Tag: Vincon

Proprietarei Vincon, Luchi Georgescu, nu-i pare rău că a refuzat o ofertă de 60 de milioane de euro pentru vânzarea companiei sale, cel mai mare producător de vinuri de pe piaţa românească. Nu s-a putut despărţi nici de celelalte afaceri, iar pentru Meda, compania procesatoare de carne, a declinat „Îngrozitor de multe„ propuneri. Antreprenoarea munceşte 12 ore pe zi Şi ÎŞi Împarte timpul şi Între celelalte afaceri – două hoteluri de pe litoral şi o firmă de construcţii.

Păşind hotărât şi cât se poate de degajat pe pantofii turcoaz cu tocuri de 10 cm, asortaţi cu eşarfa de pe umeri, Luchi Georgescu şi-a întâmpinat oaspeţii într-o zi caldă de toamnă, când culesul viei era în toi, la sediul Vincon, în apropiere de Focşani.

CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

Deţine 86% din societate, care a fost privatizată în 1999, diferenţa fiind în proprietatea celor care au primit cupoane la Vincon. În primă fază a investit 7 milioane de euro în societatea producătoare de vin, dar de-a lungul anilor valoarea totală a investiţiilor a depăşit 40 de milioane de euro, bani cheltuiţi pentru plantaţii cu viţă-de-vie, echipamente pentru vinificaţie şi achiziţii de terenuri. Vincon a ajuns acum cel mai mare producător de vinuri, ca volum, “iar ca valoare oscilăm între locul trei şi patru”, spune antreprenoarea pe a cărei carte de vizită sunt trecute toate cele patru afaceri pe care le-a dezvoltat. În afară de Vincon, Luchi Georgescu a investit şi în procesatorul de mezeluri Meda Prod 98, Venus Holiday (cu două hoteluri pe litoral) şi firma de contrucţii Medcons Instal.

Pe “cartea de vizită” a Vincon stau înşirate 1.580 de hectare de viţă de vie în podgoriile Odobeşti, Coteşti, Panciu şi Huşi, 11 crame, printre care Paradis şi Beciul Domnesc, trei depozite pentru produse finite şi trei platforme industriale pentru condiţionarea şi îmbutelierea vinului, a vinarsului şi băuturilor spirtoase şi a oţetului.

Vincon a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, ceea ce înseamnă aproape a zecea parte din valoarea pieţei vinului, evaluată la 350 de milioane de euro. Ce o nemulţumeşte însă pe Luchi Georgescu este ponderea pe care o au vânzările vinurilor de soi, adică acelea care au pe etichetă preţuri din segmentele superioare de preţ. În acest moment, compania vinde în zona premium jumătate din volume, dar “vreau să ajung la 80% pe nivelurile superioare”, spune hotărât antreprenoarea.

Luchi Georgescu povesteşte că s-a apucat de afaceri “natural, ca mulţi români: aşa am hotărât”. În 1990 s-a angajat la o reprezentanţă străină specializată în export de cherestea şi fier beton, pentru că a vrut să înveţe despre relaţiile comerciale cu ţările capitaliste, după ce înainte de revoluţie lucrase în domeniul comerţului exterior cu ţările socialiste. După “o perioadă”, spune ea, în care societatea a avut “destul de mult succes”, pentru că a găsit unele oportunităţi şi soluţii de afaceri pe care şefii nu le vedeau, s-a hotărât să plece. Era conştientă că era un pariu riscant. Avea, ca angajată, la acea vreme, un salariu de 5.000 de dolari pe lună (“şi ei considerau că ar cam fi de ajuns pentru un român”) şi prin forţele proprii putea câştiga mai puţin, dar şi mai mult, aşa că “trebuia să încerc”. Iar prima sa firmă a construit-o în domeniul pe care îl cunoştea: import-export. Din 1997, când a intrat printr-o conjunctură în contact cu producţia, nu a mai făcut intermedieri. A intrat “întâmplător” în acţionariatul unei fabrici care producea alcool, “pentru că dădusem bani cu împrumut”. A preluat apoi Vincon (1999) şi Meda (2000) şi spune că s-a îndrăgostit “ireversibil de producţie, acesta fiind singurul motor veritabil al economiei; fără producţie nu rămâne decât o piaţă umilă de consum”.

