Tag: vami

  • Producerea unui Brexit fără acord va genera coloane de vehicule la vămi

    Marea Britanie va deveni brusc stat terţ, astfel că “vor fi schimbări juridice radicale”, a declarat Pierre Moscovici, citat de agenţia Associated Press.

    Pierre Moscovici a precizat că aproximativ 11.000 de vehicule tranzitează zilnic Eurotunelul dintre Franţa şi Marea Britanie.

    Autorităţile din ţările UE estimează că timpul de verificare a documentelor la punctele vamale dintre UE şi Marea Britanie va creşte cu 40-50% în cazul producerii unui Brexit fără acord.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii se întorc la muncă în străinătate: Cozi pe mai mulţi kilometri, la vămile din vestul ţării

    Potrivit aplicaţiei de monitorizare a traficului la graniţele din România, dezvoltată de Poliţia de Frontieră, sâmbătă dimineaţa, la punctele de trecere a frontierei din vest, timpii de aşteptare au crescut pe sensul de ieşire din ţară pentru maşini.

    Principalul motiv este acela că românii se întorc în număr mare la muncă în străinătate, după ce au petrecut sărbătorile de iarnă în ţară.
     
    Astfel, la vama Nădlac II, din judeţul Arad, timpii de aşteptare au crescut, sâmbătă dimineaţa, la 180 de minute, fiind deschise nouă artere pe sensul de ieşire din ţară pentru autoturisme. În urma creşterii timpilor de aşteptare, s-a format o coloană de maşini care se întinde pe mai mulţi kilometri.
     
    De asemenea, şi la vama Nădlac, tot din judeţul Arad, şoferii aşteaptă 90 de minute pentru a trece graniţa în Ungaria, fiind deschise trei artere.
     
     
  • China raportează un excedent comercial record cu SUA în luna iunie

    Suma de 28,97 miliarde de dolari a fost obţinută în ciuda taxelor vamale pe oţel şi aluminiu – de 25%, respectiv 10% – impuse în luna mai. Totodată, a fost raportată o creştere a exporturilor de la an la an, de 3,8% (mai mică decât cea de anul trecut), precum şi o creştere a importurilor din Statele Unite cu 4%.

    Potrivit CNBC, Administraţia Vămilor a Chinei a precizat şi că nu va impune măsuri regulatoare pe produsele americane, dar şi că nici nu va întârzia circulaţia lor. Asta deşi Beijingul avertizase zilele trecute că, în situaţia în care Statele Unite vor impune noi taxe vamale pe produse în valoare de 200 de miliarde de dolari, va răspunde cu măsuri de retorsiune.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Contrabanda cu ţigarete continuă trendul descrescător

    “În mai 2015, comerţul ilegal cu ţigarete a înregistrat scăderi importante comparativ cu luna martie, în sud-est (minus 8,2 p.p. până la  6,1%) şi vest (minus 7,3 p.p. până la 16,9%). Deşi la nivel naţional tendinţa contrabandei este în scădere începând cu luna martie 2015, în regiunea cea mai afectată de piaţa neagră, nord-est, nivelul comerţului ilicit se menţine relativ constant şi în luna mai, la 34,2%. Din punct de vedere al provenienţei, <cheap whites> continuă să deţină cea mai mare pondere pe piaţa neagră, de 55,8%, înregistrând o creştere semnificativă de 15 p.p. faţă de luna martie 2015. Ponderea produselor provenite din Ucraina (14,1%) şi Moldova (23%) se află în scădere, iar Serbia este relativ constantă (2,2%)”, a declarat Marian Marcu, directorul companiei de cercetare de piaţă Novel Research.

