BusinessMagazin

Tag: Viena

  • The Economist: Viena rămâne oraşul cu cele mai bune condiţii de viaţă din lume

    Viena, capitala Austriei, se menţine, pentru al doilea an consecutiv, pe primul loc în Topul 140 al oraşelor cu cele mai bune condiţii de viaţă realizat de prestigioasa publicaţie The Economist.

    În 2018, a fost pentru prima dată când un oraş european s-a situat pe primul loc în acest top realizat anual de Economist Intelligence Unit, divizie a The Economist Group. Viena punea astfel capăt supremaţiei oraşului australian Melbourne, care fusese liderul acestui top timp de şapte ani.

    Fiecăruia dintre cele 140 de oraşe i se acordă un punctaj (de la 0 la 100), în categorii diverse, precum standarde de viaţă, criminalitate, infrastructură, acces la educaţie, sistem de sănătate, stabilitate economică şi politică.

    Viena a obţinut un scor “aproape ideal” de 99,1, Melbourne – de 98,4, podiumul fiind completat de Sydney, tot din Australia, cu 98,1.

    Deşi topul 10 este dominat de Australia, Canada şi Japonia, Europa are cele mai bune rezultate la nivel general. Opt oraşe din topul 20 se află în nordul Europei, cu Copenhaga (Danemarca) pe locul al nouălea, Zurich, Frankfurt şi Geneva, pe poziţiile 11, 12, respectiv 14.

    Helsinki, Amsterdam şi Hamburg apar şi ele în topul 20, în timp ce Berlin şi Luxemburg ocupă poziţiile 21, respectiv 23.

    Honolulu este oraşul american cel mai bine poziţionat, pe 22, iar Atlanta, Pittsburgh, Seattle şi Washington apar în topul 40.

    Londra şi New York ocupă poziţiile 48, respectiv 58. Deşi au primit punctaje bune în categoriile dedicate culturii, acestea au scoruri proaste la capitolele infrastructură, stabilitate, cu riscuri crescute în ceea ce priveşte infracţiunile şi terorismul.

    Parisul a coborât şase locuri, până pe 26, obţinând un scor mai mic mai ales în urma protestelor antiguvernamentale ale “vestelor galbene”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • The Economist: Viena rămâne oraşul cu cele mai bune condiţii de viaţă din lume

    În 2018, a fost pentru prima dată când un oraş european s-a situat pe primul loc în acest top realizat anual de Economist Intelligence Unit, divizie a The Economist Group. Viena punea astfel capăt supremaţiei oraşului australian Melbourne, care fusese liderul acestui top timp de şapte ani.

    Fiecăruia dintre cele 140 de oraşe i se acordă un punctaj (de la 0 la 100), în categorii diverse, precum standarde de viaţă, criminalitate, infrastructură, acces la educaţie, sistem de sănătate, stabilitate economică şi politică.

    Viena a obţinut un scor “aproape ideal” de 99,1, Melbourne – de 98,4, podiumul fiind completat de Sydney, tot din Australia, cu 98,1.

    Deşi topul 10 este dominat de Australia, Canada şi Japonia, Europa are cele mai bune rezultate la nivel general. Opt oraşe din topul 20 se află în nordul Europei, cu Copenhaga (Danemarca) pe locul al nouălea, Zurich, Frankfurt şi Geneva, pe poziţiile 11, 12, respectiv 14.

    Helsinki, Amsterdam şi Hamburg apar şi ele în topul 20, în timp ce Berlin şi Luxemburg ocupă poziţiile 21, respectiv 23.

    Honolulu este oraşul american cel mai bine poziţionat, pe 22, iar Atlanta, Pittsburgh, Seattle şi Washington apar în topul 40.

  • Cum arată unul dintre cele mai cunoscute locuri unde se pregăteşte mâncarea servită în avioane. 4.000 de angajaţi lucrează aici – FOTO

    Do&Co este o companie de catering cu sediul central în Viena, axată pe activităţi de catering în avioane şi trenuri, dar şi de catering pentru evenimente internaţionale. Aceasta operează 31 de locaţii răspândite în 11 ţări, aflate pe trei continente, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei.

    Din 2007, Do&Co funcţionează într-un joint venture cu operatorul de zbor Turkish Airlines.

