Tag: valeriu gheorghiţă

  • Valeriu Gheorghiţă, numit manager la spitalul SRI

    Valeriu Gheorghiţă a anunţat prin intermediul unui mesaj că începând de marţi face parte din echipa medicală a Serviciului Român de Informaţii, preluând funcţia de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Agrippa Ionescu”.

    „Parcursul meu profesional atinge o altă etapă. O etapă care mă onoreaza, dar care mă şi responsabilizează, în egală măsură. Numirea mea în funcţia de comandant al Spitalului Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Agrippa Ionescu deschide un alt drum al provocărilor, însă împreună cu întreaga echipă de conducere şi personalul medical vom duce mai departe tradiţia acestei unităţi medicale de renume”, a transmis Valeriu Gheorghiţă.

    Noul manager al spitalului SRI a vorbit şi despre perioada în care a coordonat campania de vaccinare.

    „Am avut câteva repere importante în toată activitatea de până acum: buna-credinţă, transparenţa, onestitatea, echilibrul, deschiderea spre dialog şi comunicare cu toţi cei implicaţi în implementarea strategiei de vaccinare, empatie şi înţelegere faţă de ezitările şi preocupările oamenilor. Implementarea unui proces de vaccinare la scară largă, branşat pe specificul şi cultura comunităţilor, a însemnat mai mult decât o provocare, a fost în mod real un proces continuu de cunoaştere, şi identificare a problemelor, dar mai ales de găsirea soluţiilor practice şi eficiente! În ultimă instanţă ne-am dorit să eliminăm cât mai multe bariere birocratice şi logistice, iar populaţia să aibă acces simplu la vaccinare”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

    Secretarul de stat Andrei Baciu a fost numit în fruntea Comitetului Naţional de Coordonare a Campaniei de Vaccinare împotriva COVID-19.

  • Gheorghiţă, mesaj pentru ÎPS Teodosie: Suntem responsabili moral de moartea oamenilor

    „Din punctul meu de vedere astfel de declaraţii sunt extrem de periculoase prin faptul că accentuează neîncrederea şi evitarea oamenilor, cu atât mai mult cu cât parte din aceste informaţii sunt eronate. În primul rând, nu sunt vaccinuri experimentale. Sunt autorizate că orice alt medicament. Vaccinul Pfizer de exemplu de la vârstă de 16 în sus are autorizare definitivă de la FDA. Deci nu se va întâmpla nimic de aici înainte”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

    Şeful campaniei de vaccinare a mai spus că persoanele care transmit informaţii false despre vaccinuri sunt responsabile din punct de vedere moral pentru moartea pacienţilor COVID.

    „Sunt peste opt miliarde de doze administrate la nivel mondial. Sunt discutate şi analizate iar şi iar. Nu pot să spui public, mai ales o persoană foarte cunoscută în spaţiul public care reprezintă un corp profesional important, de care oamenii ţin cont, că aceste vaccinuri au prospect îndoielnic şi aşa mai departe. Sunt prospecte că la orice alt medicament. Trebuie să încetăm cu astfel de declaraţii pentru că suntem responsabili moral de moartea oamenilor”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.

    Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a făcut noi declaraţii controversate despre vaccinul anti-COVID. IPS Teodosie a spus că vaccinul este experimental şi neasumat de producători şi că medicina nu mai are logică.

  • Şase cazuri de miocardită la tinerii din România vaccinaţi anti-COVID

    Potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, în România s-au înregistrat şase cazuri de miocardită la tineri cu vârsta cuprinsă între 17 şi 29 de ani.

    Cazurile au apărut în primele 7 zile după vaccinarea anti-COVID, fie cu prima, fie cu a doua doză a serului de la Pfizer.

    Tinerii au fost externaţi, evoluţia a fost foarte bună, a anunţat Valeriu Gheorghiţă.

    Acesta a mai spus că rata de raportare este similară cu alte ţări, fiind vorba despre un caz la 100.000 de doze administrate.

    Medicul Gheorghiţă a precizat faptul că în prezent nu există recomandări pentru monitorizarea tinerilor sau pentru realizarea de investigaţii suplimentare după vaccinare.

    Simptomele în cazul miocarditei sunt durerea toracică, palpitaţiile, starea de oboseala şi, uneori, febra.