    ”Novel înregistrează două reduceri consecutive ale comerţului ilegal cu ţigarete, de 1,1 p.p. faţă de luna martie şi de peste 5 p.p. faţă de ianuarie 2015. A fost o perioadă de eforturi intense. În primele patru luni din 2015, poliţiştii de frontieră au capturat peste 1,5 milioane pachete ţigarete şi au destructurat 10 reţele de crimă organizată. Doar în luna mai, poliţiştii au efectuat peste 200 percheziţii, vizând astfel destructurarea unor grupări infracţionale. Cea de-a patra campanie regională pe care JTI a susţinut-o în parteneriat cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Vămilor, desfăşurată în perioada martie- iunie, a înregistrat deja efecte notabile în reducerea pieţei negre, însă doar în regiunile şi în perioadele în care s-a derulat. Companiile de tutun susţin eforturile autorităţilor de aplicare a legii. Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune despre autorităţile fiscale. Ministerul Finanţelor tocmai a decis, peste noapte, să compenseze scăderea de TVA cu  o creştere de acciză la ţigarete. Creşterea este, însă, excesivă, pune presiune pe piaţa legală şi crează premisele unei relansări a contrabandei. Considerăm că este necesară  revenirea la predictibilitate în materie fiscală şi la un calendar clar, mai ales în condiţiile în care nivelul de accizare prevăzut pentru 2018 a fost deja atins. De asemenea, este absolută nevoie de o nouă Strategie Naţională de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, pentru perioada 2015-2018, care să vizeze îmbunătăţirea legislaţiei şi măsuri concrete ce trebuie implementate, de către toate instituţiile responsabile. Cu toate că a fost cerută public şi în repetate rânduri, de ANAF şi DGV, şi chiar de Consiliul Concurenţei care, la finalizarea investigaţiei pe piaţa ţigaretelor, a concluzionat că traficul ilegal este principalul factor perturbator pentru sectorul tutunului, strategia nu există încă”, a declarat Gilda Lazăr, director corporate affairs & communications, JTI România, Moldova şi Bulgaria.

    „Este îmbucurător faptul că piaţa neagră continuă să scadă şi în mai, după reducerea din luna martie. Sperăm ca acest trend să continue şi să nu reprezinte din nou, ca de atâtea ori în trecut, doar un rezultat al unui anumit context. Spun acest lucru pentru că, circa 80% din preţul unui pachet de ţigarete reprezintă acciză şi TVA, taxe plătite la stat şi, ca urmare, evoluţia industriei tutunului depinde în foarte mare măsură de politica fiscală şi de cadrul de reglementare. Spre exemplu, recentele propuneri potrivit cărora comercializarea ţigaretelor trebuie să se facă la minimum 250 m de unităţile sanitare şi de învăţământ, având ca obiectiv declarat sănătatea publică, mai precis reducerea incidenţei fumatului în rândul tinerilor, nu vor face altceva decât să impulsioneze piaţa neagră. Cei care comercializează ţigarete ilegale vând oricui, fără a face diferenţa între minori şi adulţi, iar cine va dori să cumpere produse din tutun fără să meargă până la marginea localităţii, va putea opta pentru ţigaretele comercializate ilegal, în pieţe, oboare, în faţa staţiilor de metrou. Aşadar, îngrădirea comerţului legal, nu va face altceva decât să dea apă la moară vânzătorilor de ţigarete de contrabandă. În afara faptului că propunerea menţionată nu aduce vreun beneficiu sănătăţii publice, circa 50% dintre punctele de vânzare la nivel naţional îşi vor reduce cu aproape jumătate cifra de afaceri, cu efecte în lanţ asupra salariaţilor, furnizorilor şamd. Reglementările duse la extrem şi comerţul ilegal cu ţigarete duc la pierderi de locuri de muncă şi de bani la buget şi, în plus, invită crima organizată în comunitate. Orice autoritate care aplică legea ştie că reţelele de contrabandă cu ţigarete reprezintă o platformă şi pentru traficul de arme şi persoane. Reprezentanţii Direcţiei Generale a Vămilor declarau recent că, “una dintre sursele de finanţare a traficului de arme o constituie contrabanda cu ţigarete”, iar în contextul geopolitic actual, se poate spune că traficul ilegal cu ţigarete devine o problemă majoră de securitate naţională”, a declarat  Adrian Popa, director corporate & regulatory affairs, BAT Romania.