Proprietarei Vincon, Luchi Georgescu, nu-i pare rău că a refuzat o ofertă de 60 de milioane de euro pentru vânzarea companiei sale, cel mai mare producător de vinuri de pe piaţa românească. Nu s-a putut despărţi nici de celelalte afaceri, iar pentru Meda, compania procesatoare de carne, a declinat „Îngrozitor de multe„ propuneri. Antreprenoarea munceşte 12 ore pe zi Şi ÎŞi Împarte timpul şi Între celelalte afaceri – două hoteluri de pe litoral şi o firmă de construcţii.

Păşind hotărât şi cât se poate de degajat pe pantofii turcoaz cu tocuri de 10 cm, asortaţi cu eşarfa de pe umeri, Luchi Georgescu şi-a întâmpinat oaspeţii într-o zi caldă de toamnă, când culesul viei era în toi, la sediul Vincon, în apropiere de Focşani.

CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

Deţine 86% din societate, care a fost privatizată în 1999, diferenţa fiind în proprietatea celor care au primit cupoane la Vincon. În primă fază a investit 7 milioane de euro în societatea producătoare de vin, dar de-a lungul anilor valoarea totală a investiţiilor a depăşit 40 de milioane de euro, bani cheltuiţi pentru plantaţii cu viţă-de-vie, echipamente pentru vinificaţie şi achiziţii de terenuri. Vincon a ajuns acum cel mai mare producător de vinuri, ca volum, “iar ca valoare oscilăm între locul trei şi patru”, spune antreprenoarea pe a cărei carte de vizită sunt trecute toate cele patru afaceri pe care le-a dezvoltat. În afară de Vincon, Luchi Georgescu a investit şi în procesatorul de mezeluri Meda Prod 98, Venus Holiday (cu două hoteluri pe litoral) şi firma de contrucţii Medcons Instal.

Pe “cartea de vizită” a Vincon stau înşirate 1.580 de hectare de viţă de vie în podgoriile Odobeşti, Coteşti, Panciu şi Huşi, 11 crame, printre care Paradis şi Beciul Domnesc, trei depozite pentru produse finite şi trei platforme industriale pentru condiţionarea şi îmbutelierea vinului, a vinarsului şi băuturilor spirtoase şi a oţetului.

Vincon a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, ceea ce înseamnă aproape a zecea parte din valoarea pieţei vinului, evaluată la 350 de milioane de euro. Ce o nemulţumeşte însă pe Luchi Georgescu este ponderea pe care o au vânzările vinurilor de soi, adică acelea care au pe etichetă preţuri din segmentele superioare de preţ. În acest moment, compania vinde în zona premium jumătate din volume, dar “vreau să ajung la 80% pe nivelurile superioare”, spune hotărât antreprenoarea.

Luchi Georgescu povesteşte că s-a apucat de afaceri “natural, ca mulţi români: aşa am hotărât”. În 1990 s-a angajat la o reprezentanţă străină specializată în export de cherestea şi fier beton, pentru că a vrut să înveţe despre relaţiile comerciale cu ţările capitaliste, după ce înainte de revoluţie lucrase în domeniul comerţului exterior cu ţările socialiste. După “o perioadă”, spune ea, în care societatea a avut “destul de mult succes”, pentru că a găsit unele oportunităţi şi soluţii de afaceri pe care şefii nu le vedeau, s-a hotărât să plece. Era conştientă că era un pariu riscant. Avea, ca angajată, la acea vreme, un salariu de 5.000 de dolari pe lună (“şi ei considerau că ar cam fi de ajuns pentru un român”) şi prin forţele proprii putea câştiga mai puţin, dar şi mai mult, aşa că “trebuia să încerc”. Iar prima sa firmă a construit-o în domeniul pe care îl cunoştea: import-export. Din 1997, când a intrat printr-o conjunctură în contact cu producţia, nu a mai făcut intermedieri. A intrat “întâmplător” în acţionariatul unei fabrici care producea alcool, “pentru că dădusem bani cu împrumut”. A preluat apoi Vincon (1999) şi Meda (2000) şi spune că s-a îndrăgostit “ireversibil de producţie, acesta fiind singurul motor veritabil al economiei; fără producţie nu rămâne decât o piaţă umilă de consum”.

