Tag: Vasile Neagovici

  • Liderul Sanitas Covasna: În două-trei săptămâni se va reveni cu acelaşi text al legii sănătăţii

    “Se va retrage două-trei săptămâni, timp în care vor sancţiona oameni care s-au revoltat împotriva proiectului, după care se va reveni cu aceeaşi lege, dar puţin cosmetizată”, a spus Neagovici.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la Cotroceni, că a cerut public premierului retragerea proiectului legii sănătăţii, pentru că o mare parte din public şi majoritatea celor din sănătate nu vor schimbarea sistemului. Ulterior, Guvernul a anunţat că ministrul de resort, Ladislau Ritli, a retras din dezbaterea publică proiectul de lege, la solicitarea primului-ministru.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.