    Turkish Do&Co operează 9 bucătării gourmet din Turcia, unde sunt produse zilnic mai mult de 200.000 din mesele servite de mai mult de 60 de operatori aerieni, printre care şi Turkish Airlines.

    Business MAGAZIN a vizitat recent sediul Turkish Do&Co din Istanbul, de unde, potrivit reprezentanţilor companiei, pleacă mesele servite pentru între 900 şi 1000 de zboruri. 4.000 de angajaţi lucrează în trei schimburi pentru a produce aceste mese, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii companiei.

     

     

  • Incident GRAV la Viena: Testele cu un autobuz fără şofer, oprite după ce un pieton a fost lovit

    Autorităţile de transport din Viena au suspendat orice teste până vor fi gata rezultatele anchetei.

    În oraş erau testate două autobuze autonome, într-un program care a început pe 6 iunie. Institutul pentru Tehnologie din Austria şi compania Siemens sunt de asemenea, participanţi la program.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Prof. Phillip C. Nell, WU Executive Academy, Viena: „Capcana simplificării – Modul în care neglijarea factorului de incertitudine în interpretarea datelor poate conduce la greşeli costisitoare”

    Domeniul HR a început să recupereze rapid teren, astfel încât în prezent există un număr mare de aplicaţii de prelucrare a datelor, iar firmele experimentează din ce în ce mai mult cu recruiteri roboţi (prin mesageria Facebook) sau cu scanarea „automatizată” a profilurilor de candidaţi. Cu toate acestea, am constatat adesea că mulţi dintre oamenii de HR au anumite lacune în ceea ce priveşte principiile de bază ale cercetării cantitative. Una dintre acestea priveşte modul în care se gestionează factorul de incertitudine a datelor colectate, în acest domeniu al resurselor umane. De pildă, managerii operează deseori cu date obţinute de la un anumit eşantion şi nu de la populaţie în întregul ei, dar le tratează ca şi cum ar fi reprezentative pentru toată populaţia. A trece cu vederea acest detaliu poate să conducă la decizii eronate şi la greşeli costisitoare.

    Incertitudinea eşantioanelor:

    De obicei, managerii departamentelor de HR sunt interesaţi să aibă date despre întreaga lor organizaţie, despre toate echipele de proiect ale firmei, despre angajaţi, expaţi etc. Totuşi, oricât am vrea să obţinem toate aceste date, colectarea lor poate fi extrem de costisitoare, atât ca bani, cât şi ca timp. Aşadar, pentru a evita acest lucru, managerilor de HR le este cerută adesea colectarea datelor doar de la un subgrup din cadrul acestor grupuri (ceea ce reprezintă un eşantion). Eşantionarea înseamnă să nu te foloseşti de toată informaţia pe care o ai la dispoziţie.

    Abordarea dominantă este realizarea unei analize statistice pe baza datelor disponibile de la un eşantion şi utilizarea rezultatelor ca estimări aplicabile întregii populaţii. De exemplu, să presupunem că o firmă are 300 de expaţi şi a colectat date de la un eşantion de 100 dintre aceştia. Anul acesta, nivelul mediu de satisfacţie al celor 100 de angajaţi cu privire la cursurile de pregătire pentru expaţi ale firmei este de 3,8, pe o scară valorică de la 1 până la 5 (5 însemnând „foarte satisfăcut”, 1 însemnând „foarte nesatisfăcut”). În ultimii doi ani, când firma a verificat acelaşi lucru şi a colectat date de la toţi expaţii, scorul mediu de satisfacţie a fost de 4,2 în ambii ani. Managerul de HR ar putea concluziona că trebuie să schimbe structura cursurilor, deoarece statisticile sunt negative.

    Aşa arată schema reprezentativă:  

    Dar este această interpretare corectă?

    Problema acestei concluzii este că se bazează pe premisa că scorul obţinut pe eşantionul de 100 de persoane este acelaşi lucru cu scorul obţinut pe întregul grup, lucru care este incorect. Dacă datele erau colectate de la un subgrup diferit, scorul mediu de satisfacţie ar fi putut fi 3,5, 4,0 sau chiar 4,5, din simplul motiv că managerul de HR a ales, din pură întâmplare, expaţi mai mult sau mai puţin mulţumiţi în eşantionul vizat. Prin urmare, avem un indicator al modului în care toţi cei 300 de expaţi evaluează cursul de pregătire, dar este un rezultat bazat pe un eşantion (care ne spune că scorul mediu de satisfacţie este 3,8 anul acesta). Aşadar, există un anumit nivel de incertitudine în legătură cu acest rezultat; ar putea la fel de bine să fie unul diferit. Dacă managerii nu iau în calcul factorul de incertitudine, s-ar putea ca aceştia să suprainterpreteze sau să subinterpreteze rezultatele.