    „Sperăm ca această scădere să reprezinte semnul unui trend care va determina reducerea contrabandei cel puţin până la nivelul mediei europene, de circa 10%. Eforturile autorităţilor competente în combaterea comerţului ilegal trebuie dublate, însă, de o serie de schimbări legislative, pe care industria tutunului le solicită de ani de zile. Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunilor de evaziune fiscală şi de contrabandă cu ţigarete, trebuie clarificată situaţia la punctele de trecere a frontierei interne cu Ungaria şi Bulgaria, iar poliţia locală şi jandarmeria trebuie să primească atribuţii specifice, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară în zona lor de competenţă: pieţe, oboare, staţii de metrou etc. 

    Contrabanda cu ţigarete are efecte profund negative nu doar pentru producătorii şi distribuitorii legali şi pentru stat, dat fiind că un punct procentual din piaţa neagră înseamnă pierderi la buget de peste 35 de miloane de euro, dar reprezintă şi o ameninţare pentru securitatea frontierelor şi, implicit, pentru aderarea noastră la Schengen. De aceea, noua Strategie de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete trebuie să conţină precizări clare şi să reunească toţi actorii implicaţi, începând cu decidenţii politicilor fiscale şi terminând cu autorităţile de aplicare a legii”, a declarat Sorana Mantho, director corporate affairs, Philip Morris Romania.

    „Faptul că piaţa neagră a continuat să scadă şi în luna mai, după reducerea din martie, este şi rezultatul eforturilor susţinute ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Vămilor. Doar în primele trei luni ale anului au fost capturate de către lucrătorii vamali, peste 200.000 pachete de ţigarete introduse  ilegal, utilizându-se mijloace de ascundere diversificate (în locaşuri special amenajate în mijloace de transport, ascunse pe corp de către călători, prin expedieri de colete poştale etc.). Cea mai importantă descoperire a organelor vamale din cadrul biroului vamal Constanţa Port a fost identificată în baza analizei de risc,  prin care s-a selectat pentru controlul vamal un container care figura încărcat cu serveţele umede, iar în realitate au fost găsite peste 300.000 pachete  (6.245.400 bucăţi)  ţigarete nedeclarate, fără marcaje, de diverse mărci.

    Eforturile ANAF şi ale DGV au fost susţinute şi de producătorii de ţigarete. În prezent, sunt active în punctele vamale 33 echipe canine specializate pentru depistarea ţigaretelor şi 11 cu dublă specializare – droguri şi ţigarete ilegale, echipe pentru care primim suport din partea companiilor de tutun. De asemenea, derulăm, în baza acordurilor semnate anul trecut cu producătorii, campanii publice de conştientizare a efectelor profund negative ale comerţului ilegal cu ţigarete. Contrabanda reprezintă o ameninţare la  adresa siguranţei naţionale, care ne afectează implicit aderarea la Schengen, dat fiind că România are a doua cea mai extinsă graniţă externă a UE, de peste 2.100 km”, a declarat Claudiu Ardeleanu, director, Direcţia Generală a Vămilor.

    Marii producători de tutun au semnat acorduri de cooperare cu Comisia Europeană pentru combaterea comerţului ilegal cu produse din tutun şi susţin instituirea, din sumele alocate României ca urmare a acestor acorduri, a unui fond de premiere pentru cei care s-au remarcat prin rezultate deosebite în lupta împotriva contrabandei cu ţigarete.

    Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2014, industria tutunului a virat la buget circa 2,7 miliarde euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţii. Suma reprezintă 1,75% din PIB şi 12,5% din totalul veniturilor bugetare.

  • Noi măsuri pentru combaterea pieţei negre la tutun

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a semnat un Protocol de colaborare cu fiecare dintre marile companii din industria tutunului (British American Tobacco – BAT, Japan Tobacco International – JTI şi Philip Morris International – PMI), în vederea combaterii comerţului ilegal cu ţigarete.

