Tag: vanduta

  • CFR Marfă, vândută prin licitaţie cu oferte în plic. Garanţia de participare este de 10 milioane de euro

    Statul va ceda pachetul majoritar al CFR Marfă prin negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, etapă urmată de licitaţie cu ofertă în plic, unde garanţia de participare va fi echivalentul în lei a 10 milioane euro, reprezentând 17% din valoarea nominală a acţiunilor deţinute de stat. “Ministerul Transporturilor va vinde pachetul majoritar de acţiuni din capitalul social al CFR Marfă, inclusiv în privinţa pachetului de acţiuni care va fi deţinut de stat în urma conversiei creanţelor statului faţă de CFR Marfă în acţiuni, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul, prin metode combinate cu criterii de precalificare a investitorilor, şi anume negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante urmată de licitaţie cu ofertă în plic, conform legislaţiei în vigoare. Criteriile de precalificare vor fi stabilite prin dosarul de prezentare şi publicate în oferta de vânzare şi vor consta în experienţă relevantă în domeniul transportului de marfă şi capabilităţi operaţionale şi capabilităţi financiare care să demonstreze posibilitatea preluării şi dezvoltării unei noi afaceri”, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă.

    Alte stiri pe zf.ro

  • Reteaua Mmd, vanduta

    Grupul Huntsworth PLC a achizitionat saptamana trecuta actiuni in compania Mmd, specializata in comunicare corporatista si relatii publice si avand operatiuni in 18 tari din Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania.

    Prin aceasta achizitie, Huntsworth isi intareste prezenta in Europa Centrala si de Est, sud-estul Europei, Rusia si CSI, spune un comunicat oficial al companiei.

     

    Mmd a fost cumparat de la Anglo-Irish Trust Company Ltd., pentru o suma initiala de 12 milioane de lire sterline, dintre care 7,2 mil. cash (pentru restul de 4,8 milioane de lire se vor emite actiuni noi), conform aceleiasi surse. Plati ulterioare ar putea fi efectuate in 2007, 2008 si 2009, in functie de mai multe criterii. „In urma acestei achizitii, Mmd isi va pastra identitatea de marca in toata regiunea si independenta operationala“, se arata intr-un comunicat Mmd de saptamana trecuta. „Este neobisnuit pentru o companie privata sa se dezvolte pana la o asemenea dimensiune si totusi sa se bazeze pe un unic actionar. Pe masura ce am continuat sa ne extindem, a devenit firesc sa cautam sa ne alaturam unei organizatii mai mari“, a declarat Alistair McLeish, presedintele Mmd.

     

    Reteaua Mmd a fost dezvoltata din 1993, ajungand la 18 birouri proprii din aceasta zona a Europei. In Romania, Mmd este prezenta din 1998 si deserveste clienti precum Visa International, Intel Corporation, GE, Tenaris, Discovery Netwoks Europe sau BASF. Huntsworth este o organizatie globala care include companii din domeniul comunicarii, care activeaza in 21 de tari. Organizatia ofera consultanta de comunicare pe diverse domenii, cele mai importante fiind finante, afaceri publice, FMCG, tehnologia informatiei, domeniul farmaceutic si sanatate. Veniturile declarate ale companiei la sfarsitul lui 2005 erau de 136,2 mil. euro, 90% dintre acestea fiind reprezentate de business-ul de PR. In Romania, Mmd a avut in 2005 o cifra de afaceri de 367.000 de euro si zero profit.