    Spre exemplu, să presupunem că în realitate toţi cei 300 de manageri au un nivel de satisfacţie de 4,2, în timp ce eşantionul de 100 de persoane ne spune că scorul este de 3,8, din cauza prezenţei unor indivizi nemulţumiţi în cadrul eşantionului. Putem trage concluzia că aceste cursuri sunt încă bune. Dar dacă toţi managerii ar avea un nivel mediu de satisfacţie de 3,6 (iar eşantionul nostru ar arăta încă scorul de 3,8), atunci ar trebui să ne îngrijorăm că ceva este în neregulă cu programul de pregătire. Aşadar, dacă managerii presupun pur şi simplu că o statistică de tipul unui scor mediu al unui eşantion este acelaşi lucru cu scorul pentru populaţia totală, ar putea să greşească. Aceste erori pot duce la subinterpretarea datelor (managerul nu ar trebui să schimbe structura cursului deoarece nu există dovezi în ceea ce priveşte nemulţumirea faţă de acesta) sau la supraintepretarea datelor (managerul ar trebui să schimbe structura cursului, dar nu o face) – ambele decizii constituind greşeli care consumă atât bani, cât şi timp.

    Soluţia:

    În statistică, rezultatele obţinute în urma colectării datelor pe un eşantion au denumirea de „estimare punctuală”. O estimare punctuală propriu-zisă este un punct bun de plecare atunci când ne gândim la întreaga populaţie, dar acest procedeu nu oferă nicio siguranţă şi în ceea ce priveşte acurateţea datelor, deoarece nu ia în considerare factorul de incertitudine. Vestea bună este următoarea: dacă eşantionarea s-a făcut în mod aleatoriu, statisticile ne pot oferi un indiciu cu privire la rata de eroare a analizei, ca urmare a provenienţei datelor de la un eşantion mai mic decât numărul total al populaţiei. Nu vom şti niciodată 100% sigur care este valoarea corectă pentru întreaga populaţie (nivelul corect de satisfacţie al întregului grup) până când nu vom colecta date de la toate persoanele. Totuşi, putem aborda problema folosind intervalele de încredere.

    Intervalele de încredere se mai numesc şi „estimări prin intervale de încredere”. Contrar estimării punctuale, o estimare prin interval de încredere oferă o gamă întreagă de estimări potenţiale ale populaţiei, care pot fi adevărate. Pentru exemplul nostru de mai sus, în loc să presupunem că scorul de 3,8 se aplică şi pentru subgrup, şi pentru grup, ar trebui să calculăm intervalul de încredere şi să ne bazăm concluzia pe ideea că putem fi 95% siguri că nivelul mediu de satisfacţie al întregului grup se află undeva între 3,6 şi 4,0.

    Ideea în legătură cu intervalul de încredere este că rezultatele obţinute în acest fel de pe urma datelor colectate pot fi foarte diferite: ne-am mutat de la o simplă estimare punctuală (3,8) la o estimare prin interval de încredere (este foarte probabil ca nivelul mediu de satisfacţie al expaţilor să se afle undeva între 3,6 şi 4,0), prin urmare, s-ar putea să luăm o decizie diferită. În acest caz, diferenţa dintre 4,2 şi 4,0 nu este atât de mare încât să fie necesară restructurarea cursului. 

    Aşadar, dacă luăm în considerare mai degrabă eşantionarea aleatorie şi estimarea prin intervale de încredere în locul estimării punctuale, admitem faptul că datele estimative despre populaţie sunt, la un anumit nivel, incerte şi astfel suntem mai bine pregătiţi în a evita deciziile nefavorabile, generatoare de costuri.

  • Cum ajuns să arate staţiunea care pe vremuri era numită de străini “Perla Carpaţilor” – GALERIE FOTO

    În 1873, câştiga medalia de aur la Târgul Internaţional de la Viena. Trei ani mai târziu ridica medalia de argint la Berlin pentru ca în 1878 să obţină diploma de onoare a Târgului Internaţional de la Paris. Astăzi, staţiunea Borsec este în paragină.