    Potrivit documentelor, personalul vamal şi cel specializat în prevenirea şi combaterea fraudei fiscale va beneficia de sprijinul şi expertiza celor trei companii de tutun, acordate în vederea eficientizării acţiunilor de combatere a contrabandei, precum şi a depistării produselor din tutun contrafăcute, care pot ajunge pe piaţa de desfacere din România sau din alte state membre ale Uniunii Europene. La rândul său, Direcţia Generală a Vămilor va furniza companiilor de tutun mostre de ţigarete reţinute în vederea confiscării şi, de asemenea, va transmite date şi informaţii cu privire la capturile de ţigarete.

    „Obiectivul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) este de a asigura o mai bună colectare a taxelor în scopul creşterii veniturilor la bugetul de stat. În acest sens, colaborăm cu toate instituţiile competente în combaterea evaziunii fiscale, continuând aplicarea fermă a  măsurilor de descurajare a iniţiativelor evazioniste şi a traficului ilegal cu produse accizabile”, a declarat Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    „Comercianţii legali vor plăti mai mult statului, dacă vânzările lor sunt mai puţin afectate de comerţul ilegal cu produse din tutun”, a declarat Romeo Florin Nicolae, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, coordonator al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi al Direcţiei Generale a Vămilor.

    „Un exemplu de bună practică îl reprezintă acţiunile desfăşurate în luna iulie 2014 pe frontiera româno-moldovenească, în comun cu alte instituţii ale statului şi cu suportul producătorilor de ţigarete, împreună cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova, care au condus la scăderea contrabandei cu ţigarete cu aproximativ 8% în luna iulie 2014 în regiunea nord-est, comparativ cu luna mai 2014, conform unei analize independente realizată de producătorii de ţigarete cu o societate de profil specializată în astfel de studii. (…) În perioada ianuarie – august 2014, lucrătorii Direcţiei Generale a Vămilor au descoperit aproape 49 de milioane de ţigarete traficate ilegal, a căror valoare depăşeşte suma de 6 mil. euro, ceea ce reprezintă o creştere cu 34%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013”, a declarat Claudiu Ardeleanu, directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor.

    „Vom extinde colaborarea şi cu Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi vom continua parteneriatele cu Direcţia Generală a Vămilor, prin susţinerea dezvoltării profesionale a lucrătorilor vamali, acordarea de suport pentru instruirea de noi echipe canine, precum şi prin derularea de campanii publice anticontrabandă în regiunile de frontieră ale ţării. Până acum, campaniile desfăşurate în zona de sud-vest, nord-vest şi nord-est au avut rezultate vizibile în ce priveşte scăderea pieţei negre”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.

    „Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2013, producătorii de ţigarete au virat la buget peste 2,6 miliarde euro, reprezentând accize, TVA, taxe şi contribuţii, ceea ce înseamnă 13% din totalul veniturilor bugetare şi circa 2% din PIB. Accizele plătite de companiile de tutun în 2013 reprezintă peste 40% din totalul veniturilor bugetare provenite din accize. Un singur punct procentual recuperat de piaţa legală din contrabandă înseamnă încasări suplimentare la bugetul de stat de circa 40 milioane de euro”, a declarat Adrian Popa, Director Corporate & Regulatory Affairs, BAT Romania.

    „Printre acţiunile pe care le vizăm se numără sprijinirea campaniilor iniţiate de autorităţi pentru expunerea efectelor nocive ale comerţului ilicit şi furnizarea de expertize tehnice şi training  de specialitate pentru identificarea produselor contrafăcute,” a declarat Sorana Mantho, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania şi Bulgaria.

  • Ponta: De la ANAF şi de la Direcţia Generală a Vămilor am încă aşteptări foarte mari

     Premierul a participat, joi, împreună cu miniştrii de Interne, Apărare şi Finanţe la ceremonia dedicată sărbătoririi a 150 de ani de existenţă instituţională a Poliţiei de Frontieră Române.