Proprietarei Vincon, Luchi Georgescu, nu-i pare rău că a refuzat o ofertă de 60 de milioane de euro pentru vânzarea companiei sale, cel mai mare producător de vinuri de pe piaţa românească. Nu s-a putut despărţi nici de celelalte afaceri, iar pentru Meda, compania procesatoare de carne, a declinat „Îngrozitor de multe„ propuneri. Antreprenoarea munceşte 12 ore pe zi Şi ÎŞi Împarte timpul şi Între celelalte afaceri – două hoteluri de pe litoral şi o firmă de construcţii.

Păşind hotărât şi cât se poate de degajat pe pantofii turcoaz cu tocuri de 10 cm, asortaţi cu eşarfa de pe umeri, Luchi Georgescu şi-a întâmpinat oaspeţii într-o zi caldă de toamnă, când culesul viei era în toi, la sediul Vincon, în apropiere de Focşani.

CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

Deţine 86% din societate, care a fost privatizată în 1999, diferenţa fiind în proprietatea celor care au primit cupoane la Vincon. În primă fază a investit 7 milioane de euro în societatea producătoare de vin, dar de-a lungul anilor valoarea totală a investiţiilor a depăşit 40 de milioane de euro, bani cheltuiţi pentru plantaţii cu viţă-de-vie, echipamente pentru vinificaţie şi achiziţii de terenuri. Vincon a ajuns acum cel mai mare producător de vinuri, ca volum, “iar ca valoare oscilăm între locul trei şi patru”, spune antreprenoarea pe a cărei carte de vizită sunt trecute toate cele patru afaceri pe care le-a dezvoltat. În afară de Vincon, Luchi Georgescu a investit şi în procesatorul de mezeluri Meda Prod 98, Venus Holiday (cu două hoteluri pe litoral) şi firma de contrucţii Medcons Instal.

Pe “cartea de vizită” a Vincon stau înşirate 1.580 de hectare de viţă de vie în podgoriile Odobeşti, Coteşti, Panciu şi Huşi, 11 crame, printre care Paradis şi Beciul Domnesc, trei depozite pentru produse finite şi trei platforme industriale pentru condiţionarea şi îmbutelierea vinului, a vinarsului şi băuturilor spirtoase şi a oţetului.

Vincon a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, ceea ce înseamnă aproape a zecea parte din valoarea pieţei vinului, evaluată la 350 de milioane de euro. Ce o nemulţumeşte însă pe Luchi Georgescu este ponderea pe care o au vânzările vinurilor de soi, adică acelea care au pe etichetă preţuri din segmentele superioare de preţ. În acest moment, compania vinde în zona premium jumătate din volume, dar “vreau să ajung la 80% pe nivelurile superioare”, spune hotărât antreprenoarea.

Luchi Georgescu povesteşte că s-a apucat de afaceri “natural, ca mulţi români: aşa am hotărât”. În 1990 s-a angajat la o reprezentanţă străină specializată în export de cherestea şi fier beton, pentru că a vrut să înveţe despre relaţiile comerciale cu ţările capitaliste, după ce înainte de revoluţie lucrase în domeniul comerţului exterior cu ţările socialiste. După “o perioadă”, spune ea, în care societatea a avut “destul de mult succes”, pentru că a găsit unele oportunităţi şi soluţii de afaceri pe care şefii nu le vedeau, s-a hotărât să plece. Era conştientă că era un pariu riscant. Avea, ca angajată, la acea vreme, un salariu de 5.000 de dolari pe lună (“şi ei considerau că ar cam fi de ajuns pentru un român”) şi prin forţele proprii putea câştiga mai puţin, dar şi mai mult, aşa că “trebuia să încerc”. Iar prima sa firmă a construit-o în domeniul pe care îl cunoştea: import-export. Din 1997, când a intrat printr-o conjunctură în contact cu producţia, nu a mai făcut intermedieri. A intrat “întâmplător” în acţionariatul unei fabrici care producea alcool, “pentru că dădusem bani cu împrumut”. A preluat apoi Vincon (1999) şi Meda (2000) şi spune că s-a îndrăgostit “ireversibil de producţie, acesta fiind singurul motor veritabil al economiei; fără producţie nu rămâne decât o piaţă umilă de consum”.

