Tag: viol

  • Cinci dosare de viol se vor redeschide la Caracal

    Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul General, controlul Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a fost încheiat, fiind identificate o serie de deficienţe în activitatea procurorilor şi activitatea managerială a primului procuror, rezultând totodată, indicii privind săvârşirea unor abateri disciplinare.

    „În consecinţă, au fost dispuse următoarele măsuri:

    – Infirmarea din oficiu, ca nelegale şi netemeinice, a cinci soluţii de netrimitere în judecată în cauze având ca obiect infracţiuni de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal;- Sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a aprecia cu privire la efectuarea de verificări privind abaterile disciplinare ce rezultă din actul de control şi verificarea activităţii manageriale a primului procuror;

    – Solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de a dispune măsurile necesare în vederea remedierii deficienţelor constatate şi îmbunătăţirii activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal;

    – Solicitarea conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române de a întreprinde demersurile necesare în vederea soluţionării cu celeritate a cauzelor aflate în instrumentarea organelor de cercetare penală”, se arată în comunicat.

    De asemenea, activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal va fi reevaluată peste 6 luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING Preşedintele T.A.T.A, Bogdan Drăghici, acuzat că ar fi violat şi agresat sexual un minor, a fost arestat

    Iniţial, liderul T.A.T.A (Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor), Bogdan Drăghici, a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, bănuit că ar fi agresat sexual şi violat un minor, au arătat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

    Acesta ar fi bănuit, de fapt, de mai multe astfel de fapte, una dintre victime fiind chiar fiica sa minoră (Drăghici are mai mulţi copii).

    Bogdan Drăghici a fost prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, iar instanţa a încuviinţat solicitarea procurorilor de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

    “Soţia domnului Drăghici a făcut plângere penală Protecţiei Copilului pe neglijenţă în serviciu, plângere care s-a clasat. Din anul 2017 se chinuie pentru că acest domn Drăghici avea doi copii în grijă, pe care îi ţinea în casă şi nu îi lăsa să aibă contact cu niciun părinte, INML a făcut o expertiză psihiatrică şi a stabilit că copiii care au stat cu domnul Drăghici până astăzi când a fost arestat, aseară, au fost alienaţi parental. Sunt multe alte aspecte în decursul timpului care s-au întâmplat şi nu s-a luat nicio măsură. Că a fost arestat preventiv acum foarte bine, s-a făcut dreptate. Este foarte complicat acest dosar. Nu e singura plângere formulată împotriva lui Bogdan Drăghici, dacă o să vedeţi pe portal la Judecătoria Sectorului 5 e trimis în judecată în penal pe nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING Preşedintele T.A.T.A, Bogdan Drăghici, reţinut după ce ar fi violat şi agresat sexual un minor

    Liderul T.A.T.A (Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor), Bogdan Drăghici, a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, bănuit că ar fi agresat sexual şi violat un minor, arată surse judiciare pentru MEDIAFAX.

    Acesta ar fi bănuit, de fapt, de mai multe astfel de fapte, una dintre victime fiind chiar fiica sa minoră (Drăghici are mai mulţi copii).

    Bogdan Drăghici va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, iar în prezent este reţinut în Arestul Central al Poliţiei Capitalei.

    T.A.T.A. este o entitate care, de-a lungul timpului, a militat pentru drepturi egale între mămici şi tătici în familie, iniţiind mai multe acţiuni în acest sens. Câteva dintre aceste acţiuni sunt militarea pentru instituirea Zilei Tatălui sau sesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în privinţa unor declaraţii sau intenţii ale autorităţilor care ar fi fost defavorabile tăticilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România, pe primul loc în UE în privinţa convingerii că violul are justificare

    Un număr de 89 de persoane, dintre care 45 minori, au fost victime ale violurilor în prima jumătate a anului 2019, arată datele Inspectoratul General al Poliţiei Române. Totodată, 11.627 au fost victime ale violenţei domestice, indicând că 64 de persoane au fost zilnic agresate. Asta se întâmplă într-o ţară în care 55% dintre români cred că violul poate fi justificat.

    În prima jumătate a anului 2019, în întreaga ţară au fost înregistrate 89 de cazuri de viol, dintre care 44 de victime au fost adulţi, iar 45 minori. În cazul adulţilor, 32 dintre victimele violului au fost femei şi 12 bărbaţi. În categoria victimelor minore ale violului, 38 au fost fete, iar 7 băieţi.

    Din totalul de 89 de persoane violate în România, în primele şase luni ale anului 2019, 38 au fost fiul/fiica agresorului.

    De asemenea, datele IGPR arată şi că, în prima jumătate a anului, la nivel naţional au fost înregistrate 43 cazuri de agresiuni sexuale cu 44 victime rezultate din actele de sesizare. Din totalul acestor victime, 33 au fost fete minore, cinci băieţi minori, cinci femei şi un bărbat.