    Ponta a remarcat cu acest prilej că Poliţia de Frontieră este una dintre instituţiile care s-a schimbat cel mai mult în ultimii ani, în bine, iar în negocierile de aderare la spaţiul Schengen calitatea profesională a poliţiştilor de frontieră nu a fost pusă niciodată la îndoială.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Percheziţii în cazul unei grupări care ar fi livrat în magazine produse din CARNE ALTERATĂ. Angajaţi de la Direcţia Vămilor şi Protecţia Consumatorilor, printre persoanele vizate în anchetă

     Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile, făcute de procurorii DIICOT, vizează membrii unei grupări organizate suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi punere în circulaţie de produse alterate.

    Conform surselor citate, gruparea infracţională ar fi produs, în acest fel, un prejudiciu de aproximativ 15 milioane de euro.

    Sursele citate au precizat că membrii grupării aduceau din ţări ale Uniunii Europene carne pe care o puneau în vânzare în magazine din România fără să declare cantităţile. În cazul în care carnea depăşea termenul de valabilitate, aceasta era procesată şi transfomată în diverse produse care, de asemenea, ajungeau la vânzare în magazine, au mai spus sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Restricţiile la frontieră privind bunurile ce pot fi aduse din afara UE, suspendate până la 1 decembrie

     “Ordinul preşedintelui ANAF privind aplicarea de instrucţiuni speciale pentru unele categorii de bunuri introduse de către călători pe teritoriul României, în bagajele personale, a fost suspendat temporar şi va reintra în vigoare începând cu data de 1 decembrie 2013”, a anunţat agenţia, printr-un comunicat.

    Decizia vizează un “nivel crescut de siguranţă şi confort” pentru cetăţenii ale căror bagaje nu conţin bunuri care să facă obiectul unor scutiri sau restricţii, potrivit sursei citate.

    “În acest sens, Direcţia Generală a Vămilor va asigura adaptarea capacităţii administrative la specificul fiecărui birou vamal, pe tipologii de călători şi bunuri”, arată ANAF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul şef al Direcţiei de Finanţe Bihor a fost extrădat de SUA. Ioan Lascău, condamnat pentru corupţie şi alte infracţiuni

     Lascău a fost condamnat în România pentru spălare de bani şi luare de mită în timp ce era director general adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor. El a fugit din România după condamnarea sa, în martie, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la scurt timp după aceasta Interpol a alertat autorităţile în legătură cu trecutul său infracţional.

    Ofiţerii care se ocupă de imigraţie şi vămi l-au arestat la locuinţa sa la 20 mai, iar un judecător pentru imigraţie a ordonat extrădarea lui la 13 iunie, relatează UPI, în pagina electronică.

    Autorităţile române au emis mandat de arestare internaţional la începutul lunii. El a fost predat autorităţilor române marţi, la Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pro Lex: Absorbţia greşită a vămilor în ANAF a dus la un blocaj fiscal

     Prin HG nr. 520/2013, începând cu data de 1 august 2013, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) s-a reorganizat prin absorbţia autorităţii vamale şi regionalizarea direcţiilor finanţelor publice, fiind abrogate HG nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea ANAF, precum şi HG nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, arată sindicatul într-un comunicat.

    “Problema este că s-au desfiinţat unele structuri şi înfiinţat altele, fără să se comunice angajaţilor deciziile de numire pe noile funcţii şi noile atribuţii. În aceste condiţii, nimic nu s-a mai mişcat prin Direcţiile Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi aparatul central al fostei autorităţi vamale. Practic, de la 01 august a.c. până la îndeplinirea formalităţilor de organizare şi de resurse umane nu mai avem control la produsele accizate, nu mai avem supraveghere vamală şi nici încasări ale creanţelor”, precizează reprezentanţii “Pro Lex”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro