Aproape 7,7 milioane de salariaţi români, adică aceia care contribuie în mod obligatoriu cu 3,75% din salariul brut lunar pentru administrarea privată a economiilor pentru bătrâneţe prin intermediul fondurilor de pensii Pilon II, au depăşit SIF-urile pe parcursul anului 2020 şi au ajuns cei mai mari acţionari ai Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din România.
La final de 2020, fonduri de pensii Pilon II aveau investiţii de circa 3 mld. de lei la cea mai mare bancă din România, adică 23% din capitalul social. Spre comparaţie, la final de 2019, deţinerea era de 17,9%.