    Povestea locului supranumit “Perla Carpaţilor” începe în 1803, atunci când un austria pe nume Valentin Gunther a urmat un tratament la băile termale şi s-a vindecat de o boală considerată incurabilă. Întors la Viena, Gunther îi propune unei rude să facă comerţ cu apă adusă de la Borsec; pentru această afacere, cei doi au arendat localitatea Borsec de la comunele Lazărea şi Ditrău, care erau proprietarele.

    În 1804, membri ai familiei Gunther reuşesc să negocieze un contract valabil timp de 28 de ani şi pornesc construcţia unei fabrici de sticlă, pentru a putea îmbutelia apa. Producţia a început în 1806, an în care au fost îmbuteliaţi peste 3 milioane de litri de apă minerală. Un detaliu interesant: apa îmbuteliată provenea doar de la izvoarele 1 şi 2, iar procesul avea loc doar în zilele cu soare, atunci când presiunea atmosferică era maximă (prin urmare, şi conţinutul de dioxid de carbon era crescut).

    A urmat o perioadă de glorie pentru Borsec, transformată spre sfârşitul anilor 1800 într-o staţiunea luxoasă, cunoscută pentru proprietăţile benefice ale apelor de acolo. În perioada interbelică şi comunistă, Borsecul a continuat să prospere. La mijlocul anilor ’70, în localitatea harghiteană erau peste o sută de unităţi de cazare. Astăzi, au rămas mai puţin de zece.

    Momentul revoluţiei a fost momentul în care Borsec a început să se stingă. Privatizările din anii ’90  au fost făcute în grabă, fără să se dea atenţie cui şi în ce condiţii sunt vândute spaţiile. În doar câţiva ani, “Perla Carpaţilor” şi-a pierdut toată strălucirea.

    Lovitura de graţie a fost dată de închiderea bazei de tratament balnear din 2001, moment în care localitatea şi-a pierdut statutul de staţiune balneo-climaterică primit în 1953, dar şi pe cel de staţiune turistică de interes naţional, iar vilele au început să se degradeze, ducând la “un aspect estetic dezolant”, unul dintre punctele slabe trasate în interiorul Agendei Locale din 2005, valabil, se pare, şi pentru 2012.

     

  • Opinie: “În căutarea unui unicorn”

    Prof. Nikolaus Franke, Director Academic al Programului de MBA în antreprenoriat şi inovaţie al WU Executive Academy din Viena

    Magia unicornilor

    Termenul de „unicorn” a fost inventat în 2013 de Aileen Lee, investitoare din Statele Unite şi fondatoare a companiei Cowboy Ventures, pentru a defini o companie tânără cu o valoare de piaţă neobişnuit de ridicată. Diverse instituţii listează în jur de 300 de start-up-uri a căror valoare a sărit de un miliard de dolari într-o perioadă foarte scurtă de timp. Dintr-o astfel de perspectivă, capitalizarea de piaţă a trei dintre cele mai valoroase companii austriece, precum OMV, Verbund şi Erste Bank Group, se ridică la aproximativ 15 miliarde de euro fiecare. Desigur, o valoare atât de ridicată a start-up-urilor se bazează pe anumite aşteptări în ceea ce priveşte viitoarea cifră de afaceri şi profitul, care nu sunt niciodată certe. Cu toate acestea, viteza de creştere a valorii în economia digitală este absolut incredibilă. Ea îşi are practic originea în caracterul disruptiv al businessului. În calitatea lor de creatori distrugători, astfel de afaceri pot construi noi pieţe sau le pot schimba pe cele existente într-o manieră durabilă.  

    Poate fi recunoscut un unicorn încă din copilărie?

    Fiecare politician şi-ar dori, pentru economia locală, să existe promotori de business cu o asemenea forţă de creştere. Fiecare investitor sau antreprenor şi-ar dori să aibă cât mai mulţi unicorni în portofoliul său de investiţii. Desigur, orice fondator de start-up visează la un astfel de succes. Care este însă formula potrivită? Dacă ne uităm cu atenţie la unicornii existenţi, vom vedea că, de cele mai multe ori, ei creează pieţe folosind reţete inovatoare, de nouă generaţie, pe care jucătorii experimentaţi le neglijează.