  • Gheorghiţă: Nu se întrevede o posibilitate de stagnare a creşterii numărului de cazuri

    „Astăzi din păcate avem peste 3.900 de cazuri confirmate şi raportate de infecţie cu Sars-Cov-2 în condiţiile în care vorbim de o rată de pozitivare a testelor de circa 8,2%. În ziua precedentă am avut de două ori mai puţine cazuri, cu aceeaşi rată de pozitivare, ceea ce mă face să cred că în perioada următoare creşterea cazurilor se va menţine. Nu se întrevede o posibilitate de stagnare a creşterii numărului de cazuri”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

    Acesta spune că această ceştere este pusă pe seama faptului că varianta Delta a devenit dominantă şi în România.

    „Situaţia este explicată în primul rând de faptul că varianta Delta a devenit dominantă inclusiv în România şi, de asemenea, unul din doi români nu au niciun fel de protecţie faţă de această boală, în sensul că nu au fost nici vaccinaţi şi nu au trecut prin boală. Din acest punct de vedere chiar în marile aglomerări urbane, unde rata de imunizare colectivă fie prin boală, fie prin vaccinare este de peste 50, chiar peste 60%, totuşi vorbim de 40%, care se traduce în valoare absolută prin sute de mii de persoane care nu au niciun fel de protecţie în faţa Sars-Cov-2”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare.

    Acesta a precizat că este necesară respectarea măsurilor de prevenţie şi recomandă vaccinarea, care reduc riscul de infecţie şi de a face o formă gravă a bolii.

  • Valeriu Gheorghiţă anunţă „o tendinţă de creştere accelerată” a cazurilor de Covid la o anumită categorie de români

    Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că în România sunt înregistrate peste 300 de persoane infectate cu varianta Delta a virusului SARS CoV-2. Cele mai multe cazuri sunt la persoanele nevaccinate.

    Conform Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) până la 8 august în România au fost confirmate 313 cazuri de infectare cu tulpina Delta a virusului SARS CoV-2.

    Sunt 51 de cazuri în plus faţă de săptămâna trecută, a arătat Valeriu Gheorghiţă.

    Acesta a mai spus că varianta Delta a fost confirmată în special la persoanele nevaccinate. Peste 80% dintre cazuri sunt la pacienţi care nu s-au imunizat.

    De asemenea, au fost înregistrate 19 decese după infectarea cu varianta Delta, unul singur fiind al unui pacient vaccinat cu schema completă.

    „Vaccinarea cu schemă completă indiferent de vaccinul utilizat îşi păstrează eficienţa de peste 90 % privind prevenirea internărilor, prevenirea cazurilor grave şi prevenirea deceselor”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

    Şeful CNCAV a mai arătat că un studiu realizat în Singapore confirmă faptul că la persoanele vaccinate simptomatologia este mai uşoară şi analizele de sânge sunt mult mai bune. În plus, „fereastra de contagiozitate” este mai redusă, ceea ce înseamnă că riscul de transmitere a infecţiei este mai mic.

     

  • Câţi români sunt imunizaţi? Valeriu Gheorghiţă: 44% din populaţia României are imunitate la COVID

    Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), susţine că aproximativ 44% din populaţia României are imunitate la COVID după ce persoanele au trecut prin boală sau s-au vaccinat.

    Potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, aproximativ 44% din populaţia României are imunitate obţinută prin boală sau vaccinare. Judeţele Cluj şi Ilfov şi municipiul Bucuresti sunt singurele care au rata de imunitate de grup de peste 60%.

    Estimarea mai arată că în 25 de judeţe peste 20% din persoane au un grad de imunitate, în 11 judeţe au peste 40%, iar în trei judeţe gradul este peste 50% .

    Pentru estimare s-a folosit ca bază de calcul populaţia rezidentă din România la 1 ianuarie 2020, adică 19,3 milioane de persoane. De asemenea, specialiştii au utilizat un sistem potrivit căruia la fiecare caz confirmat există 4,3 cazuri neconfirmate.

  • V. Gheorghiţă, mesaj pentru primari: să nu se uite la toamnă cum le sunt carantinate localităţile

    Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), susţine că la toamnă pot să apară noi cazuri de localităţi în carantină din cauza pandemiei dacă populaţia nu se vaccinează în număr mare. 

    Medicul Valeriu Gheorghiţă a vorbit despe posibilitatea apariţiei la toamnă a valului 4 al pandemiei.

