Tag: vandute

  • Coca-Cola revine pe plus: volumele vândute au crescut cu 1% anul trecut

    Coca-Cola, cel mai mare îmbuteliator de băuturi răcoritoare de pe piaţa locală, a înregistrat în 2012 o creştere de 1% a volumelor vândute în România, conform raportului financiar prezentat de companie. Astfel, Coca-Cola a vândut în România 162,7 mil. navete de băuturi în 2012, revenind pe plus după doi ani în care a pierdut peste 3% din volumele vândute. Brandul cu cea mai puternică creştere a fost Coca-Cola Zero, care a înregistrat un avans de “două cifre” (peste 10%), iar vânzările de ice tea au fost şi ele pe plus, în special datorită lansării recente a unui nou sortiment. Afacerile Coca-Cola au scăzut în ultimii ani de la 551 mil. euro în 2008 la 410 mil. euro în 2011, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Criza a afectat şi profitabilitatea companiei, în 2011 profitul ajungând la 32 mil. euro. În ultimii ani, compania şi-a restrâns activitatea închizând trei fabrici, de la Oradea, Bucureşti şi Iaşi, astfel că în prezent Coca-Cola mai deţine în România trei fabrici la Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei.

    Mai multe pe zf.ro

  • Vânzările de autovehicule noi au scăzut cu aproape 21% anul trecut. Care sunt cele mai vândute mărci

    Livrările de autoturisme au consemnat în 2012 o scădere de 23,7%, până la 72.179 de unităţi, iar vânzările de vehicule comerciale s-au diminuat cu 7,4%, la 14.076 de unităţi.

    Persoanele fizice au generat 30% din vânzări, diferenţa fiind reprezentată de achiziţiile făcute de companii.

    “Continuă să se manifeste asupra pieţei impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate, care la un volum de aproximativ 175.000 de unităţi la autoturisme şi 43.000 la vehicule comerciale, au o creştere de 85%, respectiv 40% faţă de 2011. La aceste cifre rezultă că la fiecare autoturism nou vândut în România au fost aduse alte două rulate. (…) Peste 76.000 (44%) dintre acestea din urmă sunt mai vechi de zece ani”, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai bine vândute jocuri din 2012 – GALERIE FOTO

    Franciza a început să dea în 2012 semne de slăbiciune, după cum reiese şi din faptul că ultimul instalat în serie, “Modern Warfare” nu se află în fruntea clasamentului, potrivit cnbc.com. Care sunt hiturile jocurilor video din 2012?

  • Cele mai scumpe 5 masini vandute pe eBay – GALERIE FOTO

    Inca anul 2000 persoanele din intreaga lume pot posta anunturi
    cu masinile pe care nu le mai vor pe eBay, cel mai mare site de
    licitatii online din lume. In ultimul deceniu utilizatorii
    site-ului au vandut masini exotice pentru sume exorbitante.

    Cea mai scumpa masina vanduta in cadrul unei licitatii pe eBay
    este un Ferrari 250 GT California Spyder. In cursa pentru a o
    cumpara au licitat 86 de persoane. Cel care a luat-o intr-un final
    acasa, pe 3 octombrie 2010, a platit pentru ea 3,26 de milioane de
    dolari. O alta masina de epoca vanduta prin intermediul eBay este
    Chevrolet Corvette din 1967 au pariat 42 de utilizatori eBay. Unul
    dintre ei a luat masina acasa pe 17 octombrie 2005 platind suma de
    850.704 de dolari.