    În privinţa violenţei domestice, în primele şase luni ale anului 2019 au fost raportate 11.627 de victime (11.072  adulţi şi 555 minori), potrivit datelor Centrului FILIA, un ONG care luptă pentru drepturile femeilor. Dintre cele 11.072 de persoane adulte victime ale violenţei domestice (lovire sau alte violenţe), 81% au fost femei şi numai 19% bărbaţi. În privinţa victimelor minore, din cele 555 un procent de 52% sunt fete, iar 48% sunt băieţi.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Un medic de la Urgenţe spune că Alexandra mai putea avea o şansă: Doctorul putea intra fără mandat, dar nu a fost chemat

    Un medic de la Spitalul de Urgenţe Craiova declară că dacă poliţiştii ar fi urmat procedura şi ar fi chemat o ambulanţă la poarta lui Gheorghe Dincă, în Caracal, Alexandra, fata sechestrată, bătută şi violată ar fi avut o şansă la viaţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Medicul Cristiana Geormăneanu, de la UPU Craiova, a declarat, marţi, că este inadmisibil ca poliţiştii să nu se gândească să facă apel şi la ajutor medical în momentul în care Alexandra le-a spus la telefon că este bătută şi violată, mai ales că într-un astfel de caz, echipajul ar fi putut intra în curtea lui Gheorghe Dincă fără să aibă nevoie de vreun mandat din partea procurorilor.

    „În calitate de medic mi se pare inadmisibil ca aceşti oameni să nu se fi gândit că această fată avea nevoie de ajutorul unui medic, în condiţiile în care ea a spus că este violată, bătută şi sechestrată. Deci, din spusele ei, ea era agresată fizic, sexual şi psihologic. Avea nevoie să fie salvată din toate punctele de vedere. Şi atunci, în momentul în care soliciţi ambulanţa, procedura spune că, în prezenţa poliţiei, a jandarmilor, medicul sau echipajul medical pot intra să salveze viaţa şi să-i acorde îngrijiri medicale, fără mandat. Şi atunci nu cred că poliţiştii ar fi putut fi amendaţi de procuror, că au sărit să salveze o viaţă. Asta ar fi scutit şi timp, în favoarea copilului şi cred că puteau atunci să dea peste el, să găsească fata”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, medicul Cristina Geormăneanu.

    Ea a mai spus că, în acest fel, fata ar fi avut, poate, o şansă să fie găsită în viaţă.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • CRIMA din Caracal. Cercetări extinse. Scafandrii caută probe într-un lac din apropiere/ Principalul suspect, Gheorghe Dincă, a fost reţinut pentru trafic de minori şi viol/ Părinţii Alexandrei au fost sunaţi în ziua în care fata a fost răpită

    Gheorghe Dincă, suspectul în cazul Alexandrei, fata dispărută la Caracal, despre care există indicii că a fost ucisă, a fost dus, sâmbătă, la Tribunalul Dolj, cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de viol şi sechestrare de persoane. În faţa instanţei, mai multe persoane protestează.

    UPDATE ora 14.11 Suspectul în cazul Alexandrei a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă

    Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 de ani, a fost reţinut, sâmbătă dimineaţa, pentru viol şi sechestrare de persoane, dar nu şi pentru crimă.

    Cu puţin timp înainte de ora 14.00, suspectul a fost dus la Tribunal, cu propunere de arestare preventivă.

    PDATE Mama Alexandrei a fost sunată, joi, de un bărbat care s-a recomandat „ginerele” ei şi i-a spus că fata e bine

    Mama Alexandrei, fata dispărută din Caracal despre care există indicii că a fost ucisă, a fost sunată de un bărbat care s-a recomandat „ginerele” ei şi i-a spus că fata este bine şi va pleca în Belgia.

    Surse judiciare declară că mama Alexandrei a reclamat joi dispatiţia acesteia, întrucât adolescenta nu s-a întors acasă şi nu a răspuns la telefon.

    „Joi, între orele 11.05 şi 11.51, prin apeluri SNUAU 112 şi în discuţii directe cu lucrători de poliţie, de pe numărul de telefon xxxxxc o persoană de sex femeiesc care se recomanda Măcesanu Alexandra reclama faptul că a fost sechestrată într-un imobil din Caracal si ca a fost violată, dând o serie de date cu privire la locul unde se află, inclusiv faptul că a găsit în camera in care se afla sechestrată, o casă de unde se vede un brad mare, un autoturism si o platformă de fiare ruginite, iar în încăpere a găsit o carte de vizită pe numele Popescu Lucian-Gabriel”, spun sursele citate.

    Conform acestora, tânăra spunea că a fost luată la ocazie de un bărbat de aproximativ 50 de ani, gras, cu burtă şi ochi albaştrii care a bătut-o, a legat-o la mâini şi la ochi, sechestrând-o în acel imobil, unde a violat-o.