    „Dacă nu avem o rată de acoperire vaccinală suficientă încât să se încetinească răspândirea infecţiei în cadrul populaţiei suntem la risc de un nou val 4. Nu este speculaţie, este, din păcate o realitate cu care ne vom confrunta. Dar ce ţine de noi este să diminuăm amplitudinea”, a explicat Valeriu Gheorghiţa în cadrul conferinţei de presă din această săptămână.

    Medicul Gheorghiţă s-a adresat primarilor cărora le-a spus că riscă să aibă din nou localităţile introduse în carantină dacă localnicii nu se vaccinează în număr mare.

    „Tocmai din acest motiv am propus reorganizarea activităţilor de vaccinare, în special în rural, să avem un calendar clar şi detaliat al activităţilor de vaccinare în fiecare localitate în parte, pe de o parte pentru că estimăm apariţia acestui val de îmbolnăviri. Şi nu vreau să ne trezim în toamnă cu localităţi care să spună faptul că la ei nu au ajuns vaccinuri (…) Altfel este posibil ca în toamnă să avem probleme în localităţi în care imunizarea colectivă a populaţiei este mult sub ce este relevant din punct de vedere epidemiologic. Este posibil să se ajungă la situaţii în care anumiţi reprezentanţi locali să se uite cum vor fi carantinate localităţile lor pentru că în perioada în care era momentul să se vaccineze nu s-au desfăşurat aceste activităţi”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

    Autorităţile şi-au propus ca în această vară echipele mobile de vaccinare să treacă prin toate localităţile din România.

  • Valeriu Gheorghiţă: vaccinul este gratuit, nu se schimbă strategia de vaccinare

    Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat marţi că nu se pune problema schimbării strategiei de vaccinare răspunzând unei întrebări despre posibilitatea comercializării vaccinurilor anti-COVID.

    „Campania de vaccinare actuală are principii clare, unul dintre ele este că vaccinul este gratuit. Nu s-a pus problema de a schimba strategia de vaccinare. Peste ani de zile, nu se ştie, vaccinarea anti-COVID va face parte din programul naţional de vaccinare în toate ţările. Fiecare stat îşi va stabili strategia”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

    Discuţiile au apărut după ce preşedintele PNL, Ludovic Orban, a comparat campania de vaccinare anti-COVID cu cea antigripală. Orban a spus că după ce în Româia se va atinge imunitatea de grup, este posibil ca vaccinurile să fie făcute contra cost.

    Ulterior, Ludovic Orban a fost contrazis de premierul Florin Cîţu care a spus că românii care vor să se vaccineze nu vor plăti nimic.

  • Gheorghiţă compară vaccinul AstraZeneca cu mersul cu maşina sau mersul cu avionul

    Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a comparat vaccinul AstraZeneca cu mersul cu maşina sau mersul cu avionul. Medicul a spus şi ce opţiuni au persoanele care refuză rapelul cu acest vaccin.

    Valeriu Gheorghiţă a declarat, duminică seară, la Digi24, că discrepanţa recomandărilor în ţările europene în ceea ce priveşte vaccinul de la AstraZeneca este frustrantă, în condiţiile în care toţi se raportează la aceleaşi date ştiinţifice.

    „Vorbim de un risc de 6 evenimente trombotice la 1 milion de persoane vaccinate. Practic, dacă am vaccina 20 de milioane de persoane, am ajunge la 120 de evenimente trombotice. Doar în anul 2019 am înregistrat la nivel naţional 128 de tromboze de sinus venos cerebral”, a afirmat Gheorghiţă.

    În cazul în care apar, evenimentele trombotice se înregistrează de 3- 4 zile după vaccinare până la 14 zile.

    Întrebat ce poate face o persoană care refuză rapelul cu AstraZeneca, dar vrea să se vaccineze, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a precizat că la rapel frecvenţa reacţiilor adverse este semnificativ mai scăzută, iar la nivel european persoanele care au fost vaccinate cu a doua doză nu au dezvoltat evenimente trombotice.

    „Nu avem o opţiune bazată pe nişte dovezi ştiinţifice”, a spus Gheorghiţă.

    Întrebat, mai departe, dacă există posibilitatea reluării schemei de vaccinare, Gheorghiţă a răspuns: „Ar putea la un moment dat, dar nu ştim care este timpul optim, după 3 luni, după 6 luni. (…) Probabil că durata estimată optimă, de bun simţ medical, e undeva la 3 luni de la prima doză. (…) Nu avem stabilit un moment oportun pentru reluarea unei scheme de vaccinare şi nu avem nici măcar o indicaţie în afara unor situaţii punctuale, când la prima doză persoana respectivă dezvoltă şoc anafilactic şi se recomandă vaccinarea după o perioadă estimată de cel puţin trei luni cu un alt tip de vaccin. Ne mai lipsesc date, dar vor apărea în perioada următoare”.