Proprietarei Vincon, Luchi Georgescu, nu-i pare rău că a refuzat o ofertă de 60 de milioane de euro pentru vânzarea companiei sale, cel mai mare producător de vinuri de pe piaţa românească. Nu s-a putut despărţi nici de celelalte afaceri, iar pentru Meda, compania procesatoare de carne, a declinat „Îngrozitor de multe„ propuneri. Antreprenoarea munceşte 12 ore pe zi Şi ÎŞi Împarte timpul şi Între celelalte afaceri – două hoteluri de pe litoral şi o firmă de construcţii.

Păşind hotărât şi cât se poate de degajat pe pantofii turcoaz cu tocuri de 10 cm, asortaţi cu eşarfa de pe umeri, Luchi Georgescu şi-a întâmpinat oaspeţii într-o zi caldă de toamnă, când culesul viei era în toi, la sediul Vincon, în apropiere de Focşani.

CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

Deţine 86% din societate, care a fost privatizată în 1999, diferenţa fiind în proprietatea celor care au primit cupoane la Vincon. În primă fază a investit 7 milioane de euro în societatea producătoare de vin, dar de-a lungul anilor valoarea totală a investiţiilor a depăşit 40 de milioane de euro, bani cheltuiţi pentru plantaţii cu viţă-de-vie, echipamente pentru vinificaţie şi achiziţii de terenuri. Vincon a ajuns acum cel mai mare producător de vinuri, ca volum, “iar ca valoare oscilăm între locul trei şi patru”, spune antreprenoarea pe a cărei carte de vizită sunt trecute toate cele patru afaceri pe care le-a dezvoltat. În afară de Vincon, Luchi Georgescu a investit şi în procesatorul de mezeluri Meda Prod 98, Venus Holiday (cu două hoteluri pe litoral) şi firma de contrucţii Medcons Instal.

Pe “cartea de vizită” a Vincon stau înşirate 1.580 de hectare de viţă de vie în podgoriile Odobeşti, Coteşti, Panciu şi Huşi, 11 crame, printre care Paradis şi Beciul Domnesc, trei depozite pentru produse finite şi trei platforme industriale pentru condiţionarea şi îmbutelierea vinului, a vinarsului şi băuturilor spirtoase şi a oţetului.

Vincon a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, ceea ce înseamnă aproape a zecea parte din valoarea pieţei vinului, evaluată la 350 de milioane de euro. Ce o nemulţumeşte însă pe Luchi Georgescu este ponderea pe care o au vânzările vinurilor de soi, adică acelea care au pe etichetă preţuri din segmentele superioare de preţ. În acest moment, compania vinde în zona premium jumătate din volume, dar “vreau să ajung la 80% pe nivelurile superioare”, spune hotărât antreprenoarea.

Luchi Georgescu povesteşte că s-a apucat de afaceri “natural, ca mulţi români: aşa am hotărât”. În 1990 s-a angajat la o reprezentanţă străină specializată în export de cherestea şi fier beton, pentru că a vrut să înveţe despre relaţiile comerciale cu ţările capitaliste, după ce înainte de revoluţie lucrase în domeniul comerţului exterior cu ţările socialiste. După “o perioadă”, spune ea, în care societatea a avut “destul de mult succes”, pentru că a găsit unele oportunităţi şi soluţii de afaceri pe care şefii nu le vedeau, s-a hotărât să plece. Era conştientă că era un pariu riscant. Avea, ca angajată, la acea vreme, un salariu de 5.000 de dolari pe lună (“şi ei considerau că ar cam fi de ajuns pentru un român”) şi prin forţele proprii putea câştiga mai puţin, dar şi mai mult, aşa că “trebuia să încerc”. Iar prima sa firmă a construit-o în domeniul pe care îl cunoştea: import-export. Din 1997, când a intrat printr-o conjunctură în contact cu producţia, nu a mai făcut intermedieri. A intrat “întâmplător” în acţionariatul unei fabrici care producea alcool, “pentru că dădusem bani cu împrumut”. A preluat apoi Vincon (1999) şi Meda (2000) şi spune că s-a îndrăgostit “ireversibil de producţie, acesta fiind singurul motor veritabil al economiei; fără producţie nu rămâne decât o piaţă umilă de consum”.

