe în cadrul ING Group. Din septembrie 2010 s-a alăturat grupului AXA în rolul de preşedinte şi CEO al AXA Life Insurance România. Este profesor universitar la Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale şi doctor în economie.

    Despre piaţă Violeta Ciurel spune că în ultima perioadă condiţiile de dezvoltare au fost dificile. Reducerile de costuri din companii, care au dus la creşterea şomajului, cât şi starea de incertitudine şi lipsa de încredere în viitor a românilor, inclusiv din cauza situaţiei politice curente, au făcut ca atât companiile, cât şi persoanele fizice, să fie mai reticente în ceea ce priveşte cumpărarea de asigurări de viaţă. Cu toate acestea, “eforturile noastre de dezvoltare a operaţiunilor au fost răsplătite printr-o creştere de 39% a primelor brute totale subscrise pentru întreg portofoliul, înregistrată în prima parte a anului 2012, ceea ce a însemnat continuarea trendului crescător al businessului înregistrat în cursul anului 2011”. Violeta Ciurel adaugă că firma pe care o conduce plănuieşte să se extindă în continuare, “chiar dacă poate nu în acelaşi ritm alert cu cel planificat iniţial”. Investiţiile estimate numai în acest an se ridică la aproximativ 61 milioane de lei.

     

     

     

     

     


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

     

  • Ce priorităţi financiare avem şi ce bani sunt disponibili pentru acestea

    Chiar şi în condiţiile în care costul vieţii de zi cu zi atârnă tot mai greu în balanţă, românii au un interes foarte clar definit pentru a pune bani deoparte, iar motivele “serioase” ocupă, cel puţin la nivel declarativ, locuri de cinste. Abia spre capătul inferior al listei se regăsesc preocupările pentru distracţii, călătorii, îmbrăcăminte sau renovarea locuinţei. Chiar dacă în urmă cu numai câţiva ani creditele pentru vacanţe nu erau o raritate.

    “Să aibă o rezervă de bani în cazul în care am o problemă serioasă de sănătate” este principala prioritate pentru 13,4% dintre români. În top se mai plasează siguranţa financiară pentru cei dragi, în caz de deces, 12,9%, sau o rezervă financiară în cazul pierderii locului de muncă (11,6%), arată un studiu realizat de GfK pentru Axa Asigurări. Pe aceeaşi listă a priorităţilor financiare mai figurează şi cumpărarea sau construcţia unei case (9,2%), asigurarea unui spaţiu de locuit pentru copii (10,1%) sau finanţarea unei afaceri proprii (8,4%).

    În cazul veniturilor suplimentare, interesul pentru economii sau investiţii ocupă primul loc, conform aceluiaşi studiu, care a vizat persoane cu vârsta între 20 şi 49 de ani, studii cel puţin de nivel mediu, cu un venit personal net de peste 200 de euro pe lună. Pe aceeaşi listă a planurilor atunci când apare un venit suplimentar, următoarea poziţie este ocupată de rambursarea totală sau, după caz, parţială a unui împrumut sau datorii, în vreme ce a treia poziţie revine planurilor de vacanţă. Mult mai puţini (doar 39% dintre participanţii la studiu) au declarat că în cazul în care ar primi, în mod neaşteptat, 1.000 de euro, i-ar folosi pentru a face donaţii sau cadouri. Alte 55 de persoane spun că ar folosi aceşti bani pentru plata unui curs sau a unui program de masterat.

    În aceste condiţii totuşi, studiul arată că mai mult de jumătate (57%) dintre respondenţi nu au economisit niciodată în perioada martie 2011 – martie 2012. Iar dintre cei care au pus bani deoparte, doar 9% au făcut acest lucru în fiecare lună, cel mai adesea fiind vorba de situaţii întâmplătoare. Iar aşteptările pentru următoarele 12 luni se exprimă în procente relativ similare: 53% dintre respondenţii studiului nu cred că vor economisi niciun leuţ şi numai 7% consideră că vor reuşi să agonisească doar o singură dată în intervalul menţionat.

    Pe lângă scăderea puterii de cumpărare, peste jumătate dintre români cred că banii se devalorizează prea repede pentru a merita să economisească sau să investească pe termen lung. Iar atunci când îşi aleg o modalitate de economisire şi investiţie, 81% din respondenţii studiului cred că este important să aibă acces rapid la economii în caz de nevoie. Totuşi, pentru cei care îşi constituie rezerve – indiferent de motivaţii – cei mai mulţi (32 dintre cei 1.000 de participanţi la studiu) reuşesc să economisească 10% din venitul lunar net. Şi numai 14 dintre cei 1.000 de respondenţi pot pune deoparte peste 30% din banii pe care îi încasează lunar.