    O persoană care a făcut prima doză nu poate fi considerată imunizată, chiar dacă protecţia oferită de vaccinul de la AstraZeneca după o singură doză este undeva la 70%, pentru că datele arată că după trei luni nivelul anticorpilor scade foarte mult şi este nevoie de creşterea răspunsului imun şi asigurarea protecţiei pe termen lung.

    În schimb, conform datelor sosite din Marea Britanie şi Scoţia, unde există cea mai mare experienţă cu acest vaccin, după prima doză există o reducere a spitalizărilor cu peste 94%, a spus medicul.

    Mai mult, cei de la Oxford recomandă completarea schemei de vaccinare.

    Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a declarat, de asemenea, că în acest moment nu există anulări la rapel pentru vaccinul AstraZeneca. Rapelurile încep pe 14 aprilie, fiind programate circa 9.000 de persoane.

    În total, aproximativ 90.000 de persoane şi-au anulat programările cu acest vaccin.

    Întrebat ce va face cu centrele în care oamenii nu se mai prezintă pentru AstraZeneca, medicul a declarat că luni va avea loc evaluarea acestora, dar deocamdată trebuie să funcţioneze pentru că din 14 încep rapelurile.

    „Pe de altă parte, acolo unde activitatea este într-adevăr foarte scăzută, avem mai multe opţiuni: prima este de alocare a unui alt tip de vaccin şi ne gândim la Johnson & Johnson, iar a doua posibilitate pe care o luăm în calcul ar fi ca personalul din aceste centre să fie inclus în echipele mobile”, a susţinut Gheorghiţă.

    În acest moment, numărul total de doze disponibile din serul AstraZeneca este de 750.000.

    „Gândiţi-vă la mersul cu maşina sau mersul cu avionul, sunt mijloace de transport sigure, pe care le folosim, dar asta nu înseamnă că nu se întâmplă accidente. Se întâmplă, face parte din statistică. Aşa funcţionează sănătatea publică. Trebuie să iei decizii în favoarea celor mulţi, pentru că aşa se stabilesc riscurile şi beneficiile la orice decizie medicală”, a conchis medicul.

  • Gheorghiţă, despre campania de vaccinare: Imunitatea în masă, în septembrie sau chiar mai devreme

    Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat luni că în partea a doua a lunii aprilie vor fi vaccinate 100.000 de persoane în fiecare zi. Campania de vaccinare se desfăşoară fără disfuncţionalităţi, a precizat medicul militar la Aleph News.

    Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19 a spus că luni, la aeroportul Otopeni va sosi un transport cu doze Pfizer. Este vorba despre 511.290 de doze care ulterior vor fi distribuite în întreaga ţară. Valeriu Gheorghiţă a mai spus că în România campania se desfăşoară normal, indiferent de vaccinul utilizat.

    „Dozele stau în centrele de depozitare şi sunt transmise în centrele de vaccinare în funcţie de numărul de persoane programate. Depinde de adresabilitate şi capacitatea de vaccinare din respectivul centru. Sunt anumite judeţe unde avem vaccin cu Astra Zeneca şi există liste de aşteptare. Aici luăm în calcul deschiderea de noi cabinete. În această perioadă am luat în calcul deschiderea tuturor centrelor de vaccinare pentru AstraZeneca, în 20 aprilie se vor deschide 200 de cabinete cu Pfizer”, a explicat Gheorghiţă, luni, la Aleph News.

    Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19 a declarat că în partea a doua a lunii aprilie se va ajunge la 100.000 de persoane vaccinate în fiecare zi.

    „100.000 persoane zilnic în a doua parte a lunii aprilie, media din ultimele zile este 57.000 persoane vaccinate, cu un raport de aproape unu la unu între cele vaccinate cu o doză şi persoanele vaccinate cu a doua doză. Din a doua parte a lunii aprilie să avem 50.000 persoane cu prima doză şi 50.000 cu a doua doză”, a precizat medicul Valeriu Gheorghiţă.

    În aceste condiţii, obiectivul privind imunitatea de masă ar putea fi atins în luna septembrie sau chiar mai devreme, a anunţat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19.