    „În jurul orei 13.30 Măceşanu Tudoriţa a fost apelată de pe numărul de telefon xxxc de către o persoană de sex masculin care i-a spus că este <ginerele> şi care i-a comunicat că fiica sa este bine şi că urmează să plece la muncă în Belgia”, au adăugat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preotul Vasile Răducă, prodecan al Facultăţii de Teologie, după afirmaţiile controversate legate de viol şi sarcină: Regret că vorbele au avut ecou nedorit

    „Constat cu regret faptul că vorbele mele, adresate în contextul unui dialog la radio, cu persoane care cereau îndrumare din punct de vedere creştin ortodox pentru situaţiile delicate de viaţă în care se aflau, au avut un ecou nedorit. Revin, aşadar cu explicaţii pe care le găsesc necesare pentru a clarifica problemele extrem de delicate care nu puteau fi ‚rezolvate’ la telefon şi la radio, din lipsă de timp, dar care au avut un răspuns cât se poate de valid din punct de vedere teologic”, spune prodecanul Facultăţii de Teologie în mesajul său.

    Redăm, mai jos, mesajul preotului Vasile Răducă, prodecanul Facultăţii de Teologie:

    „1. Din punctul de vedere al moralei creştine, relatiile sexuale sunt permise exclusiv în cadrul căsătoriei, altfel omul îşi poate duce viaţa şi fără să întreţină relaţii sexuale. Morala creştină nu este de acord cu utilizarea prezervativului. Cea mai bună metodă contraceptivă şi acceptată de Biserică este abstinenţa.

    Orice act sexual are urmări mult mai profunde decât simpla jubilare sexuală individuală a ambelor sexe şi are o finalitate. Spre exemplu, în timpului ciclului menstrual organismul femeii produce o serie de estrogeni. Unii sunt folositori organismului. Alţii sunt şi cancerigeni. Excesul de estrogeni poate fi nociv organismului femeii.

    Testosteronul din lichidul seminal masculin are menirea să neutralizeze efecul nociv al acestor estrogeni. De aici necesitatea unor relaţii sexuale normale, fireşti, fără bariere fizice, precum prezervativul. Bineînţeles că sunt şi cazuri speciale despre care nu am fost întrebat în emisiune. Din nefericire, în România ne moare femeia tânără, lovită de boli necuţătoare. De multe ori nu ştim etiologia acestor situaţii. Poate că necunoaşterea semnificaţiei profunde a actului sexual, aceea de fuziune în cadrul căsătoriei binecuvântate (De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Mc., 10,7-8), este una din cauze.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Trump, acuzat de o jurnalistă că a violat-o, în urmă cu peste 20 de ani

    Într-un eseu publicat vineri în The New York Magazine, jurnalista E. Jean Carroll a declarat că Donald Trump a violat-o în urmă cu 23 de ani, într-o cabină de probă a unui magazin de lux din New York.

    De cealaltă parte, Trump a declarat, vineri, că “nu a cunoscut-o niciodată” pe E. Jean Carroll şi că povestea acesteia este una falsă. “Ruşine celor care încearcă să inventeze poveşti false despre agresiuni sexuale pentru a-şi face publicitate sau a vinde o carte sau a obţine ceva politic”, a mai spus Trump.

    Într-o fotografie publicată pe prima pagină a publicaţiei americane, Carroll poartă o rochie marca Donna Karan pe care ar fi avut-o în acea zi şi pe care ar fi îmbrăcat-o pentru prima dată de la acel incident.

    În vârstă de 75 de ani, aceasta spune că a fost violată de Trump într-o cabină de probă a unui magazin de lux din New York, Bergdorf Goodman, în toamna anului 1995 sau în primvara lui 1996. Potrivit acesteia, Trump a abordat-o cerându-i sfatul legat de un cadou, iar ea l-a recunoscut ca fiind acel magnat din domeniul imobiliarelor. Trump s-a decis asupra unei piese de lenjerie intimă şi a glumit spunându-i că ea ar trebui să o probeze. Aflată în cabina de probă, acesta a intrat peste ea şi a violat-o, potrivit jurnalistei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi din lume a fost ARESTAT. Acesta este acuzat de VIOL

    Rapperul şi alţi doi bărbaţi – garda sa de corp şi un prieten – au fost reţinuţi luni şi nu au fost încă eliberaţi.
     
    Dacă va fi găsit vinovat, Brown, în vârstă de 29 de ani, riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare, potrivit legislaţiei franceze.
     
    Fapta ar fi avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, într-un hotel de lux din Paris.
     
    Artistul ar fi cunoscut-o pe presupusa victimă într-un club de noapte şi ar fi convins-o să îl însoţească în camera de hotel, împreună cu mai multe femei. Tânăra spune că a fost violată după ce a rămas singură cu rapperul. De ea ar fi abuzat şi un prieten al lui Chris Brown, precum şi garda de corp a rapperului.
     
  • Mai multe organizaţii de apărare a drepturilor omului cer Google anularea proiectului „Dragonfly”

    Conform grupului, în situaţia în care Google va merge mai departe cu proiectul „Dragonfly” – numele dat versiunii de Google concepută pentru China -, există un risc foarte mare de a deveni complice la violarea drepturilor omului, acceptate pe plan internaţional.

    Grupul de organizaţii mai solicită şi ca Google să îşi clarifice poziţia cu privire la noţiunea de „cenzură” în cazul Chinei, dar şi să garanteze siguranţa persoanelor care transmit informaţii cu privire la violarea drepturilor omului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro