Tag: Vasile Urseanu

  • După Draconide vin Orionidele: dacă rataţi ploaia de stele de sâmbătă seara, mai urmează una (FOTO)

    Meteorii din acest curent apar atunci când Terra trece prin acelaşi loc prin care a trecut cometa 21 P/Giacobini-Zinner şi de obicei se văd doi, trei pe oră. Anul acesta însă s-ar putea să vedem mai mulţi, 60 pe oră, pentru că ne vom întâlni cu o parte densă în particule a locului prin care a trecut cometa între 1900 şi 1907, afirmă specialiştii Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

    În 1933 şi 1946, planeta a trecut prin aceeaşi parte a traiectoriei cometei şi s-au observat adevărate “furtuni” de meteori. Se crede că anul acesta activitatea va fi mai slabă ca intensitate decât atunci, pentru că materialul din zonă s-a disipat în spaţiu.

    În noaptea de sâmbătă spre duminică (8/9 octombrie), undeva între ora 22 şi 3 dimineaţa ar trebui să observăm mai multe stele căzătoare care par a veni din constelaţia Draco, aflată nu departe de strălucitoarea stea Vega. Nu le vom vedea pe toate în acea constelaţie, iar pentru a determina dacă am observat o Draconidă trebuie să prelungim înapoi traiectoria meteorului să vedem dacă ajunge în constelaţia Draco.

    Specialiştii Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” se aşteaptă ca şi în 2012, 2020, 2024, 2025, 2030, 2035, 2037, 2042 şi 2044 să aibă loc o activitate crescută a acestui curent de meteori, mai ales că anul viitor cometa mamă (21 P/Giacobini-Zinner) se întoarce la periheliu (aproape de Soare).

    Între 2 octombrie şi 7 noiembrie, Terra trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei 1/P Halley. Numărul de meteori pe oră creşte, maximul fiind atins cândva între 20 şi 22 octombrie. Stelele căzătoare par a veni din constelaţia Orion, de aici venind şi numele curentului: Orionide.

    Putem vedea în medie 25 de stele căzătoare pe oră, dar pot fi numai 10 sau chiar 60. Depinde de traiectoria planetei noastre şi de bogăţia norului de particule. Puteţi observa Orionidele după miezul nopţii până la răsăritul Soarelui interval în care constelaţia Orion se află deasupra orizontului. Anul acesta cerul va fi stricat de Luna în faza de Ultimul Pătrar, fiind posibil să vedem numai 10 stele căzătoare pe oră. Dacă staţi cu ochii pe cer trei ore veţi vedea mai multe, mai ales dacă vom avea o activitate crescută.

    Acest curent de meteori este cunoscut pentru meteorii foarte strălucitori (bolizi) pe care uneori îi produce, un motiv în plus pentru a-l observa.

    GHID DE OBSERVARE A METEORILOR

    În serile când se produc maximele cureţilor de meteori, ieşiţi afara la ora indicată, aşezaţi-vă confortabil pe un şezlong sau pătură şi aşteptaţi, privind pe cer. Aşteptaţi 15 minute pentru ca ochiul să se acomodeze cu întunericul. Nu vor trece nici 5-10 minute şi veţi vedea stelele căzătoare, în funcţie de intensitatea maximului.

    Cu cât locul de unde observaţi este mai întunecat, adică nu aveţi lumini împrejur, cu atât veţi vedea mai mulţi meteori. Dacă nici Luna nu se află pe cer, puteţi observa în condiţii ideale meteorii.

    Sursa: Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”

  • Eclipsa totala de Luna (VIDEO, GALERIE FOTO)

    Platforma de observatie astronomica Slooh a oferit transmisia in direct
    a eclipsei, vazuta din Cipru si din Dubai. Aceeasi transmisie a
    oferit-o si Google, pe canalul sau de YouTube.

    Eclipsa totala de luna (GALERIE
    FOTO)

    Momentul maxim al fenomenului a avut loc la ora 23,12, potrivit
    Observatorului Astronomic “Vasile Urseanu”. Luna a capatat o
    culoare portocalie-caramizie, iar in unele zone ale planetei –
    Asia, Africa – intensitatea culorii a ajuns pana la rosu. Culoarea
    Lunii in timpul eclipsei totale a indicat gradul de poluare locala
    a atmosferei.

    Totalitatea eclipsei s-a terminat la ora 00,03. Partea stanga a
    discului selenar a inceput apoi sa revina la luminozitatea lui
    normala. Luna a iesit complet din umbra la ora 01,02.

    Urmatoarea eclipsa totala de Luna vizibila de la noi se va
    produce la 28 septembrie 2015.