    Factorii care determină succesul unicornilor sunt pieţele noi, unde nu există încă o competiţie puternică, inovaţiile inteligente (tehnologii, modele de produs şi de business), decizia de a avea un unic loc de vânzare, cel puţin temporar, şi o echipă de management care urmăreşte strategia adoptată şi ştie cum să gestioneze dinamica acestei creşteri copleşitoare. Prin urmare, devine într-o oarecare măsură posibil să evaluăm ce tip de start-up are potenţial de a se transforma într-un unicorn.

    Cei mai mulţi dintre potenţialii unicorni se dovedesc a fi doar… cornute, iar alţii dispar

    Motivul pentru care Aileen Lee a dat numele de unicorni businessurilor cu ritm rapid de creştere a fost unul întemeiat: intenţia a fost aceea de a ilustra raritatea fenomenului, din punct de vedere statistic. Prin urmare, nu este de mirare că acurateţea evaluării preliminare este destul de scăzută. Cei care investesc capital de risc sunt experţi în evaluarea start up-urilor. Pe parcursul unui proces costisitor şi de durată, ei analizează potenţialul companiilor tinere şi finanţează mai puţin de una dintr-o sută de companii aflate în căutare de susţinere financiară. Oricum ar fi, chiar cu această analiză dură şi riguroasă, nici măcar unu la mie din toate start-up-urile din lume finanţate astfel nu devin unicorni. Aşadar, şansele de a identifica un unicorn din fragedă pruncie sunt destul de scăzute. Cu toate acestea, este posibil de realizat o selecţie negativă şi să spunem cu certitudine care sunt start-up-urile fără şanse de a evolua în unicorni. O selecţie pozitivă este dificil de făcut pentru simplul motiv că iniţiativele de acest tip sunt, prin definiţie, noi şi, în consecinţă, asociate riscului. Trebuie pur şi simplu acceptat faptul că greşelile sunt inevitabile chiar în cazul start-up-urilor promiţătoare. Multe dintre acestea se vor bucura de un succes limitat şi altele vor eşua, pur şi simplu. Metaforic vorbind, chiar şi celor mai drăgălaşi pui de inorog le poate creşte un corn în plus sau pot chiar dispărea.

    Soluţia: cât mai mulţi bebeluşi unicorn a căror dezvoltare să fie încurajată

    La prima vedere, ar fi cazul să disperăm! Nu numai că unicornii sunt extrem de puţini, dar nici măcar nu există o formulă garantată de succes, un „plan de construcţie” fix sau o predicţie exactă asupra reuşitei fiecăruia. Ce ar trebui să facem ca societate dacă dorim să avem mai multe start-up-uri care să se bucure de un succes răsunător? Cum ne putem asigura de efectele lor benefice în ceea ce priveşte inovaţiile, locurile de muncă sau bunăstarea socială? 

    Iată răspunsul: trebuie să deschidem drum pentru cât mai multe start-up-uri care au cel puţin înclinaţia de a se transforma într-un mare succes. Orice business nou de acest tip: inovator, dezvoltat pe pieţe noi în permanentă mişcare, cu o echipă fondatoare puternică şi ambiţioasă, este un experiment. Unele se vor dezmembra, altele vor stagna pur şi simplu. Dar vor fi şi unele care vor ajunge acolo. Iar atunci când suntem suficient de îndrăzneţi să experimentăm suficient, ca societate, pe termen lung creăm şanse de a vedea mult aşteptaţii unicorni. 

    Aceste experimente nu se petrec însă singure şi nici nu ar trebui lăsate la voia întâmplării. În primul rând, ca societate, ar trebui să construim condiţiile favorabile care să dea un impuls dezvoltării de afaceri promiţătoare. Factorii cheie aici sunt introducerea încă din şcoală, ca o opţiune de carieră, a ideii de antreprenoriat, incluzând metode şi tehnici de iniţiere a unei afaceri şi abordări multidisciplinare, precum coroborarea tehnologiilor cheie (ex.: healthcare, Internet of Things, inteligenţa artificială) cu gândirea de tip economic şi comercial. Cel de-al doilea pas este asigurarea tuturor condiţiilor pentru ca start up-urile să îşi dezvăluie integral potenţialul, fără a ajunge să dispară sau să fie nevoite să emigreze pentru a găsi un ecosistem antreprenorial mai bun.