Proprietarei Vincon, Luchi Georgescu, nu-i pare rău că a refuzat o ofertă de 60 de milioane de euro pentru vânzarea companiei sale, cel mai mare producător de vinuri de pe piaţa românească. Nu s-a putut despărţi nici de celelalte afaceri, iar pentru Meda, compania procesatoare de carne, a declinat „Îngrozitor de multe„ propuneri. Antreprenoarea munceşte 12 ore pe zi Şi ÎŞi Împarte timpul şi Între celelalte afaceri – două hoteluri de pe litoral şi o firmă de construcţii.

Păşind hotărât şi cât se poate de degajat pe pantofii turcoaz cu tocuri de 10 cm, asortaţi cu eşarfa de pe umeri, Luchi Georgescu şi-a întâmpinat oaspeţii într-o zi caldă de toamnă, când culesul viei era în toi, la sediul Vincon, în apropiere de Focşani.

Deţine 86% din societate, care a fost privatizată în 1999, diferenţa fiind în proprietatea celor care au primit cupoane la Vincon. În primă fază a investit 7 milioane de euro în societatea producătoare de vin, dar de-a lungul anilor valoarea totală a investiţiilor a depăşit 40 de milioane de euro, bani cheltuiţi pentru plantaţii cu viţă-de-vie, echipamente pentru vinificaţie şi achiziţii de terenuri. Vincon a ajuns acum cel mai mare producător de vinuri, ca volum, “iar ca valoare oscilăm între locul trei şi patru”, spune antreprenoarea pe a cărei carte de vizită sunt trecute toate cele patru afaceri pe care le-a dezvoltat. În afară de Vincon, Luchi Georgescu a investit şi în procesatorul de mezeluri Meda Prod 98, Venus Holiday (cu două hoteluri pe litoral) şi firma de contrucţii Medcons Instal.

Pe “cartea de vizită” a Vincon stau înşirate 1.580 de hectare de viţă de vie în podgoriile Odobeşti, Coteşti, Panciu şi Huşi, 11 crame, printre care Paradis şi Beciul Domnesc, trei depozite pentru produse finite şi trei platforme industriale pentru condiţionarea şi îmbutelierea vinului, a vinarsului şi băuturilor spirtoase şi a oţetului.

Vincon a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, ceea ce înseamnă aproape a zecea parte din valoarea pieţei vinului, evaluată la 350 de milioane de euro. Ce o nemulţumeşte însă pe Luchi Georgescu este ponderea pe care o au vânzările vinurilor de soi, adică acelea care au pe etichetă preţuri din segmentele superioare de preţ. În acest moment, compania vinde în zona premium jumătate din volume, dar “vreau să ajung la 80% pe nivelurile superioare”, spune hotărât antreprenoarea.

Luchi Georgescu povesteşte că s-a apucat de afaceri “natural, ca mulţi români: aşa am hotărât”. În 1990 s-a angajat la o reprezentanţă străină specializată în export de cherestea şi fier beton, pentru că a vrut să înveţe despre relaţiile comerciale cu ţările capitaliste, după ce înainte de revoluţie lucrase în domeniul comerţului exterior cu ţările socialiste. După “o perioadă”, spune ea, în care societatea a avut “destul de mult succes”, pentru că a găsit unele oportunităţi şi soluţii de afaceri pe care şefii nu le vedeau, s-a hotărât să plece. Era conştientă că era un pariu riscant. Avea, ca angajată, la acea vreme, un salariu de 5.000 de dolari pe lună (“şi ei considerau că ar cam fi de ajuns pentru un român”) şi prin forţele proprii putea câştiga mai puţin, dar şi mai mult, aşa că “trebuia să încerc”. Iar prima sa firmă a construit-o în domeniul pe care îl cunoştea: import-export. Din 1997, când a intrat printr-o conjunctură în contact cu producţia, nu a mai făcut intermedieri. A intrat “întâmplător” în acţionariatul unei fabrici care producea alcool, “pentru că dădusem bani cu împrumut”. A preluat apoi Vincon (1999) şi Meda (2000) şi spune că s-a îndrăgostit “ireversibil de producţie, acesta fiind singurul motor veritabil al economiei; fără producţie nu rămâne decât o piaţă umilă de consum”.