    Ca modalităţi de economisire, depozitele cu termen fix sau conturile de economii sunt preferate, în continuare, fiind urmate de investiţiile în terenuri, case sau apartamente. Pe lângă acestea, sunt considerate atractive, profitabile şi sigure – de către 15% până la 33% dintre respondenţi – şi investiţiile în propria afacere sau metale preţioase. Alte tipuri de instrumente pentru economisire şi investiţie au convins mai puţin clienţii, iar pe această listă se înscriu fondurile de investiţii, obligaţiunile sau asigurările de viaţă cu componentă investiţională. Aproape două treimi (63%) dintre participanţii la cercetarea GfK consideră că în alegerea unui instrument de economisire cel mai important lucru este profitul şi doar 14% cred că factorul primordial este lipsa riscurilor. Cât priveşte asigurările de viaţă, 45% dintre respondenţii aceluiaşi studiu consideră că limbajul asigurărilor este mult prea complicat.

    46% dintre respondenţi nu sunt familiarizaţi aproape deloc cu asigurările de viaţă cu componentă investiţională, iar 37% cunosc foarte puţine despre acest tip de asigurări. Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.000 de persoane la cererea companiei Axa, care anul trecut şi-a extins operaţiunile în România. Asigurătorul şi-a crescut numărul de agenţii de la 41 în 2011 la 52 în prezent şi intenţionează să ajungă la 58 până la sfârşitul anului. AXA Asigurări a înregistrat în 2011 o creştere a primelor totale subscrise de 22% faţă de 2010.

    Violeta Ciurel, care a preluat mandatul de CEO al AXA Asigurări în urmă cu circa un an, caracterizează acest interval drept “intens, cu multe decizii”, în care a acţionat pe mai multe fronturi în acelaşi timp: formarea şi dezvoltarea echipei, lansarea brandului AXA, revizuirea portofoliului existent şi dezvoltarea de noi oferte, îmbunătăţirea proceselor de administrare a portofoliului existent de clienţi. “Chiar dacă suntem condiţionaţi şi de piaţă, strategia noastră de dezvoltare rapidă vizează creşterea cotei de piaţă astfel încât, până în 2015, să fim în topul jucătorilor locali în piaţa asigurărilor de viaţă din punct de vedere al achiziţiei de noi clienţi”, declară Violeta Ciurel. Ea s-a întors în România pentru a prelua managementul asigurătorului, după ce în urmă cu opt ani, în 2004, când era CEO al ING Asigurări, plecase la Amsterdam pentru o poziţie la sediul central.

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Violeta Ciurel, AXA Asigurări

    Violeta Ciurel a început ca director de marketing şi training pentru vânzări, ulterior devenind CEO al companiei şi director executiv Retail Distribution şi Asigurări al ING România timp de peste patru ani.
    În 2004 s-a mutat la Amsterdam, unde a fost numită director general al departamentului Global Retirement Services, ulterior devenind director general al European and International Affairs şi din 2008 CEO Regional Greenfields and Business Development – Insurance Central Europe în cadrul ING Group. Din septembrie 2010 s-a alăturat grupului AXA în rolul de preşedinte şi CEO al AXA Life Insurance România.
    Este profesor universitar la Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale şi doctor în economie.

    BUSINESS Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?
    Violeta Ciurel: Este mai mult o prejudecată că o femeie şi-ar putea croi mai greu drumul în lumea de business. Cred că dacă eşti un om serios, cunoşti businessul, eşti motivată şi mai ales dacă ai o echipă bună, nu există niciun impediment. Cred că lumea românească a afacerilor confirmă acest lucru – mă refer atât la poziţii de management în companii mari – româneşti sau străine, cât şi la antreprenoare. Femeile sunt motivate, răzbătătoare, hotărâte, empatice, echilibrate, disciplinate, orientate atât către performanţă, cât şi către oameni, creative, comunicative şi nu renunţă prea uşor la ce şi-au propus.

    BUSINESS Magazin: Care este lucrul din viaţa dumneavoastră pe care îl preţuiţi cel mai mult?
    Violeta Ciurel: Nu mă leg prea puternic de lucruri, doar în limite normale. Poate dacă ar fi să aleg ceva anume în cazul în care aş fi pusă într-o astfel de situaţie, aş lua fotografiile de familie şi în special pe cele ale copiilor când erau mici, felicitările de la ei de când erau mici şi mi le scriau cu diverse ocazii şi câte o mică amintire de la cei dragi ai mei – părinţi, soţ, frate, copii.


    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).