  • Taxa bancară din România, principalul subiect de discuţii de la Viena: Problema nu este taxa bancară în sine, care poate fi înţeleasă, pentru că a mai fost şi în alte ţări, ci faptul că s-au închis toate canalele de comunicare cu autorităţile

    Acum, la începutul lui 2019, toată lumea de la Viena nu discută altceva decât despre taxa bancară din România, adică taxa „pe lăcomia” băncilor, cum a fost justificată de liderii PSD şi de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
     
    Grupurile austriece Erste, Raiffeisen şi UniCredit/Bank Austria  sunt cei mai mari investitori în sistemul bancar românesc, deţinând peste o treime din active şi au cea mai mare expunere pe economia românească şi pe titlurile de stat.
     
    Board-ul Erste are marţi o discuţie referitoare la taxa din România şi impactul ei asupra BCR, banca pe care o deţin la Bucureşti, şi asupra rezultatului financiar al Erste, având în vederea ponderea pe care o are BCR.
     
    De asemenea, celelalte bănci se pregătesc să iasă public pentru a discuta asupra acestei taxe.
     

  • Bursa românească pierde într-o singură zi tot progresul pe întreg anul 2018, Erste se prăbuşeşte la Viena, marile companii listate pierd 6 mld. lei în două ore

    Banca Transilvania are a doua cea mai mare pondere în structura indicelui BET, astfel că dinamica indicelui principal este strâns corelată cu dinamica TLV. Miercuri la ora 14.00 acţiunile TLV se tranzacţionau pe scădere cu 19%. 
     
    Indicele principal BET al celor mai tranzacţionate acţiuni de la Bucureşti se prăbuşeşte cu 8,6% la ora redactării acestei ştiri ceea ce înseamnă că bursa de la Bucureşti a pierdut într-o singură şedinţă întreg progresul înregistrat pe parcursul anului 2018, potrivit calculelor ZF. Practic bursa de la Bucureşti a trecut pe minus în 2018.
     
    “Şedinţa de azi este de un rosu atât de aprins, cum nu am mai văzut de la începutul lunii august 2011 când a fost redus ratingul SUA. În cazul băncilor, profitul ar putea fi înjumătăţit. Taxele vor fi o povară pentru bănci şi pentru companiile din sectorul energetic”, spune Simion Tihon, broker la Prime Transaction, pentru ZF.
     

  • Primul tren Cluj – Viena a plecat duminică din România. Ce preţuri au biletele

    Duminică dimineaţa, nu se mai puteau cumpăra bilete pentru trenul Transilvania de la agenţia CFR din Gara Centrală, biletele fiind epuizate de călătorii care au urcat din Cluj Napoca, Oradea şi cei care urmau să urce din Budapesta.
     
    Potrivit angajatei CFR, pentru următoarele curse, la fel ca pentru cea inaugurală, din Oradea sunt trei categorii de bilete, cele aflate la ofertă, cu 133 lei (29 euro) pe călătorie, respectiv altele cu 158 lei, respectiv 184 lei.
     
    Orădenii care au urcat în primul tren Transilvania spre Viena sunt bucuroşi de introducerea lui. “Veneam tot cu trenul, dar schimbam la Budapesta. Pe noi ne ajută mult noul tren direct”, a spus o orădeancă studentă în Viena, care a plecat înapoi la şcoală duminică dimineaţa, însoţită de iubitul ei.
     
    O altă călătoare care a urcat în tren la Oradea este din Satu Mare şi îşi vizitează apropiaţi la Viena. “Este o idee foarte potrivită. Preţul e foarte bun. Mergeam cu autocarul. Preţurile erau similare, dar autocarul opreşte în mai multe locuri, iar trenul nu, aşa că ajung mai repede”, a spus ea.
     
    Un tânăr care aştepta trenul de Viena pentru a ajunge apoi în Elveţia le-a spus reporterilor că trenul e cel mai eficient mijloc de transport. “Românii încă nu şi-au dat seama că trenul este cel mai bun şi sigur la ora actuală. Au fost avioanele din Oradea pe care le-au scos. Azi aveai avion, mâine nu aveai”, a spus acesta, scrie ebihoreanu.ro